sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Malanca și alte datini de An Nou în Bucovina



Malanca reprezintă un obicei care are loc în noaptea de Anul Nou, și este constituită dintr-o echipă de bărbați( în timp au fost admise și femei) mascați. Unii folosesc măști pentru a-și ascunde adevărata înfățișare, iar alții se dau pe față cu tot felul de creme, în vechime foloseau făina albă sau hârtie colorată umezită.


Hainele sunt ,,croite" în așa fel încât să stârnească hazul sau să sperie, în cazul celor mici( acesta nu este un scop în sine, ci trebuiau să sperie duhurile rele în pragul dintre ani). Se alege căpitanul sau vătăjelul, se stabilesc rolurile și se alcătuia sau chiar improviza textul. Echipa era formată din:  căpitan, una sau două neveste, țiganul și țiganca, jidanul și jidauca, o babă și un moșneag, un domn și o doamnă și chiar o mireasă.


Ideea era, că atunci când invitai malanca în curte să nu aflii cine s-a mascat, pentru că aceștia aveau în text multe referiri la defectele stăpânilor casei. În rest, țiganca încerca să-ți ghicească, evreul voia să cumpere sau să vândă ceva, doamna și domnul imitau pe cineva cu ifose( fițe) din sat, mireasa participa la scenele de nunta. Astfel toată lumea comunica cu toată lumea, și era un haz general, mai ales dacă unii dintre  mascați se abțiguiau puțin.

Un obicei vechi spune că în noaptea de Anul Nou nu se stinge lumina în casă, iar această atmosferă ,,luminoasă" o întâlnești și azi cu zeci de mascați și copii care umblă cu buhăieșul sau cu plugușorul, pe la casele unde poarta este deschisă.

Vătăjelul este cel ce dă startul programului de datini și obiceiuri, fiind însoțit de patru sau cinci cai frumoși și gătiți de sărbătoare, conduce formațiile de mascați sau urători prin sat și pe la gospodarii mai înstăriți.



Copii umblă și ei cu buhăieșul, plugușorul, capra, sorcova și semănatul. Anul acesta câteva  doamne profesoare și învățătoare, au realizat un program deosebit de urături și chiar o malancă de copii mascați, chiar dacă acesta este apanajul celor mai mari. În ceea ce privește semanatul, oamenii nu acceptă să intre în casă să semene o fată, ci așteaptă până când vine un băiat( un simbol păgân al fertilității), abia apoi poate primii și fete.





În prima zi din noul an, pornea ,,plugul cel mare", un plug adevărat, unde sunt înjugați doi boi și care pornește prin sat la arat. Acesta are un plug purtat de un gospodar pe care se așează unul sau doi brăduți( buhași) împodobiți. Uneori se pun la gâtul boilor clopoței și câte un colac în coarne, iar în spatele alaiului se pocnește din bice.

Iată cum sună o strofă din plug, spusă de gospodarii mai bătrâni, singurii care aveau voie să poarte plugul prin sat: ,, Pe unde arăm cu plugul/ Trimite Doamne belșugul/ Câmpu să rodească/ Belșugul să sporească/ Oamenii să trăiască/ Să se-nveselească/ Să dea Dumnezeu rod bogat/ La toți oamenii din sat/ Și cel mai sărac dintr-o casă/  Să aibă ce pune pe masă"  după Ileana Crețan, Putna de altădată.






Și nu uita să dai LIKE!


joi, 3 ianuarie 2013

Revelion la Mușatinii- Putna

Dacă ar fi să mă întrebați dacă mi-a plăcut, aș spune că da. Dacă m-ați întreba ce nu mi-a plăcut, aș spune că muzica. Și cum muzica dă tonul petrecerii...

În sfârșit, chestie de gust. Subiectivă oricum, de vreme ce mulți meseni s-au distrat în hore și sârbe, ceasuri întregi.

O pensiune de patru margarete, cu un local frumos,  cu o atmosferă caldă și primitoare și cu o gazdă săritoare și atentă. Meniu bogat, ca la românii bucovineni, cu un aperitiv bogat, file de șalău, răcitură și friptură- fantezie de căprioară.

