Moscheea Azizie din Isaccea

Isaccea, este un oraș prăfuit, micuț, anost, cu blocuri comuniste, singurul său avantaj, fiind situarea pe malul Dunării, într-o zonă unde fluviul se ,,strânge" puțin, în calea unui vad de trecere.

Anticul Noviodunum, nu are multe obiective turistice, cel mai de seamă, fiind această moschee, ridicată undeva între secolele al XVI lea și al XVIII lea. Se numește Azizie și are un minaret înalt de 25 de metri.

Simpluță și stingheră între blocurile bară construite de comuniști, pentru muncitorii de la cariera de calcar de lângă oraș sau pentru cei care exploatau baritină la Somova, geamia este o arătare din alte timpuri, când Dobrogea era posesiune otomană.

Situația politică și lipsa conflictelor etnice, a făcut ca această geamie, ca și celelalte din Dobrogea, să nu sufere vandalizări, în aceeași măsură în care autoritățile otomane permiteau construirea de biserici, cu condiția ca turlele să nu depășească în înălțime minaretul.
Astfel în zonă se află și o biserică foarte veche cu hramul Sfântului Gheorghe.

Așadar, două monumente, două etnii și două religii, sunt coordonatele de bază pentru cei ce doresc să se oprească vreodată în Isaccea.

Borșa, o stațiune în revenire

Sunt convins că mulți dintre voi ați ajuns măcar o dată în stațiunea maramureșeană Borșa. Mie nu mi-a plăcut în mod deosebit niciodată. După 1990, a apărut o puzderie de vile, vilișoare și pensiuni care dau un aer de îngrămădeală balcanică și sufocă practic peisajul și pădurea( cât a mai rămas din ea).

Anul trecut, am făcut o scurtă escală aici, dupa drumul înfiorător de prost care traversează extremitatea sud-estică a Munților Maramureșului, prin pasul Prislop( 1416 m). Nici acum nu am rămas foarte încântat, dar am observat că se mișcă ceva în stațiune. O nouă pârtie de schi, deservită de o instalație modernă de teleschi va începe să adune din ce în ce mai mulți turiști. Traseele de munte către Cascada Cailor( cea mai înaltă cădere de apă din țară) sunt și ele refăcute, chiar dacă telescunul care urcă până acolo este antic și de demult.


Oferta de cazare este incredibil de bogată, iar din acest motiv, prețurile nu au cum să fie altfel decât accesibile. Chiar dacă pensiunile sunt practic perete în perete iar prin gemulețul de la baie nu vezi stâncile semețe ale  munților din jur ci doar o altă...baie. Faptul simplu că se construiește este un element pozitiv, dar stilul haotic în care se face, arată o lipsă de viziune urbanistică, ce nu poate avea drept cauză decât corupția administrativă.

Din păcate, oferta de restaurante și de posibilități de petrecere plăcută a timpului liber este aproape nulă, pentru cei ce ar dori, de exemplu, să guste din preparatele  locale sau să se relaxeze  activ. Este adevărat că n-am umblat foarte mult prin stațiune,  de altfel nici nu prea poți, pentru că străzile de tip labirint fanariot, te-ar face să te alegi cu o durere de cap groaznică.

Revenirea statiunii, între cele mai căutate destinații din Maramureșul montan a început, dar mai este mult până departe.

Zona este foarte bogată în atacții turistice naturale și antropice: Muntele Pietrosu Rodnei, cel mai înalt din Carpații Orientali( 2303 m), Cascada Cailor, Mocănița de pe Vaser de la Vișeu, Lacul glaciar Știol- Izvoarele Bistriței, Pasul Prislop cu mănăstirea cu acelați nume.

Hotel Ozon, cota 1400 din Harghita Băi

Între numeroasele oferte de cazare din Harghita Băi, una iese în evidență, este vorba despre Hotel Ozon. Acesta este situat la înălțime, și la propriu și la figurat. Este la cota 1400 din Munții Harghitei, dar și serviciile și ambianța  sunt tot la un nivel superior.

Am stat acolo în vacanța de iarnă, când am găsit aici singura cameră liberă din stațiunea, care acum câțiva ani nici nu conta în preferințele turiștilor, amatori de sporturi de iarnă. Am găsit camera și pentru că este probabil cea  mai scumpă cazare din stațiune, fix 202 lei cu mic dejun inclus(!?).

Nu vreau să fiu ironic, pur și simplu am rămas surprins de preț, dar și-în sens pozitiv- de cum arată hotelul, restaurantul, lounge -ul și pub-ul.

