Casa dansatoare din Praga

Praga nu contenește să uimească călătorul aproape la fiecare colț de stradă din cartierul vechi( Mala Strana). O asemenea experiență am trăit în plimbarea către castelul maiestuos al capitalei Cehiei, la întâlnirea cu niște panouri mari de sticlă care păreau vii, în lumina apusului de februarie.

Casa dansatoare( Tančici Dům pe limba cehă) este o interesantă apariție arhitectonică la colț de stradă. O arătare din sticlă și beton care contrastează foarte tare cu clasicul clădirilor aflate pe malul Vltavei. 

Este situată la intersecția străzii Resslova cu artera paralelă cu rîul numită, Rašinovo nábřeži, chiar peste drum de un pod care duce cu gândul la numele autorului acestui blog: Jiraškův(Irașcu!?😇) most.


Creația,, dansatoare" este opera a doi arhitecți cunoscuți Vlado Milunić și Frank Gehry și amintește de o dansatoare care îmbrățișează tandru un domn cu pălărie, motiv pentru care clădirea a căpătat numele de Fred și Ginger, în amintirea celebrilor dansatori hollywoodieni.

Finanțată de compania olandeză de investiții imobiliare, cu destinația de clădire de birouri, această construcție catalogată ca fiind deconstructivistă, a primit piatra de temelie pe 3 septembrie 1994. Imobilul are 9 etaje maxim, din care 6 sunt birouri, restul sunt ocupate de un restaurant de fițe francez și de săli de conferințe și expoziții.

Partea statică a clădirii simbolizează omul care are pe cap o alcătuire de oțel care seamănă cu capul Meduzei sau al hidrei antice, motive suficiente ca în 1997 să primească un premiu special din partea revistei Times, iar în Cehia a fost declarată una dintre cele mai reprezentative 5 clădiri,

Altă postare: Mănăstirea Pruncului Isus
                      Impresii din Praga

Castelul de Lut " Valea Zânelor "

By Sofia Flori

Pe drumul către Braşov, în localitatea Porumbacu de Sus, la poalele Făgăraşului , se înalță această minune. Nu departe de Sibiu, se găseşte un castel în adevaratul sens al cuvântului.  Acest castel, va fi, curând, o pensiune.

Castelul de Lut " Valea Zânelor " , pentru că  aşa se numeşte, este un proiect privat, construit exclusiv din materiale naturale, şi va avea 10 camere. 

Pâna când o sa ne putem bucura de o noapte petrecută aici, îi facem o  simplă vizită.

Dacă doriți să intrați în curte sau în camere, trebuie să luați bilet, costă 5 lei/ persoană; copii au gratuitate, iar langă castel există şi o parcare gratuită. 

Drumul până acolo este bun. Într-una dintre camere există un magazin cu câte ceva d-ale gurii şi cafea/ceai cald (eu am mers în ianuarie).

 

Curtea este frumos amenajată; într-o parte, lângă râu, sunt baloți de paie acoperiți cu pături si pernuțe - pe post de scaune sau canapele si unele balansoare cu pernute. FRUMOS !​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​

Zugspitze- vârful de poveste al Alpilor Bavarezi

Alpii Bavariei reprezintă ultimele trimiteri spre nord, ale uriașului lanț alpin, motiv pentru care altitudinile nu sunt precum cele din Elveția, Italia sau Franța, adică 3000-4800 de metri.

Zugspitze are 2962 de metri altitudine, și este mândria unei zone de o frumusețe aparte, din sudul acela frumos și misterios al Bavariei, care domină toată regiunea de podiș ce se întinde în sudul landului Bayern.

Un munte care se înalță maiestuos deasupra orășelelor sau stațiunilor germane, a căror inimă vibrantă este Garmisch Partenkirchen, stațiunea simbol a rivierei germane alpine.

În regiune se ajunge ușor, ori dinpre München, pe autostrada 95, ori din sud prin Innsbruck, din Austria, sau prin sudul Bavariei, dinspre Salzburg, vârful etalon Zugspitze fiind situat matematic chiar pe granița dintre cele două țări germanice.

