Bisericile de lemn din județul Bacău

Biserica de lemn Sf. Nicolae, com Berești -Tazlău, 1819

Câteva considerații legate de bisericile de lemn din județul Bacău: 

 - în primul rând trebuie amintit orașul Tg. Ocna, unul dintre campioni la numărul de biserici de lemn din țară, are nu mai puțin de 5 astfel de monumente religioase, din care se remarcă biserica armenească de lemn;

- cel mai întâlnit hram este cel al Sf. Nicolae, ca de altfel în întreaga țară, urmat de bisericile închinate Sfinților Voievozi, hram întâlnit cu preponderență în Moldova, iar cel de-al treilea hram este cel legat de Sfânta Fecioară; curioasă este lipsa hramului Cuv. Parascheva, cel care abundă în general în Moldova, întâlnit la o singură biserică;

- cele mai vechi biserici de lemn din județ sunt cele de la Oprișești( com. Răchitoasa) din 1640, cu hramul Sf. Arh. Mihail și Gavril, urmată de biserica de lemn din Șesuri( com. Măgirești), din 1648, cu hramul Sf. Gheorghe și biserica de lemn din Răchitoasa, din 1650, cu hramul Cuv. Parascheva. 

1.  Com. Berești-Tazlău- biserica de lemn Sf. Nicolae, 1819
2. Sat Prisaca, com. Berești-Tazlău- biserica de lemn Sf. Ilie, sec XIX
3. Com. Cașin- biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril , 1796 și biserica de lemn Sf. Nicolae din satul Curița, 1740, ref. 1933
4. Sat Pralea, com. Căiuți- biserica de lemn Sf. Nicolae, 1755, ref. 1810
5. Com. Colonești- biserica de lemn Sf. Nicolae, 1673  și biserica de lemn Sf. Dumitru, 1809, ref. 1832
6. Oraș Comănești- biserica de lemn Sf. Nicolae, sec. XIX
7. Com. Corbasca- biserica de lemn Sf. Ap. Petru și Pavel, a mănăstirii Pogleț, 1828
8. Com. Dămienești- biserica de lemn Sf. Nicolae, 1779 și biserica de lemn Sf. Voievozi, din satul Drăgești, 1773
9. Oraș Dărmănești- biserica de lemn Sf. Nicolae, 1808, pictată în 1873 și biserica de lemn Sf. Voievozi, din satul Lapoș, 1813, și biserica de lemn  Ad. Maicii Domnului, din satul Plopu, 1795, ref.în 1886
10. Com. Filipeni- biserica de lemn din sec. XVII și biserica de lemn din satul Mărăști, 1801-1815
11. Com. Găiceana- biserica de lemn Ad. Maicii Domnului, 1808, ref. 1864, îmbrăcată în scânduri
12. Com. Gura Văii- biserica de lemn Sf. Nicolae, 1781
13. Sat Brătila, com. Helegiu- biserica de lemn Sf. Nicolae, sec.XVIII, ref. 1930 și biserica de lemn din satul Drăgugești, 1790
14. Sat Fundoaia, com. Huruiești- biserica de lemn Sf. Ioan Botezătorul, 1800
15. Sat Bazga, com. Horgești- biserica de lemn din 1875
16. Sat Poiana, com. Livezi- biserica de lemn Sf. Dumitru, 1814
17. Sat Șesuri, com. Măgirești- biserica de lemn Sf. Gheorghe, 1648
18. Sat Luncani, com. Mărgineni- biserica de lemn Intr. în bis. a Maicii Domnului, 1777 și biserica de lemn din satul Podiș, 1845
19. Sat Fântânele, com. Motoșeni- biserica de lemn Ad. Maicii Domnului, 1763 și biserica de lemn Înălțarea Domnului, din satul Praja, 1810 și biserica de lemn Sf. Voievozi, din satul Șendrești, sec.XVIII și biserica de lemn Ad. Maicii Domnului, din satul Țepoaia, 1774
20. Sat Brad, com. Negri- biserica de lemn Sf. Ioan, 1771 și biserica de lemn Sf. Nicolae, din satul Poiana, 1848
21. Sat Bărboasa, com. Oncești- biserica de lemn Nașt. Maicii Domnului, 1812-1814, ref. 1898-1909
