Cetatea dacică Piatra Roșie- Luncani -monument UNESCO

Una dintre cetățile dacice-monument UNESCO- bine ascunse turiștilor, unică prin poziția ei și care domină o regiune spectaculoasă, frumoasă și patriarhală este Piatra Roșie- Luncani. 

Situată la poalele Șureanului, între pădurile nesfârșite( și tocmai de aceea cu lemn de fag suficient pentru furat!), cetatea poate fi văzută dacă urmăriți atent indicațiile mele sau ale oricui altcuiva care a fost acolo.

 Cum ajungeți!

Călan-Ohaba Streiului- Chitid- Boșorod- urmați în continuare DC66BA- Luncani- în sat mergeți înainte pe DC 57C, lăsând 66BA, continuați printre case sărăcăcioase, fânețe și gropi multe, până la Pensiunea -păstrăvărie cu nume de cetate, iar de acolo mai aveți câteva sute de metri până la indicator. Acolo lăsați mașina și începeți urcușul prin pădurea de fag.

Urcușul nu este greu, dar la un moment dat apare de nicăieri o poartă cu un indicator de interdicție. Ce faci? Intri în curtea omului, ce faci cu câinii? Casa se vede undeva printre ramurile groase, este din bârne si este formată din două corpuri, este neagră și nu pare prea primitoare. Totuși, am văzut dealul de calcar cu oxizi de fier curgând printre diaclaze, știu că sus se află ruinele cetății și că ăsta este singurul drum, pe partea asta de munte.

Îmi iau inima în dinți și copilul aproape, și călcăm timizi pe proprietatea omului, printr-o iarbă mare și umedă. Pe copacul mare din stânga noastră scrie ,,cetatea". Răsuflăm ușurați și începem cea mai grea parte a urcușului, vreo 20 de minute epuizante, prin fâneață și apoi prin pădure.
Am întâlnit pietre din zidul exterior peste care au crescut arbori-frați, un drum pavat, care ducea la cetate și care era, se spune, străjuit de trei turnuri de apărare. Sus, peste ruine se așterne un strat sănătos de iarbă grașă și de piciorul cocoșului, așa că încerci o oarecare dezamăgire.

Nu prea s-au făcut săpături arheologice aici și pare să nu intereseze pe nimeni. Știu, nu sunt bani pentru istoria noastră, mai bine o aruncăm la coș. De altfel, faptul că drumeagul trece prin curtea omului, mă lămurește că nu s-a lămurit nici care este regimul de proprietate stat/ privat.

Cetatea este situată pe dealul cu același nume la altitudinea de 831 de metri, și domină valea întortocheată a Luncanilor. Forma  de patrulater și cele 5 turnuri, erau menite să apere capitala statului dac, în cazul unei invazii armate care ar fi venit pe valea Streiului.
Dincolo de rolul strategic și de impozantul deal, rămân cu sentimentul și emoția pozitivă de a fi ajuns totuși la cea mai izolată dintre cetățile dacice monument UNESCO dar și cu regretul că drumul este imposibil până aici și că o minimă și necesară ,,dezvelire'' a pietrelor și sanctuarului aflat în lateral, ar fi dat, totuși, acestei cetăți șansa și dimensiunea turistică pe care o merită.

Barajul Kölnbrein- Maltatal din Austria

Sunt fascinat de baraje și de lacuri de acumulare, construite în creierii munților. Am umblat prin România pe la cele mai înalte și mai spectaculoase baraje, la Gura Râului în Retezat- de 137 m, considerat cel mai înalt din țară, sau pe Latorița , la Petrimanu și Galbenu, ca să nu mai vorbesc de Vidraru și Bicaz-Izvorul Muntelui.

În Austria, în zona de nord a Carinthiei, l-am văzut pe regele barajelor, un ,,dam,, înalt de 200 de metri, în dublu arc, pe valea râului Malta, se numește Kölnbrein, și este o minune tehnică cu care austriecii se mândresc, nevoie mare.

Au și cu ce dacă, ne uitam bine, pentru că dincolo de peisajul dat de Alpii din jur, incluși în Parcul Național Hohe Tauern (2500-3500 de metri) au amenajat în zonă un centru turistic care are, un hotel ( Berghotel Malta), un mic muzeu tehnic, un magazin de suveniruri și un cinema 5D, care te lasă cu gura căscată, la propriu. Pe baraj se află un  skywalk, construit în 2010 pentru amatorii de bungee jumping, iar traseele montane se intersectează în zona barajului, fie că este vorba de drumeție, bird watching sau alpinism în stare pură.

