Sorcova moșului de la chilia lui Daniil Sihastru-Putna

Cea mai înaltă biserică din lume- Săpânța-Peri, Maramureș

Mulți dintre cei ce ajung în Maramureșul istoric, merg negreșit la Săpânța, să admire crucile pictate de Stan Pătraș și ucenicii lui din Cimitirul Vesel, dar foarte puțini se interesează de alte obiective turistice din comună. 
Unul dintre acestea este biserica mănăstirii Săpânța- Peri, considerată cea mai înaltă biserică de lemn din lume, întregul ansamblu( biserica în sine) având 78 de metri, din care turla are nu mai puțin de 54 de metri. 

Urmăriți indicatoarele din comună, care vă vor duce către un drumeag asfaltat, îngust și pitoresc, la capătul căruia se află parcul dendrologic Livada, dominat de pini, molizi si fagi falnici, și în mijlocul căruia se află mănăstirea Săpânța -Peri.

Mănăstirea și construcțiile sunt relativ noi, temelia punându-se în 1997, altarul este amenajat la subsol -sus încă se lucrează-  corpul unde sunt chiliile este gata, însă sentimentul pe care ți-l oferă ansamblul mănăstiresc în totalitatea lui este acela de... neterminat.
Bineînțeles că liniștea  și armonia peisajului, te transpun în starea specifică oricărui credincios care calcă în curtea unei mănăstiri, dar privind strict la clădiri asta am simțit.

Istoria mănăstirii se scrie din timpul lui Dragoș Vodă prin secolul al XIII lea , care avea în ,,pază'' o mică mănăstire de maici în localitatea Peri, aflată azi pe teritoriul Ucrainei. Aceasta a rezistat până în secolul al XVIII lea, când  a fost distrusă. Noua ctitorie a fost ridicată în amintirea vechii sihăstrii cu hramul Sf. Arhanghel Mihail, în parcul care aparține parohiei Săpânța, din acest motiv se numește Săpânța -Peri.
Nu ratați vizitarea acestei minunate construcții, iar ca recomandare, căutați-l pe singurul meșter care mai sculptează și pictează cruci în comună.

Bisericile de lemn din zona secuiască

Câteva considerații cu privire la bisericile de lemn din zona secuiască:

- cea mai veche bisericuță de lemn este cea din satul Oroiu, comuna Band, atestată in anul 1690;
- cele mai multe hramuri aparțin, ca peste tot în Transilvania, Sf. Arh. Mihail și Gavril, urmat de Sf. Nicolae și de cele închinate Maicii Domnului ( în Covasna 4 din 6 biserici au hramul Sf. Arh.);

- în județele Harghita și Covasna, puținele biserici de lemn se află exclusiv în zona românească a județelor, cum este cazul nordului Harghitei, iar în județul Mureș numărul lor este mai mare pentru că proporția populației româmești este de peste 50%;
- cea mai nouă biserică de lemn se află în comuna Tulgheș( românească aproape 100%) și este de fapt o capelă de lemn din 1922.

