Un manaf era un soldat turc, din oștile beilor ce pârjoleau Peninsula Balcanică, în secolele tulburi ale Evului Mediu. Manaful, este de fapt un turcism, cam ca peșcheș sau ciubuc.
Ce legătură să aibă turcul din Asia Mică, cu o cruce de pe dealurile Buzăului?
Asta nu știu, stiu doar că sculptorii iscusiți din zona Săhătenilor, construiau în secolul al XVIII lea cruci impozante din piatră, pe care le amplasau pe înălțimi, în vii sau ca niște troițe la intersecții de drumuri.
Această cruce, care există şi astăzi, este ridicată în mijlocul viilor din Săhăteni, și reprezintă un monument votiv de mari dimensiuni. Are 4 metri înălțime, cu grosimea la bază de 64 de centimetri, fiind flancată de 4 stălpi groși dispuși în patrulater.
Din ce știu eu, este unic în țară, are arcadele cioplite dintr-un singur bloc și este decorată cu personaje biblice dar și elemente fito( plante) și zoomorfe( animale). Ea a fost transportată pe niște ramuri uriașe de stejar, printr-un sistem ingenios numit cobilie.
Enigmaticul megalit românesc, seamănă întrucâtva cu ciudatele statui din Insula Paștelui, mai ales că a fost transportat cu acea cobilie, cale de 8 kilometri, având o greutate de 6 tone, cam ca statuile mai mici din insula mai sus menționată. Măcar la noi se cunoaște modalitatea de transport dar și cioplitorul.
Se scrie că a fost comandată pe timpul domniei lui Gheorghe Bibescu, unui sculptor numit Iordache Vrabie din Bădeni, devenind vârful artei sculpturale populare din țara noastră, împreună cu Crucea Frumoasă de pe Dealul Istrița, sau Fântâna Beizadelelor din zona Bădenilor. ( dupa Corneliu Ștefan, Expediție la apa vie, Ed. Albatros)
