Vulcanii islandezi sau de aiurea și cursele de avion

Precizări...tehnice

Insula Islanda este cea mai mare insulă vulcanică de pe Glob, fiind situată la capătul nordic al marelui rift atlantic( rift: crăpătură formată de curentii magmatici din manta între două plăci tectonice cu sensuri diferite), rift din care se mai ridică vulcani precum Jan Mayen, Teide din Tenerife/Canare, vulcanii din Azore, Capul Verde și Ascension;

Vulcanii islandezi, în număr de 100, din care 30 activi si foarte activi, nu sunt vulcani propriu-zisi, cu caracteristici de con înalt, coş sau crater, ci sunt eruptii longitudinale localizate pe mijlocul insulei pe o directie NE-SV, asta pentru că riftul trece prin mijlocul insulei. Așa că cei care își fac griji că zborul Bucuresti Barcelona, va trebui să ocolească un con mare și alb de vulcan, pot să stea liniștiți. Și de altfel, drumul trece prin sudul și nu prin nordul Europei(sic).

Vulcanii de tip islandez se caracterizează prin curgeri de lave bazice, în lungul unor crăpături ce pot atinge și 20 de kilometri lungime. Cea mai cunoscută este linia Laky (gresit asociată cu un vulcan) pentru că în lungul ei sunt 150 de miniconuri cu înălțime de maxim 150 de metri. Un alt vulcan cunoscut este Hekla, iar cea mai devastatoare erupție de cenușă vulcanică din Islanda s-a produs pe insula Heimaey(în 1973, acoperind cu cenușă orașul Vestmannacjyar), la sud de Eyjafjallajökull, pe aceeași linie de rift asociată și cu apariţia în anii '60 a insulei Surtsey.
Cenuşa vulcanică

Este un material foarte fin, rezultat din arderea particulelor de lavă sau din fărâmiţarea materialului căzut în crater.
Una dintre cele mai mari eruptii de cenuşă, numite de specialisti ,,val de praf vulcanic", a avut loc în 1982, în vulcanul El Chicon din Mexic, când cenușa și praful vulcanic au ajuns în stratosferă, la 30 de kilometri înălțime, răspândite de curenții Jet-Stream( ce au viteze de sute de kilometri pe oră) în toată emisfera nordică, generând cel mai rece august din toate timpurile din America de Nord, probleme liniilor aeriene, dar și o cumplită iarnă, între 1982 și 1983. Prin comparație, cel mai înalt vulcan din Europa, Etna, nu aruncă în aer cantități mari de cenușă, așadar nu poate crea probleme celor ce au bilete de avion Nisa Bucuresti sau Roma Bucuresti, cum mă întreba mai deunăzi un geanabet, vorba lui Caragiale.

Din cauza erupției vulcanului Galunggung din Indonezia tot din 1982, unui Boeing 747 al British Airlines, care zbura la 12 000 de metri i s-au oprit motoarele timp de 16 minute, aterizând forțat la Jakarta. Alți vulcani ,,cenuşari" sunt Irazu din Costa Rica, Tambora din Indonezia, Fuego din Guatemala, Katmai din Alaska și Pinatubo din Filipine, cu o eruptie catastrofală în 1991, ce a acoperit luni întregi tot sud-estul Asiei.

Concluzii

Încălzirea Terrei, ca în filmul 2012 nu este posibilă, iar acest lucru ar trebui să fie ,,anuntat,, de erupția marilor vulcani din toata lumea.
Cutremurele recente au legătura doar parțial cu erupțiile vulcanice, cum ar fi zonele din Chile sau din Indonezia, iar cel din China sau din California, de ieri, nu are legătură cu vulcanismul, la fel ca și în țara noastră.
Erupții de cenușă vulcanică au mai avut loc și au avut urmări infinit mai catastrofale, astfel încât cel ce își procură bilet de avion Bucuresti Bologna ori București Amsterdam, ar trebui să nu se gândească decât că până la urmă suntem oameni și nu semizei tehnologici.

Biserica lui Petru Rareș de la Baia, prima capitală a Moldovei

Întotdeauna o iau pe drumul Rădășeniului și al Păltinoasei, ca să ocolesc Fălticenii și Suceava în drum spre nordul Bucovinei. Într-o zi cu soare rece, prin preajma Bobotezii, n-am mai rezistat și dorința a dat ghes mâinii să apuce stânga de volan, către satul uitat, cu trei biserici, fostă capitală de voievodat.

