joi, 23 aprilie 2015

Sunny Beach

sursa: travella.ro
Litoralul bulgaresc, in toată splendoarea si esenta unei vacante plăcute, vine in intampinarea doritorilor si iubitorilor de plaje cu aer exotic. Sunny Beach este stațiunea turistică de pe teritoriul Bulgariei perfecta pentru vacantele cu familia, prietenii sau cele romantice alături de persoana iubita. Având in vedere faptul ca stațiunea dispune de 206 hoteluri, vile, pensiuni, pensiuni in regim hotelier sau campinguri, aveți posibilitatea de a opta pentru cele care îndeplinesc întocmai cerintele dumneavoastră.
Pentru o familie numeroasa care prefera sa se relaxeze, fara grija pregatirii unui mic-dejun, pranz sau cina.

                 Majestic Beach Hotel este perfect pentru familiile care au copii si necesita supraveghere permanenta, existând programe de recreere si jocuri educative in incinta hotelului, in funcție de vârsta copiilor, susținute de persoane specializate, fără costuri suplimentare.Mesele piticilor sunt atent selectionate si pe gustul tuturor, cu un program de trei mese complete si gustari delicioase. Hotelul are o poziție excelenta, fiind situat pe malul marii. In ceea ce priveste partea gastronomica, meniul este variat si deschide apetitul turiștilor cu tentatii culinare bulgaresti.Un aspect important, care cere o atenție deosebita, este nivelul de curatenie al hotelului Majestic, test pe care îl trece cu brio, prosoapele sunt schimbate zilnic sau la cererea clientilor, iar grupurile sanitare stralucesc si au un aer fresh la fiecare intoarcere in camera.

                 Statiunea Sunny Beach mai este denumita si "Children Beach", datorita posibilitatilor de distractie a copiilor si existenta unui mediu propice sigurantei acestora: nisipuri fine, plaja intinsa cu intrare lina in mare, apa lipsita de flora si fauna daunatoare. In majoritatea restaurantelor se gasesc meniuri speciale pentru copii, cu locuri de joaca si posibilitati de organizare a petrecerilor si a concursurilor sportive.
             Romanticii au si ei locul lor bine definit, iar cei de la hotelul Jeravi o știu cel mai bine, întrucât este cotat ca fiind primul pe lista hotelurilor destinate cuplurilor. Prețul este accesibil, iar calitatea serviciilor este pe măsura asteptarilor in ceea ce privește organizarea cinelor romantice si prezenta barurilor micute si cochete, specifice cuplurilor. Pozitionarea hotelului este pe malul marii, camerele cu vedere la mare fiind preferate de cele mai multe cupluri.
                 Grupurile de prieteni care cauta distractie o pot gasi fara probleme la terasele si barurile de pe faleza destinate celor care cauta zgomotul si distractia . In fiecare local de genul acesta exista un deejay care anima clientii cu diversitate in genurile de muzica, iar petrecerille spumoase si cele cu tematica, asa zisa "robotica", sunt nelipsite.  Cele mai cautate baruri pe plaja sunt Maraia, Bikini, Viking, Guaba, iar seara iti poti antrena picioare la un dans in cluburile Disco Orange si Dance Club Mania.  In cazul in care vreti ceva adrenalina puteti incerca parcurile cu roller-coastere, in care sigur ies in evidenta capsulele enorme, de doua persoane, care te proiecteaza in aer, pe principiul unei prastii, timp in care esti filmat, existand posibilitatea de a cumpara DVD-ul la finalul experientei.
               Statiunea ofera o multitudine de posibilitati de agrement, puteti sa faceti parasailing, sa inchiriati un schi-jet, iubitorii de scuba diving pot face scufundari in zone superbe, windsurfing, parapanta, yacht de elita, scoala de calarie, tir cu arcul, minigolf, cricket, bowling, biliard, tenis, baschet, volei.
               De la un capat la altul al statiunii te poti deplasa cu trenuletul, masinute de golf , trotinete electrice sau tricicleta, iar pe drum va puteti lua inghetata direct de pe strada, fiind recunoscuta cea care are in interior o exemplificare in miniatura. Restaurante precum Djanny, langa Bazar Palma, este potrivit pentru un pranz cu mancare gustoasa si preturi mici, iar pentru o cina mai rafinata nu trebuie ratat restaurantul Bolero, elegant prin esenta si prezentare, de asemenea,de pe lista restaurantelor nu trebuie sa omiteti Oasis si Fregatata. Amatorii fripturilor se pot desfata la Steak House Jupiter, care este chiar vis-a-vis de Hotel Barcelo, iar fanii junk food pot sa se bucure aici de mancarea preferata la McDonalds's, KFC sau Burger King.
               In materie de atractii turistice, nimeni , indiferent de varsta, nu ar trebui sa rateze o plimbare in orasul vechi Nessebar, construit pe ruinele cetatii tracice Mesambria, va da cu siguranta o nota boema vacantei, cu stradute pline de magazine de suveniruri si restaurante cochete cu vedere la mare. Pentru iubitorii de natura si plimbari in parcuri exista Ropotamo, un parc national spre orasul Sozopol.
               Evenimente precum festivalul international de cantec popular "Golden Orpheus", festivalul international de muzica folclorica, nu lipsesc nici din peisaj, dand ocazia turistilor de a gusta putin din bogatia muzicala a Bulgariei.
               Statiunea Sunny Beach ofera posibilitati de distractie, relaxare si rasfat pentru toate varstele, preferintele si buzunarele turistilor, fiind cea mai mare si moderna statiune din Bulgaria, iar toate hotelurile au o amplasare pe o arie de 300 m departare de plaja, prin urmare , oriunde ai alege sa te cazezi distanta nu va constitui o problema, in special cu posibilitati vaste in alegerea unui mijloc de transport, in comun, inchiriate sau cele oferite de serviciile hoteliere.

