luni, 15 aprilie 2019

Bosnia- genocidul din Srebrenica și războiul din fosta Iugoslavie


Vizita în Salzburgul toropit de soarele de iulie, mi-a prilejuit momente de nostalgie, trăiri intense în cetatea de pe munte dar și un moment de tristețe. 
O listă uriașă cu nume ocupa o parte a pieței centrale din acest oraș, și câțiva voluntari împărțeau hârtiuțe cu amintirea a ceea ce s-a întâmplat la Srebrenica, în Bosnia, în 1995.


Se presupune că în gropile comune au fost aruncați peste 8000 de oameni, mai ales bărbați, băieți și bătrâni, cu vârste cuprinse între 13 și 78 de ani. A fost vorba despre o tragedie absurdă, o încercare de epurare etnică, considerată ca fiind cea mai mare din Europa, de după al Doilea Război Mondial.
Mai jos, aveți povestea tragică a conflictului din Bosnia, care a pustiit această fostă republică iugoslavă, între 1990-1995.

Bosnia și Herțegovina este una dintre cele șase țări desprinse din fosta republică federativă a Iugoslaviei, după sângerosul război balcanic dintre anii 1991-1995.
Bosnia și Herțegovina reprezintă azi o republică așa-zis independentă, aflată între Croația la nord și vest, Serbia la est și Muntenegru la sud și sud-est, cu o ieșire de doar 20 de kilometri la Marea Adriatică.
De fapt, această țară are două entități rezultate în urma războiului de separare din fosta Iugoslavie, Federația Bosnia și Herțegovina și Republica Srpska, care reprezintă aproape jumătate din suprafața țării și unde trăiesc sârbii ortodocși. 

În 1991 când începe procesul de destrămare a Iugoslaviei, parlamentul de la Sarajevo, dominat de slavii musulmani, ignoră înțelegerea numită paritate tri-națională, și organizează în 1992 un referendum prin care se cerea cetățenilor să se pronunțe pentru independență.
Acest referendum este boicotat de către sârbi, și în pofida acestui lucru, parlamentul de la Sarajevo declară independeța Bosniei, deși musulmanii nu dețineau decât 45 % din populație. După alegerile pluripartite din 1990 musulmanii acaparaseră deja toate funcțiile importante din republică, ignorând protestele minorităților sârbă și croată.
Acestea au fost condițiile care au premers apariția primelor tensiuni și amenințări între cele trei grupări etno-religioase din republică, asta pe fondul unor confruntări extrem de violente care avuseseră loc între sârbi și croați pentru regiunile Krajina și Slavonia.
Început în vara anului 1992, războiul din Bosnia a avut numeroase episoade absurde și extrem de sângeroase, care au inclus masacrarea a familii și sate întregi, genociduri și ucideri în masă, cum este cel de la Srebrenița din 1995 în care peste 8 000 de musulmani, mai ales bărbați și băieți, au fost uciși și aruncați în gropi comune.
Au rezultat peste 1 milion de refugiați din toate cele trei entități bosniace, slavă musulmanaă, sârbă ortodoxă și croată catolică, distrugeri masive ale infrastructurii și zeci de mii de pierderi de vieți omenești. 
Leon Wieseltier, redactor la The New Republic, spunea: ,,Un război împotriva genocidului trebuie purtat cu furie, pentru că este purtat împotriva unei furii’ cu privire la numărul uriaș de atrocități și gropi comune descoperite în timpul, dar mai ales după încetarea războiului în 1995, ca urmare a încheierii Acordului de Dayton( SUA).
Bosnia și Herțegovina are alura unui stat artificial creat, care se menține astfel doar datorită acordurilor internaționale, presiunii  susținute ale SUA și UE și forțelor de menținere a păcii.

