Sovata

un pui mic, cu febră lânga o miniopera de arta metalică

cu mami lângă Lacu Roşu, îngheţat (desi apa sărată îngheaţă la -2 grade, datorita densităţii sale mari)

şi cu tati
Iani lângă Tinman de la pensiune

un somnoros dulce lânga şemineul de la parterul pensiunii Sara

Am mers la Sovata de doua ori în ultimul an calendaristic şi nu prea mi-a plăcut.
Am stat să mă gândesc dacă să trec acest articol la drumetii de rău sau la ospitalitate secuiască dar m-am decis pentru drumetii.

Aşa ca voi fi neutru în relatarea mea.
Prima data am ajuns dupa un circuit lung si productiv prin ţară, ca ultima destinatie înainte de casă.
Am ajuns ziua si m-a şocat aspectul statiunii-de litoral lacustru- oameni cu colace, pături, în ,,desuuri'' tipice anotimpului, care se revarsau dinspre lac.
Al doilea lucru care m-a impresionat a fost aglomeratia din zona, orasul propriu-zis nu are practic casă care sa nu ofere ,,Kiado szoba " , adică cameră de închiriat cu diverse preturi si conditii, bineînteles ca nu am gasit si a trebuit sa stam cu cortul într-un camping improvizat într-o curte.
A doua oara am fost în februarie, deci în extrasezon si parca pentru a compensa disconfortul din vara am ales o pensiune mai scumpa, deosebit amenajata, nou refacuta cu conditii de patru stele si pret de trei, se numeste Sara si o recomand cu caldura- azi, în 2011 este de vânzare!

Staţiunea era goala de data aceasta si parca mai misterioasa, cu strazile acelea goale si batute de vânt, cu lacul înghetat si copacii goi din parc cu câtiva pensionari veniţi la tratament la hotelurile de doua stele care au preturi de trei si conditii de una (sunt exceptii, de ex. la Aluniş este foarte bine, acolo am mâncat excelent).

Staţiunea este cunoscuta pentru Lacul Ursu, ce are o calitate aproape unica, se numeste heliotermie si presupune prezenta a doua straturi de apa unul de adâncime foarte cald si unul de suprafata (max. 2 m grosime) mai rece şi care actioneaza asemeni efectului de sera, caldura intra dar stratul de la suprafata nu mai permite eliberarea căldurii, care astfel se acumuleaza în interior.un asemenea fenomen se mai întâlneşte si la Lacul Fara Fund de la Ocna Sibiului.
Nu mai vorbesc de proprietatile curative ale apei sarate (salinitate de peste 200 mg./cm cub), mai ales în afectiunile ginecologice si reumatismale.

Sunt în statiune, lânga acest lac înca patru: Lacul Rosu,Verde Negru si Piroşka, mai sarate datorita dealului cu sare de lânga ele si colorate datorita unor vietuitoare microscopice.
Am avut surpriza sa gasesc niste restaurante cu pretentii mari, cu preturi uriase dar cu atmosfera manelistica si prafuita+servire catastrofala.

Nu mergeti la pizzeria si restaurantul de sus din dreapta cum priviti lacul, nu mai stiu cum se numea dar evitati acest gen de terasa. Nu puneti totul pe seama secuilor sau pe aspectul etnic, pentru ca este statiune estivala si preturile sunt foarte mari.

Mânăstirea Putna

    Dacă ajungeti la Putna, și sunt convins că mulți aţi făcut această călătorie aproape iniţiatică în trecutul religios si istoric al Ţării Moldovei, nu se poate a nu fi rămas surprinși de arhitectura caselor bucovinene (influența germanică se vede în modul judicios de aranjare a anexelor gospodăresti).Tot așa cum cred că vă va surprinde intrarea în mănăstire pe o uşiță mică, parcă pentru a opri privirea păcătoasă, parcă pentru a păstra spiritul religios si pur în interiorul fiecăruia.