Da, așa este, fostă capitală a Moldovei, prima capitală a primului stat moldovenesc. Cunoscut din documente ca Civitas Moldaviae, acest fost târg are o poveste și un destin oarecum tragic.

Vizitându-l, Nicolae Iorga  are pentru el o scurtă dar cuprinzătoare caracterizare: ,, Baia, astăzi un sat mic cu ruine mari"...
Undeva, aproape de centrul satului, întreb un localnic unde sunt cele trei biserici ale satului, dar cum nu sunt specialist în interpretarea gesturilor- pentru că săteanul era surdo-mut- aleg să caut și să cercetez zona pe cont propriu. N-a fost prea greu, forfota din jurul bisericilor mi-a adus aminte că urmează Boboteaza.

Prima este ctitoria lui Ștefan cel Mare din 1467 și are numele de Biserica Albă- Sf. Gheorghe. A fost ridicată în amintirea bătăliei pe care marele domnitor moldovean a avut-o aici cu Matei Corvinul.
A doua rămasă în picioare, dar în ruine, este catedrala catolică, ctitorie a lui Alexandru cel Bun, realizată între 1417-1420. A fost un gest extraordinar de iubire și respect făcut de domnitor pentru soția sa de religie catolică
    Ceva mai în centrul satului,  mai tânără decât celelalte, biserica lui Petru Rareș din 1532 rămâne cea mai frumoasă apariție arhiteconică, așa cum am prins-o eu, mângâiată de soare și de umbrele molizilor uriași care se scurg pe pereții cândva pictați.
Aici reușesc să intru în biserică și să admir picturile originare, înnegrite de vreme. Un bătrân, care prin ținută îmi amintește de Moș Goriot și pe care nici nu l-am văzut inițial, își face apariția  intempestiv și, gârbovit de ani,  îmi spune cu obidă că s-a încercat includerea biserici și a picturilor într-un program național de refacere, dar nu s-a putut. Astfel, pictura interioară se degradează, cea exterioară a dispărut de mult, doar fațada estica mai păstrează câteva urme, care amintesc de Moldovița aceluiași ctitor.
Perioada de glorie a orasului ia sfârșit odată cu întemeierea prin hrisov domnesc, la 1780 a târgului celui nou Șoldănești, devenit mai târziu Fălticeni.
Târgoveții și bruma de meșteri  germani, se mută spre târgul cel nou cu mari iarmaroace și mai ferit de inundațiile Moldovei.
Aceasta este povestea tristă a satului Baia, și a ceea ce a fost. Ce este și mai tragic este că nu este promovată în Ghiduri turistice ca valoare artistică, arhitecturală și religioasă, nemaifiind, după știința mea,  nicăieri în România un sat cu trei ctitorii domnesti.

Traseele de mocăniță din România

Cred cu tărie că refacerea acestor minuni tehnice poate contribui la relansarea turismului în general, şi a celui de mocăniţă în mod special, mai ales că multe sunt în zona atât de atractivă a  Transilvaniei. Aceste proiecte locale de punere în valoare a fostelor căi ferate cu ecartament îngust, au adus milioane de euro localitaților, mai ales în Austria, Germania sau Italia, ca să nu mai vorbim de propunerile de circuite din Franța, care pun în valoare tot ce are mai frumos zona alpină sau pirineană.

