Legenda Lotrului și a Latoriței

Cândva, demult, atuncea când prin părțile Lotrului și ale Gâlcescului, trăiau oameni din neamul uriașilor, un flăcău chipeș, cum nu mai era altul în toți munții pășunilor întinse, s-a îndrăgostit de o fată de prin părțile vâlcene, venită cu oițele la vărat în Muntinuri.
Fata, Latorița, i-a căzut dragă și uriașului ce-și avea sălașul prin părțile Mohorului.
Dragostea fetei pentru chipeșul flăcău a fost stavilă în fața planurilor uriașului și, de furie, acesta i-a prefăcut pe amândoi în izvoare, despărțiundu-i -crezând el- pentru totdeauna.
 Pe Latorița a trimis-o spre Soare-răsare, iar pe Lotru spre miazănoapte, presărându-le în cale stânci și deschizând prăpăstii în care să-și fărâmițeze trupurile și să se irosească în pământ sau în aer, pierduți pentru totdeauna.
Scăpat de lumina poienii din Obârșie( n.r.- Obârșia Lotrului), Lotru a stat puțin pe gânduri și a cotit-o brusc spre Soare-răsare.
A curs apoi vesel la vale oprindu-se în dulbine cu păstrăvi, primind soli de închinare a vârfurilor ninse din dreapta. Se urcă în înălțimi, se strecoară lotrește printre crăpături ( n.r.- haiducește), sare în cascade, ajungând  să-și facă ,,Cataracte" în drum spre izbândă. A plecat de aici grăbit, adâncindu-se în albie de stâncă și a întins mâna spre Latorița, mai sus de Mălaia, luând-o fericiți împreună cu Oltul care dădea și el lupta cu stâncile înainte de intrarea în defileul de la Cozia.


Povestea are farmec în special pentru cei ce au bătut Parângul, Munții Latoriței și ai Lotrului, au ajuns la Obârșie la ciupercarii de acolo, au văzut licăririle tainice ale Gâlcescului sau au împresurat Voineasa, cu potecile lor neștiute. Pentru cei ce n-au fost  și n-au văzut zbaterile Lotrului și ale frumoasei Latorițe, gândul nu trebuie să pregete. MERGEȚI!



Citiți și despre:
Lacul Gâlcescu- cel mai frumos lac dintre Olt și Jiu
Cataractele Lotrului
Defileul Latoriței- unul dintre cele mai frumoase din țară

Curioasa salină Cacica

În 1790, în urma prospecţiunilor făcute de austrieci, este descoperit zăcământul de sare de sub dealul Călugărița, luându-se decizia ca aici să se sape o mină, adică o salină.
Au fost adusi mineri din Polonia(de la salina Wieliczka din sudul acestei ţări), apoi austrieci, slovaci, ruteni(populaţie ucraineană cu rădăcini poloneze),unguri şi germani (locuitori ai Imperiului Austro -Ungar), dar şi ardeleni de peste munţi.

Aşa a apărut şi vestita bazilica minor de la Cacica, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, datorită eforturilor  minerilor catolici, în special a celor polonezi.
Salina este vizitabilă tot timpul anului şi puteţi ajunge aici urmând drumul naţional ce leagă localităţile Gura Humorului-Păltinoasa-Solca-Rădăuţi.
Ce este interesant aici, faţă de alte saline (Tg.Ocna-Bacău, Praid-Sovata,Turda, Slănic Prahova,Ocna Dej), este prezenţa unui lac interior (unicat!) amenajat de mineri şi o sală de bal unde Împăratul Franz Josef şi, mai târziu, regii României erau invitati în ea după ce erau plimbaţi pe lac cu o mică barcă. Aici aveau loc serile  regești și cursurile de dans de nunta, poate pentru mici pe atunci, prinți ai României.
Aici, în sala de bal se organizau festivităţi deosebite, iar azi, aici este amenajat un teren de tenis-volei, în tavan se văd încă urmele lanţurilor ce ţineau candelabrele vremii. 

Azi sala arată destul de bine, iar în aerul plin de aerosoli sărați este extrem de benefic, în cazul în care se ia decizia să fie organizate cursuri de Tango pentru copii, sau alte activități recreative.
Capela Sf. Varvara (patroana spirituală a minerilor de pretutindeni) este săpată la 30 de metri sub pământ fiind prima camera amenajată în sare(1803), cu pereţi în linie dreaptă şi cu amvonul, altarul cu firidă, crucea şi tribuna pentru cor, dăltuite în sare.

