blog de lărgit orizontul Admin: Viorel Irașcu, Bacău, e-mail viocalatorul@gmail.com sau v_irascu@yahoo.com
luni, 9 martie 2020
miercuri, 4 martie 2020
Turist în Dolhești – Călător în Valea Șomuzului
“Turist
în Dolhești”, programul de turism rural și eco-turism din
Suceava a fost, selectat la Târgul de Turism 2020 ca model de bune
practici
Premiat
la categoria Managementul Destinației la edițiile din 2018 și 2019
ale Galei
Moldovei de Nord-Est,
“Turist
în Dolhești – Călător în Valea Șomuzului”
este un proiect-pilot demarat în vara lui 2017, inspirat de tradiția
și originile comunității din Valea Șomuzului (Suceava). El a fost
selectat la ediția din februarie a Târgului
de Turism,
cel mai mare eveniment tematic din România, în cadrul programului
special Bucovina. Rezultatele obținute în mai puțin de 3 ani de la
demararea proiectului au validat această inițiativă locală ca un
model de bune practici în turismul cultural, eco-turism si turism de
patrimoniu.
Este
important de menționat că acesta s-a dezvoltat prin merite
proprii, fără fonduri europene sau de la bugetul de stat.
Pe
partea de management de proiect, crearea
de rețele și de parteneriate strategice a fost esențială în
dezvoltarea programului, alături de acțiunile de comunicare. În
jur de 1.000
de turiști străini au vizitat comuna Dolhești și regiunea Văii
Șomuzului din sudul județului Suceava, la granița cu județele
Iași și Neamț, în ultimii 2 ani.
“Tipul
de turism pe care îl propunem – turism rural, eco-turism și
turism de patrimoniu - este și o terapie pentru suflet, o terapie cu
har, precum si un instrument care ne este la îndemână, nouă
românilor, de reconectare la valorile și la spiritualitatea
noastră.
Cel
puţin jumătate din sat este implicat,
s-a creat o emulaţie extraordinară, fiecare contribuie cu oricât
de puțin.
Din
experiența avută, este
important să se creeze o comunitate cu un spirit al ei propriu, cu
valori proprii, să ne împărtășim valorile și să le scoatem în
lume
Am văzut cât de mult contează să putem invita jurnaliști și
alți parteneri, să le arătăm cum putem trasforma un loc cu
potențial de turism cultural, istoric și culinar într-un loc
generator de venituri. Am văzut cât contează și parteneriatul cu
comunitatea, cu liderii de opinie sau personalitățile satului, cu
antreprenorii noștri, cu autoritățile locale.
Pentru
noi, Turist
în Dolhești este
un proiect foarte iubit și simbolic pentru că a arătat că o
comunitate solidă cu valori culturale, naturale si istorice poate
deveni un studiu de caz, un model în turismul rural si turismul de
patrimoniu. Cresterea
este organică și presupune multă muncă și răbdare, însă
bucuria aprecierii merită tot efortul. Vrem să ajutăm toți
românii să vadă într-o lumină nouă turismul în mediul rural și
să îl aprecieze așa cum merită. Prin acţiunile acestea pe care
le gândim, ne dorim să îi convingem pe români de frumuseţile şi
valorile pe care le avem, care sunt la doar o palmă de ei”,
spune
inițiatoarea programului Mirela
Nechita,
antreprenor din Făltceni și președinte al Asociației pentru
Promovarea Văii Șomuzului.
Câteva
date importante despre program:
- A generat peste 300 de articole în presa centrală, regională și locală în urma a două info-tripuri, dar și a unor acțiuni specifice de comunicare
- Din 2018 au început să primească turiști străini din cele mai diverse colțuri ale lumii, din Spania, Germania, Italia, Marea Britanie, Canada, Venezuela, Israel, Ungaria, Irlanda, Olanda, Elveția, Turcia, Grecia, Armenia, Portugalia până în îndepărtata Japonie și estul Africii, în cadrul traseelor agențiilor turistice românești sau al programelor Erasmus. Aproximativ 1.000 de turiști străini au vizitat comuna Dolhești, redescoperind farmecul simplu al turismului rural
- Derulează parteneriate de succes cu Agentia pentru Dezvoltare Nord-Est și cu agenții de turism precum Hello Bucovina, Iași Travel, Rolandia Travel, Scorillo Travel, Anima Hollidays, precum si cu mediul academic din Iași și Suceava
- Derulează acțiuni ambițioase alături de Romanian Business Leaders, prin proiectul Repatriot
- Au fost invitați speciali, în noiembrie 2019, la Festivalul Mondial al Traditiilor Culinare de la Sibiu
- Proiectul a fost inclus de către Agenția pentru Dezvoltare Nord-Est în modulele de curs Erasmus+ - ROOTS de formare a antreprenorilor în turism rural
- Acum, în 2020, se pregătesc să primească si mai multi turiști din străinătate, dar si din țară, care redescoperă alături de ei ce țară minunată avem și ce potențial de creștere economică organică are turismul rural.
