Peștera Veterani( Defileul Dunării)- prima peșteră cartografiată din țară

Peștera Veterani ( Pânza Curii sau Piscabara) este situată la 500 de metri de Peștera Gura Ponicovei, ambele accesibile, în zona clisurii Dunării, doar cu barca sau cu șalupa.

O găsiți la altitudinea de 73 de metri, în peretele vertical al Muntelui Ciucaru Mare, cel care dă și denumirea de Cazanele Mari, acestei regiuni spectaculoase  din sudul Munților Banatului.



Este, după toate probabilitățile, prima peștera cartată din lume, undeva pe la 1692 de către oamenii ofițerului Veterani, aghiotantul lt.col. Ianovici, comandantul garnizoanei austriece din Caransebeșul secolului al XVIII lea.

Cavitatea carstică nu este interesantă în sine, punctul de maximă spectaculozitate fiind atins în diminețile de vară când prin fereastra naturală, situată la 11 metri înalțime pătrund primele raze de soare, luminând încăperea lată de 28 de metri și înaltă de 20. Turiștii, pregătiţi cu îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvată, merg foarte de dimineață pentru a prinde acest fenomen unic, care seamănă, repectând proporțiile, cu lumina care întră în piramidele mayașe sau la Stonehenge, la solstițiul de vară.

Istoria peșterii este foarte zbuciumată, cu trimiteri către daci care credeau că aici este un sanctuar al lui Zamolxe, apoi către soldații lui Traian care au adâncit peștera în vederea fortificării ei, apoi istoria merge către misterioasa cetate Peth din secolul al XV lea și în cele din urmă către luptele aprige  date în secolele XVII si XVIII între turci și austrieci. De la aceste ultime lupt,e au rămas câteva ziduri prabușite în interiorul peșterii și un puț colmatat numit Fântana Turcului.

Peștera este în adminstrarea Parcului Natural Porțile de Fier, are și ghid care vă spune istoria peșterii pentru 5-6 lei de persoana.

Mănăstirea de clauzură a clariselor de la Șumuleu Ciuc

Un ghid al mănăstirilor catolice, pe care-l pregătesc de ceva vreme, mi-a provocat ,,întâlniri"  virtual-spirituale cu oameni deosebiți și cu locuri interesante. 
Unul dintre aceste locuri este
mănăstirea  clariselor Csíksomlyó Ágacskája (de clauzură).

Congregația: Surorile Clarise(Ordinul al II lea Regular Franciscan)

Hram: Sfânta Maria de la Porțiuncula, 2 august

Locație: Str. Șumuleu Mic, nr.4, 530203,  Municipiul Miercurea Ciuc, jud.Harghita

Tel/Fax: 266 372 064

Mail: n.klarissza@upcmail.ro

Superioară: Abadessa –Marie-Francois Vincent

 « Domnul să fie cu voi întotdeauna,

şi să vă dea să fiţi şi voi întotdeauna cu El”.  Binecuvântarea Sfintei Clara

 Ordinul Clariselor a fost întemeiat de către Sfântul Francisc şi Sfânta Clara în 1212, în oraşul Assisi.  Mănăstirea Csíksomlyó Ágacskája a fost fondată de către Mănăstirea  Le Rameau de Sion  din Franţa, la 11 august 2000. Construcția originală a mănăstirii a fost încredințată arhitectului Tövissi Zsolt, care a reușit o foarte bună integrare a structurii în ambientul natural al zonei.

“Esenţa vieţii noastre este prioritatea relaţiei cu Dumnezeu în singurătate, tăcere, rugăciune, dragoste frăţească, sărăcie radicală...” ( Maica Marie-Paul a Sfintei Treimi) Dumnezeu ne-a chemat să-i servim pe fraţii noştri prin rugăciune şi în rugăciune. În fiecare zi avem patru ore de rugăciune personală, interioară. Cele patru ore de rugăciune sunt: adoraţia, mijlocirea, ascultarea Cuvântului Domnului şi rugăciunea în natură. Viaţa noastră este chemată să dezvăluie faptul că Domnul iubeşte poporul Său, iubeşte fiecare creatură a Sa, că este aproape de fiecare. În viaţa de zi cu zi am dori să ne încredinţăm în întregime Providenţei, primind cu recunoştiinţă tot ceea ce binefăcătorii ne dau pentru supravieţuire.