Servirea excelentă, cu patru chelnerițe experimentate, la 60-70 de oameni ( la restaurantul cu scandal de la Craiova, erau tot atâția la 600 de persoane!). Un meniu completat de un vin excelent ales, un demidulce ușor fructat, de cursă lungă cum se zice, pe care l-am gustat cu mare plăcere.

Alaiul obiceiurilor de iarnă de la Putna, cu mascați recitând un plugușor și o malancă venită aproape de miezul nopții, au făcut deliciul asistenței.
Tradițiile păstrate în Bucovina nu mai sunt un secret pentru nimeni, de aceea voi reveni cu o postare și cu explicații despre ritualuri într-o altă postare.

Și așa ajung la băieții de la formația tocmită pentru revelion. Tineri, frumoși, cam plini de ei, talentați, dar fără experiență în cântatul și distratul mesenilor de revelion.


Se pare că nunțile cu nașii și mirii lor și cu banii lor, le-au luat și bruma de bun simț artistic pe care au avut-o odată. La revelioane am mai fost, dar nicăieri n-am auzit NOUĂ ore, doar muzică populară!
Patru melodii din alte genuri muzicale. Patru! Atât! În  nouă ore!

O fi gustul meu de vină, dar știu că o petrecere care se întâmplă la trecerea dintre ani, trebuie să aibe mai mult de patru melodii din alte registre muzicale și să nu se transforme într-o nuntă unde diferiti,, magnați" aruncă cu bani în violonist, ca să-i cânte la ureche cum are el cinci amante.

Am consumat cam mult spațiu pentru o chestie care nu mai merită răscolită.
Repet, este chestie de gust. Asta nu înseamnă că nu m-am simțit bine și că nu am dansat sau nu m-am distrat.







joi, 27 decembrie 2012

Moara de apă din satul Gura Haitii

În satul Gura Haitii, comuna Șaru Dornei, mai funcționează încă moara de apa a familiei Avarvarei. Ca să poți vizita această străveche instalație tehnică, trebuie să străbați un drum aproape grandios, prin satele risipite ale comunei mai sus menționate.



Urmezi valea Negrei, responsabilă de ,,spargerea" craterului Călimanilor, după care aproape de confluența cu pârâul Haita, spre capătul satului, găsești moara de apă din secolul al XIX lea(1890).

Aici, ascunsă ochiului  de cele câteva sălcii, se află casa de scânduri a morii, acoperită cu internită, și la care veneau sătenii din împrejurimile Călimanilor și ale Dornelor.

Aceștia sunt însă tot mai puțini. Moara de apă a morarului Avarvarei, își trăiește ultimele zile, asa cum s-a întâmplat cu suratele ei din zona Bucovinei. Tânărul care ne însoțește, aflat la a treia generație de morari, ne spune modest că el știe că este ultima moară funcțională din județ.

O vizită aici înseamnă, pe lângă satisfacția turistică, o alta istorică și lingvistică, căci, oricare moară de apă în funcțiune este, întâi de toate, un martor viu al continuității românilor pe plaiurile Bucovinei, demni urmași ai dacilor liberi.



Mă uit la ea cum se profilează micuță și stingheră la marginea unei fânețe unde iarba abia cosită, este întinsă la uscat. În fundal se văd munții vulcanici din Parcul Național Călimani, cu primul front de lavă, cel al Piciorului Calului.

Moara este alimentată de un braț deviat al pârâului, ce face un cot în acest capăt de sat. Moara de apă este singura instalație specific românească, ai cărei termeni tehnici sunt cu toții de origine latină.



Intru, după ce morarul deschide lacătul greu de la ușa coșcovită, ca într-un muzeu. Deși nu știu decăt că, moara produce prin măcinare mălai și făină prin sistemul de rotire a unei roți alergătoare(!?) care este așezată pe una stătătoare, documentarea mă luminează asupra tuturor componentelor: strat, cai, călușei, coardă, inimă, dinți, măsele,chingă, fruntar, fus, căpăstru, brotac, ciutură.
Toate, după cum spuneam, denumiri latine, fără urmă de intervenție slavă, maghiară ori turanică.

