Festivalul baloanelor cu aer cald - Câmpu Cetății 2013

Prin amabilitatea unor părinți( mulțumesc familiei Luca!) care sunt drumeți vechi prin România și pe alte meleaguri, am intrat în posesia unor fotografii absolut impresionante, de la parada baloanelor cu aer cald, care are loc în fiecare an lângă Sovata.
Enjoy!

Legenda descălecatului lui Dragoș Vodă în Moldova de peste munte

O vizită la zimbrăria de la Hațeg și amintirile uneia mai vechi de la Vânători Neamț, a ațâțat în mine dorința de a cerceta originile acestor animale. Așa am găsit această legendă de la cronicarii noștri.


Legenda transmisă prin cronici vorbește de o vânătoare...
,, La leatul 6867 de la facerea lumei, cu ajutorul lui Dumezeu s-a început Țara Moldovei și s-a început așa: a venit Dragoș Voievod den Țara Ungurească, din Maramureș la vânătoare de zimbri și a domnit doi ani".

Dragoș însoțit de câteva sute de oameni înarmați a ieșit pe un râu, pe atunci fără nume, care curgea pe deasupra Sucevei, spre Roman; la ieșirea din munți au întâlnit un zimbru pe care, socotindu-l ca semn bun l-au gonit în josul râului.

Avea acel Dragoș o cățea pe care o chema Molda, aceasta oriunde se ascundea zimbrul, îl descoperea, până ce în sfârșit, istovind zimbrul, îl omorâră, iar capul spre pomenire, îl așezară într-un par pe malul râului, iar cățeaua aceea, după această osteneală a ei, bând apă din râu, a crăpat chiar pe malul râului.

De la moartea acesteia au început să dea râului numele Molda, apoi Moldova, iar de la numele râului se trage numele poporului, moldoveni.

,,Că îmblând păstorii de la Ardeal, ce se cheamă Maramurăș, în munți cu dobitoacele, au dat peste o fiară ce se chiamă bour și, după multă goană ce o au gonit pren munți cu dulăi, o au scos la șesul apei Moldovei. Acolo fiind și fiara obosită, au ucis-o la locul unde se chiamă acum Bourenii, deaca s-au descălecat sat. Și hierul sau pecetea, capul de bour însemnează. Și cățeaoa cu care au gonit fiara aceea, au crăpat, pre care au chemat Molda, iar apei de pre numele cățelei Moldiei, i-au zis Molda sau cumu-i zic unii, Moldova. Așijderea și țării de pre numele apei i-au pus numele Moldova."( Grigore Ureche)


Notă: Zimbrul a fost întotdeauna un vânat de cinste în pădurile din nordul Bucovinei si Maramureșului, el fiind sălbatic, până la ultimul exemplar ucis în 1887 în Munții Țibleșului. Bourul, înrudit cu zimbrul, bizonul, boul moscat și bivolul, a fost domesticit de către țărani, pentru muncile câmpului. A dispărut prin degenerare, pentru că exemplarele s-au înmulțit între ele. În secolele XIV-XV, zimbrul și bourul coexistau în pădurile din nordul țării.

Cinci ani de drumuri şi 600 de postări!

Am ajuns la 600 de postări despre drumeţii în România!
Dacă mă întrebaţi unde aş fi vrut să mă situez acum, după cinci ani, v-aş spune că îmi doream mai mult. N-am rupt gura tărgului, dar mi-am făcut datoria către cititorii fideli, cărora la multumesc.  Nu voi renunţa, voi scrie în continuare ajutat de colaboratoarea mea fidela, Sofia Flori, pentru că statutul de cel mai vechi blog de turism trebuie dublat de cel de ,,cel mai bun blog de turism". Mai jos, citiţi crezul meu în ceea ce priveşte călătoriile:


Un alt mare plecatdeacasa ( cu care, departe de mine gândul de a mă compara), Ion Simionescu, spunea: ,, Suişul unui munte e oglinda vieţii. Nu te poţi opri în loc. Te cheamă vârful cel mai înalt, ce-l ai în faţă, năluca veşnicei speranţe de mai bine, mai frumos...În cele din urmă, te aşteaptă dezamăgirea sau răsplata, alte piscuri răsar de după cel urcat!".
Adevărata bogăție a spectacolelor constă în detalii. A vedea înseamnă a parcurge detaliile, a te opri puțin asupra fiecăruia și, din nou, a cuprinde ansamblul dintr-o privire. Nu știu dacă unii pot face toate astea rapid, pentru ca apoi să alerge la altceva și să reînceapă. Eu n-aș putea. Fericiți cei din Sighișoara care, în fiecare zi, pot arunca o privire la lucruri de valoare și profită de Turnul cu Ceas, de exemplu, ca de un tablou pe care-l ai în casă.
În timp ce, dacă treci printr-un muzeu o singură dată, sau printr-o țară, ca turist, este aproape inevitabil ca imaginile, amintirile să nu se amestece și să formeze un soi de imagine cenușie, cu liniile neclare.
După gustul meu, a călători înseamnă să parcurgi un metru sau doi o dată, să te oprești și să privești din nou un aspect abia descoperit al aceluiași lucru. Adesea, dacă te așezi puțin mai la dreapta sau mai la stânga, totul se poate schimba mai mult decât dacă faci o sută de kilometri.
Dacă merg din torent în torent, voi găsi mereu același torent. Dar dacă voi merge din piatră în piatră, același torent va deveni altul la fiecare pas. Și dacă revin la un lucru deja văzut, acesta mă emoționează într-adevar mai mult decât dacă ar fi nou, și chiar este nou.
Trebuie numai să alegi un spectacol bogat și variat, astfel încât să nu te moleșească obișnuința. Mai trebuie menționat că pe măsură CE ȘTII să vezi mai bine, un spectacol oarecare ascunde bucurii inepuizabile. Și, la urma urmei, de peste tot se poate vedea cerul înstelat, depinde din ce unghi privești sau cum îl privești.
Asta facem noi, bloggerii din turism, scriitorii de călătorii, cei care drumuiesc peste munți și prin țări străine. Alegem unghiul, ne așezăm și privim, și vă oferim vouă sute de perspective ale aceluiași loc.

Muzeul Aurului de la Brad

 by Sofia Flori

La Muzeul Aurului  din orasul  Brad am vazut foarte multe piese din aur ....aur de toate felurile, in toate  formele,  care mai de care mai unice si mai frumoase, aur in diverse combinatii.

Inainte de  a intra in muzeu imi facusem o imagine de acasa  si ma asteptam sa vad cam acelasi lucru cu ce vazusem la Muzeul National de  Istorie a Romaniei, partea de tezaur, din Bucuresti ....dar dupa ce am parcurs prima sala si in momentul cand am pasit in cea de-a doua am realizat ca este un muzeu total diferit,  mult mai complex cu mai multa "valoare ";  daca tezaurul de la MNIR era reprezentat prin foarte multe bijuterii si podoabe sau  aurul era prelucrat, aici am vazut aurul in starea lui nativa , asa cum se gaseste (gasea) in natura .

Aveam idee despre  cum ar  arata aurul in natura, in combinatie cu diferite roci - prima data am vazut aurul in stare nativa la Rosia Montana . La muzeul din Brad am vazut atatea "bijuterii " astfel ca , in viziunea mea , acest muzeu se claseaza  in TOP 3 muzee care trebuie vizitate (si revizitat)  si care exprima intr-un mod incredibil valoarea poporului roman si bogatiile acestei tari.

Cuvinte ca sa pot descrie aceasta expozitie unica in Europa si  a treia din lume nu mai am. Degeaba as incerca eu sa descriu maiestria naturii si a lui Dumnezeu, ca tot nu ar fi suficient de bine perceputa; cel mai bine ar fi ca orice cetatean (mai ales roman ) sa mearga si sa cunoasca tezaurul nostru din aur gasit in minele din tara noastra (in special  in cele din Apuseni ), dar si in minele din strainatate.

Despre istoria muzeului mi-a placut o insemnare a lui Geo Bogza , intr-un registru de vizitatori , din 30 iulie 1963:  " Este mult aur in Muntii Apuseni , dar mai mult in inima oamenilor, in inima celor ce sunt urmasii neinfricatului Horea. Am trecut pe aici intr-o dimineata de vara si m-am bucurat de imensa bogatie a tarii noastre  - in aur si in oameni de aur "

Muzeul Aurului se afla pe str Independentei, nr 3, Brad, judetul Hunedoara. Taxa de vizitare este de 15 lei /adult, 10 lei /elev,student sau pensionar si taxa foto - 0 lei , da, adevarat, NU EXISTA TAXA FOTO, intr-un muzeu cu o asemenea valoare . Felicitari conducerii pentru ca au adoptat aceasta metoda !!!

