Reflecții despre castelul Peleș

Reflecţiile de mai jos sunt generate de o vizită recentă la Castelul Peleș, după care m-am întrebat: Ce naiba facem noi aici, în ţara asta sau cu ţara asta? Întrebare retorică, evident, și în urma căreia parcă ai da o fuga să cauți promoții la bilete de avion. Dar poate că nu este prea târziu.

Castelul nu m-a impresionat niciodată în mod deosebit, atâta doar că mândria de a călca pe acolo pe unde alergau Prinţesa Maria sau Prinţul Mihai sau pășea gânditoare Regina Elisabeta, era consumată frenetic de abundenţa de stiluri ce îmbrăcau fiecare cameră a palatului.
Urcând aleea- evident necurăţată- spre castel, într-o dimineaţă de martie, după ce am lăsat maşina în parcare și am plătit taxa- evident fără chitanţă- mă gândeam ce peisaj frumos a ales Regele Carol, pentru a construi castelul, probabil ca urmare a vizitelor la Mânăstirea Sinaia cea atât de dragă familie regale de Sigmaringen.
Se gândea probabil la Bavaria natală și la frumuseţea unui Neuschwanstein, și în mare i-a reuşit( sau mai bine în mic!), decorul de tablou cu zăpezile de pe Furnica ce sunt întrerupte de verdele turnurilor și al copacilor, mai că te (a)duc cu gândul către Alpi din Germania din zona Allgäu sau către Dolomiții din Italia astfel că până la intenția de a-ți procura niște bilete de avion București-Milano, sau București -München, nu mai este decât un pas. Dar să revin la...reflecțiile despre acest obiectiv turistic fundamental în istoria noastră

Cazi repede, la propriu, când dai de gheaţa groasă de pe alei și de tarabele cu ,,suveniruri" kitch, împreună cu marocanii, israelienii, francezii, germanii, englezii sau cu diferiţii vorbitori ai acestor limbi. Cauţi o bancă mai acătării, dar te așezi în merele glazurate ale unui comerciant, sau o iei în freză de la un bumerang aruncat de un vrăjitor măsliniu, flancat de două muieri ce încearcă să vândă o,,ffaţă dă masă tradiţeonală".
Dacă emblema castelelor si palatelor românesti nu este îngrijită si curăţată la propriu  dar și la figurat, dacă se urmăreşte doar exploatarea patrimoniului si nu conservarea lui, dacă urme de respect turistic nu avem, atunci este nevoie să construim cu viziune, un traseu turistic care să plece de la primirea zborurilor de pe aeroportul Otopeni  și să meagă până la Castelul Peleș sau Poiana Brașov.

Unde mergem în Grecia?

Beach party în Mykonos

Este greu să scrii despre Grecia, în condițiile în care toate site-urile turistice sau generaliste au cel puțin un articol despre una sau zece destinații de top din minunata Eladă. 
Hai să alcătuim o ordine geografică a principalelor atracții, zone sau obiective turistice din cele trei Grecii. 
Prima ar fi Grecia continentală, cu zona nordică de la Marea Egee și cu Salonicul , în prim plan, plus cele trei peninsule care se răsfiră precum degetele de la o mână, cu salbele de stațiuni aferente și cu îngusta peninsulă pe care se află Muntele Athos.

