Lacul Vida - un tablou plin de culori

 Ca intr-o pictura in continua miscare, Lacul Vida isi schimba pastelurile in functie de anotimp

Lacul Vida (vezi Pensiuni Bihor) este o minune naturala nu foarte cunoscuta si frecventata de turisti. Se afla undeva aproape de localitatea Luncasprie, inconjurat de paduri, unde in mod artificial s-a creat un lac de acumulare dezvoltat pe confluenta dintre Vida si afluentul ei, Toplita. Barajul lacului de acumulare a fost realizat in anul 1967. 

Este un baraj construit din anrocamente, care are 10 m inaltime, lungimea coronamentului fiind de 70 m, dar pe care nu se poate circula, asa cum se intampla la alte baraje. Prin realizarea acestui baraj s-a reusit acumularea unui volum de 0.4 milioane mc de apa. Pentru evacuarea debitelor maxime de apa, barajul a fost prevazut cu un deversor de tip palnie. Acest deversor palnie este de fapt curiozitatea si farmecul lacului. De asemenea ceea ce atrage in mod deosebit este si faptul ca pe suprafata de 6 ha a lacului, se oglindeste padurea ce stajuieste lacul, facand ca lacul sa aiba in functie de anotimp o culoare mirifica (vezi Pensiuni Baile Felix). Lungimea lacului este de cca. 2 km pe malul caruia se afla un drum forestier de unde pot fi admirate privelistile naturii. Tot aici pot fi vizitate si salbaticele Chei ale Videi (vezi Cazare Baile Felix).

Pe locul actual inainte de ridicarea barajului se afla cea mai veche moara din satul Luncasprie. Printre localnici era cunoscuta ca moara lui Iiloiu. Pe acest loc se aflau doar doua case, a morarului si a fiului acestuia. 

Lacul Vida se arata astfel, in fata ochilor calatorului, ca un tablou spectaculos, colorat in pastelurile anotimpului, invitandu-l la pace si odihna.

 

Sarmizegetusa Regia- un monument UNESCO renăscut

Vacanța sau circuitul perfect în zona Orăștie- Hațeg, trebuie să includă musai și vizitarea cetăților dacice din zona Șureanului. De fapt, primul lucru la care te gândești când stabilești o zonă spectaculoasă ca cea de la poalele Șureanului, este turul cetăților incluse de UNESCO în patrimoniul mondial al umanității. Asta pentru că noi, românașii pierduți de ocazie pe aceste plaiuri mioritice, nu știm, sau dacă am auzit, nu înțelegem ce este cu acest patrimoniu mondial și cu ce se ocupă el, este altă problemă.

Ideea principală are legătură cu cea mai mare, mai frumoasă și mai misterioasă cetate dacică, dintre toate cele care au alcătuit sistemul de fortificații montane din perioada lui Decebal.
Asta este SARMIZEGETUSA REGIA( da, cu ,,z" nu cu ,,s").

O creație antică unică, situată la aproximativ18 kilometri de municipiul Orăștie, deci la doi pași de autostrada Sibiu-Arad, în zona de nord-vest a Munților Șureanu. Poate fi și acesta un argument de viitor, pentru un aflux mai mare de turiști și mai ales de elevi, pe un drum, sper, cât mai curând, asfaltat și complet amenajat.

Din satul Costești (o altă cetate din cele șase declarate monumente UNESCO) drumul urcă lin, este pietruit și destul de bine întreținut, către Grădiștea de Munte. Satul are o poziție pitorească pe valea pârului cu același nume, desprins parcă din poveștile cu strămoșii noștri de la începutul veacurilor.

La câțiva kilometri, după ieșirea din sat, dai peste două mici serpentine și în cele din urmă ajungi pe un platouaș cau fel de terasă naturală a pârâului Grădiștei, unde găsești două căsuțe de lemn, de unde cumperi bilete pentru vizitarea cetății, și unde stau permanent doi jandarmi. De, se cam fură și se cam sapă în zonă în mod fraudulos, după kosoni( bănuții dacici) și brățări de aur-neprețuite- cu capete de șarpe.

Alege turul mic, adică mai de-a dreptul, și bucură-te de arborii seculari și de aerul tare al istoriei noastre pure și adevărate, neamestecate cu romani. După ce vezi o porțiune conservată din vechiul drum pavat cu plăci de calcar, zărești printre arbori imaginea atât de comună și de ciudată a sanctuarului cu cadran solar.