În plus, cele două unități administrative nu colaborează absolut deloc pentru netezirea asperităților postbelice, funcționând practic ca două state aflate într-un conflict mocnit. Rezultatul este vizibil, Bosnia fiind astăzi alături de Macedonia și parțial Muntenegru, una dintre cele mai sărace, mai slab dezvoltate și mai fragile democrații din zona așa numitului ,,butoi de pulbere al Balcanilor”.

marți, 12 martie 2019

Germania, destinație de primăvară de top

Și anul acesta, Germania, în calitate de destinație turistică cu 87,7 milioane de cazări ale turiştilor din întreaga lume în 2018, se poate lăuda cu o nouă creștere consecutivă de 4,5% față de anul precedent! Care locuri, regiuni și evenimente inspiră vizitatori din întreaga lume să viziteze Germania an de an? Aflați mai jos ce anume face Germania o destinație turistică interesantă, în lunile de primăvară.

Organizația turistică din Germania a marcat începutul primăverii cu o creștere de 4,5% a cazărilor, realizate în 2018, iar provincia federală Bavaria se poate lăuda cu mai mult de 20 de milioane de cazări, Berlin cu peste 15 milioane, în timp ce Brandenburg a devenit oficial milionar (incoming)!

Bavaria
este destinația numărul 1 pentru o vacanță în Germania. Lacurile de un albastru cristalin, pădurile mistice, varfurile de munți acoperite cu zăpadă, orașele medievale, metropolele pulsante și bogatele oferte culturale sunt doar câteva dintre motivele pentru care Bavaria este una dintre destinațiile preferate pentru turiști din întreaga lume.

Romantismul în natură
Armonia naturii și a culturii este simțită într-un mod magic doar în Bavaria. Primăvara este timpul ideal pentru a merge pe "urmele verzi" ale lui Friedrich Ludwig von Sckell, cel care a adus arhitectura peisagistică clasică engleză în Germania. Vizitaţi cele mai frumoase grădini cu flori și castele de basm.

Berlin
Un oraș care nu lasă pe nimeni indiferent. Nu veți mai avea ocazia nicăieri altundeva să cunoasteţi istoria unei națiuni sau să faceţi cunoştinţă cu culturi din diferite colţuri ale lumii. Berlin este un oraș al artei și al muzicii, un oraș al distracției și ale specialităților culinare.

Brandenburg
Orizonturile largi, patrimoniul cultural, zonele bogate în lacuri și râuri sunt principalele caracteristici ale acestei provincii. Brandenburg este locul numeroaselor canale romantice din Spreewald, al castelelor splendide, al peisajelor și al parcurilor minunate. Suburbiile capitalei sunt un loc ideal pentru o vacanță în natură.