luni, 30 martie 2015

Cascada Bigăr, una dintre cele mai frumoase cascade din lume!


by Sofia Flori

Un filmuleț frumos -AICI

Despre cascada Bigăr auzisem câte ceva, dar nu credeam că este la noi în țară. După ce am aflat că  e localizată în Caraș Severin mi-am dorit tare mult să o văd și am început să îmi planific o tură prin zonă.

Așadar, într-o zi de week-end  am ajuns din greșeală  în Oravița. Nevrând să mă reîntorc spre casă pe Clisura Dunării, mi-am zis să merg unde mă va duce drumul și să înnoptez pe la Reșita sau Caransebeș. Nu mi-am făcut un traseu anume, ci am mers la întâmplare. Am pornit pe DN57B și când am ajuns la indicatorul spre Anina m-am gândit că ar trebui să merg acolo să mă plimb cu Semmering-ul. În clipa următoare am realizat că nu am timp  și mi-am continuat drumul spre Caransebeș printr-un "defileu" superb . Așa am găsit cascada!

Se află  pe partea dreaptă a drumului, cum mergi din Oravita pe DN 57B, în apropierea localității Bozovici.  Există o mică parcare  și un indicator cu Paralela 45 pe care nu ai cum să nu îl observi. În 2014 când am fost eu, se percepea taxă de vizitare ( 5 lei parcă - este scris la intrare alături de citatul din "The World Geography "), Am intrat fără plata taxei, deoarece nu era nimeni care să o colecteze. Am trecut podul de lemn. În partea stânga am admirat  cum curge agale Minișul și cât de frumos a săpat în stâncă, iar pe partea dreaptă m-am bucurat de spectacolul splendidei cascade( tuful calcaros sau travertinul, este rezultatul depunerilor de carbonat de calciu din apa mineralizată a pârâului).  

Am mai cercetat puțin zona, apoi am mers pe cărarea către Izbucul Bigăr( izvor carstic), dar fiind foarte aglomerat am făcut cale întoarsă. Am mai privit de câteva ori cascadă și am plecat către casă, cu o mare bucurie în suflet și cu o senzație unică de mulțumire. 


