Canalul Dunăre -Marea Neagră - teroare comunistă, exploatare capitalistă

Podul de la Agigea, fără piloni de susţinere în mijloc, ancorat în 10 cabluri foarte groase



,,Magistrala albastră"

ecluza de la Agigea, cu o miniradă de aşteptare pentru navele ce vor fi ecluzate

Nu poti să mergi la mare pe autostrada si după Cernavodă să nu vezi cel mai mare canal din acesta parte a Europei. Asa cum nu poţi trece de Constanţa si sa nu vezi monumentalul pod de la Agigea.
,,Panglica albastră sau magistrala albastră'', cântecul comunist interpretat de Mirabela Dauer, rămâne în amintirea trăitorilor dinainte si de dupa 1984, ca fiind cea mai mare realizare comunista în cei ,,20 de ani de împliniri măreţe''.
Fără îndoială că este un câstig pentru România si tot fara îndoială putem afirma că este si cimitirul oponenţilor politici ai regimului Ceauşescu, este locul unde cruzimea regimului a facut ca sute si mii de oameni ,,voluntari'' sau nu, să moară sub tonele de calcar excavat sau sub şenilele excavatoarelor, fara ca nimănui să-i pese de moartea lor.
Istoria va arata cu adevarat care a fost situatia disidentilor politici, rămânând ca Institutul pentru Studierea Crimelor Comuniştilor sa investigheze si cazurile de munca silnica si sclavie de la canal.
Canalul Dunăre -Marea Neagra face parte din sistemul de fluvii si canale ce leaga Marea Neagră de Marea Nordului, împreună cu Canalul Main-Rin, terminat în 1992, ceea ce realizează o axă fluvială ce uneste Constanţa (cel mai mare port din Bazinul Mării Negre) de portul Rotterdam(cel mai mare port al lumii, la concurenţă cu Singapore).
El a fost construit în primul rând pentru a scurta distanta dintre Cernavodă si Constanţa, adica aproximativ 400 de kilometri, care altfel ar fi trebuit parcursi prin delta, pe canalul Sulina si apoi pe mare.
Altă motivaţie, a fost legată de alimentarea cu apă pentru irigaţii a marilor plantatii din Dobrogea, o regiune de stepă (ierburi mărunte, xerofile) cu un sol foarte fertil, cernoziomul.

De ce exploatare capitalistă?- pentru că azi toate navele sau convoaiele de barje care trec prin canal trebuie sa plateasca o taxa destul de mare, astfel costurile constructiei încep încet încet sa fie amortizate, tocmai datorita reveniri capitalismului în România.
Date tehnice:
- terminat în 1984 si construit pe o vale seaca ce debuşa în Dunare numita Valea Carasu;
-are o ramificatie spre Poarta Albă- Midia- Năvodari( la Poarta Albă a functionat un penitenciar cu detinuti politici), terminat în 1987;
-lungimea este de 64 de kilometri (plus ramificatia Poarta Albă de 26,6 km.), adâncime 7 metri, lăţime între 60-90 de metri;
- doua sisteme de ecluze(constau în doua porti care includ între ele vaporul, barja.etc, si egalizeaza apa în functie de ce face nava, intra sau iese, reglând astfel diferenta de nivel dintre aval si amonte), unul la Cernavoda din Dunăre spre canal si celalalt la Agigea, din canal în mare.
-patru porturi: Cernavoda, Medgidia, Basarabi ( Murfatlar), Agigea.
-poduri importante: la Cernavoda, chiar peste ecluza, 571 de metri lungime si cel de la Agigea 152 de metri ancorat în 10 cabluri;
-cale ferata paralela cu canalul în lungime de 60 de kilometri.

