Rețeaua de situri Natura 2000, în extindere în România

109 situri din România au fost adăugate în rețeaua Natura 2000, o rețea de zone protejate care reprezintă principalul instrument de care dispune Uniunea Europeană pentru a conserva biodiveristatea. Țara noastră a ajuns, astfel, la o suprafață de 42.000 de kilometri de zone protejate.

Articol preluat de pe site-ul partener totb.ro

Aproximativ 25.000 de km2 de regiuni inestimabile din toată Europa au fost incluse în rețeaua Natura 2000, arată un comunicat al Comisiei Europene. Comisia a aprobat în mod oficial includerea în rețea a altor 235 de situri propuse de statele membre pentru a fi recunoscute ca “situri de importanță comunitară”.
Statele membre vor avea la dispoziție șase ani pentru a institui măsurile necesare pentru a proteja aceste situri. Ultima actualizare privește 20 de state membre și acoperă toate cele nouă regiuni biogeografice ale rețelei – regiunea alpină, atlantică, a Mării Negre, boreală, continentală, Macaronezia, mediteraneană, panonică și de stepă. În prezent, Natura 2000 acoperă 17,9 % din suprafața terestră a UE (768 000 km²) și aproximativ 4 % din suprafața sa marină (peste 217 000 km²).
Principalele țări vizate de extinderea rețelei sunt Regatul Unit, România, Letonia, Italia, Suedia, Bulgaria, Danemarca, Franța, Slovacia, Estonia și Malta.
Cea mai importantă regiune adăugată în acest an este regiunea Dogger Bank din Regatul Unit (12 330 km²), o zonă marină puțin adâncă cu bancuri de nisip submarine în partea centrală a Mării Nordului. Împreună cu situri învecinate din Germania și Țările de Jos, acest sit formează un vast sit transfrontalier Natura 2000, acoperind peste 18 000 km². Dogger Bank a fost în principal desemnat pentru habitatele sale de bancuri de nisip foarte productive, care constituie importante zone de reproducere și creștere pentru multe specii care fac obiectul pescuitului comercial. Includerea acestor zone în rețea va facilita managementul coordonat al regiunii, inclusiv eforturile comune ale statelor membre în cauză pentru adoptarea unor măsuri adecvate în materie de pescuit.
Principalele zone adăugate din Marea Baltică au fost 10 noi zone marine desemnate de Suedia și Letonia. Aceste situri cuprind habitate de recif și bancuri de nisip care găzduiesc multe specii și constituie zone vitale de hrană pentru foci și pești migratori. Cele 10 situri acoperă o suprafață marină de aproape 4 000 km².
Țara cu cea mai mare contribuție, în raport cu suprafața sa, a fost Malta, cu 183 km² de zone marine desemnate până în prezent, ceea ce reprezintă baza unei rețele marine solide în apele înconjurătoare. Noile situri marine malteze vor contribui la conservarea ierbii de mare Posidonia și a recifelor submarine și oferă un habitat esențial pentru Gibbula nivosa, o specie endemică viu colorată de melc de mare.
Cea mai mare extindere a rețelei terestre a avut loc în România. Au fost adăugate 109 situri și au fost extinse multe situri existente, astfel încât suprafața totală a siturilor acoperă, în prezent, aproape 42 000 km². Zonele adăugate cuprind o gamă largă de habitate de pajiște și pădure bogate în specii și habitate esențiale pentru multe specii rare și pe cale de dispariție, inclusiv multe specii de lilieci și amfibii. Împreună cu alte situri propuse de Bulgaria și Republica Slovacă, noile situri Natura 2000 din România oferă, de asemenea, o mai bună protecție pentru bogata faună piscicolă endemică din bazinul Dunării.

Lacul Lala Mare- lumea pierdută a Ineului rodnean

La Gura Lalei, o șatră de țigani se odihnește sub un celofan crăcănat pe patru crengi groase de brad. 
Zăpușiți de căldură, se adună care de pe unde, după ce aseară au coborât de pe Ineul cel plin de afine și merișor.

Îi întreb temător dacă drumul forestier care se întinde în fața mea, duce către traseul Lalei, marcat cu cerculeț roșu.



