Vârfurile Adam și Eva- simbolul Văii Moldovei și al Pojorâtei

Cele două vârfuri care domină depresiunea de la poalele Rarăului în care se află comuna Pojorâta, se numesc Adam și Eva. Nu este greu să înțelegi de ce localnicii le-au numit așa, Adam are 1041 de metri iar Eva are 980 de metri( sursa- Colecția Munții Noștri, Ed. Sport -Turism, 1983).

Sunt doi muncei, care prelungesc spre nord o culme pe care moldovenii au numit-o Obcina Flocească(!?) sau Obcina Flocenilor. Numele are legătură cu  faptul că este acoperită de o pădure falnică de conifere, așa că nu vă gândiți la prostii. Alte două situații din țară care au denumiri asemnătoare, se întâlnesc la Detunata Flocoasă și la Târgul de Floci.

Cum Rarăul este cunoscut pentru celebrele sale Pietre ale Doamnei, stânci alcătuite din calcare, la fel și munceii Adam și Eva sunt alcătuiți din dolomite, o varietate de calcar mai alb, din care țăranii faceau var.

Dacă ajungeți în Pojorâta nu ezitați să faceți o mică excursie pe unul din vârfuri, panorama care vi se va deschide asupra văii Moldovei va fi cu siguranță pe placul dumneavoastră.

Turistul geo-conservator, de la NG Traveler

Am citit cu surprindere pe ultima pagina a ghidului NG despre Romania, de la Biblioteca Adevarul, o nota asupra turismului responsabil. De ce cu surprindere?
Pentru ca dupa mine, cu aceasta nota ar fi trebuit sa inceapa ghidul.
Conform acestei note, Carta Geoturistica National Geografic, defineste geoturismul ca ,,turismul care sustine sau dezvolta caracterul geografic al unui loc mediul inconjurator, cultura, frumusetea, patrimoniul si bunastarea locuitorilor sai".

Mai jos sunt cele 8 puncte, sau daca vreti obiective, care stabilesc ce este( sau cine este) un turist geo-consevator, si pe care le-am ,,asezonat" cu cateva fotografii sugestive.

Pentru a fi turist geo-conservator trebuie sa:

1. Constientizezi ca prezenta ta influenteaza intr-un fel sau altul locurile pe care le vizitezi.

2. Iti consumi timpul si banii in moduri care sustin identitatea locala.

3. Apreciezi mostenirea  naturala  si culturala a Romaniei.

4. Respecti obiceiurile si traditiile locale.













5. Iti exprimi aprecierea pentru lucrurile pe care le gasesti interesante si unice in Romania, natura si peisaje, muzica si mancare, asezari si cladiri istorice.

6. Separi mitul istoric de realitate, multi cetateni din Romania nu apreciaza modul in care tara si  istoria lor sunt descrise in fictiunea ,,Dracula".

7. Contribui din punct de vedere material, sprijinind oameni care intretin regiunea si activitatile comerciale care incearca sa protejeze specificul Romaniei, cautand magazine, restaurante locale, pensiuni si operatori turistici care isi iubesc locurile natale, carora le face placere sa le ocroteasca si sa mandreasca cu ele. Ocoleste comertul care nu are legatura cu specificul locului.

8. Te imbogatesti spiritual, ducand acasa amintiri si povesti, stiind ca ai contribuit la conservarea si dezvoltarea Romaniei.

Lacul Colibița din Țara Bârgaielor și... cam atât

O incursiune scurtă la un lac și într-o zonă pe care îmi doream să o văd, mi-a produs o mare dezamăgire.
Regiunea lacului de acumulare Colibița, este una contrastantă. Pe de o parte zonele împădurite sau semiîmpădurite, (chiar)sălbatice și lacul strălucind între culmile Bârgăului și Călimaniului, iar pe de cealaltă parte drumurile parțial modernizate, popularea intensă a zonei cu bogații Bistriței, aspectul dezolant, pe alocuri, al terenului, mai ales cel dinspre culmile bârgaielor( versanți afectați de alunecări).


Se spune despre Colibița că este o stațiune climaterică de interes regional. Nu este!
Nici măcar n-a fost. Este o urmă sau un efect al contruirii acestui lac și al strămutării localnicilor pe versanții înalți care înconjurau depresiunea cu același nume.
Lacul și barajul au fost construite în anii '80, lacul o lungime de peste 5 kilometri, un volum de apă de peste 90 milioane mc  și o suprafață de 320 de hectare.