vineri, 22 februarie 2019

Punctele Gastronomice Locale – vacanțe cu gust



Cadrul legislativ și fiscal al Punctelor Gastronomice Localeun instrument la îndemâna gospodăriilor țărănești care oferă servicii turistice – este de acum finalizat, deci acestea pot fi înființate și exploatate. Punctele Gastronomice Locale sunt bucătării particulare, care servesc turiștilor rețete specifice zonei, și se pot afla în spațiul micilor ferme, exploatații familiale, stâne sau adăposturi pescărești.
Acest tip de organizare vine în sprijinul celor care produc alimente de bază și doresc să ofere servicii de alimentație publică în deplină siguranță pentru consumator, fără să dețină însă pensiuni turistice sau alte forme organizate de turism. Este o facilitate pentru unitățile de tip familial, care vor să presteze turism de scară mică (turism rural, ecoturism, turism cultural).
Când ești în vacanță nu poți să mănânci „ca la mama acasă”, dar cum ar fi să poți gusta ceva ca „acasă la mama unui localnic”? După părerea mea, așa arată un concediu pe care îl ții minte. În plus, pentru noi e o mare bucurie să îi ajutăm să-și completeze venitul pe cei care locuiesc în zone turistice cu o puternică tradiție culinară. Lucrăm de aproape 3 ani la acest proiect care ne-a fost inspirat de realitatea turismului Deltei și sunt încântat că am ajuns la acest rezultat” a spus Ivan Patzaichin, președintele Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, organizația inițiatoare.
Elaborarea cadrului administrativ pentru funcționarea Punctelor Gastronomice Locale a fost demarată de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 în anul 2016 și a beneficiat de sprijinul Autorității Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) și al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Demersul, care s-a bazat pe un proces de consultare publică, a urmărit să simplifice modul în care gospodăriile din mediul rural pot desfășura activități economice care să nu fie doar profitabile, ci să și contribuie la consolidarea profilului identitar al zonei respective.
Pentru a îi ajuta pe cei interesați să înțeleagă mai bine în ce constă această facilitate, Asociația a pregătit un Ghid de bune practici ușor de parcurs, care a fost recent completat cu o adresă a MADR care clarifică aspectele fiscale. Aceste documente pot fi consultate pe site-ul Asociației, aici: http://bit.ly/PGL-2019
Cei ce doresc să înființeze un Punct Gastronomic Local pot intra în legătură cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor din județul în care locuiesc. Lista acestora se află aici: http://www.ansvsa.ro/ansvsa/structuri-teritoriale-d-s-v-s-a/


Contact: office@rowmania.ro

sâmbătă, 9 februarie 2019

Germania o destinaţie turistică interesantă

Marcăm începutul anului 2019 prin accentuarea deosebită a campaniei tematice „Aniversarea a 100 de ani BAUHAUS“. Folosim această ocazie pentru a vă face cunoştinţă cu diversitatea „Bauhaus“, dar şi cu influenţele pe care acesta l-a efectuat nu doar în domeniul arhitecturii, dar şi a designului, a muzicii, a stilului de viaţă şi a modului de gândire. Astfel, aflaţi ce face Germania o destinaţie turistică interesantă şi ce lucruri distractive vă aşteaptă până la începutul acestei primăveri!

Faimoasa şcoală de artă Bauhaus şi-a deschis pentru prima oară uşile în anul 1919, în Weimar. După o scurtă perioadă de activitate în Weimar, a fost mutată la Desau și apoi la Berlin. Lucrările de arhitectură, artă și design, care au luat naştere în ea, încântă lumea până în ziua de astăzi!

Faceţi cunostinţă cu brand-ul Bauhaus șiunicitatea acestuia! Vizitați locurile interesante, expozițiile și evenimentele cu ocazia aniversării a 100 de ani! Luaţi parte la spectacolul din acest an, care vă va duce, în ianuarie, din Berlin la Dessau, la deschiderea magnificului muzeu Bauhaus!

Datorită trecerii spiritualului în fizic, dar și a gândirii fundamentale, în baza teoriilor lui Vasili Kandinsky și ale lui Paul Klee, artiștii Bauhaus favorizează culorile de bază: roșu, galben și albastru și formele geometrice: pătrat, triunghi și cerc. Câtă putere a simplului și a directului!

Carnavalul a  început oficial la data de 11.11, la ora 11: 11 în toată Germania! Luati parte la petrecerea de carnaval, care culminează începand cu data de 4 martie (Rosenmontag) şi durează până la data de 6 martie (Aschermittwoch). Alegeți-vă masca la timp și vă vom spune unde vă puteți bucura, în Germania, de cele mai nebuneşti festivaluri de carnaval!

luni, 7 ianuarie 2019

Cascada Beușnița sau minunea în trepte de tuf calcaros

La Cascada Beușnița, sau cascadele Beușniței, pentru că sunt în număr de trei, se ajunge relativ ușor, urcând spre dreapta de la frumosul și faimosul lac Ochiul Beului.

Cascadele din calcar, travertin sau tuf calcaros, sunt acoperite, ca și la Bigăr, de mușchi verde de pădure, ceea ce îi sporește frumusețea și o face mult mai atractivă și mai spectaculoasă.

