sâmbătă, 28 decembrie 2019

Amintiri dintr-un Văratec primăvăratic


Un periplu de primăvară autentică, descoperit după niște ani prin arhiva cu poze, mi-a generat o serie de nostalgii verzi, verzișoare, acum în prag de iarnă. 
Așadar, pentru anotimpuri mai însorite propun o cazare la una din numeroasele pensiuni realizate în anii 2000, din fonduri PHARE, care se găsesc la intrarea către cele două mănăstiri domnești, Văratec și Agapia.

Văratecul nu poate fi vizitat fără obligatoria oprire spirituală la mormântul iubitei lui Eminescu, Veronica Micle. Versurile de pe placa de marmură sunt unice prin profunzimea lor. Agapia este o oprire obligatorie pentru picturile lui Grigorescu și pentru satul de chilii și chiliuțe, care te întâmpină la intrare.
Dealuri unice din zonă și pădurea de argint, plină de mesteceni, sunt si ele obligatorii, mai ales că micuțul metecăniș este declarat rezervație forestieră și este la doi pași de mănăstirea Văratec.

Am lăsat la urmă punctul cel mai important pentru mine și pentru cei urmăriți de efuzii spirituale, și anume grota unde a meditat și a strălucit prin rugăciune și har, Sfânta Teodora din Carpați sau Sfânta Teodora de la Sihla.

Locul are o încărcătură spirituală aparte, care derivă din povestea sfintei, din locul stâncos înconjurat de o pădure deasă de foioase și din drumurile forestiere spectaculoase care te poartă către mănăstirea Sihla.


Din păcate, acolo, un afiș ciudat  mi-a stricat tot fundamentul spiritual, prin suma de interdicții pentru cei ce doreau să pună pomelnice. Cel mai mult m-a durut să citesc că este interzis să treci pe pomelnic numele oamenilor de altă religie decât cea ortodoxă.
Ciudat, de-a dreptul! Aceia nu sunt oameni? N-au dreptul la o rugăciune?
În fine, bucurați-vă de poze și găsiți-vă cazare în zonă, pentru primăvară. Că iarna se pregătește....











marți, 12 noiembrie 2019

Mănăstirea Sângeorgiu de Mureș (de clauzură)



Mănăstirea Surorilor Carmelitane Desculțe, din Sângeorgiu de Mureş este împlinirea visului episcopilor de Alba Iulia pentru a exista pe teritoriul diecezei o comunitate de călugări/ călugăriţe dăruită rugăciunii către Dumnezeu, realizându-se astfel şi o fortăreaţă de rugăciune pentru preoţimea şi credincioşii diecezei, şi în mod special pentru vocaţii la preoţie.

Fragment din Ghidul mănăstirilor catolice din România: 
Cartea poate fi cumparată în format ebook de pe google play:


Mănăstirea zidită din iniţiativa, grija şi cheltuielile Arhiepiscopiei de Alba Iulia a fost sfințită în sărbătoarea ecleziastică a patroanei mănăstirii, Sfânta Tereza de Lisieux,  pe 1 octombrie, în anul 2006. Comunitatea surorilor, este formată deocamdată, din patru surori, provenite de pe teritoriul diecezei, membre ale comunităţii fondatoare din Magyarszék din Ungaria.
Esenţa spiritualităţii carmelitane este de a trăi în prezenţa lui Dumnezeu, aşa cum am moştenit, prin Regula, de la începutul secolului al XIII, dată eremiţilor de pe Muntele Carmel din Ţara Sfântă, urmaşi ai modelului de viaţă al profetului Ilie, „dux et pater”: corifeul şi părintele carmeliţilor. 
Viaţa noastră de toate zilele se împarte între rugăciune, viaţa comunitară şi muncă. Celebrăm zilnic Sfânta Liturghia Euharistică, Liturghia Orelor (Breviarul) în întregime, şi câte două ore de rugăciune „interioară”: rugăciunea individuală, în singurătatea pustiului, pentru a-l asculta pe ÎNVĂŢĂTOR, sau… pentru a purta lupta noastră spirituală, aşa cum ne-a învăţat Sfânta Terza de Avila, fondatoarea carmelului terezian (adică a Ordinului Carmelitanilor Desculți).
Astfel putem lua parte la misterul morţii şi învierii lui Cristos, oferind fructele vieţii noastre spre binele Bisericii şi al întregii omeniri. Prin starea noastră de viaţă consacrată, exprimată prin trăirea celor trei voturi călugăreşti – castitate, sărăcie, ascultare – mărturisim realitatea iubirii veşnice. Corespunzător carmelului terezian trăim totodată o intensă viaţă comunitară, care se caracterizează printr-o relatie de prietenie între surori. Aceasta se concretizează în recreaţiile zilnice în comun, şi în celebrarea într-o atmosferă de seninătate a sărbătorilor.
Idealul şi modelul vieţii carmelitane este Sfînta Maria Născătoare de Dumnezeu. O cinstim ca Mama şi Patroana Ordinului Carmelitan, sub numele de Sfânta Fecioară de pe Muntele Carmel. O privim ca pe Fecioara înţeleaptă şi smerită, care primeşte, păstrează şi transformă în viaţă Cuvântul lui Dumnezeu, şi se uneşte în bucurie şi suferinţă cu misterul pascal al lui Cristos. Purtăm cu credinţă, speranţă şi recunoştinţă haina ei: scapularul.
Prin munca de zi cu zi, pe lângă câştigarea existentei noastre, urmărim să împărţim strădaniile noastre oamenilor din lume. Avem două ateliere de muncă. Unul de legătorie cărţi, altul pentru a executa lumânări ornamentate, liturgice şi pentru evenimentele bisericeşti şi de familie.
Pentru a putea păstra atmosfera de linişte pentru rugăciune, Constituţiile noastre interzic asumarea  oricărui fel de muncă apostolică. Mai mult, pentru a putea cuceri libertatea sufletului în pustiu, unde, căutând,  putem afla izvorul de apă vie a contemplaţiei în Mire, viaţa noastră se petrece într-un spaţiu despărţit prin clausură papală. Serviciul nostru apostolic este deci, serviciul rugăciunii.

