Mocănița bucovineană

În dulcea și frumoasa Bucovină, mai exact în zona Moldoviței exista o linie de cale ferată forestieră care urca pe valea râului cu același nume ca al mânăstirii și continua pe valea pârâului Râșca. Ea a fost construită în 1888 de un proprietar de gater de origine germană, pe numele sau Louis Ortieb, și are o lungime de 11 kilometri.

Timpul de parcurgere a traseului este de 90 de minute, asta pentru că locomotiva are nevoie de multe opriri, pentru că presiunea scade repede în cazane, iar pe vremuri nu existau unsori comerciale Mobil, sau alte categorii de uleiuri pentru motoare. Asta nu înseamnă că astăzi locomotivele merg mai încet sau nu funcționează la întrega capacitate.

Trenul este format de obicei din două vagoane de călători și un vagon restaurant, tractate de o bătrână locomotivă  cu abur, marca Krauss din 1917, cumpărată din Austria și (re)pusă în funcțiune în 2007,  fiind reparată cu multă răbdare, cu tehnici noi de ungere, cu lubrifianți îndustriali Mobil SHC, sau alte elemente mecanice. La nevoie se mai pot adauga încă două vagoane. Traseul  este dificil dar și spectaculos în acelasi timp, linia ferată și trenul fiind la vremea lor o realizare tehnică excepțională.

Din nefericire pentru turismul nostru mioritic, ea funcționează ocazional, din ce informații am eu, și nu permanent sau măcar pe timp îndelungat ca cea de pe Vaser din Maramureș, mult mai celebră. Așa că turiștii trebuie să sune și să închirieze sau să se intereseze dacă funcționează cu ocazia diferitelor evenimente sau sărbători. Puteți ajunge aici dacă vă rezervați un concediu în zona mănăstirilor, monumente UNESCO, la Humor, Sucevița sau la Câmpulung Moldovenesc. Drumurile sunt bune, nu ca altădată, doar trebuie să vă asigurați că ați folosit lubrifianți de autoturisme  de bună calitate și ați pus cel mai bun combustibil, la mașina voastră.
O asemenea ocazie a fost între 26 decembrie 2011 și 2 ianuarie 2012 când a transportat la o cursă și 150 de călători, la prețul de 20 de lei  pentru adulți și 10 lei pentru copii.

La vagonul restaurant se servește de obicei ceai, vin și țuică fiartă iar la capătul liniei călătorii servesc produse tradiționale bucovinene și aleg să urce prin pădure cu caii sau cu trăsurile. Trenul pleacă din spatele hotelului Oana din  comuna Vatra Modoviței.

Impresii despre Băile Homorod

Nu stiu ce băi sunt acestea, dar mie nu prea mi-au plăcut. Sunt cam în drum, îngrămădite,  vreo două-trei pensiuni și o pârtie de schi ce da aproape în parapetul inalt, de beton al străzii.
Am venit aici cu un  Rent Renault Clio in Bucharest, ca la pomul laudat și n-am găsit decât un molid înghetat, interesant oricum, de altfel singurul element mai exotic din această mini localitate.

Case nu prea există, poate spre Mărtiniș să se întindă satul, în rest, destul de multă aglomeratie și afară și în pensiunea din sau mai bine zis de la stradă, unde tăiai fumul cu iataganul.
Loc de închiriat schiuri n-am găsit, desi am întrebat și am fost îndrumat către casa verde din deal, tot n-am găsit, părea că mai ușor găsești car rental in Bucharest, decât o sanie sau niște schiuri. De altfel, se pare că pârtia apartine acelei pensiuni și peste tot scria ,,proprietate privată". Mă rog.
Un alt lucru demn de reținut este prezența celor douăsprezece izvoare (probabil și motivul pentru care a fost înființată stațiunea), din care unul mai amenajat mi-a atras atentia pentru ca era foarte aglomerat. Am citit panoul și am înteles ca are proprietăți deosebite atât în cura interna ( ficat, stomac, intestine) cât si în cea externă (piele).
Nu stiu unde sunt celelalte unsprezece, dar sunt convins ca ele exista pe acolo pe undeva si ca vara pot fi cautate mai pe îndelete ca si ruinele unor turnuri romane de aparare si de veghe.
Unde este Homorodul?
Este pe drumul național ce leagă Miercurea Ciuc de Sighisoara, la 21 de kilometri de Odorheiu Secuiesc 15' de mers cu mașina personală sau cu un car rental Romania, într-o zonă care face intrarea în întortocheata depresiune a Homoroadelor (Mare și Mic), din zona Subcarpatilor Transilvaniei.
Statiunea este situată la altitudinea de 756 m, într-o zona frumoasă cu păduri de amestec, foarte aproape de Vlăhiţa, unde primavara -vara puteti merge sa vedeti o spelndidă poiană de narcise declarate de mulți ani monumente ale naturii.

