blog de lărgit orizontul Admin: Viorel Irașcu, Bacău, e-mail viocalatorul@gmail.com sau v_irascu@yahoo.com
joi, 26 iunie 2014
O întâmplare de toamnă la Sucevița
Am considerat întotdeauna această zonă, emblematică pentru ce înseamnă spirit românesc. Cum să nu te ducă gândul la Creator, când vezi ce minuni a lăsat pe Pământ, pentru ca noi să ne bucurăm de ele, este ca atunci când cineva îţi face un bine, vrei să-i mulţumeşti cumva.
Iar noi am multumit, ridicând biserici și, probabil că şi fraţii domnitori Ieremia şi Simion Movilă au gândit că aici este locul ales pentru ctitoria lor și nu au greşit deloc, atunci când în secolul al XVI lea, au tocmit artişti să picteze mănăstirea cu scene biblice, în care fondul imaginilor să-l constituie, după cum probabil ştiti, verdele.
Să trecem în registrul călătorului și să vă povestesc cum ajungeți.
Prima variantă este pe la Suceava-Păltinoasa-Solca-Marginea (da, vestita localitate cu ceramică neagră, unde nu sunt decât două magazine cu asemenea obiecte, semn că mărginenii își caută locuri de munca in Bucuresti sau aiurea, ocupându-se acum cu lucruri mai utile şi mai bănoase), unde faceţi stânga spre Suceviţa, de altfel este următoarea comună; iar a doua variantă este pe Gura Humorului spre Câmpulung Moldovenesc, unde faceți dreapta spre Vatra Moldoviţei, aici o luati la drepta spre Sucevita, acesta este mai lung dar peisajul merită văzut, pentru că traversați Obcina Mare şi în plus puteţi vedea şi Mânăstirea Moldoviţa.
Când am ajuns noi, ce credeți, oprim la Motel Ieremia Movila, în parcare nicio maşină (era sâmbăta), întreb la receptie... ocupat. M-am gândit că or fi plecat toți turiștii din țară, că oricum localnicii și alți moldoveni caută locuri de munca in Timisoara sau în afara țării. Mergem la altă pensiune, Popas Bucovinean (la ieşirea spre Moldoviţa), parcare goală- ocupat, mai mergem la vreo două pensiuni de trei și patru stele, toate ocupate, într-un târziu aflăm. Era programată o nuntă mare.
Așa că am căutat două ore o pensiune normală și un restaurant decent unde să mâncăm, până la urmă ne-am cazat foarte bine, la pensiunea Poiana de Vis şi am mâncat la Popasul Mărioarei, o bombă cu aură de tavernă împuţită, puţin renovată pentru muşterii mai puţin pretenţioşi, dar mîncarea era bună, n-am ce zice.
Dupa amiază am fost la mânăstire și am văzut parada maşinilor de lux și a şmecherilor de parlament, cu mașini parcate pe aleea ce duce spre biserică, mulți băieți cu ceafa groasă care nu pot trece multe clase în modelul de cv și o serie de doamne cochete.
Nu-i asa că vă asteptaţi să vă spun ce am văzut la şi în mânăstire?
Nu, am făcut câteva poze cu mâna tremurândă, ca nu cumva ochii albaştrii ce mă pândeau de la colţ, să-mi ia aparatul, am dat ocol mânăstirii, am admirat zidurile de cetate ale acesteia și m-am bucurat când am văzut câteva brânduşe de toamnă răsărind firave în curtea exterioară a mânăstirii.
Aşa s-a terminat mica aventura la Suceviţa cu ceva urări de bine adresate, slavă cerului, mahărului care a pus stîpânire pe toată mănăstirea și pe toată comuna.