    Mi-a plăcut Putna, mai ales că merg în fiecare vară, la rudele care stau într-o casă micuţă (ei o numesc baracă - dar e mai mult decât atât) dar liniștita, curățică și modestă.
Putnenii sunt mândri, ca de altfel toti bucovinenii dar cu acestia este ceva mai special, n-ai cum sa nu stii ca nu este din Putna daca stai de vorba cu el (ei). Aroganta aceasta pe deplin îndreptaţită de istoria locului si de asocierea cu Ștefan cel Mare, îi face atenţi la nuanţe, adică ceilalti nu au în sânge tăria răzeșilor, puterea pădurilor si măretia muntilor si de aceea sunt de alta spiţă,. Se spune despre aceștia că sunt venetici (vicovenii sau jicovenii- aluzie fină la numele dat de români evreilor, adica jidani; horodnicenii, mărginenii, etc).

    Ajungeti la Putna pe un drum național refăcut de actualul preşedinte( n.a. T.Băsescu), pe vremea când era ministru al transporturilor, adica prin Rădăuţi sau pe la Marginea (venind dinspre Suceviţa - Câmpulung Moldovenesc).
Peisajele interesante încep la câtiva kilometri de comuna, cu dealuri acoperite de păduri sau fâneţe, ce te lasa sa ghicesti ce urmeaza pentru ca la un moment dat se deschid, lăsându-ţi privirea sa îmbratişeze microdepresiunea în care se întâlneste râul Putna cu Veţăul, cu Putnişoara si cu Glodu, râuri vinovate de formarea acestei depresiuni.

    Indicatoarele vă vor conduce la mânăstire, una dintre cele mai frumoase si mai faimoase din nordul tarii, poate veti ramâne dezamăgiti sa constatati ca nu este pictata la exterior, pentru ca multi confundă Voroneţul sau Suceviţa, cu celelate mânăstiri si cred ca toate au pictura veche pe ziduri.
Mânăstirea este mai degrabă o fortareată, cu rol de aparare în vremurile domnitorilor moldoveni, cu o incinta bine dimnesionată si cu Dealul Crucii ce străjuieste întreaga zona, sus acum, este o cruce înalta si luminata noaptea.
De fapt sunt două dealuri, pe primul mai mic se afla o cruce de piatră iar pe al doilea, mai mare acea cruce impunatoare, pe deal find scris cu copacei mici numele de STEFAN .
Cei mai multi vor sa ajunga si la chilia lui Daniil Sihastru, în fapt o stâncă enormă , în care se spune ca si-a făcut un pat sărac de piatră si o ferăstruica, muncind ani întregi celebrul de acum, sfătuitor al marelui domnitor moldovean.

Atenție că drumul nu este foarte bun spre chilie, nu inteleg de ce nu sunt alocate fonduri, podul de peste Putna este semimodernizat iar cel de peste Veţău a fost distrus de inundatiile din aceasta vara (2008).
Mă gândesc vara, când văd câte masini si autocare încearca sa ajunga la Chilie ca este impardonabil sa nu poti face un drum ca lumea spre un obiectiv turistic care primeste mai multi vizitatori, cred, decât nu stiu ce muzeu sofisticat din Bucuresti sau de aiurea.

Am să închei tot cu oamenii din comună, care au o blândețe anume pe care o maschează foarte bine sub aparenţa durității, probabil pentru ca au conviețuit aici în comună sute de ani români, polonezi, ruteni, ucraineni, germani ( zipţeri- veniți din sudul și vestul Germaniei, Austria si Cehia) și multi evrei, în fapt un turn al lui Babel din care n-au mai rămas decât românii și câțiva rătăciți, ce n-au avut curajul să plece din țara de adopţie.

Altitudini România

Poate foloseste cuiva care vrea sa învețe altitudinile maxime la Geografia României, pentru a scrie corect aspectul specific în cazul în care are de facut o caracterizare scurtă a unei unități de relief (la teste sau la teză), sau pentru situatia în care are de făcut o comparatie, pe aspecte specifice cu deosebiri între diferitele unități.