Asta ar scoate din anonimat  multe regiuni care altfel se sălbăticesc, se depopulează şi cad în uitare. Cel mai bun exemplu este Mocănița de pe Vaser, din Maramureş, o afacere a unui întreprinzător elveţian, care în timp, a devenit profitabilă.
Imginaţi-vă un traseu de mocăniţă care ar străbate una dintre cele mai frumoase regiuni din Transilvania, zona de nord a Târnavelor şi sudul Câmpiei Transilvaniei. Ei bine, mocănița aceasta există și circulă între Sovata si Câmpul Cetății.
Am în gând modul excepțional în care satul Viscri, cu biserica monument UNESCO, sărac și uitat în străfundurile județului Brașov, a fost scos din anonimat de Prințul Charles.
Câteva trasee sau circuite turistice reconstruite pe valea Hârtibaciului, în zona Pâncota, sau în Munții Apuseni, ar pune în valoare extraordinarul potențial pe care îl are Transilvania, mai ales cu imaginea  pozitivă de acum.
Circuitul Transilvan: Sovata- Ungheni( la vest de Tg. Mures)- Band( cu ramificație spre Miheșu de Câmpie)- Lechința( în nordul Câmpiei Transilvaniei, zona cunoscuta pentru viile de aici).
Circuitul German (Săsesc): Agnita, și urmărea valea Hârtibaciului, trecând prin Roșia/Cornățel, cu ramificație către Vurpar, și se oprea la Mohu, la sud de Sibiu.
Circuitul Țării Moților: Abrud- Câmpeni ( în inima Țării Moților) și continua pe valea Arieșului până la ieșirea din munți, la Câmpia Turzii. 
Circuitul Țării Oașului: Bixad- vechi centru minier, trecea prin Negrești Oaș- Vama - Orașu Nou- Livada- Botiz și se oprea la Satu Mare 
Circuitul Maramureșan: cu celebra Mocăniță de pe Vaser.
Circuitul  Bucovinean: cu Mocănița de pe valea Moldoviței numită în zonă Huțulca
Circuitul Banațean: cu Mocănița bănățeană de la  Berzasca cu un traseul ce va avea 32 de kilometri și este menit să relanseze zona Berzasca-Stănic,  localități situate în cadrul deosebit al Munților Aninei.

Polii frigului din estul Transilvaniei

Joseniul este o localitate situată în imediata apropiere a oraşului Gheorgheni din judeţul Harghita şi auzim despre ea ori de câte ori temperaturile din estul Transilvaniei, se apropie de minimele siberiene.
Temperaturile mici din această parte a țării au explicații și în nopțile polare acestea pare că se transmit de la un pol la altul al frigului ca informația prin fibra optica. Hai să vedem care sunt ceilalţi poli ai frigului din ţară: Topliţa, lângă Gheorgheni (judetul Harghita), Miercurea Ciuc (reşedinţa judeţului Harghita), celebra Întorsura Buzăului(județul Covasna) şi Bod (judeţul Braşov), care se ,,mândreşte" şi cu minima absolută din România de -38,5 grade.

FENOMENUL

De ce se întâmplă totusi, ca cele mai scăzute temperaturi să se producă pe fundul depresiunilor şi nu pe vârful munţilor?
În perioadele geroase, aerul rece polar ce ajunge în zona montană din estul Transilvaniei( Carpaţii Moldo-Transilvani, grupă a Carpaţilor Orientali), fiind mai dens şi mai greu, coboară în baza depresiunilor şi stagnează acolo timp îndelungat formând ceea ce meteorologii numesc,,lacuri de frig".
Astfel, ca un veritabil test de viteza, se produce o inversiune de temperatură, aerul ceva mai cald-dacă se poate spune aşa- rămâne pe versanţii munţilor din jur, iar cel rece, greu, sub el.
Oricum, dacă mergeţi în toate depresiunile mai mari sau mai mici din Carpaţii Orientali (Giurgeu/Gheorgheni, Ciuc, Braşov, Vatra Dornei, și chiar Maramureș) veţi vedea că baza depresiunii este ,,tapetată" cu molizi, arbori care în mod normal nu au ce căuta la altitudini de 500-600 de metri, ci mult mai sus la peste 1200 de metri. În acest caz, avem de a face cu o inversiune de vegetaţie, fagul întâlnindu-se mai sus iar molizii sau coniferele mai jos. Este bine de știut acest amănunt sau această explicație, pentru că am întâlnit oameni care pur și simplu nu știau nimic despre acest aspect, și nefiind atenți la viteza mea de explicare, pierdeau noțiunile pe drum. Așa că, am ales să dau această explicație într-un miniarticol care să edifice lucrurile.

Roua Cerului de la tinovul Mohoș

În primul rând să lămurim ce este un tinov? - este o mlaştină oligotrofă (cu un sol acid), așa că atenție maximă să nu mergeți în tenesi, că vă udați, plină de obicei de un mușchi îmbibat cu apă numit Sphagnum, mlastină ce se întâlneşte în zona montană, între 800 si 2000 de metri.

