Roua Cerului de la tinovul Mohoș

În primul rând să lămurim ce este un tinov? - este o mlaştină oligotrofă (cu un sol acid), așa că atenție maximă să nu mergeți în tenesi, că vă udați, plină de obicei de un mușchi îmbibat cu apă numit Sphagnum, mlastină ce se întâlneşte în zona montană, între 800 si 2000 de metri.

Acest tinov are însă o istorie aparte, pentru că este format într-un fost crater, frate geamăn cu cel în care s-a format lacul Sfânta Ana, pe locul unui fost lac de crater vulcanic mai mare ca Sfânta Ana.

Este situat la altitudinea de 1050 de metri, cu 100 de metri mai sus decât celebrul Sfânta Ana, dar este de patru ori mai mare decât acesta. Recomandarea este să le vizitați pe amândouă, cu echipament adecvat muntelui, deși spre Sfânta Ana se poate merge și în pantofi de piele, pentru că drumul până în ,,gura" craterului este asfaltat.

Tinovul este renumit, pentru că cei 10 metri grosime de turbă provin de la cenuşa vulcanică depusă pe apele acestui lac de peste 80 de ha, iar vegetația crescută aici se mişcă (atunci când sunt furtuni puternice) împreună cu mâlul, practic ,,plutind,, pe o peliculă subţire de apă rămasă în adâncime în craterul și conul propriu zis. Ultimele sondări făcute s-au oprit la 60 de metri adâncime în interior, și nu s-a ajuns la fundul lacului de sub stratul de turbă.
Cred că este cel puțin straniu să vezi pini de 20 de metri înălţime (situați, e drept, doar la marginea mlaştinii) și pini și mesteceni pitici mişcându-se în direcția opusă celei din care bate vântul. Cum nu-mi imaginez un grup de turiști români sau japonezi, făcând uța-uța în sandale de piele, pe turba Mohoșului. În concluzie, nu mergeți la Mohoș pe furtună!

Tinovul mai adăposteşte si plante relicte glaciare (plante rămase din timpul ultimei glaciaţiuni în urmă cu peste 10000 de ani și care în loc să dispară odată cu încălzirea climei, au găsit zone ca aceasta unde s-au adaptat perfect), cea mai cunoscută fiind planta carnivoră( mai corect, insectivoră!) Roua Cerului sau Dreţele, numită în latină Drosera rotundifolia obovata sau rozmarinul de turbărie precum și arborii pitici mentionați mai sus.

Mai există în munții din jur, o mică turbărie, o miniatură a acesteia, în nordul muntelui Puturosul (ușor de intuit asocierea cu sulful) cu aceleaşi relicte, pe doar un hectar, numit Tinovul Buffogo sau Răbufnitoarea, aflat deasupra stațiunii Balvanyos.

Masa Jidovului (Uriașului) de pe Transalpina și legenda sa

Masa Jidovului, a Uriașului- Valea Sebeșului

Valea vijelioasă a Sebeșului, spusă și a Frumoasei, pe lângă care se strecoară drumul cel înalt al Carpaților noștri, are parte de numeroase coturi, ocolind buze de stâncă, ce stau mărturie peste timpuri geologice ale luptei dintre apă și piatră.

O asemenea arătare geomorfologică este și Stânca sau Masa Jidovului sau a Uriașului, situată nu departe de barajul de la Tău-Bistra, la o cotitură largă a drumului. Este de fapt o lespede mare de șist cristalin (micașisturi și paragnaise) ce stă cocoțată pe un vârf de deal, într-un echilibru relativ.

Declarată rezervație geologică și peisagistică și aparținând de comuna Jina, această ,,masă" este dublată, un kilometru mai încolo, de o altă stâncă numită La Grumaji sau Stânca Grunzii, care reprezintă un pinten masiv cristalin, pe care râul cel iute trebuie să-l înconjoare, săpând în baza lui un mic defileu.