Din acest punct de vedere, moara românească nu a făcut nicio ,,achiziție" de piese străine, pentru simplul motiv că era perfectă. Astfel, s-au păstrat nealterate toate denumirile originale. Și mai este un motiv, morarii sau sătenii pricepuți puteau confecționa ei înșiși toate piesele de care aveau nevoie.


O vorbă veche spunea că: ,, Moara când stă, atunci se sfărâmă". Așa este și acum, are ceva stricat, și nu prea îl mai trage inima să repare. La magazinele mixte din sat a băgat mălai.
Morarul nu este plin de făină, este îmbrăcat la fel ca ceilalți munteni, se duce să strângă fânul de iunie, proaspăt cosit. Este conștient că meseria învățată de la bunici și părinți, se stinge, de aceea nu mi se pare nici trist și nici necăjit.

Moara o va ține pentru el, până când și alți turiști sau etnografi de la muzeul satului îi vor aduce ceva satisfacție, apreciind faptul că aici a funcționat până în secolul XXI o... moară de zmicurat cucuruz.
 
ALTE ARTICOLE DESPRE GURA HAITII ȘI MUNȚII CĂLIMANI

Poze și impresii din Craterul Călimanilor
Gura Haitii- Patriarhal
Pensiunea Perla Călimanilor- la Nea Traian și Doamna Rodica


ȘI NU UITA SĂ DAI LIKE!

vineri, 21 decembrie 2012

Pensiunea Doi Brazi- Voineasa

Dacă ajungeți la Voineasa, în inima Grupei Parâng, mergeți spre capătul de vest al stațiunii unde sunt mai multe pensiuni decât în asa-zisa stațiune.
Așa am găsit noi pensiunea Doi Brazi, străjuită chiar la intrarea de la receptie, de DOI... MOLIZI(?).
Mă rog, chestii geografice, de finețe, parcă pe cine interesează că sunt doi brazi sau doi molizi, tot dracul ăla e, ceva cu conuri, oricum.

În fine, cazarea este ieftină( undeva la 100 de lei în 2010), condițile sunt de trei stele, singurul inconvenient fiind lipsa balconului.

Pensiunea aparține de Hidroconstrucția, care avea aici în anii dezvoltării multilaterale, o cabană pentru mărimile de la București sau de la Râmnicu Vâlcea, care veneau să inspecteze stadiul lucrărilor la barajele din zonă.
Au transformat-o în pensiune cu gândul la ceva profit, pe care cred că-l obțin, pentru că amenajarea este una de succes.
Există un mic restaurant, fără pretenții, unde poți servi vreo cinci, șase feluri de mâncare, plus păstrav din iazul amenajat în curte, o terasă ce dă spre pădure și foișoare cu grătar pentru cei ce doresc o fripturică ca la curte.

Pentru cei aflați în tranzit, este o opțiune bună să doarmă într-un pat confortabil, într-o cameră spațioasă și curată, în liniște, pentru ca apoi să realizeze turul de cinci stele al zonei: Defileul Latoriței, cu lacurile de acumulare Petrimanu și Galbenu, Șaua Fratoșteanului, Barajul Vidra și Lacul Balindru cu cataractele Lotrului.



sâmbătă, 15 decembrie 2012

7 locuri din România în care nu vrei să mergi ca turist

Există în România locuri pe care nu vrei să le vezi și care nu apar în ghidurile turistice sau în prezentările pline de ,,clișee"ale agențiilor. Sunt locuri dezolante care se încadrează, mai degrabă, în categoria dark tourism, și pentru care nu există descrieri. Deși curentul acesta, al turismului negru, începe să aibă adepți și în țara noastră. Aici aveți un articol cu posibilele locații din România, scris în urmă cu ceva timp. Ce urmează mai jos, sunt zone unde n-aș vrea să merg, deși aș putea scoate niște articole bunișoare, plus că unele zone abundă în frumuseți turistice adevărate:

Pe primul loc aș pune, PEISAJELE INDUSTRIALE DEZOLANTE DIN BAZINUL CARBONIFER MOTRU-ROVINARI,  acolo unde urmele exploatărilor la zi ale lignitului apar ca răni încă deschise și supurânde ale comunismului. Azi, sătenii din comunele vecine cu aceste exploatări și cu haldele de steril, se confruntă cu praful negru ce este spulberat de vânturile Olteniei care produce diferite forme de silicoză. În timp ce în celelalte zone din acest top exploatarea sau fabricarea au fost oprite, aici scoaterea la zi a lignitului din Podișul Getic continuă ca și dezstrul ecologic fără margini!
Sursa foto-: http://www.gorjeanul.ro/investigatii



