Praga- ,,Orașul de Aur". Impresii din piața orașului vechi

După ce am pus vreo două filmulețe cu ceasul astronomic( AICI) și cu capul mecanic al lui Kafka( AICI), sunt convins că unii dintre cititorii blogului meu și-au dorit să afle mai multe despre incursiunea din februarie de la Praga. Am ales capitala Cehiei, pentru un mega city break( 4 nopți și 5 zile) organizat în regie proprie, pentru că atât merită să stai în acest oraș.

Să-l bați la pas, să-l explorezi și să-l simți într-un anotimp când nu este sufocat de turiști aflați în circuite epuizante prin centrul Europei.
Nu că acum( n.b.- februarie) nu sunt turiști, ba chiar am avut surpriza să descopăr că orașul era ocupat de o armată galbenă, cu ochii mici și migdalați, ce acoperea tot estul și sud estul Asiei, ca zonare și proveniență geografică. Pe bune, erau mai mulți turiști asiatici decât cei aparținând rasei europoide, fiecare înarmat cu un super gadget de făcut poze și filmulețe, toate, fără excepție aflate la capătul unui băț dintr-acela telescopic, de-i spune selfie stick.  

În plus, TOATE, magazinele de suveniruri sau băcăniile de cartier  erau ale chinezilor, sigur  că nu spun o noutate pentru cunoscători, dar pentru cei ce n-au văzut, încă, Orașul de Aur, s-ar putea să fie o surpriză ne...plăcută, sau cine mai știe. Asta ca să afle sperioșii de serviciu, că în centrul și în vestul Europei, avem de-a face( deja!?) cu invazia galbenă, asta până la cea atât de hulita invazie de bărboși cu savarine la brâu.

Toată lumea trebuie să se oprească în zona pieței orașului vechi -Staromestska Namesti- unde se află clădirea simbol a orașului, vechea primărie cu turnul său gotic din 1338. Pe turn este instalat un ceas astronomic, unde sunt trecute inclusiv zodiile, iar la ore fixe marea de oameni își îndreaptă ochii și aparatele către defilarea de figurine, toate cu o anume semnificație divină ( Apostolii) sau istorică( turcul care este anunțat că va muri).

Din turn, priveliștea este extraordinară către toate zonele vechi și noi ale orașului, dar ce sare în ochi este catedrala de alături numită Sfânta Marie din Tyn sau  biserica Sfântului Nicolae din apropiere, ori  imensul castel al Pragăi și podul Karol, de peste Vltava.

Turnul a suferit numeroase refaceri, cea mai importantă fiind cea din 1910 când a fost renovat în stilul Art Nouveau, pentru ca după distrugerea lui parțială din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, să fie reconstruit în forma de azi. Se spune că ceasul astronomic din centrul orașului este cel mai precis dintre toate cele existente pe planetă.

Zona pietonală este ocupată permanent de trubaduri, tineri artiști care cântă sau pictează sau interpretează piese de teatru medieval sau cântece cu temă istorică. Oricum, toți pleacă la un moment dat, pentru că au autorizație eliberată de primărie pe ore și minute, în acest fel  mai multe trupe pot performa în fața turiștilor, care nu au cum să se plictisească. Terasele și magazinele din zonă, ca peste tot, au prețuri cu 50 sau 100% mai mari, decât la trei patru străzi distanță, așa că recomandarea mea este să nu vă grăbiți nici cu masa de seară nici cu shopingul în centrul orașului.

Schimbați euro doar la bănci sau veniți cu coroane de acasă, le puteți cumpăra de la BCR ( pe loc sau la comandă) la un preț bun. N-are rost să riscați, iar dacă doriți cu adevărat experiența unui change, mergeți pe Wenceslas Square, în fapt un imens bulevard cu magazine, hoteluri și restaurante, unde și casele de schimb valutar sunt foarte numeroase. Piața Wenceslass este, de altfel, cunoscută pentru momentul ocupării ei de către trupele sovietice țn 1968 în urma Primăverii de la Praga dar și pentru Revoluția de Catifea din 1989. Dar despre aceasta piață și despre cel mai mare castel din Europa într-o altă postare.

Altă postare despre Praga: Mânăstirea Pruncului Isus de Praga

Muzeul privat Porsche din Gmund - Austria

Deși pot să mă laud cu mai bine de 750 de postări despre România( din peste 800 !!!) vine câte un moment în care este bine să rememorezi și ce ai văzut prin peregrinarile de pe cele coclauri europene. 
Am călătorit în zonă în iulie 2014, cu niște copii minunați aflați în tabără la Villach,  și de care mă leagă multe amintiri frumoase.

