Mănăstirea catolică a Ordinului Salvatorienilor Timișoara

wikipedia.org

În anul 1898, la 21 noiembrie, Ordinul Salvatorian Societas Divini Salvatori – SDS a fost chemat în țară de episcopul de Cenad, Glattfelder Gyula și a încredințat călugărilor salvatorieni pastorația credincioșilor din suburbia Mehala. Episcopul Dessewffy a donat sub formă de testament suma de 50.000 coroane acelei bisericii ce se va construi în cartierul Elisabetin, cu condiția ca pastorația sufletească să fie încredințată Ordinului Salvatorian. 

Fragment din Ghidul mănăstirilor catolice din România: 

Cartea poate fi cumparată în format ebook de pe google play:

https://play.google.com/store/books/details?id=2kC8DwAAQBAJ

Mânăstirea salvatorienilor din Timişoara a fost înfiinţată în 1911, iar biserica ei a fost construită de-a lungul a circa 8 ani, până în 1919. În timpul regimului comunist, mânăstirea a fost închisă. În prezent, în această mânăstire vieţuiesc cinci călugări: preoţii Berno, Andreas Mohr (Austria), Pius Hoffman şi Nicola Lauş, cetăţeni români de etnie germană, respectiv croată, şi fratele Bruno Soti, maghiar din România.

Călugării au în grijă un centru pentru copii străzii din Timișoara, unde sunt  cazați, spălați și educați sute de copii și un azil de noapte numit ,,Pater Jordan”. Casa „Pater Jordan” este un proiect al Federaţiei Caritas a Diecezei Romano-Catolice din Timişoara şi a fost iniţiat în anul 1998 de Berno Rupp, călugăr al Ordinului Salvatorian, al cărui  fondator a fost părintele Jordan.

Iniţial, proiectul a vizat copiii străzii, dar casa-azil de pe strada Brâncoveanu nr. 50 adăposteşte şi alţi oameni care caută ocrotire şi se află în baza ei de date. 
Azilul de noapte oferă un loc de dormit, cina, prânzul şi micul dejun. Este prevăzut cu 4 dormitoare, un club cu televizor, o bucătărie complet utilată, un vestiar, un cabinet medical unde serviciile sunt oferite de un medic de familie şi o capelă cu asistenţă duhovnicească. De la ora 19,45 sunt primiţi oamenii fără adăpost, dar care nu sunt înregistraţi în baza de date a azilului. Lor li se oferă o masă, pot face o baie, dar nu pot rămâne peste noapte. 

Despre congregație

Spiritul ordinului este universal, ceea ce înseamnă toleranță, îngăduință, încredere. Fondatorul ordinului este Johann Baptist, cunoscut sub numele de Pater Jordan. S-a născut dintr-o familie săracă în Gurtweil (Munții Pădurea Neagră, Germania), în ziua de 16 iunie 1848. Pater Jordan a cunoscut în copilăria sa, o sărăcie aspră. El a înteles că vocația sa este preoția, fiind sfințit preot la vârsta de 30 de ani.

Pe când se afla în Liban, o inspirație divină face ca sufletul sau să se confrunte cu acele cuvinte ale Evangheliei dupa Ioan: Aceasta este viața veșnică: să te cunosc pe Tine, unicul Dumnezeu și pe Isus Cristos pe care Tu l-ai trimis. (Ioan, 17,3).

Părintele Jordan va încerca sa reînnoiască Biserica. Scopul său era să-l redea pe Cristos omului de rând. A fost de un extraordinar zel misionar, cu o pasiune arzătoare: iubirea de Dumnezeu și de oameni l-a copleșit. Avea vederi largi, dat fiind faptul că în organizația sa femeile trebuiau să aibă aceleași responsabilități ca și bărbaţii, iar în proiectul său nu existau limite, fiind astfel incluse familii, copii și diverse grupuri sociale.