La Grumaji- Transalpina- Valea Sebeșului

Legenda stâncii Masa Jidovului spune că pe vremea lui Roșu și Verde Împărat, trăia prin Munții Sebeșului un uriaș( jidov), al cărui sălaș era în Jidoștina Șugagului. Uriașul trăia în bună vecinătate cu oierii din părțile locului, și și-a durat și el stână mare prin cele păsuni ale muntelui, și a dat-o în grijă singurei lui fete. În drum spre vale, uriașul se oprea de prânz pe un loc mai ridicat, unde o stâncă îi servea drept masă pe care își așternea merindele.
Oamenii din partea locului i-au dat acestei mese numele celui ce o folosea.
Alături de stâna uriașului, așezată în Muntele Fata, era o stână unde băciua o fetiță cum nu s-a văzut alta mai frumoasă  prin munții din jur.
Oamenii îi ziceau Frumoasa, iar stânei ,, a Fetiței", nume regăsit și azi în zona Sebeșului. Sus, pe crestele de dincolo de râu își avea stâna un ciobănaș mândru cu numele de Cindrel. Flăcăului i-a căzut dragă Frumoasa din Muntele Fetița, însă de mândrețea de flăcău s-a îndrăgostit și fata uriașului, dar pe care Cindrel nici nu o băga în seamă. Și atunci plângându-se fata tatălui său, uriașul, acesta l-a prefăcut pe flăcău, cu oi cu tot, în stană de piatră.

Apoi și-a luat fata și s-a mistuit cu ea de n-a mai fost zărit de nimeni. De sub stana de piatră a pornit un izvor ce s-a oprit într-un iezer de mare mândrețe, și până azi îi spune Iezerul Cindrelului. Frumoasa a venit a doua zi la întâlnire și văzând pietrele în formă de oițe și pe Cindrel stană de piatră, s-a oprit pe o lespede albă și a pornit a plânge cu dor, până ce lacrimile s-au oblicit( transformat) în râu, iar ea s-a împietrit de atâta durere, locul fiind numit Piatra Albă, de unde pornește cel mai mare izvor al Frumoasei( Sebeșului).
adaptare după Paul Decei, Străbătând văile carpatine

Carpații Orientali de la sud la nord- un circuit de vară

Ciucașul văzut de la Cheia

Sunt numeroși împătimiți ai drumurilor prin munți cu mașina. Din diverse motive, care țin de confort, timp, necunoaștere sau pur și simplu din ignoranță, oamenii cu familii doresc să străbată multe zone într-un timp scurt. 
Iată o recomandare, cu un traseu care intră în zona montană la Mâneciu și se termină la Putna, cu variante secundare de traseu și link-uri către alte articole scrise pe acest blog.