Acest tinov are însă o istorie aparte, pentru că este format într-un fost crater, frate geamăn cu cel în care s-a format lacul Sfânta Ana, pe locul unui fost lac de crater vulcanic mai mare ca Sfânta Ana.

Este situat la altitudinea de 1050 de metri, cu 100 de metri mai sus decât celebrul Sfânta Ana, dar este de patru ori mai mare decât acesta. Recomandarea este să le vizitați pe amândouă, cu echipament adecvat muntelui, deși spre Sfânta Ana se poate merge și în pantofi de piele, pentru că drumul până în ,,gura" craterului este asfaltat.

Tinovul este renumit, pentru că cei 10 metri grosime de turbă provin de la cenuşa vulcanică depusă pe apele acestui lac de peste 80 de ha, iar vegetația crescută aici se mişcă (atunci când sunt furtuni puternice) împreună cu mâlul, practic ,,plutind,, pe o peliculă subţire de apă rămasă în adâncime în craterul și conul propriu zis. Ultimele sondări făcute s-au oprit la 60 de metri adâncime în interior, și nu s-a ajuns la fundul lacului de sub stratul de turbă.
Cred că este cel puțin straniu să vezi pini de 20 de metri înălţime (situați, e drept, doar la marginea mlaştinii) și pini și mesteceni pitici mişcându-se în direcția opusă celei din care bate vântul. Cum nu-mi imaginez un grup de turiști români sau japonezi, făcând uța-uța în sandale de piele, pe turba Mohoșului. În concluzie, nu mergeți la Mohoș pe furtună!

Tinovul mai adăposteşte si plante relicte glaciare (plante rămase din timpul ultimei glaciaţiuni în urmă cu peste 10000 de ani și care în loc să dispară odată cu încălzirea climei, au găsit zone ca aceasta unde s-au adaptat perfect), cea mai cunoscută fiind planta carnivoră( mai corect, insectivoră!) Roua Cerului sau Dreţele, numită în latină Drosera rotundifolia obovata sau rozmarinul de turbărie precum și arborii pitici mentionați mai sus.

Mai există în munții din jur, o mică turbărie, o miniatură a acesteia, în nordul muntelui Puturosul (ușor de intuit asocierea cu sulful) cu aceleaşi relicte, pe doar un hectar, numit Tinovul Buffogo sau Răbufnitoarea, aflat deasupra stațiunii Balvanyos.

Masa Jidovului (Uriașului) de pe Transalpina și legenda sa

Masa Jidovului, a Uriașului- Valea Sebeșului

Valea vijelioasă a Sebeșului, spusă și a Frumoasei, pe lângă care se strecoară drumul cel înalt al Carpaților noștri, are parte de numeroase coturi, ocolind buze de stâncă, ce stau mărturie peste timpuri geologice ale luptei dintre apă și piatră.

O asemenea arătare geomorfologică este și Stânca sau Masa Jidovului sau a Uriașului, situată nu departe de barajul de la Tău-Bistra, la o cotitură largă a drumului. Este de fapt o lespede mare de șist cristalin (micașisturi și paragnaise) ce stă cocoțată pe un vârf de deal, într-un echilibru relativ.

Declarată rezervație geologică și peisagistică și aparținând de comuna Jina, această ,,masă" este dublată, un kilometru mai încolo, de o altă stâncă numită La Grumaji sau Stânca Grunzii, care reprezintă un pinten masiv cristalin, pe care râul cel iute trebuie să-l înconjoare, săpând în baza lui un mic defileu.

La Grumaji- Transalpina- Valea Sebeșului

Legenda stâncii Masa Jidovului spune că pe vremea lui Roșu și Verde Împărat, trăia prin Munții Sebeșului un uriaș( jidov), al cărui sălaș era în Jidoștina Șugagului. Uriașul trăia în bună vecinătate cu oierii din părțile locului, și și-a durat și el stână mare prin cele păsuni ale muntelui, și a dat-o în grijă singurei lui fete. În drum spre vale, uriașul se oprea de prânz pe un loc mai ridicat, unde o stâncă îi servea drept masă pe care își așternea merindele.
Oamenii din partea locului i-au dat acestei mese numele celui ce o folosea.
Alături de stâna uriașului, așezată în Muntele Fata, era o stână unde băciua o fetiță cum nu s-a văzut alta mai frumoasă  prin munții din jur.
Oamenii îi ziceau Frumoasa, iar stânei ,, a Fetiței", nume regăsit și azi în zona Sebeșului. Sus, pe crestele de dincolo de râu își avea stâna un ciobănaș mândru cu numele de Cindrel. Flăcăului i-a căzut dragă Frumoasa din Muntele Fetița, însă de mândrețea de flăcău s-a îndrăgostit și fata uriașului, dar pe care Cindrel nici nu o băga în seamă. Și atunci plângându-se fata tatălui său, uriașul, acesta l-a prefăcut pe flăcău, cu oi cu tot, în stană de piatră.