El a murit la 8 septembrie 1918, iar procesul beatificării sale a început în anul 1943. Pater Jordan a conceput activitatea membrilor societății pe trei nivele. Factorul care unea cele trei grade consta în spiritul apostolic. Pater Jordan dorea să transforme orice creștin într-un apostol al lui Cristos. Caracteristica centrală a fundației lui Pater Jordan era universalitatea sa.

Numele definitiv al societății este ”Societas Divini Salvatoris”, de unde membrii ei se cunosc sub numele de Salvatorieni. În 1888, Pater Jordan împreună cu Theresia von Wüllenweber pune bazele noii Societăți a Surorilor Divinului Mântuitor.

Mai târziu, Theresia von Wüllenweber își ia numele de Maria a Apostolilor, revelându-și astfel intențiile de a adera la ideile originale ale lui Pater Jordan. Ca recunoștință a calităților ei remarcabile, Maica Maria a fost declarată Fericită de către Biserică în 1968.

Congregație: Societatea Divinului Salvator (Călugării Salvatorieni)

Hram: Adormirea Maicii Domnului, 15 august

Locație: Strada 1 Decembrie 1918, nr. 1,  Municipiul Timișoara, cartier Elisabetin, 300231, județul Timiș

GPS: 45° 74' 1.40'' N;  21° 22' 6.16'' E

Tel: 0722 625.221/  0721 649.107/ 0256 221218

Nr. de călugări: 5

Responsabil: Rudolf Maria Rupp, P. Berno

De văzut în oraș

Claustrul fostei mănăstiri franciscane,  1733- Azi centrul de cultură și artă Timiș

Palatul episcopal romano-catolic, sec al XVIII lea

Spitalul și biserica mizericordienilor, sec al XVIII- XIX lea

Domul romano-catolic Sf. Gheorghe, sec al XVIII lea

Comandă Ghidul Mănăstirilor Catolice din România, autor Viorel Irașcu- AICI

Marcajele montane. Ghid pentru începători

 Cei care sunteți mai dați cu munții, montaniarzi sau munțomani, veți spune că am probleme de poziționare în spațiu. Mai pe scurt că am înebunit. Le-aș spune acestora că, indiferent de câte postări sau articole se scriu pe această temă, niciodată nu vor fi de ajuns, pentru că ignoranța este uriasă, iar lipsa de informație structurată produce efecte în rândul oamenilor care au impresia că muntele este movila din fundul curții. Așa că iată pe scurt despre ce este vorba.

Sistemul de marcaj cuprinde patru semne: bandă, cruce, triunghi și punct, care sunt în trei variante de culori, adică roșu, galben și albastru. În total pot exista 12 tipuri de semne aplicate pe stâlpi înalți de metal sau beton, pe pietre, copaci, ziduri sau alte construcții din zona montană.

În afară de aceste marcaje cu semne și culori, în Retezat dar și în alți munți se întâlnesc așa numitele momâi, care nu sunt altceva decât ridicături de pietre sub formă de piramidă, construite de ciobani- de obicei pe platourile înalte- și care au de asemenea rol de orientare. Tipul acesta de mici piramide de pietre se folosește și în zonele locuite de eschimoși( inuiți) sau în Tibet, unde sunt și stegulețe colorate, care au și semnificație religioasă.

Marcajele sunt indicate din loc în loc de și de săgețile indicatoare, care nu numai că indică marcajul dar arată și numărul de ore în care se parcurge traseul, uneori înscriindu-se și numărul de kilometri până la obiectiv. Traseele de creastă sunt marcate de obicei cu bandă, în general de culoare roșie.

Operațiunea de prospectare, marcare și întreținere  a semnelor este deosebit de obositoare și costisitoare, căzând în sarcina asociațiilor turistice, ocoalelor silvice ori a autorităților locale, așa că distrugerea lor reprezintă un act de vandalism de neînțeles pentru iubitorii de drumeții.