Ce este interesant aici este calea ferată unică, inițial cu cremalieră pe toată lungimea, acum doar pe zona de tunel, care urcă până sub vârf, la peste 2800 de metri.
Trenul se poate lua din apropiere de lacul glaciar Eibsee, situat la 2 kilometri de stațiune, sau chiar din stațiune, caz în care drumul durează mai mult și este și mai scump. Există orare, pliante și indicatoare în tot orașul.

Călătoria este una deosebit de interesantă, și durează cel puțin o oră. Din păcate graba noastră și lipsa de repere la un moment dat, ne-a făcut să ratăm, un drum complet până sus, noi luându-ne bilete până la intrarea trenului în tunelul construit cale de vreo 4 kilometri în munte, efectiv.
Un motiv suficient să revenim la Garmisch, un orășel care ne-a fermecat la propriu, cu clădiri pictate în buna tradiție nemțească cu figuri și peisaje și practici rurale din evul mediu.

Este un oraș extrem de cochet, cu multe piețe mici si promenade, cu străduțe înguste  și terase și berării ascunse intim după case pline de jardiniere cu mușcate.
Eleganța sa discretă este dată și de magazinele de firmă, boutiqurile și chioșcurile care nu te agresează prin lumini, opulență, sau reclame insidioase.

Prețurile sunt destul de mari, cazările sunt scumpe( peste 100 E) dacă nu rezervați din timp. Mâncarea este absolut delicioasă cu multe elemente gastronomice tipic germane, multe terminându-se în ,,- wurst".

Zona din jur este și ea spectaculoasă, în apropiere aflându-se un lac glaciar deosebit numit Eibsee, înconjurat de vile și mici pensiuni, terase, parcuri și păduri de conifere. L-am susrprins în dimineața răcoroasă de iulie, cu ceața ridicându-se ușor către versanții abrupți ai muntelui Zugsiptze.

lacul glaciar Eibsee

Nu vreau să-mi imaginez cum este iarna, în stațiune, cum sunt pârtiile de pe platoul muntelui, situat chiar sub vârf, sau cum arată trenul plin cu turiști și schiori.
Apropo de vârf, acolo am zărit o macara și un funicular cu care urcau materiale și ciment, semn că zona de belvedere de sus se extinde.

Două zile sunt absolut insuficiente pentru explorarea completă a zonei, sub toate aspectele turistice și culturale. Suntem însă bucuroși de acest prim contact cu zona alpină germană așa că un articol despre Garmisch, este în pregătire.


Filmulețul de 1 minut-AICI

Denumirile unor orașe sau țări și originea lor

Palatul regal din Varșovia

Postare (pre)luată de pe blogul de geopolitică pe care scriu de câțiva ani, conflictelelumii.blogspot.com, o altă preocupare de-a mea. Am postat acest articolaș, în ideea de a avea cât mai mulți cititori acees la el.