Cacada Bigăr a fost inclusă în topul celor mai frumoase cascade din lume de către revista  online "The World Geography" din SUA (http://www.theworldgeography.com/2013/01/unique-waterfalls.html).

miercuri, 25 martie 2015

Focul Viu din zona Reghiu- Andreiașu de Jos- Țara Vrancei

În mod curios, continui să primesc fotografii cu locuri interesante și spectaculoase. În fotografiile trimise de doamna sau domnul Constanta Ioan, sunt surprinse ,,focurile vii" din rezervația de la Andreiașu de Jos, din zona Subcarpaților Vrancei.  Pentru că așa am primit mailul, cu Reghiu, am pus și numele acestei comune alăturate rezervației, din care provine proprietarul fotografiilor. Plus observatorul seismologic și o poză cu GAL( Grup de Acțiune Locală) Țara Vrancei, semn că acolo lucrurile se mișcă( chiar și  la propriu ...) în sensul promovării turistice a zonei. Mulțumesc.






miercuri, 18 martie 2015

Ciucașul și Baiul văzut din București

Distinsa și fidela mea colaboratoare, Florentina Cojocaru( Sofia Flori), mi-a trimis câteva fotografii superbe, surpinse dintr-un balcon din București, cu Munții Carpați, situați la mai bine de 150 de kilometri de oraș. 

După o scurtă analiză, am ajuns la concluzia că sunt vârfurile conglomeratice acoperite de zăpadă ale CIUCAȘULUI( 1954 metri în vârful Ciucaș, dar cred că ce se vede este Grohotișul cu ai săi 1767 metri), undeva spre NE, adică în dreapta fotografiilor, iar culmile mai domoale din stânga, indică subalpinul munților BAIULUI( 1895 metri). 
Absolut superbe, pozele sunt făcute profesionist, într-o zi în care cerul, natura, Dumnezeu a binecuvântat Bucureștiul cu lipsa unui smog poluator.




duminică, 15 martie 2015

Zărneşti – bijuteria de la poalele Pietrei Craiului

La aproximativ 25 de kilometri distanţă de Braşov se întinde la poalele Pietrei Craiului Zărneştiul, un oraş liniştit de munte care te cucereşte prin peisajele care îl înconjoară şi prin aerul curat care îţi inundă plămânii încă din prima clipă. Zărneştiul a trecut în perioada regimului comunist printr-o puternică etapă de industrializare, odată cu dezvoltarea uzinii “6 Martie”, în jurul căreia s-a construit un întreg cartier de blocuri. Totuşi, la intrarea în oraş şi în zona dinspre poalele muntelui, blocurile sunt înlocuite de case specifice zonelor montane din Ardeal.
Accesul în oraş se poate face atât cu trenul sau autobuzul dinspre Braşov, cât şi cu maşina personală. Opţiunile de cazare sunt numeroase: poţi alege să te cazezi la unul dintre hotelurile sau pensiunile din oraş sau, pentru a fi şi mai aproape de munţi, la una dintre cabanele de la poalele acestora sau, de ce nu?, chiar şi la cele situate la o altitudine mare. Desigur, pentru cei care nu concep altă variantă decât contactul nemijlocit cu natura, există întotdeauna opţiunea instalării unui cort. Evident, cu condiţia de a nu afecta în niciun fel mediul înconjurător.
Cel mai cunoscut traseu montan cu plecare din Zărneşti şi, în acelaşi timp, cel mai spectaculos, este cel care duce la vârful Piatra Mică. Plecarea se face de la cabana Gura Râului, pe un drum drept, de piatră, care duce spre Fântâna lui Botorog. După ce ţi-ai potolit aici setea şi, evident, ţi-ai făcut şi “plinul” de apă pentru restul drumeţiei, începe o urcare lină spre Poiana Zănoaga. Odată ajuns aici, ai două opţiuni. Dacă îţi este teamă de înălţimi, te poţi îndrepta agale spre Cabana Curmătura. Dacă nu, atunci poţi urmări marcajul care te ghidează printr-o pădure deasă de conifere pentru ca, în final, să te ducă la vârful Piatra Mică, loc din care poţi admira o privelişte superbă asupra oraşului Zărneşti, dar şi a localităţilor învecinate.
După ce te-ai odihnit suficient şi te-ai bucurat de peisaj, începe coborârea spre Cabana Curmătura, loc în care te poţi bucura de o delicioasă masă caldă. Tocmai când credeai că părţile frumoase au trecut, vei fi surprins să afli că te poţi întoarce în oraş printr-un traseu care traversează Cheile Zărneştilor. Mai exact, un drum de piatră străjuit din ambele părţi de doi versanţi uriaşi de stâncă. Ce poate fi mai frumos?

joi, 26 februarie 2015

Biserica de lemn din Bârsana – Monument UNESCO



wikipedia.org
O adevarată lecție de istorie și religie ce încă stă în picioare tocmai din anul 1711. Situată acum în localitatea Bârsana, județul Maramureș, mai exact pe dealul numit Jbâr, acestă biserică este din 1999 monument UNESCO. 
Având hramul ”Intrării Maicii Domnului în Biserică”, impresionează în principal prin robustețea și măiestria cu care a fost construită ce i-a permis să reziste mutărilor și trecerii timpului. Nu trebuie confundată însă cu complexul construit recent numit ”Mănăstirea Bârsana”.

