Hai să îndrăznim mai mult!
Hai să trecem în revistă cele 101 locuri pe care trebuie să le vedem și despre care nu am auzit până acum. Bifați pe listă, într-un comentariu sau pe pagina de facebook dacă sunteți fericitul posesor al unei poze cu locul acela necunoscut dar plin de farmec.
Trimiteți poza și hai să împărtășim cu ceilalți, FRUMUSEȚILE ASCUNSE ALE ROMÂNIEI.
1. Încuietoarea ușii sacristiei de la biserica fortificată din Biertan,
obiectiv aflat în patrimoniul mondial UNESCO. Sunt 13 încuietori
acționate simultan. Încuietoarea este construită în 1515! și este unică
în România. Tot acolo se află și o cameră a soților, cu rol împăcare,
excelent exemplu de implicare a comunității. Mai multe în altă postare- AICI.
2. Crângul ( cătunul ) CASA DE PIATRĂ, cea mai înaltă așezare permanentă din România, situată la 1400 de metri, în inima Munților Apuseni, pe drumul spre vestitele peșteri Coiba Mare și Coiba Mică.
3. Drumul roman de la Bocșa până la Biniș, din județul Carș- Severin, păstrat destul de bine de aproape 2000 de ani, pe o lungime de 5 kilometri( secolele II-III).
4. Rezervația de zimbri Pădurea Neagră de la Bucșani din județul Dâmbovița, cea mai mare din țară, cu peste 40 de exemplare.
5. Schitul rupestru Corbii de Piatră, din satul Jgheaburi, comuna Corbi, județul Arges, cu cea mai veche pictură din Țara Românească.( sursa foto:corbiidepiatra.ro)
6. Cheile Bistriței de lângă Costești( unde se află vestiții tovanți sau ,,pietrele care cresc,,), județul Vâlcea, foarte înguste și cu cruci sculptate în pereții stâncilor.
7. Abația cisterciană de Cârța. Cea mai veche construcție gotică din România(1202) și cea mai estică locație pe care au avut-o călugarii cistercieni, un ordin monahal din Franța secolelor de după Marea Schismă.
8. Ruinele castrului roman din secolele II-III, singurul
care mai păstrează zidurile și întăriturile. Localitatea Surducu Mic,
comuna Forotic, județul Caraș -Severin.
9. Plantația de bambus din localitatea Gurasada, județul Hunedoara, plantă de climă tropical umedă, adaptată în această parte de țară, cu multiple întrebuințări.
10. Cea mai veche biserică de lemn din lume- Biserica Nașterea Maicii Domnului-Deal, construită în 1364 cu refacere ulterioară în secolul al XVIII lea. În apropiere Biserica Nașterea Maicii Domnului-Vale, care este monument UNESCO.
11. Peștera cu picturi rupestre din paleolitic, cu desenul Calul de la Cuciulat, descoperit în peștera Cuciulat, unul dintre enigmaticele obiective istorico-carstice din țara noastră.
12. Rezervația naturală Focul Viu, din satul Terca, comuna
Lopătari, județul Buzău, cu flăcări de jumătate de metru generate de gazul
care vine printre stratele pământului.
13. Mina de petrol de la Sărata Monteoru, comuna Merei, județul Buzău, o veche formă de exploatare a petrolului, de la inceputul secolului al XVIII lea.( sursa foto:aici)
14. Primul parc dendrologic din țară( cu specii deosebite și diferite de plante, arbusti și arbori), declarat în 1892, cu rezervație de stejar roșu, în comuna Mihăești, judetul Argeș.
15. Cel mai vechi teatru din țară care funcționează la Oravița. Numit azi Mihai
Eminescu, este un monument în stil baroc-vienez, ridicat între anii 1815-1817,
cu un muzeu de istorie a teatrului. Tot în oraș, un inedit muzeul al
farmaciei.
16. Cele două izbucuri( izvoare carstice) din comuna Poșaga, județul Alba, unul cu apa caldă numit Feredeul și altul cu apă rece numit Bujorelul, care își păstrează calitațile tot timpul anului, indiferent de fluctuațiile metorologice.