22. Com. Orbeni- biserica de lemn Sf. Nicolae, 1785
23. Com. Palanca- biserica de lemn Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, 1803, ref. 1923
24. Sat Satu Nou, com. Parincea- biserica de lemn Sf. Împ. C-tin și Elena, 1702, ref. 1863, a mănăstirii Parincea și biserica de lemn din satul Nănești, 1780
25. Com. Pâncești- biserica de lemn Sf. Voievozi, 1801 și biserica de lemn Sf. Voievozi, din satul Soci, 1785
26. Sat Rusenii de Sus, com. Plopana- biserica de lemn Sf. Voievozi, 1798
27. Sat Cornet, com. Poduri- biserica de lemn Ad. Maicii Domnului, 1809 și biserica de lemn Sf. Voievozi, din satul Prohozești, 1810
28. Sat Lehancea, com. Podu Turcului- biserica de lemn și vălătuci Sf. Voievozi, 1806 și biserica de lemn și vălătuci Sf. Dumitru, din satul Sârbi, 1837-1842
29. Com. Racova- biserica de lemn Sf. Ioan, 1844, ref. 1934
30. Sat Gâșteni, com. Răcăciuni- biserica de lemn Sf. Voievozi, 1808, ref.1877
31. Com. Răchitoasa- biserica de lemn Cuv. Parascheva, 1650, pictată în 1864 și biserica de lemn și vălătuci Sf. Dumitru, 1842 și biserica de lemn Sf. Arh. Mihail și Gavril, din satul Oprișești, 1640
32. Sat Misihănești, com. Roșiori- biserica de lemn Sf. Nicolae, 1811 și biserica de lemn Ad. Maicii Domnului, din satul Poieni, 1808
33. Com. Scorțeni- biserica de lemn Sf. Voievozi- Merișor, 1799 pictată în 1841 și biserica de lemn Buna Vestire, din satul Grigoreni, 1810, ref. 1904
34. Com. Secuieni- biserica de lemn Sf. Voievozi, 1778 și biserica de lemn Sf. Voievozi, din satul Tisa-Silvestri, 1723 și biserica de lemn a mănăstirii Tisa- Silvestri, 1723, ref. 1870
35. Sat Cucuieți, com. Solonț- biserica de lemn Sf. Voievozi, 1749, ref. 1808
36. Sat Petricica, com. Strugari- biserica de lemn Ad. Maicii Domnului, 1860
37. Sat Negoiești, com. Ștefan cel Mare- biserica de lemn Sf. Dumitru, 1806 și biserica de lemn Sf. Voievozi, din satul Răcăuți, sec.XVIII , ref. 1881 și biserica de lemn din cimitir, de la mănăstirea Bogdana, 1750
38. Sat Drăgești, com. Tătărăști- biserica de lemn Ad. Maicii Domnului, 1770, ref. 1948
39. Oraș Târgu Ocna- biserica de lemn Cuv. Parascheva- Domnească, 1725 și biserica de lemn Sf. Gheorghe, 1761, pictată în stil neobizantin în 1889 și biserica de lemn armenească  Sf. Născătoare de Dumnezeu, 1808, ref. 1825 și biserica de lemn Sf. Dumitru, 1813 și biserica de lemn Sf. Ap. Petru și Pavel, 1832
40. Com. Ungureni- biserica de lemn Ad. Maicii Domnului, 1754 și biserica de lemn Sf. Nicolae, din satul Bibirești, 1799, ref. în 1839 și biserica de lemn Sf. Nicolae, din satul Zlătari, 1702
41. Sat Lunca Dochiei, com. Urechești- biserica de lemn Sf. Nicolae, sec.XVIII
42. Sat Lichitișeni, com. Vultureni- biserica de lemn Sf. Voievozi, 1908

Răbufnitoarea sau tinovul Buffogo din Muntele Puturosu

În cazul în care ajungeți la  Băile Balvanyos, Sfânta Ana, Băile Tușnad sau Bixad, vă recomand o scurtă dar reconfortantă drumeție către unul din multele fenomene postvulcanice, din această zonă specială a României, din curbura internă a Carpaților.
Tinovul Buffogo, este de fapt o mlaștină oligotrofă, adică mai acidă și fără o abundență de vegetație ca  la cele obișnuite, situată la aproximativ 1000 de metri altitudine, deasupra micii stațiuni Balvanyos, de lângă Târgu Secuiesc.