Sa vă spun puțin din istoria ei. Preotul Ioan Ștefanca împreună cu fii săi și alți săteni au ridicat mănăstirea prima dată în 1711 într-un loc numit ”Părul Călugărului”, drept mulțumire Domnului pentru protecția oferită în timpul ciumei mari. În anul 1739 a fost mutată însă pe Valea Izei pe locul unui cimitir ce a fost făcut în urma luptei cu tătarii. În 1791 însă este desființată, călugării alungați și o bună parte din ea devastată.

În 1806 sătenii locului au mutat-o chiar în vatra satului, în locul numit Podurile Jbârului, pentru a o feri de distrugerea completă. În acel loc o puteți găsi și astăzi. Dacă aveți ocazia să treceți prin zonă o veți recunoaște după turla înaltă de lemn ce veghează blând împrejurimile.

Nu vă opriți însă numai la exterior admirând lemnul ce dăinuie și acum parcă sfidând trecerea timpului. Îndrăzniți mai mult și intrați. Primăvara un aer rece vă întâmpină de la ușă dând locului un mister și un aer protector. Parcă cei ce au slujit o viață întreagă această mănăstire vă întâmpină în umila lor casa. Picturile ce se regăsesc surprind scene din Judecata de Apoi și din Geneza. Interiorul a fost repictat în 1806 de către Hodor Toader, influențat în principal de stilurile vremii rococo și baroco. Scenele și icoanele au fost făcute pe lemn, nivelat parțial cu bucăți textile, urmând după obiceiurile vremii să fie date cu un var preparat după ce au fost fixate pe perete.

Bolta bisericii se ridică măreț în sus odată cu pridvoarele de afară cu ale lor arcade pe stâlpi sculptați. Acest loc este dovada vie că sunt lucruri pe care timpul nu le distruge, ci doar le întărește. Biserica de lemn din Bârsana, un loc în care îngerii încă mai vin uneori în vreme de sărbătoare să tragă clopotele pentru păcatele ce se fac pe pământ. Și toate se iartă odată cu asta.

luni, 23 februarie 2015

A apărut Ghidul Mănăstirilor Catolice, de Viorel Irașcu

Aș dori să vă anunț, cu mare bucurie, că după mai bine de doi ani și jumătate de muncă, am reușit să editez și să tipăresc Ghidul Mănăstirilor Catolice, la o editură din Bacău. 
Un ghid complet de 243 de pagini al tuturor organizațiilor monastice catolice din țară.
Din păcate, nicio editură catolică nu a dorit sau nu a mai dorit să publice acest necesar, spun eu, demers, care are la bază nevoia de popularizare a tuturor congregatiilor și mănăstirilor de pe teritoriul României.

Cartea poate fi cumparată în format ebook de pe google play:



Multumesc foarte mult Parintelui Daniel care a incurajat până la un punct realizarea acestui ghid, si care mi-a permis ca în numele domniei sale, să trimit mailul în care ceream date despre mănăstire sau casa sau congregație.

Mulțumesc, de asemenea, tuturor superiorilor care au înțeles imediat să participe cu informații oficiale la alcătuirea bazei de date pentru ghid.

Dacă nu găsiti ghidul in librăriile catolice sau  în cele care au și carte creștină sau pe net la  editura ROVIMED, eu vă pot trimite un exemplar sau două( poate și mai multe!) contra cost, prin poștă, cu valoare ramburs.

Mai jos este argumentul si cuprinsul lucrării.