Acum a venit rândul unui muzeu altfel, o locație privată cu mașini Porsche, numit oficial ,, Porsche Automuseum Helmut Pfeifhofer ", după numele pasionatului de mașini autriac, care a decis să amenajeze niște grajduri princiare pentru a reaminti tuturor că Ferdinand Porsche, marele geniu al creației de automobile, a fost  și a locuit aici.

Mai precis în orășelul Gmund din partea central sudică a Austriei, din regiunea Carintia( Kärnten). Aici a fost deschis primul muzeu privat de mașini din Europa, în mai 1982 , în amintirea anilor celui de-al Doilea Război Mondial, când Ferdinand Porsche a creat, în Gmund, modelul Porsche 365, o mașină legendară, în interior existând și o machetă în mărime naturală din lemn.

Din 1982 și până astăzi muzeul a adunat 48 de exemplare de mașini situate într-o expoziție pe două nivele, de la cele de epocă și de curse, până la celebra mașină din dotarea poliției  austriece.


Mașina de poliție a avut un succes uriaș, mai ales ca jucărie de metal și de colecție, și mai puțin succes pe drumurile și autostrăzile patriei, ministerului de interne părându-i-se prea scumpă( 95 de mii de euro!) și abandonând proiectul la scurt timp după achiziția primului Porsche Carrera Polizei.

Tot aici găsiți și mașina de curse Porsche Carrera 906 care a câștigat cursa de 24 de ore de la Le Mans sau modelul din 1932 numit Steyr 30Typ 45 folosit ca taxi.

Jos, la primul nivel sunteți invitați să vizionați un filmuleț cu istoria Porsche și a familiei Pfeifhofer, plus că acolo sunt foarte multe obiecte care amintesc despre cursele de altădată, compania Daimler, sau Volkwagen, Porsche Tatăl  și Porsche Fiul dar și despre istoria clădirii muzeului.

Un adult plătește 8 Euro pentru o vizită iar un copil  3,5 Euro, muzeul fiind deschis, în sezon, de la 9 la 18. Suvenirurile nu mi s-au părut scumpe mai ales că tricourile, șepcile sau brelocurile sunt de cea mai bună calitate.

Zona merită vizitată, pentru că  localitatea Gmund se află pe drumul spre barajul cel mai mare și mai spectaculos din Austria, din zona Maltatal, și anume Kölnbrein, despre care am scris AICI.

Creasta Cocoșului din Gutâi - o rezervație geologică unică

Unică de oriunde ai privi-o, Creasta Cocoșului se ridică precum dinții unui fierăstrău geologic și domină piemontul Mara-Breb- Budești, din sudul Depresiunii Maramureșului. O minune creată de natură în ultimii 10 milioane de ani de ani, care este relativ ușor accesibilă și care reprezintă o porțiune dintr-un crater vulcanic, rămas de la erupțiile neogene ce au afectat estul Carpaților Orientali. 

Munții Gutâi reprezintă de fapt doar partea dintre pasul Paltinu( sau Gutâi) de 987 de metri prin care se face trecerea dinspre Baia Sprie( sau /și Baia Mare) și zona Mara -Vadu Izei- Sighetul Marmației și pasul Neteda de 1058 de metri care leagă zona Cavnic de Budești( biserică de lemn UNESCO) și Ocna Șugatag.
Restul munților care pe hărțile din unele manuale se numesc Gutâi sau Gutin, poartă denumirea de Igniș, la poalele lor aflându-se orașul Baia Mare.
Pasul Neteda a fost asfaltat foarte bine anul trecut( n.m. 2015), este spectaculos, plin de afine prin împrejurimi și de acolo am plecat în scurta drumeție spre marginea nordică a Crestei Cocoșului.
Chiar din punctul cel mai înalt al pasului, se face un drum forestier care nu urmează un anume traseu, deci nu este marcat, dacă vreți totuși să urmați un traseu marcat, mergeți pe banda roșie.

Eu am mers pe drumul forestier pentru că nu mi-am propus să ajung  pe creastă, ci doar la margine, acesta este și motivul pentru care pozele nu sunt tocmai bune.

Este și asta o variantă pentru cei ce vor doar drumeție prin pădure, dar vă puteți bucura de priveliștea către serpentinele pasului, pe dreapta și către cele două vîrfuri care vă vor însoți pe stânga, Gutâiul ( Mare, 1443 m.) și Gutâiul Mic sau Trei Apostoli.