Mi-a plăcu în mod deosebit pentru că este și accesibilă, are și un debit bogat și se asociază cu lacul Ochiul Beiului, formând un complex de obiective turistice de prim rang, pentru Munții Aninei.
De menționat, că apele Beușniței nu formează mai jos acest lac carstic turcoaz, el fiind produsul unui izbuc submers.

Din păcate, zona nu este pusă în valoare deloc, drumurile de la Socolari, lângă Oravița, sunt execrabile ,ar orașul Anina este, de departe, cel mai deprimant oraș din câte am văzut în România. Nici cu Oravița, cu tot cu teatrul ei și cu muzeul farmaciei, nu este departe.

Zona este atât de săracă, încât căutarea unei pensiuni decente si, mai ales, a unui restaurant normal, cu altă mâncare decât pizza, este o adevărată aventură... deprimanto-gastronomică.

Să revin la cascade.
Prima și cea mai frumoasă se află la 10-15 minute de lacul Ochiul Beiului-detalii AICI-, și se înfățișează în toată splendoarea cu o cădere de 15 metri, peste mușchiul gros de pădure de foioase
.
Undeva în stânga cascadei principale, urcă o potecuță, către cea de a doua treaptă, nu foarte înaltă, dar mult mai lată, iar după alți câțiva zeci de metri găsiți cea de a treia treaptă, mai îngustă și mai gălăgioasă.

Cascada se formează pe culmea Pleșiva, a munților Aninei, pe valea Beușniței, afluent al Nerei, la puțin peste 300 de metri altitudine.

Zona a fost declarată rezervație complexă, în care sunt ocrotite specii submediteraneene, precum liliacul sălbatic, cărpinița, mojdreanul, iasomia, pe lângă specii foioase clasice ca: alunul turcesc, fagul balcanic, frasinul sau ulmul.



Filmulețe:
- prima cascadă, cea mai mare și mai frumoasă;
- a doua cascadă, mai lată, debit bogat;
- a treia cascadă, cea mai mică.



joi, 11 octombrie 2018

Lacul Ochiul Beiului- o minune turcoaz din Munții Aninei

Pentru început să lămurim mica dispută legată de numele lacului. Unii îi spun ,,beu,, , așadar Lacul Ochiul Beului, iar alții ,,beiu,, ,deci,  Lacul Ochiul Beiului. Se pare că înseamnă același  lucru, termenul având sensul de: ...guvernator al unui oraș sau al unei provincii din fostul Imperiu otoman.Titlu dat de turci domnilor țărilor românești; ...

Se trage dintr-o legendă locală despre iubirea imposibilă și interzisă de canoanele vremii, dintre un turc frumos și o româncuță focoasă.

Se află în Munții Aninei, în jumătatea lor sudică, pe teritoriul județului Caraș Severin, și reprezintă o atracție turistică de prim rang pentru această zonă. 
Se poate ajunge dinspre Oravița, prin Ciclova Română, Ilidia, Socolari, până la păstrăvăria ocolului silvic. Nu vă speriați de drumul prin pădure, se poate ajunge și cu o mașină cu gardă joasă, dacă se merge cu atenție. La păstrăvărie există posibilitatea de a pune un cort și de mânca la o mică terasă, așa că nu ezitați să luați în considerare acest aspect dacă sunteți iubitori de natură și sălbăticie si multă...liniște.

După ce lăsați mașina în parcarea cu multă iarbă de lângă cabana pădurarului, o luați ușor pe jos cale de vreo 30 minute, pe un fost drum forestier, blocat acum, pentru că turiștii( teroriștii) de week-end mergeau cu mașina pănă în buza lacului. 

