duminică, 22 octombrie 2023

Germania destinația ideală pentru turism sustenabil

Sustenabilitatea este importantă pentru dvs.? În acest caz, Germania este destinația ideală pentru dvs.! Din ce în ce mai multe idei noi, creative pentru o vacanță ecologică și responsabilă din punct de vedere social apar și se dezvoltă constant – fie că este vorba de oferta ecologică a hotelurilor sau a unor regiuni întregi.

Și, deoarece emisiile de CO2 se generează în mare parte la sosire și la plecare – este mai ecologic să optați pentru o călătorie lungă, în loc de câteva scurte.
Ce alt motiv mai bun pentru o vacanță mai lungă în Germania? Aici puteți găsi idei de călătorie


Chiar dacă aveți impresia că știți deja bine Germania, cu siguranță veți găsi aici destinații de călătorie noi, viabile. Germania este mai mult decât o colecție a obiectivelor sale: experimentați viața regiunilor germane, plimbați-vă prin piețele locale și bucurați-vă de o vacanță relaxantă în mijlocul naturii protejate.

Explorare relaxată
Germania are o rețea extinsă de trasee pentru iubitorii de drumeții/plimbări și bicicliști, iar bicicletele de închiriat pot fi rezervate și închiriate cu ușurință online în aproape toate orașele În unele locuri puteți de asemenea închiria un caiac și apoi explora orașul din apă dintr-o perspectivă complet nouă. În multe regiuni germane, veți călători mai repede cu trenul sau autobuzul care sunt gratuite pentru vizitatori.

Campionii sustenabilității 2023
Cine are cele mai bune idei și unde este implementată sustenabilitatea în mod consecvent? Pentru a treia oară, Germania și-a invitat orașele și regiunile la o competiție pentru dezvoltarea durabilă a turismului. Pentru turiștii conștienți din punct de vedere ecologic, cele 6 câștigătoare sunt, desigur, destinații deosebit de valoroase de vizitat și sunt, de asemenea, un model pentru alte destinații din Germania.

Sustenabilitate certificată
Sustenabilitatea este un subiect complex, motiv pentru care multe unități de cazare din Germania își verifică și își certifică în mod regulat măsurile sustenabile cu ajutorul unor organizații independente. Pentru o planificare ușoară și eficientă a călătoriei – aici puteți găsi o prezentare generală a celor mai importante certificate create în cooperare cu Ecotrans.

Germania cu trenul
Ajungeți la destinație rapid, confortabil și durabil - cu energie electrică 100% verde în destinații îndepărtate ale Căilor Ferate Germane (DB) și transport local gratuit în multe regiuni pentru turiști. Protejarea climei poate fi atât de simplă.

duminică, 15 octombrie 2023

Gaza sufocată de Hamas. De gândit...

Câteva lămuriri pentru ,, hamașii" din România, dar nu numai...


- Ariel Sharon, un prim ministru naționalist (2001-2006) a acceptat cu greu în 2004 decizia Knessetului( Parlamentul) de a se retrage cu armata și cu coloniștii din Gaza. Retragerea se încheie  în 2005, după care, într-o surprinzătoare deschidere democratică, bucata de Palestină numită Gaza, organizează alegeri( 2006), ca de altfel și cealaltă bucată numită Cisiordania;

- În Gaza, alegerile (singurele organizate cât de cât democratic) din 2006 sunt câștigate de organizația teroristă Hamas, care pune stăpânire pe toate instituțiile realizate cu dificultăți mari și bani de la ONU, SUA și UE. Înlătură funcționarii Fatah( formațiune moderată care câștigase alegerile din Cisiordania) și deține captivă Fâșia Gaza, obligând Israelul și Egiptul să impună o blocadă economică asupra acestui teritoriu;

- Efectul a fost clar, pauperizarea populației, schimbarea paradigmei educației către ura absolută pentru evrei și SUA, îngroșarea rândurilor combatanților spălați pe creier, amenințarea familiilor care nu doreau asocierea cu Hamas, folosirea discreționară a fondurilor internaționale destinate hrănirii și sănătății  unei populații de peste 2 milioane de oameni;


- Azi, Hamasul folosește civilii ca scuturi umane( nimic nou, toate organizațiile astea cinice fac la fel), împiedicându-i pe cei ce nu doresc nicio asociere cu teroriștii să plece spre sudul fâșiei. Autodeterminarea acestei bucăți de Palestină s-a terminat prost și cu regrete din partea Israelului că a plecat de acolo în 2005. 

Va fi ocupată din nou de armata israeliană pentru totdeauna cred, mai ales că poziția Egiptului este una neutră, ba chiar favorabilă ocupării regiunii, pentru că altfel hamașii exportau instabilitate și celule teroriste în zona Sinaiului, recunoscută pentru grupările extremist-teroriste din zonă.

