blog de lărgit orizontul Admin: Viorel Irașcu, Bacău, e-mail viocalatorul@gmail.com sau v_irascu@yahoo.com
sâmbătă, 28 decembrie 2019
Amintiri dintr-un Văratec primăvăratic
Un periplu de primăvară autentică, descoperit după niște ani prin arhiva cu poze, mi-a generat o serie de nostalgii verzi, verzișoare, acum în prag de iarnă.
Așadar, pentru anotimpuri mai însorite propun o cazare la una din numeroasele pensiuni realizate în anii 2000, din fonduri PHARE, care se găsesc la intrarea către cele două mănăstiri domnești, Văratec și Agapia.
Văratecul nu poate fi vizitat fără obligatoria oprire spirituală la mormântul iubitei lui Eminescu, Veronica Micle. Versurile de pe placa de marmură sunt unice prin profunzimea lor. Agapia este o oprire obligatorie pentru picturile lui Grigorescu și pentru satul de chilii și chiliuțe, care te întâmpină la intrare.
Dealuri unice din zonă și pădurea de argint, plină de mesteceni, sunt si ele obligatorii, mai ales că micuțul metecăniș este declarat rezervație forestieră și este la doi pași de mănăstirea Văratec.
Am lăsat la urmă punctul cel mai important pentru mine și pentru cei urmăriți de efuzii spirituale, și anume grota unde a meditat și a strălucit prin rugăciune și har, Sfânta Teodora din Carpați sau Sfânta Teodora de la Sihla.
Locul are o încărcătură spirituală aparte, care derivă din povestea sfintei, din locul stâncos înconjurat de o pădure deasă de foioase și din drumurile forestiere spectaculoase care te poartă către mănăstirea Sihla.
Din păcate, acolo, un afiș ciudat mi-a stricat tot fundamentul spiritual, prin suma de interdicții pentru cei ce doreau să pună pomelnice. Cel mai mult m-a durut să citesc că este interzis să treci pe pomelnic numele oamenilor de altă religie decât cea ortodoxă.
Ciudat, de-a dreptul! Aceia nu sunt oameni? N-au dreptul la o rugăciune?
În fine, bucurați-vă de poze și găsiți-vă cazare în zonă, pentru primăvară. Că iarna se pregătește....
marți, 12 noiembrie 2019
Mănăstirea Sângeorgiu de Mureș (de clauzură)
Mănăstirea Surorilor Carmelitane Desculțe, din Sângeorgiu
de Mureş este împlinirea visului episcopilor de Alba Iulia pentru a exista pe
teritoriul diecezei o comunitate de călugări/ călugăriţe dăruită rugăciunii
către Dumnezeu, realizându-se astfel şi o fortăreaţă de rugăciune pentru
preoţimea şi credincioşii diecezei, şi în mod special pentru vocaţii la
preoţie.
Fragment din Ghidul mănăstirilor catolice din România:
Cartea poate fi cumparată în format ebook de pe google play:
Mănăstirea zidită din iniţiativa, grija şi cheltuielile
Arhiepiscopiei de Alba Iulia a fost sfințită în sărbătoarea ecleziastică a patroanei mănăstirii, Sfânta
Tereza de Lisieux, pe 1 octombrie, în
anul 2006. Comunitatea surorilor, este formată deocamdată, din patru surori,
provenite de pe teritoriul diecezei, membre ale comunităţii fondatoare din
Magyarszék din Ungaria.
Esenţa spiritualităţii carmelitane este de a trăi în
prezenţa lui Dumnezeu, aşa cum am moştenit, prin Regula, de la începutul secolului
al XIII, dată eremiţilor de pe Muntele Carmel din Ţara Sfântă, urmaşi ai
modelului de viaţă al profetului Ilie, „dux et pater”: corifeul şi părintele
carmeliţilor.
Viaţa noastră de toate zilele se împarte între rugăciune,
viaţa comunitară şi muncă. Celebrăm zilnic Sfânta Liturghia Euharistică,
Liturghia Orelor (Breviarul) în întregime, şi câte două ore de rugăciune
„interioară”: rugăciunea individuală, în singurătatea pustiului, pentru a-l
asculta pe ÎNVĂŢĂTOR, sau… pentru a purta lupta noastră spirituală, aşa cum
ne-a învăţat Sfânta Terza de Avila, fondatoarea carmelului terezian (adică a
Ordinului Carmelitanilor Desculți).
Astfel putem lua parte la misterul morţii şi învierii lui
Cristos, oferind fructele vieţii noastre spre binele Bisericii şi al întregii
omeniri. Prin starea noastră de viaţă consacrată, exprimată prin trăirea celor
trei voturi călugăreşti – castitate, sărăcie, ascultare – mărturisim realitatea
iubirii veşnice. Corespunzător carmelului terezian trăim totodată o intensă
viaţă comunitară, care se caracterizează printr-o relatie de prietenie între
surori. Aceasta se concretizează în recreaţiile zilnice în comun, şi în
celebrarea într-o atmosferă de seninătate a sărbătorilor.