Vălenii de Munte - Brașov
Drumul urmează valea Teleajenului, pe care o părăsește în zona pasului Bratocea(1263 metri), de la Vălenii de Munte, de unde se poate face stânga către Slănic Prahova( izvoare sărate, bazine, salină veche), urmează Mâneciu și apoi un drum frumos printre munții care alcătuiesc masivul impozant al Ciucașului. Urmează Cheia, o stațiune de relaxare, situată într-o depresiune micuță, străjuită la dreapta(est) de Ciucaș( 1954 metri) iar la stânga de Grohotiș(1767). După ce treceți de pasul Bratocea, drumul coboară către depresiunea Brașovului, primul oraș întâlnit fiind Săcele, care, deși cu istorie îndelungată, este parazitat prin suburbii, de o populație pauperă și inadaptată( ca să nu spun mai mult).
Brașovul trebuie ,,tăiat" prin partea sa estică, pentru a ajunge la ieșirea spre Târgu Secuiesc și Sfântu Gheorghe. Urmați drumul prin Hărman sau Honigberger, unde vă recomand biserica fortificată-AICI- sau o tură spre Prejmer, cea mai mare și mai bine păstrată biserică și fortificație din Transilvania, aflată în patrimoniul mondial UNESCO.
Brașov- Toplița
Traversați orașul Sfântu Gheorghe( iarna vă puteți opri la Băile Șugaș, pentru o tură de schi-AICI), aici vă puteți abate la un castel intersant numit Arcuș, situat la doi pași, în comuna Valea Crișului. Urmați drumul spre Băile Tușnad, cale de vreo 30 de kilometri, prin Depresiunea Ciuc. La 4 kilometri de stațiune, în Bixad, faceți dreapta pentru a urca la Sfânta Ana-AICI- și legenda lacului-AICI-, și la Tinovul Mohoș-AICI. Cazări găsiți suficiente în stațiune, însă vă dau o recomandare, tot din Bixad, se numește Hanul Hotarul Ciucului, cu condiții excelente de cazare( este nou și costă 120 pe noapte, aparține de vestitul Han Secuiesc din Băile Tușnad) și mâncare fenomenală.
Lângă Miercurea Ciuc, dacă sunteți catolici sau pur și simplu sunteți toleranți și curioși, mergeți la Șumuleu Ciuc, unde se întâmplă de Rusalii cel mai mare pelerinaj catolic dintr-o țară ortodoxă, și unde se află o catedrală monumentală-AICI.
Urcați către Gheorgheni, orășelul cu cele mai proaste străzi din România, de unde vă puteți abate spre est, la Lacul Roșu- articol AICI-, cel mai mare și mai cunoscut lac de baraj natural din țară, situat în Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș- articol AICI.
După Gheorgheni, traversați stațiunea Izvorul Mureșului- articol AICI-, una din ,,fostele" stațiuni ale tineretului, care nu se poate desprinde de statutul de loc de tranzit dintre Toplița și Miercurea Ciuc.
La Toplița, cel mai românesc oraș din Harghita, sunt vreo două pârtii de schi-articol AICI- și câteva pensiuni, iar poziția la intrarea în Defileul Mureșului( Toplița-Deda), îi conferă un potențial imens, dar insuficient exploatat.
Toplița-Vatra Dornei
Drumul Borsecului începe să urce către pasul cu același nume pe o serie de serpentine largi, până la altitudinea de 1105 metri, după care întrați în orasul stațiune. Dacă vreți să vizitați zona, lăsați rememorările și nostalgiile și luați partea bună, adică vreo 15 pensiuni cu mâncare bună, Peștera de Gheață și a Urșilor, izvoarele și noua pârtie de schi( articolele sunt cu link pe denumiri).
Urmați drumul spre Tulgheș către coada lacului de acumulare de la Izvorul Muntelui, de pe Bistrița, iar la viaduct faceți stânga, spre Vatra Dornei. Zona este frumoasă și pitorească, valea Bistriței alternând cu sectoare mai largi ( Borca) și cu altele mai înguste, cum este la Cheile Zugrenilor, unde găsiți cazare la pensiune sau puteți pune cortul pe o insulă în mijlocul râului-articol AICI.
În Vatra Dornei, aveți ce face și unde vă plimba, străzile și trotuarele din zona centrală sunt refăcute, parcul cu veverițe este curat și modernizat, telescaunul de la Dealul Negru funcționează tot anul, iar puzderia de pensiuni și hoteluri moderne, indică o revigorare a turismului în Țara Dornelor. O recomandare de suflet, aș face, pentru zona Șaru Dornei- Gura Haitii- Călimani, o regiune unică și foarte dragă mie. Pun un link către toate postările despre munții Călimani, în speranța că veți avea răbdare să explorați, măcar virtual, zona asta binecuvântată- link AICI.
Vatra Dornei-Putna
De la Vatra Dornei, prin Iacobeni, urcați către Pasul Mestecăniș( drum foarte bun !), la peste 1000 de metri altitudine, și coborâți către depresiunea unde se află Câmpulungul Moldovenesc. La Pojorâta, cu câțiva kilometri înainte de oraș, apucați pe un drum proaspăt asfaltat( 16 km. - Transrarăul) spre vârful Rarău și spre cunoscutele Pietre ale Doamnei- articol AICI. Admirați din goana mașinii( sau nu?) vârfurile piramidale ale lui Adam și Eva, care domină comuna asta frumoasă și primitoare( multe pensiuni la standarde europene!).
Înainte de Câmpulung, faceți stânga la Sadova și începeți traversarea Obcinelor Bucovinei, pe un drum încântator, printre fânețe, pășuni și păduri seculare, către comuna Vatra Moldoviței, unde se află mănăstirea  din patrimoniul UNESCO, cu vestita culoare galbenă, ctitorie a lui Petru Rareș- articol AICI. Nu uitați de Huțulca, mocănița bucovineană, care pleacă în munte din spatele hotelului Oana. Treceți, mai departe, prin pasul Ciumârna și ajungeți la Sucevița, unde se află ctitoria Movileștilor, o veritabilă biserică fortificată, pictată pe fond verde, aflată și ea în patrimoniul mondial UNESCO. De aici, apucați drumul Rădăuților, prin Marginea, comună mare cunoscută pentru ceramica sa neagră, și continuați spre Vicov și Putna lui Ștefan cel Mare, unde vă recomand cinci obiective cu link inclus: Mânăstirea Putna, Sihăstria Putnei, Chilia lui Daniil Sihastru și legenda sa, Schitul Daniil Sihastru din munții Putnei și casa muzeu Bukowina.