17. Obiceiul ciudat al localnicilor din comuna Râciu, județul Mureș, de a
înconjura biserica de trei ori înainte de a intra în biserică la
slujbă. Un ritual care se întâmplă tot timpul anului, nu doar la Paște sau de alte sărbători importante.
18. Parcul dendrologic din satul Bazoș, comuna Recaș,
județul Timiș, cu un aranjament unic în țară după culorile plantelor și
copacilor( pe criterii de varietate, contrast, sau armonie).
19. Colecția de săgeți otrăvitoare africane din casa Zapolya (secolul al XV lea), orașul Sebeș (județul Alba). Casa este transformată azi în muzeu de istorie și etnografie, artă și științele naturii.
20. Turnul înclinat al bisericii evanghelice din satul Ruși, comuna Slimnic, județul Sibiu, cu o înclinare puternică din cauza unei alunecări de teren. Biserica este azi părăsită, din cauza plecării sașilor, dar se poate vizita.
21. Biserica Coconilor sau a Beizadelelor de la Suceava cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, ctitorie a lui Vasile Lupu din 1642.
22. Stațiunea Poiana Mărului-Muntele Mic, din comuna Zăvoi, județul Caraș-Severin, unde se află cel mai lung telescaun din țară în lungime de 3,5 kilometri.
23. Rezervația botanică cu bujori de stepă de lângă Zau de Câmpie, județul Mureș, unică în Transilvania. Asta pentru că zona de stepă cu ierburi uscate, se găsește în mod natural în sud-estul țării, în Bărăgan și Dobrogea.
24. Cimitirul de la Sulina unde
sunt morminte ale credincioșilor diferitelor confesiuni. Cunoscut în
perioada interbelică ca un porto-franco cosmopolit, aici își află odihna
veșnică oameni de următoarele confesiuni: ortodoxă, ortodoxă de stil
vechi, ortodoxă de rit vechi, romano-catolică, greco-catolică,
protestantă, musulmani, ortodoxă- armeană, iudaică/mozaică, etc.
25. Ruinele unei așezări monahale, cu picturi rupestre din satul Șinca Veche, comuna Șinca, județul Brașov. Promovată ca obiectiv turistic pe o pagina de fb- AICI.
26. Mânăstirea Răducanu, de la Târgu Ocna, cu biserica fortificată Buna Vestire, cu pisania în limba franceză- singura din țară.
27. Voronețul”
Banatului, o mânăstire pictată la
exterior, din comuna Glimboca, județul Caraș Severin, care aduce cu vestita
ctitorie bucovineană. O zonă cu oameni gospodari, unde casele tradiționale au ocol întărit; Postarea -
AICI. Click pentru
locatie-aici.
28. Defileul Latoriței
din Muntii Lotrului, creat de afluentul Lotrului în șisturi cristaline gnaise și
roci mezozozice, socotit cel mai frumos din țară cu doua lacuri de acumulare aparute in albie, Galbenu si Petrimanu.
Postarea AICI.
Link catre google maps-
AICI
29. Mânăstirea Cobia din județul Dâmbovița, o minune de bisericuță placată cu cărămidă smălțuită, un adevărat Voroneț al Munteniei, unde domină galbenul, ocrul si albastrul de Siena, ctitorită de o...italiancă, fostă Doamnă a Țării Românești, Ecaterina Salvarezzo.
30. Colonia de dropii
din comuna Nicolae Titulescu, județul Olt, singura colonie de păsări de stepă
din România. Din păcate nu știu dacă mai există, mai ales că noi, românii, n-am
știut să ocrotim cea mai mare pasăre din zona temperată. Bine că au făcut asta
ungurii. Bravo!
31. Pădurea de Piatră
din Gâlgăul Almașului, Munții Meseș, județul Sălaj. Nu seamănă cu celebrele
păduri de piatră din lume, dar aceasta are forme sculptate în piatră de apa pluvială
și de vânt, oferind un spectacol unic în mijlocul unei zone împădurite;
Mai este numită si
Grădina Zmeilor, - am găsit un articol interesant; click pe link.