Din păcate responsabilii din anumite zone, așa cum este Parcul Național Munții Rodnei, nu întrețin marcajele, iar orientarea în teren devine astfel foarte dificilă. Mărturie stă postarea mea despre  drumeția la Lacul Lala.
Cred că așa este în toți munții mai puțin celebri din țară, dar mai în afara traseelor clasice de drumeție, și care au suficient de multe atracții turistice.







 sursa foto: sporturi-montane.blogspot.com

Biserica evanghelică Valea Viilor- Monument UNESCO

Un alt monument UNESCO din România care zace în uitare, într-un anonimat care provoacă tristețe oricui iubește această țară, este biserica fortificată de la Valea Viilor, din județul Sibiu.

Situată între dealurile ce compun partea nord-vestică a Podișului Târnavelor, comuna Valea Viilor este la doar 7 kilometri de Copșa Mică( pe drumul Mediaș -Copșa, dreapta la intrarea în orașul negrului de fum). Locația AICI.
Biserica fortificată a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO, pentru că are ceva în plus față de alte fortificații săsești din Transilvania sudică. Are cel mai complex și mai bine organizat sistem defensiv dintre toate bisericile fortificate din Transilvania. Biserica gotică din incinta cetății a fost inițial biserică catolică de secol XIV- ca mai toate bisericile din această zonă- de tip sală, cu tavan de lemn și cu turn pe latura vestică.

Începând cu sfârșitul secolului al XV lea, biserica a fost fortificată minuțios, astfel, deasupra navei a fost ridicat un nivel de arcade și contraforți, tavanul a fost modificat sub formă de boltă pentru a susține noile construcții. Amenajările defensive cele mai complexe s-au executat deasupra corului și absidei, pentru a putea suporta turnul masiv cu trei niveluri de apărare. De asemenea, accesul prin turnul de vest a fost închis iar acesta fost supraînălțat, în timp ce porțile de sud și est au fost și ele fortificate. Incinta ovală a fost dotată cu drum de strajă și cu numeroase guri de tragere, iar pe laturile estică, sudică și nordică au fost construite turnuri.

Farmecul localității săsești( atestată documentar în 1263), înconjurată de podgorii, este întregit de piața centrală triunghiulară, din care pleacă trei drumuri/ulițe, de casele autentice care păstrează stilul arhitectural german și de decorațiile de pe fațadele acestora, care au desenat vrejul de viță de vie, parte a stemei vechiului ,,Scaun" Mediaș.

Faceți propagandă acestor minuni tehnice și lăsați visurile de a pune pe harta monumentelor UNESCO din România, zone verzi, roșii sau albastre, pentru că noi nu reușim să avem un sistem clar și eficient de promovare a ceea este deja în acest patrimoniu. Plus că 9,5 români din 10, habar n-au de Biertan, ce să mai vorbim de Valea Viilor.

Festivalul baloanelor cu aer cald - Câmpu Cetății 2013

Prin amabilitatea unor părinți( mulțumesc familiei Luca!) care sunt drumeți vechi prin România și pe alte meleaguri, am intrat în posesia unor fotografii absolut impresionante, de la parada baloanelor cu aer cald, care are loc în fiecare an lângă Sovata.
Enjoy!

Legenda descălecatului lui Dragoș Vodă în Moldova de peste munte

O vizită la zimbrăria de la Hațeg și amintirile uneia mai vechi de la Vânători Neamț, a ațâțat în mine dorința de a cerceta originile acestor animale. Așa am găsit această legendă de la cronicarii noștri.


Legenda transmisă prin cronici vorbește de o vânătoare...
,, La leatul 6867 de la facerea lumei, cu ajutorul lui Dumezeu s-a început Țara Moldovei și s-a început așa: a venit Dragoș Voievod den Țara Ungurească, din Maramureș la vânătoare de zimbri și a domnit doi ani".