Probabil că îi lipsesc foarte puține dotări ca să treacă în categoria de patru stele. Ar merita. Poate ar fi o problemă cu restaurantul, care are o vedere superbă, prin niște geamuri uriașe, către înălțimile-încă- împădurite ale vulcanilor stinși din zonă.
De ce spun o problemă, pentru că oferta meniului este săracă, în opoziție totală cu dotările și ofertele de petrecere a timpului de relaxare din hotel. Da, ce să-i faci, chestie de politică internă. Puțin, da'... bun.

Vreo 80 de camere, bine amenajate, cu mobilier din lemn masiv, care creează o ambianță plăcută, un irish pub unde ciocolata fierbinte este demențială, vinul fiert îți gâdilă nările, iar băncuțele din separeuri oferă o intimitate călduță. Saună uscată, apartamente cu jacuzzi și masaj de relaxare, pentru cine vrea să-și vindece vânătăile obținute pe pârtia din spatele hotelului.

Zona turistică: Harghita Băi; Biserica franciscană Șumuleu Ciuc; Lacul Sfânta Ana; Lacul Roșu; Salina Praid; Stațiunea Sovata și Lacul Ursu.

Date despre hotel: 
GPS: 46/ 38/ 74 N; 25/ 63/ 17 E
Tel: 0366 100 141
www.hotelozon.ro

Circuite de Paşte în România Rurală

În urmă cu un an, lansam un articol cu destinații posibile de Paști în zona rurală a României. Am decis să-l public iar, în speranța că voi da idei noi de vacanță tradițională, celor ce sunt în căutare de așa ceva.

Dincolo de regiunile turistice consacrate, se află o Românie rurală cu tradiții destul de bine păstrate și cu obiective  naturale sau antropice de vizitat în perioada sărbătorilor. Am identificat cinci astfel de comune din diferite județe ale țării, despre care nu știați mare lucru. 

1. ROMÂNAȘI- ȚARA CERGILOR ȘI A LALELELOR PESTRIȚE

Plusuri
- pozitie pitorească la poalele micilor dar împăduriților munți ai Meseșului( capătul nordic al Apusenilor), situată la maxim 15 kilometri de Zalău, pe E 81;
- obiective turistice religioase: biserici de lemn pictate în satele Chichișa, Ciumârna, Păușa, Poarta Sălajului și Romita( secolele XVII-XIX);
-surs- vinsieu.ro
- sărbătorile tradiționale Maialișul( 20 mai) și Fântăna lui Simion Bărnuțiu( ultima duminica din mai) și confecționare de cergi tipice meleagurilor sălăjene;
- poiana cu lalele pestrițe din satul Poarta Sălajului, plus ruinele daco-romane de la Porolisum( Moigrad) și stâncile din Grădina Zmeilor de la Gâlgăul Almașului;
- la câtiva kilometri, comuna Hida cu două conace din secolele XIX-XX și câteva biserici de lemn cu picturi interioare.
- locatia comunei pe google maps-aici.

Minusuri

- lipsa pensiunilor( cele mai apropiate sunt la Cuzăplac, Zalău sau Șimleul Silvaniei)
- drumurile comunale și judetene nemodernizate.


2. ISVERNA- ȚARA LILIACULUI ȘI A TOPLIȚELOR

Plusuri
- situată în inima Podișului Mehedinți, la poalele munților cu același nume și în apropierea Parcului Național Domogled- Valea Cernei; 15 kilometri de Baia de Aramă;
- obiective turistice: Pestera Isverna, izbucurile( izvoarele carstice) numite aici toplițe sau boloboroase sau nări, cheile Coșuștei și bisericile de lemn din satele Seliștea și Turtaba.
-sursa-isverna.ro;
- crângurile sau șleaurile de liliac sălbatic situate în apropierea comunei; lângă această localitatese află comuna Ponoarele unde găsiți Podul lui Dumnezeu, singurul pod natural peste care trece o șosea.
- locatia pe hartă- aici.

