Povestea trista a omuletilor verzi din Spania

Nu stiu daca este o poveste adevarata, desi se pare ca a ramas inscrisa in analele judecatoriei din oraselul Banjos (Spania).
Iata cum s-a intimplat.
In august 1887, taranii de pe un cimp din apropierea localitatii au vazut doua creaturi ciudate iesind dintr-o pivnita.
Cind s-au apropiat de ele, au observat doi copii ce aveau pielea verde si erau imbracati in haine dintr-un material necunoscut care nu era nici de origine vegetala si nici animala.
Omuletii verzi au fost dusi la judecatorul de pace local, care a chemat lingvisti, pentru a descoperi limba pe care o vorbeau copii sau medici -chimisti care sa stabileasca de unde provine pigmentul acesta ciudat.
Nu s-a reusit nimic in acesta privinta, ba nici in ceea ce priveste mincarea, singurele legume acceptate au fost boabele de fasole verde. Din pacate, baiatul a murit de inanitie, neputindu-se adapta acestui regim de alimentatie.
Fata, insa, a supravietuit inca cinci ani, timp in care pigmentul pielii ei s-a decolorat treptat si a reusit sa invete putina spaniola. Ceea ce a povestit nu a lamurit insa lucrurile.
Luati de un virtej urias stirnit in tara in care traiau, unde era un crepuscul permanent, adica soarele nu se ridica niciodata desupra liniei orizontului, s-au trezit in acesta pivnita de unde au iesit in ziua aceea de august.
Citeva intrebari si raspunsuri se pot pune si se pot da, dar acestea adincesc misterul.

1. Daca se nasteau in Spania, undeva trebuia notat ca un eveniment nemaintilnit.Nu?
2.Daca prin absurd erau ascunsi de ochii lumii de catre parintii lor, cind ar fi iesit la lumina ar fi prezentat deficiente serioase fizice si psihice.Nu?
3.Din punct de vedere fizic si al organelor interne, erau normali ca si oameni.
4.Erau prea tineri sa poata inventa o asemenea poveste si sa si plateasca cu viata pentru ea.
4.Ipoteza unei lumi subpamintene de unde sa fi venit sau evadat cade, pentru ca stim ce este sub scoarta terestra.
5.O civilizatie extraterestra care sa-si lase copii pe Terra ca acestia sa moara, nu cred sa existe.
Lamuriti?
In niciun caz.
dupa Dan Apostol

Creatură canină

Asa animalut n-am mai vazut. L-am fotografiat pe o strada laturalnica din Covasna, stând ca un ghem de lâna in poarta unei case. Cind m-am apropiat de el s-a ridicat speriat, nu stiu insa cum de m-a vazut?

Cheile Bicazului- Hăşmaş -puține de spus, multe de văzut

tunelul modern si bine construit





făcută din mașină, în sectorul cel mai îngust



Am mai postat despre Cheile Bicazului, dar cu niste poze care nu mă mulțumeau, fiind făcute cu telefonul (spre rușinea mea).
În acea postare dădeam câteva informații despre lungimea cheilor, mod de formare, vârsta sau sectoare.
Chiar nu mai este nimic de spus, așa ca mai bine ne bucurăm de peisaj.

Struţocămilă românească!

Sunt convins ca ați mai văzut așa ceva pe străzile patriei.
Acea patrie în care, pe autostrăzi (atâtea câte sunt) si pe drumurile europene, cărutașii mână mai tare decât dăciosii chiar si în fata politistilor, mult prea preocupati sa vâneze vitezomanii sau fraierii fără centură.
Si daca vreți să  știti, în masina asta stîtea o doamnă la volan(sic), iar daca va uitati atent se poate vedea mâna atârnată plictisit pe marginea portierei.
Asta e!?
Poate merge într-un club de fițe, poate se numeste ,,Cocinoo"!
România în fundul gol!

Lacu Roşu- într-o nouă lumină

de pus in rama

o poarta desenata de doi copaci mineralizati catre norul acela in forma de OZN

fantomele trecutului

si...pasarile prezentului

apa lacului are 2,5 metri la mal si maxim 9,5 metri in mijloc



popas

banner-ul cu legenda lacului si cu informatii generale

iesirea din lac a Bicazului

probabil panoul respectiv obtura imaginea vreunui carcalete de turist


vâslaşii


o familie la plimbare, intimplator cumnatii si nepotul meu

Nu stiu câti dintre voi, cei ce cititi acest blog ati trecut cu ochii peste postarea de anul trecut cu acelasi lac, dar pozele acestea imi plac si sunt mult mai reusite decit celelalte.
Lumix-ul meu face minuni cu peisajele si nu numai. Este drept ca nu mai fusesem niciodata la Lacu Rosu in preajma sau in timpul verii, asa ca acum ne-am bucurat si de lumina placuta a primaverii si de verdele crud al copacilor si de ambianta creata de plimbarea cu barcuta.
Tot acum am aflat si de legenda lacului, care circula prin zona, despre iubirea dintre Estera- fata cu ochii albastri- si ciobanasul ei plecat la razboi. Si tot acum incepe sa se vada, din ce in ce mai pregnant interesul autoritatilor din Gheorghieni de a da o alta fata obiectivului acesta minunat. Enjoy!