Canibalii din Insulele Marchize

marchizan tatuat antropofag

unul dintre simbolurile religioase gasite pe insule, fara explicatii legate de rolul lor


fete marchizane la scaldat

fata marelui pictor Paul Gauguin, Taua (acesta a trait si pictat in Insulele Marchize, loc unde este si înmormântat)

Insulele Marchize sunt situate în zona central-sudica a Oceanului Pacific, făcând parte din Polinezia Franceza, cu capitala la Papeete.
Constituie grupul cel mai nordic al acestui arhipelag, în parte coraligen, în parte vulcanic, cam la 10 grade sud de Ecuator.
Vecinul cel mai apropiat al acestor insule este statul Kiribati.
Prin secolul al XVI lea spaniolii, deja stapânii Americii de Sud, descoperă aceste insule în căutarile lor disperate dupa aurul băștinasilor si ramân surpinsi să constate că marchizanii sunt... canibali!
Explicatia faptului ca au gasit antropofagi în centrul ,,Oceanului Liniștii" sta în mediul în care acestia traiau, și era legată de lupta grea pentru existență.
Războaiele dintre triburile situate de multe ori pe aceeasi insulă, erau din cauze cât se poate de ,,fizice" și anume: lipsa pământului fertil, perioadele de secetă(fenomenul El Nino), care secau râurile și deci, lipsa surselor de hrană.
Perioadele de foamete care reveneau periodic și lipsa de carne, nu putea decât, în cele din urmă, sa îi împingă spre canibalism.
Se pare că istoria marilor descoperii geografice nu cunoaște canibali mai înverșunati decât marchizanii, pentru că si azi se mai cunosc triburi antropofage în Paua- Noua Guinee, dar acestia săvârșesc uciderea si servirea dușmanului, doar ca act simbolic, pe când cei de aici erau adevarați gurmanzi, cu gusturi rafinate, socotind carnea de om ca suprema delicatesă!
Exploratorii spanioli, francezi, englezi sau olandezi nu erau mâncați pentru simplul motiv că băștinașii întelegeau și se temeau de forța armelor oamenilor albi.
În schimb, expedițiile de jaf și uciderea unor oameni din triburile vrăjmașe aveau, de multe ori, doar scopul de a-si asigura o masa îmbelșugată.
Când primii exploratori au debarcat pe Insulele Marchize au observat că unii dintre ei aveau părul ras, ceea ce însemna că o ruda de-a acestuia fusese răpită, ucisă și mâncată de alt trib, drept pentru care această crimă trebuia răzbunată în același registru sângeros.
Încă un element interesant, aici poligamia privea și punea femeia pe primul plan, aceasta având mai mulți bărbați pentru asigurarea hranei și pentru bunăstarea gospodăriei.

dupa Bengt Danielsson, Insulele Pierdute

Mânăstirea Dervent- Cruce de Leac

întrarea în mânăstire, unde va întâmpină cerşetorii bătrâni şi copii cu nuferi în mână, chiar dacă ştiu că aceştia sunt ocrotiţi!


(







aleile din jurul bisericii, un grăunte de paradis

Undeva în sudul Dobrogei aproape de graniţa cu Bulgaria, se afla o mânăstire foarte cunoscută cu o lungă istorie, datorată crucilor de piatră care săvârşesc minuni -pozele cu crucile AICI.
Dacă mergeţi de la Constanţa spre trecerea cu bacul de la Ostrov (spre Călăraşi) şi vizitaţi şi Mânăstirea Peştera Sfântului Andrei, atunci nu puteţi să nu vedeti sau să vizitaţi şi Mânăstirea Dervent, situată chiar la drumul judetean.
Prin efortul a numeroşi parohi,  biserica mânăstirii este terminată în 1942, chiar dacă izvoarele arheologice vorbesc despre schitul Dervent( distrus de pecenegi în secolul XI) încă de la începuturile creştinismului si asociaza aparitia sa cu trecerea prin Dobrogea a Sfântului Apostol Andrei.
Pe dealul din apropierea mânăstirii s-a aflat şi o cetate, cu acelasi nume, construită pentru apărarea Imperiului Bizantin, la fel ca dublura sa mai celebră situată pe o insulă în mijlocul Dunării, Păcuiul lui Soare sau Vicina.
De altfel, denumirea de Dervent vine de la turcescul ,,trecere" adică ,,vad" iar alte izvoare vorbesc de termenul slavon de ,,lagar", legat de prezenta unei garnizoane militare aici.
Interesant este la acesta mânăstire, că are trei sărbători datorită contructiei în stil bizantin cu trei altare, si anume: Înălţarea Sfintei Cruci, datorita crucii de piatră sau crucii de leac, făcătoare de minuni, pe 14 septembrie; Sfântul Gheorghe pe 23 aprilie; Sfânta Cuvioasa Parascheva(dupa numele ctitorului bisericii numită Paraschiva) pe 14 octombrie, acesta fiind şi hramul bisericii şi deci sărbaăoarea principală.