Pe locul doi aș pune, RUINELE FABRICII DE NEGRU DE FUM DE LA COPȘA MICĂ,  din județul Sibiu, considerată cea mai poluantă subramură a industriei chimice din lume. Negrul de fum era folosit la fabricarea cauciucului, însă în cele din urmă după căderea lui Ceaușescu, fabrica a fost închisă. Oricum nu din motive ecologice ci mai degrabă de management defectuos. Funcționarea fabricii a lăsat în urmă bolnavi de plămâni și de cancer și copiii cu malformații. Sursa foto- http://ericmatsonphotography.com/editorial3.html


Pe locul trei este poziționată FOSTA FABRICĂ DE CLEI DE OASE DE LA MĂRĂȘEȘTI,  o fabrică aflată și ea în ruină, ce străjuiește de la oarecare distanță mausoleul eroilor din același oraș. Mirosul insuportabil și munții de oase ce erau depozitați în aer liber în curtea fabricii, sunt amintiri de coșmar pentru călătorii din trenuri, locuitori și pentru șoferii care erau literalmente asfixiați, de mirosul pestilențial care răzbătea de la cadavrele animalelor.





Pe locul patru aș pune MINELE PĂRĂSITE DE URANIU DIN MUNȚII APUSENI, din localitatea Băița Plai, locul unde s-a aflat cea mai mare exploatare de uraniu din țară. Zona este cunoscută pentru radioactivitatea sa uriașă. Substanța radioactivă numită radon face ravagii, iar oamenii au probleme de sănătate numeroase, cea mai des întâlnită fiind cancerul la plămâni. O veritabilă bombă radioactivă! Ocoliți sudul munților Metaliferi!
Sursa foto- http://doinapopescu.hotnews.ro



Pe locul cinci vine tot o zonă din Apuseni, ORAȘUL ZLATNA ȘI FOSTUL COMBINAT DE PRELUCRARE A MINEREURILOR NEFEROASE. O regiune moartă din toate punctele de vedere, cu un oraș cu șomaj de peste 80%, și  cu halde de steril bătute de vânt. Praful de cupru, zinc și plumb inhalat zilnic de locuitori, a creat și aici o serie de probleme de sănătate. Un oraș frumos odată, cu rădăcini daco-romane( Ampellum), se stinge sub ochii noștri, fără a se întrevedea o cale de ieșire din acest marasm ecologic.
Sursa foto- http://ionell.weebly.com


 Locul șase este ocupat de zona din jurul ORAȘULUI ANINA, un loc trist, asemănător cu Zlatna, unde comuniștii au construit cea mai mare termocentrală pe șisturi bituminoase din Europa acelei vremi. N-a funcționat niciodată cum trebuie pentru că pur și simplu n-a fost creată să fie profitabilă, deși a costat peste 1 miliard de dolari, la nivelul anilor '80. Șomaj, halde de steril de la vechile exploatări de huilă, păduri defrișate și ape poluate, toate într-o zonă cu un potențial turistic imens.
Sursa foto-http://www.tymestours.ro



Pe locul șapte aș adăuga o zonă unde chiar mi-aș dori să merg, doar pentru a vedea cum natura a învins. FOSTUL COMBINAT DE EXPLOATARE  A NISIPULUI DE LA CARAORMAN DIN DELTA DUNĂRII, a fost construit de Ceaușescu pentru că aici se afla un nisip foarte fin. Ruinele și blocurile nelocuite sunt năpădite de vegetație,  iar animalele sătenilor se ascund între betoanele de la stația de sortare. Un exemplu trist care poate continua cu ruinele combinatului de exploatare a stufului din zona Pardina din nordul deltei, și care făceau parte din planul lui de a transforma delta în cea mai productivă regiune agricolă din lume.
 Sursa foto-http://www.exprimarelibera.ro




ȘI NU UITA SĂ DAI LIKE!

Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului

  Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului   Septembrie 2008 surs...