-->

Unitatea de relief	Altitudinea maxima
Grupa Nordică	2303m-vf.Pietrosu, M-ții Rodnei
Grupa Centrală	2100m-vf.Pietrosu,M-ții Călimani
Grupa Sudică	1954m-vf.Ciucaș, M-tii Ciucaș
Bucegi - Leaota	2505m-vf. Omu, M-ții Bucegi
Făgăraș	2544m-vf.Moldoveanu, M-ții Făgăraș
Parâng	2519m-vf.Parângu Mare, M-ții Parâng
Retezat - Godeanu	2509m-vf. Peleaga,M-ții Retezat
Banatului	1446m-vf. Semenic,M-ții Semenic
Poiana Ruscă	1374m-vf. Padeș
Apuseni	1849m-vf.Bihor -Curcubăta, M-ții Bihor
Subcarpații Moldovei	911m-Culmea ( Dl.) Pleșu
Subcarpații Curburii	996m-Măgura Odobețti
Subcarpații Getici	1017m-Măgura Mățău( Dl. Chiciora 1218)
Depr.col. a Trans.	1080m E / Dl.Becheci 500-700(medie)-
Podișul Moldovei	Pod.SV(688m- Dl Ciungi, Pod Falticeni), C.MD(200-300m)-
Podișul Getic	N(772 m- Platforma Argeșului), S(200-300m)-
Podișul Mehedinți	500-650m ( medie)-
Masivul Dobrogei de N	467m-vf. Greci- Țuțuiatu
Podișul Dobrogei de S	204m-Podișul Oltinei
Dealurile de Vest	311m-Dl. Lipovei
Câmpia de Vest	174m-Câmpia Vingăi
Câmpia Româna	300m-Câmpia Piteștilor
Delta Dunării	12m-Grindul Letea

Cheile Bicazului- Hăşmaş

portiunea cea mai îngustă,, Gâtul Iadului ", în spatele nostru

mami, Iani și Bicazul învolburat, dupa confluența cu Bicăjelul

Zona este foarte cunoscuta, pentru ca pe aici trece un drum national de legatura, între Moldova si Transilvania, prin pasul cu acelasi nume ca al râului( are 1256 m si îl traversati dupa Lacu Rosu, spre Gheorgheni), care leaga Piatra Neamt de Gheorgheni si Sovata - Praid.
Parcul national din regiune, cuprinde Cheile Bicazului, Lacu Rosu, Muntii: Suhardul Mic, Ucigasul, Hasmasul Mare + Piatra Singuratica si Piatra Altarului, ultimele vizibile din diferite colturi ale văii si cu istorii si legende cu mirese suparate si deceptionate, care s-au aruncat de pe stânca si altele asemenea.
Ce este o cheie?- o vale îngusta creata de un râu intr-un munte calcaros, de multe ori confundata cu notiunea de defileu.
Aceste chei din zona Bicaz au între 5 si 7 kilometri lungime si sunt ,,săpate '' în calcare mezozoice (cam din timpul dinozaurilor- atunci începe formarea lor, din scoici si schelete de animale), peretii verticali înalti de 200-400 m sunt impunatori si pe alocuri înfricoșători, pentru ca îți reduc orizontul vederii foarte mult, iar razele soarelui nu ajung niciodata sa încalzeasca apa râului. Zona unde va opriti pentru suveniruri(a doua cum veniti de la Piatra Neamt), este la confluenta cu pârâul Bicajel(care la rândul lui creeaza niste chei spectaculoase) si constituie cea mai spectaculoasa parte a cheilor, numita sugestiv,, Gâtul Iadului ".
Mai exista înca doua sectoare de chei pe traseul spre Lacul Rosu numite de geografi,, Între Chei " si ,,Polițele Bardosului".

Mânăstirea Curtea de Argeş

din păcate, mânăstirea este în renovare de vreo doi ani (noi am fost acolo în 2007) şi o parte din frumuseţea ei exterioară nu poate fi decât intuită

aici este partea unde se presupune ca Ana fost zidită, dar asta ca să închida gura celor care vin pentru senzationalul poveştii şi pierd din vedere interiorul şi istoria adevarată a construirii acestui monument deosebit

La Curtea de Argeş se ajunge relativ usor, dacă plecaţi dinspre Braşov, prin pasul Giuvala (1224 m), situat în Culoarul Rucăr-Bran-Dragoslavele (zona depresionară înaltă dintre Muntii Bucegi la est si Muntii Piatra Craiului la vest), apoi treceti prin Câmpulung (Muscel) si urmati drumul spre Râmnicu Vâlcea până când ajungeti în orasul Mesterului Manole.