ARGUMENT

,, Ce s-ar întâmpla cu lumea, dacă n-ar fi călugării?”
                                                                                                Fericita Angela de Foligno

Unii ar  putea spune că este o întreprindere riscantă, într-o țară în care catolicii, în general, dețin puțin peste 5 % din populația totală. Dar nevoia de cunoaștere, și de ce nu de popularizare, în rândul celor ce își propun mici pelerinaje către mănăstirile noastre, dorința de a împărtăși cu alții experiențe spirituale sau de reculegere, au reprezentat tot atâtea motive pentru a scrie acest ghid.
Am plecat de la ideea unei edituri bucureștene, care propune credincioșilor ortodocși un ghid al sutelor de mănăstiri răspândite pe plaiurile românești.
De ce nu am avea și noi un ghid al mănăstirilor catolice?
Prima problemă pe care am întâmpinat-o a fost aceea legată de structura internă a celor două biserici catolice prezente la noi, care au în subordine o multitudine de mănăstiri,  case, congregații sau comunități.
Un preot îmi scria că în nomenclatorul cultelor din România, nu există un termen pentru ,,casă de formare” astfel că acestea nu se pot numi decât mănăstiri, dar organizarea acesteia și activitățile desfășurate acolo au puține lucruri în comun cu ideea de mănăstire. Și așa ajungem să ne înpotmolim în definirea a ceea ce numim ,,mănăstire”, în sens catolic.
În conștiința comunităților catolice, orice casă în care activează persoanele consacrate este numită mănăstire, când de fapt  aproape sigura legătură cu viața monahală, în sens strict, este legată de așa numitele mănăstiri de ,,clauzură” , acolo unde măicuțele, în mod special, își dedică cea mai mare parte a timpului rugăciunilor.
Celelalate congregații aparținând diferitelor ordine călugărești au case, în care persoanele consacrate încearcă să ajute, în cât mai multe moduri cu putință, persoanele aflate în dificultate împlinindu-și astfel misiunea și afirmându-și carisma.
Consacră ore întregi  rugăciunilor, fac cateheze sau cursuri pentru copii preșcolari, elevi și chiar studenți, participă la slujbe, îngrijesc bolnavi sau oferă un cămin celor de pe străzi.
Una peste alta, este greu să definești termenii, rămânând ca în virtutea regulamentelor interne din aceste comunități să se includă sau nu casa sau institutul, în categoria mănăstirilor catolice.
Am încercat să identific toate mănăstirile catolice din țară, dar comunicarea dificilă cu anumite comunități, în special cu cele din centrul și vestul țării, a făcut ca unele dintre acestea să rămănă pe dinafară sau să fie trecute puține informații despre ele. Adresele de mail invalide și site-urile episcopiilor sau  ale unor parohii care nu sunt  în limba română, a făcut ca obținerea de  informații să se realizeze  pe alte căi și nu direct.
Pentru un catolic practicant, obișnuit să intre în contact cu biserica doar duminica și în zilele  de sărbătoare, navigarea prin hățisul de organizații, congregații, case și comunități catolice, a fost o mare provocare.
În schimb, mi-a oferit dimensiunea reală a structurilor bisericii catolice, structură și organizare pe care nu le bănuiești că s-ar afla în spatele părintelui de la biserica parohiei tale.
Cine ar bănui că în România, undeva în comuna Stânceni, vestită de altfel pentru apele sale minerale, se afla un schit catolic!?
Da, ați citit bine, un schit catolic al măicuțelor carmelitane de rit bizantin, unde o extrem de energică superioară- Maica Eliana- luptă pe toate căile spirituale pentru unitatea bisericii. Sau că în mijlocul aglomeratului București, Părinții Augustinieni Asupționiști, au creat un centru de întâlniri creștine, de înaltă ținută intelectuală, având ca sprijin un spațiu cultural oferit de Biblioteca bizantină, întemeiată de aceeași congregație.
Și aceste enumerări ar putea continua, cu surprinzătoarea( pentru mine!) organizare a bisericii greco-catolice, despre care 99% dintre români nici măcar nu au auzit, biserică care are o serie de mănăstiri în Ardeal, adevărate centre de spiritualitate românească, de sorginte transilvană. Ca să nu mai vorbesc despre Sora Ionela, care în beciurile securității a pus bazele unei congregații,  și care se luptă și acum cu o administrație ostilă, la casa pentru copii în dificultate de la Odorheiu Secuiesc.
Munca la acest ghid a presupus un efort uriaș, concretizat în contactarea tuturor congregațiilor, consultarea unor resurse virtuale și bibliografice vaste, dar din păcate insuficient structurate. Pentru comunitățile din zona Bacăului și a Moldovei a fost recomandată și necesară și o documentare la fața locului.
Nu am dorit să trec pur și simplu în revistă mănăstirile, ci am încercat să ofer date utile despre istoria mănăstrii sau institutului, localizare și căi de acces( inclusiv GPS), sau date despre congregația din care fac parte călugării și surorile.
Îmi exprim speranța că acest ghid va fi o călăuză discretă și utilă pentru pelerinul catolic- și nu numai- și de asemenea va fi perdeaua ridicată de pe necunoașterea muncii și dăruirii, uneori până la sacrificiu, a miilor de viețuitori monastici catolici.

