DESCRIEREA GENIULUI ŞI ÎNSUŞIRILOR NAȚIUNII MOLDOVENILOR DIN BUCOVINA

Generalul Gabriel Splény von Miháldy, primul guvernator al Bucovinei, realizează  pentru Curțea Imperială de la Viena un raport intitulat ”Descrierea districtului Bucovina”. În 1775, acesta îi descrie pe moldoveni după toate elementele unui studiu socio-antropologic. Nu cred că o să placă  multora, dar este o versiune a modului cum ne privesc alții în totală opoziție cu ce am fost învățați să credem despre noi, românii în general. Să ne luăm și să ne vedem așa cum suntem, cu bune și cu rele.

1. Talente şi caracter. Geniul acestei naţiuni are la bază un umor natural, dar înclinat mai mult spre şiretenie. Aceasta îi face să fie în ceea ce fac şi în ceea ce omit să facă, prefăcuți și ambigui, aşa încât nu te prea poţi încrede nici în faptele, nici în vorbele unui moldovean...

 2. La primejdie sunt neînfricaţi și aproape neiertători la jignire; în acelaşi timp sunt uşurateci și înclinaţi spre schimbarea autorităţii din dragoste pentru libertate. Zgârcenia lor înnăscută atrage după sine invidia, iar aceasta tendinţa de a se îmbogăţi spre paguba celor din jur.

3. Educaţia. Nobilul ca şi clericul nu are aproape nici un fel de studii sau altă educaţie și, prin urmare, țăranul este și el mai primitiv…

4. Obiceiuri. Ţăranii și clericii sunt dedaţi îndeosebi beţiei, ceea ce-i incită la bătăi spontane şi la neascultare, așa încât moldoveanul, îmbătat cu vin sau rachiu, este în stare să se opună chiar militarilor. În toate acţiunile şi neacţiunile lor sunt neşlefuiţi şi comparabili mai mult cu un popor barbar, decât cu un popor pe jumătate civilizat.  Statura moldovenilor depăşește media. Sunt ,,nervoși", „musculoşi" și obișnuiţi din copilărie cu călăria. Modul lor de viaţă este foarte modest, fiindcă se hrănesc exclusiv cu lapte, brânză și mălai, adică pâine de cucuruz.

6. Înclinaţia către viaţa de soldat. Însușirile abia amintite îi fac îndemnateci pentru viaţa soldăţească, cum şi-au arătat curajul şi în ultimul război, când au fost folosiţi de ruşi cu folos ca voluntari; dar ei detestă în aşa măsură subordonarea, încât puţini vor putea fi încorporaţi în trupele regulare.

7. Lenevia este considerată de norod ca baza fericirii: Hărnicia lor se întinde numai până la acoperirea necesităţilor anuale, aşa încât, dacă binecuvântarea Domnului este îndestulătoare într-un an, pentru mai mulţi ani, moldoveanul nu vrea să mai lucreze în anii care urmează atâta timp cât ajung proviziile.

 8. Îmbrăcămintea. Moldoveanul este îmbrăcat simplu, dar bine apărat de frig; ţesutul femeilor le pune la îndemână rufăria și aşa numitele sumane sau paltoane ţărăneşti, postavul fiind ţesut de ei înşişi, mai ales la munte.

9. Religia. În ceea ce priveşte religia, ei aparţin cu toţii (cu excepţia câtorva străini şi catolici ardeleni) religiei greceşti neunite, şi deşi nici popii nu au aproape nici o cunoştinţă despre deosebirile dintre religii, ei sunt atât de fanatici în religia lor, încât abia dacă-i consideră pe ceilalţi creştini, mai ales însă pe catolici, mai buni decât evreii şi păgânii.