Drumeția poate începe chiar din dreptul pensiunii Cetate, urmând drumul asfaltat, vreo 200 de metri, până când, într-o curbă la dreapta se face un drum forestier, acesta merge paralel cu pârâul Balvanyos, pârâu care își are obârșia chiar în zona tinovului.

Urcușul este lin în prima parte a traseului, marcat cu cerc roșu, apoi spre Răbufnitoare, începe să se accentueze panta, suficient cât să simți în piept aerul tare de munte, colorat cu ceva mici emanații de sulf. În 30, maxim 40 de minute sunteți într-un loc ce amintește de erupțiile vulcanice din perioada neogenului, cu miros specific de pucioasă și câteva mici ochiuri de apă unde apa bolborosește neîntrerupt, de unde și numele de răbufnitoarea.

Există și vreo două trei podețe peste zonele cu mușchi sfagnum și cu tufe de deschampsia, care sunt îmbibate cu apă, și care se aștern de jur împrejur, ca un covor moale, verde auriu, dar foarte înșelător.

Zona mlaștinii este tivită cu arborii mei preferați, mestecenii, iubitori de extreme climatice dar și pedologice, ei putând crește în orice tip de sol, doar altitudinea să fie cea corectă.

Aerul impregnat de mirosul de sulf, iți dă o amețeală ușoară, iar portocaliul de pe marginile pârâiașului te duc cu gândul la fierul dizolvat în apa minerală, undeva în adâncurile acestui munte, numit, cum altfel, de localnici decât Puturosul.

Alte minunății din acest munte:
Lacul Sfânta Ana
Tinovul Mohoș- fratele geamăn al Sfintei Ana
Grota Puturoasă și Grota cu alaun
Izvoarele cu vitriol( acid sulfuric)- unice în Europa

Un scurt filmuleț-AICI

Fundatura Ponorului

Masivul Sureanu adaposteste unul dintre cele mai frumoase locuri din Romania: Fundatura Ponorului.

Parcul Natural Gradistea Muncelului-Cioclovina este situat in masivul Sureanu si adaposteste unul dintre cele mai frumoase locuri din Romania: Fundatura Ponorului.  
Teritoriul parcului ocupa partea centrala si sud-vestica a Munţilor Sureanu (vezi Pensiuni Hunedoara, vezi Pensiuni Transalpina, vezi Pensiuni Tara Hategului).


Relieful este caracterizat prin prezenţa versanţilor foarte repezi si a coamelor montane si deluroase. Exista suprafete de intaltime medie netede, acoperite de paduri de conifere si foioase.

Este o zona carstica reprezentata prin doline, cu diametre de la 2-3 m pana la 60 m concentrate in aria Ponorici, unde se afla si cunoscuta depresiune (polie) a Ponoriciului si cea Fundaturii Ponorului si binenteles o multitudine de pesteri, avene, etc. Dintre pesteri, cele mai lungi sunt cele de la Ponorici – Cioclovina (6560 m) si Sura Mare (6183 m). Cele mai multe pesteri sunt active, strabatute de cursuri subterane. Unele sunt cunoscute pentru izvoarele istorice descoperite in ele provenite inca din paleolitic. 

Fundatura Ponorului este o zona joasa, ca un coloseum, strajuita de jur-imprejur de munti inalti. Pe fundul depresiunii serpuieste raul Ponor pana langa stanca in care si intra, pierzandu-se in piatra. Acest loc unde raul intra in piatra, poarta numele de ponor.

Peisajele formate in jurul acestor doline sunt linistite, picturale: capite de fan, stane imprejmuite de garduri de lemn si rauri care se onduleaza in fundul vailor. Sunt locuri care te vor cuceri cu siguranta, chiar daca esti innebunit dupa pereti de stanca abrupti, bolovanisuri si trasee dificile.

Lunca Ponoriciului poarta si numele de Palma lui Dumnezeu, lucru lesne de inteles avand frumusetea de aici, unde se adapostesc si cateva gospodarii de vara ale taranilor ce locuiesc in satele din imprejurimi. Vara, ciobanii isi aduc oile si vacile la pascut in Lunca Ponoriciului. Tot raul Ponorici, mai departe, formeaza in stanca pestera Cioclovina cu Apa dar si alte doua pesteri spectaculoase: Sura Mare si Sura Mica.

