Mesaj ecologist. Nesimțiții nu dispar...

Un mesaj mai adevărat ca niciodată. Un proiect al  Asociației Salvați Delta, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Fără probleme ar putea fi extins în zonele rurale, unde țăranii aruncă gunoaiele pe câmp sau în apa pârâului cristalin din fundul curții, printre blocurile cenușii ale împuțitelor noastre orașe sau pe islazurile murdare unde alți melteni cu grătar și cruce de aur la purtător, înoată între gunoaie și pamperși. 
Habemus sloganus!
Dar România este sufocată de gunoaie!

Castelul Arcuș- incursiune de iarnă

Dacă ai drum prin împrejurimile orașului Sfântu Gheorghe, reședința județului Covasna, ar fi bine să te abați până în comuna Arcuș, să vezi castelul.

Locul are farmec și iarna, chiar dacă am fost încântat, și invidios în acelasi timp, de fotografiile făcute de Anda( Hai la Bord), la începutul verii lui 2012.




Originea castelului, merge în timp, până în secolele în care domeniile din Transilvania erau în stăpânirea nobililor secui( grofi). 

Un conte de această origine construiește acest castel iar soția lui amenajează grădina, care este mai degrabă un parc dendrologic în toată regula.
Am văzut tisă( taxus baccata), specii de thuia, frasini, fagi, castani, molizi, pini, chiparoși și zice-se ca mai există și magnolii sau alte specii exotice.

Bisericuța evanghelică de lângă castel mi-a plăcut mult, pentru simplitatea formelor și pentru poziția sa pe un picioruș de deal.
Lacul înghețat, pe care îl distingi cu greu sub zăpada groasă, este punctul principal de atracție în perioada caldă.

În anii dictaturii comuniste, zona avea un regim special pentru că aici era una dintre reședințele lui Nicolae Ceaușescu, care venea la vânătoare în pădurile Covasnei. După 1990 castelul a căpătat o destinație culturală, un loc unde se țin concerte de pian, vioară sau se joacă piese de teatru, ori se organizează tabere de sculptură.

Intrarea costă 2 lei de persoană iar vizitarea în interior costă 4 lei. Taxele foto sunt depășesc 20 de lei, dar merită.

Mănăstirea catolică Timișul de Sus

Mănăstirea “Congregatio Jesu” (Congregația lui Isus), apărută pe la 1926, din Timișul de Sus, județul Brașov, este o mănăstire romano-catolică a cărei patroană este “Sf. Tereza a Pruncului Isus”. Comunitatea de la Timișul de Sus a Congregatio Jesu a fost înființată în 1926, fiind casa de vacanță a surorilor. 

În 1948, când autoritățile au închis și confiscat toate casele congregației și au trimis surorile fie acasă, în familiile lor, fie în străinătate, mănăstirea de la Timișul de Sus a fost una dintre cele două proprietăți ale congregației care au supraviețuit.
Mănăstirea de la Timișul de Sus, din loc de vacanță a devenit astfel martor al istoriei Bisericii locale în timpul prigoanei comuniste. Aici s-a refugiat sora Clara Laslău, în 1964, în ziua în care a fost eliberată din închisoare, după 14 ani de condamnare ca „spioană a Vaticanului". Aici a avut domiciliu forțat episcopul Iosif Schubert, după eliberarea din închisoare (1951-1964) și până în 1969, când a emigrat în Germania. Aici a slujit, a murit și a fost înmormântat Pr. Iosif Gonciu, și el fost deținut, timp de 12 ani (1952-1864).

Astăzi comunitatea de la Timișul de Sus a Congregatio Jesu numără 6 surori, iar celebrarea sacramentelor este asigurată de Pr. Ioan Gherman, preot pensionar.

De-a lungul anului, mănăstirea găzduiește sesiuni de exerciții spirituale și conferințe. Tot aici vin uneori în vacanță grupuri de copii de la institutele de învățământ ale congregației sau grupuri de tineri din diferite parohii ale Arhidiecezei.

În biserica “Sfânta Tereza a Pruncului Isus” se oficiază serviciul la sărbători, iar serviciul religios de fiecare zi are loc în capelă.

Scopul fondatoarei "Congregatio Jesu ", Maria Ward, era slujirea credinţei, mai ales prin educarea tinerilor, dar şi prin ajutor în activitatea socială şi caritativă, prin activitate pastorală. Ea s-a angajat în lupta pentru emanciparea femeii, dorind să-i restituie demnitatea, să-i formeze capacitatea de a-si asuma responsabilităţi proprii în societate şi în biserică. Fiecare membră a congregaţiei promite, la depunerea voturilor „super Hostiam", să se dedice slujirii bisericii şi să aibă o grijă deosebită faţă de binele tineretului. Pregătirea profesională a surorilor se realizează atât în ţară, cât şi peste hotare. Domeniile sunt din ce în ce mai diverse, în funcţie de cerinţele timpului şi de aptitudinile surorilor.