1. Varșovia (Polonia)- fondat în urmă cu sute de ani, pe malurile Vistulei de doi pescari: Wars și Sava.
2. Dublin (Irlanda)- se numește în limba lor ciudată, Baile Atha Cliath adică ,,Golful Negru".
3. Rabat (Maroc)- triburile arabo- berbere din zona n-ar fi putut să numească orașul altfel decât ,,Tabăra Victoriei".
4. Lagos (Nigeria)- deși capitala de azi a Nigeriei este Abuja, Lagos rămâne cel mai mare oraș al țării si înseamnă în portugheză Laguna.
5. Oslo (Norvegia) - numit initial Christiania, a revenit la denumirea vikingă și anume ,,Gurile lui Lo".
6. Dar es Salaam (Tanzania) - nu mai este capitală de peste 15 ani, aceasta mutându-se la Dodoma, mai în centrul tarii, acest oraș se numeste de fapt ,,Portul Păcii ".
7. Phenian sau Pyongyang(Coreea de Nord sau RPD Coreeana)- se numește Orașul Sălciilor, noroc de ele cu criza din anii '90, ca orășenii manâncu rădăcinile, așa de rău ajunseseră comunistii lui Kim.
8. Addis Abeba (Etiopia) - situat pe platourile unui podis vulcanic, acest oras chiar că este ,,Floare Nouă", mai ales ca aici este primavară veșnică datorită temperaturilor moderate.
9. (D)Jakarta (Indonezia)- denumită inițial Batavia de către colonistii olandezi, înseamnă ,,Cetate puternică".
10. Viena (Austria)- numele își are originea în denumirea castrului roman Vindobona.
11. Londra (Marea Britanie) - numele este legat tot de romani care denumesc așezarea din întinsa câmpie sudică Londinium.
12. Gibraltar (teritoriu autonom sub jurisdicție britanică)- numele vine de la Muntele(stânca)lui Tarik, adică Djabaltarik.
13. Tel Aviv (Israel)- capitala țării, mutată-temporar- aici după problemele din Ierusalim, numele acestuia vine de la ,,Dealul primăverii ".
14. Buenos Aires (Argentina) - deși numele este foarte lung, s-au luat ultimele două cuvinte care înseamnă ,, Aer bun sau Aer sănătos ", nume care azi provoacă o grimasă celor ce citesc traducerea.
15. Nebraska (SUA)- unul din cele 50 de state americane, își are originea în denumirea indiană de Nethoska, care însemna "apa lină ".
16. Kara-Kum (deșert temperat din Asia Centrală) - înseamnă ,,nisipurile negre".
17. Mohenjo Daro (India)- oraș foarte vechi, fostă capitala a țării dravidienilor, o populație preindoeuropeană, însemna ,,Colina morților ".
18. Beijing sau Pekin (China)- Orașul de Nord sau mai bine de nor (de fum și smog).
19. Argentina- ușor de intuit, numele vine de la Țara argintului.
20. Burkina Faso- un nume ciudat dat de un fost președinte,Patria oamenilor integri, țara se numea până atunci Volta Superioară.
21. Sierra Leone-  inspirată de o stâncă de la intrarea ăn portul Freetown, numită Muntele Leu.
22. Vanuatu-  Ripablic blang Vanuatu sau Insula de deasupra mării.
23. Bhutan- Țara Dragonului Fulgerului, un simbol trecut și pe drapelul acesteia.

Peștera Meziad- splendidă și reamenajată

Peștera Meziad, pe care am văzut-o în urmă cu 15 ani, nu mai este. Ce am văzut astă vară, a fost nemaipomenit. 
Amenajată la standard european, exact cât trebuie și unde trebuie, fără excese, ca la Urșilor.  
O peșteră care merită orice efort, orice ocol pe  care-l faceți, orice oră pe care o petreceți în zonă. 
O surpriză plăcută, cu asfalt până aproape de gura peșterii, cu o terasă nouă chiar lângă vechea cabană, rămasă stingheră și cenușie, ca o amintire a vremurilor când acolo se ajungea pe un drum de pământ.

Ajungeți la Meziad din Beiuș, pe soșeaua spre Roșia-Aleșd  până în comuna Remetea cale de 9 kilometri, după care încă 9 kilometri pe valea Meziadului, până în satul cu același nume.

Eu calculez întodeauna distanțele pe sosele, pentru călătoriile mele, sau pentru o bună și corectă informare a cititorilor mei,cu bunul prieten de la https://distante-rutiere.com/, care mă scoate din multe încurcături.
Să revin.
La capătul satului, tot pe asfalt se află un micbutic cu suveniruri și o terăsucă unde puteți mânca ceva.
De acolo mergeți pe jos aproximativ 1000 de metri, printr-o zonă cu aspect de chei și foarte bine împădurită.

Peștera este un dintre cele mai lungi din țară, ultimele date dau 4750 de metri lungime totală a galeriilor, cifră care apare și în ghidul peșterilor din România, în care se spune că această cifră a fost obținută în urma ridicărilor topografice din 1972, făcute de cercetătorii de la Institul de speologie ,,E . Racoviță" din Cluj Napoca.

Peștera se află la 435 metri altitudine, în versantul drept al văii Peșterii( Munții Pădurea Craiului), un afluent din bazinul Crișului Negru( ăla de trece pe lângă Beiuș), și este cunoscută pentru portalul impresionant de la intrare, care măsoară 15 metri înălțime și 10 lățime( cf. Peșteri din România, Orghidan, Lascu, Negrea, Racoviță, 1984).

