Acum o lună de zile descriam experiența pe care am trăit-o atunci când am ajuns la Cetatea de Colț, cuibul de vulturi al lui Jules Verne. A venit timpul să scriu și despre Mănăstirea Colț, situată peste apa Râușorului, într-un decor care te lasă mut de uimire.
Mănăstirea Colț este amplasată pe un mic platou de la marginea satului Suseni, chiar la intrarea pe valea îngustă a Râusorului, care aici are aspectul unui defileu tăiat în șisturi cristaline.
Se spune că a fost cea mai importantă mănăstire ortodoxă din Țara Hațegului, până în secolul al XVI lea, iar istoria sa se împletește cu cea familiei Cândeștilor, din Râu de Mori, ctitorii acestei mănăstiri. O familie care și-a lăsat amprenta militară, socială, culturală și administrativă pe un teritoriu mult mai vast decât actuala Depresiune a Hațegului, ei fiind și ctitorii Mănăstirii Lupșa din inima Apusenilor.
Dispunând de o poziție strategică, ca de altfel și castelul de peste drum, mănăstirea are aspectul unei fortărețe, cu plan rectangular și navă dreptunghiulară, în care turnul de peste 12 metri înălțime întregește arhitectura sa deosebită. Se poate observa, tot ca element arhitectonic unic, că la etajele superioare existau o serie de ferestre de tragere cu un aspect deosebit de cheie de broască răsturnată.
Ridicată între anii 1350-1450, chiar înainte de curtea nobiliară de peste drum, biserica avea o extraordinară decorație interioară în frescă, care astăzi a fost refăcută parțial în altar, suportul pe care s-a pictat fiind format din glet de var, paie de grâu, coajă de molid, și sâmburi de cireșe de pădure.
Din păcate, evenimentele istorice din Transilvania ating și familia nobiliară a Cândeștilor, evenimente care duc, la finalul secolului al XVI lea, la părăsirea de către aceasta a confesiunii ortodoxe( își iau și numele maghiar de Kendeffy), și trecerea la cea reformată, schimbare care afectează automat toate ctitoriile și bunurile bisericești pe care aceștia le aveau.
Istoria tumultoasă care urmează, plus comunismul dar și lipsa interesului autorităților bisericești, aduc biserica într-o stare avansată de degradare până în 1994, când părintele Calinic și monahul Daniel ( veniți de mănăstirea Hodoș- Bodrog) întâlnesc aici un staul de capre! Cu eforturi uriașe reușesc să restabilească viața monahală aici și să refacă arhitectura originară a mănăstirii.
Azi, găsiți aici o oază de liniște, un loc extraordinar pentru reculegere și încărcare spirituală, unde frumusețea și sălbăticia naturii se împletesc minunat cu bisericuța cu turn și contaforți, din secolul al XV lea.
blog de lărgit orizontul Admin: Viorel Irașcu, Bacău, e-mail viocalatorul@gmail.com sau v_irascu@yahoo.com
duminică, 10 noiembrie 2013
sâmbătă, 9 noiembrie 2013
Legenda fântânii turcului de la Castelul Huniazilor
Oricine a vizitat de-a lungul timpului Castelul Hunedoreștilor( Huniazilor, Corvinilor sau Corvineștilor) a rămas profund marcat, de trista legendă a fântânii, situată lângă unul din contraforții capelei. Mie mi se pare una din cele mai crunte răzbunării, de care au avut parte turcii, exceptând poate trasul în țeapă din vremea lui Vlad Țepeș.
Legenda vorbește despre trei prizonieri turci, care obțin de la Ioan de Hunedoara promisiunea că dacă vor da de apă, la săparea fântânii, vor fi eliberați. Astfel că cei trei se apucă de săpat și după 15 ani de trudă reușesc ca la 28 de metri adâncime să dea de apă. Au săpat în stânca dură, sperând că eliberarea va veni. Aceasta nu a mai venit, pentru că între timp Ioan de Hunedoara moare, iar soția sa Elisabeta Szilaghyi, decide să nu respecte promisiunea, și dă ordin ca cei trei să fie uciși.
Ei cer, ca ultimă dorință, să scrie ceva pe cheile fântânii. Inscripția, datată ca fiind din secolul al XV lea, spune scurt: ,, Apă ai , inimă n-ai". Trist și adevărat!
Pe un perete al capelei, mai este o inscripție cu caractere arabe, tradusă de Mihail Gubloglu, care spune astfel: ,,cel ce a săpat este Hasan, prizonier la ghiauri în cetatea de lângă biserică".

miercuri, 6 noiembrie 2013
Legenda Detunatelor din Apuseni
Unul dintre obiectivele turistice naturale de prin rang ale Apusenilor, o adevarată ,,perlă" a acestor munți, îl constituie ansamblul celor două Detunate.
Este vorba despre două ,,moțuri" de bazalt care se ridică zvelte către cer. Una dintre ele este fără vegetație, și i se spune Detunata Goală (1042 metri) iar cealaltă este acoperită de pădure și i se spune Detunata ...Flocoasă( 1258 metri).
