Palatul Victoria

by Sofia Flori

Palatul Victoria a fost construit dupa planurile arhitectului Duiliu Marcu,  intre anii 1937 - 1944. Din cauza bombardamentului din 1944, a suferit multe avarii si a trebuit refacut, si abia in 1952 a fost  terminat  (fatada principala  si fatadele laterale au fost imbracate initial in marmura de Carrara, dar dupa bombardament au fost inlocuite cu placi de travertin).

Initial a fost proiectat pentru sediu Ministerului de Externe  si abia in 1994 a devenit sediul Guvernului Romaniei, iar in 2004 a fost inclus pe lista monumentelor istorice.

Pe 1 decembrie 2012 a avut loc ziua portilor deschise la Guvern, prima data s-a putut vizita in 2004.

Imediat ce am trecut de usa principala, la intrarea in cladirea a urmat un control amanuntit de catre mai multe persoane competente.

Pe holul de la parter, imediat in dreapta si in stanga se afla " Galeria primilor ministri ai Romaniei "  cu portretele acestora si cateva detalii despre fiecare dar si "Holul de primiri".

Din acest hol se urca "Scara de onoare " care face legatura cu "Holul de onoare " de la etajul 1.  Treptele si palierele scarii  sunt facute din marmura alba cu vine verzi.

Atat pe scara, cat si in cele 2 holuri de onoare( cel de la parter si urmatorul care se vizita) peretii sunt placati cu travertin de la Deva, in culoarea cea mai deschisa. (aceste informatii sunt luate de pe panourile informative din fiecare incapere).

Holul de onoare este cel de-al doilea hol de primiri dar si un spatiu de receptie. Peretii sunt placati tot cu travertin de la Deva, pardoseala este executata din marmura de Ruschita si altele, iar plafonul este decorat cu motive geometrice extra - plate.

Urmatoarea camera vizitata este "Galeria Oglinzilor ",care este formata din 36 de coloane din marmura. Intre coloane se aflau pe perete, oglinzi imense si banci/canapele.  Pardoseala este decorata cu placi de marmura de Alun si Botticino. Plafonul acestei galerii este decorat cu 15 calote sferice plate care servesc ca si surse de iluminat fiind prevazute cu lumina indirecta. La acest etaj toate  incaperile au inaltimea  de 7 m.

Galeria Oglinzilor comunica prin 3 usi cu urmatoarea pe lista: "Sala Transilvania". Aceasta sala are 71 metri lungime si 10 metri latime. Pardoseala este acoperita  cu  parchet din lemn de nuc, de stejar si de paltin, iar peretii sunt din marmura verde.

In " Sala Moldova " se desfasoara intalnirile bilaterale ale primului -ministru, dar si reuniuni de lucru. Peretii sunt placati cu marmura rosie de Verona.

"Sala Muntenia " sau "Sala Sedintelor de Guvern" este cea mai frumoasa si cea mai importanta.  Aici se tin sedintele de Guvern. Sala are 37 de metri lungime si 7 metri inaltime.
Lambriurile care acopera jumatate din pereti sunt din lemn de nuc semi lustruit. Pe restul din suprafata peretilor s-au montat stofe care imita bracarturile, in culorile indicate de Duiliu Marcu. 
Plafonul este facut din lemn de diferite esente si culori, cu efecte geometrice, iar pardoseala este din marmura verde de Isoria si marmura rosie de Verona.



Poate nu este un important obiectiv turistic, nici nu este in "top 10 " si chiar daca privit de afara nu este  "cea mai frumoasa cladire din Bucuresti" - este o institutie importanta a tarii noastre iar interiorul  te surprinde la fiecare pas.
Pentru ca am vizitat pentru prima data aceasta constructie, nu am cautat sa ii gasesc defecte si m-am bucurat de fiecare particica din acest loc, chiar daca mi-as fi dorit sa gasesc mai multe informatii. Abia astept urmatoarea data cand se va putea vizita.