 În capela noastră pot să intre şi să participe la Oficiul Liturgic, toate persoanele pline de bunăvoinţă, care doresc rugăciunea şi tăcerea, indiferent de naţionalitate şi de religie.

 Lângă mănăstire avem mici schituri/căsuțe, unde pot să se retragă pentru câteva zile sau săptămâni, cei care doresc linişte, tăcere,  și o întâlnire personală cu Dumnezeu.

Ce este clauzura?

Clausură- derivat din latinescul closura, care înseamnă “închidere înăuntru”, clauzura a fost prima formă de viaţă religioasă în comun pentru femei. Zilele erau petrecute în rugăciune, iar munca, ce se desfăşura în interiorul mănăstirii, trebuia să susţină comunitatea. Posibilităţile de contact cu lumea din afară erau minime şi, oricum, erau mijlocite de grilaj sau de roată, ce servea pentru a face schimb de produse necesare vieţii sau de alte obiecte. Astăzi, după sute de ani, această formă de viaţă nu s-a schimbat, cel puţin în elementele ei esenţiale. Acest fapt a contribuit la răspândirea imaginii clauzurii ca alegere de a te îndepărta total de lume. În realitate, nu este chiar aşa, pentru că surorile de clauzură nu sunt eremite şi, după un anumit program, ele pot participa la un colocviu, cel mai adesea pentru a da un sfat spiritual sau pentru a li se cere să se roage pentru o anumită cauză. De asemenea, se crede că surorile de clauzură nu ies niciodată din mănăstire. Demult, era aşa, dar timpurile se schimbă. Conciliul Vatican II a revăzut multe dintre aspectele legate de viaţa de mănăstire. Astăzi, motivele pentru care se poate ieşi din mănăstire sunt obligaţiile birocratice cărora şi surorile trebuie să li se supună, vizitele medicale sau internarea într-o unitate medicală. Astăzi putem să urmărim o emisiune de ştiri ca să cunoaştem problemele societăţii, care formează şi obiectul rugăciunii noastre. Mănăstirile de clauzură au fost de la început şi vor fi mereu construite în interiorul oraşelor, fapt care le transformă, mai ales în zilele noastre, în adevărate oaze de spiritualitate, la care te poţi raporta rupându-te de haosul vieţii moderne.

21 noiembrie este Ziua mondială de rugăciune pentru surorile de clauzură din lumea întreagă.

Portoroz- stațiunea de vis de la Adriatica

Portoroz este stațiunea cea mai cunoscută de pe riviera slovenă a Mării Adriatice. Da, poate nu știați, Slovenia are ieșire la mare, pe doar 46 de kilometri, în extremitatea estică a Golfului Trieste.
O limbă de pământ stâncoasă, îngrămădită între litoralul croat și cel italian.
Orașul cel mai cunoscut și mai mare de pe această coastă este Piran, în a cărui jurisdicție se află perla litoralului sloven, Portoroz.
Numele său vine de la călugării benedictini, care au înființat aici o mănăstire numită Santa Maria de la Rose, situată în apropierea unui port natural ferit de furtuni, astfel că pe hărțile vremii apărea denumirea de Porto Santa Maria de la Rose, transformat în timp în Portorose( în italiană) sau Portoroz în slovenă, adică Portul Trandafirilor.

