luni, 4 septembrie 2023

Ce obiective turistice din țara noastră sunt propuse pentru Monumente UNESCO


Se numește Lista Tentativă/Indicativă UNESCO. Fiecare țară are așa ceva. Obiective antropice și naturale excepționale, care ar trebui cunoscute de turiști. De ai noștri în primul rând, apoi prin promovare de către cei străini. 

Câți dintre noi am auzit de ele și câți le-am și vizitat sau ce înseamnă UNESCO? Sursa:  Comisia Natională a României pentru UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură)

- Mănăstirea Neamţ
- Biserici bizantine și post-bizantine din Curtea de Argeș
- Ansamblul Monumental din Târgu Jiu ( n.a. Brâncuși)
- Ansamblul rupestru Basarabi (n.a. zona Mufatlar, cariera de cretă Basarabi)
- Biserica „Trei Ierarhi” din Iași
- Culele din Valahia Mică( n.a. case cu turn, semi fortificate din Vâlcea, Gorj)
- Biserica Densuș ( n.a.piatră folosită de la cetățile daco-romane)
- Centrul istoric al orașului Alba Iulia ( n.a.Cetatea Bastionară Alba Carolina)
- Masivul Retezat
- Pietrosul Rodnei (vârful muntelui)
- Sînpetru (sit paleontologic)- asociat Geo Parcului Țara Hațegului
- Codrul secular Slătioara (pădure seculară)- Masivul Rarău
- Frontierele Imperiului Roman - Dacia
- Frontierele Imperiului Roman - Limesul Dunării
- Peisajul cultural minier Roșia Montană
- Centrul istoric al Sibiului și ansamblul său de pieţe
- Vechile sate Hollókő și Rimetea
și împrejurimile lor ( n.a. Județul Alba)

sâmbătă, 26 august 2023

Cea mai mică biserică din Pisa

Cea mai mică biserică din Pisa, este o minunăție arhitectonică din secolul al XIII lea în stil gotic pisan. Se numește Santa Maria della Spina și o găsiți pe orice hartă turistică a orașului cu turnul înclinat.

duminică, 20 august 2023

Cum a rămas mănăstirea Putna în graniţele României?

Anul 1940, cînd României i se răpesc mai multe ţinuturi istorice (Basarabia, Bucovina de Nord, Herţa), va consemna la mănăstirea Putna una din cele mai strălucite fapte de arme ale militarilor români. După ultimatumul sovietic din 28 iunie 1940 are loc retragerea trupelor române din Bucovina de Nord care intră astfel sub ocupaţia sovietică. Deşi pe harta cu noua delimitare a frontierei româno-sovietice comuna Putna dimpreună cu chilia Sfîntului Daniil Sihastrul şi cu mănăstirea figurau în interiorul statului român, totuşi, în ziua de 6 iulie trupele ruseşti au ocupat aceste locuri sfinte pentru orice român. Numai hotărîrea, curajul şi dragostea de ţară a cîtorva militari ai Grupului de Cavalerie-Recunoaştere nr. 25 au făcut ca acest “Ierusalim al neamului românesc” să rămînă în limitele graniţei actuale.

Informaţii despre intenţia ocupării satului Putna sosesc la statul major al Divizei 13 Infanterie comandată de generalul Dăscălescu încă din dimineaţa zilei de 6 iulie. Numeroşi localnici au sesizat autorităţile române despre acţiunea de incitare la revoltă a populaţiei de către patronul fabricii de sticlă din localitate (situată în vecinătatea mănăstirii), care prin noua linie de demarcaţie a frontierei îşi vedea cea mai mare parte a forţei de muncă (ce provenea din satele recent înstrăinate) în imposibilitate de a veni la lucru.

Sensibilizată de faptul că, în urmă cu cîteva zile, printr-o provocare asemănătoare, ţinutul Herţa – despre care nu se amintise nimic în ultimatul U.R.S.S. – fusese ocupat ilegal de trupele sovietice, conducerea diviziei ordonă Grupului de Cavalerie 25 “marş galop la Gura Putnei şi satul Putna care este ameninţat”. În după amiaza zilei bolşevicii deja ocupaseră mănăstirea Putna, satul şi zona chiliei Sfîntului Daniil Sihastrul. Sosiţi la faţa locului după ora 20, militarii români conduşi de căpitanul Ioan Tobă (Hatmanul) angajează imediat lupta cu inamicul.