Ce face însă acest baraj atractiv, este drumul de altitudine construit în anii '70, Maltatal Hochalm Strasse, pentru camioanele și mașinile care trebuiau să alimenteze șantierul cu materiale de construcție. Sute de cascade, pereți abrupți și câteva tuneluri prin care autocarul se strecoară cu mare dificultate, completează aventura numită Kölnbrein.

Barajul a fost construit în anii 1971-1977, cam în aceeași perioadă cu victoriile comuniste Vidraru și Bicaz de la noi, fiind dat efectiv în folosință în 1979, după ce au constatat că în baraj apăruseră fisuri generate de presiunea apei și ridicarea nivelului  lacului de acumulare. Odată reglate aceste aspecte tehnico-fantastice, barajul lung de 626 de metri, hidrocentrala cu o putere de 1200 de GW și rezervorul uriaș de apă( 1,5 mil. mc), și-au adus aportul la dezvoltarea Austriei centrale.

Una peste alta, drumul de Spittal an der Drau, prin Gmund spre valea râului Malta este o încântare, însă atenție cu programul, pentru că după ora 17 nu mai permit urcarea. În plus de asta, se plătește la barieră la intrarea pe Hochalm Strasse, și trebuie mers cu grijă pentru că la întâlnirea cu alte mașini este foarte complicat, drumul având o singură bandă, și din loc în loc sunt amplasate chiar semafoare. Timp suficient de așteptare, numai bun pentru poze, pentru admirarea molizilor și zâmbrilor( o specie de pin montan), a cascadelor și a pereților surplombați.

Partiile din Vatra Dornei

Vatra Dornei este in primul rand, orasul sporturilor albe. Partiile de schi si sanie, pentru concursuri si agrement primesc in fiecare an mii de turisti.
Statiunea Vatra Dornei, supranumita si "Perla Bucovinei", este situata la o altitudine de 802 m in Depresiunea Dornelor, la 112 km distanta de Suceava (vezi Pensiuni Bucovina) si 89 km de Bistrita Nasaud, la confluenta Bistritei Aurii cu Dorna.


Regiunea Dornelor este ferita de vanturi fiind aparata de Muntii Carpati care ocrotesc zona. Zona are un climat temperat continental de nuanta alpina, cu o temperatura medie anuala de 4,5 grade Celsius.

Precipitatiile bogate si relieful sub forma de terase au favorizat dezvoltarea unei intinse panze freatice, care iese la lumina sub forma de izvoare cu apa minerala. Se poate spune ca aici ne aflam intr-o adevarata imparatie a apelor minerale, exploatate si industrial la Poiana Negri, Sarul Dornei si Floreni.

Vatra Dornei este cunoscuta ca o statiune pentru toate varstele, adresandu-se atat persoanelor care doresc sa-si fortifice organismul prin ascensiunile montane sau prin sporturile de iarna. Are partii de schi cu grade diferite de dificultate dotate cu instalatii pe cablu.

Partia Dealul Negru- are o lungime de 3200 m, si o diferenta de nivel de 400 m.
Este dotata cu un teleschi care costa 4 lei pentru o urcare.
Gradul de dificultate al partiei este mediu. Nu are nocturna si nu foloseste zapada artificiala.

Partia Dealul Runc- Are o lungime de 5000 m si este dotata cu un teleschi care costa 4 lei pentru o urcare. Este o partie usoara, recomandata pentru incepatori si nu are nocturna si nici nu foloseste zapada artificiala.

Partia Parc- este lunga de 1200 m cu o diferenta de nivel de 200 m si o inclinatie de 28.5%. Este dotata cu mijlode transport pe cablu, un teleschi, cu pretul per urcare de 4 lei. Gradul de dificultate al partiei este mediu. Nu beneficiaza de nocturna si nu foloseste zapada artificiala.

Partia Poienita- este lunga de 550 m cu 50 m diferenta de nivel. Se poate urca cu teleschi ce costa 3 lei per urcare. Este o partie cu grad usor, pentru copii si incepatori. Nu are nocturna si nici nu foloseste zapada artificiala.

Accesul la partiile din Vatra Dornei (vezi Pensiuni Vatra Dornei) se poate face atat cu masina cat si cu trenuldin majoritatea oraselor invecinate distantele fiind in felul urmator: Suceava - Vatra Dornei 105 km; Campulung Moldovenesc - Vatra Dornei 40km; Bistrita - Vatra Dornei 85 km; Piatra Neamt - Vatra Dornei 165 km; Bucuresti - Vatra Dornei 560 km.
Sezonul de ski in Vatra Dornei dureaza din decembrie pana in aprilie.

Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava- Monument UNESCO

Undeva pe o străduță lăturalnică, din inima cetății de scaun a Moldovei, se află un mic paradis monastic, înconjurat de arbori seculari și de un gard înalt de piatră. 
Este Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, în mijlocul căreia se află și biserica Sfântul Gheorghe, ansamblu aflat în patrimoniul mondial UNESCO,  fiind împreună cu centrul istoric al Sighișoarei, singurele monumente de pe lista UNESCO care sunt construite în interiorul unor orașe.


Poziția lăcașului de cult, numită de toată lumea Biserica Mirăuți, este una extrem de favorabilă, un spațiu de rugăciune și de meditație pus în valoare de parcul în care te poți reculege la umbra bătrânilor stejari.
Biserica Sf. Gheorghe este ridicată în timpul lui Bogdan al III lea( cel care îi urmează la tron Marelui Ștefan)  însă este terminată în  1522, în timpul lui Ștefan cel Tânăr, pentru a servi drept Mitropolie a Sucevei.

Devenită neîncăpătoare, pe locul acesteia este ridicată o altă catedrală de dimensiuni considerabile pentru perioada medievală, este pictată la interior și la exterior în timpul lui Petru Rareș.
La sfârșitul secolului al XVI lea Domnitorul Petru Șchiopul, reface acoperișul bisericii și construiește impozantul turn de la intrare, și tot el mută moaștele Sfântului Ioan cel Nou în noua catedrală.
În timpul Domnitorului Miron Barnovschi( 1626-1629), cel care ridică și micuța mănăstire de la Buhalnița din județul Neamț, mitropolitul Anastasie Crimca (ctitorul  Mănăstirii Dragomirna) ridică un paraclis dreptunghiular pe latura de est a  curții mănăstirii.

Restaurată în secolul a XVIII lea și devenită mănăstire de călugării în secolul al XIX lea, biserica și întregul ansamblu monastic intră în secolul al XX lea într-un amplu proces de restaurare, sub îndrumarea arhitectului Karl Romstorfer, când au fost puse în valoare picturile exterioare de pe laturile de sud și de vest.
Pentru vechimea sa, arhitectura moldovenească cu influențe muntenești, picturile interioare și exterioare și pentru rolul jucat în veacurile tulburi ale miezului de Ev Mediu, biserica a intrat sub și în atenția patrimoniului mondial al UNESCO, lucru care ar trebui prețuit mai mult de români.

Alte monumente UNESCO vizitate și admirate de plecatdeacasa.net  AICI.

Datini la Putna de Crăciun- Sceneta cu Ștefan, Urșii, Căiuții și Cerbul

De câțiva ani, la Putna, după Crăciun se desfășoară un mic festival al datinilor și obiceiurilor de iarnă. Mai multă lume decât credeți, localnici și turiști deopotrivă, se adună să vadă urșii, căiuții, capra, cerbul, dar mai ales sceneta de teatru popular în care apare Ștefan cel Mare, răzeșii lui, solii turci  și buciumenii.
Mai jos, voi pune câteva fotografii lângă care voi pune și explicația iar la final filmulețele.

 Urșii din Preutești
Ceata are mai multi urși, dar și un ursuleț, care stă pe spinarea celui mai mare, cu costume făcute din blană, piele, cu clopoței și canafi. Jocul ursului are trei momente: chemarea ursului, ridicarea pe ciomag și hora ursului, legate de moartea și învierea sa ritualică odată cu Anul Nou.
Filmulețul pe youtube AICI.

Teatrul popular Ștefan cel Mare din Vicovul de Sus
Este o scenetă mult așteptată, care se desfășoară de câțiva ani, și care presupune prezența lui Ștefan și a ostenilor săi, într-o adunare în care fiecare are câte un rol. Sceneta cu oștenii și marele Domnitor se desfășoară pe caii frumoși ai Putnei, cai de poveste, din rasa semigreului românesc. Momentele de recitare și textele sunt separate de cântece și urături care umplu sufletul de mândria de a fi român.
Filmulețul pe youtube AICI

 Cerbul din Corlata
Este o variantă a caprei, în care rolul principal îl joacă un cerb, care are prins de capul clămpănitor un trofeu impresionant cu coarnele împodobite cu panglici colorate. Dansul Cerbului este asemănător celui al caprei, plin de vervă și cu mișcarea ritmică a măștii. În zona Corlata, Cerbul este singura mască care joacă, fiind însoțită la origine de tineri neînsurați, îmbrăcați în costume populare.