Orăşelul, vechi de altfel (atestat documentar la 1330 si fostă capitală a Tării Româneşti), este destul de îngrămădit, cu străduţe înguste, cu sensuri unice derutante si cu o clara dificultate de a ajunge la Mânăstirea Curtea de Argeş, asta daca o luati prin centru, pentru că sunt variante ocolitoare ce va vor îndruma spre obiectiv mult mai usor, dar cum toti cauta centrul, atunci...

Ştiţi probabil legenda Mesterului Manole şi a soţiei sale Ana, ce a trebuit zidită, adica jertfită, pentru că ce se construia ziua se dărâma noaptea, de altfel tragedia stă la baza celei mai populare balade românesti după Mioriţa.
Biserica Episcopală asa cum este numita oficial, a fost construită între 1512 si 1517, cu bogate oranamentatii în relief ce urmeaza modele caucaziene si islamice pentru că asta a fost viziunea arhitectului francez care a construit-o.

Trebuie ştiut că legenda despre care am scris mai sus are o mică continuare, peste drum de biserică, legata de prezenta unei fântâni care poartă numele meşterului ce si-a zidit soţia de vie undeva în zidul exterior stânga al constructiei.
În biserică, în cavouri separate şi în curte se afla mormintele regilor României, care desi nu erau români pur sânge, au iubit ţara şi această biserica extraordinar de mult, asa cum unii dintre noi nu o facem (din pacate, ignoranta locuitorilor si a politicienilor contribuie la scârba asta nationala si generala, în loc sa valorizăm/valorificăm ceea ce conteaza în ţara asta).

Aici am fost cu elevii în 2006 si am simtim pentru a doua oară sentimentul puternic de fi român, sentiment generat de vorbele deosebite ale ghidului, cu nod în gât si cu bucuria de fi trăit si născut în această ţară (prima dată am avut acest sentiment la Ţebea, în urma discursului plin de patriotism al ghidului de acolo).
Dacă vreţi să vedeţi una dintre singurele constructii bisericesti rămase în picioare din secolul 14, mergeti şi la Biserica Domnească, foarte bine păstrată si cu picturi interioare rămase intacte.
De mâncat am mâncat la un restaurant, sau mai degraba fast-food, destul de bun, curăţel cu servire promptă si mâncare multă si diversificata (de altfel de fiecare data când am ajuns la Curtea de Argeş am mâncat acolo), situat pe strada principala pe stânga cum mergeţi spre mânăstire, iar de dormit am ales să dormim la câtiva kilometri spre Vidraru într-o comună numită Corbeni la pensiunea Arizona, situată chiar la stradă, ieftină şi fără pretenţii.

Harghita Băi

copii pe schiuri sunt tare simpatici (noi parintii n-am avut acest noroc, macar ei sa simta placerea coborârii pe pârtie )

o mogâldeaţă cu schiuri mai mari decât el (Iani la 3 ani)