Apoi și-a luat fata și s-a mistuit cu ea de n-a mai fost zărit de nimeni. De sub stana de piatră a pornit un izvor ce s-a oprit într-un iezer de mare mândrețe, și până azi îi spune Iezerul Cindrelului. Frumoasa a venit a doua zi la întâlnire și văzând pietrele în formă de oițe și pe Cindrel stană de piatră, s-a oprit pe o lespede albă și a pornit a plânge cu dor, până ce lacrimile s-au oblicit( transformat) în râu, iar ea s-a împietrit de atâta durere, locul fiind numit Piatra Albă, de unde pornește cel mai mare izvor al Frumoasei( Sebeșului).
adaptare după Paul Decei, Străbătând văile carpatine

Carpații Orientali de la sud la nord- un circuit de vară

Ciucașul văzut de la Cheia

Sunt numeroși împătimiți ai drumurilor prin munți cu mașina. Din diverse motive, care țin de confort, timp, necunoaștere sau pur și simplu din ignoranță, oamenii cu familii doresc să străbată multe zone într-un timp scurt. 
Iată o recomandare, cu un traseu care intră în zona montană la Mâneciu și se termină la Putna, cu variante secundare de traseu și link-uri către alte articole scrise pe acest blog.

Vălenii de Munte - Brașov
Drumul urmează valea Teleajenului, pe care o părăsește în zona pasului Bratocea(1263 metri), de la Vălenii de Munte, de unde se poate face stânga către Slănic Prahova( izvoare sărate, bazine, salină veche), urmează Mâneciu și apoi un drum frumos printre munții care alcătuiesc masivul impozant al Ciucașului. Urmează Cheia, o stațiune de relaxare, situată într-o depresiune micuță, străjuită la dreapta(est) de Ciucaș( 1954 metri) iar la stânga de Grohotiș(1767). După ce treceți de pasul Bratocea, drumul coboară către depresiunea Brașovului, primul oraș întâlnit fiind Săcele, care, deși cu istorie îndelungată, este parazitat prin suburbii, de o populație pauperă și inadaptată( ca să nu spun mai mult).
Brașovul trebuie ,,tăiat" prin partea sa estică, pentru a ajunge la ieșirea spre Târgu Secuiesc și Sfântu Gheorghe. Urmați drumul prin Hărman sau Honigberger, unde vă recomand biserica fortificată-AICI- sau o tură spre Prejmer, cea mai mare și mai bine păstrată biserică și fortificație din Transilvania, aflată în patrimoniul mondial UNESCO.
Brașov- Toplița
Traversați orașul Sfântu Gheorghe( iarna vă puteți opri la Băile Șugaș, pentru o tură de schi-AICI), aici vă puteți abate la un castel intersant numit Arcuș, situat la doi pași, în comuna Valea Crișului. Urmați drumul spre Băile Tușnad, cale de vreo 30 de kilometri, prin Depresiunea Ciuc. La 4 kilometri de stațiune, în Bixad, faceți dreapta pentru a urca la Sfânta Ana-AICI- și legenda lacului-AICI-, și la Tinovul Mohoș-AICI. Cazări găsiți suficiente în stațiune, însă vă dau o recomandare, tot din Bixad, se numește Hanul Hotarul Ciucului, cu condiții excelente de cazare( este nou și costă 120 pe noapte, aparține de vestitul Han Secuiesc din Băile Tușnad) și mâncare fenomenală.
Lângă Miercurea Ciuc, dacă sunteți catolici sau pur și simplu sunteți toleranți și curioși, mergeți la Șumuleu Ciuc, unde se întâmplă de Rusalii cel mai mare pelerinaj catolic dintr-o țară ortodoxă, și unde se află o catedrală monumentală-AICI.
Urcați către Gheorgheni, orășelul cu cele mai proaste străzi din România, de unde vă puteți abate spre est, la Lacul Roșu- articol AICI-, cel mai mare și mai cunoscut lac de baraj natural din țară, situat în Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș- articol AICI.