În fiecare an pe 4 decembrie aici este oficiată o slujbă comună de către un preot romano-catolic, unul ortodox şi unul greco-catolic în cinstea patroanei spirituale a minerilor, cea care le ocroteşte munca grea din subteran.
Piesa de rezistenţă a vechii saline, o constituie ultima galerie cu boltă, situată la peste 60 de metri în adâncuri. Imaginați-vă cum ar fi să faci cursuri de Salsa la această adâncime sau alte dansuri de societate.Aici este amenajat un teren de fotbal, luminat şi foarte populat de către cei care vin la tratament dar şi de amatorii de mişcare în aerul plin de aerosoli săraţi.

Mocănița bucovineană

În dulcea și frumoasa Bucovină, mai exact în zona Moldoviței exista o linie de cale ferată forestieră care urca pe valea râului cu același nume ca al mânăstirii și continua pe valea pârâului Râșca. Ea a fost construită în 1888 de un proprietar de gater de origine germană, pe numele sau Louis Ortieb, și are o lungime de 11 kilometri.

Timpul de parcurgere a traseului este de 90 de minute, asta pentru că locomotiva are nevoie de multe opriri, pentru că presiunea scade repede în cazane, iar pe vremuri nu existau unsori comerciale Mobil, sau alte categorii de uleiuri pentru motoare. Asta nu înseamnă că astăzi locomotivele merg mai încet sau nu funcționează la întrega capacitate.

Trenul este format de obicei din două vagoane de călători și un vagon restaurant, tractate de o bătrână locomotivă  cu abur, marca Krauss din 1917, cumpărată din Austria și (re)pusă în funcțiune în 2007,  fiind reparată cu multă răbdare, cu tehnici noi de ungere, cu lubrifianți îndustriali Mobil SHC, sau alte elemente mecanice. La nevoie se mai pot adauga încă două vagoane. Traseul  este dificil dar și spectaculos în acelasi timp, linia ferată și trenul fiind la vremea lor o realizare tehnică excepțională.

Din nefericire pentru turismul nostru mioritic, ea funcționează ocazional, din ce informații am eu, și nu permanent sau măcar pe timp îndelungat ca cea de pe Vaser din Maramureș, mult mai celebră. Așa că turiștii trebuie să sune și să închirieze sau să se intereseze dacă funcționează cu ocazia diferitelor evenimente sau sărbători. Puteți ajunge aici dacă vă rezervați un concediu în zona mănăstirilor, monumente UNESCO, la Humor, Sucevița sau la Câmpulung Moldovenesc. Drumurile sunt bune, nu ca altădată, doar trebuie să vă asigurați că ați folosit lubrifianți de autoturisme  de bună calitate și ați pus cel mai bun combustibil, la mașina voastră.
O asemenea ocazie a fost între 26 decembrie 2011 și 2 ianuarie 2012 când a transportat la o cursă și 150 de călători, la prețul de 20 de lei  pentru adulți și 10 lei pentru copii.

La vagonul restaurant se servește de obicei ceai, vin și țuică fiartă iar la capătul liniei călătorii servesc produse tradiționale bucovinene și aleg să urce prin pădure cu caii sau cu trăsurile. Trenul pleacă din spatele hotelului Oana din  comuna Vatra Modoviței.

Impresii despre Băile Homorod

Nu stiu ce băi sunt acestea, dar mie nu prea mi-au plăcut. Sunt cam în drum, îngrămădite,  vreo două-trei pensiuni și o pârtie de schi ce da aproape în parapetul inalt, de beton al străzii.
Am venit aici cu un  Rent Renault Clio in Bucharest, ca la pomul laudat și n-am găsit decât un molid înghetat, interesant oricum, de altfel singurul element mai exotic din această mini localitate.