Cheile Şugăului-linişte şi pace

ultimii ţărani sau ,,mohicani"


rama est-nord-estica a masivului calcaros Hăşmaş


marmita de eroziune

un izvor si o cana lăsată pentru turistii însetaţi

pârâul ce curge semivijelios
peisajul se sălbăticeşte

Sunt situate în zona Parcului National Cheile Bicazului- Hăşmaş, si le puteti vizita facând imediat dreapta (cum veniti dinspre Bicaz-Piatra Neamt), la capatul comunei Bicaz-Chei, lânga barul de sub stânca ce anunta intrarea în spectaculoasele chei ale Bicazului( alte poze-aici).
Dupa un urcus interesant -cu masina- de câteva minute, vi se deschide în fata panorama deosebita a ultimelor vârfuri calcaroase ale Muntilor Hăşmaşu Mare si ale câtorva case razlete, ale ultimilor ţărani ce nu si-au părăsit pamânturile pentru serviciile si confortul de la strada mare.
Dupa vreo doi kilometri zona începe sa se salbaticeasca si sa se îngusteze, chiar daca nu aşa mult cum v-ati astepta, iar drumul forestier îsi continua traseul prin munti înca multi kilometri.
Şugăul este un afluent micut, de pe stânga, al Bicazului care curge semivijelios printre marmitele de eroziune create în calcar de volbura apei.
In rest liniste si pace, relaxare si buna dispozitie la buza padurii lânga un izvor de apa de munte.

Pensiunea Adela- Lacu Roșu- de neuitat!

ca și în titlu- de neuitat!


bun grataragiu mai este cumnatămiu'


căsuța cu om pe prispă!?


to much sun


ansamblu rustic format din: una bucată foișor, una bucată grătar și una bucată peisaj splendid


deși nu-mi plac piticii de grădină, ăsta pare simpatic lângă floarea ce a învins pietrișul


ciuperca și balansoarul


stratele de calcar indică perfect depunerile de scoici și schelete de pe fundul mărilor mezozoice




priveliște din foișor


floricele de munte, culese de copii din poiana de sub pădure


fascinație


un molid stingher în lumina crepusculului de seară


întunecare

Am mai fost la Lacu Roșu, de multe ori în ultimii ani și am stat la hotelul cu același nume sau Gylkosto, cum îi spun secuii. Plăcut dar cam scump. Credeam că pentru noi, această stațiune nu mai are secrete, aceleași plimbări cu barca dupa care Iani este înnebunit și aceleași plimbări pe marginea străzii între lac și hotel sau restaurant.

Dar ultima dată stațiunea și-a dezvăluit ca o frumoasă domnișoară tainele. Astfel, am cunoscut-o altfel decât până acum, fermecătoare, discretă, stralucitoare la răsărit și misterioasă la apus.
Sotia a gasit, pe internet, pensiunea acesta micuță cu doar doua camere, foarte spațioase și bine dotate și dimensionate pentru familiile cu unul sau chiar doi copii, cu o bucătaăioara cu de toate, cu foișorul acesta drăguț și cu balansoarul străjuit de ciuperca acesta binevoitoare.
Cum ajungeti în stațiune, de pe drumul principal faceți la dreapta  și aproape paralel cu acesta, se face un drumeag de pământ ce urcă spre biserica ortodoxa din deal, cu hramul Sf. Ioan Botezătorul. Înainte de ea, pe dreapta, veți da de această pensiune deosebita.

Gazdele (familie mixtă, ea românca, el maghiar/secui), construiesc acum o altă pensiune mai mare, alături, cu șapte camere micuțe, lucru care cred că va lua din farmecul rustic al primeia. Prețul unei nopți de cazare este de 120 lei, dar merită!
De aici am plecat în călătoria spre Cheile Bicăjelului și satul Trei Fântâni, despre care am scris într-o postare anterioară.
În rest bucurați-vă de liniștea dimineților și de intimitatea foisorului.