10. Simpatia faţă de guvernul împărătesc-regesc. După descrierea de mai sus a geniului naţiunii, s-ar putea pune întrebarea, dacă această naţiune ar putea simpatiza cu guvernul împărătesc-regesc. După părerea mea sunt siguri și dacă ar fi eliberați de apăsarea frecventelor poveri, care se ridică numai pentru transportul produselor naturale la peste 100 de zile şi dacă nu ne-am amesteca în religia lor şi în evidentele lor libertăţi şi obiceiuri gospodăreşti, adică nu ne-am preocupa de bunurile şi averea lor în amănunţime, ei s-ar putea comporta ca o națiune destul de supusă.

Rolul Cuțitelor Japoneze în Bucătăria Contemporană

 

Cuțitele japoneze au devenit sinonime cu arta și precizia în bucătăria contemporană, atrăgându-și admiratori din întreaga lume datorită designului lor distinctiv și performanței remarcabile. Rolul lor nu se rezumă doar la unelte de tăiat obișnuite; ele reprezintă o combinație perfectă între tradiție, tehnologie avansată și măiestrie artizanală, oferind bucătarilor instrumentele ideale pentru a-și exprima creativitatea și a obține rezultate excepționale în bucătărie.

Istoria și Tradiția

Arta producției de cuțite în Japonia are o istorie bogată ce se întinde pe mai multe secole. Tradiția confecționării cuțitelor japoneze, cunoscută sub numele de "hocho", a fost rafinată de-a lungul timpului, transmitându-se din generație în generație. Această moștenire culturală a dus la dezvoltarea unor tehnici unice de fabricație și la utilizarea unor materiale de cea mai înaltă calitate pentru realizarea acestor instrumente de tăiere.

Materialele și Procesul de Fabricație

Cuțitele japoneze sunt cunoscute pentru utilizarea materialelor superioare și pentru procesul lor meticulos de producție. Oțelul folosit, cum ar fi oțelul carbon și oțelul inoxidabil, este selectat cu atenție pentru a asigura durabilitatea și ascuțimea excepțională a lamelor.

Unul dintre cele mai renumite tipuri de oțel utilizate în cuțitele japoneze este "tamahagane", un oțel forjat tradițional folosit în producția de katana (sabie samurai). Acesta este obținut dintr-o combinație de diferite tipuri de minereuri de fier și este supus unui proces de forjare și tratare termică extrem de complex pentru a obține caracteristicile dorite.

Producția cuțitelor japoneze implică adesea un proces manual laborios, în care meșterii fierari sau "tasa" modelează și forjează lama cu mâna folosind tehnici tradiționale precum "hizukuri" sau "tsuchime", care contribuie la rezistența și aspectul distinctiv al lamelor.

Tipuri de Cuțite și Utilizări

Există o varietate impresionantă de cuțite japoneze, fiecare având un design și o funcție specifică în bucătărie. Unele dintre cele mai comune tipuri de cuțite japoneze includ:

• Gyuto: Asemănător cu un cuțit de bucătărie european, dar cu o lamă mai subțire și ascuțită, este ideal pentru tăiat carne, legume sau pentru a executa tăieturi precise.

• Santoku: Versiunea japoneză a cuțitului de bucătărie cu o lamă mai scurtă și o formă mai lată, excelent pentru tăierea, feliatul și tocatul.

• Deba: Un cuțit robust, cu lamă groasă, potrivit pentru curățarea și dezosarea peștelui.

• Yanagiba: Cuțitul perfect pentru feliatul precis al peștelui crud sau pentru a obține felii subțiri din carne.

• Usuba: Cuțitul clasic pentru legume, cu o lamă subțire și plată, ideal pentru tăierea și felierea precisă a legumelor.

Fiecare tip de cuțit japonez este proiectat pentru a îndeplini o anumită sarcină în bucătărie și pentru a permite bucătarilor să lucreze cu precizie și eficiență.

Performanța și Ascuțimea Excepțională

Una dintre caracteristicile definitorii ale cuțitelor japoneze este ascuțimea lor remarcabilă. Lama lor subțire și ascuțită permite tăieri precise și uniforme, facilitând pregătirea ingredientelor în bucătărie. Această ascuțime este obținută prin utilizarea unor tehnici speciale de ascuțire, cum ar fi "Honbazuke", un proces laborios de șlefuire manuală pentru a atinge o tăietură incredibil de fină.