Muntele- ce vezi, ce simți, ce trăiești

Am colindat muntele într-o mașină, de-a lungul unei șosele circulare, agățate de coame abrupte, rătăcită prin păduri uriașe, mângâiată cu botul de nouri. 

Culmile străbătute păreau poeme de piatră peste care se cobora tiptil o ceață verde, până când ochiul nu le mai deslușea.
 
Am colindat muntele pe jos, pe firul unei cascade aproape eterice, pe sub trupuri de brazi așezate de vreme în chip de porticuri între coline.

Am zăbovit îndelung în peșteri, în aceste neprețuite laboratoare ale smereniei. 

Am ascultat sub o neguroasă boltă de calcar un bătrân rostind la vioară o baladă aproape nepământeană.

Acolo, sub imperiul acelei muzici neamiauzite mi-am închipuit că mor neîngăduit de frumos, și dacă s-ar fi întâmplat așa aș fi atins de-a pururi, cum de puține ori li se poate întâmpla oamenilor, însăși esența sublimului.

De sus, am văzut șesurile îzvorând lin de sub munte. M-am gândit cum în orașul desenat pe aer în depărtare, lemnul ferestrelor trebuie să-și memoreze copilăria petrecută în imediata vecinătate a cerului, poate chiar în pădurile suite, într-un gest de exemplară dârzenie, până pe stâncile aflate la câțiva metri sub mine.

Am colindat muntele dimineața, sfâșiind cu tălpile iarba udă și nevinovată. Pe arșiță l-am colindat, pe ploaie. 
Ajungând sus, pe un fel de terasă a singurătății totale, mi-a fost dat să simt curgerea neobosită a spațiului spre orizonturi și am înțeles atunci de ce unul din personajele cărților lui Unamuno, zgârcit dealtfel cu lacrimile, plângea ca un copil pe creștetul muntelui. 
Doar așa poate fi spălat păcatul de a tulbura, fie și numai cu respirația, atâta și atâta măreție.

după Ștefan Mitroi, Almanah BTT 1982

Piran- o minunăție medievală de la Adriatica

Piranul, este un orășel de pe riviera slovenă a Adriaticii, un orășel cum rar am văzut și care m-a cucerit din prima clipă în care am pus piciorul în el. Și cum să nu fie așa, când, intrând dinspre Portoroz( o postare AICI),era să cad, la propriu, în mare, asta pentru că micuțul port, își întinde un apendice plin de catarge, până, hăt, în mijlocul orașului. 