Congregație: Congregatio Jesu

Hram: Sfânta Tereza a Pruncului Isus, 1 octombrie

Locație: Şos. Naţională, nr. 19, 505303, Timişul de Sus, jud. Braşov

Tel./Fax: 0268-45.70.50
Mail: ibmvtimis@pcnet.ro

Nr. de surori: 6

De vizitat în zonă

Biserica Sfântul Ioan, a fostei mănăstiri franciscane din Brașov( 1506)

Biserica catolică Sfinții Petru și Paul, în stil baroc( sec. XVIII), din Jud. Argeș

Târgu Secuiesc- oraș de destinație și nu de tranzit

Târgu Secuiesc este un orășel de tranzit, pe drumul care leagă peste munți, Bacăul (Onești) de Brașov sau Sfântu Gheorghe. Cu toate    acestea, ascunde câteva frumuseți arhitecturale interesante.

Nu poți să nu observi aerul medieval de mic burg, apărut la intersecția unor drumuri comerciale, de la granița vechiului regat.

Cel mai interesant aspect arhitectonic, îl constituie trama stradală, cu ulicioare care se termină prin mici tuneluri, și care dau spre piața mare a orașului.

În semicerc, erau dispuse casele ce aparțineau celor mai bogate și reprezentative bresle, care făceau cinste orașului. Pe fațada unor clădiri ce rezistă și azi vremurilor, mai poți distinge heraldica acestora: măcelari, frânghieri, fierari, croitori, cizmari, etc.

Se spune că sunt 71 de curți interioare, cu străduțe înguste de ieșire, care dau în piața centrală, locul unde se desfășurau târgurile și iarmaroacele, care aduceau bunăstare locuitorilor.

Și dacă tot am pomenit de bresle, există în oraș și un muzeu al breslelor, pe care din păcate l-am găsit închis.
Dar am vizitat o expoziție a orașului, cu fotografii vechi din secolul al XIX lea, care înfățișau amestecul de culturi, tipic pentru un oraș de graniță.


Faptul că se păstrează aerul de târg vechi și puținele investiții făcute în fațada clădirilor, sunt semne că orașul poate ieși din starea de ,,tranzit", și poate trece în cea de destinație, având în vedere faptul că la câțiva kilometri se afă o stațiune aproape părăsită, dar cu un potențial imens, și anume Balvanyos.

În oraș găsiți câteva pensiuni de trei și chiar patru stele, pentru odihnă și pentru vizite și plimbări lungi prin centrul vechi.
Nu mai spun că la secui, în orice restaurant, mănânci de trei ori mai bine și mai ...mult, decât în oricare altă parte a țării. Și dacă nu te deranjează aspectul etnic, poți să te simți chiar bine, decoperind că oamenii sunt, de fapt, foarte amabili.

Mănăstirea Daniil Sihastru- oază de liniște și rugăciune

Schitul face parte din ansamblul celor trei așezăminte mănăstirești din regiunea Putnei.
O parte a pelerinilor veniți aici vara la sărbătoarea lui Stefan cel Mare, 2 iulie și la hramul Sfintei Maria Mari, 15 august, se îndreaptă spre celebra mănăstire ctitorită de marele voeivod.

Parcă din an în an și mai mulți se duc în ținutul binecuvântat, în care se află Sihastria Putnei( la 3.5 kilometri de sat), unde se găsește și o icoană făcătoare de minuni.


Foarte puțini au auzit măcar de Schitul Daniil Sihastru, asociind numele cu Chilia acestuia situată în sat. Numele sfântului este singura asemănare. Astfel, evităm riscul de se crea o confuzie între cele două obiective.
Și așa ajungem la schitul  Daniil Sihastru.

Foarte puțini știu despre poiana superbă unde se află schitul cu trei biserici(?!). Acolo se poate ajunge pe jos, prin pădure, după un urcuș dificil printre gresiile colțuroase( aprox. 4 kilometri de la Sihăstrie).
Există și un traseu pentru mașini 4x4, pe drumuri forestiere care pleacă din comuna Straja, peste munte.
Întrebați la Sihăstria Putnei despre cele două trasee prin munte, dar cereți lămuriri despre traseul mai scurt, pe care călugării nu prea îl recomandă.

Ridicarea primelor construcții începe în 1990 iar sfințirea are loc după Crăciunul din anul următor. Aici monahii duc o viață austeră, slujbele începând la ora 3 dimineața, iar cele de seară la ora 16. Depărtarea de zonele locuite, în creierii Obcinei Mari, creează un sentiment aparte pelerinului, de apropiere de Dumnezeu, prin lucrarea naturii și a liniștii, de care au nevoie credincioșii.