Surprinzător de amabili, îmi explică cu răbdare ce și unde să mă opresc. Cale de vreo 5 kilometri merg pe un drumeag, însoțit în stânga de pârâul ce-și are obârșia la 1970 de metri, sub al doilea vârf din Masivul Rodnei, Ineul ( 2279 m).

La un moment dat, drumul se înfundă într-o poiată mărginită de stânci cristaline, unde mai sunt ,,parcate" două dubițe ale țiganilor. Cu oarece teamă, las mașina cu alarma pusă și fără ,,ispite" pe vreo banchetă, și plec cu soția și cel mic, trecând peste primii bolovani ce alcătuiesc poteca îngustă.

N-aș zice că drumul a fost complicat, dar problema marcajelor în Parcul Național Rodna, rămâne una cât se poate de actuală.

După ce pierdem de câteva ori cerculețul roșu, ne înscriem pe un traseu ce lasă încet, încet, păduricea de molizi piperniciți și doborâturile și începe să șerpuiască printre jnepeni.

Peisajul se sălbăticește, crengile jepilor ne pișcă mâinile, pârâul se prăvale din ce în ce mai vioi peste pragurile de roci mutonate, șlefuite de gheață, iar soarele se zbenguie pe vârfurile ienuperilor piramidali. Pragul galciar din fața noastră pare că  ascunde o căldare excavată de ghețari, dar fiecare prag trecut până acum ne-a produs o mică dezamăgire.
Nu este!  Hai mai departe!

După un ultim efort, trecem cu răsuflarea tăiată, peste un rând de grohotișuri, și... iată-l!
Lacul Lala Mare ne întâmpină cu reflexiile sale reci, de ,,ochi de mare'' situat la 1815 metri altitudine. Dacă spui că piscul unui munte este răsplata năzuinței spre mai înalt și mai mare, un lac cocoțat pe tăpșanele cuaternare, echivalează cu bucuria întâlnirii cu lumea sălbatică a apelor de munte.

Pitorescul jenepenișurilor care se oglindesc în lac este dublat de morenele stâncoase care se termină brusc în buza acestuia și întregesc tabloul de minune naturală, la care asiști mut.

Câțiva turiști unguri se avântă în apa rece, țipând și vorbind din ce în ce mai tare pe măsură ce apa începe să le cuprindă trupurile. Zgomotele lor sparg liniștea zonei  și produc rumoare printre păsările care caută fructe și insecte, printre ramurile dese și șerpuitoare. Culegătorii de afine încep să coboare cu gălețile pline, agățate de hamuri pe spate, spre valea furtunoasă a Lalei, unde se răcoresc după efortul depus toată ziua.

Acesta este locul unde aș reveni oricând cu plăcere, poate și pentru a ataca Ineul cel frumos, cu cocoașa lui asimetrică cu care străpunge norii.

Ne întoarcem obosiți după cinci ore, coborând poteca și lăsând în urmă lacul. Dacă în alte situații mai ai ocazia să arunci o privire în urmă și să te mai bucuri de priveliște, aici, odată ce ai părăsit locul, totul se închide în urma ta, ca o cortină  care cade peste scena unui spectacol fascinant.

ȘI NU UITA SĂ DAI LIKE!

Malanca și alte datini de An Nou în Bucovina

Malanca reprezintă un obicei care are loc în noaptea de Anul Nou, și este constituită dintr-o echipă de bărbați( în timp au fost admise și femei) mascați. Unii folosesc măști pentru a-și ascunde adevărata înfățișare, iar alții se dau pe față cu tot felul de creme, în vechime foloseau făina albă sau hârtie colorată umezită.

Hainele sunt ,,croite" în așa fel încât să stârnească hazul sau să sperie, în cazul celor mici( acesta nu este un scop în sine, ci trebuiau să sperie duhurile rele în pragul dintre ani). Se alege căpitanul sau vătăjelul, se stabilesc rolurile și se alcătuia sau chiar improviza textul. Echipa era formată din:  căpitan, una sau două neveste, țiganul și țiganca, jidanul și jidauca, o babă și un moșneag, un domn și o doamnă și chiar o mireasă.

Ideea era, că atunci când invitai malanca în curte să nu aflii cine s-a mascat, pentru că aceștia aveau în text multe referiri la defectele stăpânilor casei. În rest, țiganca încerca să-ți ghicească, evreul voia să cumpere sau să vândă ceva, doamna și domnul imitau pe cineva cu ifose( fițe) din sat, mireasa participa la scenele de nunta. Astfel toată lumea comunica cu toată lumea, și era un haz general, mai ales dacă unii dintre  mascați se abțiguiau puțin.