Anul acesta am fost la Harghita Băi(alte poze aici) în vacanta intersemestriala pe o vreme frumoasa cu puţina zapada la noi dar cu foarte multa pe munte.
Am ajuns acolo plecând din Bacău prin Moinesti, Comănesti, Pasul Ghimes (situat în Muntii Ciuc), apoi am coborât în Depresiunea Ciuc spre orasul Miercurea Ciuc.
De aici, aproape de oras la câtiva km. pe dreapta în drumul spre Vlahiţa si Odorheiu Secuiesc ajungeti pe un drum de 7 kilometri în statiune.
Atentie, eu nu am avut cauciucuri de iarna si fiind zapada am alunecat serios pâna am ajuns în vârf, cu destule peripetii (m-am întors în Miercurea Ciuc si mi-am cumparat lanţuri pentru ca cele pe care le aveam nu se potriveau).
Aici, în mica statiune, sunt multe vile, cabane si pensiuni (jumatate dintre masini erau de Bacău, altele de Harghita cum era normal sau de Covasna, Mures si Brasov, semn ca băcăuanii au si ei Poiana lor), pentru toate gusturile, doar doua restaurante bunişoare- noi am mâncat la pensiunea Csiki foarte bine- ca la secui , însa cam înghesuit si am mai fost la plecare la restaurantul Pokat unde am mâncat o ciorba super buna, dar acesta pensiune este la doi km. de statiune.
In rest, distractie şi schi pentru cel mic pe o pârtie super amenajata cu instructor maghiar (abia se întelegea cu noi dar cu Iani nu stiu cum s-a inteles însă baietelului meu i-a placut), un vin fiert, un Kurtos Kolacs cu nucă si noi cu sania sau celofanul cel de toate zilele.
Am uitat sa va spun unde ne-am cazat, la pensiunea Antal, faza a fost ca atunci când am ajuns si am intrebat de Domnul Antal, ni s-a spus ca sunt vreo zece Antali în statiune, mai ales ca pe casa lui nu era nici un însemn.
A fost destul de OK, sala mare jos cu bucatarie utilata, camere curate fara TV si foarte cald.

Sibiu - o altă Românie

Păcat, mare păcat pentru cei ce n-au ajuns în 2007 în capitala culturală europeană.
Era o ocazie nemaipomenită să vezi, să traieşti şi să simţi atmosfera unui oraș în care efervescenţa culturală se observă la tot pasul.
Nu știu, dar am, sau încerc, un sentiment special de fiecare dată când străbat ţara şi ajung în locuri cu urme culturale şi etnice săseşti (poate pentru că originile germanice ale soţiei mi s-au transmis telepatic).




Este o altă lume, locuită astăzi de români, ţigani sau maghiari si de foarte putini saşi (la ultimul recensământ erau cam 0,3% - populatie germanică în totă ţara, adică şasi, şvabi din Banat, zipţeri din Bucovina), care au ştiut să conserve, cum este cazul Sibiului sau Brasovului, acele elemente de decor arhitectural central european.



Sibiul nu este un oraș mare ca populaţie (undeva la 150-170 de mii de locuitori, oricum sensibil mai mic decăt Băcaul), dar are de oferit multe, de la Muzeul Bruckenthal (Baronul Bruckenthal fost guvernator al Transilvaniei-mare Mecena al artelor din evul mediu târziu- mecena poate fi oricine susţine financiar sau prin donaţii cultura) unde sunt colecţii de pictură deosebit de valoroase pentru România si pentru Europa, până la bisericile catolică şi evanghelică din centrul oraşului.

Acum apropo de Biserica Evanghelică, vă recomand să urcaţi în turnul acestei catedrale, parcă 50 de metri are, şi să admiraţi panorama deosebită a Sibiului vechi, dar trebuie să vă ţină picioarele şi să nu aveţi rău de înălţime, pentru că la un moment dat scările de lângă clopote stau parcă suspendate în aer (cel puţin acesta este sentimentul).

Nu voi insista cu alte obiective turistice culturale sau istorice, vă voi spune că admir foarte mult Piaţa Mare, cu o fântână arteziană ce ţâşneşte dintre pietrele cubice ce alcătuiesc caldarâmul, ( o copie palidă, dar modernă este şi la noi în Piaţa Tricolor, de la Prefectură ), cu clădirile şi terasele de pe margine, văruite şi renovate, sau Piaţa Mică, cu multe terase cochete unde puteţi servi o pizza bună, dar cam scumpă (în 2006 au mâncat cu copii aici şi am fost foarte multumiţi), sau puteti merge la Podul Minciunilor sau al Mincinoşilor, ce da într-o uliţă sau străduţă îngusta ce mărgineşte zidul vechi al cetăţii.