Jud. Mureș

1. Sat Văleni, com. Acățari- biserica de lemn Sf. Nicolae, 1696
2. Sat Dâmbău, com. Adămuș- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, cu picturi interioare originare, sec. XVIII
3. Sat Chinciuș, com. Adămuș- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, sec. XVIII
4. Sat Cecălaca, com. Ațintiș- biserica de lemn Sf. Nicolae, sec. XVIII
5. Sat Bernadea, com. Bahnea- biserica de lemn din 1805
6. Com. Band- biserica de lemn Sf. Maria, sec.XVIII
7. Sat Oroiu, com. Band- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, 1690-1720 și biserica de lemn Intr. în bis. a Maicii Domnului, 1764
8. Sat Petea, com. Band- biserica de lemn Sf. Ap. Petru și Pavel, 1741 cu clopotniță de lemn din 1761
9. Sat Țiptelnic, com. Band- biserica de lemn Schimbarea la Față,1896
10. Com. Beica de Jos- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, 1810
11. Sat Nădașa, com. Beica de Jos- biserica de lemn Sf. Nicolae, 1717
12. Sat Săcalu de Pădure, com. Brâncovenești- biserica de lemn Înălțarea Domnului, sec. XVIII
13. Sat Bozed, com. Ceaușu de Câmpie- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, 1750 și biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, din satul Culpiu, sec. XIX și biserica de lemn Sf. Ioan Botezătorul,  din satul Porumbeni,sec. XVI , ref. în 1749 cu picturi interioare din sec. XVIII
14. Com. Chețani- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, sec. XVIII și biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, din satul Grindeni, sec. XVIII
15. Sat Urisiu, com. Chiheru de Jos- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, 1747, ref. 1848-1851, cu icoane vechi din 1539, manuscrise și cărți rare de secol XVI și biserica de lemn Sf. Treime, sec. XIX
16. Com. Crăciunești- biserica de lemn Sf. Nicolae- Nicolești, sec. XVIII și biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, sec. XIX
17. Com. Cuci- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, 1835
18. Sat Troița, com. Gălești- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, sec. XIX
19. Sat Cuștelnic, com. Gănești- biserica de lemn  Sf. Arh. Mihail și Gavril, 1780 și biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, 1750
20. Com. Glodeni- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, sec. XVII și biserica de lemn din satul Moișa, de secol XIV și biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, din satul Păcureni, sec.XVIII
21. Sat Mura Mare, com. Gornești- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, sec. XVII și biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, sec. XVII, din satul Mura Mică
22. Sat Lăpușna, com. Ibănești- biserica de lemn Sf. Nicolae, 1779
23. Com. Iclănzel- biserica de lemn Sf. Ap. Petru și Pavel, sec. XVIII
24. Sat Deag, oraș Iernut- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, 1765+ biserica de lemn Buna Vestire, sec.XVIII
25. Sat Sânișor, com. Livezeni- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, sec.XVIII
26. Sat Băița, com. Lunca- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, 1723
27. Sat Abuș, com. Mica- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, sec.XVIII
28. Com. Miercurea Nirajului- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, 1843
29. Com.Pănet- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, 1740 și biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, din satul Hărțău, 1824
30. Com. Petelea- biserica de lemn Sf. Ioan, 1761
31. Com. Răstolița- biserica de lemn Sf. Nicolae, sec.XVIII
32. Com. Râciu- biserica de lemn Ad. Maicii Domnului, din satul Sânmartinu de Câmpie, a mănăstrii Sânmartin, 1660, cu colecție de icoane și aghiasmatar cu trei turle din 1860
33. Mun. Reghin- biserica de lemn Sf. Nicolae, 1744, pictată în 1857, monument de arhitectură
34. Sat Sămășel- Gară, com. Sărmașu- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, 1692, și pictată în 1781
35. Sat Sânmărghita, com. Sânpaul- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, sec.XVIII
36. Mun. Târgu Mureș- biserica de lemn Sf. Arhanghel Mihail, 1793, pictată în 1814
37. Sat Cerghizel, com. Ungheni- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, sec.XVIII
38. Com. Vânători- biserica de lemn Sf. Gheorghe, 1801

Jud. Harghita

1. Com. Bilbor- biserica de lemn Sf. Nicolae, 1795 și biserică catolică de lemn, sec. XX;
2. Com. Gălăuțaș- biserica de lemn Ad. Maicii Domnului, 1791;
3. Sat Bodogaia, com. Secuieni- biserica de lemn din 1700;
4. Oraș Toplița- biserica de lemn Sf. Ilie, a mănăstrii Toplița, 1842, monument istoric în stil moldovenesc și transilvănean + biserica de lemn din 1867 și biserica de lemn  Intr. în bis. a Maicii Domnului, din localitatea Moglănești, a mănăstirii Pârâul Doamnei, monument istoric, 1658, cu iconostas din 1747;
5. Com. Tulgheș- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, sec.XVIII și capela de lemn Sf. Ap. Petru și Pavel din 1922.

Jud. Covasna

1. Com. Chichiș- biserica de lemn Sf. Ap. Petru și Pavel, 1740, monument de arhitectură populară;
2. Com. Poian- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, 1834;
3. Com. Vârghiș- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, 1807;
4. Com. Zagon- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, 1814 și biserica de lemn Cuv. Parascheva, din satul Păpăuți, 1804, monument de arhitectură populară;
5. Com. Zăbala- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, 1777 .

 

 

CITEȘTE AICI DESPRE BISERICILE DE LEMN DIN BANAT, MARAMUREȘ , BUCOVINA ȘI NEAMȚ

Bisericuța din Bârsana- monument UNESCO, uitat și confundat

Monument din patrimoniul mondial UNESCO, situat în satul Bârsana, comuna Bârsana, județul Maramureș, cu hramul Intrarea  Maicii Domnului în biserică, monument istoric, cod 904.
Acestea sunt coordonatele tehnice ale acestui monument uitat pe un vârf de deal din inima Marmureșului istoric, confundat adesea de turiștii de ocazie cu mănăstirea Bârsana, cea situată la intrarea în comună, dinspre Vișeu.

