Sfinxul de Topleț- Defileul Dunării, sau imaginea înșelătoare a unei stânci

Scriam în postarea cu ,,fețele stâncoase ale Carpaților", despre Sfinxul de Topleț, și că se poate observa din drumul național E70.

Ei bine, am ajuns în zonă și am fotografiat stânca aceasta calcaroasă care iese în evidență, chiar de la ieșirea din localitate și... pauză.

Ori nu m-am poziționat eu bine- și asta încă o cred- ori ,,sfinxul este o șarlatanie, pentru vânătorii de senzațional.

Cartea domnului Iuliu Florareș, din care m-am inspirat pentru postarea despre care am vorbit mai sus, prezintă o serie de imagini ciudate și interesante în același timp, așa că vă recomand să parcurgeți lista cu fețele megalitice din România.

Până una alta, comparați imaginile.

Rezervația de zimbri Hațeg- Pădurea Slivuț

 by Sofia Flori

Rezervatia de zimbri Hateg din padurea Slivut  se afla la marginea orasului Hateg.  Din DN66/E79  (drumul care trece prin Hateg si merge catre Deva), se face stanga, si de aici  mai sunt 3 km pana la intrarea in rezervatie, drumul fiind asfaltat dar pe unele portiuni sunt  crapaturi / denivelari si asfaltul "a luat-o la vale ".
La poarta rezervatiei este o cabana, o parcare  si un vanzator ambulant cu diferite  racoritoare  si cateva suveniruri despre zona (bineinteles, unele la suprapret), iar de aici incepe mersul pe jos, cam un 1 km pana la "culcusul" zimbrilor.

Aici au fost adusi pentru prima data in tara noastra, o pereche de zimbri din strainatate, din Polonia, in anul 1958.

Imediat ce am intrat  pe drumul prin padure, am descoperit o portiune  urata, plina de gunoaie si mizerii de toate felurile ....si doar un singur cos de gunoi. Mizeria pe care am intalnit-o pe aici nu este din vina celor care ingrijesc rezervatia (nu in totalitate ), ea este facuta de catre ....turisti (!?) - in cea mai mare parte. De ce nu or avea grija de acel loc nu ii pot intelege, de ce si-or bate joc in halul asta de natura si de ceea ce ii inconjoara - iarasi nu pot intelege ?

Am ajuns la tarcul unde zimbrii erau  tinuti. Eu m-am asteptat sa fie un loc imens in care abia sa se zareasca zimbrii, cu multa vegetatie si pomi, mi-am imaginat chiar ca, poate va trebui sa ma pierd prin padure ca sa vad un animal, dar nici pe departe nu a fost asa. Rezervatia cred ca incepea undeva pe la jumatatea drumului din padure (cam pe acolo am zarit primele garduri care erau "acoperite " de vegetatie ) iar mai apoi am dat de o poarta din fier si gardul din lemn ce imprejmuieste locul unde stau linistiti zimbrii. Nici aici situatia nu era prea frumoasa (din nou, pe poteca erau gunoaie lasate (cred) tot de catre turisti), dar in interiorul tarcului era curat, zimbrii aveau mancare, apa, umbra;  majoritatea leneveau la umbra pomilor care ii ferea de soarele dogoritor  de afara, doar un singur animal mascul s-a ridicat pentru a fi admirat - era imens si dupa ce si-a dat seama ca noi, vizitatorii, nu ne saturam sa-l privim si probabil ca am vrea mai mult de la el -  s-a trantit in nisip pentru a-si face" o baie necesara " si ca sa  ne ofere un spectacol reusit. 
Dupa aceste scena frumoasa, ne-a incantat  puiutul de zimbru - cel care a fost nascut anul acesta in ziua de Rusalii, el era cel mai vioi si dupa ce s-a ridicat din  iarba "zburda " de colo colo.

Chiar daca pe panoul informativ scria ca aici se gasesc 6 zimbri, eu am numarat vreo 11 sau 12 (sper doar sa nu ii fi numarat de prea multe ori :) ) ....dar 6 sigur nu erau, vizibil si tot pareau mai multi.