Trenul regal- bijuteria coroanei României

by Sofia Flori
Trenul regal a fost in Gara de Nord si timp de o saptamana  s-a putut vizita. Acest tren are o mare incarcatura istorica, incepand din 1928 (cand a fost fabricat la o uzina din Italia si a fost livrat Casei Regale a Romaniei ) si pana in zilele noastre.

Este compus din 5 vagoane: vagonul Dormitor Regal, vagonul Sufragerie, vagonul Demnitarilor, vagonul dormitor clasa I si vagonul dormitor clasa a II-a.

A fost folosit de catre Casa Regala pana in ianuarie 1948 cand MSR Mihai a plecat in exil si a luat pentru ultima data pranzul la masa din vagonul salon. 

Din 1948  devine tren prezidential pana in anul 1977 si il deserveste pe Nicolae Ceausescu.

De-a lungul timpului , in acest tren , s-au intalnit marile personalitati ale vremii; in Salonul Regal,  Gheorghe Gheorghiu Dej a discutat cu Nikita Hrusciov  despre retragerea trupelor sovietice din Romania , asta intamplandu-se in 1955, iar in 1956 trupele au parasit tara noastra.

In 1975, Nicolae Ceausescu a luat masa impreuna cu Gerard Ford, presedintele SUA.

Primul vagon vizitat a fost Dormitorul Regal. De la ghidul acestui vagon am aflat ca sunt doua dormitoare (unul pentru rege si celalalt pentru regina) despartite de o  baie dotata cu cada. Intr-un capat al vagonului se afla o bucatarie, urmata de o cuseta pentru apropiatii care servesc cuplul regal; iar in celalalt capat al vagonului este un mic salon pentru servirea micului dejun sau pentru intalniri private.

Vagonul este furniruit cu mahon , iat scaunele sunt din piele de Cordoba.

Urmeaza vagonul Sufragerie sau Salonul Regal . Este impartit in 2 " saloane " .....Salonul Mare este folosit pentru dineuri oficiale, are o capacitate de  24  locuri ( la scaune s-a folosit piele de Cordoba iar masa este facuta din lemn de nuc si trandafir).

Salonul Mic (Fumoarul ) are 12 locuri. Acest vagon  este furniruit din lemn de mahon si santal, corpurile de iluminat sunt confectionate din sticla de Murano, oglinda din capatul Salonului Mare este din cristal de Bhoemia, obiectele decorative sunt din alabastru de Grecia, iar tablourile de pe pereti apartin Casei Regale.
Este vagonul cel mai frumos si mai interesant, scaunele arata putin uzate dar sunt cele originale si in mare parte interiorul trenului a ramas cam 80% din ce a fost original.

Cel de-a treilea vagon vizitat a fost Vagonul Demnitarilor .... aici se odihneau insotitorii oficiali , cam pe la mijlocul vagonului este un mic salon prevazut cu o masa si canapele unde aveau loc discutiile importante.
Ultimele doua vagoane nu mai sunt asa spectaculoase, sunt formate din cusete cu cate un pat sau 2 paturi suprapuse, la clasa a II- a; fiecare cabina are lavoar propriu.

Locomotiva  cu aburi,  fabricata la Resita in 1936, a pus trenul in valoare foarte bine, si ma bucur ca nu a fost o locomotiva DIESEL . Am vizitat si locomotiva , interiorul , pe mine nu m-a surprins , foarte multe manete , un cazan urias , loc pentru depozitat lemnele sau carbunii.....nu era nici un ghid sau cineva care sa-mi ofere mai multe informatii asa ca am facut cateva poze si am iesit afara sa o admir din exterior. De aici arata foarte bine, era bine ingrijita, impunatoare ....

Este cel de-al doilea tren luxos pe care il vizitez, adica Trenul Regal l-am vazut complet dar Orient Express- ul  l-am vazut doar din afara, nu mi s-a dat voie si in interior, dar am vazut cate ceva de pe geam.

Trenul regal se poate inchiria pornind de la pretul de 15.000 de euro pentru un drum dus-intors Bucuresti - Sinaia, pentru distante mai lungi sau alt fel de evenimente se gasesc mai multe detalii  la CFR.