Povestea celor două cruci, începe în timpul lui Diocleţian, sec. III d.Hr., prin martirizarea unor creştini  pe aceste meleaguri, numele lor rămânând necunoscute. Pe locul acesta au ,,răsărit,, patru cruci de piatră, tămăduitoare pentru neputinţe trupeşti şi sufleteşti.
Paşa de Silistra, le poartă de grijă, considerându-le un dar de la Dumnezeu, dar în timpul Războilui de Independenţă, un urmaş al acestuia distruge două cruci şi le strică pe celelelate două-cele actuale. 
Ele rămân ascunse,  până când un cioban surdo-mut, adoarme lângă locul cu pricina şi se trezeşte vindecat.
De atunci ologii, betegii şi bolnavii de orice fel vin aici să atingă crucile binefăcătoare. 

Insula Ada Kaleh- Defileul Dunarii

Locuința guvernatorului

cel mai bun rahat din România, se făcea aici


,, ...comandantele de la Adacale îmi trimise o barcă, cu șase rame.
Pilotul acesteia era un venerabil musulman cu barba căruntă, cu fes, cealma( turban), poturi, fermena îmblănita( ilic), cu picioarele desculte în iminei si îmi spuse ca a fost odata besleaga(capetenie) la Târgoviste.


Dupa ce, cu oarecare anevointa, ocoliram fortareata pe la spatele ei si trecuram prin fata castelului situat la marginea Serbiei,( n.r.- Golubac) debarcaram la mijlocul ostrovului, dinaintea unei cafenele, unde citiva venerabili osmanlii, cu ciubucile in mina, si stind cu picioarele incrucisate pe scindurile unei tarabe, ne primira cu ,,osgheldi"( bun venit) si facindu-ne complimente, aducind mina la gura si la frunte.
Pe guvernatorul insolei il gasii imbracat in uniforma gata sa ma duca sa vizitez insola.
Geamia(n.r.-moscheea) care se afla in centru mi se deschise ca sa o vizitez; magazinele, porticile, cazematele, bateriile si tunurile asezate in ochiurile murului ( zid ), gramezile de proiectile, le vazui pe rind.
Vizitai locuinta guvernatorului:o casa cu doua caturi de forma patrata.
Insola formeaza un paralelogram in mijlocul apei, situata spre stinga, catre tarmul neutral, in drept otarul Romaniei, al Austriei s-al Serbiei.
Se afla fortificata la amindoua capatiile, printr-un parapet, cu mai multe ochiuri si cu tunuri de un mare calibru asezate pe baterii.
Are o ulita in care citeva pravalioare, tutungirie, placintarie, bogasierie( manufactura), unde se vinde ceva america, stamba, lulele si celelalte, fiece pravalie cu taraba sa dinainte, adeca jumatatea oblonului lasat in jos si intins , pe care se vedeau osmanlii barbosi cu ciubucele in miini sau petrecind pe degetele lor, boabele metaniilor , pentru inglinge( distractie).
Ulita era asa de strimta, incit daca intindea cineva mina, putea da si primi un lucru de la o parte la alta.
Afara d-aceasta, acea indiferenta orientala la necuratenie, ciini, pisici pretutindeni, gunoiuri aruncate oriunde, nu poate aduce o mare placere vizitatorilor.
...zidurile murdare si neingrijite, pozitiunea fortaretei dominate de catre castelul cel in fata cu dinsa, situat pe marginea Serbiei, geamatul valurilor Danubiului ce se spargeau pe prundul ei si care scoteau un sunet infiorator, pe care-l auzeam, toate acestea imi inspirau niste cugetari posomorite.
Intilnii citeva femei cu iasmacuri( vălul) si cu fergele( haina feminina turceasca). Unele din ele aveau ochii de foc si in contra prejuditiului musulman care opreste un crestin d-a se uita la dinsele, eu vazui ca unele dintre ele erau june si frumoase.
Aceea ce insa ma sustrase din posomorirea cugetarilor fu deodata aspectul gradinilor, vita care atirna cu niste struguri argintii si rosii pe boltile cele ridicate drept in sus, florile, verdeata care impresura fiece casa, fiece coliba.
Astfel aflai insola Adacale, cea situata in mijlocul Danubiului , la otarul Romaniei."