Performanța lor remarcabilă le face preferate în bucătăria profesională și casnică, oferind utilizatorilor o experiență de tăiere fără efort și precisă.

Menținerea și Îngrijirea Cuțitelor Japoneze

Pentru a menține calitatea și ascuțimea cuțitelor japoneze, este crucial să li se acorde o îngrijire adecvată. Afișându-le respectul cuvenit, aceste cuțite pot deveni un partener de nădejde în bucătărie pentru mulți ani.

Curățarea și uscarea cuțitelor imediat după utilizare, evitarea tăierii pe suprafețe dure sau o îngrijire regulată a ascuțirii sunt câțiva pași importanți pentru a păstra cuțitele japoneze în condiții optime.

Popularitatea și Influța în Bucătăria Contemporană

Cuțitele japoneze au câștigat o popularitate crescândă în rândul bucătarilor profesioniști și amatorilor din întreaga lume. Performanța lor superioară, ascuțimea excepțională și designul estetic le-au adus un loc special în bucătărie, devenind o unealtă preferată pentru mulți pasionați de gătit.

Datorită capacității lor de a oferi tăieturi precise și de a lucra cu diverse tipuri de ingrediente, cuțitele japoneze au influențat semnificativ modul în care bucătăriile contemporane abordează pregătirea și prezentarea mâncărurilor.

Concluzie

Cuțitele japoneze nu sunt doar unelte de tăiat; ele sunt opere de artă funcțională care îmbină tradiția, tehnologia și măiestria pentru a oferi o experiență superioară în bucătărie. Prin istoria lor bogată, materialele de cea mai înaltă calitate și performanța excepțională, aceste cuțite au cucerit inimile bucătarilor din întreaga lume și continuă să fie un simbol al excelenței în arta culinară contemporană.  

                                                                                Sursa: Cutitejaponeze.md

Zicale românești, ziceri și proverbe locale din Bucovina

Acestea reprezintă expresia unui anume mod de viață, a unei atitudini față de muncă, comunitate, oameni, cultură, credință sau tradiție. 

Citindu-le, putem descifra adevărate norme de comportament, care se perpetuează de secole în acest spațiu geografic, devenite în timp chiar repere de viață morală.

Cele mai multe din zicătorile, zicerile sau proverbele locului, devin adevăruri de necontestat, adevărate sentințe, suprapuse peste experiențele istorice și învelite bine într-un eșafodaj metaforic.

Practic, nimic nu scapă atenției și memoriei populare pentru că în aceste proverbe regăsim înțelepciunea de veacuri a românilor și a celorlalte minorități trăitoare în Țara cea de sus a Fagilor.  Cele mai multe astfel de zicători se auzeau la șezătorile de iarnă și la clăcile organizate în curțile oamenilor sau când veneau urătorii, ori mergea Malanca.

Iată, mai jos, enumerate succint, cele mai cunoscute proverbe locale inclusiv cele despre muncă, hărnicie şi stăruinţă:

 

-         Bețivul când îi beat (bat), pare că-i împărat;

-         Numai banul muncit are preţ;

-         Din coadă de câine, nu faci sită de mătase;

-         Lucrul lungeşte viaţa, iar lenea o scurtează;

-         Nimini n-o să trăiască, lumea să o moștenească;

-         Munca-i temelia vieţii;

-         Dihorul nu mănâncă găini di la casa lui;

-         E scump la tărâțe și ieftin la făină;

-         Lenea-i la om ca şî rujina la fier;

-         A mun(ș)cit o vară, i-a băut într-o sară;

-         Nu-i în casă gospodină unde lenea e stăpână;

-         Ce-și face omul singur, nici dracul nu poate să-i desfacă;

-         În față mumă și în dos ciumă;

-         Sătulul nu crede (ș)celui flămând;

Cea mai proastă știre de anul acesta este cea referitoare la testele PISA

 