Cuprins

Argument
Biserica Romano- Catolică
Arhiepiscopia Romano-Catolică București
Mun. București
Mănăstirea Sfinții Petru și Andrei
Mănăstirea Sfânta Familie
Jud. Ilfov
Mănăstirea Sfânta Agnes
Mănăstirea Părinți Carmelitani Desculți Snagov
Jud. Prahova
Mănăstirea Augustiniană Câmpina( de clauzură)
Jud. Brașov
Mănăstirea Timișul de Sus
Jud. Argeș
Mănăstirea Sfântul Eugen
Alte organizții monastice
Mun. București
Casa Sfântul Marcellin Campagnat
Casa Surorile de Caritate ale Sfintei Ioana Antida Thouret
Casa Surorilor Pauline
Centrul de Spiritualitate FCJ
Casa Surorile Franciscane ale Sfintei Inimi
Jud. Prahova
Casa Speranței
Casa Micile Slujitoare ale Inimii lui Isus pentru Bolnavii Săraci
Jud. Dâmbovița
Casa Miani-Padri Somaschi
Jud. Ilfov
Institul Surorilor Misionare Catehetice  ale Sfintei Inimi a lui Isus
Centrul de Tineret- Oratoriul Sfântul Leonardo Murialdo
Jud. Argeș
Școala Sfântul Iacob
Jud. Brăila
Casa de copii Sfânta Clara
Jud. Dolj
Casa della Speranza
Jud. Constanța
            Casa Santa Maria della Grazie
            Casa Surorilor Capuccine ale  Maicii Francesca Rubatto