Mergi în 7 ținuturi de poveste
Pentru că vine perioada concediilor, continui cu ponturile și sfaturile legate de zone și obiective turistice de vizitat. Pe lângă ce puteți face în București, în zilele toride de vară, adică vizitarea unor teatre, a centrului vechi, sau grădina botanică, există și varianta evadării în câteva dintre cele mai frumoase locuri din țară. Și cum zilele sunt mai lungi și evident nopțile mai scurte, aveți zile-lumină să umblați pe coclaurii patriei, din acest motiv oferta de obiective am grupat-o pe ,,ținuturi". Iată ce a rezultat:
Budești- ținutul bisericilor de lemn UNESCO
Județul Maramureș este recunoscut pentru bisericile de lemn construite cu tehnologie specifică și cu turle foarte înalte. Comuna Budești dispune de minunea inclusă în patrimoniul mondial, cu hramul Sf. Nicolae, construită în 1643. Picturile murale ale biserici de lemn, datează din secolul al XVIII lea, și tot aici se află o colecție de icoane pe lemn pictate pe ambele părți. Budeștiul este recunoscut pentru cultul avut pentru haiducul Pintea, a cărei cămasă de zale și coif sunt păstrate aici cu multă grijă. Țiuntul mai are și alte atracții: rezervația botanică Tăul Brebului, Lacul Morărenilor, porțile maramureșene și Mănăstirea Sf. Împ. Constantin și Elena aflată pe crestele vulcanice ale Gutâiului.
Boșorod- ținutul cetăților dacice UNESCO
Deși rușinea națională de aici ne întristează și anume lipsa unui drum de acces normal către cetățile dacice, monumente UNESCO, zona tot rămâne atractivă.Vizitează cele două cetăți incluse în patrimoniul mondial, Sarmisegetusa Regia și Piatra Roșie din satul Luncani( jud. Hunedoara). Ele făceau parte din uriașul sistem defensiv imaginat de Decebal, pentru luptele cu romanii. În satul Cioclovina mergi la rezervația speologică Peștera Cioclovina Uscată și vizitează în satul Alun, biserica placată cu marmură din 1938, cu picturi murale.
Padeș- ținutul peșterilor gorjene
Zona de nord a județului Gorj este foarte bogată în obiective turistice naturale dar și istorice. La poalele munților Vâlcan, explorează Peștera Cloșani, un monument al naturii, considerată cea mai frumoasă din această parte a țării. Sau caută Peștera Cioaca cu Brebenei sau Peștera Lazului din Cheile Motrului Sec. În centrul comunei găsești monumentul Revoluției de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu, în satul Cloșani, Casa lui Tudor iar în apropiere niște chei unice cu aspect de defileul, numite Cheile Corcoaiei. Clima mai blândă de aici a favorizat creșterea unui arbust submediteraneean în zona Gorganu. Este vorba de o rezervație de alun turcesc sub formă de arboret. Bucură-te de casele de lemn și arhitectura rurală nord oltenească, de izvoarele cu ape minerale de la Călugăreni sau de serbările populare din lunile de vară.
Săliște- ținutul muzeelor etnografice
O regiune din județul Sibiu extrem de bogată din punct de vedere etnografic. Mărginenii sunt foarte atenți cu tradițiile pastorale și obiceiurile lor anuale, din acest motiv în comună se găsesc trei asemenea muzee etnografice: la Săliște, în satul Galeș unde se află Muzeul etnografic și de artă populară, și în satul Sibiel unde se flă un muzeu etnografic și de icoane pe sticlă. Poți adnmira portul popular al zonei, creatorii și meșterii populari din zonă sunt vestiți pentru: cojoace și pentru prelucrarea artistică a pieilor, pentru cergile și cusăturile populare sau pentru arta în lemn și cerdacele lor crestate. Oprește-te pentru tihna sufletului la schiturile din apropierea satelor, Sf. Opris Miclăuș-Foltea sau schitul Sibiel, admiră bisericile de secol XVII și urcă pe coclaurii Cândrelului la iezerele sale glaciare.