“Oaspeții
străini au fost foarte atenti la obiectivele care ne definesc
istoria, dar și la modul în care ne bucurăm de viață prin
folclorul și tradițiile noastre, prin gastronomia savuroasă și
creativă, prin arhitectura caselor noastre. Noi în aceste elemente
vedem un argument forte în dezvoltarea turismului rural. Sunt marca
noastră de identitate”, spun dolheștenii.
Ei spun că vor continua acest proiect foarte special al cărui
succes are la bază comunitatea și rezonanța cu tradițiile,
ambalate însă într-un format contemporan.
sâmbătă, 28 decembrie 2019
Amintiri dintr-un Văratec primăvăratic
Un periplu de primăvară autentică, descoperit după niște ani prin arhiva cu poze, mi-a generat o serie de nostalgii verzi, verzișoare, acum în prag de iarnă.
Așadar, pentru anotimpuri mai însorite propun o cazare la una din numeroasele pensiuni realizate în anii 2000, din fonduri PHARE, care se găsesc la intrarea către cele două mănăstiri domnești, Văratec și Agapia.
Văratecul nu poate fi vizitat fără obligatoria oprire spirituală la mormântul iubitei lui Eminescu, Veronica Micle. Versurile de pe placa de marmură sunt unice prin profunzimea lor. Agapia este o oprire obligatorie pentru picturile lui Grigorescu și pentru satul de chilii și chiliuțe, care te întâmpină la intrare.
Dealuri unice din zonă și pădurea de argint, plină de mesteceni, sunt si ele obligatorii, mai ales că micuțul metecăniș este declarat rezervație forestieră și este la doi pași de mănăstirea Văratec.
Am lăsat la urmă punctul cel mai important pentru mine și pentru cei urmăriți de efuzii spirituale, și anume grota unde a meditat și a strălucit prin rugăciune și har, Sfânta Teodora din Carpați sau Sfânta Teodora de la Sihla.
Locul are o încărcătură spirituală aparte, care derivă din povestea sfintei, din locul stâncos înconjurat de o pădure deasă de foioase și din drumurile forestiere spectaculoase care te poartă către mănăstirea Sihla.
Din păcate, acolo, un afiș ciudat mi-a stricat tot fundamentul spiritual, prin suma de interdicții pentru cei ce doreau să pună pomelnice. Cel mai mult m-a durut să citesc că este interzis să treci pe pomelnic numele oamenilor de altă religie decât cea ortodoxă.
Ciudat, de-a dreptul! Aceia nu sunt oameni? N-au dreptul la o rugăciune?
În fine, bucurați-vă de poze și găsiți-vă cazare în zonă, pentru primăvară. Că iarna se pregătește....
marți, 12 noiembrie 2019
Mănăstirea Sângeorgiu de Mureș (de clauzură)
Mănăstirea Surorilor Carmelitane Desculțe, din Sângeorgiu
de Mureş este împlinirea visului episcopilor de Alba Iulia pentru a exista pe
teritoriul diecezei o comunitate de călugări/ călugăriţe dăruită rugăciunii
către Dumnezeu, realizându-se astfel şi o fortăreaţă de rugăciune pentru
preoţimea şi credincioşii diecezei, şi în mod special pentru vocaţii la
preoţie.
Fragment din Ghidul mănăstirilor catolice din România:
Cartea poate fi cumparată în format ebook de pe google play:
Mănăstirea zidită din iniţiativa, grija şi cheltuielile
Arhiepiscopiei de Alba Iulia a fost sfințită în sărbătoarea ecleziastică a patroanei mănăstirii, Sfânta
Tereza de Lisieux, pe 1 octombrie, în
anul 2006. Comunitatea surorilor, este formată deocamdată, din patru surori,
provenite de pe teritoriul diecezei, membre ale comunităţii fondatoare din
Magyarszék din Ungaria.