Urmează zona centrală a Greciei continentale, unde prin satele pierdute din Munții Pindului și din zona Olimpului, poți avea surpriza să auzi vorbindu-se românește, pentru că există acolo vorbitori ai unui dialect arhaic românesc, numit megleno-român. Atena,  mânâstirile de la Meteora, Paralia Katerini sau Larisa plus insula Eubeea lipită aproape de continet, sunt zonele care atrag milioane de turiști în fiecare an. Zona capitalei, care nu mai are nevoie de reclamă, oferă și posibilitatea unor zboruri charter în 2014 către Egipt sau către insula Afroditei, Cipru.
Grecia peninsulară, începe de la de la istmul Corint, o porțiune îngustă de uscat ce unea cele două Grecii, tăiată azi de un canal spectaculos, care unște cele două mări de care este legată istoria Greciei Antice, Marea Ionică din vest și Marea Egee din est. Sparta este o destinație interesantă, adusă în actualitate de filmele care arată vitejia luptătorilor în defileul de la Termopile.
În sfârșit, perla turismului mediteranean, o constituie miile de insule( vreo 2000!) care fac, cel puțin din Marea Egee un uriaș ,,lac"...grecesc, și care alcătuiesc cea de a treia Grecie, cea insulară. Plus insulele de pe coasta de vest care se înșiră în Marea Ionică, de la granița cu Albania, unde se află celebra insulă Corfu, insula lui Ulise, a lui Homer dar și a sfântului ierarh Spiridon. Capitala insulei, a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO, ceea ce face din Corfu în 2014, o obligatorie destinație de vacanță,  această mare insulă este urmată  spre sud de Lefkada și Zakyntos.
În Marea Egee, abundența de insule și de oferte, obligă turistul la o minimă documentare, așa că începem de la nord din Thasos,Skiathos, Skyros, Chios, apoi insula paradisului de lux unde găsiți sute de oferte la Mykonos în 2014, Kefalonia, Rhodos, Lesvos, Santorini și terminăm în sud cu cea mai mare insulă grecească Creta.
După cum am spus o minimă documentare, nu strică, asta ca să știm și pe ce lume trăim și unde mergem și ce trebuie să vizităm.

O stațiune aflată la răscrucea drumurilor Parângului

Lacul Vidra

Până la urmă nu prea ai ce să ceri de la un orășel-stațiune ca Voineasa, care a aparținut cu blocuri și fabrici cu tot, societăților care au amenajat din punct de vedere hidroenergetic sitemul bazinului Lotru, sau poate tocmai de aceea.
Fotografiile cu regiunea  înfățișează vechile hoteluri ale sindicatelor(Lotru, Voineșița, Vidruța, Brădișor- cu bază de tratament, Lotrișor, etc.) sau braseriile și cofetăriile unde oamenii muncii, din Dobrogea până la cei ce-și aveau locurile de muncă în Maramureș sau Oltenia, se bucurau odinioară de odihna binemeritată.

Nu vreau să fiu sarcastic, însă cadrul natural deosebit în care este așezată stațiunea Voineasa și obiectivele turistice la care avem acces cu plecare din centrul stațiunii, nu pot acoperi lipsa de investiții în infrastructura turistică. Până la urmă este singura stațiune din zonă, vecinii ei fiind situați la mulți kilometri depărtare: Păltinișul spre nord, pe crestele Munților Cândrelului/Cibinului, Rânca pe versanții sudici ai Parângului, Călimănești-Căciulata pe Valea Oltului.

 Eforturi am văzut destule, mai ales în partea localității care nu este stațiune. Numeroase pensiuni de trei și chiar patru stele, magazine bine aprovizionate, vreo două restaurante și un asfalt destul de bun, care oferă locuri de muncă în Vâlcea în 2014 dar și în anii anteriori. Bine că în Vidra, practic o stațiune inexistentă, s-a construit o pârtie de schi! O investiție a ministerului, care s-a făcut fără ca măcar drumul până acolo, pe valea Mânăilesei, să fie modernizat și fără ca în zonă să existe faciltăți de cazare.

Stațiunea este situată la altitudinea de 650 de metri altitudine, pe versantii nord-estici ai Munților Latoriței, fiind traversată de Lotru, care mai are de străbătut vreo 38 de kilometri până la vărsarea în Olt, în apropiere de Brezoi.
De aici, din Voineasa, se poate pleca în câteva zone de o rară frumusețe. Am să încerc, mai jos, să creionez   un posibil traseu: Vidra- cel mai mare lac de acumulare din bazinul Lotrului, deservit de cea mai mare hidrocentrală din România(Ciunget) și care creează în continuare inclusiv locuri de muncă pentru Rm. Vâlcea, azi în 2014. Drumul are 25 de kilometri, și dublează valea pârâului Mânăileasa. Defileul Latoriței, probabil cel mai frumos  defileu din țară. O sălbăticie rezervată și întregită, într-un fel, de lacurile construite pe firul apei. Cataractele Lotrului și Lacul Balindru, pe un drum pietruit dar bine întreținut, de vreo 14 kilometri, care merge și mai departe până la Vidra. Curmătura Oltețului, drum care se face din valea Latoriței, și urcă culmile Muntelui Căpățânii, coborând spre Peștera Polovragi. Drum pentru 4x4 dar care, cred, oferă priveliști și senzații unice.

