Celik Dere- mănăstirea de la Pârâul de Oțel

Între dealurile toropite de mirosul teilor tomentoși, în sălbăticia nordului Dobrogei, stă pitită mănăstirea care și-a luat numele de la oțelul lăsat de ienicerii și spahii otomani, în pârâul afluent al Teliței. 

Este mănăstirea ,,Pârâul de Oțel", înfiptă bine în bazaltele neozoice ale Dealurilor Tulcei, și prinsă în chinga galbenă a florii soarelui, ce tivește pădurea tânără de foioase. 

Acesta este sentimentul, asta este priveliștea, răsuflarea este oprită în loc, ca moara aceea de vânt ce stă nemișcată în grădina mănăstirii.

Nordul Dobrogei se poate lăuda cu triunghiul de aur al mănăstirilor: Celik Dere- Saon- Cocoș, toate într-un spațiu restrâns la câțiva zeci de kilometri pătrați, între Isaccea la nord, Tulcea la est și Babadag la sud.
La Frecăței, căci așa se numește comuna de care aparține mănăstirea, se ajunge relativ ușor pe o serie de drumuri foarte bine întreținute, modernizate sub mandatul hulitei Doamne Udrea.
Între Isaccea și Somova, faceți pe un drum județean la dreapta către comuna mai sus menționată, drumul vă va duce până la capătul satului, unde se află mănăstirea.

Biserica  este cocoțată pe un vârf de deal, și către ea urcă o alee abruptă cu băncuțe pentru odihnă și pavată cu plăci mari de bazalt și calcar. Undeva în dreapta se află singura moară de vânt rămasă intactă din miile care împânzeau zona în perioada medievală. În stânga, sunt noile corpuri de chilii ale măicuțelor  unde aproape la fiecare geam flutură drapelul României.
La capăt, după ce urci ultimele scări, îți apare în toată splendoarea ei, biserica albă cu trei turle ridicată în preajma Primului Război Mondial, de arhitectul Toma Dobrescu.

Interiorul pictat între anii 1926-1932 are o frumoasă catapeteasmă aurită, din lemn de păr, iar în paraclis se află moaștele (cu mâna neputrezită!) a ctitorului mănăstirii, Arhiereul Athanasie Lisavenco.
Hramul acestei mănăstiri este Adormirea Maicii Domnului, și aici își împlinesc misiunea de credință 50 de măicuțe.
În muzeul  situat într-o clădire de lângă parcare, se pot admira covoare țesute în perioada interbelică de măicuțele de aici, documente scrise în limba turcă, arabă și persană precum și alte tipărituri vechi.

Călătoria către nordul Dobrogei, care poate include și celelalte două așezăminte, poate fi una de plăcere, dar este și una spirituală, în care realizezi că locul sfânt și peisajul se îmbină într-o armonie care îți copleșește simțurile. Regăsirea liniștii interioare și emoția autentică se manifestă pregnant în zone ca acestea, din care nu ai vrea să mai pleci. Mă gândesc de multe ori, cum este viața obișnuită aici, cum ar fi să te trezești dimineața într-un asemena loc, și dacă mi-ar plăcea. Nu știu cum, dar de fiecare dată îmi dau același răspuns. 

Nici nu este nevoie să-l scriu.


GPS: 45/7/36.03 N; 28/ 34/ 48.59 E
Locuri de cazare:10
Tel: 0240548287














ȘI NU UITA SĂ DAI LIKE!

Moșul și Elefantul- stânci antropomorfe din Călimani

Cea cu elefantul este produsul imaginației mele, iar cea cu Moșul este preluată de pe un panou la Parcului Național Călimani și nu are nevoie de nicio prezentare, fiind cea mai cunoascuta figură de acest gen din nordul țării.

Toate stâncile ciudate -AICI
Antropomorfii României-AICI

Mănăstirea Probota- MONUMENT UNESCO

Mănăstirea Probota, nu are un loc special în schițele traseelor turistice care vizează minunile de arhitectură medievală bisericească ale Bucovinei. Poziția sa excentrică față de axa Humor-Moldovița-Sucevița, a făcut ca imaginea sa, să nu fie foarte clară în constiința călătorilor sau a pelerinilor.

Situată între dealurile pârjolite de secetă ale Fălticenilor, dealuri care odinioară gemeau de mulțimea fagilor și a stejarilor, mănăstirea aparține din punct de vedere administrativ de orașul Dolhasca, aflându-se la 6 kilometri de centrul orașului.

Istoria acestei minuni începe undeva în secolul al XIV lea, cu o biserica ctitorită de Roman I, urmată de o alta ctitorită de Ștefan cel Mare, și care nu mai există, presupunându-se că au fost luate de apele revărsate ale pârâului Șomuzul Mare.

 În 1530 fiul marelui domnitor moldovean, Petru Rareș, ridică această biserică, hotărând ca ea sa devină necropola familiei, deși domnitorul este și ctitorul mănăstirii Moldovița vestită pentru fondul ,,galben"  al picturilor. De altfel, aici se află inclusiv mormântul Doamnei Oltea, mama lui Ștefan cel Mare, călugărită sub numele de Maria.