32. Podul natural de la Grohot, din Țara Moților,
al doilea pod natural de piatră din România, după cel de la Ponoare. Nu este
cunoscut decât în lumea drumeților și a speologilor, dar este relativ accesibil;
33. Cheile Vârghișului
și peștera Merești, cea mai mare peșteră din Carpații Orientali-destul de
săraci în forme carstice-, și cele mai spectaculoase chei din Munții Perșani,
un veritabil mozaic petrografic;
Click aici pentru locatie.
34. Pădurea de castani
de la Tismana,
singura pădure compactă de castani comestibili din țară, cu arbori de sute de
ani și cu o producție de castane de câteva tone pe an, într-un decor submediteranean
în care se mai întâlnesc, iasomie, liliac și scumpie, la marginea Podișului
Mehedinți;
35. Herghelia de la Lucina din Obcinele
Bucovinei, într-un spațiu rural neatins încă de civilizatie, situată la
poalele unei păduri de molid sub cel mai înalt vârf muntos din zona Bucovinei.
Aparține comunei Moldova-Sulița, din județul Suceava; Postarea -
AICI. Locatia pe
harta aici.
36. Poiana de narcise
de la Dumbrava Vadului
din Depresiunea Făgărașului, cea mai mare rezervație de narcise din România.
Declarată de mult rezervație botanică este situată în comuna Șercaia, din
județul Brașov;
38. Lacul Ochiul
Beiului, un frumos lac situat în Muntii Banatului lângă cascada Beușniței,
cu o frumoasă legendă inspirată de iubirea unui turc pentru o româncă. Un lac
străjuit de o frumoasă pădure de stejar și fag;
39. Mânăstirea Frățilești-Sudiți din inima Băraganului, situată în cel mai frumos ...CONAC, din sud-estul țării, care a aparținut unui vestit agronom Aurelian Pană, ucis la Aiud de comuniști.
40. Lacul de
acumulare Pecineagu de pe Dâmbovița și cabana Vidra, situate într-un cadru
natural deosebit, în unii din cei mai sălbatici și neexplorați munți din
România, Munții Iezer;
Click aici pentru locatie.
41.
Vulcanii noroioși
de la Monor
din județul Bistrița Năsăud și de la Filiaș din județul Harghita. Singurele
zone cu asemenea fenomene din Transilvania, după cei de la Hășag, dispăruți de
un timp , despre care am scris
aici;
42. Lacul Pețea și
nufărul unicat Nymphaea lotus din stațiunea bihoreană 1 Mai, care vegetează
în apele termale de peste 40 de grade, împreună cu un melcușor, relict glaciar.
Cel mai nordic punct unde se întâlnește acest nufăr, înrudit cu cel de Nil,
numit și floarea faraonilor;
43. Canaraua(-lele) Fetii, mini canioane
săpate în calcarele Podișului Oltinei, din sudul Dobrogei, un peisaj selenar o
reluare în mic a fenomenelor din Marele Canion. Sunt mândru să spun că am ajuns
aici, la capătul lumii...noastre.
Citește articolul!
Locatia pe hartă -
AICI.
44. Valea Cernei și
Lacul Valea lui Iovan construit pe acelasi râu, în inima Grupei Retezat-Godeanu,
cu numeroase forme carstice și cu plante de origine mediteraneeană, vecin cu
zona Gura Apei;
Click aici pentru locatie.
45. Pădurea Mociar de
lângă comuna Gurghiu din județul Mureș, la poalele munților cu același
nume. Considerată cea mai veche pădure din țară, la concurență cu
Codrii
seculari de la Slătioara, din zona Giumalău-Rarău. Zonă cu tradiții vechi, cu
poieni de narcise și lalele si cu păduri -parcuri dendrologice;Click pentru locatie
AICI.
46. Semeringul bănățean,
o cale ferată și un tren care leagă Oravița de Anina, construită în secolul al
XIX lea cu numeroase poduri, viaducte și tuneluri, operă de inginerie feroviară
a austriecilor, care au o cale ferată asemănătoare.
Click
aici pentru locatie.
47. Biserica Sf. Ioan Botezătorul din satul Teţcoiu, com. Mătăsaru, jud. Dâmboviţa, construită în 1809 cu picturi deosebite;
48. Biserica de lemn Sf. Arh. Mihail şi Gavril din satul Rogoz, oraş Târgu Lăpuş, jud. Maramureş, construită în 1663 cu decoraţiuni şi picturi din 1785;
49. Cetatea romana Libida( Ibida), din apropierea satului Slava Rusa, jud Tulcea, considerată de arheologi cea mai mare cetate din acele timpuri.