La constructia barajului și a drumurilor de acces s-a folosit andezit din cariera fotografiată mai jos, o carieră interesantă, unde stratele verticale de lava întărită stau peste unele orizontale, și unde un nene paznic nu m-a lăsat să fotografiez. Sefii lui tâmpiței, nu permit! Cică e obiectiv protejat. Da, este protejat împotriva profesorilor de geografie care vin să vadă un fenomen geologic interesant.





Insulița pe care o vedeți pe lac, are farmecul acelor insulițe de pe lacurile glaciare din Germania, Austria sau Slovenia, cu câte o biserică sau un mic castel plantat în mijlocul ei. Bine, aici este o vilă ,,tradițională,, cu cinșpe camere și cu de toate- ca la șaorma.
Este plusul care nu are are însă, cum să-mi șteargă sentimentul de frustrare.  Am făcut peste o sută de kilometri ca să văd un lac frumos transformat într-o baltă, lângă care răsar vilele baștanilor, unde fosele septice dau în lac, unde pădurea are de suferit de la grataragii, si altele asemenea întregii Românii.

Mai jos aveti o imagine din Cheile Bistriței (Ardelene ), ar fi frumoase dacă exploatările de lemn n-ar fi mai multe decât copacii rămași suspendati pe neck-urile și aglomeratele vulcanice din zonă.

Lacurile colorate ale României

Acest articol a rezultat dintr-o joacă, pe când hălăduiam cu mintea pe harta țării. Unii, mai pretențiosi, ar numi joaca asta de-a calatoriile și de a-ți propune cu creierul noi destinații, ,,wish list". Cu varianta long sau short, în funcție de buget.

În fine, lacurile de mai jos sunt lacurile colorate ale țării, dar sunt colorate numai cu numele.

IATĂ-LE:


Lacul Albastru- Baia Sprie- Județul Maramureș

Lacul s-a format după prăbusirea unei galerii de mină, si este unicat în țara noastră, doar dacă luăm în calcul tipul de mină( în acest caz mineruri), pentru că mai există și lacurile în mine de sare( ex. Ocna Sibiului). Are aproximativ 4 metri adâncime, însă legendele locului vorbesc de sute de metri, pentru că el comunică, se spune, prin galeriiile minei. Are o nuanță verde albastruie și o concentratie chimica interesantă.
 (sursa foto: ilovemaramures.com)


Lacul Roșu- Județul Harghita

Acesta nu mai are nevoie de prezentare, este un lac de baraj natural, cel mai cunoscut dar nu cel mai mare!?( în Subcarpații Neamțului există Lacul Crucii). Referitor la culoarea roșie, se pare ca în primii doi ani a fost roșu, pentru ca în timplul umplerii lui, oxizii de fier din rocile calcaroase căzute în apă s-au dizolvat. Legendele spun  și despre turma de oi luată de ape împreună cu ciobanul, în noaptea cutermurului care a generat uriașa alunecare de teren.
Mai multe poze -AICI



Lacul Negru- Sovata- Județul Mureș

Situat lângă vestitul lac Ursu, lacul Negru nu este bineînțeles negru. Singura aluzie ar fi legată de faptul că are un nămol sapropelic cu proprietăți terapeutice, este înconjurat  de  un gard de sârmă, de aici alimentându-se marile hoteluri cu apă sărată. De asemenea, cavitatea salină în care este situat și pădurea din jur îi dau această culoare. Fotografia este făcută iarna, astfel că n-am avut plăcerea să-l văd...negru.
Mai multe poze-AICI




Lacul Verde-Sovata-Județul Mureș

Situat în aceeași stațiune și legat de un altul colorat( Roșu- culoare dată de niște microorganisme)poartă denumirea datorită reflectării în apă a verdelui pădurii, copacii aplecându-şi ramurile asupra lui.
Ambele lacuri au în adâncime un nămol mineral salin cu sulfat de fier şi calciu, ceea ce le conferă un potenţial terapeutic deosebit, pentru viitor.