Alte articole din aceeași temă, de Sofia Flori
Orient Express
Mocănița din Apuseni

Parcul Național Retezat -porți de intrare

Cel mai vechi parc național din țară, a fost înființat la 22 martie 1935, prin și din inițiativa botanistului Alexandru Borza, având, atunci, o suprafață de 13500 de hectare și ajungând azi la peste 20000.
În 1980 a fost declarat de UNESCO, rezervație a biosferei. Aici sunt ocrotite 82 de lacuri glaciare, cele mai multe din țară, cel mai mare și mai cunoscut dintre ele  fiind Bucura cu aproximativ 10 ha, ceea ce-l face cel mai întins dintre toate lacuri de acest gen de la noi.


Un altul este Zănoaga, considerat cel mai adânc din România, cu ai săi 29 de metri, și tot aici se află și unul dintre cele mai înalte lacuri glaciare, situat, sau cățărat la mai bine de 2260 de metri. Parcul este centrat pe cele 40 de vârfuri de peste 2200 de metri și cuprinde o zonă de protecție mai riguroasă unde sunt interzise mai multe activități turistice, în suprafață de 1840 ha, și care este declarată rezervație științifică. Speciile endemice ocrotite în parc sunt vulturica, trifoiul de Retezat, cornețelul, flămânzica, crusăteaua, plus mai cunoscutele floarea de colț, strugurii ursului, gențiana sau zîmbrul( o specie de pin, relict glaciar) dar și specii de mamifere și păsări ca marmota, vulturul sur și ierunca. 

În masivul maiestuos al Retezatului și implicit în parc se intră prin cinci porți, sau puncte principale:

- urcând pe Jiul de Vest, de la Lupeni prin Câmpu lui Neag, de aici până la cabana Buta, prin Valea Măriei se fac 3-4 ore, iar de aici în 3 ore se ajunge la lacul Bucura, în inima masivului;

- se mai poate urca pe valea Bistra Mărului, unde vă puteți odihni în ministațiunea Poiana Mărului, apoi treceți peste Șaua Iepei, și coborâți pe valea Râului Șes, la Gura Apei, la baraj, de unde se intră pe traseele din parc, după ce plătiți la bariera de la cantonul silvic;

- de la Pui, din sudul depresiunii Hațeg, se poate merge cu mașina prin satele Râu Bărbat și Hobița, iar de la un anume punct pe jos, până sus la cabana Baleia, situată sub golul alpin, la 1410 metri altitudine, în partea de vest a masivului; tot din Pui, pe valea Râului Bârbat, se merge 18 km până unde se termină drumul forestier, de aici pe potecă până la Stâna de Râu, situată la marginea golului alpin, iar de aici se ajunge spre vârful Custurii sau al Păpușii, unde traseul se intâlnește cu cele ce vin de la cabanele Buta și Baleia;

- din satul Ohaba de sub Piatră, trecând prin Sălașu de Jos și Sălașu de Sus, în lungul văii Mălăiești și a Nucșorului, un drum comunal iese la capătul comunei Nucșoara( 8 km). De aici mergeți pe un drum forestier care urcă până la cascada Cârnic-Lolaia( la 18,5 km distanță de DN 66), o potecă urcă de aici pe valea Pietrele, până la cabana Pietrele;

- drumul principal de intrare în masiv este cel ce pleacă de la Cârnești, din drumul Hațeg- Caransebeș, trece prin Clopotiva( com. Râu de Mori), urmărește Râul Mare pe la Gura Zlata și la barajul de la Gura Apei( cel mai înalt din țară!), de aici pe valea Lăpușnicului Mare( după ce achitați taxa de intrare în parc) se ajunge la Gura Bucurei, unde urcă traseele către Bucura și Peleaga.