Se vizitează o bună porțiune din peșteră, cu ghid autorizat, pe două niveluri, între care se află un impresionant pod natural.
Așadar, aveți ocazia să vedeți acolo cele două galerii principale din puncte diferite și luminate frumos și discret. Asta îmi amintește de giganticele poduri suspendate între galerii din peștera Skocjan din Slovenia.

În regiunea podului natural cavernamentul ajunge la 35 de metri înălțime, unde de asemenea se află numeroase concrețiuni calcaroase, stalactite, stalagmite și baraje de calcit plus coloane și draperii, mult mai numeroase decât m-am așteptat.
Asta pentru că în urmă cu 15 ani încă se intra în peșteră cu lampă cu carbid și cu lanterne, și mare lucru nu puteai distinge.

Există și o sală a liliecilor, cu colonii foarte mari dintr-o specie mai interesantă numită Miniopterus schreibersii, plus alte câteva specii de lilieci pitici și unde s-au găsit numeroase oase de Ursus speleus,  în planșeul plin de pietriș de râu al galeriei inferioare, existând în acest sens și sala oaselor.

Peștera se apreciază că s-ar fi format într-un milion de ani având un aspect labirintic, prin dizolvarea calcarului de către două pârâuri care confluează în zonă, și care sunt captate undeva mai jos de peșteră, ca să nu mai inunde  anumite puncte din traseul turistic, făcând peștera accesibilă oricând.

Există un site al peșterii Meziad, de unde vă puteți informa despre istoric, orar de funcționare și tarife, la pestera-meziad.ro

Cascada Pătrăhăițești( Buciniș) sau crâng, pădure, cascadă, plăcinte

Undeva în inima Apusenilor, la vreo câțiva kilometri, de drumul Arieșeni-Vârtop, se face un drumeag de pământ, care te duce până spre un platouaș carstic, unde se află crângul Pătrăhăițești. 

Crângurile sunt corespondentele tipic moțești ale cătunelor, o alcătuire roită, splendidă, cu zece căsuțe, pierdute pe coclaurii Apusenilor la peste 1000 de metri altitudine.Toate postările despre Apuseni-AICI.

Când scriu sau străbat aceste arătări rurale cu case răzlețite prin pășuni, nu pot să nu-mi amintesc de felul magistral în care Victor Tufescu, marele geograf, evoca originile și viața trăitorilor la/în crâng, a  moților și a băieșilor din mijlocul acestor munți unici, foarte populați dar misterioși și tenebroși în același timp.

Lângă un asemenea crâng, unde toată viața se desfășoară în jurul fânețelor cu căpițe, pășunilor și animalelor de la fermă, găsești bine ascunsă, o cascadă care poartă numele sătucului.

Cascada cu nume lung, care-mi amintește de Vârciorogul de sub Piatra Grăitoare( o postare săritoare- AICI, filmuleț AICI), mai are un nume sub care o să o mai întâlniți, și anume Buciniș.

Cu un nume cumva ciudat, după cum spuneam, imposibil de pronunțat la prima cuvântare, cascada aceasta farmecă privitorul, cu cele două trepte ale sale, care însumează 14-15 metri de cădere apă nu foarte zgomotoasă, dar cu un debit sănătos.

Decorul este clasic spectaculos, dacă pot spune așa, cu o pădure de fag de la 1200 de metri altitudine, cu căderi de pietre cristaline și calcaroase, cum le stă bine în Apuseni, și cu un vârf de munte care se prefigurează la orizont, cu niște... turbine eoliene cocoțate hăăt, sus.

Este vorba despre vârful Curcubăta Mică, de 1769 de metri( vârful Curcubăta Mare, 1849 metri, sau Bihor, este cel mai înalt din Apuseni), pe care o companie energetică îndrăzneață a urcat și montat trei turbine eoliene, care se pot distinge în ultima poză din această postare.

Pe drumul de ducere sau de întoarcere de la cascadă, opriți-vă la casa micuță până unde puteți urca cu mașina, și mâncați o plăcintă( mă rog, două, trei...) moțească cu afine, zmeură sau brânză, pentru 2 lei bucata. Merită așteptarea, pentru că tanti de acolo, face plăcintele pe loc, ceea ce le face mai gustoase, și mai delicioase, decât vă puteți închipui.