Orașul este cel mai important punct turistic de pe riviera slovenă a Adriaticii, situat pe o peninsulă îngustă, care zâmbește Italiei, peste Golful Piran, parte a marelui Golf Trieste. 
Locuit din vechime de italieni, de altfel a doua limbă oficială a regiunii este italiana, a făcut parte din Imperiul Austro Ungar, care a luptat sute de ani ca să poată deține controlul asupra acestei linii de coastă, fiind singura legătură navală a acestui imperiu, cu lumea comercială din Evul Mediu.









Azi, mai puțin de 10% dintre locuitori, vorbesc italiana, dar asta nu impiedică pe nimeni să afirme că marea cultură și arhitectură italiană, dă spiritul acestui orășel, pe care istoria l-a plasat în Slovenia, țară însă, care prin civilizație și o mare toleranță îl merită pe deplin.
Piața centrală, tipică pentru un burg, poartă numele lui Giuseppe Tartini, un compozitor italian, care are si o statuie și o casă memorială aici, Tartinijev trg, pe numele ei sloven, este înconjurată de clădiri în stil baroc, clasic dar și eclectic.

Pe dealul, din apropiere se află o mănăstire franciscană, cu un turn impozant, de unde în seara de 20 iulie, în fiecare an, coboară o domniță îmbrăcată în alb, care rememorează un episod dramatic din istoria zbuciumată a micului port.
Povestea simplă a salvării ei pe un fel de tiroliană medievală, este simplă, dar m-a cucerit modul în care au știut slovenii să facă un spectacol din acest eveniment mondeno-tragi-comic de acum 200 de ani.
Tot în piața centrală se întâmplă concertele de vară, zilele orașului, care au loc în octombrie, dar există și un interesant acvariu, cu specii numeroase din zona Mării Mediterane.

Orășelul acesta vioi, te cucerește și prin străduțele înguste, la capătul cărora stau pitite două-trei măsuțe ale unei tratoria, ținută de un italian întors în oraș după primii ani ai dezmembrării Iugoslaviei, palmierii și oleandri ce cad de pe clădiri în culori de alb, violet și roșu, dar și prin aerul sărat adus peste case de adierea unei Adriatici mult mai sărate decât Marea Neagră.

Găsiți în oraș prețuri mai mici decât în stațiunea de lux Portoroz, situată la 3 kilometri spre sud, atât la cazare( 50-60 Euro, camera, cu vedere spre mare) cât și la mâncare( Cevapcici- un fel de mici fără amidon și usturoi- la 5-6 Euro, 10 bucăți, dar mai mici decât micii noștri). Eu vă recomand să alegeți litoralul sloven, iar drumul să-l segmentați cu o oprire în cel mai frumos parc național din sudul Europei, Plitvice, cu sutele  de lacuri carstice, din Croația- detalii AICI.

Mănăstirea Negru Vodă- Câmpulung

Câmpulungul din zona Muscelelor, se laudă cu statutul de primă capitală a primei entități statale din Țara Românească dar și cu cea mai veche mănăstire din această parte de țară. Mănăstirea Negru Vodă, a fost ctitorită în 1215 de Radu Negru Voievod, așa cum spune tradiția. Ea, însă, va fi rezidiță mulți ani mai târziu de Basarab I și de fiul său Nicolae Alexandru. 
De altfel, aici se păstrează cea mai veche lespede voievodală de mormânt din țară(1364), și care aparține fiului marelui domnitor întemeietor de țară, Basarab I.

În secolul al XVII este reînnoită, pe vechea temelie, de către Matei Basarab, urmând apoi numeroase refaceri și repictări, ultima, în frescă, chiar pe timpul comuniștilor, între anii 1955-1957, pentru ca doi ani mai târziu aceeași comuniști să desființeze mănăstirea.