Arborii personalităților istorice din România

Am încercat să identific arborii care sunt asociați cu marile nume din istoria noastră, fie că aceștia sunt sau nu  plantați de către ei. Evident că stejarul este cel mai întâlnit, cu varietatea sa Quercus petraea, adică gorunul. 
Iată mai jos ce a ieșit:

 sursa foto- infopensiuni.ro
1. Gorunul lui Horea, situat la Țebea, lângă orașul hunedorean Brad. Se află în curtea bisericii pe care moții au pictat-o în interior cu steagul României, pe timpul stăpânirii austro-ungare. De sub acest gorun, Horea i-a chemat la luptă pe moții din Apuseni, și tot aici este înmormântat și marele nostru erou Avram Iancu, în ceea ce locuitorii numesc ,,Panteonul Moților"

 sursa foto- albumdefamilie.ro
2. Teiul lui Eminescu, din grădina Copoului, este reperul cultural cel mai vizitat, din acest parc atât de cunoscut din Iași. Bătrân și scorburos, teiul rezistă poluării și insectelor și secolelor, în scurt timp însă se va usca, bretelele de metal care îl înconjoară sunt doar niște biete proptele. Timpul își va spune cuvântul.

3. Stejarul lui Tudor Vladimirescu, din comuna Măciuca,  județul Vâlcea, sub care se spune că în 1821, s-a odihnit Tudor împreună cu pandurii săi. El se află aproape de sat în puctul numit,, La țarină", și este declarat monument al naturii.


4. Gorunul lui Cuza, din comuna Vorona, județul Botoșani, situat într-o pădure frumoasă de foioase, aflată lângă mănăstirea Vorona. Sub acest arbore se spune ca medita domnitorul, la reformele pe care le avea de legiferat.

sursa foto-hoinariromani.ro
5. Stejarul din Borzești, al lui Ștefan cel Mare, atât de cunoscut de toți copii, din povestirea lui Eusebiu Camilar, nu mai există. Locul unde a vegetat sute de ani se știe însă. Se spune că a ars acum mulți ani.


6. Stejarul lui Ștefan, de la Cajvana, județul Suceava, este un arbore care are vârsta de 800 de ani, și sub care, legenda spune, că s-ar fi oprit marele domnitor in 1476. Tot legenda vorbește desptre denumirea satului, care ar venii de la ,,caș" și ,,vană", pentru că așa a fost întâmpinat Ștefan, de către locuitorii satului, cu un caș uriaș făcut într-o vană.


7. Bradul lui Tudor Vladimirescu, din curtea mănăstirii Samurcănești, județul Giurgiu, este arborele sub care se odihnea neobositul revoluționar. Există și azi, și este la fel de verde, măicuțele numindu-l simplu ,,bradul lui Tudor".

8. Stejarii Regelui Ferdinand, sădiți acum mai bine de 100 de ani la Timișoara, cu ocazia vizitei regelui numit ,,Întregitorul". Astăzi, arborii falnici se află în fața Edificiului Garnizoanei, din Piața Libertății.

 sursa foto- turistintransilvania.com

9. Stejarul lui Avram Iancu, de la Blaj, numit așa în cinstea marelui patriot român. Stejarul de 600 de ani, din centrul orașului, aduce aminte de marile adunări populare din timpul revoluției de la 1848, care au avut ca scenă principală de desfășurare, orașul de la confluența celor două Târnave.

10. Bradul lui Horea, din satul Poaian Horea, comuna Beliș, se află într-o pădure din apropiere numită Scorușeț. Este trecut ca obiectiv turistic din Munții Apuseni, iar numele lui este legat strict de locurile natale ale marelui revoluționar.

Mănăstirea Piatra Scrisă

by Sofia Flori

Manastirea Piatra Scrisa, se afla in localitatea Armenis din Caras- Severin.

Pe drumul dintre Turnu Severin si Timisoara (E70 / DN6), pe la jumatatea drumului, se afla Manastirea Piatra Scrisa, chiar langa  sosea,  fiind  putin vizibila.

Acest mic schit poate trece neobservat de catre cei care nu cunosc zona, pentru ca este mic si aproape "inglobat" in stanca din apropierea podului de cale ferata; doar un perete, de culoare alba iese in evidenta din stanca si este facut de om.

Restul peretilor sunt formati de  stanca. Trebuie sa urci cateva trepte ca sa intri in biserica. Interiorul este micut dar foarte primitor, format doar din naos si altar, cu cateva icoane pe pereti, o bancuta si cateva flori. Pe jos este piatra.

       De fiecare data  cand am ajuns aici, am gasit liniste si m-am bucurat de simplitatea  si frumusetea locului in care s-a construit  minunatia asta de biserica.

Peste drum de schit se afla un mic popas si o mare parcare. Aici se obisnuieste, sa se ia o mica pauza de cei care sunt "plecati de acasa" la un  drum mai lung sau mai scurt. 

Numele de "Piatra Scrisa" vine de la icoana gasita pictata in stanca, in momentul cand se lucra la calea ferata. Muncitorii au gasit aceasta icoana care reprezinta  Sfanta Treime si au considerat ca nu este pictata de om.