Cea mai proastă știre de anul acesta este cea referitoare la testele PISA. Concluzii la cald, după ce ne întrebăm ca proștii ce s-a întâmplat de s-a ajuns aici:

- politizarea excesivă a educației, pe verticală și pe orizontală, și ideea de a premia cadre didactice cu funcții pentru serviciile aduse partidelor politice este o cauză majoră.
- miniștri marionetă care ne spun cât de bine stăm la această veritabilă radiografie a sistemului, unii dintre ei fără nicio oră de predare la clasă (actualul se laudă că stăm bine, nici nu am scăzut, nici nu am crescut, super nu?).
- neîncrederea cronică a ministerului și a inspectoratelor în profesorii lor, plus umilirea lor continuă cu hârtiuțe și dosare, care să arate ce și cât am făcut eu dpdv birocratic, nu faptic.
- noii părinți, tulburați de social media, care cred că au făcut facultatea odată cu profesorii de la clasă; neîncrederea cronică în învățământ; presiunea acestora și deschiderea unor profesori către atenții tip plic (nu toți, dar suficienti și suficient cât să nu devină mai obiectivi în evaluare).
- formările pentru profesori făcute seara online, în ultimii ani, doar, doar, vom bifa vreo trei cursuri, fără nicio relevanță în final la clasă; formalismul acestor pierderi inutile de timp numite cinic, formări(!?), doar pentru a obține 10-11 credite inutile.
- stăm atât de prost, încât suntem mai aproape de ultimul loc (Cambodgia) din 81 de participanți, decât de primul loc (Singapore), și ministra Kati ne zice că programa noastră nu este compatibilă cu PISA, dar PISA nu este o testare făcută pe baza unei programe!!!
- de fapt, sunt mai multe Românii (ne)educate, cea mai afectată este cea rurală, cu elevi flămânzi și munciți în gospodării, care este cea care trebuie sprijinită, inclusiv cu acei 6% din educație, ca măsură clară și sustenabilă.
- jumătate din elevii din rural nu au acasă un loc unde să învețe (un birou, un colțișor cald, o bucată de pat) și nu au o bibliotecă cu minim 30 de cărți, dar nici sprijinul părinților, care la rândul lor au o educație precară și așteptări educaționale minore.
- ideea că dăm 2-3 legi care să reglementeze structural sistemele din educație ar duce la o creștere în viitor a rezultatelor PISA, este o tâmpenie; cheia este la resursa didactică și repet la cei 6%, astfel că aș face un partid care să promoveze doar acest lucru, pentru că societatea viitorului nu o poți construi decât dacă aloci resurse și elimini în timp, în acest fel, mediocritatea care cangrenează aceste timpuri 😢

Câteva cetăți medievale din România

Alba Iulia

 

-Aiud( oraş, AB): ruinele cetăţii Aiudului din secolele XIV-XVI, cu biserică reformată în stil gotic şi cu interior renascentist;

-Alba Iulia: cetatea Alba Carolina, în stil Vauban, cu 7 bastioane; ruinele cetăţii medievale din secolele IX-X cu două bastioane;

-         Arad: cetatea Aradului din secolul al XVI lea în stil baroc, în forma de stea, cu cazemate;

Bonus: un film de pe canalul meu de youtube despre cetățile dacice din patrimoniul UNESCO

-         Arefu (AG): în satul Căpăţânenii Pamânteni, ruinele cetăţii de la Poienari , ridicată de Negru Vodă şi folosită de Vlad Ţepeş, din secolul al XIV lea, până la care urcă 1500 de trepte;       

-         Aleşd (oraș, BH); în localitatea Peştiş, ruinele cetăţii Şinteu-Piatra Şoimului, din secolul al XIII lea cu bastioane;

-         Apaţa (BV): ruinele unei cetăţi medievale cu un turn rămas în picioare, ridicată în secolul al XIVlea;         