Sasca Montană- ținutul rezervațiilor naturale
În sudul-vestul județului Caraș- Severin, la poalele Munților Aninei, găsești o zonă cu puncte de plecare spre cele mai spectaculoase chei din țară, Cheile Nerei. Zona te va încânta cu versanții golași de calcar, cu peșterile din pereții abrupți( Peștera Dubova), cu cascadele Beușniței( declarate de curând cele mai frumoase din Europa) sau cu izbucul Ochiul Beiului. Caută în satul Slatina-Nera mănăstirea Sf. Cuv. Parascheva, unde se află un celebru laborator de plante medicinale. Ținutul se află într-o zonă cu climă blândă unde poți întâlni o grămadă de esențe submediteranene, ca iasomia, liliacul, mojdreanul sau cărpinița.
Târgușoru Vechi- ținutul cetăților domnești
Nu te-ai aștepta ca în sudul țării, în județul Prahova, să poți vizita un ținut încărcat de istorie. După ce savurezi liniștit o mâncare bună la unul din restaurantele din Bucuresti, poți trage o fugă să vezi ruinele unei cetăți de la 1400, construită de Mircea cel Bătrân sau ruinele curții domnești ctitorite de Neagoe Basarab. În centrul comunei vizitează Conacul Moruzzi, în incinta căruia se află un muzeu sătesc sau mănăstirile Turnu și Sf. Pantelimon. Iar dacă chiar te pasionează istoria, mergi în pădurea Strejnicu la monumentul ridicat pe locul unde a fost asasinat Nicolae Iorga în 1940.
Poșaga- ținutul izbucurilor carstice
În inima Munților Apuseni, în județul Alba, mergi către cele două izvoare unice, numite izbucuri. Apa ce umple diaclazele pereților calcaroși, iese pe neașteptate la suprafață. Încearcă izbucul Feredeul cu apă caldă chiar și iarna! și Bujorelul cu apă rece toată vara!În satul Poșaga de Jos vizitează mănăstirea Izvoru Poșaga din 1935 iar în satul Poșaga de Sus rezervația botanică cu rarități floristice, Șesul Craiului unde se află și Peștera Belioara.
Dacă ți-au plăcut recomandările mele, caută în blog și alte locuri unde poți evada în sfârșiturile de săptămână, și după ce te-ai documentat serios vis a vis de concertele ce urmeaza în București, informează-te temeinic și despre frumusețile ascunse ale României. În felul acesta rămâi conectat și la trendul artistic din cel mai viu oraș al țării dar începi să-ți cunoști și țara cu ce are ea mai deosebit.

Gura Haitii, o simțire enormă
Pârâul Haita |
Aici se află câteva pensiuni rustice cum este cea a lui nea Traian și a doamnei Rodica, doi oameni BUNI, doi oameni ai muntelui pe cât de căliți de vreme și de vremuri pe atât de calzi și de primitori.
Au construit o pensiune drăguță și cochetă chiar pe malul pârâului Haita, cu camere mici și rustice și cu locuri de campare pe dealul ce urcă spre puținele case împrăștiate printre stogurile de fân. În această lume de capăt de lume, simți cu adevărat că trăiești, te odihnești, te bucuri cu adevărat de viață, mai ales că nu există semnal puternic la telefon, nici Wi Fi, deci nici florarii online, nici cumpărături online, nimic online. Doar tu și natura.
Dacă ești om de-al casei( adică nu vii acolo ca să ai de unde pleca) și dacă doamna are timp, poți să te bucuri de un păstrăv minunat cu cartofi natur și mămăligă fierbinte, de un balmoş irezistibil sau de afine cu mămăligă și smântână.
Asta am mâncat noi, în anii ce au trecut de când am descoperit pensiunea, unde revenim cu drag ori de câte ori putem, chiar dacă de la Bacău faci aproape cinci ore. Ca să-ți bucuri soția îți poți crea propriul serviciu de comenzi flori, direct de pe fâneța din spatele casei. Eu cred că nimic nu se compară cu un buchet de flori sălbatice de munte.