Să nu uitaţi să mergeţi la Muzeul Astra al tehnicii populare, superb amenajat, cu 165 de construcţii săteşti din toată ţara, sau la Răşinari la casa memorială Octavian Goga, sau dacă vreţi băi sărate în lacuri din foste ocne de sare mergeţi la Ocna Sibiului, chiar dacă face parte dintre staţiunile prăfuite ale României, cu un camping sordid şi înghesuit și fără alte facilităţi în staţiune, decât străzi decopertate şi bodegi pentru alcolici.
Măcar puteti să vă trataţi facând baie în lacurile îngrădite unde scrie mare ,,SCĂLDATUL INTERZIS ,, dar ce contează, suntem în tara lui ORICE SE POATE!
Trist contrast între modelul de civilizaţie occidentală pe care ţi-l oferă Sibiul si aceasta aşa zisă staţiune unde te crezi în magherniţele fanariote din vechiul Bucureşti sau Istanbul (dar probabil că cei din Ocna nu au un primar sas).
Am în plan pentru ca n-am ajuns încă, să merg la Păltiniş( între timp am ajuns şi acolo), staţiune de altitudine din Munţii Cândrel, şi la Gura Râului, undeva la vest de Sibiu, o regiune frumoasă recomandată mie cândva de o înrăită călătoare prin ţară.

Venus -Hotel Raluca

băietii pe o terasă din Saturn

copii pe plajă, la discoteca si la ciupit ceva cipsuri
hotelul Raluca, arata bine, iar gradina interioara are exemplare de zadă argintie (extrem de rar), Gincko Biloba, Luleaua Turcului, un superb Albizia (niste flori parca sunt aripile păsării Colibri)
crepusculul asupra mării
o maimutică mică sub masa noastră

întrecere în parcul de distracții din Venus ( da ..parcul ala prăfuit )
castele, răţuşte și copii multumiti
piscina hotelului

Pentru ca tot se apropie iarna, ce-ar fi sa vorbim despre vară, despre mare, despre hotelurile vizitate sau despre micile distractii de vacanţă.
Anul acesta am fost la Venus, stiu ar spune unii, statiune de rahat pentru amarâti si pentru sindicalisti veniti sa mănânce la restaurante împuţite, în hoteluri de o stea sau doua care de fapt sunt una.

Noi am stat la Hotel Raluca, pentru prima data si a fost bine, cu conditii, pe masura pretului cu mic dejun inclus.
Acum despre micul dejun am ceva de spus, legat de bufetul suedez si românul mort de foame.
In prima zi când a ajuns seria noastra, la micul dejun s-au îngramadit,, ţăranii,, astfel ca în 10 minute nu mai era nimic de mâncat sau de adunat, si-au umplut frate farfuriile de parca aia era singura masa pe tot concediul, surpriza a venit în momentul in care chelnerii au început să aduca platouri peste platouri de mâncare.

Concluzie- românul a năvălit, la gândul ca românii care servesc nu vor mai aduce mâncare, când s-au lămurit au lăsat-o mai moale cu invaziile și de atunci si-au luat atâta mâncare cât pot duce, într-o dimineata senina de vară.
Piscină, bar, aer conditionat, liniște dar si paragina în staţiune, alei neîngrijite, bălării urcate pe vile muncitoresti, geamuri sparte, hoteluri pustii si multi bădarani si manele.

Asta este imaginea unei stațiuni ce se chinuie sa trăiască vară de vară, cu putine investitii si multe hoteluri cu nume de fete, cu o discoteca sau ceva asemanator pe plaja Perla Venusului, unde poti dansa seara pe plaja, poti mânca binisor și ieftin la terasa respectiva, poti sa te distrezi cu DJ Kenny (un tip în vârsta, care nu îsi arată anii  și care trăieste pentru muzica si entertainment), cu belarusele înalte si blonde, cărora poti sa le spui,, Ia liubliu ti bea ''- dealtfel singurii turisti straini care sa mai încumetă sa vină pe litoralul românesc.

Bine si ...noi, care culmea ne simtim bine, nu ne spargem în figuri dar mâncam bine ( terasa Vangelis), facem baie buna (plaja curata + sezlonguri multe si ieftine ), ne plimbam prin statiuni cu caleasca sau cu trenuletul si ne bucuram de Romania Simply Surprizing - pentru noi, nu pentru altii.