50. Schitul Lespezi din satul Posada, oraş Comarnic, jud. Parhova, cu biserica Sf. Treime din 1661 pictată de renumitul Pârvu Mutu;
51. Castelul regelui Alexandru al Serbiei de la Bocsig, ridicat în 1860 și construit în stil renascentist târziu.
52. Biserica Înălţarea Sf. Cruci din comuna Pătrăuţi, jud. Suceava, ctitorită la 1487 de Ştefan cel Mare, cu valoroase picturi interiore şi exterioare, despre care am scris
aici;
53. Biserica evanghelică fortificată din Saschiz , jud. Mureş, ridicată la 1493 cu un turn gotic ce domina ansamblul ridicat în 1832;
54. Biserica Sf. Gheorghe din cadrul mânăstiri Sf. Ioan cel Nou,
din oraşul Suceava, ridicată la 1514, cu picturi murale, catapeteasmă
de la 1796, turn clopotniţă şi acoperiş din ţigle smălţuite, unde se
află şi moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava;
55. Biserica de lemn Sf. Arh. Mihail şi Gavril, din satul Plopiş, com. Şiseşti, jud. Maramureş, ridicată în 1796;
56. Biserica Sf. Arh. Mihail şi Gavril din satul Surdeşti,
com. Şiseşti, jud. Maramureş, ridicată la 1721, cu picturi interioare
tempera pe pânză, cu al doilea turn din ţară de 54 metri, după cel al
mânăstirii Bârsana de 62 de metri!
57. Biserica Sf. Petru din comuna Valea Viilor,
jud. Sibiu, ridicată în secolul al XIII lea, şi fortificată în secolele
următoare, cu ziduri groase şi înalte de până la 8 metri monument UNESCO;
58. Ruinele cetăţii feudale ţărăneşti din com. Câlnic, jud. Alba, construită înainte de 1267 cu biserică şi ziduri de apărare şi cu un turn numit Donjonul Siegfried;
59. Cetatea ţărănească cu biserica evanghelică din satul Viscri, jud. Braşov, construită între secolele XIII-XVI în stil gotic şi adusă în actualitate de vizitele Prinţului Charles;
60. Biserica de lemn Naşterea Maicii Domnului-din Vale, din com. Ieud, jud. Maramureş, ridicată începând cu 1699, supranumită Catedrala de lemn, cu o colecţie de icoane pe sticlă;
61. Gura Haitii-
localitate situată lângă Şaru Dornei, la poalele Munţilor Călimani,
lângă craterul cu același nume. Peisaj patriarhal de lume uitată, cu
oameni primitori și calzi, cu 12 Apostoli, cu Pietrosu cu ai lui 2100 de
metri şi cu hribi şi smântânei din belşug. Locatia pe harta
AICI.
62. Biserica ,,Şuncă şi Slănină” din Dârjiu, judeţul Harghita, intrată în patrimonial mondial
UNESCO,
pentru spiritul comunitar unic, legat de depozitarea în turnul de
nord(chiar şi în ziua de azi) a produselor de şuncă afumată si a
cerealelor adunate sub zidurile fortificaţiei.
63. Lacul Dracului din Cheile Nerei,
judeţul Caraș-Severin, situat pe un tăpşan carstic la câţiva metri de
râu, într-un fund de peşteră ce dă apei lacului un albastru turcoaz
ireal. Cu o legendă cu Aghiuţă, păcălit de un cioban, cu ştiuci uriaşe
venite din Dunăre pe Nera și vipere cu corn ce vegetează pe coclaurii
Munţilor Aninei.
64. Dealul sau Malul de Răsună
din comuna Bezdeaz, judetul Dâmboviţa, format din plăci subţiri de
ardezie colorată, înalt de 25 de metri și care răspunde cu un ecou de o
claritate de cristal, turiştilor care vin în zonă să vadă corzile de
instrument muzical…natural.