- Foarte interesant este jocul Iranului, parte a Axei Răului( Rusia-China-Iran-Siria-Coreea de N), care susține peste tot grupările teroriste de sorginte șiită (vezi Hezbollahul din Liban și grupările siriene din tabăra lui al-Assad, etc). În cazul Hamas, care este o grupare musulmană sunită, au făcut o concesie religioasă, ajutându-i cu bani și armament, antrenând teroriștii și pregătind acest atac mai bine de 2 ani;



- Toate marșurile de protest din lume (+românii  hauriști tulburați cu vederi antisemite), inclusiv din partea democratică a planetei, susțin cauza poporului palestinian, recunoașterea ca stat de către cât mai multe țări, dar nu pot să cred că susțin acțiunile abominabile ale descreieraților din tabăra Hamas, care au ucis sute de civili israelieni( nu veniți, vă rog, cu argumentul ,,Da, dar ăia!,, pentru că evreii nu s-au dus peste palestinieni, noaptea, să omoare bebeluși în pătuțurile lor);

-Gaza va deveni probabil noua Cartagină, unde israelienii vor interveni cu excavatoarele și cu plugurile, netezind orice va aminti de prezența islamiștilor ucigași de bebeluși, cel puțin în partea nordică, cea sudică dinspre Egipt, devenind cea mai mare tabără de refugiați din lume; Despre cele mai mari tabere: aici

- Sunt/vor fi 1-2 milioane de oameni, pe care Cisiordania și Autoritatea Națională Palestiniană, nu doresc să-i primescă, pentru că aceștia au ales în 2006 Hamasul în defavoarea Fatahului, adică au ales fundamentalismul și criminalii în detrimentul moderaților și pacifiștilor. Trist dar adevărat, pentru un popor și un stat eșuat.

sâmbătă, 23 septembrie 2023

Când vara nu mai vrea să plece. Toamna fetelor bătrâne și iarna sfinților de gheață

Cam așa aș rezuma vremurile meteo pe care le trăim la acest sfârșit de septembrie, în buza echinocțiului de toamnă. Așa spuneau bunicii verilor întinse uneori până la început de octombrie, care nu mai doreau să plece din emisferele boreale: ,,Vara fetelor bătrâne". 

La ce se refereau doar ei știau, pentru că își aveau originea în ancestralele lor obiceiuri și observații intracomunitare. Cert este că ,,vara" asta întârziată avea și un corespondent plasat pe luna mai-iunie numit: ,,Iarna sfinților de gheață". Era acel moment din an când lumea se pregătea de explozia luminii și venirea căldurii iar timpul și rotația curenților jet-stream, nu prea erau de acord cu așteptările bătrânilor noștri.

Așadar, vă rog luați un pic aminte la felul în care se manifestă clima pe aceste meleaguri, gândiți-vă că au fost sute de situații de acest fel în istorie și nu cădeți în patima iubitorilor de apocalipse meteo. Este adevărat că sunt schimbări generate de extensia puternică a presiunii umane asupra mediului, sunt date care indică acest lucru, dar toate trebuie luate cu moderație.
Și cercurile ecologiste care promovează conștientizarea de către locuitorii planetei a schimbărilor climatice fac bine că trag semnale de alarmă asupra înnecării Terrei în gunoaie și poluare, dar de asemenea lucrurile trebuie temperate pentru că isteriile acestea fac rău.

marți, 19 septembrie 2023

Mănăstirea Franciscană Deva- înființată de primii catolici bulgari

Ordin: Ordinul Călugărilor Franciscani Observanți- Ordinul Fraților Minori( Provincia Sfântul Rege Ștefan)

Hram: Adormirea Maicii Domnului, 15 august

Locație: Str.Progresului, nr.6, Municipiul Deva, județul Hunedoara

Nr. de călugări: 5 

Mănăstirea este construită de credincioșii bulgari de religie catolică în secolul al XVIII, aduși de comandantul de atunci al cetății, Generalul Steinville. Aparține barocului târziu și este construită din piatră si cărămidă cu valoroase decorațiuni interioare. 

Destinația ei a fost de  scoală de arte și meserii. Încă din secolul al XIII-lea rolul Ordinului Franciscan a fost acela de a-i ajuta pe săraci, iar astăzi reprezentanții acestuia fac același lucru în lumea întreagă.  Azi este sediu al Fundației Sfântul Francisc.

Biserica transformată în cămin, adăpostește  în ultimii ani foarte mulți copii orfani.
Biserica franciscană din cartierul devean Progresul găzduieşte, la ora actuală, aproape trei sute de copii orfani sau care provin din familii cu situaţie materială precară, cu vârste cuprinse între 2 şi 18 ani.  

În 1992  se înființează fundația Sfântul Francisc, pentru copiii săraci, abandonați sau orfani. Iniţiativa aparține preotului franciscan Bojte Csaba, care oferă mai mult decât o cazare și o masă, ci dorește să le ofere acestor copii un cămin, o familie și chiar...frați. Fundația dispune, la ora actuală, de o şcoală, o grădiniţă,  un cabinet medical, cantină şi o casă de oaspeţi. Programul copiiilor „înfiaţi” de fundaţie este foarte bine organizat. Merg la şcoală ori la grădiniţă, iar după cursuri sunt antrenaţi în diverse activităţi extra-şcolare. 

