Anul 1940, cînd României i
se răpesc mai multe ţinuturi istorice (Basarabia, Bucovina de Nord, Herţa), va consemna
la mănăstirea Putna una din cele mai strălucite fapte de arme ale militarilor
români. După ultimatumul sovietic din 28 iunie 1940 are loc
retragerea trupelor române din Bucovina de Nord care intră astfel sub ocupaţia
sovietică. Deşi pe harta cu noua delimitare a frontierei româno-sovietice comuna
Putna dimpreună cu chilia Sfîntului Daniil Sihastrul şi cu mănăstirea figurau
în interiorul statului român, totuşi, în ziua de 6 iulie trupele ruseşti au ocupat
aceste locuri sfinte pentru orice român. Numai hotărîrea, curajul şi dragostea
de ţară a cîtorva militari ai Grupului de Cavalerie-Recunoaştere nr. 25 au făcut
ca acest “Ierusalim al neamului românesc” să rămînă în limitele graniţei
actuale.
Informaţii despre intenţia
ocupării satului Putna sosesc la statul major al Divizei 13 Infanterie comandată
de generalul Dăscălescu încă din dimineaţa zilei de 6 iulie. Numeroşi localnici
au sesizat autorităţile române despre acţiunea de incitare la revoltă a populaţiei
de către patronul fabricii de sticlă din localitate (situată în vecinătatea mănăstirii),
care prin noua linie de demarcaţie a frontierei îşi vedea cea mai mare parte a
forţei de muncă (ce provenea din satele recent înstrăinate) în imposibilitate
de a veni la lucru.
Sensibilizată de faptul că,
în urmă cu cîteva zile, printr-o provocare asemănătoare, ţinutul Herţa – despre
care nu se amintise nimic în ultimatul U.R.S.S. – fusese ocupat ilegal de trupele
sovietice, conducerea diviziei ordonă Grupului de Cavalerie 25 “marş galop la Gura
Putnei şi satul Putna care este ameninţat”. În după amiaza zilei bolşevicii deja
ocupaseră mănăstirea Putna, satul şi zona chiliei Sfîntului Daniil Sihastrul. Sosiţi
la faţa locului după ora 20, militarii români conduşi de căpitanul Ioan Tobă (Hatmanul)
angajează imediat lupta cu inamicul.
După luptele din timpul nopţii,
spre dimineaţă agresorii sunt dezarmaţi şi alungaţi peste limita noii graniţe.
În documente se menţionează faptul că pentru partea română aceste ciocniri au dus
la rănirea a 4 ostaşi, în timp ce de partea sovietică au existat mai multe pierderi,
morţii fiind îngropaţi pe malul rîului Suceava, iar răniţii fiind predaţi armatei
roşii.
Importanţa acestui act de
bărbăţie şi curaj al militarilor români este cu atît mai mare cu cît ţinutul Herţa,
pierdut printr-o lipsă de fermitate şi hotărîre, a rămas pînă astăzi înstrăinat
de România. Oare ce-ar fi fost în inima românilor care ar fi trebuit să treacă
graniţa cu paşaport ca să se poată închina la mormîntul marelui Ştefan? Şi oare
unde ar mai fi ajuns tezaurul de carte veche şi broderie medievală păstrat cu
atîtea sacrificii de către călugări? Comandantul grupului ce a eliberat mănăstirea
Putna în acele zile fierbinţi a suferit pentru acest act de curaj deportarea în
ţinuturile Siberiei între 1948-1964. Redăm mai jos o serie de mărturii-document,
deosebit de emoţionante, referitoare la această pagină de istorie militară scrisă
la mănăstirea Putna.
Prea Fericite Părinte Patriarh,
Subsemnatul Ion Tobă-Hatmanu,
Lt. Colonel-pensionar domiciliat în Braşov pe str. Poarta Scheii nr. 25, cu filială
şi creştinească supunere rog respectuos să binevoiţi a cunoaşte cele mai jos expuse:
În calitate de Căpitan-Comandant al Escadronului
25 Călăraşi mă aflam în primele zile ale lunii iulie 1940 în oraşul Rădăuţi-Bucovina
când am primit ordin din partea Comandantului Diviziei 13 Inf. General N. Dăscălescu, să inspectez noua linie de frontieră
trasată pe baza actului de la 28 iunie 1940 intervenit între noi şi Moscova,
deoarece s-au semnalat incidente cu încălcări de frontieră şi depăşiri de teritoriu
în dauna noastră.