Un obicei vechi spune că în noaptea de Anul Nou nu se stinge lumina în casă, iar această atmosferă ,,luminoasă" o întâlnești și azi cu zeci de mascați și copii care umblă cu buhăieșul sau cu plugușorul, pe la casele unde poarta este deschisă.

Vătăjelul este cel ce dă startul programului de datini și obiceiuri, fiind însoțit de patru sau cinci cai frumoși și gătiți de sărbătoare, conduce formațiile de mascați sau urători prin sat și pe la gospodarii mai înstăriți.

Copii umblă și ei cu buhăieșul, plugușorul, capra, sorcova și semănatul. Anul acesta câteva  doamne profesoare și învățătoare, au realizat un program deosebit de urături și chiar o malancă de copii mascați, chiar dacă acesta este apanajul celor mai mari. În ceea ce privește semanatul, oamenii nu acceptă să intre în casă să semene o fată, ci așteaptă până când vine un băiat( un simbol păgân al fertilității), abia apoi poate primii și fete.

În prima zi din noul an, pornea ,,plugul cel mare", un plug adevărat, unde sunt înjugați doi boi și care pornește prin sat la arat. Acesta are un plug purtat de un gospodar pe care se așează unul sau doi brăduți( buhași) împodobiți. Uneori se pun la gâtul boilor clopoței și câte un colac în coarne, iar în spatele alaiului se pocnește din bice.

Iată cum sună o strofă din plug, spusă de gospodarii mai bătrâni, singurii care aveau voie să poarte plugul prin sat: ,, Pe unde arăm cu plugul/ Trimite Doamne belșugul/ Câmpu să rodească/ Belșugul să sporească/ Oamenii să trăiască/ Să se-nveselească/ Să dea Dumnezeu rod bogat/ La toți oamenii din sat/ Și cel mai sărac dintr-o casă/  Să aibă ce pune pe masă"  după Ileana Crețan, Putna de altădată.

Și nu uita să dai LIKE!

Revelion la Mușatinii- Putna

Dacă ar fi să mă întrebați dacă mi-a plăcut, aș spune că da. Dacă m-ați întreba ce nu mi-a plăcut, aș spune că muzica. Și cum muzica dă tonul petrecerii...

În sfârșit, chestie de gust. Subiectivă oricum, de vreme ce mulți meseni s-au distrat în hore și sârbe, ceasuri întregi.

O pensiune de patru margarete, cu un local frumos,  cu o atmosferă caldă și primitoare și cu o gazdă săritoare și atentă. Meniu bogat, ca la românii bucovineni, cu un aperitiv bogat, file de șalău, răcitură și friptură- fantezie de căprioară.

Servirea excelentă, cu patru chelnerițe experimentate, la 60-70 de oameni ( la restaurantul cu scandal de la Craiova, erau tot atâția la 600 de persoane!). Un meniu completat de un vin excelent ales, un demidulce ușor fructat, de cursă lungă cum se zice, pe care l-am gustat cu mare plăcere.

Alaiul obiceiurilor de iarnă de la Putna, cu mascați recitând un plugușor și o malancă venită aproape de miezul nopții, au făcut deliciul asistenței.
Tradițiile păstrate în Bucovina nu mai sunt un secret pentru nimeni, de aceea voi reveni cu o postare și cu explicații despre ritualuri într-o altă postare.

Și așa ajung la băieții de la formația tocmită pentru revelion. Tineri, frumoși, cam plini de ei, talentați, dar fără experiență în cântatul și distratul mesenilor de revelion.


Se pare că nunțile cu nașii și mirii lor și cu banii lor, le-au luat și bruma de bun simț artistic pe care au avut-o odată. La revelioane am mai fost, dar nicăieri n-am auzit NOUĂ ore, doar muzică populară!
Patru melodii din alte genuri muzicale. Patru! Atât! În  nouă ore!

O fi gustul meu de vină, dar știu că o petrecere care se întâmplă la trecerea dintre ani, trebuie să aibe mai mult de patru melodii din alte registre muzicale și să nu se transforme într-o nuntă unde diferiti,, magnați" aruncă cu bani în violonist, ca să-i cânte la ureche cum are el cinci amante.