Pictura originară, atât cea de la exterior cât și cea interioară datează din 1532. De curând s-a finalizat restaurarea picturilor interioare cu ajutorul unei fundații japoneze( ca întotdeauna trebuie să vină străinii să plătească pentru restaurarea monumentelor UNESCO).

Cea exterioară  se mai păstrează pe unul din pereți, cel sudic, însă timpul lung în care nu a funcționat ca mănăstire ( între 1964-1991) și lipsa fondurilor au afectat pictura exterioară de pe peretele nordic. Singurele fresce mai bine păstrate fiind: Arborele lui Iesei și Imnul Acatist.

Planul este unul tipic pentru arhitectura medievală moldovenească, realizat după tradiția bizantină, absidele fiind unite printr-un plan central.



Toate aceste elemente au permis încadrarea acestui monument bisericesc în Patrimoniul Mondial UNESCO în 1993, după cum stă scris și la intrarea pe poarta cea mare.

 Poate faptul că este mai puțin cunoscută, a permis conservarea elementelor de pictură interioară și a celorlalte elemente  arheologice descoperite în curtea bisericii. Investițiile în parcare și în toalete, în așa numita infrastructură turistică, sunt palide, din păcate.
Toaleta modernă este închisă cu lacăt, indicatoarele lipsesc exact în zonele unde ai nevoie mai mare de ele, iar constructia școlii din apropiere, rămasă fără finanțare, accentuează turistului senzația de lipsă de implicare a comunității.

Alte situri UNESCO din România-Aici
ȘI NU UITA SĂ DAI LIKE!

România pitorească- Fotografii montane din urmă cu 40 de ani

Iată trei fotografii din urmă cu mai bine de 40 de ani, premiate la ,,Concursul și Salonul  Național de Artă Fotografică cu temă turistică".
Poate alb-negrul nu scotea în evidență atât de bine ca astăzi, detaliile și nuanțele peisajelor, dar parcă tocmai asta era provocarea. Să reușești să surprinzi povestea, cu tehnica avută la îndemână.
Nu spun că cei care postează într-o veselie fotografii, pe diverse wall-uri sau bloguri, nu au reușite fotografice, dar tare mi-e teamă că multe dintre ele sunt ,,aranjate".
Cele de mai jos sunt autentice și îmi plac enorm.


Frederic SCHWAB( Brașov)
,,Iarna la scări"














Dan DINESCU
,,Fastuozitate" ( Cabana Caraiman)










Gheorghe LĂZĂROIU( Sibiu)
,,Aproape de nori" ( Munții Făgăraș)

Pasul Tihuța din Munții Bârgăului, un multiplu obiectiv turistic

Nu știu când a devenit acest pas un obiectiv turistic, însă este clar pentru toată lumea că nu poți să treci pe acolo și să nu găsești ceva de văzut sau de făcut.

Celebrul pas ,,Borgo" din cartea lui Bram Stoker, atrage azi mai multi turiști ca niciodată. Situată între Munții Bârgăului la nord și vulcanii Călimanilor la sud, această trecătoare ce leagă Țara Dornelor de Țara Bârgaielor, sau Bucovina de Transilvania, are nu mai putin de 1201 metri. Pasul este traversat de așa numita Șosea a Nordului, un drum național foarte bun, recent modernizat.

Prima atracție turistică o constituie pensiunea castel ,,Dracula", vestită de prin anii '90, când era o mare atracție truistică tip ce ieșea dintr-un coșciug, într-o cămăruță întunecată și provoca țipete de spaimă turiștilor amatori de senzații tari și ...ieftine.

Această practică există și astăzi, iar proprietarii au exploatat povestea cu vampirul din Carpați, ridicând chiar și o...STATUIE,  scriitorului irlandez. Se vede treaba că afacerea merge din plin, din moment ce în perioadă de criză au afișate niște prețuri astronomice la cazare.

În altă (dez)ordine de idei, aici se mai află o pârtie de schi pentru amatorii de sporturi de iarnă din Bistrița sau de aiurea. Orientarea, lungimea și altitudinea potrivită păstrează stratul de zăpadă mai mult timp.

Pe dealul din apropiere în 1928 a fost ridicată o biserică  cu hramul Nașterea Maicii Domnului, iar corpul de chilii, paraclisul și atelierele de broderie, croitorie și icoane au fost construite începând cu 1994 când ia ființă Mănăstirea Piatra Fântânele.

În spatele bisericii a fost ridicată o cruce monument de 31 de metri( 30 după alte surse) cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița- Năsăud.
Construcția acesteia a generat la timpul ei, multe controverse vis-a vis de costul uriaș al proiectului( peste 6 miliarde de lei vechi!) si de alocarea banilor, în condițiile în care nevoile și prioritățile  județului erau cu totul altele. Crucea de pe Caraiman are 28 de metri, astfel ca aceasta din Tihuța a devenit cea mai înaltă din țară.