Un molid candelabru din pădurile Voinesei

Despre un pelerinaj catolic- Calea Fecioarei Maria

Statuia Fecioarei de la Șumuleu Ciuc

Încerc de mult să alcătuiesc o listă cât se poate de completă cu toate locurile de pelerinaj creștine, fie ele ortodoxe, romano- catolice sau greco-catolice, însă asta presupune cunoașterea în detaliu a zonelor din toate continentele unde există creștini. 

Dincolo de pelerinajele arhicunoscute, din Israel sau din Grecia, de mare importantă pentru catolici  sunt pelerinajele la aparițiile Fecioarei Maria, de la Lourdes( Franța), Fatima (Portugalia) sau Medjuorje (Bosnia), iar pentru America Centrala și de Sud, probabil cel mai cunoscut loc de pelerinaj se află în Mexic, la Guadalupe, unde minunea săvârșită de Fecioara Preacurată are legătură cu creștinarea aztecilor.

Începutul făcut timid, este legat de un drum de pelerinaj catolic care unește câteva țări din Europa Centrală, un drum, o cale de pelerinaj relativ accesibilă tuturor pelerinilor, numită Via Mariae.
Această ,,cale", este în același timp un motiv de drumeție, de contact cu natura dar este și o călătorie de regăsire spirituală, de întărire a credinței în lucrările minunate ale Domnului și în forța creatoare a spiritului creștin.
De fapt, avem de a face cu o rețea de drumuri de pelerinaj, care străbate toată Europa Centrală, pornind de la sanctuarul marian Mariazell din  nordul Austriei, traversează Ungaria pe lângă Budapesta( de aici sunt rute speciale către două locuri de pelerinaj unul în Polonia, la Chestochowa unde se află Icoana Madona Neagră cu o replică la Cacica, și celălalt în Bosnia, la Medjugorje unde se află un altar pe locul unde a apărut Fecioara Maria), urmează Mariapocs, tot în Ungaria ( la granița cu Ucraina), și în cele din urmă Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. În cazul în care faceți acest drum în ultima decadă a lunii mai, puteți face un altfel de pelerinaj, muzical de data aceasta, la concertul lui Andre Rieu, de la Budapesta din 2014, în felul acesta unic, veți trăi emoția pelerinajului la altă cotă spirituală.

Drumul are 1300 de kilometri, și poate fi parcurs în 60 de zile, individual sau în grupuri de pelerini, pe jos sau cu bicicleta. Este marcat special și, cel mai important, nu străbate locuri foarte populate ci urmează poteci și drumuri lăturalnice din mijlocul naturii. Puteți găsi detalii pe site-urile despre peleinaje de acest fel dar și la agenții de turism din București sau din țară, care au inclus în ofertele lor și această niță turistică.

Obiectivul Via Mariae, este împărtășirea valorilor spirituale și comunitare, prin evadarea din rutina zilnică, descoperirea lumii și descoperirea sinelui,  omul schimbându-și astfel, viziunea despre viață și despre Dumnezeu.

Legenda Pietrei Teiului

Piatra Teiului posedă(?!) o mică legendă cu Tartorul cazanelor Iadului. Legenda populară încearcă să explice prezenţa acestui stâlp calcaros pe mijlocul Văii Bistriţei, amonte de lacul de acumulare Bicaz-Izvorul Muntelui.

Ochii strainului care ajunge prima dată în zona Ceahlăul pe  la Poiana Teiului, în drum spre Vatra Dornei sau Durău, cad pe o aparţie insolită ce stă infiptă ca un ac de piatră în mijlocul luncii Bistriţei.

Este Piatra Teiului, un conglomerat calcaros ce străjuieşte iarna dintre gheţuri şi vara dintre ape, intrarea  râului moldav în lacul de acumulare de la Izvorul Muntelui- Bicaz.

Se spune că Aghiuţă, supărat pe auriul Bistriţei( denumirea cursului superior este Bistriţa Aurie) a vrut să o zăgăzuiască pentru totdeauna, aşa că urcând el pe culmile Ceahlăului ,,o rupt de acolo un hărtan şi legându-l de-a fedeleşu’ s-a pogorât cu el în puterea nopţii către valea Bistriţii” (citat din Al. Vlahuţă- ,,România pitorească,,).