Buchete de flori din munții noștri

Pentru mine, și sunt convins că pentru mulți alții, primavara arată ca o incursiune auto dar și perpedes în cheile cu floare de colț sau în toate zonele unde se întâlnesc narcise, vreo 23 de rezervații floristice, ori grădinile unde cresc Buchete de trandafiri ca la Magazinele de flori sau ca în rondurile din grădinile botanice.

Pe drumul desfundat şi uitat de lume, ce leagă Ţara Moţilor, mai precis zona Bucium cu celebrele Detunate, de zona Galdelor din Munții Trascăului dinspre Alba Iulia, se află aceste interesante și înguste chei.

Nu mi-am propus să ajung la ele, dar drumurile şi scurtăturile gândite de mine m-au adus întâmplător şi aici, însă mi-au stricat câteva bucşe si vreo două cauciucuri, astfel că am fost nevoit să caut un service auto după aceea și nu un Buchet de frezii de la vreun Magazin de flori, pe care să-l ofer soției mele.

Dar nu-mi pare rău, pentru că sunt 1500 de metri de stânci calcaroase albe-gri, de ziduri de fortăreţe naturale modelate de Sfarmă-Piatră, de îngustări de traseu şi de bolovani uriaşi tăvăliţi în apa pârâului Galda.

Este o zonă magică puţin exploatată şi puţin cunoscută, situată la ieşirea din localitatea cu acelaşi nume. Vreo doi, trei orăşeni mai deştepţi vin aici  primăvara sau vara şi îşi petrec week-end-urile cu cortul, într-o linişte desăvârşită, iîntr-un aer uşor ozonat, la o altitudine incredibil de mică, de doar câteva sute de metri, răcorindu-se vara în apa Gălzii și Găldiţei. Poienițele de aici abundă în flori de munte și în imortele, numai bune de alcătuitt o coroniță sau o Coroana funerară ca la Magazinul de flori, asta pentru ca și cei duși dincolo să se bucure de măreția naturii.

Cele 25 de peşteri mici săpate de apele de şiroire sau de micile pâraie transformate uneori în sohodoale, sunt scobite în pereţii calcaroşi, unde poţi avea surpriza să întâlneşti cea mai frumoasă și mai gingașă floare din ţara noastră.
Cea numită Floarea Reginei, sau Floarea de Colţ sau pe latineşte Leontopodium alpinum, aici la cea mai joasă altitudine din ţară de 580-600 de metri, asta deși se întâlnește de obicei la peste 1800.  
O zi de mai sau iunie aici, și mai trăiești o viață.

Un obiectiv turistic siderurgic, din Vlăhița, care nu mai există

Nu-mi stă în fire să scriu despre nimicuri turistice şi nici nu propun locaţii aiurea, astfel că mai apar şi dezamăgiri legate de aşteptările avute cu privire la un obiectiv, fie el şi industrial.
Este vorba despre un furnal despre care citisem într-un ghid vechi și prăfuit că rezistă în picioare la Vlăhița. Sigur, zona este una cu acces destul de larg, nici vorbă de interfoane la poartă sau controale, la fosta turnătorie de fontă.

Pe scurt, Vlăhiţa nu-mi spunea nimic din punct de vedere turistic, dar ştiam că acolo funcţiona(se) o turnătorie de fontă ale cărei furnale aveau o vechime apreciabilă(secolul XIX). Trecând pe acolo, opresc la poarta uzinei şi întreb cum aş putea să le fotografiez. Paznicul îmi spune într-o română acceptabilă (Vlahita este oraşul din România cu cea mai mare omogenitate etnică secuiască -98,3% şi... culmea, ,,VLAH,, înseamnă ROMÂN) că furnalul vechi a fost dărâmat acum 10 ani. Între timp, uzina s-a închis iar exploatarea de minereu de fier de la Lueta din Munţii Harghitei, nu mai era rentabilă, dacă o fi fost vreodată! Și cum gardurile ruginite tineau loc de sisteme de securitate Ultramaster, am putut intra si fotografia ceva nedefinit, care semăna cu o ruină la și în care nu voi mai reveni niciodată.