Ce mai este bine de știut, este că aici a funcționat prima tipografie din Țara Românească, și de care putem fi mândri, pentru că aici apare prima carte în limba română ,,Învățături pentru toate zilele".
Hramul mănăstirii, situată practic în oraș, pe drumul spre Pitești,  este 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, în interior se găsesc moaște ale mai multor sfinți( Varvara, Pantelimon, Ioan Botezătorul) dar și o icoană făcătoare de minuni numită Galactotrofusa sau Galaktotrophousa. Este o icoană rară care o înfățișează pe Maica Domnului alăptândul pe Pruncușor, ea are o răspândire mai largă în Rusia, Grecia și Serbia.

Trei amintiri plăcute despre mâncare

Prima amintire, are legătură cu o pensiune din Covasna, chiar din oraș, unde gazdele ne-au răsfățat cu o alcătuire culinară de excepție, în ajunul uni Paște, pe care nu îl vom uita așa ușor.

Jos era o sală de mese cu peste 25 de locuri, cu un şemineu tapetat cu travertin de coral, care înveselea spațiul situat chiar lângă bucătărie. Relatarea experienței gastronomice n-ar avea nici un rost, dacă n-aş vorbi despre cele două gazde absolut admirabile: domnul Zsolt şi doamna Elvira, doi oameni parcă făcuți să fie amabili, săritori şi comunicativi, dar în stilul acela ardelenesc/secuiesc, discret și plăcut, având darul de a te face să te simți parcă singurul turist pe care l-au avut vreodată, deși pensiunea nu duce, nici pe departe, lipsă de clienți.
Mâncarea! A... mâncarea!
Deosebită, gustoasă, savuroasă, delicioasă, inspirată, adaptată și, bineînţeles, specifică locului acesta binecuvântat cu liniște, cu izvoare minerale și cu un aer deosebit de curat și ozonat. Amintesc doar supa de ardei umpluți și pulpa de miel absolut delicioasă. Experiența culinară a patronului-bucătar este egalată doar de produsele pe care le-am văzut pe site-ul celor de la foodpanda.ro, și care oferă produse din toate colțurile lumii.
Cea de a doua amintire se leagă de o pensiune din zona Odorhei unde am comandat împreună cu soția un platou secuiesc de toată frumusețea, care ar fi trebuit să fie pentru două persoane dar pot mânca trei- patru oameni din el. O abundență de cărnuri  între care delicioase erau, cotletul învelit în cartof, friptura țărănească, șunca, cârnații, pastrama cu paprika, asezonate cu cartofi prăjiți și cu ciuperci pane, plus portocale de decor. Merita și ca preț, dar nu mai știu acum cât a costat.Și în sfârșit, cea de a treia experiență s-a consumat undeva lângă Cetatea Neamțului, la un vechi motel unde
este drept că s-au schimbat multe în bine, mese mari, scaune confortabile, personal pregătit, servire promptă și mâncare bună de sorginte moldevenească. Ultima dată când am fost, am comandat un cordon bleu delicios, chiar daca french pie-ii erau cam pierduti prin farfurie, alcătuirea era însă foarte OK. Apropo de cordon bleu, azi poți savura liniștit, acasă, aproape orice fel de mâncare, comandând cu ajutorul unor aplicații pentru mobil de la Food Panda, adică prin iOS și Android, așa că nu mai este nevoie să cauți din terasă în terasă.
Piesa de rezistenta a dejunului moldovenesc, însă, trebuie să fie ciorba de hribi, o delicatesă cum n-ați mai mâncat, specifică zonei și în general, regiunilor de sub munte. Recomand pentru copii, puiul cu smântână pe sau orice friptură sau specialitate de carne cu ciulamaua de hribi. Poftă bună.