Esenţa spiritualităţii carmelitane este de a trăi în
prezenţa lui Dumnezeu, aşa cum am moştenit, prin Regula, de la începutul secolului
al XIII, dată eremiţilor de pe Muntele Carmel din Ţara Sfântă, urmaşi ai
modelului de viaţă al profetului Ilie, „dux et pater”: corifeul şi părintele
carmeliţilor.
Viaţa noastră de toate zilele se împarte între rugăciune,
viaţa comunitară şi muncă. Celebrăm zilnic Sfânta Liturghia Euharistică,
Liturghia Orelor (Breviarul) în întregime, şi câte două ore de rugăciune
„interioară”: rugăciunea individuală, în singurătatea pustiului, pentru a-l
asculta pe ÎNVĂŢĂTOR, sau… pentru a purta lupta noastră spirituală, aşa cum
ne-a învăţat Sfânta Terza de Avila, fondatoarea carmelului terezian (adică a
Ordinului Carmelitanilor Desculți).
Astfel putem lua parte la misterul morţii şi învierii lui
Cristos, oferind fructele vieţii noastre spre binele Bisericii şi al întregii
omeniri. Prin starea noastră de viaţă consacrată, exprimată prin trăirea celor
trei voturi călugăreşti – castitate, sărăcie, ascultare – mărturisim realitatea
iubirii veşnice. Corespunzător carmelului terezian trăim totodată o intensă
viaţă comunitară, care se caracterizează printr-o relatie de prietenie între
surori. Aceasta se concretizează în recreaţiile zilnice în comun, şi în
celebrarea într-o atmosferă de seninătate a sărbătorilor.
Idealul şi modelul vieţii carmelitane este Sfînta Maria Născătoare de
Dumnezeu. O cinstim ca Mama şi Patroana Ordinului Carmelitan, sub numele de
Sfânta Fecioară de pe Muntele Carmel. O privim ca pe Fecioara înţeleaptă şi
smerită, care primeşte, păstrează şi transformă în viaţă Cuvântul lui Dumnezeu,
şi se uneşte în bucurie şi suferinţă cu misterul pascal al lui Cristos. Purtăm
cu credinţă, speranţă şi recunoştinţă haina ei: scapularul.
Prin munca de zi cu zi, pe lângă câştigarea existentei noastre, urmărim să
împărţim strădaniile noastre oamenilor din lume. Avem două ateliere de muncă.
Unul de legătorie cărţi, altul pentru a executa lumânări ornamentate, liturgice
şi pentru evenimentele bisericeşti şi de familie.
Pentru a putea păstra atmosfera de linişte pentru rugăciune, Constituţiile
noastre interzic asumarea oricărui fel
de muncă apostolică. Mai mult, pentru a putea cuceri libertatea sufletului în
pustiu, unde, căutând, putem afla
izvorul de apă vie a contemplaţiei în Mire, viaţa noastră se petrece într-un
spaţiu despărţit prin clausură papală. Serviciul nostru apostolic este deci,
serviciul rugăciunii.
Ordin: Ordinul Surorilor Carmelitane Desculțe
Hram: Sfânta Fecioara de pe Muntele Carmel, 16 iulie; Sfânta Tereza de Lisieux, (patroana mănăstirii) la 1 octombrie
Locație: Comuna Sângeorgiu de Mureş, Str. Tofalău Nr. 170, judetul Mureş, 547530.
Acces: În centrul comunei Sângeorgiu de Mureş, drumul naţional dintre Târgu Mureş şi Reghin se ramifică în trei. Mănăstirea se găseşte la 3 kilometri, pe drumul comunal spre Tofalău.
Tel: 0749 065399
Mail: kis.szent.terez.karmel@gmail.com
Nr. de surori: 4( dimensionată pentru 8)
Superioară: Sr. Bilibok Mária Teréz.
Relicve: o relicvă „ex carne” a Sfintei Tereza de Lisieux
De văzut în zonă:
Biserica fostei mănăstiri a dominicanilor- Sighișoara
Biserica fostei mănăstiri a iezuiților, Târgu Mureș
Biserica fostei mănăstiri a minoriților, Târgu Mureș
Fosta mănăstire a trinitarienilor din Alba Iulia- azi, bibliotecă.