65. Detunatele
din Munţii Metaliferi, formate din mii de ,,tuburi de orgă’’ ce se
înalţă spre cer, până la peste 1200 de metri, în fapt coloane de bazalt
de formă paralelipipedică, ce cad cu zgomot de tunet şi se sparg la baza
muntelui. Localitatea din care se ajunge este Bucium iar aici se pot
vedea două Detunate: Goală (fără vegetaţie) şi … Flocoasă(cu vegetaţie).
66. Schiturile, chiliile și bisericuţele săpate în stâncă,
din comuna Bozioru, judeţul Buzău, zona cu cele mai multe asemenea
construcţii din România de sub munte, adică din Subcarpaţi, în acest caz
cei de Curbură.
67. Şoseaua Transalpina,
ce traversează culmile principale ale Grupei Parâng din Carpaţii
Meridionali, şosea pietruită și parţial asfaltată situată la cea mai
mare altitudine din ţară, 2145 metri în pasul Urdele. Ea leagă Novaciul
din Subcarpaţii Getici de Sebeş din Culoarul Orăştiei.
68. Mânăstirea Vovidenia, din satul Slava Rusă, com. Slava Cercheză, judetul Tulcea, singura mânăstire de maici, de rit vechi din
LUME!
69. Biserica monument UNESCO din Ghelinţa, judetul
Covasna,
în picioare din secolul al XIII –lea, cu picturi şi icoane pe un tavan
casetat, uitată de România si adusă în faţă de patrimoniul mondial, care
o aşează lânga celebra Coloană a lui Brâncuşi, începând cu 1993.
Locatia pe hartă-
AICI.
70. Povestea tristă a lacului Bezid de lângă Sângeorgiu de Pădure,
în judeţul Mureş, care a înghiţit satul cu același nume, în urma
deciziei autorităţilor comuniste. Ca o palmă peste timp, turla bisericii
catolice din zonă răsare stingheră dintre apele ,,lacului cu case".
71. Coronini,
judeţul Caraş-Severin, cu lacul carstic Vârtacul lui Pitra din comuna
cehească Sfânta Elena, cu
stânca Babacai de pe Dunăre, cu peștera Gaura
Chindiei ce are desene rupestre şi cu ruinele cetăţii Sf. Ladislau.
72. Podurile de lemn acoperite
din Bistriţa Năsăud, realizări tehnice impresionante din perioada
stăpânirii austro-ungare, de la Nimigea, Lunca Ilvei, Ilva Mică, Feldru,
Coşbuc, etc.
73. Biserica (fost monument UNESCO),
din satul Teţcoiu, comuna Mătăsaru, judeţul Dâmboviţa, cu picturi
deosebite, ridicată în secolul al XIX lea şi despre care s-au auzit
extrem de puţine lucruri şi care nu figurează nicăieri pe internet!
74.
Cascada ,,Săritoarea Bohodeiului"
de lângă comuna Pietroasa, judeţul Bihor, din Munţii Bihor, a treia
din ţară după căderea de apă, are nu mai puţin de 80 de metri înălţime,
complet sălbatică şi anonimă printre frumuseţile Apusenilor.
Locatia pe harta
AICI.
75.
Mânăstirea Uspenia,
din satul Slava Rusă, comuna Slava Cercheză, judeţul Tulcea, situată
lângă cea mai mare cetate romană din ţară-Libida-, singura mânăstire de
călugări, de rit vechi din țară.
76. ROMÂNAȘI- ȚARA CERGILOR ȘI A LALELELOR PESTRIȚE. Pozitie pitorească la poalele micilor dar împăduriților munți ai
Meseșului( capătul nordic al Apusenilor), situată la maxim 15 kilometri
de Zalău, pe E 81. Obiective turistice religioase: biserici de
lemn pictate în satele Chichișa, Ciumârna, Păușa, Poarta Sălajului și
Romita( secolele XVII-XIX);
77. BOZIORU- ȚARA BISERICUȚELOR ÎN STÂNCĂ. Ocomună cu vreo trei sate, situată în zona de interferență
subcarpato-carpatică, de la Curbură; pe drumul comunal 230L care face
legătura între Buzau-Berca- Gura Teghii, la 45 de kilometri de resedința
de județ. Atractiile turistice, dincolo de peisajul deluros cu
păduri de amestec, este dat de mulțimea bisericilor și schiturilor
săpate în stânca dealurilor subcarpatice: asezările monastice din satul
Nucu, mânăstirea Sf. Gheorghe, ctitoria lui Mihai Viteazu, bisericile în
stâncă Peștera lui Iosif, Fundătura, Schitul lui Agaton, Peștera lui
Dionisie Torcătorul, Biserica Piatra Găurită.