Tot lângă căsuța cu plăcinte șe află un mic muzeu etnografic cu multe obiecte confecționate din lemn, cu cănițe, ceșcuțe, străchini, castronașe, fluiere, ciubăre și mai ales tulnice, din care încă se mai cântă, sau cu care încă se mai comunică peste munți. Din păcate n-am prins deschis, dar asta nu este o zonă pe care să o mai ratezi după ce ai ajuns o dată aici. Oricând aș trece pe aici, m-aș abate pentru două ore, dus întors.

Un mic filmuleț cu cascada găsiți AICI.

În rest, bucuria unei drumeții super ușoare de vară, care se lasă cu plăcinte, priveșliști, pojarniță și o mică coroniță cu albăstrele, nu are cum să nu-ți schimbe starea de spirit, în bine sau din bine în excelent. Ceea ce vă doresc și vouă, după lectura acestei postări.

Vărășoaia-ochiul de apă din platoul carstic al Padișului

Voi începe anul 2017 cu o postare scurtuță, despre un lac mic, micuț( litălș 😊), care m-a fermecat prin discreția lui, și la care mi-am dorit de foarte mult timp să ajung, aflat în mijlocul Apusenilor. 

Lacul carstic Vărășoaia, aflat în centrul, aproape matematic al Platoului Padișului, este la propiu un ochi de apă de câțiva zeci de metri pătrați, care nu beneficiază nici măcar de un indicator( pe bune, nici unul!).

Este relativ insignifiant, o altă băltoacă( în zonă sunt câteva zeci de ochiuri de apă), din zona asta cu multe doline, în care se oglindesc frumos molizii, și care mâine pot dispărea în pământul calcaros, prin vreun sifon, desfundat de eroziune.
De altfel, un lucru cunoscut la lacurile carstice, nivelul apei variază foarte mult în funcție de anotimp, precipitații și de legătura pe care o au cu subteranele calcaroase ale zonei.

Cineva de la o stână din apropiere, îmi spunea că sunt ani în care nivelul apei este dublu, față de ce am întâlnit în vară.


Până una alta, este un lăcușor frumos, plin de tritoni( specii de batracieni care aduc cu sopârlele), alge, trunchiuri putrezite, înconjurat de păsuni bogate, vite și ovine grase, păduri de molid și de brad care dau un aer proaspăt și îmbată privitorul cu frumusețe.

Un loc plăcut, unde se ajunge ușor, pe un drum asfaltat, care pornește din Pietroasa( de lângă Chișcău- Peștera Urșilor), care șerpuiește pe lângă valea vijelioasă a Crișului Pietros, până în zona Boga.

Mic dejun regulamentar pe o cioată, cu pateu și pește

De acolo, drumul continuă, prin poiana de la Bălileasa până la intersecția către cabana Vărășoaia, unde se află și lăcușorul.
La intersecția către cabană și către cetățile Rădesei, am întâlnit căluții din Padiș, prinși într-un filmuleț postat AICI.

De la intersecția respectivă, până la cabanele din Platoul Padiș mai sunt vreo doi kilometri, dar zona nu merită nici măcar două minute de oprire, pentru că este plină de cocoiabe și betoane neterminate, dar despre asta altădată.




Nu m-am așteptat  ca lacul să nu fie marcat nicăieri și nici să fie așa de mic, dar poate tocmai acest lucru, l-a făcut, în ochii mei atât de atrăgător, de misterios și de interesant.

Asta spre deosebire de celălalt lac carstic, despre care stim din cărțile de geografie, numit Ighiu, Ighiel, sau Iezerul Ighiel, din Trascău, care este un lac de baraj natural carstic, mult mai mare, mai frumos și mai spectaculos. Postarea despre Ighiu, AICI.

 Administrația parcului natural al Apusenilor, se ocupă de atragerea atenției asupra indicatoarelor care interzic accesul cu mașinile(un tip într-un jeep îmi atrage atenția că n-am voie spre Pietrele Boghii, deși era evident că nu pot înainta cu mașina mea, pe un drum practic inexistent, un exces de zel idioțesc), dar în ceea ce privește indicatoarele și ghizi sunt rămași mult în urmă. Un articol despre ghizii din parcuri, AICI.