Chiar daca in aceasta rezervatie mai sunt si cateva minusuri (cele facute in mare parte de catre turisti ) merita o vizita, este un colt de natura pe care trebuie sa il respecta , este o zona accesibila din punct de vedere turistic (fiind in apropierea unui drum european si foarte aproape de un oras), aici se pot vedea unele dintre cele mai mari animale.

Rezervatia se poate vizita in fiecare zi, de luni pana duminica de la ora 8  la ora 20 iar taxa de intarare este de 6 lei /adult si 4 lei cei care beneficiaza de reducere , asa ca, cei care aveti drum prin Tara Hategului nu ratati acest obiectiv.

 Florentina Cojocaru are o pagina de FB unde posteaza imagini din calatoriile ei.
Multumim Flori si la multe calatorii frumoase!

Mocănița din Apuseni. Abrud-Roșia Montană

 by Sofia Flori

Mocanita din Ardeal, asa cum ii spun cei din zona, facea legatura intre Turda si Abrud, calea ferata  ingusta fiind construita intre 1911-1913, avea 21 de statii si trenul circula cu o viteza de 40 km/ora, dar  in anul 1997 sau 1998 a fost desfiintata pentru motivul ca nu mai era rentabila. De cand nu s-a mai circulat, linia ferata  s-a degradat si in multe locuri a devenit impracticabila si deci, nefunctionala.

Din 2005, un investitor strain (austriac, cred) a incercat sa refaca tot ce tine de mocanita si de traseul acesteia  si i-a reusit!!! Asa ca  iata - ma, in 2013, august, de zilele Abrudului , m-am bucurat de o frumoasa, scurta si minunata plimbare cu mirifica mocanita. 

De la rudele care locuiesc in Ardeal am auzit, de multe ori, povestind  cum mergeau catre Turda cu aceasta mocanita si ca drumul dura cam o zi intreaga.

Desi,  initial,  s-a spus ca trenul va circula intre Abrud si Campeni cand am ajuns la gara din Abrud, mi s-a spus ca va merge doar pana la Rosia Montana, neputand sa mearga pana la Cimpeni deoarece peste linia ferata s-a turnat asfalt (!!!) de catre anumite persoane care nu aveau nici un drept sa faca asta. Pacat !!!

Era putin trecut de ora 11 dimineata, si mocanita abia se intorsese din prima cursa (prima plecare a fost la ora 10 ), asa ca am zabovit un pic pe langa ea, am cercetat-o, am admirat-o... si am vazut-o facand manevrele de schimbare a macazului, de alimentare cu apa din masina pompierilor, de alimentare cu combustibil solid si bineinteles scotand muuuult, muuult abur la schimbarea macazului (nu doar atunci dar asa am avut eu impresia:)). Printre toate aceste necesitati, am incercat sa-i "descos " pe cei 3 barbati care aveau grija de mocanita in acea zi, dar nici ei nu stiau prea multe - doar ca  circulatia trenului in viitor  va fi doar cu anumite ocazii sau evenimente.

Se adunase deja o multime de oameni dornici de plimbare, copii mici  cu parinti/bunici  dar si cativa straini care erau foarte incantati de acest tren.

La ora 12 fix, ne-am ocupat locurile in vagoane si am pornit la drum...., locomotiva nemteasca pe  care  se putea observa anul de fabricatie, 1917 , la Munchen, avea sa ne conduca printre peisaje minunate, dealuri inverzite si pline cu fan; o portiune pe unde mergea trenul parca era un fel de padurice (un desis interesant cu multi "pomisori ") , pentru ca mai apoi sa circule putin si pe marginea soselei, iar masinile care treceau, imediat se opreau sa-i faca o poza celebrei mocanite  sau unii soferi claxonau si mocanita le raspundea cu un suierat puternit insotit de o "boare"de abur.

Timpul petrecut in tren, nici nu stiu cand a trecut si am ajuns in gara de la Rosia Montana (normal ca a trecut repede, doar peisajul te incanta la maxim si suieratul locomotivei te facea sa uiti de timp ). Cred ca la cap de linie a stationat vreo 10 minute, timp in care locomotiva si-a schimbat locul.