Mergeți și bucurați-vă de aer curat și liniște, de răcoarea serilor și dimineților, de gălbiorii culeși din pădure sau de florile fânețelor ce mărginesc pensiunea.
Sinaia și cota 2000
Nu mi-a plăcut niciodată, în mod deosebit Valea Prahovei, cu aglomerația sa de capitaliști, dar trebuie să recunosc că peisajul montan este excepțional. Într-un martie friguros, am făcut o călătorie până la Sinaia, de unde am cules câteva impresii.
De la cota 1400 şi până la cota 2000 telecabina face cam şapte minute, timp în care respiraţia îţi este tăiată de peisaj și de... scăderea de presiune.
Un martie cu o zăpadă cum n-a fost nici în ianuarie sau decembrie, îți seamănă în suflet și în corp sentimentul că primăvara este foarte, foarte departe.Toată lumea din cabină privește zăpada strălucitoare, de după ochelarii de soare carrera sau ray ban, bucurându-se de faptul că sunt niște fericiți ai sorții.
Valul de nori ce se ridică precum un zid vaporos, mă trezește din reverie și-mi dă ocazia să constat, că n-am de ce să fiu invidios pe schiori- oricum nu aparțin acelei lumi- asta pentru că pot obține asemenea imagini și pot trăi asemenea sentimente...înălţătoare la propriu.
Jumătate din cabană este situată sub zăpadă iar mai încolo apare acoperițul unui WC răcoros... nevoie mare. Acest lucru, adică troienele de nea care acoperă construcțiile, este absolut normal aici. Exact ca și cei 2180 de metri ai Muntelui Furnica- ce întâmplare!, cel care străjuieşte Sinaia de sute de ani.
Chiciura sau promoroaca reprezintă un fenomen meteorologic ce se întâmplă pe Platoul Bucegilor timp de opt luni pe an, doar că acum s-a suprapus și peste un strat de zăpadă consistent, acoperind tot ce înseamnă fir, antenă sau crenguţă( bine crenguţă nu, că nu există aici).
După o săptămână, imaginile de la televiziuni arătau domnişoare care se bronzau pe aceste bănci sau macho-clubb-eri bronzându-şi pectoralii și fața conturată de ochelarii de soare barbatesti.
Oricum fiţele şi firmele trebuie arătate, chiar dacă nu ştim să schiem, măcar avem clăpari moderni, costum de schi și lentile de contact permanente, care nu folosesc nimănui, dar măcar pun în valoare ochii.
Preţurile la 2000 de metri sunt pe măsura altimetrului. Nu asta este important, ci felul în care se pregăteşte mâncarea de post, pe cărămizi și cu gaze. Și când te gândeşti că sunt ,,oraşe" în ţară unde acesta este încă un vis. De... este Valea Prahovei și se poate orice!

miercuri, 25 iunie 2014
Circuitul târgurilor populare de iulie(II)
Mănăstirea Polovragi |
Este adevărat că multe dintre aceste sărbători au suferit transformări radicale, în ceea ce privește sensul desfășurării lor dar mai ales sub aspectul formei sub care este prezentat.
De exemplu, ce legătură există între un festival de folclor, ca cel de la Cernat( de lângă Cetatea Ica- cu un bastion recent reconstruit) din Covasna, și multele tarabe cu ceasuri de mana ieftine, brățări și sepci Adibas?
Evident, niciuna.
Plecați așadar, către Băile Herculane, la festivalul intrnațional de folclor Hercules, asta după ce treceți pe la Drăgotești, în județul Gorj, la festivalul de folclor Cântecul văilor. În a doua duminică din iulie, ar fi bine să poposiți la Chieșd, în județul Sălaj, la nedeia de la Gorunul lui Mihai Viteazul, care amintește de victoria lui Mihai de la Guruslau. Tot în amintirea unui mare domnitor, la Războieni, în județul Neamț, se desfășoară o manifestare folclorică numită Sărbătoarea de la Războieni, și cred că bănuiți că este vorba de aminitirea lui Ștefan cel Mare.