Dar nu așa este în România? , oriunde se găsește un delușor, un muntișor, o stâncă mai acătării,  se ridică o cruce( nimic rău în fond), uitând de nevoiași, de ideea de caritate, de copii cu deficiențe, etc.

Am căutat o jumătate de oră ,,Drumul Romanilor", o porțiune din vechiul drum de care, ce făcea legătura între Transilvania și Moldova, însă niciun indicator nu există în zonă. Localnicii întrebați mi-au dat tot felul de variante, niciuna corectă. A rămas pentru altă dată.

Vizualizaţi Pasul Tihuta pe o hartă mai mare


PASURILE ȘI TRECĂTORILE DIN CARPAȚII ROMÂNEȘTI- AICI

Pădure te iubesc, Dar chiaburii te strivesc!

Cum să-i spunem ca să nu sune banal: 

Tipic românesc; România, te iubesc; România în fundul gol; Paradoxul românesc...

Lucina- Herghelia din creierii Obcinelor Bucovinei

Parcă niciunde cuvântul ,,plai"nu capătă atâta consistență ca aici în Bucovina. 
Obcinele, văile și depresiunile  în care se ițesc  cuiburile de sate răsfirate, îți dau acel sentiment de patriarhalitate, de viață simplă conectată la tradiții și la natură.

Așa mi-am imaginat mereu zona dintre Obcina Mestecănișului și cea a Feredeului, zonă drenată de râul Moldova, acolo în fundul lumii, la Moldova-Sulița.
Și așa am și găsit-o!

Neîntinată de ,,civilizație,, așteptând să fie admirată, dar mai ales respectată.

Lucina nu este un sat propriu-zis, ci o ramificație a acestei comune cu câteva case și cu un schit, care s-a dezvoltat în jurul fostei Stațiuni de creștere și dresaj a cailor huțuli, azi o simplă herghelie, admistratată de Romsilva.
Mica depresiune Lucina, situată la 1200 de metri altitudine( sub vârful cel mai înalt al Obcinelor Bucovinei Vf. Lucina- 1588 metri), își face loc între  primele obiectivele turistice care nu trebuie ratate, atunci când alegeți Câmpulungul sau Pojorâta pentru un mic concediu.

Ajunși aici, după ce traversați Cheile Lucavei( 4 kilometri), un spatiu împădurit și sălbatic, întrebați de inginerul responsabil cu creșterea cailor.


Veți afla astfel, istoria destul de zbuciumată a rasei huțule, acești cai pur românești, de talie medie, care sunt special crescuți pentru rezistenta lor extraordinară la efort, pe drumuri de munte. Participarea lor la Primul Război Mondial, ar putea fi subiectul unei cărți extrem de interesante.


Huțulii nu sunt o rasă spectaculoasă, fizicește vorbind, precum semigreul românesc, însă extrordinarele sale calități, l-au făcut iubit și dorit de țărani pentru munca la pădure, înhămați la celebrele lor faetoane.
Inginerul despre care v-am vorbit mai sus, începe să explice copiilor cu care am fost, cum este cu materialul seminal cu care se însămânțează iepele.

Ocazie bună  ca fetele să roșescă discret iar băieții să tușesca elegant în pumn (clasa aVII a!). După lecția de anatomie cabalină, suntem lămuriți în ceea ce privește: problema fătatului mânjilor, ierarhiile în cadrul rasei, unde se vând, care participă la concursuri, câți sunt exportați, etc.

Posibilități de cazare nu prea sunt în zonă, este drept că există o cabană turistică chiar lângă grajduri, dar nu are mai mult de o stea, asta așa pentru pretentioși. Chiar si așa, o vizită și o oră de călărie care vă costă  până într-o sută de lei, merită din plin.

Drumul spre Lucina este simplu. Din centrul comunei Moldova-Sulița se face un drumeag neasfaltat, dar bine întretinut, cale de 7 kilometri către herghelie.


Ca o recomandare pentru cei cu mașini puternice, drumul acesta merge peste culme până în valea Cârlibabei( satul Iedu), prilej cu care sigur veți gusta din priveliștile care dau în Țara Maramureșului, spre vest și spre Bucovina și Izvoarele Sucevei către est și nord.

În zonă mai puteți vedea rezervatia botanică cu  mesteacăn pitic, relict glaciar, din tinovul( mlaștina) Găina, sau puteți face ascensiuni relativ lejere spre vârfurile Lucina, Găina, Chițcaul Mare sau Știrbu.

Inutil să mai spun că Obcinele reprezintă, încă, un teritoriu neatins de ,,binefacerile" turismului de masă, de fițele și fentele orășenilor din capitală sau de aiurea.
Obcinele rămân (pentru cât timp oare?) un atelier uriaș în care natura creează încă forme spectaculoase, iar oamenii completează și apără acest efort, cu propriile lor creații populare, cu păstrarea tradițiilor și datinilor sau a obiceiurilor de iarnă.

 Alte articole asemanatoare:

O vizita la Herghelia Sambata de Jos
Despre hutuli pe zooland.ro

ȘI NU UITA SĂ DAI LIKE!