Mănăstirea este ctitorită prin 1991, după planurile unui arhitect inspirat, din acest motiv este extrem de vizitată și de cunoscută, rămânând singurul obiectiv turistic vizitat din comună.

Durerea mea este legată de intrarea în anonimat a bisericuței UNESCO, asta și pentru că nu există indicatoare și deci nici interes să fie promovată, chiar dacă de ea se ocupă fiica preotului paroh, care este și plătită pentru funcția de ghid al monumentului.
Când am ajuns acolo, în mijlocul unei săptămâni de vară, ne-am nimerit cu un turist polonez ce făcea un tur al Maramureșului, cu autostopul, și care era extrem de revoltat că nu este deschis la or 9.30, un obiectiv pentru care el venea de 1000 de kilometri.

L-am ajutat, mai în grabă, am mers la fiica preotului, am luat-o de acasă și am dus-o la bisericuță dar n-am mai intrat, din acest motiv și pozele sunt puține.
Dar durerea rămâne, mai ales că la biserică se ajunge pe un drum îngust cât o potecă care se face la dreapta din drumul național, extrem de strâns, în 90 de grade. Mai este o intrare, mai largă din drumul mare, care te duce la casa unor oameni, iar ca să ajungi la scări trebuie să treci prin mica lor curte, betonată și aranjată, iar oamenii sunt foarte amabili.
Bisericuța  are o poveste interesantă, fiind ridicată pe la 1720, în valea Izei, ca biserică de mănăstire, fiind mutată apoi din motive necunoscute, pe delușorul din mijlocul satului, pe la 1800. Începând cu 1806 pictorul sau zugravul-pentru conformitate- Toader Hodor din Vișeul de Mijloc, se ocupă de pictarea bisericii, introducând pentru prima dată reprezentări baroce și rococo, străine de tradiția postbizantină. El pictează în naos și pronaos scene din Geneză, din Judecata de Apoi și din Patimile lui Iisus.
Biserica este construită din bârne asamblate în sistem blockbau, are plan dreptunghiular iar la interior este de remarcat bolta de secțiune poligonală, pe console. Acoperișul are streașină dublă, deasupra pronaosului aflându-se turnul cloptniță, cu camera clopotelor în consolă și cu acoperiș înalt, piramidal.

Sibiu, orașul meu preferat

by Sofia Flori
 

 Sibiu, orașul meu preferat. Un oraș în care nu o să te plictisești niciodată. Te cucerește în orice perioadă a anului. 

Anul ăsta, Sibiul mi-a ieșit deseori în cale și, de fiecare dată l-am revăzut cu mari emotii.  Pe lângă cunoscutele obiective turistice, am încercat să descopăr câte ceva nou: o clădire, o stradă, un loc, un parc sau poate sa traiesc  un moment frumos . 
 

Turnul Sfatului este simbolul orașului, are 4 etaje și oferă o panoramă foarte frumoasă către centru. Mai mereu, aici, au loc  diverse expoziții de pictura, fotografie sau modelaj.
La etajul 3 se găsește mecanismul ceasului (cel deal doilea ceas de turn din Romania, datand din  1494 - sper că am înteles corect). 

 

 

La ultimul etaj,  însă,  ai parte de o priveliște MI-NU-NA-TA către zona centrală a orașului.  Fix în ziua când am vizitat eu Sibiul, s-a pornit să ningă. Era așa frumos!

Turnul se viziteaza in fiecare zi, intrarea costa 2 lei. Nu exista taxa foto!

 

Pentru că vremea s-a înrăutățit și imi doream să văd orașul și de la o înăltime mai mare  am mai bifat un obiectiv turistic important:  Catedrala  Evanghelică.

 

Urcarea în turnul de 7 etaje  a început cu scările spiralate strâns, apoi cu niște scări pe care abia pășeai (de teamă)  și dacă te uitai în jos vedeai ditamai " hăul" . Urcarea , pentru mine , a fost ca într-un film  horror( întuneric, scartaituri la fiecare treaptă urcata și tinut strâns de balustrade) dar odată ajunsă sus nu a mai contat nimic. Turnul are înăltimea de aproape 74 metri și este cea mai înaltă clădire din Sibiu. 