Catedrala catolică Sfântul Mihail( 1246-1300) în stil romanic, cu
sarcofagul lui Iancu de Hunedoara și orgăcu 2209 tuburi, Alba Iulia
Biblioteca Batthyaneum, în fosta mănăstire a trinitarienilor(
1784-1792)cu cel mai vechi obsevator astronomic din țară- Alba Iulia
sâmbătă, 2 noiembrie 2019
Noutăți în sezonul de 2019-2020 de la SKIMANIA
Noutati in Ischgl 2019/20
Pe 30 noiembrie 2019, trupa Seeed din Berlin va deschide sezonul de schi la legendarul Concertul de Deschidere ”Top of the Mountain” din Ischgl. Statiunea de schi va fi deschisa din 28 noiembrie. Noutati in iarna 2019/20: Velilleck F1 - cel mai rapid telescaun din statiunea de schi si Visnitz N2 - primul telescaun cu 8 locuri D-line din Elvetia.
Noutati in Ski amade 2019/20
Cu siguranta, multi oameni isi aduc aminte de telescaunul Flying Mozart din Wagrain. Dupa 31 de ani ne luam ramas bun de la legendarul lift, iar in sezonul 2020/2021 va circula in lift de zece persoane in locul acestuia. Una din cele mai populare statiuni de schi a Ski amade este regiunea Snow Space, cu statiuni de schi precum Flachau, Zauchensee si Wagrain. De pe cel din urma vor demonta telecabina Flying Mozart, denumit dupa geniul local.
Noutati in regiunea Salzburg 2019/20
Regiunea Salzburg, chiar si in conditii austriece cheltuie mult pentru dezvoltarea statiunilor de schi. Similar cu anii precedenti, nu vom ramane fara noutati interesante nici in acest sezon. In sfarsit, in acest an s-ar putea realiza vechiul vis. Vom putea ajunge pe ghetar direct din Kaprun. Prima parte a retelei catre Maiskogel a fost finalizata anul trecut, iar anul acesta va fi finalizata si cealalta parte.
Noutati in Dolomiti Superski 2019/20
Regiunea de schi Dolomiti Superski nu va ramane in urma nici anul acesta in ceea ce priveste imbunatatirile. Si anul acesta vor cheltui aproximativ 100 de milioane de euro pentru dezvoltarea acestei regiuni imense de schi. Acum doi ani 100, anul trecut 90, iar anul acesta din nou 100 de milioane de euro vor fi cheltuiti pentru dezvoltarea regiunii de schi imense.
duminică, 20 octombrie 2019
Top zece trasee pentru biciliști în Germania
Începutul toamnei este momentul ideal pentru a explora orașe magice, a se bucura de plimbări prin natură sau a trăi o aventură pe bicicletă. Dacă sunteți pasionat de viața urbană, faceți un tur al metropolelor germane, dar dacă preferați călătoriile romantice și liniștite - descoperiți partea romantică a naturii germane în această toamnă, iar pentru iubitorii de sport recomandăm unul dintre cele 10 trasee de TOP pentru bicicliști, care parcurg întreaga Germanie.
Toamna romantică | |||||||||
Faceți o călătorie romantică în timp - descoperiți partea romantică a toamnei în Germania, cu bicicleta. Traseul pentru bicicliști, cu peste 100 de castele, clădiri gotice, baroce și renascentiste vă invită la o aventură romantică de neuitat!
|
duminică, 8 septembrie 2019
Cel mai mare ceas cu CUC lume
Mecanismul interior din lemn al celui mai mare ceas cu cuc. În Munții Pădurea Neagră. Baden-Wurtenberg.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului
Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului Septembrie 2008 surs...
-
Principalele zece lacuri din ţara noastră sunt situate în trepte și forme de relief diferite şi sunt dintr-o varietate de tipuri genetice....
-
Carpaţii Orientali Pasul Prislop (1416 m) - între Munţii Rodnei şi Munţii Maramureşului; şoseaua Borşa-Vatra Dornei; cel mai ...
-
Ce este Medugorje? Un loc sfânt, un loc cu o semnificație specială în inima fiecărui credincios, fie el romano- catolic, greco-catolic sa...