După luptele din timpul nopţii, spre dimineaţă agresorii sunt dezarmaţi şi alungaţi peste limita noii graniţe. În documente se menţionează faptul că pentru partea română aceste ciocniri au dus la rănirea a 4 ostaşi, în timp ce de partea sovietică au existat mai multe pierderi, morţii fiind îngropaţi pe malul rîului Suceava, iar răniţii fiind predaţi armatei roşii.

Importanţa acestui act de bărbăţie şi curaj al militarilor români este cu atît mai mare cu cît ţinutul Herţa, pierdut printr-o lipsă de fermitate şi hotărîre, a rămas pînă astăzi înstrăinat de România. Oare ce-ar fi fost în inima românilor care ar fi trebuit să treacă graniţa cu paşaport ca să se poată închina la mormîntul marelui Ştefan? Şi oare unde ar mai fi ajuns tezaurul de carte veche şi broderie medievală păstrat cu atîtea sacrificii de către călugări? Comandantul grupului ce a eliberat mănăstirea Putna în acele zile fierbinţi a suferit pentru acest act de curaj deportarea în ţinuturile Siberiei între 1948-1964. Redăm mai jos o serie de mărturii-document, deosebit de emoţionante, referitoare la această pagină de istorie militară scrisă la mănăstirea Putna.

 

Prea Fericite Părinte Patriarh,

 

Subsemnatul Ion Tobă-Hatmanu, Lt. Colonel-pensionar domiciliat în Braşov pe str. Poarta Scheii nr. 25, cu filială şi creştinească supunere rog respectuos să binevoiţi a cunoaşte cele mai jos expuse:

În calitate de Căpitan-Comandant al Escadronului 25 Călăraşi mă aflam în primele zile ale lunii iulie 1940 în oraşul Rădăuţi-Bucovina când am primit ordin din partea Comandantului Diviziei 13 Inf. General  N. Dăscălescu, să inspectez noua linie de frontieră trasată pe baza actului de la 28 iunie 1940 intervenit între noi şi Moscova, deoarece s-au semnalat incidente cu încălcări de frontieră şi depăşiri de teritoriu în dauna noastră.

Ajuns în regiunea Putna, am întîlnit un grup de ţărani în frunte cu numitul Bivolaru Ilie fugiţi din Putna care mi-au spus că trupe răzleţe ruseşti au ocupat localitatea și mănăstirea cu mormîntul lui Ştefan cel Mare şi chilia lui Daniil Sihastrul.

Din spusele ţăranilor şi din informaţiile culese, acele trupe fuseseră invitate fără ştirea autorităţilor superioare sovietice să înainteze peste frontiera trasată de o delegaţie de evrei în frunte cu fabricantul Fischer, proprietarul fabricii de sticlă din Putna, deoarece evreimea din partea locului îşi vedea situaţia ameninţată din cauza stării de spirit creată de activitatea curentelor de dreapta din acea vreme care îşi aveau conducerea locală în oraşul Rădăuţi, în persoana fostului Comandant legionar  Vasile Iaşinschi, membru în senatul legionar.

În faţa acestui act abuziv, necunoscut de oficialitatea sovietică, am ordonat ofiţerilor şi ostaşilor subordonaţi să restabilească imediat frontiera respingînd efectivele sovietice pe poziţiile iniţiale. Am predat apoi frontiera consolidată posturilor de grăniceri din Regimentul 3 Grăniceri fost cu sediul în Cernăuţi cum şi unui pluton de vînători de sub comanda Lt. Andronic Titus.

Ajungînd la concluzia că odoarele Mănăstirii, valorile de artă cum şi celelalte obiecte de preţ nu erau în siguranţă, le-am încărcat pe toate în două maşini militare aşa după cum sunt ele specificate în Dos. Nr. 1/940 fila 77-80 dispunînd expedierea lor sub pază la Cozia. Ele au fost astfel salvate şi se află de cîţiva ani din nou la Mănăstirea Putna. Rog respectuos a reţine că un incident similar s-a petrecut în aceeaşi perioadă cu circa 26 de comune din nordul fostului judeţ Dorohoi rămase şi astăzi în afara frontierelor noastre, datorită unei invitaţii asemănătoare, fără ştirea autorităţilor superioare sovietice, făcută de o delegaţie din târgul Herţa în frunte cu Dr. Max Weissman, medic veterinar şi Carol Pomîrleanu, negustor de manufactură.

În dovedirea acţiunii de mai sus aduc următoarele probe:

1.     Copie-extras din Registrul Escadronului 25 Călăraşi cu o schiţă a teritoriului încălcat şi o fotografie a unora dintre ofiţerii şi ostaşii care au participat la acţiune.