Bucurați-vă de peisajul extraordinar, de cascada Văioaga, de cataractele micuțe de pe răul Beului și de liniștea pădurii de foioase.
Traseul se continuă de la lac către cascadele Beușniței, în număr de trei, o zonă de o frumusețe aparte despre care voi scrie altădată.
Și Ochiul Beiului și Cascadele Beușniței fac parte din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, unul dintre cele mai bine păstrate și sălbatice parcuri naționale de la noi. 

N-aș spune și foarte bine administrate, pentru că se pare că toate energiile se canalizează către Izbucul Bigăr, așa zisa cascadă fiind o invenție comercială, care a căpătat anvergură internațională grație unor poze atent aranjate. Poate n-ar strica  ca din banii făcuți la Bigăr să se investească în infrastructură și în marcaje în restul parcului.

Să revin la lac. Are o suprafață relativ micuță, doar 284 mp, 3,6 metri adâncime, iar altitudinea la care este situat nu este una nicidecum ...montană, atingând 310 metri. 
Este drept, pentru cine știe, că nici Munții Aninei nu excelează în altitudini foarte mari, acesta fiind un aspect pozitiv, pentru că face zona mult mai accesibilă, chiar dacă drumurile sunt ca peste tot în Banatul Montan, execrabile- aș da ca exemplu drumul de la Ciclova Montană la mânăstirea Călugăra-infect!!!
Acest gen de lacuri sunt întotdeauna o mare atracție pentru culoarea lor turcoaz, așa cum este și lacul Ighiu din Trascău, pentru că aceasta( culoarea!) vine de la izvoarele subterane care alimentează lacul( izbucuri), calcarul/travertinul din zonă și lipsa poluării, astfel că rezultatul este unul plăcut ochiului( și al nostru și al beiului) și sufletului. 

Ultima fotografie este strigătul de disperare al iubitorilor de munte și de natură către grataragii, slăparii, meltenii și toți cei ce consideră gunoaiele un bun al umanității( sic!)







joi, 4 octombrie 2018

Toamna prin castelele, parcurile și drumurile idilice ale Germaniei

Faceți cunoștință cu Germania ca destinație turistică într-un mod romantic! Începutul toamnei este momentul ideal pentru a vizita orașele, itinerarele romantice și minunatele castele din Germania. 
Scufundați-vă în minunata lume a romantismului, bucurați-vă de plimbările pe malurile încântătoare ale râurilor și gustați câteva dintre vinurile germane, pline de arome magice și gusturi bogate. 

În fiecare an, frumoasele scene naturale, istorice și culturale îi impresionează pe vizitatorii din toată lumea. Puteți păși în lumea de altădată a familiilor nobile, a luxului și a bogăției - puteți cunoaște lumea din basme!


Castelele, parcurile și grădinile Germaniei
Toate acestea sunt dovada că basmele există în realitate! Vizitați câteva dintre castelele pitorești ale lui Ludovic al II-lea precum Neuschwanstein și Herrenchiemsee, iar atmosfera magică vă va întâmpina și în numeroasele parcuri și grădini.

Vinurile germane
În zilele de toamnă puteți vizita unele dintre cele 13 regiuni viticole ale Germaniei. Bucurați-vă de peisajele naturale fermecătoare și de gustul excelent al vinului german. Puteți încerca vinurile germane tipice, de la rieslingul spumos până la vinul burgund din struguri culeși târziu, vinuri ușoare și fructate, pline de farmec.

Relaxare de toamnă
Cum zilele devin tot mai scurte și mai reci, vă puteți bucura de atmosfera relaxantă într-unul din multele centre Wellness! Fie pe malul mării, la munte sau în mijlocul naturii, în Germania veți găsi cu siguranță oaza dvs. de liniște!

Evenimente recomandate:

Întâlnire cu frumoasa adormită și prințul
1-31 octombrie 2018
Scufundați-vă în lumea basmelor

Expoziția „Dorința înșelăciunii”
octombrie 2018 – 13 ianuarie 2019
De la arta antică la realitatea virtuală

Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului

  Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului   Septembrie 2008 surs...