Ordin: Ordinul Surorilor Carmelitane Desculțe

Hram: Sfânta Fecioara de pe Muntele Carmel, 16 iulie; Sfânta Tereza de Lisieux, (patroana mănăstirii) la 1 octombrie
Locație: Comuna Sângeorgiu de Mureş, Str. Tofalău Nr. 170, judetul Mureş, 547530.
Acces: În centrul comunei Sângeorgiu de Mureş, drumul naţional dintre Târgu Mureş şi Reghin se ramifică în trei. Mănăstirea se găseşte la 3 kilometri, pe drumul comunal spre Tofalău.
Tel: 0749 065399
Mail: kis.szent.terez.karmel@gmail.com
Nr. de  surori: 4( dimensionată pentru 8)
Superioară: Sr. Bilibok Mária Teréz.
Relicve: o relicvă „ex carne” a Sfintei Tereza de Lisieux



De văzut în zonă:
Biserica fostei mănăstiri a dominicanilor- Sighișoara
Biserica fostei mănăstiri a iezuiților, Târgu Mureș
Biserica fostei mănăstiri a minoriților, Târgu Mureș
Fosta mănăstire a trinitarienilor din Alba Iulia- azi, bibliotecă.
Catedrala catolică Sfântul Mihail( 1246-1300) în stil romanic, cu sarcofagul lui Iancu de Hunedoara și orgăcu 2209 tuburi, Alba Iulia
Biblioteca Batthyaneum, în fosta mănăstire a trinitarienilor( 1784-1792)cu cel mai vechi obsevator astronomic din țară- Alba Iulia

sâmbătă, 2 noiembrie 2019

Noutăți în sezonul de 2019-2020 de la SKIMANIA


Noutati in Ischgl 2019/20
Pe 30 noiembrie 2019, trupa Seeed din Berlin va deschide sezonul de schi la legendarul Concertul de Deschidere ”Top of the Mountain” din Ischgl. Statiunea de schi va fi deschisa din 28 noiembrie. Noutati in iarna 2019/20: Velilleck F1 - cel mai rapid telescaun din statiunea de schi si Visnitz N2 - primul telescaun cu 8 locuri D-line din Elvetia.

Noutati in Ski amade 2019/20

Cu siguranta, multi oameni isi aduc aminte de telescaunul Flying Mozart din Wagrain. Dupa 31 de ani ne luam ramas bun de la legendarul lift, iar in sezonul 2020/2021 va circula in lift de zece persoane in locul acestuia. Una din cele mai populare statiuni de schi a Ski amade este regiunea Snow Space, cu statiuni de schi precum Flachau, Zauchensee si Wagrain. De pe cel din urma vor demonta telecabina Flying Mozart, denumit dupa geniul local. 

Noutati in regiunea Salzburg 2019/20

Regiunea Salzburg, chiar si in conditii austriece cheltuie mult pentru dezvoltarea statiunilor de schi. Similar cu anii precedenti, nu vom ramane fara noutati interesante nici in acest sezon. In sfarsit, in acest an s-ar putea realiza vechiul vis. Vom putea ajunge pe ghetar direct din Kaprun. Prima parte a retelei catre Maiskogel a fost finalizata anul trecut, iar anul acesta va fi finalizata si cealalta parte.