Prezenta icoanei in acel loc, dar  si localnicii, l-au induplecat pe inginerul lucrarilor sa protejeze icoana si acesta a schimbat proiectul deviind iesirea din tunelul feroviar si astfel salvand icoana.


Prima mentiune despre Piatra Scrisa a fost gasita pe o harta militara austriaca in anul 1788. Poarta hramul "Duminica Tuturor Sfintilor",  in prima duminica dupa Rusalii. Despre icoana misterioasa, pictata pe stanca sunt legate mai multe legende, unele plauzibile, altele nu.

Pe Pietrosul Călimanilor, la 40 ani

Sfârșitul lui iunie este aproape, iar nerăbdarea mea de a ajunge la Gura Haitii, este mai mare ca niciodată.
Cazați la Perla Călimanilor, pensiunea domnului Traian și a doamnei Rodica, punem țara la cale, consiliați prietenos de gazdele noastre.

A doua zi am vrea să mergem la o friptură la disc, undeva pe coclaurii vulcanici ai Călimanilor. Zis și făcut. La ora stabilită, o luăm ușor către fosta carieră de sulf, pe cale de a fi ecologizată.

Gazdele( care au lucrat aici!) ne arată cam pe unde au fost clădirile fostei colonii miniere, practic un mic orășel situat la 1500 de metri altitudine, și care a funcționat până în 1997, când exploatarea, oricum neproductivă, a fost închisă.

Ocolim uriașa haldă de steril și groapa hidoasă, rămasă în pântecul Negoiului Românesc, și ajungem în șaua Feții (sau a Ilvei, după cum se spune în zonă), care duce peste munte, pe un drum forestier, către Defileul Mureșului( Toplița -Deda) sau spre Țara Bârgaielor.

Până să se dezmeticească soția, cel mic și gazdele noastre sufletiste, am și pornit singurel pe traseul cu bandă roșie, către mai marele vârfurilor din Călimani.
Încep urcușul printre tufe de pinus mugo și iuniperus, pe o potecă ce se pierde deseori printre tufele de merișor înflorit.

Sunt și câteva porțiuni mai abrupte și fără vegetție, pe care grohotișuirle andezitice, stau într-un echilibriu fragil. Puțină echilibristică pe stâncile alunecoase,  îmi pricinuiește, scurte evadări  din reveriile în care mă afund atunci când cuprind orizontul de sub mine.

După 45 de minute ating Negoiul Unguresc( 2081 metri).
Aici, o cruce mică și un cerc de pietre de la un fost adăpost alpin, mă întâmpină,cum altfel decât, rece. Urmează așa-zisul platou de la 2000 de metri, care reprezintă de fapt buza craterului uriaș, care s-a format în urmă cu mai bine de 1 milion de ani.

Priveliștea este la propriu amețitoare, mai ales că poteca merge, uneori, foarte aproape de abrupturile pe care vegetează rododendronul sau bujorul de munte, prilej de sărbătoare pentru sătenii din Șaru Dornei.

Merg repede spre vârf, traseul dus-întors ar trebui sa-mi ia 2 ore și jumătate.

Urmăresc cu harta în mână cum se întind de jur împrejurul craterului și a urmelor de exploatare, toate vârfurile care au rămas din caldera de 10 kilometri  diametru.

Rețitișul cu stația sa meteo, Călimanul Cerbului, Tamăul, Haita sau Viovodeasa spre est și nord și valurile de bazalt și andezit care se întind spre vest, ca să coboare ușor spre lacul Colibița, îmi stau practic la picioare.



Găsesc un ,,indicator" pe o piatră netedă, pusă în picioare, și mă amuz la citirea îndemnului: ,,Repede". În fundal se profilează maiestuos, ca o piramidă antică, Pietrosul.

Acest vârf este o ciudățenie a naturii. Fiind deopotrivă creația vulcanismului neogen și a ghețarilor cuaternari. Apare ca o construcție megalitică ridicată la 2100 de metri din gelifracte( roci colțuroase datorate îngheț-dezgețului) puse unele peste altele, de parcă un ciclop, a vrut să-și facă culcuș într-un iglu de... piatră.

Urc această porțiune de munte, cu gândul că mi-am făcut un cadou extrarodinar la jumătatea vieții. 

Privesc în vale iazul de decantare Dumitrelul, de la fosta exploatare, care are un albastru ireal. E trist, când te gândești că totul în el este mort, totuși de aici (a)pare spectaculos de viu.