Case nu prea există, poate spre Mărtiniș să se întindă satul, în rest, destul de multă aglomeratie și afară și în pensiunea din sau mai bine zis de la stradă, unde tăiai fumul cu iataganul.
Loc de închiriat schiuri n-am găsit, desi am întrebat și am fost îndrumat către casa verde din deal, tot n-am găsit, părea că mai ușor găsești car rental in Bucharest, decât o sanie sau niște schiuri. De altfel, se pare că pârtia apartine acelei pensiuni și peste tot scria ,,proprietate privată". Mă rog.
Un alt lucru demn de reținut este prezența celor douăsprezece izvoare (probabil și motivul pentru care a fost înființată stațiunea), din care unul mai amenajat mi-a atras atentia pentru ca era foarte aglomerat. Am citit panoul și am înteles ca are proprietăți deosebite atât în cura interna ( ficat, stomac, intestine) cât si în cea externă (piele).
Nu stiu unde sunt celelalte unsprezece, dar sunt convins ca ele exista pe acolo pe undeva si ca vara pot fi cautate mai pe îndelete ca si ruinele unor turnuri romane de aparare si de veghe.
Unde este Homorodul?
Este pe drumul național ce leagă Miercurea Ciuc de Sighisoara, la 21 de kilometri de Odorheiu Secuiesc 15' de mers cu mașina personală sau cu un car rental Romania, într-o zonă care face intrarea în întortocheata depresiune a Homoroadelor (Mare și Mic), din zona Subcarpatilor Transilvaniei.
Statiunea este situată la altitudinea de 756 m, într-o zona frumoasă cu păduri de amestec, foarte aproape de Vlăhiţa, unde primavara -vara puteti merge sa vedeti o spelndidă poiană de narcise declarate de mulți ani monumente ale naturii.

Buchete de flori din munții noștri

Pentru mine, și sunt convins că pentru mulți alții, primavara arată ca o incursiune auto dar și perpedes în cheile cu floare de colț sau în toate zonele unde se întâlnesc narcise, vreo 23 de rezervații floristice, ori grădinile unde cresc Buchete de trandafiri ca la Magazinele de flori sau ca în rondurile din grădinile botanice.

Pe drumul desfundat şi uitat de lume, ce leagă Ţara Moţilor, mai precis zona Bucium cu celebrele Detunate, de zona Galdelor din Munții Trascăului dinspre Alba Iulia, se află aceste interesante și înguste chei.

Nu mi-am propus să ajung la ele, dar drumurile şi scurtăturile gândite de mine m-au adus întâmplător şi aici, însă mi-au stricat câteva bucşe si vreo două cauciucuri, astfel că am fost nevoit să caut un service auto după aceea și nu un Buchet de frezii de la vreun Magazin de flori, pe care să-l ofer soției mele.

Dar nu-mi pare rău, pentru că sunt 1500 de metri de stânci calcaroase albe-gri, de ziduri de fortăreţe naturale modelate de Sfarmă-Piatră, de îngustări de traseu şi de bolovani uriaşi tăvăliţi în apa pârâului Galda.

Este o zonă magică puţin exploatată şi puţin cunoscută, situată la ieşirea din localitatea cu acelaşi nume. Vreo doi, trei orăşeni mai deştepţi vin aici  primăvara sau vara şi îşi petrec week-end-urile cu cortul, într-o linişte desăvârşită, iîntr-un aer uşor ozonat, la o altitudine incredibil de mică, de doar câteva sute de metri, răcorindu-se vara în apa Gălzii și Găldiţei. Poienițele de aici abundă în flori de munte și în imortele, numai bune de alcătuitt o coroniță sau o Coroana funerară ca la Magazinul de flori, asta pentru ca și cei duși dincolo să se bucure de măreția naturii.

Cele 25 de peşteri mici săpate de apele de şiroire sau de micile pâraie transformate uneori în sohodoale, sunt scobite în pereţii calcaroşi, unde poţi avea surpriza să întâlneşti cea mai frumoasă și mai gingașă floare din ţara noastră.
Cea numită Floarea Reginei, sau Floarea de Colţ sau pe latineşte Leontopodium alpinum, aici la cea mai joasă altitudine din ţară de 580-600 de metri, asta deși se întâlnește de obicei la peste 1800.  
O zi de mai sau iunie aici, și mai trăiești o viață.

Un obiectiv turistic siderurgic, din Vlăhița, care nu mai există

Nu-mi stă în fire să scriu despre nimicuri turistice şi nici nu propun locaţii aiurea, astfel că mai apar şi dezamăgiri legate de aşteptările avute cu privire la un obiectiv, fie el şi industrial.
Este vorba despre un furnal despre care citisem într-un ghid vechi și prăfuit că rezistă în picioare la Vlăhița. Sigur, zona este una cu acces destul de larg, nici vorbă de interfoane la poartă sau controale, la fosta turnătorie de fontă.