Dragoș însoțit de câteva sute de oameni înarmați a ieșit pe un râu, pe atunci fără nume, care curgea pe deasupra Sucevei, spre Roman; la ieșirea din munți au întâlnit un zimbru pe care, socotindu-l ca semn bun l-au gonit în josul râului.

Avea acel Dragoș o cățea pe care o chema Molda, aceasta oriunde se ascundea zimbrul, îl descoperea, până ce în sfârșit, istovind zimbrul, îl omorâră, iar capul spre pomenire, îl așezară într-un par pe malul râului, iar cățeaua aceea, după această osteneală a ei, bând apă din râu, a crăpat chiar pe malul râului.

De la moartea acesteia au început să dea râului numele Molda, apoi Moldova, iar de la numele râului se trage numele poporului, moldoveni.

,,Că îmblând păstorii de la Ardeal, ce se cheamă Maramurăș, în munți cu dobitoacele, au dat peste o fiară ce se chiamă bour și, după multă goană ce o au gonit pren munți cu dulăi, o au scos la șesul apei Moldovei. Acolo fiind și fiara obosită, au ucis-o la locul unde se chiamă acum Bourenii, deaca s-au descălecat sat. Și hierul sau pecetea, capul de bour însemnează. Și cățeaoa cu care au gonit fiara aceea, au crăpat, pre care au chemat Molda, iar apei de pre numele cățelei Moldiei, i-au zis Molda sau cumu-i zic unii, Moldova. Așijderea și țării de pre numele apei i-au pus numele Moldova."( Grigore Ureche)


Notă: Zimbrul a fost întotdeauna un vânat de cinste în pădurile din nordul Bucovinei si Maramureșului, el fiind sălbatic, până la ultimul exemplar ucis în 1887 în Munții Țibleșului. Bourul, înrudit cu zimbrul, bizonul, boul moscat și bivolul, a fost domesticit de către țărani, pentru muncile câmpului. A dispărut prin degenerare, pentru că exemplarele s-au înmulțit între ele. În secolele XIV-XV, zimbrul și bourul coexistau în pădurile din nordul țării.

Cinci ani de drumuri şi 600 de postări!

Am ajuns la 600 de postări despre drumeţii în România!
Dacă mă întrebaţi unde aş fi vrut să mă situez acum, după cinci ani, v-aş spune că îmi doream mai mult. N-am rupt gura tărgului, dar mi-am făcut datoria către cititorii fideli, cărora la multumesc.  Nu voi renunţa, voi scrie în continuare ajutat de colaboratoarea mea fidela, Sofia Flori, pentru că statutul de cel mai vechi blog de turism trebuie dublat de cel de ,,cel mai bun blog de turism". Mai jos, citiţi crezul meu în ceea ce priveşte călătoriile:


Un alt mare plecatdeacasa ( cu care, departe de mine gândul de a mă compara), Ion Simionescu, spunea: ,, Suişul unui munte e oglinda vieţii. Nu te poţi opri în loc. Te cheamă vârful cel mai înalt, ce-l ai în faţă, năluca veşnicei speranţe de mai bine, mai frumos...În cele din urmă, te aşteaptă dezamăgirea sau răsplata, alte piscuri răsar de după cel urcat!".
Adevărata bogăție a spectacolelor constă în detalii. A vedea înseamnă a parcurge detaliile, a te opri puțin asupra fiecăruia și, din nou, a cuprinde ansamblul dintr-o privire. Nu știu dacă unii pot face toate astea rapid, pentru ca apoi să alerge la altceva și să reînceapă. Eu n-aș putea. Fericiți cei din Sighișoara care, în fiecare zi, pot arunca o privire la lucruri de valoare și profită de Turnul cu Ceas, de exemplu, ca de un tablou pe care-l ai în casă.
În timp ce, dacă treci printr-un muzeu o singură dată, sau printr-o țară, ca turist, este aproape inevitabil ca imaginile, amintirile să nu se amestece și să formeze un soi de imagine cenușie, cu liniile neclare.
După gustul meu, a călători înseamnă să parcurgi un metru sau doi o dată, să te oprești și să privești din nou un aspect abia descoperit al aceluiași lucru. Adesea, dacă te așezi puțin mai la dreapta sau mai la stânga, totul se poate schimba mai mult decât dacă faci o sută de kilometri.
Dacă merg din torent în torent, voi găsi mereu același torent. Dar dacă voi merge din piatră în piatră, același torent va deveni altul la fiecare pas. Și dacă revin la un lucru deja văzut, acesta mă emoționează într-adevar mai mult decât dacă ar fi nou, și chiar este nou.
Trebuie numai să alegi un spectacol bogat și variat, astfel încât să nu te moleșească obișnuința. Mai trebuie menționat că pe măsură CE ȘTII să vezi mai bine, un spectacol oarecare ascunde bucurii inepuizabile. Și, la urma urmei, de peste tot se poate vedea cerul înstelat, depinde din ce unghi privești sau cum îl privești.
Asta facem noi, bloggerii din turism, scriitorii de călătorii, cei care drumuiesc peste munți și prin țări străine. Alegem unghiul, ne așezăm și privim, și vă oferim vouă sute de perspective ale aceluiași loc.

Muzeul Aurului de la Brad

 by Sofia Flori

La Muzeul Aurului  din orasul  Brad am vazut foarte multe piese din aur ....aur de toate felurile, in toate  formele,  care mai de care mai unice si mai frumoase, aur in diverse combinatii.

Inainte de  a intra in muzeu imi facusem o imagine de acasa  si ma asteptam sa vad cam acelasi lucru cu ce vazusem la Muzeul National de  Istorie a Romaniei, partea de tezaur, din Bucuresti ....dar dupa ce am parcurs prima sala si in momentul cand am pasit in cea de-a doua am realizat ca este un muzeu total diferit,  mult mai complex cu mai multa "valoare ";  daca tezaurul de la MNIR era reprezentat prin foarte multe bijuterii si podoabe sau  aurul era prelucrat, aici am vazut aurul in starea lui nativa , asa cum se gaseste (gasea) in natura .

Aveam idee despre  cum ar  arata aurul in natura, in combinatie cu diferite roci - prima data am vazut aurul in stare nativa la Rosia Montana . La muzeul din Brad am vazut atatea "bijuterii " astfel ca , in viziunea mea , acest muzeu se claseaza  in TOP 3 muzee care trebuie vizitate (si revizitat)  si care exprima intr-un mod incredibil valoarea poporului roman si bogatiile acestei tari.

Cuvinte ca sa pot descrie aceasta expozitie unica in Europa si  a treia din lume nu mai am. Degeaba as incerca eu sa descriu maiestria naturii si a lui Dumnezeu, ca tot nu ar fi suficient de bine perceputa; cel mai bine ar fi ca orice cetatean (mai ales roman ) sa mearga si sa cunoasca tezaurul nostru din aur gasit in minele din tara noastra (in special  in cele din Apuseni ), dar si in minele din strainatate.

Despre istoria muzeului mi-a placut o insemnare a lui Geo Bogza , intr-un registru de vizitatori , din 30 iulie 1963:  " Este mult aur in Muntii Apuseni , dar mai mult in inima oamenilor, in inima celor ce sunt urmasii neinfricatului Horea. Am trecut pe aici intr-o dimineata de vara si m-am bucurat de imensa bogatie a tarii noastre  - in aur si in oameni de aur "

Muzeul Aurului se afla pe str Independentei, nr 3, Brad, judetul Hunedoara. Taxa de vizitare este de 15 lei /adult, 10 lei /elev,student sau pensionar si taxa foto - 0 lei , da, adevarat, NU EXISTA TAXA FOTO, intr-un muzeu cu o asemenea valoare . Felicitari conducerii pentru ca au adoptat aceasta metoda !!!