La penultimul nivel se găsesc cele 3 clopote , iar la ultimul etaj, la peste 50 metri deasupra pământului sunt cele 4 turnulețe din  care privești orașul. E atât de frumos să descoperi orașul de acolo , de sus,  și să încerci să ghicești străzi, clădiri și tot ce mai cunoști prin Sibiu:) și totodată, să il admii că iti oferă peisaje și bucurii din orice unghi  îl privești. Panorama este superba, iar cuvintele prea mici - pozele vorbesc mai bine!
În turn se mai găsește și cel de-al doilea ceas ca vechime din România. Ceasul actual  datează din 1881. 

 

Am coborât și am continuat vizitarea bisericii. Constructie în stil gotic, impresionanta. Interiorul -  maret, impunător, cu coloane  uriașe; ferestre cu vitralii -superbe; sculpturi/ basoreliefuri- mari!  Aici,  totul mi-a lăsat impresia de măretie.

Cea mai veche parte din biserică, am aflat, că este corul. Corul detine cea mai mare orgă din sud - estul Europei, instalată în 1914 și renovată  în 1997

 

 

După ce m-am minunat de tot ce vedeam în această biserică , nu am apucat să mă dezmeticesc bine, și ..  intrasem  într-o încăpere, în care am avut impresia că vad o cameră care semăna cu un cimitir...  cimitir cu " crucile"   zidite/ prinse în perete; un miros ciudat și începător își făcea simtită prezenta, camera prezenta urme de umezeală / igrasie (sau asta vedeam eu )  dar ...da, nu era doar o impresie. Ulterior, am aflat că ceea ce vazuzem fusese  FERULA , cu 67 de  lespezi funerare , unice în Romania. Aici, în biserică, se îngropau " mai marii orașului " , până în 1796 când a fost interzis acest obicei. O excepție s-a făcut pentru Samuel von Bruckental.

Cele mai vechi lespezi sunt din 1496, 1499 și cea a lui Mihnea Vodă cel Rău din 1510.
Încă se mai păstrează vechiul amvon din piatră (1520 ), o cristelnita din marmură și un altar, dar și alte obiecte religioase. 

Cred că am platit doar 8 lei biletul de vizitare a bisericii + turn. Nu există taxa foto!

Primul ghid turistic al Dunării românești

Autorul acestui ghid unic pentru istoria turismului românesc, este colonelul (maior în acea perioadă ) D. Papazoglu, care pe la 1863 face o selecție a tuturor obiectivelor turistice care se întindeau pe atunci de la ,, Severin a la Mer Noire''( de la Drobeta Turnu Severin pînă la Marea Neagră),  așa cum se spune și în titlul bilingv al ediției princeps, scoase la Tipografia Statului Sf. Sava și Nifon.

Descrierea începe cu marea insulă Ostrovu Mare, marele ostrov care urmează orașului Drobeta, acoperită în acele vremuri cu păduri de stejar și mult vânat. Urmează cetatea turcească a Vidinului, pe malul drept, apoi se face o scurtă descriere a orașului Tierna sau Dierna( Orșova) și a ostrovului Corbu  dar și a podului lui Traian de la Drobeta, construit de celebrul arhitect al Antichității, Apolodor din Damasc.

Mai în aval, spre vărsarea Jiului și Oltului în marele fluviu european, se amintește despre porturile Calafat- Celei și Turnu, devenit mai târziu și Măgurele, apoi ajunge la Giugiu, important port de debarcare pentru străinii care doresc să viziteze capitala.

Descrierea continuă cu zona Călărași și cu zona bălților Dunării care separă Dobrogea de ,,continent'' făcându-se referire la micuțul târg rămas la gura Ialomiței, numit Târgul de Floci, în amintirea transhumanței realizată de ciobanii trasilvaneni, în zona Vadu Oii.

 

După o scurtă referire la Hârșova( anticul Carsium), autorul vorbește despre Brăila, ca despre un port frumos, plin de hambare cu grâne de toate felurile și despre importanța lui ca poartă de export a Tării Românești. Zona de vărsare a Siretului este considerată foarte importantă, pentru că pe aici coboară toată cheresteaua din Moldova, spre Galați, un mare port unde se îmbarcă călătorii de două  ori pe săptămână, pentru Constantinopol!!!

Deci, existau curse regulate între marele porto-franco dunărean și capitala imperială de la Bosfor, ceea ce atestă împortanța Galațiului ca port comercial și pentru călători. Colonelul Papazoglu, amintește de cursul fluviului prin deltă și prin bălțile acesteia, până la vărsarea în Mer Noire, prin cele trei brațe.