Căiuții din Dolheștii Mici
Se remarcă prin dansul perfect sincronizat și prin costumele naționale. Capul de cal, făcut din lemn, cu dârlogi din frânghii, este legat de corp de care se prinde și o coadă de cal. Fustanela sau lăicerul colorat, sunt decorate cu mărgele, clopoței,oglinzi și curele, iar cei ce dansează  în centru poartă un fel  tunică militară.Cel mai bun dintre căiuți conduce ceata și impune ritmul dansului, prin fluiere și strigături.
Filmulețul pe youtube AICI

Trovanții de la Costești și pământurile rele

În memoria colectivă, relativ recentă, Costeștiul de Vâlcea( la 6 kilometri de Horezu) este locul unde minerii lui Miron Cozma au dat o lecție de război de gherilă jandarmilor și polițiștilor, în drumul lor către București. Pentru geografi, acest loc este zona cu cei mai frumoși și mai mari trovanți din țară, un loc unic, un loc tainic, unde se spune că pietrele ,,cresc".

În credința populară, aceste pietre formate în pereții cu șiroiri de nisip, și care apar în timp, pe măsură ce eroziunea eoliană și pluvială acționează, pare că efectiv se ,,nasc", când de fapt ele sunt formate deja și stau ascunse privirii în piramidele de ,,badland", adică de pământ rău, sterp și nefuncțional din punct de vedere agricol.
Sau se mai spune  că după o ploaie abundentă nisipul ud începe să se coaguleze  în concrețiuni sferoidale specifice pietrelor din zonă, de unde procesul de ,,creștere".

Ce sunt trovanții?
Sunt concrețiuni sau formațiuni sferoidale nisipo-grezoase, care apar în mod accidental în depozitele de gresii din zona de deal și de podiș dar și în câteva regiuni de munte. Le întâlniți în dealul Feleacului, pe valea Lotrului- în munți, în zona Drobeta Turnu Severin de lângă Podișul Mehedinți și chiar în Colinele Tutovei din zona județului Bacău.

Geologii le situează în miocen, când Marea Sarmatică, a lăsat în urmă cantități uriașe de nisip, care s-a cimentat sub forma acestor pietre rotunde, a căror formă se repetă la nesfârșit, și care în interior au inele de creștere la fel ca în cazul copacilor.

Zona situată la doi pași de drum într-o curbă a drumului( unde n-ai loc să parchezi!) a fost amenajată ca un muzeu în aer liber, aflat în custodia autorităților locale.

Biserica de lemn din cătunul Grămești, comuna Costești- Vâlcea

Aproape de intrarea în acest cătun, lângă o troiță ce străjuiește pădurea de amestec, urcă o ulicioară spre o bisericuță de lemn, discretă și cu aspect părăsit, din cătunul Grămești, undeva la poalele Munților Căpățânii, în județul Vâlcea.

Este bisericuța de lemn ,, Adormirea Maicii Domnului,, datată 1664, după cum se vede pe inscripția de la intrare, ctitorită de Mitropolitul cărturar al Ungrovlahiei, Ștefan, inclusă pe lista monumentelor istorice de clasă A.

Se spune că mitropolitul a ridicat această biserică frumoasă cu aspect de conac boieresc, în cinstea soției sale, îngropată lângă biserică, la umbra uni brad secular, care astăzi nu mai există.
Unică prin faptul că pe pereții exteriori sunt inscripții în alfabetul chirilic, din urmă cu mai bine de 200 de ani( o veritabilă lecție de istorie religioasă în aer liber!), această minune din lemn este bine păstrată cu un brâu zimțat și cu console sub streșini, lemnul folosit, inclusiv pentru cuie, fiind acela de stejar.
Numele de Grămești( aparține de satul Pietreni), se pare că vine la Stan Grama, un ardelean stabilit peste munte( unde ei erau numiți ungureni , iar localnicii pământeni) și care ar fi îngropat tot lângă biserica ridicată pe un soclu frumos de calcar, pentru că terenul de la marginea pădurii este în pantă, ceea ce dă un farmec aparte construcției.

De biserică se ocupă preotul paroh din sat, care poate fi contactat la 0743706078, pentru mai multe informații și pentru vizitarea interiorului, unde puteți admira ușile împărătești, o serie de icoane vechi și jilțul mitropolitului Stefan.