După Gheorgheni, traversați stațiunea Izvorul Mureșului- articol AICI-, una din ,,fostele" stațiuni ale tineretului, care nu se poate desprinde de statutul de loc de tranzit dintre Toplița și Miercurea Ciuc.
La Toplița, cel mai românesc oraș din Harghita, sunt vreo două pârtii de schi-articol AICI- și câteva pensiuni, iar poziția la intrarea în Defileul Mureșului( Toplița-Deda), îi conferă un potențial imens, dar insuficient exploatat.
Toplița-Vatra Dornei
Drumul Borsecului începe să urce către pasul cu același nume pe o serie de serpentine largi, până la altitudinea de 1105 metri, după care întrați în orasul stațiune. Dacă vreți să vizitați zona, lăsați rememorările și nostalgiile și luați partea bună, adică vreo 15 pensiuni cu mâncare bună, Peștera de Gheață și a Urșilor, izvoarele și noua pârtie de schi( articolele sunt cu link pe denumiri).
Urmați drumul spre Tulgheș către coada lacului de acumulare de la Izvorul Muntelui, de pe Bistrița, iar la viaduct faceți stânga, spre Vatra Dornei. Zona este frumoasă și pitorească, valea Bistriței alternând cu sectoare mai largi ( Borca) și cu altele mai înguste, cum este la Cheile Zugrenilor, unde găsiți cazare la pensiune sau puteți pune cortul pe o insulă în mijlocul râului-articol AICI.
În Vatra Dornei, aveți ce face și unde vă plimba, străzile și trotuarele din zona centrală sunt refăcute, parcul cu veverițe este curat și modernizat, telescaunul de la Dealul Negru funcționează tot anul, iar puzderia de pensiuni și hoteluri moderne, indică o revigorare a turismului în Țara Dornelor. O recomandare de suflet, aș face, pentru zona Șaru Dornei- Gura Haitii- Călimani, o regiune unică și foarte dragă mie. Pun un link către toate postările despre munții Călimani, în speranța că veți avea răbdare să explorați, măcar virtual, zona asta binecuvântată- link AICI.
Vatra Dornei-Putna
De la Vatra Dornei, prin Iacobeni, urcați către Pasul Mestecăniș( drum foarte bun !), la peste 1000 de metri altitudine, și coborâți către depresiunea unde se află Câmpulungul Moldovenesc. La Pojorâta, cu câțiva kilometri înainte de oraș, apucați pe un drum proaspăt asfaltat( 16 km. - Transrarăul) spre vârful Rarău și spre cunoscutele Pietre ale Doamnei- articol AICI. Admirați din goana mașinii( sau nu?) vârfurile piramidale ale lui Adam și Eva, care domină comuna asta frumoasă și primitoare( multe pensiuni la standarde europene!).
Înainte de Câmpulung, faceți stânga la Sadova și începeți traversarea Obcinelor Bucovinei, pe un drum încântator, printre fânețe, pășuni și păduri seculare, către comuna Vatra Moldoviței, unde se află mănăstirea  din patrimoniul UNESCO, cu vestita culoare galbenă, ctitorie a lui Petru Rareș- articol AICI. Nu uitați de Huțulca, mocănița bucovineană, care pleacă în munte din spatele hotelului Oana. Treceți, mai departe, prin pasul Ciumârna și ajungeți la Sucevița, unde se află ctitoria Movileștilor, o veritabilă biserică fortificată, pictată pe fond verde, aflată și ea în patrimoniul mondial UNESCO. De aici, apucați drumul Rădăuților, prin Marginea, comună mare cunoscută pentru ceramica sa neagră, și continuați spre Vicov și Putna lui Ștefan cel Mare, unde vă recomand cinci obiective cu link inclus: Mânăstirea Putna, Sihăstria Putnei, Chilia lui Daniil Sihastru și legenda sa, Schitul Daniil Sihastru din munții Putnei și casa muzeu Bukowina.