Noutati in Dolomiti Superski 2019/20

Regiunea de schi Dolomiti Superski nu va ramane in urma nici anul acesta in ceea ce priveste imbunatatirile. Si anul acesta vor cheltui aproximativ 100 de milioane de euro pentru dezvoltarea acestei regiuni imense de schi. Acum doi ani 100, anul trecut 90, iar anul acesta din nou 100 de milioane de euro vor fi cheltuiti pentru dezvoltarea regiunii de schi imense. 

duminică, 20 octombrie 2019

Top zece trasee pentru biciliști în Germania


Începutul toamnei este momentul ideal pentru a explora orașe magice, a se bucura de plimbări prin natură sau a trăi o aventură pe bicicletă. Dacă sunteți pasionat de viața urbană, faceți un tur al metropolelor germane, dar dacă preferați călătoriile romantice și liniștite - descoperiți partea romantică a naturii germane în această toamnă, iar pentru iubitorii de sport recomandăm unul dintre cele 10 trasee de TOP pentru bicicliști, care parcurg întreaga Germanie.
Toamna romantică
Faceți o călătorie romantică în timp - descoperiți partea romantică a toamnei în Germania, cu bicicleta. Traseul pentru bicicliști, cu peste 100 de castele, clădiri gotice, baroce și renascentiste vă invită la o aventură romantică de neuitat!

TOP 10
De la Marea Baltică la Alpi, de la izvoarele Dunării până la parcurile naturale naționale - Germania este un paradis pentru oricine dorește să înceapă o aventură pe două roți! Urcați pe bicicletă și explorați orașe interesante și savurați peisaje de neprețuit.

Orașe magice
Zilele de toamnă sunt momentul perfect pentru a descoperi orașe noi. Astfel, Hamburg vă va întâmpina cu farmecul său de litoral, Dusseldorf vă oferă o aventură de neuitat la cumpărături, în Dresda veți simți atmosfera barocă de altădată, iar Köln vă va plimba printr-un basm de ciocolată.

Aventuri de toamnă
Porniți într-o călătorie romantică prin natură! Trăiți toamna și toate culorile ei prin plimbările de-a lungul râurilor sau de-a lungul numeroaselor podgorii, iar spiritul de altădată îl vei simți în castelele romantice și luxuriante ale foștilor conducători.