Frumusețea sa constă în situarea extraordinară pe coastele calcaroase,  cu multe care rustice care curg în valuri către micile porturi de ambarcațiuni.
Dintre casele rasfirate pe străduțe înguste răsar peste tot palmieri, pini portocalii mediteraneeni, tuia columnari, măslini, migdali și smochini. Iar la tot pasul, peste zidurile gardurilor, cad tufe uriașe de oleandri roșii, albi, roz sau lila.
Deși este o stațiune mare, aspectul ei îngrijit și curat nu-ți oferă sentimentul  pe care-l ai in țară, că ești sufocat de construcții, de comercianți agresivi sau de fumul gratarelor.
Hotelurile de cinci stele care stau aliniate frumos în zona centrală a stațiunii și șiragurile de case cu acoperiș roșu și terase care dau către mare, sunt perfect încadrate în peisajul exotic al acestei oaze de relaxare.

Restaurantele și terasele, pentru toate gusturile și buzunarele, se înșiră frumos pe așa zisa plajă, oferind mâncare tradițională și internațională și băutură, cam scumpă, este drept, pentru că în Slovenia TVA-ul la băuturi este de 24 %, mult mai mare decât la alimente.

De ce am spus despre ,,așa numit plajă"? Pentru că la ei, ideea de plajă înseamnă betoane și trotuare de granit pe care se întind prosoapele de plajă, sau zonele cu iarbă verde dintre pinii mediteraneeni. Există o plajă cu nisip și sezlonguri în centrul stațiunii.

Un sezlong este în jur de 10-15 euro pe zi, de închiriat, dar turiștii nu se înghesuie, preferă să stea pe promenadă sau pe pasarelele de lemn care înaintează în apa adâncă și mult mai sărată a Adriaticii.
Dacă este să revin la mâncare, trebuie să vă spun să nu ratați CEVAPCIC, niște mici -foarte mici- care se servesc câte 10 la porție( de la 3 la 6 euro, în funcție de terasă) cu ceapă roșie sau albă și cu un sos de gogoșari.

Mmmm, delicios! De asemenea, nu ratați altă specialitate paniugoslavă( adică răspândită pe tot fostul teritoriu iugoslav) numită PLEȘCAVIȚA, o chiftea uriașă umplută sau nu  cu brânză tradițională, amestecul de carne fiind identic cu cel de cevapcici, adică carne de vită, porc sau oaie, fără amidonul și usturoiul nostru.
În multe restaurante veți fi serviți înainte de orice cu un aperitiv și cu un fel de țuică din partea casei. Cele mai multe dintre restaurante nu trec acest aperitiv în nota de plată.

Pentru cumpărături, căutați magazinele MERCATOR, unde găsiți bere mult mai ieftină( la terase este peste 3 euro!) specialități de carne și brânzeturi numai bune pentru păpat în sendvișuri.

Pentru relaxare căutați zona din nordul stațiunii numită St. Bernardin, unde se află un complex de patru și cinci stele cu o zonă de spa, cu jacuzii și piscine cu apă termală, la 35-45 de euro de familie pe zi, în plin sezon.

Tot acolo  faceți cumpărături pe aleea cu magazine, unde sunt la vânzare tot felul de nimicuri și suveniriuri pentru toate buzunarele.

A, și nu uitați de ÎNGHEȚATĂ! Slovenii sunt cei mai mari consumatori de înghețată din Peninsula Balcanică, probabil o reminescență din timpul stăpânirii italiene. Vitrinele cu gelato se găsesc la tot pasul cu 1-2 euro cupa, în toate zonele de promenadă ale stațiunii. Încercați înghețată cu MODRO NEBO, adică cu fructul pasiunii!

Dacă aveți bani de cheltuit, alegeți unul din numeroasele casinouri care-și fac reclamă peste tot, semn că este o stațiune a bogaților, dar nu una exclusivistă.