Ambele sunt situate lângă Bucuim Șasa, cam la o oră de mers pe jos din Abrud, la limita nordică a Munților Metaliferi.
Ajungeţi acolo mergând din Abrud spre Zlatna, după ce iesiţi din primul oraş, faceţi stânga către comuna Bucium. În Bucium Şasa opriţi maşina la biserică şi luaţi-o prin cimitir, pentru că ajungeti mai repede şi nu pe drumul forestier, la un moment dat sus pe deluşor, drumurile se unifică. Este vorba de câştigarea unei jumătăţi de oră de urcat prin noroaie.Nu vă faceti griji, veţi găsi în zonă multe locuri în care puteţi înnopta, dacă vreţi să exploraţi mai bine zona sudică a Apusenilor.
Formarea Detunatelor are legătură cu lava bazică, ceva mai vâscoasă, ce urcă încet către suprafaţă şi se răceşte în afara sau în interiorul muntelui, luând forme interesante de coloane paralelipipedice.
Acest fenomen nu este unic în ţară, dar aici zona este spectaculoasă, pentru că ele ,,răsar" dintr-o pădure de conifere; aşa coloane mai întâlnim în Defileul Oltului de la Racoş, din Munţii Perşani.
Sătenii, mirați de ieșiturile astea de bazalt paralelipipedic, au țesut în jurul lor o frumoasă, și tristă în același timp, legendă.
Aceasta spune că cele două Detunate n-ar fi decât două morminte, unul al unei zâne de o neasemuită frumusețe, iar celălalt al unui fiu al căpeteniei locale a uriașilor, care se îndrăgostise de zână.
Între neamurile lor era de sute de ani o luptă înveșunată și neîntreruptă. Fiul cade în ispita dragostei, iar tatăl său, surprinzându-i străpunge zâna cu spada și o ucide sub ochii îngroziți ai fiului. Înnebunit de durere și mânie acesta se repede asupra bătrânului curmându-i viața. În acel moment se dezlănțuie mânia cerului asupra flăcăului, fulgerele despică pământul, iar din adâncurile tenebroase se ridică asurzitor două stânci uriașe care simbolizează mormintele celor doi îndrăgostiți pierduți.

duminică, 3 noiembrie 2013
Let's do it, cu grupa de ecologiști de la 5 B- Școala Cuza Bacău
În fiecare an în care am participat cu copii de la Școala ,,Al. I. Cuza Bacău", am plecat la adunat gunoaie, cu o anumită doză de entuziasm dar și cu inima strânsă. Entuziasm care este alimentat de forța extraordinară a acestor copii, pentru care implicarea în asemenea acțiuni este vecină cu joaca. O joacă frumoasă și utilă pentru mediu, un exemplu dat tuturor acelora care au impresia că planeta asta poate suporta orice. Reținerile veneau din faptul că aveam tot timpul sentimentul că mergem să strângem gunoaie, pentru a face loc altora.
Cei 13 elevi de la a V B, au venit cu multă bucurie împreună cu părinții lor, cărora le multumesc pentru ajutorul dat. Am ,,aranjat" o zonă destul de întinsă situată pe marginea drumului care leagă Bacăul de Onești, în zona Măgura. Este o cunoscută zonă de grătare unde băieții și familiile vesele și nesimțite, vin să petreacă o după amiază de weekend, în natură. Natură care le oferă tot ce își doresc, primind înapoi doar manele, fum, peturi și pamperși. Aș spune că este trist dacă nu aș vedea impactul uriaș pe care această campanie îl are în România civilizată, informată și de bun simț.
Mulțumesc, dragii mei copii. Mulțumesc, dragi părinți. Mulțumesc, Lets do it România.
Citiți celelalte postări din anii trecuți:
2012
2010

miercuri, 30 octombrie 2013
Abația Sfântul Ștefan- singura din țară și care aparține unui ordin catolic necunoscut
Un ghid al mănăstirilor catolice, pe care-l pregătesc de ceva
vreme, mi-a provocat ,,întâlniri" virtual-spirituale cu oameni
deosebiți și cu locuri interesante. Unul dintre aceste locuri este Abația Sfântul Ștefan din Oradea.
Fragment din Ghidul mănăstirilor catolice din România:
Cartea poate fi cumparată în format ebook de pe google play:
Ordin: Ordinul
Canonic Premonstratens
Hram: Sfânta
Fecioară Maria Îndurerată, 15 septembrie
Locație: Str.
Roman Ciorogariu, nr. 16, 410017, Municipiul Oradea, jud. Bihor
GPS: 40° 06' 0.19'' N; 21° 93' 1.39'' E
Tel: 0259 436 216
Nr. de călugări: 1
Abate: FEJES Rudolf Anzelm O.Praem.
Ordinul premonstratens, a obţinut, în Oradea, recunoştinţa locuitorilor prin renumele
şcolii conduse de ei. Şcoala de băieţi, prin exigenţă şi preocupare pentru
viitorul copiilor a dat roade, mulţi terminând şi facultatea de drept în cadrul
aceluiaşi ordin devenind avocaţi renumiţi. În clădirea fostei şcolii şi facultăţi, astăzi este
Liceul Mihai Eminescu. Lângă clădirea şcolii se află biserica premonstratense
construită între anii 1740-1760. Biserica cu două turnuri a fost proiectată în
stil baroc. Latura de vest a bisericii e lipită de clădirea mănăstirii. După
desfiinţarea ordinului (1786), biserica este folosită un timp ca şi depozit,
iar din 1808 revine din nou în administrarea ordinului Premonstratens, astăzi
aici locuind un singur călugăr.