după Alexandru Pelimon, Impresiuni de călătorie în România,1858

Ada Kaleh nu mai există azi din cauza construirii în anii '70 a barajului  de la Porțile de Fier și a apariției lacului de acumulare cu acelasi nume, lac ce a acoperit insula pentru totdeauna.
Turcii de aici, in jur de 1000 de persoane au primit cetatenie romana sau turca, cei mai multi plecând în tara de origine si doar foarte putini stabilindu-se în Dobrogea.
Sigurele amintiri sunt: o camaruta cu trei pereti de sticla situata la Muzeul Portilor de Fier, chiar lângă hidrocentrala, unde sunt pastrate câteva lucruri ce amintesc de colonia de turci de aici si câteva vestigii de pe insula, mutate pe Ostrovul( insula de aluviuni inconjurata de ape) Șimian numită pompos ,,Noul Ada Kaleh".

Humanoizi ciudati în Mexic

Desi cazul creaturii prezentata de un renumit ufolog mexican, a creat mare vâlva în media internationala, trebuie sa stiti ca mai exista alte câteva schelete de humanoizi diferiti gasiti în multe pesteri sau cariere din lume. Iata cazul prezentat de revista Lunes de Excelsior.
In octombrie 1976, revista mexicana publica un reportaj despre descoperirea într-o cariera de piatra din apropierea capitalei Mexicului, a unui schelet cu omoplatii netezi, cu o coloana vertebrala lipita de coaste si cu un fel de cioturi cara par sa fie bratele creaturii!?
Oasele erau strabatute de canale si orificii ce par sa fi fost venele sau alte elemente ale sistemului nervos.


Craniul rotund ce seamana cu cel al unui caine, fara orbite si cu o trompa osoasa în loc de gura. Aduce destul de bine cu fiinta prezentata la televiziunile mexicane.



Din pacate, nu exista imagini publicate pe internet despre aceasta descoperire din simplul motiv ca ele nu au fost pastrate într-o arhiva digitala sau de orice fel.

Moş Grigore

Moş Grigore, are probleme.

Moş Grigore nu face politica, deci nu votează.

Nu-l interesează decât agricultura.

Se gândea că era mai bine ca ardeiul acela iute sa-l înfigă în.....tr-un politician.

Vreun ministru, ceva.

Are gura astupata, nu-si poate striga durerea si nici urla supărarea.

Este doar un moş simpatic, dar scârbit.

Ca noi toți.

Cetatea lui Tepeş de la Poienari

O aparitie neguroasă, o siluetă abia perceptibilă, te întâmpină pe stânga șoselei care duce spre Barajul Vidraru și de acolo mai departe spre serpentinele Transfăgărăsanului.
Te întrebi ce este, apoi vezi, tot pe stânga, o potecuţă și o inscripție ruginită- CETATEA POIENARI.
Nu auzisem foarte multe despre ea, decât că acolo s-au filmat scene din filmele istorice ale lui Sergiu Nicolaescu.
La doi kilometri de Căpăţânenii- Pământeni( nume dat în zona de la sud de Meridionali, pentru a separa satele cu români sau pământeni, de cei veniti din Transilvania și numiti ungureni), cum urci spre Bâlea Lac, te întâmpină această cetate despre care se spune că a apartinut lui Vlad Tepeş.
Deși acesta a domnit între anii 1456-1462, plus 1476, se pare că cetatea este mult mai veche(sec.XIII-XIV), așa că atestarea ei documentară ramâne un mister.
Într-o cronică din secolul al XVII -lea se spune despre cetate că ar fi fost ctitorită de Tepeş și că acesta și familia sa o foloseau destul de des, ca loc de refugiu și apărare, deși mai apare și ca ,,Cetatea lui Negru Vodă".
Muntele Cetăţuia, pe care se află ruinele, are 850 de metri altitudine și domină valea Argeșului cu peste 200 de metri, iar pentru a ajunge la ea se urca o scară cu nu mai puțin de 1480 de trepte.
Turnul pătrat, vizibil din toate părțile, a fost construit în prima jumătate a secolului al XIV -lea, urmat de trei turnuri și un bastion înconjurate de ziduri masive, iar cetatea a fost consolidată în 1967 și restaurată între anii 1969-1972.