duminică, 7 noiembrie 2021

Ce este Cercul de Foc al Pacificului? #shorts


Cercul de Foc al Pacificului sau Inelul de Foc, este rezultatul subducției mai multor plăci. Vă las să descoperiți care sunt acestea în filmulețul de mai jos, un short de pe canalul meu de youtube. Se întâmplă pentru că Terra este foarte fierbinte în interior, sub scoarță. Cum fierbinte va devein și vlogul meu, dacă dați subscribe! Vă pupă proful Irașcu! Și nu uitați, gânditul este liber și gratis!


vineri, 15 octombrie 2021

Legenda descălecatului lui Dragoș pe meleaguri bucovinene

 

Legenda transmisă prin cronici medievale vorbește de o vânătoare...

,, La leatul 6867 de la facerea lumei, cu ajutorul lui Dumezeu s-a început Țara Moldovei și s-a început așa: a venit Dragoș Voievod den Țara Ungurească, din Maramureș la vânătoare de zimbri și a domnit doi ani".
         
Dragoș însoțit de câteva sute de oameni înarmați a ieșit pe un râu, pe atunci fără nume, care curgea pe deasupra Sucevei, spre Roman; la ieșirea din munți au întâlnit un zimbru pe care, socotindu-l ca semn bun l-au gonit în josul râului.
         
Avea acel Dragoș o cățea pe care o chema Molda, aceasta oriunde se ascundea zimbrul, îl descoperea, până ce în sfârșit, istovind zimbrul, îl omorâră, iar capul spre pomenire, îl așezară într-un par pe malul râului, iar cățeaua aceea, după această osteneală a ei, bând apă din râu, a crăpat chiar pe malul râului.
         
De la moartea acesteia au început să dea râului numele Molda, apoi Moldova, iar de la numele râului se trage numele poporului, moldoveni.
,,Că îmblând păstorii de la Ardeal, ce se cheamă Maramurăș, în munți cu dobitoacele, au dat peste o fiară ce se chiamă bour și, după multă goană ce o au gonit pren munți cu dulăi, o au scos la șesul apei Moldovei. Acolo fiind și fiara obosită, au ucis-o la locul unde se chiamă acum Bourenii, deaca s-au descălecat sat. Și hierul sau pecetea, capul de bour însemnează. Și cățeaoa cu care au gonit fiara aceea, au crăpat, pre care au chemat Molda, iar apei de pre numele cățelei Moldiei, i-au zis Molda sau cumu-i zic unii, Moldova. Așijderea și țării de pre numele apei i-au pus numele Moldova" (Grigore Ureche).

duminică, 3 octombrie 2021

Melodia din Godfather la țambal

Melodia din Godfather interpretată la țambal. Un nebun frumos, care cântă cu talent într-o piață din Roma, vara 2021. Până la chestiunile despre planetă și geografie să ne bucurăm, un minut, de minunea asta și de amintirea unor capodopere cinematografice (Nașul I, II, III). Gânditul este liber și gratis! Vă pupă proful Irașcu!

Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului

  Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului   Septembrie 2008 surs...