Pe creastă se ajunge mai ușor  dinspre pasul Paltinu, din zona hanului Pintea Viteazul, cel care spune legenda, ar fi dat chiar numele ,,crestei". Eu mi-aș fi dorit să ajung și la cele două tăuri( lacuri) din zonă, cel al Morărenilor( de baraj natural!!! și de 20 de metri adâncime) și cel(e) al Chendroaiei( ochiuri de apă aflate într-o turbărie la vreo 1000 de metri), dar asta ar fi durat foarte mult.

Rezervația geologică ocrotește pe vreo 50 de hectare, elemente din lama stâncoasă, zimțată de 60-80 de metri înălțime a Crestei Cocoșului, care domină platoul vulcanic al Gutâiului. Andezitele cu amfiboli și piroxeni, dau acest relief specific, de contrafort sculptat de ploi, vânturi și zăpezi. Și apropo de zăpezi, deși nu are decât 1400( Vf. Gutâi are 1443 de metri) și ceva  de metri, rezervația ocrotește și elemente de vegetație subalpină, asta în principal din cauza stâncăriilor dar și a latitudinii nordice și a orientării versantului( spre nord).

 Regiunea are obiective turistice numeroase, cum este bisericuța de lemn de Budești, cea de la Desești, ambele în patrimoniul mondial, sau pârtiile de la Cavnic ( iarna ), ori stațiunea cu ape sărate și curative Ocna Șugatag ( vara în special).

Pădurea de Argint și Codrii de Aramă- rezervații din zona Văraticului

Fără a mai intra în amănunte despre celebrele mănăstiri de la poalele Subcarpaților Neamțului, vă spun din capul locului că zona dezamăgește puțin în ceea ce privește obiectivele naturale. 
De aceea am ales să scriu despre cele două rezervații, despre care nu am găsit pe teritoriul întregii comune Agapia( cu satele Agapia, Văratic, Filioara, Săcălușești) nicio /niciun panou de informare!

Rezervația Pădurea/Codrii de Argint, cuprinde un spațiu de aproximativ 2 hectare, cu mesteceni ,,de argint" din specia Betula pendula ssp verrucosa, si este chiar la intrarea pe drumul asfaltat care urcă la mănăstirea Văratic. 
Culmea este că se află în curtea- la propriu! - ocolului silvic, care a avut grijă să îngrădească bini di tăt zona, în așa hal, încât habar n-ai că treci pe lângă o rezervație. 

Așadar, intri în curtea ocolului, unde un pădurar, de altfel săritor și la post, îți spune că poți vizita ceea ce a fost frumoasa rezervație. Spun a fost, pentru că, din păcate, natura nu permite mestecenilor să trăiască mult, cel mult 100 de ani, așa că mulți arbori sunt deja putrezi, aici, lemnul nefiind bun de construcție. Vorba unui botanist popular: ,,Mesteacănul dacă nu i-ar fi rușine de ceilalți copaci din pădure, ar putrezi în car, din pădure până acasă". 
Nu este vorbă,  că nu e un arbore util, ba chiar și foarte frumos, o frumusețe pictată( de Grigorescu) și admirată ( de Eminescu), întreaga făptură a acestui arbore delicat, are ceva fin, eteric, ca un imens puf fixat în pământ. 

Revenind la rezervație, omul a participat și el la micșorarea drastică a exemplarelor de mesteacăn din zonă, mai mult prin nepăsare  și prin neimplicarea autorităților silvice, care și-au propus -târziu- să refacă zona din punct de vedere turistic, asta dacă partea cu turismul o fi interesat vreodată pe cineva de la ocol. Că în rest, știm de protejarea arborilor din păduri, de săracii pădurari, etc.
Abia ACUM, se trasează aleile( dacă or mai fi fost altele în vechime, scuze!) dintre copacii tot mai rari și se plantează alți puieți, pentru ca pădurea de argint să se regenereze și să fie gustată de turiștii care habar n-au că aici se află pădurea cântată de Eminescu în Călin, file de poveste:
,,De treci codri de aramă, de departe vezi albind
Ș-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint"