În Slovenia sunt autostrăzi spre orice zonă importantă, cum ar peșterile Skokjan sau Postojna, cea spre Portoroz se termină în orasul Koper, la zece kilometri de stațiune, așa că se ajunge foarte ușor și foarte repede de la Ljubljana. Coordonate GPS: 45°30′59.88″N 13°34′47.89″E

A, şi să nu uit! 
AM PRIMIT BON FISCAL PENTRU ORICE AM CUMPĂRAT SAU COMANDAT!

Primele societăți turistice românești. Date istorice

Este interesant de văzut care a fost evoluția turismului din România, din perspectiva primelor organizații sau societăți turistice, un fel de cluburi de turism de azi.
Primele forme organizate de turism apar undeva la sfârșitul secolului al XIX lea, când cluburile sau asociațiile turistice încep munca de realizare a primelor poteci turistice marcate, a primelor cabane dar și a primelor publicații sau ghiduri de drumeție.

Să facem o scurtă cronologie:


-Societatea Carpatină Transilvană- 1880, înființată pentru: ,, cercetarea Carpaților Transilvaniei și a regiunilor învecinate, pentru efectuarea de excursii și înviorarea interesului pentru munți".

-Societatea Carpatină ,,Sinaia"- 1893, înființată de starețul mănăstirii Sinaia, arhimandritul Nifon, de fostul deputat și prim-ministru Tache Ionescu și de scriitoarea Bucura Dumbravă, mare iubitoare a Bucegilor și a drumețiilor montane( autoarea primei cărți despre turismul de munte- ,,Cartea Munților").

-Societatea de Gimnastică, Sport și Muzică Iași- 1902, care a ridicat o casă de adăpost pe Ceahlău și  a militat pentru declararea zilei de 6 martie ca ,,Zi a muntelui".

-Societatea Turiștilor din România- 1903, înființată la București de profesorul Ludovic Mrazec și de Alexandru Tzigara Samurcaș, care a scos 13 anuare de turism, cu filiale la Câmpulung și Iași.

- Hanul Drumeților-1921, înființată de membrii Societății Turiștilor din România, Mihai Haret, Nestor Urechia și Emanoil Bucuța, cu scopul de a încuraja ,,turismul pe jos".

-Societatea turistică ,, Frăția Munteană"- 1921, înființată la Cluj Napoca, și avându-l ca președinte pe marele om de știință și speolog Emil Racoviță.

-Touring-Clubul României-1926, și care apare ca asociație de turism și pentru protecția naturii, organizată pe secțiuni: Brașov, Munții Apuseni, Bucovina, Retezat, Maramureș, Banat, Arad, Satu Mare, Vrancea.

-Asociația turistică ,, România Pitorească"-1930, la București.

- Clubul Alpin Român- 1934

-Oficiul Național de Turism( ONT)- 1936, primul organism guvernamental de turism, apărut printr-o lege votată de Senatul României la 27 februarie 1936.

Aplicaţia Android şi iOS ,,Muzee şi Colecţii din România"

Va semnalam o aparitie interesanta si anume aplicatia ,,Muzee si Colectii din Romania". Aveti ma jos cateva detalii si link-urile aferente.

A fost lansata, in aceasta perioada, aplicatia Android si iOS "Muzee si Colectii din Romania", realizata de catre Asociatia Prietenii Muzeului National de Istorie a Romaniei,in colaborare cu Institutul National al Patrimoniului, in cadrului unui proiect finantat de Administratia Fondului Cultural National.

Aceasta are la baza lista completa a muzeelor din Romania (943) si ofera atat informatii privind localizarea, programul si colectiile acestora cat si peste 5200 de imagini.


Apple App Store
Google Play

Mănăstirea Colț- ctitorie a Cândeștilor

Acum o lună de zile descriam experiența pe care am trăit-o atunci când am ajuns la Cetatea de Colț, cuibul de vulturi al lui Jules Verne. A venit timpul să scriu și despre Mănăstirea Colț, situată peste apa Râușorului, într-un decor care te lasă mut de uimire.