Minusuri

- acces dificil din drumul județean care leagă Baia de Aramă de Drobeta turnu Severin.
- lipsa pensiunilor( cea mai apropiata este la Baia de Aramă)

3. PIETROASA- ȚARA CASCADELOR ȘI A PEȘTERILOR

Plusuri
- o poziție excelentă, în partea de vest a Munților Bihorului, cu acces auto din drumul național E 79, Beiuș- Vașcău; cunoscuta datorită satului Chișcău unde se află Peștera Urșilor;
- comuna în sine are și alte atracții: cea mai mare cascadă din Apuseni- Săritoarea Bohodeiului, cu o cădere de 80 de metri, pe care am avut ocazia să o văd acum doi ani, link către articol AICI; acces spre zona salbatică și spectaculoasă a Cetăților Ponorului, Platoului Padiș și a Cetăților Rădesei;
- tradiții și obiceiuri bihorene  legate de confectionarea de țesături populare, și joagare acționate de apă;
- pensiuni numeroase în zona Chișcău și cabane în zona platoului Padiș, către care drumul este amenajat;
-locația cascadei și a comunei- AICI;

Minusuri

- lipsa indicatoarelor către Cascada Bohodei și ceva probleme cu marcajele turistice;

4. MURIGHIOL- ȚARA GÂRLELOR VIOLET

Plusuri
- numele dat de turci vine de la muri= violet și ghiol care înseamnă baltă, lac; situat în extremitatea sudică a Deltei, pe brațul Sfântu Gheorghe, dar pe partea Podișului Dobrogei; așadar de o parte stepa uscată și mărăcinoasă iar de cealaltă imensitatea gârlelor cu coloniile de cuibărit de la Uzlina, Marchelu, Plopu, Tatanir și Murighiol;

sursa foto-circuiteturistice.com 
- alt obiectiv turistic este cetatea romano-bizantină Halmirys din secolele IV-V, situată pe teritoriul satului Dunavățu de Sus, în satul Dunavățu de Jos există un un centru de artă populară dobrogeană.
- singura insula de pe lacul Razim, Popina( 48 de metri) este declarată rezervație de călifari roșii, iar accesul se face din satul Sarinasuf;
- drumul Tulcea- Mahmudia- Dunavăț este în stare relativ buna iar numărul de pensiuni și complexe turistice este foarte mare, detalii- AICI;

- din Murighiol se pot închiria bărci sau șalupe pentru drumeții pe apă, pescuit, bird-watching și chiar înnoptări pe brațul Sfântu Gheorghe sau pe Canalul Central, care comunica cu lacul Razim.
-locație AICI;

Minusuri

- prețurile la cazare și masă sunt mai mari decât în alte zone, din cauza accesului dificil, lucru neadevărat pentru că există drum asfaltat de la Tulcea; acest element se verifică pentru zonele din interiorul deltei și nu de la marginea ei.

5. BOZIORU- ȚARA BISERICUȚELOR ÎN STÂNCĂ

Plusuri
- o comună cu vreo trei sate, situată în zona de interferență subcarpato-carpatică, de la Curbură; pe drumul comunal 230L care face legătura între Buzau-Berca- Gura Teghii, la 45 de kilometri de resedința de județ;
- atractiile turistice, dincolo de peisajul deluros cu păduri de amestec, este dat de mulțimea bisericilor și schiturilor săpate în stânca dealurilor subcarpatice: asezările monastice din satul Nucu, mânăstirea Sf. Gheorghe, ctitoria lui Mihai Viteazu, bisericile în stâncă Peștera lui Iosif, Fundătura, Schitul lui Agaton, Peștera lui Dionisie Torcătorul, Biserica Piatra Găurită.
- toate sunt sapate de monahi sihaștri, începand cu anii 1500, în gresia calcaroasă a dealurilor.
-sursa- surprising-romania.blogspot.com 
-locația- aici.

Minusuri

- accesul dificil pe drumurile comunale nemodernizate și puținele pensiuni, singura unitate de cazare din zonă, găsită pe net- AICI; exista pensiuni și la Gura Teghii și la Berca( una de patru stele o recomand cu plăcere).

Via Mariae- Calea Sfintei Fecioare Maria

Am descoperit acest panou lângă vestita biserică franciscană Șumuleu Ciuc, unde se află o statuie a Fecioarei, făcătoare de minuni( mai multe- aici).

Această ,,cale", este în același timp un motiv de drumeție, de contact cu natura dar este și o călătorie de regăsire spirituală, de întărire a credinței în lucrările minunate ale Domnului și în forța creatoare a spiritului creștin.

De fapt, avem de a face cu o rețea de drumuri de pelerinaj, care străbate toată Europa Centrală, pornind de la sanctuarul marian Mariazell din  nordul Austriei, traversează Ungaria pe lângă Budapesta( de aici sunt rute speciale către două locuri de pelerinaj unul în Polonia, la Chestochowa unde se află Icoana Madona Neagră cu o replică la Cacica, și celălalt în Bosnia, la Medjugorje unde se află un altar pe locul unde a apărut Fecioara Maria), urmează Mariapocs, tot în Ungaria ( la granița cu Ucraina), și în cele din urmă Șumuleu Ciuc, în județul Harghita.