2.     Declaraţia săteanului Bivolaru Ilie şi a călugărului pensionar Schipor Damaschin din Putna.

3.     Scrisoarea fostului S.Lt. Constantinescu-Ghiocel, azi pensionar domiciliat în Ploieşti, str. Em. Zola nr. 2, et. I.

4.     Declaraţia scriitorului Ion Larian Postolache, fost soldat T.R. din unitate, domiciliat în Bucureşti, str. A. Ipătescu 11 A.

5.     Menţiunea asupra valorilor inventariate în Dos. 1/940 al Mănăstirii Putna fila Nr. 77-80.

Prea Fericite Părinte Patriarh,

Prin fapta mea nu mi-am făcut decât datoria de supus credincios al Bisericii strămoşeşti şi de ostaş al Ţării. Drept aceea pentru salvarea acestui pămînt, pentru salvarea acestui lăcaş, pentru salvarea acelui mormînt şi pentru salvarea acelor odoare, am păstrat în suflet o pioasă mulţumire de creştin şi de român timp de aproape 35 de ani fără să zic nimic.

Nici acum, Prea Fericite Părinte Patriarh, n-aş fi cutezat să ajung pe nici o cale în faţa Prea Fericirii Voastre, însă cei 72 de ani rostogoliţi peste mine şi peste soţia mea bolnavă şi prinsă în ghipsuri, mă apasă cu greutatea şi cu mulţimea lor şi ca să nu ne înăbuşe rugăm uşurarea lor aşa cum Prea Fericirea Voastră va hotărî cu înaltă înţelepciune.

(Sursa: https://izestrea.wordpress.com)

 

Al Prea Fericirii Voastre prea supus şi credincios fiu,

                                                                                                 Ioan Tobă Hatmanu

Extras din Revista Mănăstirii Putna, dedicată

celui de-al 500-lea an de la naşterea în

ceruri a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare


 

joi, 10 august 2023

Ursul Arthur și corupția din România

Vă amintiți de cazul ursului Arthur, cel mai mare animal din UE, pentru care un prinț din Liechtenstein a plătit 7000 de E? Iată ce spune un străin despre noi și despre corupția din țara noastră. Trist și foarte adevărat! „Da, vom ucide toţi urşii voştri, toate păsările voastre din Delta Dunării, toţi cocoşii de munte, toţi mistreţii şi toţi cerbii. Sunteţi o ţară ieftină, cu conducători ieftini, politicieni corupţi şi asta meritaţi” spunea acum ceva ani (2013 mai exact n.r.) George Richmond Elliott de la Hunting and Sporting Scotland Ltd, companie organizatoare de partide de vânătoare în țara noastră. Cam așa suntem noi văzuți în Europa.Ursul Arthur este doar vârful aisbergului și a ieșit la suprafață pentru că nu s-au înțeles niște băieți între ei, de asta a și apărut povestea atât de târziu, după două luni. În România se braconează după bunul plac al șmecherilor…cu complicitatea statului.

Sursa: Cătălin Amieroaie

sâmbătă, 5 august 2023

Crepuscul Marea Neagră 2023

Pe litoral crepusculul de dimineață are un farmec unic dat de răsăritul din apă, cel de seară însă te îndeamnă la visare și este plin de concluziile unei zile magice petrecute acolo. Așadar crepuscul de seară pe faleză. Vă pupă proful Irașcu!

vineri, 21 iulie 2023

Ghidul complet pentru a alege cea mai bună firmă de acoperișuri

 

Un acoperiș este nu numai un element fundamental al casei tale, ci și o investiție importantă care merită atenție și grija potrivită. Din acest motiv, alegerea unei firme de acoperișuri profesionale este esențială pentru asigurarea durabilității și a calității acoperișului tău.

De ce este important să alegi un acoperiș de calitate

Un acoperiș de calitate nu oferă doar protecție casei tale împotriva elementelor naturale, ci și contribuie la eficiența energetică, izolație corespunzătoare și valoare estetică. Acoperișurile de calitate pot crește valoarea imobiliară a casei tale și pot reduce costurile pe termen lung prin minimizarea nevoii de reparații și întreținere frecvente.