Tot depărtarea este ,,vinovată" și de imposibilitatea intrării mașinilor de intervenție. În ianuarie 2009, un incendiu uriaș a cuprins clădirile, rămânând în picioare doar biserica mare și o parte a anexelor gospodărești. Au fost construite apoi( mai 2009) alte două paraclise cu hramurile Nașterea Maicii Domnului și Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Biserica mare are hramul Sfântului Daniil Sihastru.

Aici viețuiesc 9 călugări, într-un spațiu umbrit și tăinuit de pădurea deasă de fag. Dacă aveți un GPS, iată coordonatele: 47/52/6.88 N, 25/32/0.50 E

Ardei umpluți de la Kitchen open 24h/day- Plecat de acasă culinar

Gabi  deține blogul culinar Kitchen open 24h/day și ne ajută cu rețeta sa de Ardei umpluți de Dâmbovița la proiectul plecatdeacasa-culinar, de definire a zonelor turistice din dublă perspectivă gastronomică și turisică

Județul Dâmbovița din nordul Munteniei, se află în zona unde se amestecă netezimea câmpiilor, cu valurile subcarpatice, totul culminând în nord, cu crestele Bucegilor. Mozaicul de obiective turistice include minuni naturale și antropice auzite și neauzite, văzute și nevăzute.

 Pleacă spre bisericile  de lemn ascunse între colinele câmpiei înalte a Găieștiului, cotește la dreapta, înainte de Târgoviște și vizitează cea mai mare rezervație de zimbri din România, din Pădurea Neagra Bucșani, unde ai să numeri peste 30 de exemplare. După ce admiri Turnul cel vechi al Chindiei, caută Bezdeadul și vei asculta cea mai frumoasă simfonie a naturii oferită de Malu' de Răsună, o arătare naturală din gresie, cu o acustică uimitoare. Avansează spre zona Pucioasei, bea din apele sale tămăduitoare și întră, pe la Moroieni în frumoasele Chei ale Orzei, dăltuite de Ialomița în calcarele jurasice ale Bucegiului. 

 Și după ce te-ai săturat de frumusețile ascunse ale Munteniei de sub munte, trageți sufletul cu un vin roșu, cu aromă de cireșe amare sau prune uscate, iar dacă vrei poftă încearcă o țuică de Voinești, și apoi dă și te așează la masă și gustă minunea de ardei umpluți de la Gabi:

Ardei umpluti si un proiect frumos

 

Este un proiect frumos lansat de Viorel Irascu pe site-ul Plecat de acasa, care isi propune sa promoveze bucataria romaneasca si sa o aseze pe regiuni, cu scopul de a cunoaste mai bine zonele turistice din tara noastra si sub aspect culinar. M-am gandit ca este o buna ocazie sa ne reamintim mancarurile bune de la mama de acasa, cu care am crescut, care ne trezesc nostalgii si amintiri frumoase si mai mult de atat, sa incercam sa redescoperim bucataria traditionala cu varietatea ei larga de mancaruri. Sper sa starnesc ceva in voi, sa va determin sa cautati prin caietele ingalbenite de vreme, sau printre amintirile voastre, retete de mancaruri romanesti si sa va alaturati in numar cat mai mare la acest proiect. Ce ziceti, v-am convins?
Eu am sa incep cu o reteta foarte populara, care nu lipseste aproape din nici o casa de romani, anume: ardei umpluti cu carne si orez, asa cum se prepara in Muntenia. Reteta este cea pe care o stiu de-o viata (nu prea lunga, e adevarat) de la mama, de origine din partea de sud a tarii, mai precis jud.Dambovita.

Ingrediente:
14-15 ardei grasi mici/medii (pentru umplut),
100 g orez,
aprox. 500 g carne tocata amestecata (porc si vita),
1 ou,
1 lingura bulion,
1 ceapa mare (din care pastram jumatate pentru sos),
1 lingura ulei,
1 morcov mediu,
1 ardei gras mic, taiat bucatele (se amesteca cu carnea),
4 rosii mari, de gradina,
sare, piper, dupa gust,
eventual, ceva condimente pentru carne tocata,
patrunjel verde, tocat,
apa, cat sa acopere ardeii,
smantana proaspata, pentru servit.
Mod de preparare:
Spalam ardeii si ii curatam de cotor si seminte, cu grija, sa nu ii rupem. Tocam ceapa, un ardei mic (pe care o sa il amestecam cu carnea), patrunjelul (din care pastram putin pentru ornat) si dam morcovul prin razatoarea mica. Amestecam carnea tocata cu jumatate din ceapa tocata, ardeiul tocat, patrunjelul, morcovul ras, sare, piper, condimente. Alegem si spalam orezul si il adaugam peste amestecul de carne. Punem si oul, plus o lingura de bulion si amestecam bine. Taiem capace din partile laterale ale rosiilor, cu care vom acoperi ardeii umpluti. Taiem cubulete restul de rosii si pastram pentru sos.