Rezervația Codrii de Aramă, mult mai mare,  de aproximativ 9,4 hectare, se află pe un deal numit Filioru, cu trimitere directă către satul dintre Agapia și Văratic. Culoarea ,,de aramă" are legătură cu peisajul de toamnă, când dealul cu aspect de neck vulcanic, capătă nuanțe arămii, roșietice, galbene, absolut spectaculoase.
Este ceva mai protejat de interese ,,forestiere" sau imobiliare, pentru că este mai departe de sat, și mult mai bogat în specii de foioase.
Domină gorunul, o varietate de stejar, pentru cine nu știe (Quercus petrea) cu exemplare ce depășeșsc 150 de ani ca vârstă, dar se întâlnesc și specii de jugastru( Acer campestre), frasin( Fraxinus excelsior), carpen(Carpinus betullus),paltin de munte( Acer pseudoplatanus), mesteacăn și alun.
Nu știu dacă este îngrădită, cu panouri sau are poteci marcate, pentru că n-am ajuns acolo, nefiind îndrumat de niciun panou care să explice ce poți să faci/vizitezi, după ce te duci la mănăstire, pui acatiste, citești frumoasele versuri de pe mormântul lui Micle, admiri cetatea Neamțului de pe Dealul Pleșu și bei o bere.
Este drept, că nu mă oprea nimeni să fac această mini călătorie către un obiectiv natural, dar tare mi-ar fi plăcut să fiu momit până acolo...
Cum mi-ar fi plăcut și să fiu momit cu un traseu de trekking sau/și de biciclete până la un lac de baraj natural- unic în zonă-, unde tare aș fi vrut să ajung- asta în altă postare- la lacul Cuejdel, lângă zona Mitocului de la Cracăul Negru, dar nimeni nu știe de minunea asta.
Am în plan o incursiune către regiunea asta, dar mai pe vară și mai pe uscat, ca să intru cu mașina cât mai mult pe drumurile forestiere din zonă.
În rest, zona Neamțului îșî păstrează nealterat farmecul, cu excepția pensiunilor construite cu bani SAPARD acum vreo zece ani și care tare ar avea nevoie de reparații și redecorări.

Mănăstirea Pruncului Isus de Praga. Statuia miraculoasă a Pruncușorului

Praga oferă nenumărate motive de exaltare turistică, prin multele sale monumente ce alcătuiesc ,, Orașul de Aur",  însă, niciunul dintre ele nu mângâie sufletul nostru  de creștini, precum această  statuetă sfântă din bisericuța aflată sub umbra uriașului castel. 

Pe numele oficial Klaster Prazskeho Jesulatka (Karmelitska 9, 11800 Praha 1), această mănăstire adăpostește statuia miraculoasă a Pruncușorului Isus.
Sincer, habar nu aveam despre biserică sau despre statuie, deși undeva prin subsolul unei pagini de ghid turistic se spun câteva cuvinte despre ea, dar trebuie citit cu atenție.

O străduță frumoasă și aglomerată cu clădiri baroce, cu linie de tramvai ce serpuiește la poalele dealului pe care este construit  cel mai mare castel din Europa, îți scoate în față biserica Fecioarei Victorioase, administrată de sute de ani de Ordinul Carmelitanelor Desculțe,  cele care se ocupă de altarul statuii miraculoase.

Biserica a fost construită între anii 1611- 1613, în stil renascentist și baroc și a fost dedicată pentru început Sfintei Treimi. Împăratul Ferdinand al II lea a stabilit hramul Sfintei Fecioare Victorioase și a oferit biserica carmelitanelor, statuia Pruncușorului fiind adusă în biserică în 1641.

Împăratul Joseph al II lea decide să închidă mănăstirea în 1784, obligându-le pe măicuțe să plece.
Abia în 1993, deci după mai bine de 200 de ani, arhiepiscopul Pragăi (re)oferă biserica și mănăstirea Ordinului Carmelitanilor Desculți, viața monahală și pelerinajele reluându-se din acel moment.

Statuia, de 47 de centimetri înălțime, despre  care se spune că face minuni, mai ales pentru copii și familii, a fost cumpărată în 1556 de o ducesă, care a oferit-o ficei sale ca dar de nuntă, aceasta din urmă a donat-o mănăstirii în 1628, din 1641 ea fiind expusă permanent.
Este realizată din lemn dur, acoperit cu ceară, undeva în Spania, în a doua jumătate a secolului al XVI lea,
Papa Benedict a XVI lea a vizitat mănăstirea în 2009, rugându-se la statuia Pruncușorului, pentru copiii  lumii, pentru victimele violențelor domestice și pentru familiile destrămate, dăruind statuii o coroană, Ultima fotografie îl arată pe Sfântul Papă rugăndu-se.