Idealul şi modelul vieţii carmelitane este Sfînta Maria Născătoare de
Dumnezeu. O cinstim ca Mama şi Patroana Ordinului Carmelitan, sub numele de
Sfânta Fecioară de pe Muntele Carmel. O privim ca pe Fecioara înţeleaptă şi
smerită, care primeşte, păstrează şi transformă în viaţă Cuvântul lui Dumnezeu,
şi se uneşte în bucurie şi suferinţă cu misterul pascal al lui Cristos. Purtăm
cu credinţă, speranţă şi recunoştinţă haina ei: scapularul.
Prin munca de zi cu zi, pe lângă câştigarea existentei noastre, urmărim să
împărţim strădaniile noastre oamenilor din lume. Avem două ateliere de muncă.
Unul de legătorie cărţi, altul pentru a executa lumânări ornamentate, liturgice
şi pentru evenimentele bisericeşti şi de familie.
Pentru a putea păstra atmosfera de linişte pentru rugăciune, Constituţiile
noastre interzic asumarea oricărui fel
de muncă apostolică. Mai mult, pentru a putea cuceri libertatea sufletului în
pustiu, unde, căutând, putem afla
izvorul de apă vie a contemplaţiei în Mire, viaţa noastră se petrece într-un
spaţiu despărţit prin clausură papală. Serviciul nostru apostolic este deci,
serviciul rugăciunii.
Ordin: Ordinul Surorilor Carmelitane Desculțe
Hram: Sfânta Fecioara de pe Muntele Carmel, 16 iulie; Sfânta Tereza de Lisieux, (patroana mănăstirii) la 1 octombrie
Locație: Comuna Sângeorgiu de Mureş, Str. Tofalău Nr. 170, judetul Mureş, 547530.
Acces: În centrul comunei Sângeorgiu de Mureş, drumul naţional dintre Târgu Mureş şi Reghin se ramifică în trei. Mănăstirea se găseşte la 3 kilometri, pe drumul comunal spre Tofalău.
Tel: 0749 065399
Mail: kis.szent.terez.karmel@gmail.com
Nr. de surori: 4( dimensionată pentru 8)
Superioară: Sr. Bilibok Mária Teréz.
Relicve: o relicvă „ex carne” a Sfintei Tereza de Lisieux
De văzut în zonă:
Biserica fostei mănăstiri a dominicanilor- Sighișoara
Biserica fostei mănăstiri a iezuiților, Târgu Mureș
Biserica fostei mănăstiri a minoriților, Târgu Mureș
Fosta mănăstire a trinitarienilor din Alba Iulia- azi, bibliotecă.
Catedrala catolică Sfântul Mihail( 1246-1300) în stil romanic, cu
sarcofagul lui Iancu de Hunedoara și orgăcu 2209 tuburi, Alba Iulia
Biblioteca Batthyaneum, în fosta mănăstire a trinitarienilor(
1784-1792)cu cel mai vechi obsevator astronomic din țară- Alba Iulia
sâmbătă, 2 noiembrie 2019
Noutăți în sezonul de 2019-2020 de la SKIMANIA
Noutati in Ischgl 2019/20
Pe 30 noiembrie 2019, trupa Seeed din Berlin va deschide sezonul de schi la legendarul Concertul de Deschidere ”Top of the Mountain” din Ischgl. Statiunea de schi va fi deschisa din 28 noiembrie. Noutati in iarna 2019/20: Velilleck F1 - cel mai rapid telescaun din statiunea de schi si Visnitz N2 - primul telescaun cu 8 locuri D-line din Elvetia.
Noutati in Ski amade 2019/20
Cu siguranta, multi oameni isi aduc aminte de telescaunul Flying Mozart din Wagrain. Dupa 31 de ani ne luam ramas bun de la legendarul lift, iar in sezonul 2020/2021 va circula in lift de zece persoane in locul acestuia. Una din cele mai populare statiuni de schi a Ski amade este regiunea Snow Space, cu statiuni de schi precum Flachau, Zauchensee si Wagrain. De pe cel din urma vor demonta telecabina Flying Mozart, denumit dupa geniul local.
Noutati in regiunea Salzburg 2019/20
Regiunea Salzburg, chiar si in conditii austriece cheltuie mult pentru dezvoltarea statiunilor de schi. Similar cu anii precedenti, nu vom ramane fara noutati interesante nici in acest sezon. In sfarsit, in acest an s-ar putea realiza vechiul vis. Vom putea ajunge pe ghetar direct din Kaprun. Prima parte a retelei catre Maiskogel a fost finalizata anul trecut, iar anul acesta va fi finalizata si cealalta parte.