Citesc pe cruce că sunt la 2101 metri(!?), probabil cu tot cu mine sau cu crucea.

De aici, de pe vârful lumii mele, nu pot să nu observ o serie de șanțuri și de ridicături de pietre ce au direcții și forme neregulate, par desenele unor civilizații dispărute.

Nu, nu sunt pelasgii, nici dacii și nici măcar sătenii, sunt tranșeele armatei române, care lupta aici să păstreze bucata asta de țară, în Primul Război Mondial.

Respir puternic aerul tare, privesc spre cele două ,,țări", a Dornelor și a Bârgaielor, și iau cu mine amintirea asta, datorită  căreia scriu aceste rânduri.

Mă întorc fericit către ai mei și către friptura la disc a lui Nea Traian, coborând acum, de pe cel mai înalt vârf vulcanic din România.

Caut și compar cu Trivago.ro

Cei dedicați călătoriilor și scrisului despre ele, din așa numita blogosferă românească de turism, au la degețelul mic, navigarea pe siteuri de rezervări online, unde găsesc diferite oferte sau ,,ărlibuchinguri”.

O  altă categorie de români, își rezervă sau caută câteodată pe net, o cazare bună, un sejur, o cameră de hotel sau o zonă relaxantă în care să-și petreacă concediul. Cu alte cuvinte, știu și ei cam ce posibilități le oferă rezervările online.

Dar dacă știi să navighezi pe net, ai ceva cunoștinte despre siteurile de socializare, însă n-ai rezervat niciodată o cameră de hotel sau pensiune sau un sejur? Neîncrederea în parteneri este o boală veche a românului, și asta vine din gena noastră duplicitară. Facem și noi, pe undeva, la fel ca cei ce încearcă să ne tragă pe sfoară.

Și așa ajungem la fondul problemei.

Dacă am un site serios unde pot să verific TOATE ofertele, și unde am ocazia de a compara prețurile și de a alege cea  mai bună variantă cu cel mai bun preț?

Atunci folosesc trivago.ro. Aici poţi compara online și rezerva hotelul ideal. Dacă ai de ales între sute de mii de hoteluri și în câteva secunde, pe destinația aleasă, îți apar comparativ prețurile pe o cameră, nu prea te mai poți întreba dacă să mai cauți și în altă parte, nu?

Practic, după ce ai ales hotelul, trivago te duce pe siteul cunoscut de rezervări online unde poți naviga în voie pe hartă, între frumusețile și atracțiile turistice ale locului, sau orice altceva.

Și să mai presupunem că te afli într-un circuit și ajungi în Sibiu, acolo numărul pensiunilor și hotelurilor este uriaș. Ce faci, te dai jos din mașină și cauți cazări la un preț rezonabil, oprind aiurea pe străduțele  înguste din jurul Pieței Huet?

Tu ești obosit după vreo 300 de kilometri parcurși, copilul plânge și vrea și el să se dezmorțească, iar soția nu mai suportă aerul condiționat, în plus este seară și mâine o iei de la capăt. Concediul este scurt și tu vrei să vezi o jumătate de țară într-o săptămână.

Dacă știi de trivago, oprești liniștit într-o parcare de la marginea orașului, îți iei laptop-ul sau Iphone-ul  și astfel pe trivago găsești o varietate largă de hoteluri și hosteluri ieftine în Bucureşti sau în Sibiu. În cinci secunde afli că sunt vreo cinci, undeva pe lângă Muzeul Civilizației Populare Astra( ocazie bună să-l vizitezi și să tragi și o fugă până în Rășinariul lui Goga și Cioran). Trivago te duce spre un site de rezervări online- din cele 100 care există!-, acolo vezi camera și suni. GPS-ul te conduce într-o jumătate de oră acolo, și lucrurile sunt rezolvate!

Peștera Poarta lui Ionel(e)- Munții Apuseni

 de Sofia Flori

Am vizitat pestera la inceputul lunii octombrie 2012, intr-o frumoasa si calduroasa zi de toamna. Punctul final era Pestera Scarisoara, asa ca imediat ce am ajuns in centrul Gardei (fiind targ si o mare aglomeratie), am intrebat un politist daca se poate merge pe Valea Ordancuseii  si mi-a zis ca drumul este in stare perfecta. Data trecuta cand incercasem sa ajung la Ghetar nu reusisem,drumul fiind in reparatie totala.  