Programul de vizitare este de marti pana duminica de la 9 - 17, luni inchis.
 

Muzeul a fost redeschis dupa o perioada de 5 ani, timp in care s-a lucrat la renovare/reabilitarea cladirii.

Muzeul a fost infiintat de catre un geolog german  , in 1896 , iar in prezent numara peste 2000 de exponate, din multe colturi ale lumii , dar mai mult de jumatate din exponate sunt  din Muntii Apuseni .
Exponatele din muzeu sunt foarte fragile si nu se pot transporta , iar daca ar fi prelucrate ar avea o valoare foarte mica si nici nu ar cantari foarte mult . Cea mai mare valoare a acestor exponate consta in forma nativa , asa cum au fost gasite in pamant  si sunt foarte rare. Toate exponatele din aur au intre 12 si 22 karate.

Cele mai importante piese sunt cele doua "soparle" care au fost evaluate la 3 milioane de dolari si au facut "furori " la expozitiile internationale (Munchen - 2003), "balerina " este inca o exponata unica pentru ca se poate observa un cristal cu 12 fete . Alte piese importante din muzeu sunt : "Pana scriitorului " , "Salamandra ", "Ursul Polar " , "Harta Romaniei " si multe, multe altele.

Muzeul are doua colectii, imediat dupa usa de la  intrare, in partea stanga de afla colectia de aur iar in dreapta sunt minerale aduse de peste tot din lume dar si din Romania (eu vizitand si Muzeul de Geologie din Bucuresti - am facut o comparatie intre cele doua colectii si tot cea din Brad mi-a placut mai mult, la  Bucuresti sunt multe pietre si esantioane din tara noastra si mai putine din strainatate , sau mai putine care nu sunt dintre cele mai cunoscute. Bineinteles ca exponatele din Bucuresti au un intreg muzeul dedicat doar lor  intins pe doua etaje  ). 

Mi-am planificat vacanta intr-o perioada frumoasa pentru orasul Brad - chiar de ziua lui (10-11 august 2013) pentru ca stiam ca doar in acest week-end ma putea plimba cu Mocanita de la Brad la Criscior (cam 5-6 km) dar si de la Abrud la Rosia Montana. Totul bine si frumos pana cand, umbland pe strazile din Brad, am "ochit" Muzeul Aurului printre multimea de comercianti venita din toata tara ca sa isi castige un banut,  si cand am vazut ca era deschis nimic nu imi mai statea in cale.  Am intrat pe usa si imediat m-a intampinat o tanara draguta cu un zambet frumos. Am schimbat cateva cuvinte, am platit si am inceput vizita. Ce a urmat sa vad si sa aflu mi-a schimbat definitiv unele pareri si "mi-a indus " un sentiment de frumos si de unicitate.

Colectia Aurului este formata din 5 sali cu diferite exponate din Romania (mai mult de jumatate au fost gasite de catre mineri sau de catre cercetatori in Muntii Apuseni  ) dar si din multe alte tari din intreaga lume. Cand am ajuns in ultima sala , in care sunt expuse unele dintre cele mai valoroase piese ale muzeului , a aparut primarul orasului impreuna cu un grup de artisti care au cantat cu ocazia zilelor Bradului si le-a facut un tur al muzeului, oferindu-le date importante despre muzeu si exponate.
In muzeu am petrecut vreo 5 ore deoarece, pe langa exponatele de valoare exista si multe afise pline de informatii, cu desene si schite pe intelesul oricui . In acest timp cat am stat in muzeu, citind date sau facand poze, m-am trezit la un moment dat, singura in tot muzeul , astfel am privit linistita la ce minunatii poate crea natura si mai ales ca au rezistat atata timp sub pamant si totusi pastrandu-si forma.