Noutati in Dolomiti Superski 2019/20
Regiunea de schi Dolomiti Superski nu va ramane in urma nici anul acesta in ceea ce priveste imbunatatirile. Si anul acesta vor cheltui aproximativ 100 de milioane de euro pentru dezvoltarea acestei regiuni imense de schi. Acum doi ani 100, anul trecut 90, iar anul acesta din nou 100 de milioane de euro vor fi cheltuiti pentru dezvoltarea regiunii de schi imense.
duminică, 20 octombrie 2019
Top zece trasee pentru biciliști în Germania
Începutul toamnei este momentul ideal pentru a explora orașe magice, a se bucura de plimbări prin natură sau a trăi o aventură pe bicicletă. Dacă sunteți pasionat de viața urbană, faceți un tur al metropolelor germane, dar dacă preferați călătoriile romantice și liniștite - descoperiți partea romantică a naturii germane în această toamnă, iar pentru iubitorii de sport recomandăm unul dintre cele 10 trasee de TOP pentru bicicliști, care parcurg întreaga Germanie.
Toamna romantică | |||||||||
Faceți o călătorie romantică în timp - descoperiți partea romantică a toamnei în Germania, cu bicicleta. Traseul pentru bicicliști, cu peste 100 de castele, clădiri gotice, baroce și renascentiste vă invită la o aventură romantică de neuitat!
|
duminică, 8 septembrie 2019
Cel mai mare ceas cu CUC lume
Mecanismul interior din lemn al celui mai mare ceas cu cuc. În Munții Pădurea Neagră. Baden-Wurtenberg.
vineri, 30 august 2019
RowmaniaFEST – o ediție de AUR
RowmaniaFEST –
Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle
revine
la Tulcea între 30
august și 1 septembrie. Cea
de-a noua ediție este dedicată apelor
din România, într-un exercițiu
de descoperire, prețuire și protejare a acestora, de valorizare a
peisajului urban riveran, contribuind astfel la campania națională
Apele Unite ale României
(A.U.R.), campanie desfășurată
de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23. Un
râu sănătos și iubit de locuitori contribuie la consolidarea
profilului identitar al localității.
Tulcenii și turiștii sunt provocați la
experiențe vechi și noi, senzoriale și intelectuale, să fie
spectatori dar, mai ales, să participe la Festival împreună cu
toată familia! RowmaniaFEST îi îndeamnă să vâslească, să
deguste bunătățile aduse pe Faleză de târgul de gastronomie
urbană (un adevărat festival al gusturilor oferit de
food-truck-uri, rulote și baruri mobile în Faleza Food Festival),
să învețe un sport nou: teqball, să exploreze gloriile sportului
maghiar la expoziția de la Casa Avramide, să vizioneze filme în
aer liber și, bineînțeles, să se bucure de concertele de rock ’n’
row susținute pe Faleză de Phoenix,
Cargo,
The Kryptonite Sparks,
Haraszti Ádám Projekt
(Ungaria) și Am
fost la munte și mi-a plăcut.
Festivalul va fi deschis cu o paradă pe
Dunăre, în prezența lui Ivan
Patzaichin, la care sunt
invitați și operatorii de turism din județul Tulcea, cei ce
reprezintă un segment esențial pentru dezvoltarea sustenabilă a
zonei. La evenimentul de deschidere vor participa secretarul
de stat coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă –
László Borbély,
oficialitățile municipiului și județului Tulcea, guvernatorul
ARBDD – Cătălin Țibuleac,
directorul Departamentului de Diplomație Sportivă al Ministerul de
Externe din Ungaria - Iglói
Nagy István și
reprezentantul Federației Internaționale de Teqball - Murányi
Gergely. Parada
va fi urmată de un moment în care va fi recreată simbolic unirea
tuturor apelor din România în inima sa verde, Delta Dunării.
Ca în fiecare an, îi întâmpinăm pe
participanții la Tour International Danubien (TID), care vâslesc
cei peste 2500 de km ai Dunării, de la izvoare până la Marea
Neagră, și fac un popas de două zile în Tulcea în drumul spre
Marea Neagră. Printre activitățile pe apă se numără competiţia
“Ivan Patzaichin” pentru pescarii profesioniști din Deltă,
etapa națională a concursului de canotcă 10 +1 Descoperă
ROWmania și plimbări cu
canotca pe Lacul Ciuperca.