Mănăstirea Colț este amplasată pe un mic platou de la marginea satului Suseni, chiar la intrarea pe valea îngustă a Râusorului, care aici are aspectul unui defileu tăiat în șisturi cristaline.


Se spune că a fost cea mai importantă mănăstire ortodoxă din Țara Hațegului, până în secolul al XVI lea, iar istoria sa se împletește cu cea familiei Cândeștilor, din Râu de Mori, ctitorii acestei mănăstiri. O familie care și-a lăsat amprenta militară, socială, culturală și administrativă pe un teritoriu mult mai vast decât actuala Depresiune a Hațegului, ei fiind și ctitorii Mănăstirii Lupșa din inima Apusenilor.

Dispunând de o poziție strategică, ca de altfel și castelul de peste drum, mănăstirea are aspectul unei fortărețe, cu plan rectangular și navă dreptunghiulară, în care turnul de peste 12 metri înălțime întregește arhitectura sa deosebită. Se poate observa, tot ca element arhitectonic unic, că la etajele superioare existau o serie de ferestre de tragere cu un aspect deosebit de cheie de broască răsturnată.
Ridicată între anii 1350-1450, chiar înainte de curtea nobiliară de peste drum, biserica avea o extraordinară decorație interioară în frescă, care astăzi a fost refăcută parțial în altar, suportul pe care s-a pictat fiind format din glet de var, paie de grâu, coajă de molid, și sâmburi de cireșe de pădure.

Din păcate, evenimentele istorice din Transilvania ating și familia nobiliară a Cândeștilor, evenimente care duc, la finalul secolului al XVI lea, la părăsirea de către aceasta a confesiunii ortodoxe( își iau și numele maghiar de Kendeffy), și trecerea la cea reformată, schimbare care afectează automat toate ctitoriile și bunurile bisericești pe care aceștia le aveau.

Istoria tumultoasă care urmează, plus comunismul dar și lipsa interesului autorităților bisericești, aduc biserica într-o stare avansată de degradare până în 1994, când părintele Calinic și monahul Daniel ( veniți de mănăstirea Hodoș- Bodrog) întâlnesc aici un staul de capre! Cu eforturi uriașe reușesc să restabilească viața monahală aici și să refacă arhitectura originară a mănăstirii.

Azi, găsiți aici o oază de liniște, un loc extraordinar pentru reculegere și încărcare spirituală, unde frumusețea și sălbăticia naturii se împletesc minunat cu bisericuța cu turn și contaforți, din secolul al XV lea.

Legenda fântânii turcului de la Castelul Huniazilor

Oricine a vizitat de-a lungul timpului Castelul Hunedoreștilor( Huniazilor, Corvinilor sau Corvineștilor) a rămas profund marcat, de trista legendă a fântânii, situată lângă unul din contraforții capelei. Mie mi se pare una din cele mai crunte răzbunării, de care au avut parte turcii, exceptând poate trasul în țeapă din vremea lui Vlad Țepeș.

Legenda vorbește despre trei prizonieri turci, care obțin de la Ioan de Hunedoara promisiunea că dacă vor da de apă, la săparea fântânii, vor fi eliberați. Astfel că cei trei se apucă de săpat și după 15 ani de trudă  reușesc ca la 28 de metri adâncime să dea de apă. Au săpat în stânca dură, sperând că eliberarea va veni. Aceasta nu a mai venit, pentru că între timp Ioan de Hunedoara moare, iar soția sa Elisabeta Szilaghyi, decide să nu respecte promisiunea, și dă ordin ca cei trei să fie uciși.

Ei cer, ca ultimă dorință, să scrie ceva pe cheile fântânii. Inscripția, datată ca fiind din secolul al XV lea, spune scurt: ,, Apă ai , inimă n-ai". Trist și adevărat!

Pe un perete al capelei, mai este o inscripție cu caractere arabe, tradusă  de Mihail Gubloglu, care spune astfel: ,,cel ce a săpat este Hasan, prizonier la ghiauri în cetatea de lângă biserică".