Traseul inapoi a fost la fel de frumos, doar ca am ajuns mult prea repede la destinatie. Pe o parte era bine, aveam multe obiective de vizitat in acea zi, dar pe alta parte nu as fi vrut sa se termine plimbarea.

Ajunsa la destinatie, controlorul mi-a dat voie sa ma urc in locomotiva si sa "claxonez" si eu. Ah, ce mi-a placut! Eu si cei mici, nu ne dadeam dusi din locomotiva cu toate ca era foaaarte cald inauntru.

Intr-un final, cu greu m-am despartit de frumosul tren si mi-am promis ca data viitoare sa pot merge ....de ce nu, pana la Turda. Indiferent cum va fi, cu siguranta ma voi mai plimba cu mocanita ardeleneasca!

Plimbarea de la Abrud si pana la Rosia Montana a durat o ora si am platit 10 lei /persoana /adult, copiii aveau reducere. In acele 2 zile de week-end, trenul a circulat din 2 in 2 ore, pana la ora 18.

Gara din Abrud se afla la iesirea din oras, spre Rosia Montana, pe partea stanga a drumului, dupa ce se trece pe langa ultima biserica, se face o straduta neasfaltata dar in stare buna, iar in capatul ei se vad liniile ferate si un mare depozit cu lemne. 

Florentina Cojocaru are o pagina de FB unde posteaza imagini din calatoriile ei.
Multumim Flori si la multe calatorii frumoase!

Avrig( jud. Sibiu)- obiective turistice pe valea Oltului

 Avrigul este unul dintre orasele judetului Sibiu,  situat in sudul acestuia, atestat documentar din 1364,  dar devenit oras  mult mai tarziu, in 1989. Are in jur de 14 000 locuitori dupa recensamantul din 2002.

Se afla pe valea Oltului, la poalele muntilor Fagaras, pe drumul national 1, la 26 km de municipiul Sibiu, fiind invecinat la nord cu comunele intemeiate de sasi Rosia si Nocrich, la est cu localitatea Porumbacu de Jos, spre vest cu comuna Racovita si orasul Talmaciu, iar la sud cu muntii Fagaras unde domina crestele: Suru(2281 m), Budislav(2371 m), Ciortea(2426 m) si Scara(2308 m).

Dincolo de datele statistice si de pozitie, in zona se intalnesc numeroase obiective turistice cum ar fi: fortificatia medievala de la Avrig- Racovita; urmele arheologice ale unui cimitir de incineratie daco- roman, la Bradu ce dateaza se pare din secolul II/III;

palatul de vara Brukenthal cu gradina acestuia, toate construite in stil baroc in 1771, resedinta de vara a baronului Samuel von Brukenthal, guvernator al Transilvaniei (in paragina prin grija autoritatilor si Ministerului Culturii, vazut cu ocazia vizitei mele la Herghelia de la Sambata); biserica lutherana construita in anii 1270-1280 si fortificata in secolul XVI; biserica ortodoxa construita in 1762, cu picturi murale realizate de fratii Ionascu si Pana, cu hramul Duminica Floriilor; muzeul etnografic cu o colectie de vesminte din zona si care functioneaza din 1971; casa memoriala Gheorghe Lazar, fondator al invatamantului in limba romana, cu obiecte ce au apartinut carturarului; valea Avrigului, aflata in plina dezvoltare a infrastructurii turistice sau Cabana Neamtului de unde putem pleca in drumetie pe diferite trasee in zona masivului Fagaras.

Aici puteti alege unul din aceste trei trasee:

1. Avrig- Izvorul Florii- Suru- lacul Avrig- Negoiu- Balea;
2. Avrig- Poiana Neamtului- cabana Barcaciu- Negoiu;
3. Avrig- Poiana Neamtului- cabana Barcaciu- lacul Avrig- Suru.