Actuala ediție a Festivalului aduce,
pentru copii, mai multe activități ca oricând; 6 (șase!) ateliere
pentru ei se vor desfășura pe Faleză, la restaurantul Ivan Pescar
și la hotel Esplanada, pe următoarele teme: construcție de
canotci, ilustrație, fotografie, incubator de lectură, tobe,
reciclare creativă și folosirea responsabilă a plantelor. Pe 1
septembrie, Festivalul marchează, alături de ARBDD, Ziua
Rezervației Biosferei „Delta Dunării”.
Un quiz cu premii îi va răsplăti pe
cei ce preocupați de „dezvoltarea durabilă”, care sunt invitați
să își încerce norocul la „Roata dezvoltării durabile”, pe
malul lacului Ciuperca. Dezvoltarea durabilă este, de altfel
subiectul central al conferinței naționale
„Apele
Unite
ale României
– AUR
pentru 2030”, organizată în parteneriat cu Departamentul de
Dezvoltare Durabilă, în
contextul unui proiect de conștientizare privind rolul râurilor în
consolidarea comunităților durabile.
Festivalul mulțumește partenerilor care
sprijină această ediție, precum și colaboratorilor săi de cursă
lungă, care îi sunt alături încă din primii ani. Printre
aceștia, o mențiune specială Institutului Balassi - Institutul
Maghiar din București, cel care a facilitat în acest an donarea
mesei de teqball către Clubul Sportiv Școlar Tulcea.
Festivalul este
organizat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, împreună cu
Primăria Municipiului Tulcea și Consiliului Județean Tulcea şi
beneficiază de sprijinul generos al partenerilor și sponsorilor
Asociației: Vimetco Alum, Bosch România, Raiffeisen Bank, Aqua
Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, Solaris, Green Village, Green
Dolphin, TUI TravelCenter, DC Communication, WWF Programul
Dunăre-Carpați-România, Asociația Eco Delta Dunării (Asociația
Operatorilor de Turism din Tulcea), Direcția Județeană de Sport și
Tineret Tulcea, Asociația Club Sportiv Aqua Vita Delta Tulcea,
Clubul Sportiv Municipal „Danubiu” Tulcea, Inspectoratul de
Jandarmi Județean Tulcea, Poliția Municipiului Tulcea, Poliția
Locală Tulcea, Căpitănia Portului Tulcea, Inspectoratul pentru
Situații de Urgență ,,DELTA”, Serviciul Județean de Ambulanță
Tulcea, ICEM Tulcea, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta
Dunării (ARBDD), Tour International Danubien (TID).
Campania națională
Apele Unite ale României este realizată cu sprijinul Kaufland
România, Conferința
„Apele
Unite
ale României
– AUR
pentru 2030”, semnarea Alianței pentru AUR și momentele de
exemplificare a acțiunilor de activare pe ape sunt realizate în
parteneriat cu Departamentul de Dezvoltare Durabilă, iar Ordinul
ACOR pentru AUR este posibil prin sprijinul AFCN.
Parteneri media:
Banchiza Urbană, BucureștiFM, Ceașca de cultură, Hotnews, Igloo,
Iqool, Modernism, Perspektiva, Radio România, Zeppelin.
marți, 16 iulie 2019
Lacul Negovanu, de pe râul Sadu, munții Cindrel
Lacul Negovanu de pe valea râului Sadu din munții Cindrel, este o frumusețe lacustră ascunsă bine, între pădurile aflate la 30 de kilometri distanță de Sibiu.
De sus, lacul și barajul sunt foarte frumoase, foarte bine integrate în peisajul pădurilor de conifere.
Pe cursul râului Sadu, afluent al Cibinului, au fost construite trei hidrocentrale. Unicitatea acestei zone, din punct de vedere hidroelectric, o constituie faptul că aici , în 1896, a fost ridicată prima hidrocentrală din țara noastră, Sadu I.
Drumul de pământ de 10 kilometri de la părăsirea asfaltului, la marginea comunei Sadu, este unul pitoresc, nu foarte desfundat, jalonat de mici cataracte, si de minihidrocentralele ridicate după prima până hăăt departe lângă baraj.
Bucurați-vă de aer, apă, gălbiorii din pădure, zmeură și pădurea destul de deasă de conifere din zona. Pentru detalii, vă recomand un articol adevărul.ro
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului
Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului Septembrie 2008 surs...
-
Principalele zece lacuri din ţara noastră sunt situate în trepte și forme de relief diferite şi sunt dintr-o varietate de tipuri genetice....
-
Carpaţii Orientali Pasul Prislop (1416 m) - între Munţii Rodnei şi Munţii Maramureşului; şoseaua Borşa-Vatra Dornei; cel mai ...
-
Ce este Medugorje? Un loc sfânt, un loc cu o semnificație specială în inima fiecărui credincios, fie el romano- catolic, greco-catolic sa...