Pe pereții din dreapta și stânga altarului sunt așezate plăcuțe de marmură- se pot vedea în poza alăturată- cu multumiri către Dumnezeu și către Isus, pentru minunile săvârșite oamenilor care s-au rugat la acest altar sau au ridicat rugi din toată lumea către Pruncușor, prin intermediul cărților sau novenelor.

Un lucru interesant este legat de faptul că venerarea statuii Pruncului Isus se face și printr-un vechi obicei, anume acela de a îmbrăca statuia cu robe de diferite culori, conforme cu momentele liturgice ale anului bisericesc( roșu, galben, mov, ș.a.).
Se spune că, una din cele câteva zeci de robe a fost cusută și brodată, personal, de Împărăteasa Maria Tereza.

O singură perioadă din an, Pruncușorul este arătat așa cum a venit pe lume, în a sa originală simplitate și frumusețe.
De Crăciun, de Nașterea Mântuitorului.

Am găsit în biserică rugăciuni în toate limbile, inclusiv -și neasteptat- în română, plus că strada este plină de magazine de suveniruri cu statuete si rugăciuni cu statuia Pruncului Isus.
Am să o scriu mai jos pentru cine dorește să se roage. Biserica are și un mic muzeu, situat în stanga clădirii și un site unde găsiți informații: www.pragjesu.cz ( sau .info).

Rugăciunea

O, Pruncule Isus, alerg la Tine și Te rog,
prin mijlocirea Sfintei Tale Mame,
să mă ajuți în nevoia mea
( se spune cererea/dorința)
pentru că eu cred cu tărie
că divinitatea Ta mă poate ajuta.
Sper cu toată încrederea
să obțin harul Tău cel Sfânt.
Te iubesc din toată inima mea și din tot sufletul meu.
Îmi pare sincer rău pentru toate păcatele mele
și Te rog, o, bunule Isus,
să-mi dai puterea să le înving.
Îmi propun să nu te supăr și mă ofer Ție,
 dispus mai bine să sufăr orice 
decât să Te fac pe Tine să suferi.
De acum înainte doresc
 să-ți slujesc cu fidelitate
și, din iubire pentru Tine,
o, Divine Prunc Isuse, 
voi iubi pe aproapele meu ca pe mine însumi.
Atotputernice Prunc, Te implor din nou să mă ajuți
în această nevoie a mea (se spune cererea).
Dă-mi harul de a mă bucura de Tine, 
împreună cu Maria și cu Iosif
și de a Te adora împreună cu sfinții Tăi îngeri
în Împărăția Cerurilor. 
Amin

Iași -orașul care mi-a răsturnat imaginea pe care mi-o formasem de acasă.

by Sofia Flori

Am mers în Iași pentru prima dată, din pură curiozitate, și cu impresia că ajung într-un oraș liniștit, în care  vizitez câteva muzee, mă odihnesc  și cam atât. Dar nu a fost deloc așa. Din contră!

Orașul oferă foarte multe, de la plimbări relaxante în parcuri - la biblioteci și muzee din care nu îti mai vine să ieși.

Am mers către Iași, cu avionul  (zborul durează vreo 40 min din București ), astfel că,  la primele ore ale dimineții eram în capitala Moldovei pregătită pentru "provocare ".

Am început explorarea cu ... Palatul Culturii, închis publicului, momentan. L-am admirat de pe afară și i-am promis că din aprilie, când se va redeschide, merită să îl vizitez. 

Am trecut în grabă și prin mall, Pallas Mall , apoi am ieșit la Casa Dosoftei sau Casa cu arcade (prima tiparniţă din Moldova), am vizitat și Biserica Sfântul Nicolae Domnesc ctitorită de Ștefan cel Mare.

Tot în prima zi am identificat,  pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt,  din centrul orașului,  bisericile: Biserica Trei Ierarhi,  ctitorie  a voievodului Vasile Lupu;  Catedrala Mitropolitană cu moaștele Cuvioasei Parascheva; Catedrala romano-catolică. 

După amiaza, plimbându-mă,   am dat de Biserica Bărboi, o biserică foarte frumoasă.
Și,  ultima vizită a zilei a fost la Mânăstirea Golia,  cu tot cu turnul ei și cele 4 muzee din curtea bisericii. Seara s-a încheiat la etajul 13 al hotelului Unirea!

Un oraș cu foarte multe obiective. M-a surprins în mod plăcut. Iași-ul este cam la fel de agitat ca și Bucurestiul meu doar că este mai puţin aglomerat,  și bineînteles , mai mic :)

Ziua a doua a început mai ușor, cu o vizită la Muzeul Mihai Eminescu din Parcul Copou, vizită la Bojdeuca lui Ion Creangă (aici, mi-a fost recomandat un restaurant traditional - La Conac ) și am plecat în cautarea lui dar până să il gasesc am mai bifat 2, 3 biserici din  lista cu obiective turistice. 