DESPRE BUCURA- AICI
DESPRE BARAJUL GURA APELOR-  AICI
DESPRE CAZARE LA CLOPOTIVA- AICI

Legenda Lotrului și a Latoriței

Cândva, demult, atuncea când prin părțile Lotrului și ale Gâlcescului, trăiau oameni din neamul uriașilor, un flăcău chipeș, cum nu mai era altul în toți munții pășunilor întinse, s-a îndrăgostit de o fată de prin părțile vâlcene, venită cu oițele la vărat în Muntinuri.
Fata, Latorița, i-a căzut dragă și uriașului ce-și avea sălașul prin părțile Mohorului.
Dragostea fetei pentru chipeșul flăcău a fost stavilă în fața planurilor uriașului și, de furie, acesta i-a prefăcut pe amândoi în izvoare, despărțiundu-i -crezând el- pentru totdeauna.
 Pe Latorița a trimis-o spre Soare-răsare, iar pe Lotru spre miazănoapte, presărându-le în cale stânci și deschizând prăpăstii în care să-și fărâmițeze trupurile și să se irosească în pământ sau în aer, pierduți pentru totdeauna.
Scăpat de lumina poienii din Obârșie( n.r.- Obârșia Lotrului), Lotru a stat puțin pe gânduri și a cotit-o brusc spre Soare-răsare.
A curs apoi vesel la vale oprindu-se în dulbine cu păstrăvi, primind soli de închinare a vârfurilor ninse din dreapta. Se urcă în înălțimi, se strecoară lotrește printre crăpături ( n.r.- haiducește), sare în cascade, ajungând  să-și facă ,,Cataracte" în drum spre izbândă. A plecat de aici grăbit, adâncindu-se în albie de stâncă și a întins mâna spre Latorița, mai sus de Mălaia, luând-o fericiți împreună cu Oltul care dădea și el lupta cu stâncile înainte de intrarea în defileul de la Cozia.


Povestea are farmec în special pentru cei ce au bătut Parângul, Munții Latoriței și ai Lotrului, au ajuns la Obârșie la ciupercarii de acolo, au văzut licăririle tainice ale Gâlcescului sau au împresurat Voineasa, cu potecile lor neștiute. Pentru cei ce n-au fost  și n-au văzut zbaterile Lotrului și ale frumoasei Latorițe, gândul nu trebuie să pregete. MERGEȚI!



Citiți și despre:
Lacul Gâlcescu- cel mai frumos lac dintre Olt și Jiu
Cataractele Lotrului
Defileul Latoriței- unul dintre cele mai frumoase din țară

Curioasa salină Cacica

În 1790, în urma prospecţiunilor făcute de austrieci, este descoperit zăcământul de sare de sub dealul Călugărița, luându-se decizia ca aici să se sape o mină, adică o salină.
Au fost adusi mineri din Polonia(de la salina Wieliczka din sudul acestei ţări), apoi austrieci, slovaci, ruteni(populaţie ucraineană cu rădăcini poloneze),unguri şi germani (locuitori ai Imperiului Austro -Ungar), dar şi ardeleni de peste munţi.

Aşa a apărut şi vestita bazilica minor de la Cacica, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, datorită eforturilor  minerilor catolici, în special a celor polonezi.
Salina este vizitabilă tot timpul anului şi puteţi ajunge aici urmând drumul naţional ce leagă localităţile Gura Humorului-Păltinoasa-Solca-Rădăuţi.
Ce este interesant aici, faţă de alte saline (Tg.Ocna-Bacău, Praid-Sovata,Turda, Slănic Prahova,Ocna Dej), este prezenţa unui lac interior (unicat!) amenajat de mineri şi o sală de bal unde Împăratul Franz Josef şi, mai târziu, regii României erau invitati în ea după ce erau plimbaţi pe lac cu o mică barcă. Aici aveau loc serile  regești și cursurile de dans de nunta, poate pentru mici pe atunci, prinți ai României.
Aici, în sala de bal se organizau festivităţi deosebite, iar azi, aici este amenajat un teren de tenis-volei, în tavan se văd încă urmele lanţurilor ce ţineau candelabrele vremii. 

Azi sala arată destul de bine, iar în aerul plin de aerosoli sărați este extrem de benefic, în cazul în care se ia decizia să fie organizate cursuri de Tango pentru copii, sau alte activități recreative.
Capela Sf. Varvara (patroana spirituală a minerilor de pretutindeni) este săpată la 30 de metri sub pământ fiind prima camera amenajată în sare(1803), cu pereţi în linie dreaptă şi cu amvonul, altarul cu firidă, crucea şi tribuna pentru cor, dăltuite în sare.

În fiecare an pe 4 decembrie aici este oficiată o slujbă comună de către un preot romano-catolic, unul ortodox şi unul greco-catolic în cinstea patroanei spirituale a minerilor, cea care le ocroteşte munca grea din subteran.
Piesa de rezistenţă a vechii saline, o constituie ultima galerie cu boltă, situată la peste 60 de metri în adâncuri. Imaginați-vă cum ar fi să faci cursuri de Salsa la această adâncime sau alte dansuri de societate.Aici este amenajat un teren de fotbal, luminat şi foarte populat de către cei care vin la tratament dar şi de amatorii de mişcare în aerul plin de aerosoli săraţi.