Am rămas astfel, cu două poze făcute într-o dimineaţă ceţoasă şi cu promisiunea de a veni la Festivalul narciselor din mai, când oamenii se bucură  și sărbătoresc primăvara, în poiana uriaşă de peste 300 de hectare, aflată la marginea oraşului.
În rest, amintirea unor instalatii vechi de producere a fontei cu ajutorul apei, singura de acest fel din Europa, nici un interes pentru promovare şi multă, multă...ceaţă.

Stațiunea Carmen Sylva

Deşi este o destinaţie estivală, am ales să scriu primăvara, pentru ca răscolirea amintirilor avute sa ne menţina spiritul,,călătoreţ " viu și netulburat și să ne ofere, poate variante.
Ar fi multe recomandari-turistice- de făcut pentru Eforie Sud, dar punctele tari pălesc în faţa punctelor slabe. Oare?
 De fapt e asa cum va așteptati, nu-i așa?

Orasul Eforie a luat naștere pe ,,ruinele " vechii staţiuni Carmen Sylva, si este compus de fapt din două localități separate, Eforie Nord, mult mai mare ca statiune și Eforie Sud unde se afla orașul și primăria.
Staţiunea Eforie Sud, este mai mica decât prima, are câteva străduţe intime, cu trotuare moderne si iluminat decent, vile și pensiuni arătoase unde turiștii se plimbă liniștiți pe biciclete de oraș, sau admiră stejarii termofili bătrăni din parcul cu oleandri.
Un parc și un teatru de vară destul de îngrijite, o faleza ce suferă la capitolul consolidare- multe portiuni se surpa sau aluneca datorita friabilitatii stratului argilo-calcaro-grezos, dar si din cauza dezinteresului.
Promontoriul pe care este situata staţiunea domina cu peste 25 de metri malul marii astfel ca privelistea îmbratiseaza o mare neagra, foarte albastra.
Din păcate, ca peste tot pe litoral, ori saracia ori prostia se dau în stambă la tot pasul, cu saltimbanci rataţi ce ocupa inutil trotuarul, și pentru care îți trebuie o bicicletă pliabilă, cu țigani scăpătaţi cu cruciuliţe luminoase în mână, cu terase îngrămadite între alte terase si unde sudoarea vecinului îţi lasă loc putin si pentru mirosul de pizza, cu o terasa manelistico-folclorica ce se numeste ,,Vienez"-daca vă vine să credeţi, cu tiribombe asezate pe faleza şubreda si proptite cu scânduri sa nu cada în râpă, cu tarabe de patroni estivali situati unde credeti-pe strada ,,Dezrobiriii".

Primarul, oricare ar fi el, încearcă să impresioneze turistul cu ceva asfalt,  niște fațade renovate cu tot felul de magazine de biciclete, suveniruri,  sau alte articole, trotuare, doua mici straduţe pietonale, câteva pubele ecologice care mimeaza interesul pentru mediu, dar si gropi de gunoi dincolo de cartierul de casute si campingul din sudul staţiunii. O plajă semîntretinută cu diguri- care sigur apartin de Apele Române- dezolante și cu stabilopozi lipicioși și alunecoși.
O imagine care sper să se schimbe curând.

Tușnad și Sfânta Ana

Mulți ani am făcut  Paştele la BăileTuşnad, iar amintirile acelor zile m-au năpădit zilele astea. Primii trei ani am fost la Hotel Ciucaș,  proaspăt amenajat, aranjat, iluminat special, renovat, nu cu multa mâncare în meniu  dar extrem de sățioasă. Aveam bilet cu mese incluse, dar pe bonuri, astfel că puteam mânca seara, pe bonurile sau suma de pe toată ziua și cred că erau zilele din an când mâncam cel mai mult.
Puteți să cereți de la agenții oferta cu Paștele la Ciucaș (Băile Tușnad), acum este mai scumpă, și nici nu se mai fumează în restaurant, dar merita sa încercati. Din acest motiv anul trecut am fost la vestitul Han Secuiesc, unde o cameră costă 90-100 lei, sunt mari, spatioase si în stil traditional dar cu tv si frigider, han/pensiune care este situat apropape de benzinăria Petrom din oraș, unde am citit  despre o ofertă de corpuri pentru iluminatul interior, care îmi amintește tot timpul despre serile magice de la Băile Tușnad.