Pe scurt, Vlăhiţa nu-mi spunea nimic din punct de vedere turistic, dar ştiam că acolo funcţiona(se) o turnătorie de fontă ale cărei furnale aveau o vechime apreciabilă(secolul XIX). Trecând pe acolo, opresc la poarta uzinei şi întreb cum aş putea să le fotografiez. Paznicul îmi spune într-o română acceptabilă (Vlahita este oraşul din România cu cea mai mare omogenitate etnică secuiască -98,3% şi... culmea, ,,VLAH,, înseamnă ROMÂN) că furnalul vechi a fost dărâmat acum 10 ani. Între timp, uzina s-a închis iar exploatarea de minereu de fier de la Lueta din Munţii Harghitei, nu mai era rentabilă, dacă o fi fost vreodată! Și cum gardurile ruginite tineau loc de sisteme de securitate Ultramaster, am putut intra si fotografia ceva nedefinit, care semăna cu o ruină la și în care nu voi mai reveni niciodată.

Am rămas astfel, cu două poze făcute într-o dimineaţă ceţoasă şi cu promisiunea de a veni la Festivalul narciselor din mai, când oamenii se bucură  și sărbătoresc primăvara, în poiana uriaşă de peste 300 de hectare, aflată la marginea oraşului.
În rest, amintirea unor instalatii vechi de producere a fontei cu ajutorul apei, singura de acest fel din Europa, nici un interes pentru promovare şi multă, multă...ceaţă.

Stațiunea Carmen Sylva

Deşi este o destinaţie estivală, am ales să scriu primăvara, pentru ca răscolirea amintirilor avute sa ne menţina spiritul,,călătoreţ " viu și netulburat și să ne ofere, poate variante.
Ar fi multe recomandari-turistice- de făcut pentru Eforie Sud, dar punctele tari pălesc în faţa punctelor slabe. Oare?
 De fapt e asa cum va așteptati, nu-i așa?

Orasul Eforie a luat naștere pe ,,ruinele " vechii staţiuni Carmen Sylva, si este compus de fapt din două localități separate, Eforie Nord, mult mai mare ca statiune și Eforie Sud unde se afla orașul și primăria.
Staţiunea Eforie Sud, este mai mica decât prima, are câteva străduţe intime, cu trotuare moderne si iluminat decent, vile și pensiuni arătoase unde turiștii se plimbă liniștiți pe biciclete de oraș, sau admiră stejarii termofili bătrăni din parcul cu oleandri.
Un parc și un teatru de vară destul de îngrijite, o faleza ce suferă la capitolul consolidare- multe portiuni se surpa sau aluneca datorita friabilitatii stratului argilo-calcaro-grezos, dar si din cauza dezinteresului.
Promontoriul pe care este situata staţiunea domina cu peste 25 de metri malul marii astfel ca privelistea îmbratiseaza o mare neagra, foarte albastra.
Din păcate, ca peste tot pe litoral, ori saracia ori prostia se dau în stambă la tot pasul, cu saltimbanci rataţi ce ocupa inutil trotuarul, și pentru care îți trebuie o bicicletă pliabilă, cu țigani scăpătaţi cu cruciuliţe luminoase în mână, cu terase îngrămadite între alte terase si unde sudoarea vecinului îţi lasă loc putin si pentru mirosul de pizza, cu o terasa manelistico-folclorica ce se numeste ,,Vienez"-daca vă vine să credeţi, cu tiribombe asezate pe faleza şubreda si proptite cu scânduri sa nu cada în râpă, cu tarabe de patroni estivali situati unde credeti-pe strada ,,Dezrobiriii".

Primarul, oricare ar fi el, încearcă să impresioneze turistul cu ceva asfalt,  niște fațade renovate cu tot felul de magazine de biciclete, suveniruri,  sau alte articole, trotuare, doua mici straduţe pietonale, câteva pubele ecologice care mimeaza interesul pentru mediu, dar si gropi de gunoi dincolo de cartierul de casute si campingul din sudul staţiunii. O plajă semîntretinută cu diguri- care sigur apartin de Apele Române- dezolante și cu stabilopozi lipicioși și alunecoși.
O imagine care sper să se schimbe curând.