duminică, 31 ianuarie 2010

Relicvă comunistă


Pentru cine nu ştie acesta maşina sau tentativă de masina, se numeste LĂSTUN, dupa numele unei păsări foarte mici ce trăieste şi în România.
Ceauşescu a dorit şi a ordonat sa se producă o masina de oraş cu consum mic, făcută din carton presat cu motor de stergator de parbriz-după cum spuneau bancurile vremii- undeva la Timișoara.
Nu s-au produs decât vreo câteva mii, după care românii n-au mai putut fi păcăliţi, aşa că s-a renunțat repede la visul comunist.
N-am crezut să mai văd una care să meargă, dar surpriză!

miercuri, 27 ianuarie 2010

Mânăstirea Moldoviţa- galben de UNESCO





drumul spre lumină

scena asediului Constantinopolului, unde cam lipseşte galbenul!

pridvorul deschis al mânăstirii

Mânăstirea Moldoviţa nu se află, așa cum ar crede unii, în localitatea Moldoviţa ci în Vatra Moldoviţei, pe un drum ce pleacă de la Câmplulung Modovenesc și merge prin Suceviţa spre Rădăuţi și Putna.

Mânăstirea este ctitorită de Petru Rareş între 1402 -1410 iar biserica Buna Vestire cu ,,vestitul,, galben de Moldoviţa este terminată în 1532-1537, aceasta din urmă intrând în patrimoniul mondial UNESCO.

Frescele exterioare dominate de nuanţa galbenă înfățişează diferite scene biblice dar și adaptări ale istoriei Moldovei sau Imperiului Otoman.

Are pridvor deschis la fel ca  Mânăstirea Humor, iar frescele interioare sunt de o mare forță expresivă păstrându-se foarte bine.


 Prin comparatie cu Suceviţa, o adevarată fortareaţă, Moldoviţa este o cetăţuie cu un zid de apărare ce nu impresionează cu turnuri de veghe mai mici.
 
Dar tocmai asta  îi oferă acel farmec aparte, de spațiu intim în care comunicarea /cuminecarea cu Dumnezeu capătă valenţe spirituale nemaiîntâlnite.

pentru cei interesaţi de o călătorie cu Huţulca sau de traseul ouălor încondeiate, marca Udrea+Flutur.

duminică, 24 ianuarie 2010

Harghita Băi- poze 30 Decembrie 2009


despre Harghita Băi-aici

pârtia pentru snowboard

Depresiunea Ciucului

capătul de jos al pârtiei

pârtia micuţă dar îngrijită

o mogâldeaţă pe schiuri.banal pentru unii, dar este băietelul meu!

vineri, 22 ianuarie 2010

Deşertul Negev( Israel)- un pustiu între cer şi ape








Domnul Ilan din Israel mi-a trimis o serie de poze impresionante din deşertul Negev.
Acesta este situat în sudul Israelului, ocupând aproape jumatate din acesta ţară, el terminându-se la Marea Roşie si continuându-se si în peninsula Sinai( Egipt).
Sigur, noi am mai văzut ape mari si inundatii generate de viituri catastrofale însă aici este vorba de un deşert unde media precipitatiilor multianuale este foarte mica, aşă ca dezastrul produs în infrastructura este pe măsura.Vegetatia lipsa a accentuat şuvoaiele de apa, acestea neîntâlnind nici un obstacol. Uedurile(vaile seci sau umplute temporar cu apa) s-au umplut repede iar soferii prinsi in trafic nu au mai avut nicio sansa.
Multumesc.