Lacul Violet- Murighiol- Județul Tulcea

Este situat lângă comuna cu același nume, de pe malul drept al brațului Sfântu Gheorghe, din Delta Dunării. Pentru ca în limba turcă mur înseamnă violet iar ghiol înseamnă lac. De ce au dat turcii acest nume nu se știe, poate pentru că apa are reflexii liliachii la apusul și răsăritul Soarelui. ( Sursa foto:panoramio.com)







Lacul Roșu-Delta Dunării-Județul Tulcea

Este un lac superb, situat între brațele Sulina și Sfântu Gheorghe, cu o suprafata de peste 13 kmp, răiul turiștilor din Deltă, mai ales că este situat la doar 10 kilometri, pe canal, de  orașul Sulina. De ce se numește Roșu, doar legendele locului să vorbească despre apele sale.
( sursa foto: Romeo Huidu-Infodelta)






Daca mai aveti sugestii, vă aștept!
Și nu uitați, să dați LIKE!

Mănăstirea Bogdana- Pantheonul Moldovei

Considerată, pe baza mărturiilor istorice, cea mai veche biserică de piatră din Moldova( construită între anii 1359-1364), Bogdana este demnă de o imagine mai bună în rândul turiștilor care dau năvală spre Putna.

Este considerată de mulți un adevărat ,,Pantheon" al Moldovei, aici fiind înmormântați primii domnitori ai micului regat de la est de Carpați.

În interiorul unde lumina nu reușește să lumineze fețele înnegrite ale sfinților de pe pereți, găsiți mormintele lui: Bogdan I Lațcu, Petru I Mușat, Roman I, Ștefan I, și ale lui Bogdan fratele domnitorului Alexandru cel Bun sau mama lui Ștefăniță.

Devenită, în timpul stăpânirii habsburgice simplă biserică parohială, are parte în timpul comuniștilor de un alt tratament( oricum mai ,,uman" decât ctitoria lui Ștefan Tomșa de la Solca, care a devenit depozit de ...bere), astfel că în baza statutului de monument istoric ea este deschisă doar turiștilor, viața spirituală de aici încetând.

Asta până în 1991, an în care devine și monument intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO, pentru valoarea sa artistică și culturală și reintră în circuitul mânăstiresc.

Hramul bisericii este sărbătorit de Sfântul Ierarh Nicolae, iar din 2005 când a fost și sfințit, și  de Sfântul Ierarh Leontie de Rădăuți, cu racla  cu moaștele sale făcătoare de minuni, sărbătorit la 1 iulie.

Biserica o găsiți pitită după un gard înalt de lemn chiar lângă trecerea de cale ferată din centrul orașului, coordonate GPS: 47/50/34.06N 25/55/4.04E. Cei 7 călugări, se ocupă de adminstrarea bisericii, a corpurilor de chilii și a paraclisului cu hramul sfântului de la Rădăuți.

Alte postări:
Cea mai veche biserică de lemn din Europa- Biserica Dragoș Vodă de la Putna
Biserica din Solca transformată în depozit de bere de comunști

Apusenii și frumusețile sale - Partea a II a

de Sofia Flori
cont FB- aici

continuare din partea a I a- AICI

Dupa ce "am reusit " sa nu vad nimic, am realizat ca nu aveam unde dormi, iar multe dintre pensiunile din Turda era ocupate cu oaspetii de la festival.
 Intr-un final am gasit undeva pe soseaua spre Campeni, langa o benzinarie, o camera fff frumoasa, linistita si curata. A doua zi, la ora 9 am mers la Salina, apoi m-am plimbat prin Turda si din nou in cheile sale atat de cunoscute.


Am platit biletul de intrare, si m-am bucurat de tot ce vedeam pe traseu.
Chiar daca era luni, era aglomerat...cativa turisti incercau sa se catere, altii erau deja sus...unii erau in apa si "se luptau" cu pestii.

Cheile sunt scurte si am inteles ca ar fi cele mai inalte din tara, cu inaltimi  ale  peretilor de 250-300 de  metri.
Traseul este bine amenajat si ingrijit(banii de pe bilete sunt folositi inteligent-cred!), podurile de
 peste raul Hasdate sunt la fel de ingrijite si in stare buna de functionare.

 Mie mi-a fost putin frica in portiunea unde trebuia sa te tii de un cablu gros si o poteca foarte ingusta unde piatra era alunecoasa.

Am vazut si cateva pesteri mici fara  nimic spectaculos insa. Raul a sapat frumos in chei, din loc in loc unde apa este mica sunt pietre mari probabil cazute de pe versanti, este plin de peste dar fiind rezervatie nu ai voie sa il prinzi.