Ce să cauți într-o firmă de acoperișuri profesionale

Alegerea firmei potrivite de acoperișuri poate fi o sarcină complexă. În primul rând, e important să te asiguri că firma este licențiată și asigurată. De asemenea, este esențial să verifici experiența și reputația firmei, inclusiv recenziile clienților precedenți. În sfârșit, o firmă profesionistă de acoperișuri ar trebui să ofere o garanție pentru munca lor, asigurându-te astfel de calitatea și durabilitatea acoperișului tău.

Cât de des ar trebui să efectuezi reparații la acoperiș

Frecvența reparațiilor la acoperiș depinde de mai mulți factori, inclusiv calitatea materialului acoperișului, condițiile meteorologice locale și vârsta acoperișului. În general, este recomandat să inspectezi acoperișul o dată sau de două ori pe an și după fiecare furtună majoră. Dacă ai angajat o firmă de reparații acoperișuri de încredere, aceasta te poate ajuta să menții acoperișul în stare optimă.

Avantajele utilizării unei firme locale pentru instalarea acoperișului

Colaborarea cu o firmă locală de acoperișuri are numeroase avantaje. Firmele locale cunosc cel mai bine condițiile meteorologice și regulile de construcție specifice regiunii tale. De asemenea, o firmă locală poate oferi un serviciu mai rapid și mai personalizat, deoarece are mai puțini clienți de gestionat comparativ cu firmele naționale.

Un acoperiș de calitate este o investiție semnificativă care necesită expertiză profesională. Alegerea unei firme de acoperișuri profesionale, efectuarea de reparații periodice și colaborarea cu o firmă locală te poate ajuta să obții acoperișul perfect pentru casa ta.

sâmbătă, 15 iulie 2023

Gala EUROPAfest 30. Regal de jazz la cel mai așteptat eveniment al festivalului

EUROPAfest, singurul festival de pe continent ce reunește patru genuri muzicale – jazz, blues, pop și clasic, se apropie de finalul ediției cu numărul 30.  Sâmbătă, 15 iulie are loc Gala EUROPAfest, cel mai așteptat eveniment al festivalului. Cele mai bune trupe de jazz din eveniment, „crème de la crème” vor oferi un regal muzical. Biletele se pot achiziționa de pe platforma iabilet.ro și fizic din rețeaua magazinelor Flanco. Gala EUROPAfest va avea loc la Palatul Regal, Sala Auditorium - MNAR, începând cu ora 20:00, Calea Victoriei colț cu Știrbei Vodă.

 


Între 7 și 15 iulie festivalul EUROPAfest oferă bucureștenilor posibilitatea de a evada din cotidian, de a avea o vacanță muzicală în peste 20 de țări. Ritmurile variate, concertele pline de energie și originalitate au captivat audiența încă din prima zi. S-au legat prietenii între participanți, publicul și-a ales favoriții, s-au spus povești vechi și s-au creat amintiri noi. Ediția cu nr. 30 e definită de bucurie, de aici și acum, de momente mici, autentice, care transformă o zi obișnuită în ceva deosebit.

 

Concertul de pe 15 iulie încheie seria evenimentelor EUROPAfest 30 printr-o seară dedicată excelenței muzicale. Marele Premiu al festivalului va fi disputat în direct, în fața spectatorilor, în cadrul Galei EUROPAfest. Vino și alege-ți trupa favorită sau bucură-te de o atmosferă 100% jazzy!

 

Luigi Gageos, director EUROPAfest “Întotdeauna ultimele două concerte ale festivalului sunt cele mai așteptate. Încă de la punerea în vânzare a biletelor mulți și-au rezervat locul. Best of Jazz și Gala EUROPAfest sunt chintesența întregului festival, un fel de cireașa de pe tort. Când ne apropiem de final un ochi îmi râde și celălalt îmi plânge, e o atmosferă absolut fantastică pe scenă și în sală, e atâta bucurie pe metru pătrat, e recunoștință pentru încununarea muncii artiștilor, a juriului, a echipei organizatorice, e energie pură care rămâne cu noi mult timp după ce ultimele aplauze s-au stins. Publicul acestei ediții a fost absolut minunat și sunt încântat să văd cum reușim să creștem audiența de jazz și în România. Pentru la anul avem deja în minte câteva noutăți, una fiind să ieșim din sala de concerte în aer liber. Vă așteptăm până pe 15 iulie să ne bucurăm de muzica bună împreună. “

 

Din 2005 EUROPAfest se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei și al Alteței Sale Regale Principele Radu, iar din 2015 are titulatura Europe’s Finest Festivals. EUROPAfest 30 este proiect cultural co-finanțat de Ministerul Culturii. 

Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului

  Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului   Septembrie 2008 surs...