joi, 21 ianuarie 2010

Plan de lecţie clasic- Aşezările urbane din România

 
-->
Proiect de lectie

Geografia României

Clasa VIII a
Subiectul lectiei: Asezarile urbane din România
Scopul lectiei: dezvoltarea abilitatilor de a localiza orasele in functie de diferite criterii de clasificare
Obiective de referinta:
1.sa perceapa sisteme spatiale si functionale;
2.sa cunoasca repartitia spatiala a elementelor naturale si socio- economice;
3. sa selecteze fapte esentiale specifice si concepte.
Obiective operationale :
sa analizeze pozitia unor orase raportindu-se la elementele cadrului natural; 
sa enumere principalele criterii de clasificare a oraselor Romaniei;
sa identifice pe hartile din manual si pe harta murala diferitele tipuri de orase .
Tipul lectiei: predare – învatare – evaluare
Metode didactice: conversatia euristica, lucrul cu manualul, harta si fisele de evaluare, explicatia, problematizarea.
Materiale didactice : Harta administrativa a României, harti si fise de evaluare individuala, atlase.
Desfasurarea orei:
Moment organizatoric - notarea absentilor
-impartirea materialelor de lucru individual
- captarea si stimularea atentiei
Activitatea de reactualizare – verificare a cunostintelor
profesorul formuleaza intrebari, stabilind, fixând si scriind la tabla ideile– ancora necesare lectiei de de fata
idei – ancora : - structura pe medii
- densitate populatiei
- natalitate
- mortalitate / spor natural
-davele
Activitatea de predare învatare – evaluare
anuntarea noii teme, profesorul scrie pe tabla titlul si subtitlul lectiei si enunta (explica) obiectivele operationale;
profesorul mentioneaza multiplele criterii de clasificare a oraselor: marime demografica, pozitie, forma, vechime,structura.
;prin conversatie euristica profesorul îndruma elevii spre a identifica si localiza pe harta administrativă si pe hartile individuale orasele principale.
elevii analizeaza si raspund la întrebari, trec la harta, completeaza si scriu in caiete.
profesorul solicita elevilor raspunsuri si comparatii intre orase vizind importanta nationala sau regionala a acestora.
Probe de evaluare: fiecare fisa de lucru cu harta are un exercitiu de fixare pe care elevii îl rezolva si apoi trec la harta indicind pozitia oraselor.
Aprecieri la adresa participarii elevilor la lectie. Punctare. Notare.
Teama pentru acasa:
Completati itemul de tip pereche de pe fisa si trancrieti-l pe caietul de teme.
Rezolvati exercitiile de pe fisa ca tema pentru acasa.

marți, 19 ianuarie 2010

Lacul Bâlea -o baltă nenorocită


o poză sugestivă

zona căldării glaciare

un mascul macho face baie ca sa impresioneze o femelă, lângă zăpada rămasă de iarna



Prezentare
Cel mai cunoscut lac glaciar din România, având ,,norocul" de a se afla pe Transfăgărăşan, este situat într-o căldare glaciară( circ glaciar-scobitura uriasa creată de ghetarii cuaternari ) din inima Munţilor Făgăraş la altitudinea de 2034 de metri. De Sibiu îl despart doar 65 de kilometri si alti aproximativ 60 de Curtea de Arges.
Este declarat monument al naturii împreună cu alte 100 de hectare din jurul său, datorita prezentei în zona a florii de colţ( Leontopodium alpinum), a macului galben ( Papaver pyrenaicum) sau a râsului, caprei negre si acvilei de munte.
Este un lac destul de întins pentru categoria din care face parte, având 360 de metri lungime si 11 metri adâncime ( maximul îl detine Lacul Zănoaga din Retezat cu 29 de metri), iar din el porneste pârâiaşul Curţişoara care însoteste calatorul pe versantul nordic al Făgăraşului pâna în satul cu acelasi nume, dupa care se varsă în Olt.

De ce baltă nenorocită?

-pentru că turiştii români(cei mai mulţi) sunt de fapt teroriştii mediului si ai rezervatiilor naturale- vezi poza cu ,,ţăranul" ăla care face baie ca să-si impresioneze gagica, rămasă proastă de curajul boului, oricum apa rece ştiţi la ce duce in cazul masculilor;
-pentru că îsi fac un titlu de glorie din a încălca orice regula privitoare la menţinerea curăţeniei, marginile lacului Bâlea erau tapetate cu peturi si pungi; de altfel nu asa se comportă si în restul timpului?
-pentru că îşi bagă picioarele şi la propriu şi la figurat în apa cristalină si plină de conserve de la ,,marii alpinişti" ce îmbucă o fasolă cu cârnaţi la 2000 de metri altitudine cu acea mândrie tâmpă caracteristică ignoranţilor;
-pentru că ,,italienii" aflaţi în concediu în ţara natală nu se comportă ca nişte hoarde civilizatoare ci ca niste scăpătaţi plini de ifose ce scuipă sămânţă în timp ce se fotografiază cu ,, frumuseţile" patriei lor sau cu belleţille de la nostra paiese;
-pentru ca autorităţile din Sibiu ştiu doar să ia bani pentru parcări, nelămurind pe nimeni de ce si ce fac cu banii aceia, oricum panouri de avertizare sau de informare ioc, ca să nu mai vorbesc de prezenţa unor rangeri care sa atragă atenţia turistilor terorişti ce au sau nu au voie să facă;
-pentru că jumătate din ei habar nu au unde sunt, ce au văzut, unde au fost, iar lacul ăsta e doar o altă gârlă dintr-un peisaj seminaşpa;
-pentru că în asta transformăm orice luciu de apă pe care îl atingem cu minţile si mâinile si picioarele noastre de cetaţeni ai UE.

Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului

  Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului   Septembrie 2008 surs...