Planurile dracului nu s-au potrivit cu cele ale Soarelui, aşa că ziua şi cântatul cocoşilor l-au prins pe Scaraoţchi  coborând spre vale furios. Când acesta a văzut că ziua îşi face loc de după Lună  s-a speriat şi… ,,zbughind-o la naiba” şi lăsând namila de piatră în bătătura Călugărenilor (sat din comuna Poiana Teiului) s-a întors în văgăunile pământului.

Iar când au văzut oamenii munţilor aşa stâncă lăsată de izbelişte, s-au crucit şi ca să împlinească voia Domnului au pus şi o cruce sus pe ea.  Și cum în poveste am folosit trei nume ale Satanei, iată-le și pe celelalte conform dicționarului de sinonime: Ucigă-l Toaca, Încornoratul, Demonul, Tratorul, Belzebut.  

Între noi fie vorba, nu există loc semeţ, deal munte, colină, etc. în România să nu aibă o chestie religioasă lângă sau pe ea. Nu că am ceva împotrivă, dar cred că uneori se exagerează.

Lăsănd basmele românești  și legendele la o parte şi revenind la … realitatea geografică sau dacă vreţi la cea  geologică, aflaţi că stânca aceasta are peste 23 de metri înălţime şi este de fapt un martor de eroziune  rămas din prioada cretacică a frământărilor tectonice.  Bineînţeles, are aceeaşi constituţie petrografică ca şi marele PION (denumirea veche a Ceahlăului, consacrată de Gheorghe Asachi) motiv pentru care a fost declarată minirezervaţie geologică.

Această ciudăţenie geologică este completată de un decor mirific în care îşi face loc şi o creaţie antropică, şi anume viaductul  de peste 800 de metri, care traversează firul Bistriţei înainte de a se topi în marele lac de acumulare.

Spre Cheile Nerei, în Banatul de munte

Pentru a ajunge în Cheile Nerei trebuie să mergeti pe E70, Timișoara- Pitești- București, pe porțiunea dintre Caransebeş și Băile Herculane ori puteți ajunge la Timișoara, rezervându-vă zboruri prin Blueairweb.com, și închiriind apoi o mașină din capitala Banatului. Dacă veniti cu mașina din nord, adică dinspre Caransebeș, la Plugova faceți dreapta, spre Iablanița, urmați drumul spre Oravița sau Anina(în funcție de indicatoare, veți trece prin Cheile Globului, unele dintre puținele chei ,,săpate " în şisturi cristaline.

Atenție la drum, pentru că aproape de Bozovici(a doua denumire a marii depresiunii intramontane străbătută de Nera, numită de obicei Almăjului) trebuie să faceți spre Dalboşeţ si apoi spre Sopotu Nou. Înainte de intrarea în această ultimă comună faceți dreapta spre podul de peste Sopot, și mergeti pe drum de țară, uneori îngust, alteori mai lat și nu foarte desfundat, până dați de primele case (distanța dintre ele poate fi de câțiva kilometri).

De ce spun asta, pentru că indicatoare nu prea sunt, doar panouri cu cel mai sălbatic parc național din țară Cheile Nerei- Beuşniţa, unde suntem învățati ce să facem și ce nu în acest parc, nici urmă de un minim indicator, chiar rudimentar, din aceasta cauza este bine să întrebați pe la țăranii din zonă. Nu de alta, dar să nu vă vină să plecați din zonă, adică să faceți cale întoarsă cu bilete de avion Timisoara -Bucuresti, de data asta.
Revin și vă spun că ar fi inteligent să lăsați mașinile cu garda mică la sol, undeva la ultima casă (cu mulți câini!?), și să mergeți pe jos vreo 2-3 kilometri, peisajul este super(b), puteți mânca mure pe săturate, drumul este relativ simplu, dar nu plecați în papuci sau sandale.

Prima mare surpriză este liniștea cu care curge Nera, deși te-ai aștepta la un râu vijelios, cel puțin pe portiunea explorată de noi, apa este plină de mreană, clean chiar și ştiucă (probabil pătrunsă din Dunăre, apropo, Nera se varsă în Dunare chiar la intrarea acesteia în țară, lângă Baziaș), stâncile maiestuoase care domină peisajul nu au decât câteva sute de metri altitudine, dar par rupte din Ceahlău sau Rarău.