In orasul Avrig, care se identifica cu numele marelui carturar Gheorghe Lazar, personalitate a culturii romanesti, veti descoperi aerul acela misterios al oraselelor transilvane de tip burg. Cei aflati in concediu sau chiar in trecere(sau in prag de concediu) ar putea gasi utila aceasta selectie cu pensiuni din avrig.

Orasele de tranzit, va ofera de multe ori locuri placute, mai ales daca stiti sa le cautati si daca sunteti bine informati.

Stânca Babacai, Castelul Golubac, Cetatea Trikule și Cetatea Drencova- Defileul Dunării

În jumătatea de vest a Defileului Dunării, după Dubova, obiectivele turistice țin mai mult de prezența ruinelor unor cetăți sau de apariții ciudate din apele Dunării. Între acestea, care se pot vedea din drumul național (DN 57) care șerpuiește pe malul stâng al Dunării, se disting Stânca Babacai, ruinele cetății Trikule, cele ale cetății Drencova sau Dranko și Castelul Golubac de pe malul sârbesc.

Stânca Baba Caia(Babacai, Baba Gaia sau Baba Geea) este o apariție ciudată, relativ aproape de malul românesc, cu o înălțime de 7 metri, la nivelul normal al Dunării în defileu, și care este singura apariție de acest gen de pe toți cei 140 de kilometri dintre Baziaș și Gura Văii-Porțile de Fier. Ea reprezintă un martor de eroziune, calcaros, de vârstă cretacică, rămas din vechea albie plină de gherdapuri, după cum le spunea Al. Vlahuță, în fapt zone strâmte prin care apa curgea vijelios.

Prezența ei a generat tot felul de legende locale, ba chiar unora le-a aprins așa de tare imaginația, încât au inclus-o în categoria așa numitelor simulacre ale civilizației pelasgilor, asociind numele de Baba Geea - Mama Pământ, cu Dochia lui Zamolxe de pe Ceahlău.

Legenda cea mai întâlnită este aceea a unei iubiri imposibile dintre o turcoaică care trăia în Cetatea Golubac, și un tânăr chipeș, comandant român, care conducea una din cetațile de pe malul romănesc, Sf. Ladislau sau Cula, și care o răpește pe aceasta când paza era mai slabă. Beiul cetății Golubac cucerește cetatea Cula, omoară soldații iar pe cei doi îi leagă de stânca Babacaia să moară în chinuri de foame și de sete.

O găsiți sau mai bine zis o vedeți în apropiere de  Moldova Veche, după o cută a drumului vă răsare în față, așa că nu o puteți rata.

Despre cetatea Golubac un foarte bun articol pe blogul Traveling Hawk .

Cetatea Trikule( Tri Kule, Trikule, Tri Cule, Trei Cule), înseamnă de fapt trei turnuri și repezintă ruinele unei cetăți ridicate în secolul al XIV lea de către Banul Petru Petrovici, împotriva semilunei otomane care amenința din ce în ce mai mult această parte a Balcanilor istorici. Inițial, două turnuri erau pe un nivel superior de stâncă la o oarecare distanță de Dunăre, iar cel de-al treilea era pe mal. Cele trei turnuri erau așezate sub forma unui triungi ipotetic, din care astăzi se mai păstreaza turnul nr. 1 și 2, primul cu o înălțime de 10 m, iar al doilea de 11 metri.

Ruinele sunt accesibile  din Șvinița, 4 kilometri aval de aceasta localitate, sunt pe un fel de pinten al malului așa că nu pot fi ratate. Atenție la drum, căci porțiunile cu asfalt curat, alternează cu porțiuni cu pietriș sau decopertate care așteaptă asfaltul, ce nu mai vine de vreo trei ani!!!

Cetatea Drencova sau Dranko, este și ea o apariție ciudată, în apropiere de șenalul navigabil, unde câteva ruine ies din apă, pe o lungime de max. 12 -13 metri. N-am știut ce sunt până n-am ajuns acasă și m-am documentat. Se pare că se păstrează doar zidurile vechii biserici din incinta cetății. A fost construită în secolul al XV lea, de către cavalerii germani iar apoi a aparținut familiei Hunedoreștilor. A fost incendiată și distrusă în mai multe rânduri de oștile turcești, deși era puternic fortificată, cu ziduri groase și înalte de 15 metri.