Programul de vizitare este de marti pana duminica de la 9 - 17, luni inchis.
 

Muzeul a fost redeschis dupa o perioada de 5 ani, timp in care s-a lucrat la renovare/reabilitarea cladirii.

Muzeul a fost infiintat de catre un geolog german  , in 1896 , iar in prezent numara peste 2000 de exponate, din multe colturi ale lumii , dar mai mult de jumatate din exponate sunt  din Muntii Apuseni .
Exponatele din muzeu sunt foarte fragile si nu se pot transporta , iar daca ar fi prelucrate ar avea o valoare foarte mica si nici nu ar cantari foarte mult . Cea mai mare valoare a acestor exponate consta in forma nativa , asa cum au fost gasite in pamant  si sunt foarte rare. Toate exponatele din aur au intre 12 si 22 karate.

Cele mai importante piese sunt cele doua "soparle" care au fost evaluate la 3 milioane de dolari si au facut "furori " la expozitiile internationale (Munchen - 2003), "balerina " este inca o exponata unica pentru ca se poate observa un cristal cu 12 fete . Alte piese importante din muzeu sunt : "Pana scriitorului " , "Salamandra ", "Ursul Polar " , "Harta Romaniei " si multe, multe altele.

Muzeul are doua colectii, imediat dupa usa de la  intrare, in partea stanga de afla colectia de aur iar in dreapta sunt minerale aduse de peste tot din lume dar si din Romania (eu vizitand si Muzeul de Geologie din Bucuresti - am facut o comparatie intre cele doua colectii si tot cea din Brad mi-a placut mai mult, la  Bucuresti sunt multe pietre si esantioane din tara noastra si mai putine din strainatate , sau mai putine care nu sunt dintre cele mai cunoscute. Bineinteles ca exponatele din Bucuresti au un intreg muzeul dedicat doar lor  intins pe doua etaje  ). 

Mi-am planificat vacanta intr-o perioada frumoasa pentru orasul Brad - chiar de ziua lui (10-11 august 2013) pentru ca stiam ca doar in acest week-end ma putea plimba cu Mocanita de la Brad la Criscior (cam 5-6 km) dar si de la Abrud la Rosia Montana. Totul bine si frumos pana cand, umbland pe strazile din Brad, am "ochit" Muzeul Aurului printre multimea de comercianti venita din toata tara ca sa isi castige un banut,  si cand am vazut ca era deschis nimic nu imi mai statea in cale.  Am intrat pe usa si imediat m-a intampinat o tanara draguta cu un zambet frumos. Am schimbat cateva cuvinte, am platit si am inceput vizita. Ce a urmat sa vad si sa aflu mi-a schimbat definitiv unele pareri si "mi-a indus " un sentiment de frumos si de unicitate.

Colectia Aurului este formata din 5 sali cu diferite exponate din Romania (mai mult de jumatate au fost gasite de catre mineri sau de catre cercetatori in Muntii Apuseni  ) dar si din multe alte tari din intreaga lume. Cand am ajuns in ultima sala , in care sunt expuse unele dintre cele mai valoroase piese ale muzeului , a aparut primarul orasului impreuna cu un grup de artisti care au cantat cu ocazia zilelor Bradului si le-a facut un tur al muzeului, oferindu-le date importante despre muzeu si exponate.
In muzeu am petrecut vreo 5 ore deoarece, pe langa exponatele de valoare exista si multe afise pline de informatii, cu desene si schite pe intelesul oricui . In acest timp cat am stat in muzeu, citind date sau facand poze, m-am trezit la un moment dat, singura in tot muzeul , astfel am privit linistita la ce minunatii poate crea natura si mai ales ca au rezistat atata timp sub pamant si totusi pastrandu-si forma. 

Plitvice- o minune carstică dincolo de cuvinte

Pentru cine n-a auzit de  Parcul Național Plitvice, menționarea cuvântului carstic, l-ar duce cu gândul la ceva peșteri, cu aceleași stalactite și stalagmite pe care le-a văzut și în România, la Urșilor sau aiurea.

Nu dragilor, Plitvice( se citește Plitvițe) Jezera este cea mai frumoasă zonă de pe Terra! 