-         -Aita Mare (CV): cetate ţărănească din secolul al XVI lea, cu ziduri de 8 metri si cu biserică în stil gotic;

-         -Adămuş (MS): cetate ţărănească din secolul al XVI lea;

-         -Apold (MS): cetate ţărănească din secolul al XVI lea, cu biserica evanghelică;în satele componente Daia, Şaeş şi Vulcan cetăţi ţărăneşti din secolele XV-XVI, cu biserici evanghelice de incintă;

-Almaşu (SJ): ruinele cetăţii Almaşului din secolul  al XIII lea, refăcută în secolul al XVII lea, foarte bine fortificată;

-         Agnita (oras, SB): cetate ţărănească, din secolele XIII- XVII,monument istoric, cu biserică evanghelică de la 1500, în stil gotic;

 

Muzeul comunismului din Timișoara

Muzeul consumatorului comunist din Timișoara, creează în fiecare trăitor al acelor vremuri cenușii, sentimente diferite. Nostalgicii, vor suspina adânc, fără să-și amintească/fără să-și dorească, de spectrul celor trei F (Frig, Foame, Frică), iar cei ce au înțeles Răul pe care l-a făcut comunismul întregii societăți și fiecaruia dintre noi, vor privi totul ca pe un trecut insalubru moral și social. Enjoy sau nu!

Câteva ponturi, hinturi și destinații de trecut pe listele voastre.

Ghelința

Unele au fost intenții provizorii pentru declararea lor ca monumente UNESCO altele sunt deja în patrimoniul mondial,  ceea ce indică o anume valoare turistico-arhitecturală, îndeajuns de concretă pentru a ne face călători și gustători de frumos.

Biserica Sf. Ioan Botezătorul din satul Teţcoiu, comuna Mătăsaru, județul Dâmboviţa, construită în 1809 cu picturi deosebite;

Biserica de lemn Sf. Arh. Mihail şi Gavril din satul Rogoz, oraş Târgu Lăpuş, județul Maramureş, construită în 1663 cu decoraţiuni şi picturi din 1785;

Biserica romano- catolică din Ghelinţa, județul Covasna, construită înainte de 1241, biserică fortificată, pictată cu fresce de la 1330 şi cu tavan casetat;

Schitul Lespezi din satul Posada, oraş Comarnic, județul Prahova, cu biserica Sf. Treime din 1661 pictată de renumitul Pârvu Mutu;

Biserica evanghelică din comuna Dârjiu, jud. Harghita, construită în secolele XIV-XV, în stil romanic şi cu obiceiul unic de păstrare a cărnii de porc şi slăninei în turnul de nord, numită și ,,Biserica Şuncă şi Slănină”;

Biserica Înălţarea Sf. Cruci din comuna Pătrăuţi, jud. Suceava, ctitorită la 1487 de Ştefan cel Mare, cu valoroase picturi interioare şi exterioare;

Biserica evanghelică fortificată din Saschiz, judțul Mureş, ridicată la 1493 cu un turn gotic ce domina ansamblul ridicat în 1832 inspirat de celebrul Turn cu ceas din Sighișoara;

Biserica Sf. Arh. Mihail şi Gavril din satul Surdeşti, comuna Şiseşti, județul Maramureş, ridicată la 172, cu picturi interioare tempera pe pânză, cu al doilea turn din ţară de 54 metri, după cel al mânăstirii Bârsana de 62 de metri!

Biserica Sf. Petru din comuna Valea Viilor, jud. Sibiu, ridicată în secolul al XIII lea, şi fortificată în secolele următoare, cu ziduri groase şi înalte de până la 8 metri;

Ruinele cetăţii feudale ţărăneşti din com. Câlnic, județul Alba, construită înainte de 1267 cu biserică şi ziduri de apărare şi cu un turn numit Donjonul Siegfried;

Biserica de lemn Naşterea Maicii Domnului-din Vale, din comuna Ieud, județul Maramureş, ridicată începând cu 1699, supranumită Catedrala de lemn, cu o colecţie de icoane pe sticlă;