Am consumat cam mult spațiu pentru o chestie care nu mai merită răscolită.
Repet, este chestie de gust. Asta nu înseamnă că nu m-am simțit bine și că nu am dansat sau nu m-am distrat.

LA MULȚI ANI 2013! LA MULTE CĂLĂTORII FRUMOASE!

CU MULT DRAG ȘI DOR, DIN DULCEA BUCOVINĂ!

Moara de apă din satul Gura Haitii

În satul Gura Haitii, comuna Șaru Dornei, mai funcționează încă moara de apa a familiei Avarvarei. Ca să poți vizita această străveche instalație tehnică, trebuie să străbați un drum aproape grandios, prin satele risipite ale comunei mai sus menționate.



Urmezi valea Negrei, responsabilă de ,,spargerea" craterului Călimanilor, după care aproape de confluența cu pârâul Haita, spre capătul satului, găsești moara de apă din secolul al XIX lea(1890).

Aici, ascunsă ochiului  de cele câteva sălcii, se află casa de scânduri a morii, acoperită cu internită, și la care veneau sătenii din împrejurimile Călimanilor și ale Dornelor.

Aceștia sunt însă tot mai puțini. Moara de apă a morarului Avarvarei, își trăiește ultimele zile, asa cum s-a întâmplat cu suratele ei din zona Bucovinei. Tânărul care ne însoțește, aflat la a treia generație de morari, ne spune modest că el știe că este ultima moară funcțională din județ.

O vizită aici înseamnă, pe lângă satisfacția turistică, o alta istorică și lingvistică, căci, oricare moară de apă în funcțiune este, întâi de toate, un martor viu al continuității românilor pe plaiurile Bucovinei, demni urmași ai dacilor liberi.

Mă uit la ea cum se profilează micuță și stingheră la marginea unei fânețe unde iarba abia cosită, este întinsă la uscat. În fundal se văd munții vulcanici din Parcul Național Călimani, cu primul front de lavă, cel al Piciorului Calului.

Moara este alimentată de un braț deviat al pârâului, ce face un cot în acest capăt de sat. Moara de apă este singura instalație specific românească, ai cărei termeni tehnici sunt cu toții de origine latină.



Intru, după ce morarul deschide lacătul greu de la ușa coșcovită, ca într-un muzeu. Deși nu știu decăt că, moara produce prin măcinare mălai și făină prin sistemul de rotire a unei roți alergătoare(!?) care este așezată pe una stătătoare, documentarea mă luminează asupra tuturor componentelor: strat, cai, călușei, coardă, inimă, dinți, măsele,chingă, fruntar, fus, căpăstru, brotac, ciutură.
Toate, după cum spuneam, denumiri latine, fără urmă de intervenție slavă, maghiară ori turanică.

Din acest punct de vedere, moara românească nu a făcut nicio ,,achiziție" de piese străine, pentru simplul motiv că era perfectă. Astfel, s-au păstrat nealterate toate denumirile originale. Și mai este un motiv, morarii sau sătenii pricepuți puteau confecționa ei înșiși toate piesele de care aveau nevoie.


O vorbă veche spunea că: ,, Moara când stă, atunci se sfărâmă". Așa este și acum, are ceva stricat, și nu prea îl mai trage inima să repare. La magazinele mixte din sat a băgat mălai.
Morarul nu este plin de făină, este îmbrăcat la fel ca ceilalți munteni, se duce să strângă fânul de iunie, proaspăt cosit. Este conștient că meseria învățată de la bunici și părinți, se stinge, de aceea nu mi se pare nici trist și nici necăjit.

Moara o va ține pentru el, până când și alți turiști sau etnografi de la muzeul satului îi vor aduce ceva satisfacție, apreciind faptul că aici a funcționat până în secolul XXI o... moară de zmicurat cucuruz.

 
ALTE ARTICOLE DESPRE GURA HAITII ȘI MUNȚII CĂLIMANI

Poze și impresii din Craterul Călimanilor
Gura Haitii- Patriarhal
Pensiunea Perla Călimanilor- la Nea Traian și Doamna Rodica


ȘI NU UITA SĂ DAI LIKE!

SĂRBĂTORI FERICITE ȘI SĂ (NU) PLECAȚI DE ACASĂ!