Oamenii sunt tare binevoitori și săritori, te ajută imediat, astfel încât din vorbă în vorbă am ajuns la locația restaurantului. Restaurantul , un loc superb, într-o clădire boierească,  cald, cu oameni deschiși și primitori.

După amiaza mi-am petrecut-o la Universitate, am vizitat  Sala Pașilor Pierduți cu picturile lui Sabin Bălașa. 

Ziua a treia a început cu o plimbare prin Copou, am coborât agale până la Râpa Galbenă, am văzut și gara, de la distanţă, după care am mers către Teatru Vasile Alecsandri (dar nu am si vizitat pentru că nu s-a putut ),  amiaza m -a prins la Gradina Botanică( cea mai veche  din ţară), iar seara s-a încheiat la Anticariatul Grumăzescu, unde am stat la povești ore bune.

Cea de-a patra zi și ultima am alocat-o Bibliotecii Universităţii Tehnice "Gheorghe  Asachi" ( una dintre cele mai frumoase din lume)  cât și Aulei, apoi Muzeului Universităţii, unde se găsește secția dedicată culturii Cucuteni(cea mai veche cultură ).  Au fost 4 zile pline de cultură, pline de informaţii și de oameni frumosi. 

Îmi facusem de acasă planul cu ce să vizitez dar când am ajuns acolo nu am mai vrut sa ţin cont de reguli și m-am lăsat purtată de oraș, drept pentru care au mai rămas obiective nevizitate dar.. cu altă ocazie. 

Biserica de lemn din Budești-Josani, Maramureș. Monument UNESCO

Pe drumurile de munte din Maramureșul istoric, undeva la poalele Gutâiului, se află comuna Budești. O minunăție maramureșeană, situată în umbra Crestei Cocoșului, urmă de crater neogen, aflată pe drumul spre Cavnic, în pasul Neteda(1039 metri altitudine), pe DJ 109F. O listă cu toate bisericile de lemn din Maramureș- AICI.
Biserica este cunoscută și recunoscută-ușor- pentru cele patru turnulețe de colț, de pe turnul clopotniță, singura biserică maramureșeană anterioară secolului al XIX lea, care a preluat acest detaliu arhitectonic din zona Țării Lăpușului.

Un alt motiv pentru care este recunoscută între celelalte bisericuțe UNESCO, din Maramureșul istoric, este legat de  păstrarea cu sfințenie a unei părți din cămașa de zale a haiducului Pintea Viteazul, pentru care și de care, locuitorii plaiurilor maramureșene în general și mai ales budeștenii, sunt foarte mândrii.

Biserica din lemn de stejar a fost ctitorită în 1643 de localnici, aici, pe valea relativ îngustă a Cosăului, păstrând, cu mici excepții, aspectul originar până în ziua de azi.

Este pictată în interior în anul 1762 de zugravul Alexandru Ponehalski, care a pictat pronaosul, naosul, tâmpla și icoanele, iar mai târziu în 1832 absida altarului a fost pictată de zugravul Ioan Opriș.
Nu este chiar o ,,bisericuță" cum am scris mai sus sau cum este cea de la Bârsana, pentru că are dimensiuni destul de mari pentru o construcție de lemn, având 18 metri lungime și 8 metri lățime, cu un pronaos tăvănit și un naos cu boltă și un altar poligonal.

În interior, icoanele cu fonduri geometrice sunt aurite,  încă din secolul al XVII lea, remarcându-se tabloul cu scena ,, Judecății de Apoi",  dar și icoane de lemn din secolul al XVI lea. Tot în interior se mai păstrează câteva cărți de cult vechi și un manuscris din 1684 dar și icoane pe sticlă  datate ante 1700.
Hramul bisericii este Sfântul Nicolae, iar zona în care este construită, în mijlocul cimitirului din sat, este minunată, chiar dacă amenajarea zonei lasă de dorit. Există un proiect de amenajare a bisercilor de lemn din patrimoniul mondial, pe care l-am văzut inițiat la Desești, așa că Budeștiul își așteaptă rândul. Poate anul acesta...

CITEȘTE ȘI DESPRE ALTE BISERICI DE LEMN MONUMENT UNESCO
- POIENILE IZEI
- BÂRSANA