Luam din amestecul de carne si umplem fiecare ardei, lasand un spatiu liber, de un deget, la gura ardeiului. Acoperim cu cate un capac facut din rosii. Asezam ardeii umpluti, in pozitie verticala, pe cat posibil, intr-o oala mare, incapatoare. Umplem oala cu apa cat sa acopere ardeii si punem sa fiarba incet, la foc mic. Intre timp preparam sosul, astfel: calim ceapa pastrata, cu restul de rosii taiate cubulete.

Incercam daca s-au fiert orezul si carnea, turnam sosul peste ardei, mai lasam pe foc timp de 1-2 minute si oprim focul. Presaram pe deasupra frunzele de patrunjel ramase.

Servim ardeii cu putin sos si smantana proaspata.

Pofta buna!

Sărumâna pentru masă Gabi!

Mocanița- Zugul de pe valea Vaserului. Impresii și amintiri.

Într-o postare mai veche despre mocănițele din România, funcționale sau nu, puneam micul tren de pe valea Vaserului pe primele locuri, ca obiectiv cu potențial maxim.

Anul trecut prin august, în plină lună a concediilor, am ajuns în Vișeul de Sus, și de acolo la gara CFF( Căile Ferate Forestiere).
Pentru început și pentru cei ce nu au cunoștință despre  aceste trenuri, trebuie să știți că mocănițele sau ghezeșurile, sunt trenuri care merg pe șine cu distanță mică între ele( ecartament îngust), pentru a ușura astfel transportul lemnelor de pe munții. Dificultatea și energia reliefului din aceste zone, a obligat constructorii să recurgă la acest tip de ecartament.

Pentru cei ce doresc să ajungă aici și să se bucure de o călătorie cu trenul vechi, am să vă dau câteva sfaturi combinate cu experiențele trăite de mine și de familia mea.

Mergeți la gară până la 8.30 pentru că riscați să nu mai prindeți loc sau locuri în trenul supraaglomerat. Aici vin din toată Europa turisți atrași de minunea elvețianului care investit în renașterea CFF -ului.

Este probabil, sau sigur, cea mai profitabilă afacere feroviară din România.
Cei mai bine de 30 de kilometri de linie și trenulețele de călători sau de transport lemne aduc profituri bunicele.
Pentru o sută de lei de familie, ți se dau bilete de tren autentice și un pliant cu traseul și un scurt istoric al căilor ferate din zona Maramureșului estic.
Cei doi tineri frumoși, îmbrăcați în port tradițional și care te servesc cu pălincă, îi dau pe spate la propriu pe străinii dar și pe românii înstrăinați, din Italia sau Spania.

Trenul nu pleacă niciodată, în vârf de sezon, la ora stabilită, așa că înarmați-vă cu răbdare.
După primul moment de bucurie și după ce te-ai așezat pe băncuțele incomode, înguste și tari, timpul începe să treacă mult prea încet.

Cu greu, trenul se urnește din gara plină ochi de mașini, traversează depoul unde zărești câteva drezine care sunt alcătuite din caroserii de camioane vechi Tatra, Jiguli sovietice sau TV-uri comuniste.

Acestea sunt, orice am zice, niște apariții ciudate în peisajul dominat de munți, păduri și ape.

Sunt folosite de localnicii uitați pe coclaurii dinspre granița cu Ucraina sau de grănicerii care păzesc hotarul.
În tren sunt și ,,nași" sub forma unor fete sau băieți tineri și frumoși care fac poze cu turiștii sau împrumută copiilor șapca pentru o poză  mai haioasă.

După opriri repetate și un traseu destul de lung, trenul ajunge la destinație, în zona unde Vaserul face un cot larg și lasă pe stânga lui un platou, unde vă așteaptă câteva foișoare unde alți tineri vând cârnați, fripturele, și alte alcătuiri gastronomice cu iz germanic.

Toaletele sunt pline, malurile râului la fel, căldura zăpușitoare și copii obosiți, dar încă surescitați, în curând se vor plictisi și ei.
Este deja ora 13 și multă lume așteaptă să se întoarcă. Parcă este prea mult să stai o zi pe tren, chiar dacă este unul de jucărie care scoate mult fum.

Rememorez călătoria de acum 20 de ani cu acest tren, către pădurile Pop Ivanului și Farcăului, când am mers împreună cu colegii de facultate la o aplicație de cîteva zile în creierii munților. Câțiva kilometri în 6 ore, mecanici beți, opriri de zeci de minute ca să se răcească turbina, veselie și multă, multă tinerețe.
Atunci nu m-am plictisit, n-aveam cum. Acum da. La întoarcere.