Nu ratați, sărbătoarea de 4 zile de la Polovragi( județul Gorj), din apropierea celebrei peșteri și a mănăstirii cu același nume, care, pe lângă manifestări specifice cu dans și muzică populară, are si un important târg de vase și artizanat dar și cu alte tarabe, unde găsiți chiar bijuterii vintage sau haine de același tip.
Alte câteva bâlciuri și serbări populare mai întâlniți la: Tinca, în județul Bihor, o mai puțin cunoscută stațiune cu ape termale, din vestul țării, desfășurată în prima duminică din iulie, la Salcia în județul Mehedinți, la Sărbătoarea grâului, bâlciul anual de vară de la Pietrari din județul Vâlcea, închideți inelul de argint al circuitului nedeilor și târgurilor populare cu Sărbătoarea Tulipanului, de la Iscroni( lângă Aninoasa), județul Hunedoara, în a doua sau a treia duminică din iulie.
Bucurați-vă de tradiții!
Cum văd eu staţiunea Eforie Sud
Oraşul Eforie a luat naştere pe ,,ruinele " vechii staţiuni Carmen
Sylva, şi este compus de fapt din două localităţi separate, Eforie Nord,
mult mai mare ca staţiune şi Eforie Sud, unde se află oraşul şi primaria.
Staţiunea Eforie Sud, este mai mică decât prima, are câteva străduţe intime, cu trotuare moderne şi iluminat decent, vile şi pensiuni arătoase, unde se vede munca şi dorinţa oamenilor pentru a crea ceva deosebit.
Un parc şi un teatru de vară, destul de îngrijite de altfel, o faleză ce suferă la capitolul consolidare- multe porţiuni se surpă sau alunecă, datorita friabilităţii stratului de argilo-calcaro-grezos, dar şi din cauza dezinteresului autorităţilor centrale, regionale şi locale.
Promontoriul pe care este situată staţiunea domină cu peste 25 de metri malul mării, astfel că priveliştea îmbrăţişează o mare neagră foarte... albastră.
Din păcate, ca peste tot pe litoral, ori sărăcia, ori prostia, se dau în stambă la tot pasul, cu saltimbanci rataţi ce ocupă inutil trotuarul şi pentru care ar fi mai potrivită căutarea de locuri de munca la domiciliu, decât misiunea de a înveseli mulţimea. Mulţi rromi-ţigani scăpătaţi cu cruciuliţe luminoase în mână, cu terase îngrămădite între alte terase şi unde sudoarea vecinului îţi lasă loc puţin şi pentru mirosul de pizza. Cu o terasă manelistico-folclorică ce se numeşte ,,Vienez"-daca vă vine să credeţi, cu tiribombe asezate pe faleza şubredă şi proptite cu scânduri să nu cadă în râpă, cu tarabe de patroni estivali situaţi unde credeţi- pe strada ,,Dezrobiriii". Toate sunt tipice pentru litoralul nostru arhaic, pentru care plângem şi ne plângem şi unde chelnerii de ocazie ar face mai bine să-şi caute locuri de munca in Franta sau Austria, că tot vorbirăm de Vienez
Primarul, oricare ar fi el, încearcă să impresioneze turistul cu ceva asfalt, trotuare, două mici străduţe pietonale, câteva pubele ecologice care mimează interesul pentru mediu, dar şi gropi de gunoi dincolo de cartierul de căsuțe şi campingul sordid din sudul staţiunii.
O plajă semîntreţinută, cu diguri- care sigur aparţin de Apele Române- dezolante şi cu stabilopozi lipicioşi şi alunecoşi.
Cu toate acestea, mă duc vară de vară pe litoral, pentru că se întâmplă şi lucruri bune, condițiile de cazare se îmbunătăţesc, iar pretenţiile turiştilor se dublează, şi pe bună dreptate. Apar terase şi restaurante conduse de oameni de bun simţ, familii cu copii ce învaţă să preţuiasacă banul şi distracţia, cu ceva animatori pe plaja şi cu mult, mult ...soare.