Ordinul Premonstratens
( Candidus et Canonicus Ordo Praemonstratensis) a fost întemeiat în anul
1120 de Norbert von Xanten, împreună cu alți 13 însoțitori, în localitatea
Prémontré de lângă Laon (Franța). Ordinul cuprinde canonici regulari, ce
reprezintă o sinteză a vieții monahale și a celei canonice. Există și un ordin
feminin al premonstratenșilor.
Întemeietorul lor, Sf. Norbert (1080/85-1134, abate la Prémontré,
apoi, episcop de Magdeburg)
a fost înrudit, se pare, cu casa regală arpadiană. Ordinul premonstratens a
fost primul ordin care avea în program, păstorirea sufletească – oferind, deci,
sacramentele și credincioșilor laici. Convertirea slavilor de est, a fost unul
din obiectivele pricipale ale ordinului. Prima lor prepozitură ungară a fost
înfiintată la 1130, undeva lângă Oradea. Pe lângă Arad a fost înălțată, pe la mijlocul
secolului, prepozitura Sf. Martin, având
multe moșii transilvane ( o posesiune era la Turda, de unde transportau
sare). Au preluat și unele așezăminte benedictine, printre care cel de la
Almașu. Ordinul avea și mănăstiri de
călugărițe. Cultul Sf. Apostol Ioan este accentuat, iar de acesta se
leagă intensitatea mistică marianică și cristică (primul imn către Inima lui
Isus este de geneză premonstratensă) iar
liturghia premonstratensă provine, cu unele modificări, din tradiția
carolingiană.
miercuri, 23 octombrie 2013
Petrece de Halloween la Hotel IAKI din Mamaia
luni, 21 octombrie 2013
Barajul Gura Apelor- Retezat- cel mai înalt din țară
Auzisem de Gura Apei, știam că este pe Râul Mare, afluent al Streiului, și că aici s-au făcut amenajări hidroenergetice de anvergură.
Nu mai rămânea decât să ajung în RETEZAT. Cam departe pentru gustul meu și dificil de organizat o ,,expediție" până acolo, însă dorința era mare...
Știți cum este, tot ce e frumos este și departe de casă.
Vara asta am ajuns în Retezat, ne-am cazat undeva în satul Clopotiva, comuna Râu de Mori și ardeam de nerăbdare să vedem barajul și lacul de acumulare. Drumul te duce către acumulare pe un beton mâncat pe alocuri de ploi, după care ajungi la bariera de intrare în Parcul Național Retezat, unde plătești o taxă de acces cu mașina.
După câteva sute de metri ajungeți pe baraj. N-aș spune că m-a impresionat foarte mult, nu este spectaculos, nu stă parcă suspendat desupra uni hău, ca la Vidraru sau Bicaz, dar bucuria de a te afla pe cel mai înalt baraj și sălbăticia locurilor, te umple de ceva adrenalină.
Ce mai este adevărat, este că barajele din beton în dublu arc sunt și cele care îți taie respirația, chiar dacă unele nu au decât 20-30 de metri înălțime, și mă gândesc la cele de pe Latorița sau de pe valea Sebeșului.
La impresia asta, de baraj oarecum comun, a contribuit și vremea mai mohorâtă, care făcea pozele mai întunecate dar și faptul că nivelul lacul era la jumătate, astfel ca apa nu atingea barajul, iar ceva mai în larg apăreau chiar insulițe. Pozele mai ,,însorite" le-am făcut la întoarcere.
Vizitarea barajului și admirarea lacului se pot face combinat cu o tură până la Bucura, drumul pietruit și foarte îngust, pe alocuri, vă duce pe valea Lăpușnicului până la Gura Bucurei, de unde în 2 ore și jumătate, ajungeți la cel mai întins lac glaciar din țară.
Date tehnice:
- cel mai înalt baraj din țară- 168 metri;
- lungime coronament- 460 metri;
- lățimea barajului la bază- 574 metri;
- volumul apei din lac- 210 mil.mc;
- suprafața lacului- 373 ha;
- total volum corp baraj- 10 452 600 mc(anrocamente, argilă, filtre, balast);
- lungime lac- 7 km;
- adâncime max.- 80 metri;
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului
Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului Septembrie 2008 surs...
-
Principalele zece lacuri din ţara noastră sunt situate în trepte și forme de relief diferite şi sunt dintr-o varietate de tipuri genetice....
-
Carpaţii Orientali Pasul Prislop (1416 m) - între Munţii Rodnei şi Munţii Maramureşului; şoseaua Borşa-Vatra Dornei; cel mai ...
-
Ce este Medugorje? Un loc sfânt, un loc cu o semnificație specială în inima fiecărui credincios, fie el romano- catolic, greco-catolic sa...