duminică, 8 septembrie 2019

vineri, 30 august 2019

RowmaniaFEST – o ediție de AUR


RowmaniaFEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea între 30 august și 1 septembrie. Cea de-a noua ediție este dedicată apelor din România, într-un exercițiu de descoperire, prețuire și protejare a acestora, de valorizare a peisajului urban riveran, contribuind astfel la campania națională Apele Unite ale României (A.U.R.), campanie desfășurată de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23. Un râu sănătos și iubit de locuitori contribuie la consolidarea profilului identitar al localității.
Tulcenii și turiștii sunt provocați la experiențe vechi și noi, senzoriale și intelectuale, să fie spectatori dar, mai ales, să participe la Festival împreună cu toată familia! RowmaniaFEST îi îndeamnă să vâslească, să deguste bunătățile aduse pe Faleză de târgul de gastronomie urbană (un adevărat festival al gusturilor oferit de food-truck-uri, rulote și baruri mobile în Faleza Food Festival), să învețe un sport nou: teqball, să exploreze gloriile sportului maghiar la expoziția de la Casa Avramide, să vizioneze filme în aer liber și, bineînțeles, să se bucure de concertele de rock ’n’ row susținute pe Faleză de Phoenix, Cargo, The Kryptonite Sparks, Haraszti Ádám Projekt (Ungaria) și Am fost la munte și mi-a plăcut.
Festivalul va fi deschis cu o paradă pe Dunăre, în prezența lui Ivan Patzaichin, la care sunt invitați și operatorii de turism din județul Tulcea, cei ce reprezintă un segment esențial pentru dezvoltarea sustenabilă a zonei. La evenimentul de deschidere vor participa secretarul de stat coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă – László Borbély, oficialitățile municipiului și județului Tulcea, guvernatorul ARBDD – Cătălin Țibuleac, directorul Departamentului de Diplomație Sportivă al Ministerul de Externe din Ungaria - Iglói Nagy István și reprezentantul Federației Internaționale de Teqball - Murányi Gergely. Parada va fi urmată de un moment în care va fi recreată simbolic unirea tuturor apelor din România în inima sa verde, Delta Dunării.
Ca în fiecare an, îi întâmpinăm pe participanții la Tour International Danubien (TID), care vâslesc cei peste 2500 de km ai Dunării, de la izvoare până la Marea Neagră, și fac un popas de două zile în Tulcea în drumul spre Marea Neagră. Printre activitățile pe apă se numără competiţia “Ivan Patzaichin” pentru pescarii profesioniști din Deltă, etapa națională a concursului de canotcă 10 +1 Descoperă ROWmania și plimbări cu canotca pe Lacul Ciuperca.
Actuala ediție a Festivalului aduce, pentru copii, mai multe activități ca oricând; 6 (șase!) ateliere pentru ei se vor desfășura pe Faleză, la restaurantul Ivan Pescar și la hotel Esplanada, pe următoarele teme: construcție de canotci, ilustrație, fotografie, incubator de lectură, tobe, reciclare creativă și folosirea responsabilă a plantelor. Pe 1 septembrie, Festivalul marchează, alături de ARBDD, Ziua Rezervației Biosferei „Delta Dunării”.
Un quiz cu premii îi va răsplăti pe cei ce preocupați de „dezvoltarea durabilă”, care sunt invitați să își încerce norocul la „Roata dezvoltării durabile”, pe malul lacului Ciuperca. Dezvoltarea durabilă este, de altfel subiectul central al conferinței naționale Apele Unite ale României – AUR pentru 2030”, organizată în parteneriat cu Departamentul de Dezvoltare Durabilă, în contextul unui proiect de conștientizare privind rolul râurilor în consolidarea comunităților durabile.
Festivalul mulțumește partenerilor care sprijină această ediție, precum și colaboratorilor săi de cursă lungă, care îi sunt alături încă din primii ani. Printre aceștia, o mențiune specială Institutului Balassi - Institutul Maghiar din București, cel care a facilitat în acest an donarea mesei de teqball către Clubul Sportiv Școlar Tulcea.
Festivalul este organizat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, împreună cu Primăria Municipiului Tulcea și Consiliului Județean Tulcea şi beneficiază de sprijinul generos al partenerilor și sponsorilor Asociației: Vimetco Alum, Bosch România, Raiffeisen Bank, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, Solaris, Green Village, Green Dolphin, TUI TravelCenter, DC Communication, WWF Programul Dunăre-Carpați-România, Asociația Eco Delta Dunării (Asociația Operatorilor de Turism din Tulcea), Direcția Județeană de Sport și Tineret Tulcea, Asociația Club Sportiv Aqua Vita Delta Tulcea, Clubul Sportiv Municipal „Danubiu” Tulcea, Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea, Poliția Municipiului Tulcea, Poliția Locală Tulcea, Căpitănia Portului Tulcea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,DELTA”, Serviciul Județean de Ambulanță Tulcea, ICEM Tulcea, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), Tour International Danubien (TID).
Campania națională Apele Unite ale României este realizată cu sprijinul Kaufland România, Conferința Apele Unite ale României – AUR pentru 2030”, semnarea Alianței pentru AUR și momentele de exemplificare a acțiunilor de activare pe ape sunt realizate în parteneriat cu Departamentul de Dezvoltare Durabilă, iar Ordinul ACOR pentru AUR este posibil prin sprijinul AFCN.
Parteneri media: Banchiza Urbană, BucureștiFM, Ceașca de cultură, Hotnews, Igloo, Iqool, Modernism, Perspektiva, Radio România, Zeppelin.



marți, 16 iulie 2019

Lacul Negovanu, de pe râul Sadu, munții Cindrel


Lacul Negovanu de pe valea râului Sadu din munții Cindrel, este o frumusețe lacustră ascunsă bine, între pădurile aflate la 30 de kilometri distanță de Sibiu.
De sus, lacul și barajul sunt foarte frumoase, foarte bine integrate în peisajul pădurilor de conifere.
Pe cursul râului Sadu, afluent al Cibinului, au fost construite trei hidrocentrale. Unicitatea acestei zone, din punct de vedere hidroelectric, o constituie faptul că aici , în 1896, a fost ridicată prima hidrocentrală din țara noastră, Sadu I.
Drumul de pământ de 10 kilometri de la părăsirea asfaltului, la marginea comunei Sadu, este unul pitoresc, nu foarte desfundat, jalonat de mici cataracte, si de minihidrocentralele ridicate după prima până hăăt departe lângă baraj.
Bucurați-vă de aer, apă, gălbiorii din pădure, zmeură și pădurea destul de deasă de conifere din zona. Pentru detalii, vă recomand un articol adevărul.ro


Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului

  Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului   Septembrie 2008 surs...