Aici, într-un cadru deosebit  se mănâncă un nemaipomenit gulaş secuiesc și nu unguresc( fac aceasta paranteza pentru a va spune ca locuitorii din Harghita sunt mândri de originea lor, ei fac parte din ramura maghiarilor numita secui si au venit în zonele depresionare din Carpatii Orientali în secolele 12-13, când, probabil în zona nu era picior de român, din poporul maghiar mai fac parte ungurii, stabiliti în centru si vestul țării mult mai târziu, odata ce dominatia imperiului asupra Transilvaniei devenise foarte clara), sarmale uriase si un platou secuiesc pentru patru persoane, acesta din urma costa unde spre 40 de lei.

Stațiunea are și locuri de cazare în hoteluri, cu tratament de ape mezotermale, bicarbonatate, clorurate, carbogazoase, pentru boli cardio-vasculare sau astenii, afectiuni digestive, renale, ginecologice si endocrine Ce pe care le stiu eu sunt renovate și luminate cu proiectoare led Eletromax.ro și  se ridică, ca pretenții la un nivel bun, este vorba despre hotelurile Ciucaș, de 3 stele, Oltul, transformat în Ozon, tot de 3 stele și Tușnad 2 stele.
Tuşnadul este considerat, sau cel putin era, cel mai mic oraș din România cu aproape 2000 de locuitori. Este situat în sudul jud. Harghita la granita cu jud. Covasna, pe drumul dintre Brașov si Miercurea Ciuc, lângă Muntele Ciomatu( 1301), munte cunoscut pentru ca adaposteste singurul lac de crater vulcanic din tara, Sf. Ana.

Dacă mergeți la lac, plecați dimineața, pe la 9.30, spre Bixad ( spre sud, adică spre Brașov), iar dupa câtiva kilometri faceti spre stânga, spre Balvanyos si într-o oră, cel mult, sunteti sus, unde plătiti taxa de intrare în rezervatie apoi coborâti în ,,gura ''craterului.

Un itinerar religios în Egipt

În zona unde continentele Africa și Asia se îngemănează, adică în regiunea Peninsulei Sinai și a Istmului Suez, există posibilitatea promovării unui circuit turistic religios, pe care sigur egiptenii îl propun turiștilor, însă agențiile noastre nu. Este pentru cei ce doresc și alte experiențe atunci când compară ofertele în Egipt în 2014, ca să poată asezona și cu altceva sejurul  pe lângă soare, nisip, stațiuni de lux, piramide și Sfinx.

Este vorba despre itinerarul parcurs de evrei, la întoarcerea din Egipt, spre țara sfântă care se întâmplă(conform profesorului Menasce Har-El, de la Universitatea din ierusalim) prin micul Golf Suez (canalul nefiind încă construit) apoi urmează drumul spre actualul oraș egiptean Kabrit.
În acest oraș se întâlnesc Marele Lac Amar cu Micul Lac Amar, așa că evreii nu au traversat Marea Roșie, pentru că termenul ebraic ,,jam suf" a suferit o traducere greșită, el însemnând marea sau lacul cu trestii, pentru că zona este foarte propice pentru mlaștini și plante de apă. Traduceri greșite care au mai antrenat confuzii, și aș da exemplu Atlantidei, un mit nedemonstrat aproape de loc, în special cel care vorbeste de insulele din Atlanticul de est, Azore, Madeira  și mai ales Canare, cu insula pentru care recomand oricând și oriunde un sejur în Tenerife în 2014.
Urmează o zonă de la est de la orașul Suez, în orășelul Mara, în locul numit Fântâna Amară, cel de-al doilea popas l-au făcut în oaza numită în arabă Izvoarele lui Moise, unde au găsit 12 izvoare cu apă dulce, iar cel de-al treilea popas l-au făcut la Rafidim, unde valea seacă( ued în arabă) cu vegetație sărăcăcioasă, zugrăvește tabloul opririi lui Moise, la un deal alcătuit din calcar, rocă în care el ar fi putut scrie cele 10 porunci.
În cazul în care vă rezervați un sejur în Egipt în 2014, mergeți în Peninsula Sinai, la acest deal de 600 de metri numit Sinn Bișr, însemnând ,,Legile Oamenilor", presupus a fi muntele Sinai sau Horeb, după evrei, mai ales că Sharm el Sheikh este în peninsulă.
Muntele cel mai înalt din peninsulă numit-cum altfel- Sinai( ca și alte 12 vârfuri din zonă!?), are 2285 de metri, și este alcătuit din granit, o rocă în care cu greu puteau fi săpate cele 620 de litere ale Decalogului.
Cea de a patra oprire, și ultima, a fost la Ritma, situată la 19 kilometri de muntele Sinn Bișr, iar de aici a început epopeea asiatică a poporului evreu și a celui ce este considerat fondatorul monoteismului, din care se trag și creștinismul și islamismul.