,,Soarele de andezit" sau Templul mare circular, din centrul așezării, este punctul principal de atracție, atât prin așezarea menhirelor de andezit cât, mai ales, prin misterul legat de  necunoașterea zeităților sau zeității pentru care fusese construit.

Așa că nici ritualurile care se practicau aici nu sunt foarte bine cunoscute, dar  zona reprezintă clar centrul credinței dacice. Asta pentru că în 106 d. Ch. romanii nu au vrut să mai rămână nimic din fortăreața și amintirea regelui de la nord de Dunăre, care le-a pătat onoarea de superînvingători ai lumii cunoscute până atunci. Asta îmi amintește întotdeauna de soarta cetății mediteraneene Cartagina, a lui Hanibal, din care chiar n-a rămas nimic!

În zona sacră, poziționată în mod natural în mijlocul marii așezări, se mai află Templul de andezit, din care nu s-a păstrat mare lucru și care a avut o fază de construcție mai veche, cu lespezi din calcar. Undeva la marginea uneia din terasele artificiale de pământ care susțineau construcțiile religioase, se mai află Templul de calcar și care este cea mai veche datând, probabil, din timpul regelui Burebista.

În rest, feriți-vă în zilele calde și însorite de vară, de viperele care vegetează pe pietre, beți apă din izvorul minunat de la intrarea în poiană și felicitați-vă că sunteți printre puținii români care au gustat cu ochii, din minunea dacică lăsată moștenire de Marele Decebal, în ciuda tuturor veacurilor care au trecut peste ziduri și peste popor de la începutul lumii și până astăzi.

Muzeul Păpușilor și al breslelor din Târgu Secuiesc

    Un muzeu unic și simpatic din țara noastră se află în municipiul Târgu Secuiesc, din județul Covasna, iar particularitatea sa constă în prezența a nu mai puțin de 247 de păpuși îmbrăcate în costume populare din județele Covasna, Harghita, Mureș, Brașov sau Satu Mare( județe care au populație de origine maghiară). 

Ideea a pornit în anii 1970-1971, de la revista pentru copii Jobarat, care a solicitat copiilor maghiari din Transilvania să confecționeze costumașe populare cu care să îmbrace păpușile.

S-au adunat în acest fel, în anii care au urmat, nu mai puțin de 349 de exemplare, care nu pot fi expuse pentru că spațiul din cele trei săli ale muzeului cu păpuși este neîncăpător. Simpaticele păpușele, de la fabrica Arădeanca, bineînțeles( o fabrică celebră în timpul comunismului), reprezintă, în acest mod inedit, o istorie a evoluției portului popular din zonă, și tare mi-aș dori să văd asta și pentru diferitele regiuni istorice românești.

De fapt, muzeul se numește al breslelor de meșteșugari, fiind inaugurat în 1972, și funcționează într-un imobil construit în 1857, și situat pe o laterală a pieței centrale din acest oraș , la curtea cu numărul 10. Casele breslelor de meșteșugari înconjoară practic piața, pe frontispiciul fiecăreia putându-se distinge semnul caracteristic sau simbolurile breslelor.

Din cele 11 bresle care au fost prezente în târgul medieval apărut la întretăierea drumurilor comerciale dinspre Transilvania și Moldova, sunt prezente cu săli de expoziții doar 9 în totalitate( celelalte sunt adunate și combinate în alte două săli), pentru că pentru ele s-au putut aduna suficiente exponate.

Sunt prezente astfel, unelte de toate categoriile și mărimile, steaguri și numeroase obiecte aparținând breslelor: olarilor, cizmarilor, pantofarilor, tăbăcarilor, cojocarilor, fierarilor, lăcătușilor, turtarilor, măcelarilor, pălărierilor, tâmplarilor și croitorilor.

Afară, în curtea interioară, se află un model de tun folosit la revoluția de la 1848, turnat la origine chiar în oraș, acum o replică realizată în 1971, special pentru muzeu și câteva tulumbe ce au parținut pompierilor. De menționat și colecția de arme de epocă( săbii, cuțite și puști sau flinte de toate mărimile) și documente legate de evoluția orșului, de la un simplu iarmaroc la începuturile sale în colțul de est al depresiunii Brașov, până la un mare târg comercial din zorii revoluției industriale.