Ruinele sunt vizibile de pe drumul național 57, în apropierea localității Berzasca. Drencova fiind un sat, inundat acum de apele fluviului, care a aparținut acestei comune. În câțiva ani acestea vor fi amintire, pentru că eroziunea fluviului subminează baza aflată în apă, așa că puțini se vor mai bucura să le vadă.

Se reface podul dar și drumul până la Chilia lui Daniil Sihastru

După ce ani de zile, rușinea unei comune de poveste, cum este Putna, era accesul către cea mai cunoscută chilie a unui călugăr român, zilele acestea se întâmplă ceva interesant.
Podul din beton(poza) care îl înlocuiește pe cel din bușteni, este aproape gata, mai trebuie aduse plăcile de deasupra, asta deși termenul de finalizare a lucrării finanțate de ocolul silvic, era aprile anul curent.

În plus, după pod s-a turnat asfalt  într-o zonă care nu mai văzuse minune din aceasta modernă de vreo 20 de ani. Asfaltarea a fost făcută cu câteva zile înainte de a fi aniversați 508 ani, de la moartea marelui domnitor Ștefan cel Mare, care coincide cu sărbătoarea comunei și cu sfântul Ștefan din calendar, adică 2 iulie.

Chiar dacă cu iz electoral, lucrurile se mișcă, iar suferința mea- și nu numai a mea!- legată de faptul că mii și mii de turiști intrau-și intră încă- pe hârtoapele de pe drumul ocolitor(poza), pentru a ajunge la celebra chilie, se diminuează, fără însă a fi șterse cu totul.

Sângeorz Băi- Ce-am avut și ce-am pierdut

Din ciclul ,,Ce-am avut și ce-am pierdut", azi vă prezentăm stațiunea Sângeorz Băi, perla stațiunilor din nordul țării, în perioada comunistă.
A început timid prin secolul al XVIII lea, sub numele de Băile Hebe( în imagine este hotelul cu același nume) datorită izvoarelor minerale bicarbonatate, calcice, magneziene, clorosodice, feruginoase, carbogazoase, care tratează afecțiuni hepatice și ale aparatului digestiv.
N-aș vrea să dau nșstere la oftaturi nostalgice, de genul: Ce țară frumoasă avem, păcat că-i locuită! însă cred că acum avem ocazia să facem comparație cu alte stațiuni care au reușit în lupta cu tranziția. Așa că nu cred decăt că vina principală o poartă autoritățile, care au administrat o stare de fapt, până când n-au mai avut ce administra.

Cine s-ar duce la Sângeorz Băi? Și, mai ales, de ce?
Daca nu ești pensionar cu bilet subvenționat, la unul dintre hotelurile coșcovite de brizele montane cu care se laudă zona, n-ai ce să cauți acolo.
Drumuri înfundate, pensiuni puține- unele dintre ele foarte scumpe-, capăt de drum turistic( doar Pasul Rotunda ca legatură între Maramureș și Transilvania ar revitaliza puțin zona, dar nu este asfaltat, detalii AICI), câteva obiective turistice în Parcul Național Rodna, și cam atât.

Pentru conformitate, hai să trecem în revistă câteva obiective:
- Biserica de peste apă, cu icoane pictate în 1747 de Teodor Zugravu;
-Podul monumental în forma de ,,S" de la intrarea în stațiune peste Someșul Mare, singurul de acest fel din țară;
-izvoarele și mofetele din împrejurimi;
-complexul turistic Farmecul Pădurii;
-ascensiuni pe vârful Cormaia din Munții Rodnei;

Așa că fostul Sfântu Gheorghe-Sângeorz, din secolul al XIII lea, a ratat întâlnirea cu capitalismul. Propun  workshop-uri pentru cei din aceste orașe, cu autoritățile din Râșnov, Codlea, Băile Felix, Sinaia, Gura Humorului, Arieșeni sau Gârda de Sus.