Următoarea surpriză este Lacul Dracului, în fapt, cred eu, un fel de izbuc( izvor carstic subteran, care poate alimenta un lac, sau în cele mai spectaculoase cazuri izbucnește cu putere din cavitatea calcaroasă) ce alimentează acest lac nemaipomenit de frumos, și de care sincer, nu auzisem.
Pentru a ajunge la el trebuie să treceți prin apa Nerei, așa că atenție la pietre (este situat cam la 20-25 de metri de malul apei) și încă ceva, se poate campa lângă el, noi am găsit 7 corturi acolo!
Acest lac are și o poveste interesantă, de fapt o legendă despre un localnic care-l păcălește pe Aghiuță,  astfel că acesta rămâne pe fundul lacului pe vecie.
În cazul în care micuțul dar complicatul traseu prin partea estică a Cheilor Nerei v-a deșteptat oarecari amintiri montaniarde, aflați că la fel de interesant este și Defileul Dunării dar și vestigiile romane de la Drobeta, unde puțeți ajunge chiar și luându-vă bilete de avion pentru Craiova sau Timișoara, sau de ce nu pentru Sibiu. Asta ca pe traseul auto să faceți și minunea de drum montan, numită Transalpina.

Mic ghid pentru un circuit în Săsime

Câlnic

O minimă pregătire pentru cei ce-și doresc un circuit, presupune în primul rând alegerea traseului (lungime, timp, drumuri, nr. de orașe, nr. de obiective), a cazării( nr. de zile, condiții) și a obiectivelor și a tipului lor (arhitecturale, religioase, naturale, urbane, muzeale, etnografice). 

Spun și scriu asta pentru că am constatat că românii nu știu, sau mai bine zis nu-i interesează să-și planifice concediile și/sau circuitele prin țară, după minime reguli turistice, cu excepția earlibooking-urilor, poate.
Ca să nu mai vorbesc că atunci când ajung în afara țării, nu au minime cunoștințe generale, geografice sau de gramatica franceză ori germană, că de engelză nu are rost să vorbim, pentru că fiecare se descurcă cumva.
În sfârșit, să revenim pe meleaguri transilvane.
Un circuit în zona din sudul Transilvaniei presupune o oprire obligatorie în zona Mărginimii Sibiului, la românii de acolo, la ciobanii și stânile lor, după care se poate continua în regiunea de origine germană Sibiu- Cisnădie- Cisnădioara-Tălmaciu, și chiar dacă nu mai sunt mulți vorbitori, cred că vă va folosi un ghid de conversație româno -german, chiar dacă dialectul săsesc vorbit aici este unul arhaic.

Valea Viilor

N-aș vrea să insist asupra multiplelor obiective turistice din orașul lui Herman( Sibiu- Hermanstadt), astfel că vă recomand trei obiective religioase aflate în patrimoniul mondial UNESCO, de care, sau cu care sudul vestitei regiuni Siebenburgen( 7 Cetăți), se mândrește.

Este vorba de bisericile fortificate de la Valea Viilor, numită Wurmloch, devenită în românește Vorumlac, și care înseamnă ,,Gaură de vierme", corect din puntul de vedere al gramaticii limbii germane dar și din punct de vedere geografic, întrucât satul este situat la capătul îngust al unei depresiuni alungite între dealurile Hartibaciului.

A doua biserică fortuificată este cea de la Câlnic, în dialectul săsesc Kellenk , iar în germana literară Kelling, unde se află unul din cele mai bine păstrate turnuri, din secolul al XIII lea, numit Donjonul Siegfried.

Biertan

Cea de a treia biserică fortificată, este și cea mai cunoscută și cea mai bine păstrată, este vorba despre Biertan, numită în germană Birthälm, și care se mândrește cu o celebră încuietoare de la ușa bisericii, unică în lume, dar și cu două rânduri de fortificații.

Închei micul ghid și puținele dar esențialele recomandări pentru sudul Transilvaniei, cu explicația pentru SĂSIME, simplă de altfel, pentru că este preluată de la SECUIME, ambele populații venite în zonele lor în secolele XII-XIII.