Cand am ajuns in capatul cheilor am intalnit....un pescar. Nu prinsese nimic si tot incerca, dar macar facea un lucru bun...dadea de mancare la peste!!!

Acolo se deschide o poiana verde si in capatul ei se afla un sat unde exista "un popas". Nu am mai continuat, m-am racorit putin in apa care era destul de rece avand in vedere cele 38 grade din aer.

La intrarea in chei, unde lasasem masina am observat Cabana Cheile Turzii, care din pacate, nu mai putea fi locuita, nu avea geamuri si totusi era atat de frumoasa dar si trista in acelasi timp!

Nu mai stiu ce marcaj avea traseul dar am mers pe cursul raului si a durat in jur de 3 ore cu opriri cu tot.

La masina, am mai stat putin la iarba verde si aer curat, apoi am plecat pe DN spre Campeni-Arieseni.

Apusenii si frumusetile sale- Partea a I a

de Sofia Flori

Anul trecut, am reusit sa ajung pentru prima data in zona Ardealului. Am fost fermecata pe loc.
Nu aveam nimic planificat, dar stiam ca erau atat de multe lucruri de facut si de vizitat, asa ca nu mi-am facut griji.

Eram in vizita la  o ruda indepartata, care locuieste in vestita localitate Horea. Am stat cateva zile doar acasa, minunandu-ma  de cum pot trai- au tot ce noi de la oras ne-am dori: munte, padure, apa rece, sanatate.

Intr-o zi am mers la o alta casa a lor, intr-un sat apropiat, locuiau la aproximativ 1200 de metri altitudine si aveau si acolo o gospodarie frumoasa si duceau si un trai mai mult decat decent. O priveliste incantatoare, munti de jur imprejur, un drum forestier ingust care urca la alte case tot mai sus, spre platourile Apusenilor.
In urmatoarea zi, de dimineata, am mers la cules de afine si merisoare - o munca grea dar ...delicioasa, apoi dupa amiaza am asistat la cositul si stransul fanului.

Urmatoarea zi a fost dedicata padurii - am mers kilometri buni pana in padure la taiat de lemne. Pe drum am oprit la casa din munte unde de primavara pana toamna stau animalele. Lucrul cu busteanul nu este usor deloc, arborii trebuie sortati inainte de taiere, apoi curatati de crengi  si taiati la o anumita lungime, apoi urmeaza incarcatul si depozitatul acasa.


Dupa atatea zile in care am vazut cum traiesc motii si munca pe care o depun in fiecare zi am hotarat sa mergem si sa vizitam cateva obiective turtistice. Am pornit spre Scarisoara dar pestera era inchisa si drumul pana acolo era tot inchis findca se repara( n.r.- drumul pe valea Ordancusei a fost integral asfaltat la standarde europene!).

Daca tot nu puteam merge la Scarisoara, am ramas la Pensiunea Mama Uta, am mancat(o pensiune si o mancare cum nu am intalnit), am stat de vorba si am hotarat sa vedem cate ceva prin zona iar  a doua zi sa mergem la Cluj si Turda.


Foarte de dimineata am plecat din Arieseni spre Turda ca sa vedem Salina si Cheile Turzii. Nu am mers direct spre Cluj, am ocolit putin, timp aveam asa ca am zabovit putin prin statiunea Belis-Fantanele- care este foarte linistita si frumoasa. Barajul si hidrocentrala subterana precum si lacul creau un peisaj extraordinar.

De acolo, cu viteza melcului si fascinata de peisaj am plecat cu parere de rau, am mai oprit la Lacul Tarnita(60 de  metri adancime) unde am admirat lacul si barajul.

Era duminica dupa amiaza, iar pe la ora 16-17 Clujul era linistit, aproape pustiu. L-am vazut in graba, era prea tarziu sa mai vizitez ceva.


La intrarea in Turda, era aglomeratie mare, in curand am aflat ca avea loc un festival. La salina nu mai puteam merge pentru ca ultima intrare era la ora 17.
Am fugit spre Cheile Turzii cand soarele dadea sa apuna, crezand astfel ca am timp. Am gresit. Pana am coborat serpentinele deja incepea sa se intunece. Am vorbit cu un domn de la intrarea in chei si mi-a zis ca ar fi mai bine sa revin maine dimineata. Am inaintat putin,  insa mi-am dat seama ca nu are rost sa continui.

Sofia ne va impartasi din experientele sale in Cheile Turzii, in episodul urmator.