Ajuns în regiunea Putna, am
întîlnit un grup de ţărani în frunte cu numitul Bivolaru Ilie fugiţi din Putna
care mi-au spus că trupe răzleţe ruseşti au ocupat localitatea și mănăstirea cu
mormîntul lui Ştefan cel Mare şi chilia lui Daniil Sihastrul.
Din spusele ţăranilor şi
din informaţiile culese, acele trupe fuseseră invitate fără ştirea autorităţilor
superioare sovietice să înainteze peste frontiera trasată de o delegaţie de evrei
în frunte cu fabricantul Fischer, proprietarul fabricii de sticlă din Putna,
deoarece evreimea din partea locului îşi vedea situaţia ameninţată din cauza
stării de spirit creată de activitatea curentelor de dreapta din acea vreme care
îşi aveau conducerea locală în oraşul Rădăuţi, în persoana fostului Comandant
legionar Vasile Iaşinschi, membru în senatul
legionar.
În faţa acestui act abuziv,
necunoscut de oficialitatea sovietică, am ordonat ofiţerilor şi ostaşilor subordonaţi
să restabilească imediat frontiera respingînd efectivele sovietice pe poziţiile
iniţiale. Am predat apoi frontiera consolidată posturilor de grăniceri din Regimentul
3 Grăniceri fost cu sediul în Cernăuţi cum şi unui pluton de vînători de sub comanda
Lt. Andronic Titus.
Ajungînd la concluzia că
odoarele Mănăstirii, valorile de artă cum şi celelalte obiecte de preţ nu erau în
siguranţă, le-am încărcat pe toate în două maşini militare aşa după cum sunt ele
specificate în Dos. Nr. 1/940 fila 77-80 dispunînd expedierea lor sub pază la Cozia. Ele au
fost astfel salvate şi se află de cîţiva ani din nou la Mănăstirea Putna. Rog respectuos
a reţine că un incident similar s-a petrecut în aceeaşi perioadă cu circa 26 de
comune din nordul fostului judeţ Dorohoi rămase şi astăzi în afara frontierelor
noastre, datorită unei invitaţii asemănătoare, fără ştirea autorităţilor superioare
sovietice, făcută de o delegaţie din târgul Herţa în frunte cu Dr. Max Weissman,
medic veterinar şi Carol Pomîrleanu, negustor de manufactură.
În dovedirea acţiunii de mai
sus aduc următoarele probe:
1. Copie-extras
din Registrul Escadronului 25 Călăraşi cu o schiţă a teritoriului încălcat şi o
fotografie a unora dintre ofiţerii şi ostaşii care au participat la acţiune.
2. Declaraţia
săteanului Bivolaru Ilie şi a călugărului pensionar Schipor Damaschin din Putna.
3. Scrisoarea
fostului S.Lt. Constantinescu-Ghiocel, azi pensionar domiciliat în Ploieşti, str.
Em. Zola nr. 2, et. I.
4. Declaraţia
scriitorului Ion Larian Postolache, fost soldat T.R. din unitate, domiciliat în
Bucureşti, str. A. Ipătescu 11 A.
5. Menţiunea
asupra valorilor inventariate în Dos. 1/940 al Mănăstirii Putna fila Nr. 77-80.
Prea Fericite Părinte Patriarh,
Prin fapta mea nu mi-am făcut decât datoria de
supus credincios al Bisericii strămoşeşti şi de ostaş al Ţării. Drept
aceea pentru salvarea acestui pămînt, pentru salvarea acestui lăcaş, pentru
salvarea acelui mormînt şi pentru salvarea acelor odoare, am păstrat în suflet o
pioasă mulţumire de creştin şi de român timp de aproape 35 de ani fără să zic
nimic.
Nici acum, Prea Fericite Părinte
Patriarh, n-aş fi cutezat să ajung pe nici o cale în faţa Prea Fericirii Voastre,
însă cei 72 de ani rostogoliţi peste mine şi peste soţia mea bolnavă şi prinsă
în ghipsuri, mă apasă cu greutatea şi cu mulţimea lor şi ca să nu ne înăbuşe
rugăm uşurarea lor aşa cum Prea Fericirea Voastră va hotărî cu înaltă înţelepciune.
(Sursa: https://izestrea.wordpress.com)
Al Prea Fericirii Voastre prea
supus şi credincios fiu,
Ioan
Tobă Hatmanu
Extras din Revista Mănăstirii
Putna, dedicată
celui de-al 500-lea an de la
naşterea în
ceruri a Sfântului Voievod Ştefan
cel Mare