Episcopia Romano-Catolică Iași
Jud. Bacău
Ordinul Fraților Minori Conventuali, Conventul Sfântul Iosif, Soțul Preacuratei Fecioare Maria
Ordinul Fraților Capucini, Custodia Fericitul Ieremia din România
Mănăstirea Sfânta Monica
Mănăstirea Benedictină Măgura/ Casa Sfânta Față
Mănăstirea Sfântul Carol Borromeu
Mănăstirea Casa Sfânta Maria
Mănăstirea Carmelitană Luncani
Mănăstirea Carmelitană Sfântul Iosif
Mănăstirea Sfânta Cruce
Jud. Neamț
Mănăstirea Sfânta Maria a Îngerilor
Mănăstirea Benedictină Maica Unității
Mănăstirea Sfântul Iosif
Jud. Iași
Mănăstirea La Salle
Mănăstirea Don Orione
Mănăstirea Sfânta Rita
Mănăstirea Cavanis
Alte organizații monastice
Jud. Suceava
Conventul Regina Sfântului Rozariu Cacica
Casa Surorilor Dominicane Siret
Jud. Bacău
Instituitul Diecezan Slujitoarele lui Cristos Marele Preot/Mănăstirea Buna Vestire
Institutul Maria Bambina
Casa Sfântul Iosif
Casa Buna Vestire- Fundația Victorine Le Dieu
Casa de copii Maria Montini Lavezzari
Centrul pentru tineret Don Bosco
Grădinița Roza Venerini
Centrul Don Calabria
Casa Conventuală- Grădinița Sfântul Paul
Casa Anna Maria Adorni
Jud. Iași
Casa Domus Mariae
            Casa Providenței
Grădinița Suroile Providenței
Casa Misionarelor Pătimirii Butea
Casa- Grădinița Sfântul Nicolae
Casa Notre Dame de Sion
Fundația  Frații Carității
Jud. Neamț
Casa de Formare a Misionarilor Verbiți/ Mănăstirea Ss. Ciril și Metodiu
Centrul Sfântul Leonardo Murialdo
Casa Micile Slujitoare ale lui Cristos Rege
Centrul Social Sfântul Anton de Padova
Casa Slujitoarele Săracilor
Orfelinatul Buna Vestire- Fundația Teodora Campostrini
Casa Maica Speranța
Casa Fiicele Sfintelor Inimi
Casa Arnold Janssen
Episcopia Romano-Catolică Oradea
Jud. Bihor
            Abația Sfântul  Ștefan
            Mănăstirea Surorilor Milostive ale Sfintei Cruci Șinteu
Alte organizații monastice
Jud. Bihor
             Comunitatea Surorilor Vincentine
Episcopia Romano-Catolică Timișoara
Jud. Timiș
            Mănăstirea Călugărilor Salvatorieni
            Mănăstirea Fiicele Sfântului Francisc de Asissi
            Mănăstirea Notre Dame
Jud. Caraș-Severin
Mănăstirea Franciscană Caransebeș
Jud. Arad
             Mănăstirea Maria Radna
             Mănăstirea Franciscana Minorită Arad
Episcopia Romano-Catolică Satu Mare
Jud. Maramureș
            Mănăstirea Lauretană
Jud. Satu Mare
            Mănăstirea Franciscană Căpleni
Alte organizații monastice
Jud. Satu Mare
            Centrul de zi al Surorilor Piariste
Casa Bucuriei/ Funtația Sacro Cuore
Casa Surorilor Misionare Inima lui Isus (Hiltrup)
Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia
Jud. Mureș
            Mănăstirea Sângeorgiu de Mureș
Jud. Harghita
            Mănăstirea Franciscană Șumuleu Ciuc
            Mănăstirea  Clariselor Csíksomlyó Ágacskája (de caluzură)
            Mănăstirea Franciscană Lăzarea
Jud. Hunedoara
            Mănăstirea Franciscană Deva
Alte organizații monastice
Jud. Cluj
Centrul de Spiritualitate Manresa
Casa Sfântului Duh
Jud. Harghita
            Casa de Studii Piariste
            Casa Surorilor Ajutătoare ale Sufletelor din Purgator
Casa Surorilor de Mallersdorf
Jud. Covasna
            Casa Surorile Sfântului Francisc de Assisi Îngrijitoare ale Bolnavilor

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
Arhieparhia de Alba-Iulia și Făgăraș
Jud. Harghita
Schitul Sfânta Cruce
Alte organizații monastice
Jud. Harghita
Casa Sfântul Iosif
Jud. Sibiu
            Grădinița Grădina Mariei
Eparhia de Oradea
Jud. Sălaj
            Mănăstirea Preasfânta Inimă a lui Isus
Jud. Bihor
            Mănăstirea Franciscană Adormirea Maicii Domnului, Conventul Sfânta Maria
Alte organizații monastice
Jud. Bihor
            Fundația Căminul Francesco
            Casa Margherita
Eparhia de Cluj-Gherla
Jud. Cluj
            Mănăstirea OSBM Cluj Napoca
Mănăstirea Sfânta Cruce Mintiu Gherlii
Mănăstirea Sfântul Anton de Padova Gherla
Mănăstirea Maicii Domnului
            Mănăstirea Sfânta Macrina
            Mănăstirea Buna Vestire
Jud. Bistrița Năsăud
            Mănăstirea Coborârea Sfântului Spirit Molișeț
Alte organizații monastice
            Casa Surorilor Sfântului Iosif al Apariției
Eparhia de  Lugoj
Jud. Timiș
            Mănăstirea Preasfânta Treime
            Mănăstirea Nașterea Sfintei Fecioare Maria
Eparhia de Maramureș
Jud. Maramureș
            Mănăstirea Sfânta Maria
            Mănăstirea Buna Vestire
            Mănăstirea Maica Îndurerată
Jud. Satu Mare
            Mănăstirea Sfinții Arh. Mihail și Gavril Prilog
Alte organizații monastice
            Casa Familială a Surorilor Benedictine Sighet
Institutele seculare
Institutul Sfânta Tereza a Pruncului Isus
Mişcarea Schönstatt- Institutul Surorilor Mariane

Ordinul Franciscan Secular- Terțiarii Franciscani

Ordinul Greco-Catolic Terțiar Bazilian

Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului

  Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului   Septembrie 2008 surs...