Într-o regiune din zona central sudică a Croației,  în Munții Dinarici, aproape de granița cu Bosnia, se află un complex de lacuri carstice de un albastru turcoaz, absolut ireal. 


Sunt zeci de lacuri situate la altitudini diferite, ceea ce creează o salbă de cascade pe o lungime de câțiva kilometri, pentru că aceste lacuri se varsă practic  unul în altul. Parcul este inclus în patrimoniul mondial UNESCO  din 1979,  unde stă alături de Delta noastră, între siturile umede cele mai relevante din lume.

Fotografiile vorbesc de la sine, așa că n-am să vă amețesc cu specificații tehnice, speologice sau geologice, despre fenomene carstice, doline, polii, uvale, concrețiuni de travertin sau praguri uriașe de calcar jurasic, peste care se aruncă miile de tone de apă.

Vă voi spune câte ceva despre cum este organizată zona, în ideea că veți ajunge acolo și îmi veți da dreptate. 

Este cel mai frumos loc de pe Terra!

Cazare

În zona parcului național există o infrastructură turistică impresionantă, zecile de ani de experiență și deschiderea din timpul lui Tito( din perioada fostei Iugoslavii) își arată roadele acum. Mici sate cu vile cochete sunt transformate în pensiuni, cu foișor, peluză, șezlonguri, flori și multă liniște. Într-una din aceste pensiuni am stat și noi, in sătucul care se numeste Jezerce, unde sunt 20 de case aranjate minunat, cu dotări decente de două sau trei stele, la 15 minute de intrarea în parc. Găsiți cazare de la 30 la 70 de euro, în funcție de buget și de perioadă, pe oricare dintre marile site-uri de rezervări. Se pot face și rezervări la hotelurile din apropierea parcului, dar acolo prețurile sunt ceva mai mari. Proprietarii sunt foarte amabili și cunosc două sau trei limbi străine, engleza foarte bine sau germana și încă una la nivel mediu.

Acces în parc și traseu

Există două intrări situate în așa fel încât să nu fie mai departe de 15-30 minute de sătucurile de vacanță, cam 1500-2000 de metri de la pensiune până la poartă. Acolo cumpărați bilete în funcție de traseul ales, E,G, F, K, H,  cel ales de noi  F, are 8 kilometri și acoperă tot ceea ce merită văzut și costă 110 kuna( moneda națională).  Vi se controlează biletul la intrarea în parc și pe vaporaș, așa că este bine sa fiți în regulă. Copilul nostru avea 8 ani, dar sincer nu i-am luat bilet, deși la peste 7 ani este obligatoriu. 

Oricum, banii aceeia i-am cheltuit tot la ei, cu mâncare și cu suveniruri. Se pleacă cu un autobuz format din mai multe ,,vagoane” care vă duce la capătul traseului, de unde începeți să coborâți spre cascade, plimbarea cu vaporașul electric, și către zona de agrement unde se servește mâncare, pe un platou larg, unde mii de oameni admiră frumusețile zonei. Punctul terminus este la Big Waterfall sau Velki Slap, unde rămâneți muți de uimire în fața celor trei perdele de apă care cad de la mai bine de 100 de metri. Pentru detalii: www.np-plivicka-jezera.hr.

Mâncarea

În sătucurile de pensiuni se oferă, contra cost, mic dejun, există mici terase unde se poate mânca un sendviș și se poate bea o bere, dar puteți căuta și un bistro( lângă pârtia de ski) unde vă recomand să comandați Plescavica, carne tocată( ca de mici, dar fără condimentele noastre) cu o specialitate de brânză în interior, cu salată și cartofi incluși, la 8 euro și Lika -Cevap( fără umplutură) sau săturați-vă cu o pizza gigantică. Este bine să aveți kuna la voi, pentru că în euro cursul ,,variază” de la ospătar la ospătar, drăguți de altfel și cu limbile străine la ei(engleza, germana, rusa sau italiana). Berea locală( Velebitsko și Karlovacko) este foarte bună dar și scumpă, între 2 și 3 euro, asta pentru că ei, ca și slovenii, au un TVA mai mare la băuturi decât la mâncare.

Lângă intrările în parc, există hoteluri de trei și patru stele cu restaurante și terase ceva mai scumpe, pentru pretențioși.  Oricum, în două zile am explorat foarte puțin zona adiacentă parcului național, pentru că există cel puțin 10 sate de vacanță, mai apropape sau mai departe de intrările oficiale în parc.