Părintele Bojte Csaba este preşedintele fundaţiei maghiare şi el organizează toate activităţile zilnice desfăşurate de copii. Cele necesare  îngrijirii copiilor sunt achiziţionate din donaţiile către fundație, cele mai multe, din străinătate. Pe lângă părintele Bojte Csaba, alţi câţiva zeci de voluntari se mai ocupă de educaţia acestor copii, încercând să-i facă să se simtă ca într-o adevărată familie „mai mare”. Fundația Sfântul Francisc avea în urmă cu câțiva ani, în zona Transilvaniei, 16 centre, unde erau îngrijiți peste 800 de copii sărmani. În județul Hunedoara există trei centre, la Deva, Orăștie și Petroșani. 

Primul pas a fost făcut la Deva, în 1993, când Mănăstirea Franciscană a fost restituită Ordinului, după ce fusese confiscată de comuniști. Clădirea mănăstirii a fost renovată și pusă la punct. Iar în 1998 a început totul, cu un proiect realizat împreună de reprezentanți ai bisericii și cei ai Guvernului de atunci. Și ca să le ofere alternative sociale copiilor săraci, în primul rând era nevoie de un “cămin”. 

Iar Mănăstirea Franciscană din Deva s-a dovedit a fi acest cămin. Reprezentanții Fundației Sfântul Francisc au achizitionat, rând pe rând, apartamentele dintr-un bloc aflat în apropierea mănăstirii franciscane, încă două case în zona de peste liniile ferate și încă o casă pe lângă stadion. Aceste locuințe s-au transformat în cămin pentru copiii sărmani.

 

De văzut în apropiere:

Mănăstirea franciscană cu biserică din sec al XV lea- Baia de Criș

duminică, 17 septembrie 2023

Giardino di Boboli Firenze

Grădinile Boboli din Florența oferă o experiență extraordinară. Ascultați precizările din videoclip, cu scuze pentru micile greșeli de poziționare urban-geografică sau de pronunție. Bucurați-vă de Giradino di Boboli Firenze! Vă pupă proful Irașcu!

duminică, 10 septembrie 2023

Cetatea Oradei și povestea Merdianului 0

Cetatea din Oradea va fi un obiectiv turistic impresionant, ca de altfel întregul oraș, total reabilitat cu cele mai multe fonduri europene atrase de un oraș din România (1 mld euro,  până în ian. 2023, oradea.ro). Un oraș cu populație asemănătoare condus haotic de 20 de ani este la polul opus și se numește Bacău! M-am bucurat pentru top10 fonduri europene: Oradea, Cluj, Timișoara, Iași, Galați Arad, Buzău, Reșița(!?), Bistrița și Constanța( urbanizehub.ro), dar m-am întristat pentru urbea în care trăiesc. Povestea Primului Meridian care trecea prin oraș o aflați în videoclip. Vă pupă proful Irașcu!

luni, 4 septembrie 2023

Ce obiective turistice din țara noastră sunt propuse pentru Monumente UNESCO


Se numește Lista Tentativă/Indicativă UNESCO. Fiecare țară are așa ceva. Obiective antropice și naturale excepționale, care ar trebui cunoscute de turiști. De ai noștri în primul rând, apoi prin promovare de către cei străini. 

Câți dintre noi am auzit de ele și câți le-am și vizitat sau ce înseamnă UNESCO? Sursa:  Comisia Natională a României pentru UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură)

- Mănăstirea Neamţ
- Biserici bizantine și post-bizantine din Curtea de Argeș
- Ansamblul Monumental din Târgu Jiu ( n.a. Brâncuși)
- Ansamblul rupestru Basarabi (n.a. zona Mufatlar, cariera de cretă Basarabi)
- Biserica „Trei Ierarhi” din Iași
- Culele din Valahia Mică( n.a. case cu turn, semi fortificate din Vâlcea, Gorj)
- Biserica Densuș ( n.a.piatră folosită de la cetățile daco-romane)
- Centrul istoric al orașului Alba Iulia ( n.a.Cetatea Bastionară Alba Carolina)
- Masivul Retezat
- Pietrosul Rodnei (vârful muntelui)
- Sînpetru (sit paleontologic)- asociat Geo Parcului Țara Hațegului
- Codrul secular Slătioara (pădure seculară)- Masivul Rarău
- Frontierele Imperiului Roman - Dacia
- Frontierele Imperiului Roman - Limesul Dunării
- Peisajul cultural minier Roșia Montană
- Centrul istoric al Sibiului și ansamblul său de pieţe
- Vechile sate Hollókő și Rimetea
și împrejurimile lor ( n.a. Județul Alba)

Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului

  Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului   Septembrie 2008 surs...