Drumul are 1300 de kilometri, și poate fi parcurs în 60 de zile, individual sau în grupuri de pelerini, pe jos sau cu bicicleta. Este marcat special și, cel mai important, nu străbate locuri foarte populate ci urmează poteci și drumuri lăturalnice din mijlocul naturii.

Obiectivul Via Mariae, este împărtășirea valorilor spirituale și comunitare, prin evadarea din rutina zilnică, descoperirea lumii și descoperirea sinelui,  omul schimbându-și astfel, viziunea despre viață și despre Dumnezeu.

Detalii se pot obține pe www.mariaut.hu

Copacul vieții de la Turia

Știu că la prima vedere pare un copac obișnuit, uscat, fără crengi și fără scoarță, încadrat de doi tuia înalți.
Dacă vă uitați mai bine însă, veți vedea pe trunchi niște insigne, de forma unor galbeni dintr-o salbă.

Acolo se află registrul informal, de evidența nașterilor din comuna covăsneană Turia.

Concret, fiecare copil născut ,,beneficiază"de o asemenea plăcuță, pusă pe copac, culoarea diferită indicând anul în care aceștia s-au născut.

Tradiția nu durează de mult, după cum se vede, dar tare aș vrea să-l văd după vreo 10-15 ani.
Se poate face în felul acesta face un recensământ foarte clar, plus că fiecare copil ajuns adult, se poate mândri cu propriul ,,certificat de naștere".
Copacul se poate vedea din stradă, este în fața primăriei din Turia, comună situată între Tg. Secuiesc și stațiunea (re)descoperită de curând de mine și de familia mea, Balvanyos.

Film pe canalul de youtube:https://www.youtube.com/watch?v=iHdJhdoKZXw&t=16s

Cetatea Balvanyos- Cetatea Idolilor

Este cea mai faimoasă fortăreață medievală din zona Târgu Secuiesc- Băile Tușnad. 
Legendele cu uriași și zâne, care s-au țesut în jurul acestei construcții impunătoare, l-au inspirat pe scriitorul maghiar Jokai Mor să scrie romanul Cetatea Idolilor.

Vechimea ei se pierde, la propriu, în negura vremurilor, data construcției nefiind cunoscută. Se apreciază că ar fi fost ridicată înainte de secolul al XIII, când primii secui încep să vină în depresiunile intracarpatice din estul Transilvaniei. După arheologul Ferenczy Istvan, s-ar părea că data construcției este secolul al XI.  Tot de atunci i se spune și Cetatea Păgânilor. Prima atestare documentară este din 1360 sub numele de ,,Castri Baluanus", și apare pe hărțile care autentificau împărțirea pământurilor între nobilii secui.
 A aparținut timp de secole, ca și pământurile din zona Turia,  familiei de nobili secui, numită Apor.

Aceștia se bucurau de protecția deosebită a regilor Ungariei, care le-au recunoscut  în mai multe rânduri privilegiile, printre aceștia numărându-se Regele Bela a IV lea sau Sigismund de Luxemburg, în 1402.

Printre personalitățile familiei s-au aflat și voievozi ai Transilvaniei, ca Apor Laszlo sub domnia Regelui Karoly Robert sau Ladislau Apor, care se spune că a păstrat aici Sfânta Coroană Ungară, predată apoi regelui Karoly dar și istoriografi recunoscuți în lumea maghiară, ca Apor Peter( sec. XVII).

În 1603, văduva lui Apor Miklos,  Lazar Borbala, părăsește cetatea mutându-se mai la ,,câmpie", în zona localității Turia, unde se află și acum conacul Apor.
Din acel moment începe cetatea să se degradeze, totul culminând în 1970 cu prăbușirea donjonului de 20 de metri înălțime care domina toți munții din jur, în urma unui cutremur.
Pereții curții interioare au început să se prăbușească, iar zidurile exterioare au fost tributul pe care pădurea deasă de fag și l-a luat, după sute de ani. În Evul Mediu, poarta era protejată de un sanț peste care se afla un pod suspendat, ce făcea legătura între cetatea superioară de pe stâncă și cetatea inferioară de la limita pădurii.


Am dorit să urcăm la cetate de fiecare dată când am ajuns la Balvanyos, însă informațiile că pădurea este plină de urși( efectivul  de urși în zonă este de aproape 10 ori mai mare decât normalul!) ne-a liniștit repede.
Totuși, grupurile mari- de care urșii se sperie- se pot aventura prin pădure și pe urcușul destul de abrupt până sus, de unde panorama către bazinetul depresionar al Târgului Secuiesc este impresionantă.