Foarte interesantă se dovedește descrierea drumului până la București cu ,,delijanul'' adică cu diligența dar și a orașului lui Bucur în sine, cu hotelurile sale de atunci,  Fieschi, Concordia sau Patria. Se amintește despre balta Cișmigiului( azi, lacul și parcul cu același nume), șoseaua Kiseleff, morile de măcinat grâu și porumb, bazinele și cișmelele de pe malul Dâmboviței, ca și despre clopotul cel mare din curtea Mitropoliei, turnat de ruși din fierul tunurilor turcești la 1828. La final, autorul își exprimă dorința ca cititorul  să vadă, Turnul cel Vechi al Colței, care însă prin ,,negrija'' edililor, de la 1888 nu se mai vede!!! Trist. Se pare nici atunci autoritățile nu puneau mare preț pe monumentele arhitectonice.

Cetatea Soimos

Pe dealurile Lipovei exista o cetate cu un trecut istoric tumultuos

Cetatea Soimos este un edificiu medieval situat pe malul drept al Muresului, vizavi de Lipova, pe dealul Cioaca Tautului. Este atestata documentar de prin anul 1278 si a fost construita dupa Prima Invazie Mongola care a afectat inclusiv aceasta zona.

Cetatea a fost construita de catre o familie nobiliara. Prima atestare documentara se refera ladonatia „Castrum Somos” de catre banul Pal catre fii fratelui sau. Rolul ei militar a crescut constant incepand cu voievodul Ladislau Kan al II-lea care a stapanit cetatea prin doi interpusi, comiti de Arad: Alexandru (1310) si Dominic (1311). Dupa 1315 ajunge domeniu regal, fiind resedinta comitilor si vicecomitilor de Arad. (vezi Pensiuni Arad)

 

 

Catre mijlocul secolului al XV-lea trece prin mainile mai multor stapani, fiind donata succesiv. In final regele Vladislav I a donat-o familiei Orszag in perioada 1440-1444. In anul 1456 a intrat in posesia lui Iancu de Hunedoara, in cele din urma in 1471 ajunge in proprpietatea capitanului husit ceh Jan Giskra.

In 1509 cetatea si domeniul revin lui Gheorghe Hohenzollern de Brandenburg.

In 1514 cetatea este asediata de catre rasculatii romani si maghiari, condusi de Gheorghe Doja dupa ce garnizoana cetatii condusa de voievodul de Ciuci se rascoala si ea alaturi de oamenii condusi de Doja impotriva oamenilor lui Gheorghe Hohenzollern.

In 1541, cand Transilvania a devenit principat autonom, Soimosul a fost resedinta principelui minor, Ioan Sigismund si a mamei sale, regina Isabela. in aceasta perioada ea este intarita si infrumusetata in stilul Renasterii, totodata adaugandu-i-se bastioanele externe. In curtea interioara putem descoperi chiar si azi unele profile de piatra de la apartamentele princiare situate la etaj care sunt sculptate artistic.

 

Dupa asedii repetate, turcii au ocupat cetatea in anul 1552, iar in 1595 a fost recucerita de catre capitanul lui Stefan Bathori - Borbely Gyorgy - dupa care a ajuns in custodia domnitorilor din Ardeal printre care si Moise Secuiul - conducatorul luptei de rezistenta impotriva ocupatiei austriece.

Generalul Gheorghe Basta - dupa ce a fost infrant langa Teius in anul 1602, s-a refugiat in cetatea Soimosului. Considerandu-se insa mult prea nesigur in aceasta asezare, a incheiat o intelegere de schimb cupasa Bektas din Timisoara, prin care a cedat fortareata pentru cetatea din Kladovo de pe malul Dunarii.

In 1599-1600 trece sub stapanirea lui Mihai Viteazul dar este recucerita de turci. De abia in anul 1688 Castrul a fost eliberat definitiv de sub dominatia turceasca.

Pierzandu-si treptat importanta militara ca urmare a perfectionarii altileriei, stricaciunile din timpul si dupa asediu nu au mai fost remediate niciodata, fortificatiile intrand in paragina.  Ca o ultima amprenta istorica, in 1784, in apropierea acestei cetati s-au ciocnit rasculatii lui Horia cu fortele imperiale si nobiliare. Parasita in 1788, zidurile ei s-au transformat treptat in ruine. (vezi Cazare Arad)