Cand am ajuns  la Poarta lui Ionele iesea un grup,  dupa ce l-am reperat pe ghid si am aflat una - alta despre pestera si nu numai, l-am intrebat  daca putem intra - i-am platit 7 lei /persoana si mi-a zis sa astept la intrarea in pestera pana mai veneau cativa vizitatori (se intra doar in grup de minim 5 persoane).

Pestera s-a reamenajat, podul peste Ordancusa s-a refacut, din lemn, apoi se continua cu niste trepte tot din lemn si inca un podet  inalt peste apa care iese din pestera si in ultima parte se urca pe trepte din beton. In toata pestera s-au refacut podetele si scarile, din fie, dar este si iluminata partial. 

Intrarea in pestera se face printr-un portal inalt de 15 m, dar  lungimea ei este  mica, de aproximativ  130 m. Aici, la intrare, am citit despre pestera pe un mic afis  si m-am odihnit pe un scaun care era langa afis pana a venit ghidul impreuna cu ceilalti vizitatori. 

Dupa ce am parcurs pestera in liniste si sub supravegherea atenta a  lanternei ghidului( scarile foarte abrupte din ultima parte necesita putina indemanare, fiind mai mereu umede),  am urcat sus unde se afla lacul (acum secat ), iar aici ghidul ne spune istoria pesterii si cum s-a format: asadar numele i se trage de la un haiduc, Ionele, care isi "avea casa " in aceasta pestera.

Initial pestera a fost descoperita prin 1857, dar Emil Racovita o cerceteaza in 1921 si totusi localnicii o  stiau si o foloseau demult - aici era locul de unde se aprovionau cu apa. 

Deasupra stancii in care se afla pestera este satul Mununa. Lacul temporar care se formeaza in pestera provine din pestera Avenul  Zgurasti care se afla la 130 m departare  si are cel mai mare lac subteran permanent.

 Tot acum, ne spune ghidul, ca in perioadele ploioase sau in primavara cand zapada se topeste este momentul cel mai prielnic pentru a vizita pestera. 

Continuarea vizitarii pesterii in etajul superior  este interzisa turistilor - aici traieste o colonie  de lilieci rara si protejata.

Pestera este monunent al naturii  facand parte din Parcul Natural Apuseni. 

 N.m. In 2010 am vizitat si eu pestera, cand nimic din ceea ce spune si arata Flori nu exista. Aventura de atunci, pe podetul improvizat si prin apa- AICI.

 

Casa muzeu din Solca- Bucovina

Căsuța muzeu din Solca, este situată chiar la strada mare, pe drumul care leagă Păltinoasa de Putna și Rădăuți, chiar în apropierea intersecției cu traseul spre mănăstirea monument UNESCO de la Arbore.

Este unul dintre puținele monumente care mai redau arhitectura tradițională și civilizația populară din Bucovina secolului al XIX lea.
Mai există o casă muzeu la Putna, a familiei Bâcu, care redă atmosfera și obiceiurile din perioada stăpânirii habsburgice, din nordul acestui ținut de poveste.

Casa în sine datează din secolul al XVII lea și este construită pe o fundație din piatră de râu, cu bârne rotunjite și tencuite, fiind acoperită cu draniță în patru ape.

Intrarea în tindă și în cele două camere se face de pe o prispă lutuită ,,îmbrăcată,, într-un  cu foișor. Obiectele din camere sunt dispuse natural, așa cum erau ele la începutul secolului al XX lea.

Bătrâna care ne este ghid, și care locuiește în casa de alături, ne povestește că aici a locuit bunica ei, iar ea se juca în această locuință împreună cu verișorii ei.
Amintirile sunt încă la locul lor, în mintea femeii care are peste 70 de ani.


Camera cea mare are  un pat de zestre, o culme pentru haine și laițe în lungul pereților și o sobă de încălzit pe care copii erau urcați să doarmă, în iernile lungi și geroase. Bătrâna ne spune despre spațiul dintre sobă și peretele care dă în tindă, că era folosit de bunul( bunic) ei ca să își repare spatele și oasele, la căldură.

În cealaltă cameră și în tindă se află o sumedenie de obiecte tradiționale de mobilier și de gătit: un cuptor tradițional, site și coșuri făcute din rădăcină de molid, război de țesut, perne și lăzi de zestre și un opaiț agățat de grinda principală.

Dacă aveți drum nu ezitați să vă opriți, chiar dacă ușa este închisă. Pe perete se află o... sonerie, apăsați și bătrâna va veni din casa situată în dreapta muzeului, să vă fie ghid și să vă taie ...bilete.

Și nu uita să dai LIKE!