luni, 23 iunie 2014
Vatra Dornei- încă o stațiune renăscută
La Vatra Dornei se ajunge ușor, ori pe drumul dinspre Suceava-
Câmpulng Moldovenesc, ori dinspre Valea Bistriței de la Piatra Neamț,
sau prin pasul Tihuţa, dinspre Transilvania.
Este o stațiune în plin proces de transformare, după ce o bună perioadă a trăit din faima perioadei comuniste.
Deşi străzile arată încă destul de rău, trotuarele asemenea, parcul este semiîngrijit, iar indicatoarele sunt puţine și de multe ori nefolositoare, puterea prezentului european și interesul edililor pot scoate stațiunea din izolare, pentru că are nerv și potenţial de dezvoltare.
Trecem peste acest aspect și vă spun despre locația deosebită a stațiunii, undeva în centrul Ţării Dornelor, la altitudinea de aproximativ 800 de metri, ceea ce situează oraşul pe primele locuri între oraşele de altitudine din ţara noastră.
Poate mulți ați mers cu vestitul telescaun de aici, trebuie să ştiţi că dornenii se mândresc cu el, pentru că este cel mai lung din ţară, are trei kilometri lungime şi pleacă de pe strada Negreşti, de la peste 800 de metri altitudine şi ajunge pe Dealul Negru la 1302 m, aşadar o diferență de nivel apreciabilă(cei din Caransebeş se mândresc şi ei cu un asemena telescaun situat pe Muntele Mic).
Dacă ajungeți cumva în extrasezon (adică toamna și primavara) trebuie să știți că fără cel puţin 8-10 persoane nu funcționează, așa că întrebați și verificați.
Acolo sus, pe Dealul Negru am trăit o mare dezamagire ,, ecologică", când am văzut câte gunoaie pot fi pe munte. Gropi pline cu pet-uri, ambalaje de tot felul, erau răspândite pe o suprafață mare, și mă gândeam ce bun ar fi un ghid de conversatie roman german, ca să aflăm cum se spune la civilizație sau la educație.
Priveliștea însă este superbă, putând fi văzuți Munţii Călimani (vf. Pietrosu 2100 m), Muntele Runc (1149m) prelungirea sudică a Munților Suhard, cu vârful Oușorul (1639 m), plus o panorama largă asupra Depresiunii Dornelor traversată de Bistrița și de afluentul său Dorna.
În parc se merge pentru aerul curat și pentru a fi hrănite veveritele antropizate de aici, care mai mult sunt sătule decât flămânde. Vioaie și colorate ca morcoveata, sunt strigate de toată lumea, care vine cu nuci (numai cu nuci veniți, nu și cu alte semințe, că nu mănâncă!), Mariana, Mariana!
Este distractiv să vezi copii și bătrâni strigându-le încontinuu, astfel nici nu știu dacă ele vin pentru că le strigi sau pentru că sunt pur și simplu, curioase.
Vă recomand pizzeria din centru, chiar lângă podul de peste râu, și mai ales cofetăria de alături, unde prăjiturile și celelalte scofeturi sunt uriașe, gustoase și ce este cel mai important foarte ieftine (este situată pe principala arteră pietonală).

Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului
Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului Septembrie 2008 surs...
-
Principalele zece lacuri din ţara noastră sunt situate în trepte și forme de relief diferite şi sunt dintr-o varietate de tipuri genetice....
-
Carpaţii Orientali Pasul Prislop (1416 m) - între Munţii Rodnei şi Munţii Maramureşului; şoseaua Borşa-Vatra Dornei; cel mai ...
-
Ce este Medugorje? Un loc sfânt, un loc cu o semnificație specială în inima fiecărui credincios, fie el romano- catolic, greco-catolic sa...