78. Satul Românești ( com. Tomești , județul Timiș), cu un izvor cu apă termală, cu puteri tămăduitoare, situat în incinta
Mânăstirii Izvorul Miron( construita între anii 1911-1922), iar în apropiere, peștera unde se desfășoară concerte camerale, cu o sală cu o acustică extraordinară.
79. Cel mai vechi clopot din Țara Românească din 1385, situat la Mânăstirea Cotmeana( jud. Argeș), aflat în turnul clopotniță( 1857).
80. Cel mai vechi ceas din Transilvania, aflat în turnul( 59 metri înălțime) bisericii evanghelice fortificate din Cisnădie, biserica cetate foarte bine păstrată cu patru turnuri și cu o orgă monumentală în interior.
81. Biserica evanghelică din cetatea Cisnădioarei construită înainte de 1223, considerată cea mai veche biserică în stil romanic din România.
82. Târgul de Floci, un mare oras medieval din Bărăgan, situat aproape de confluența Ialomiței cu Dunărea. Un oraș strălucitor cu un destin trist, legat puternic de domnia lui Mihai Viteazu și de comertul cu
FLOCI, adică cu
LÂNĂ!
83. Barajul Pecineagu, situat pe Dâmbovița într-un decor dominat de cristalinul munților Iezerului și Făgărașului, pe un drum unde multă lume se oprește doar în Culoarul Bran -Rucăr, la pensiunile sardele din Moeciu.
84. BAIA, comuna suceveană cu un trecut glorios și un prezent nepăsător. Singura localitate care se poate mândri cu trei biserici domnești, lăsate de Alexandru cel Bun, Petru Rareș și Ștefan cel Mare.
85. Ţara Haţegului- (biserica Densuş de la
rodiq)
este regiunea aferentă Depresiunii Haţeg, situată între Munţii Poiana
Ruscă la vest, Munţii Retezat la sud, Munţii Şureanu la est şi Culoarul
Orăştiei la nord.
Obiective Turistice: Biserica
Densuş; Rezervaţia de zimbri din Pădurea Slivuţ; Biserica Sântămaria
Orlea; Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei aflate în patrimoniul UNESCO
şi Mânăstirea Prislop din satul Silvaşu de Sus, acolo unde se află
mormântul părintelui Arsenie Boca.
86. Ţara Lăpuşului- (emaramures.ro)
este regiunea suprapusă peste Depresiunea Lăpuş, încadrată la sud de
abrupturile Podişului Someşan şi Culmea Breaza iar la nord de Munţii
Ţibleşului, în vest se află Culmea Preluca(Dealurile de Vest).
Obiective Turistice:
bisericile din lemn cum este cea din satul Rogoz, monument UNESCO sau
Mânăstirea Rohia, unde este mormântul preotului Nicolae Steinhardt;
87. Ţara Oaşului-

este regiunea care se suprapune peste Depresiunea Oaşului, situată la
poalele Munţilor Oaş, cu deschidere către Dealurile şi Câmpia de Vest,
pe teritoriul judeţului Satu Mare.
Obiective turistice:
porţile monumentale de lemn; sărbătorile primăverii ca ,,Sâmbra oilor"
din comuna Certeze; muzeul Ţării Oaşului din oraşul Negreşti Oaş;
88. Ţara Maramureşului-( prietenii de la
jurnal de calatorii)
este asociată marii depresiuni intramontane a Maramureşului, dar şi
zonelor aferente din judetul cu acelasi nume. Este marginită la est de
Munţii Maramureşului, la sud şi vest de Munţii Rodnei, Ţibleş şi Gutâi,
iar la nord de Tisa, unde se află graniţa cu Ucraina, continuându-se şi
dincolo, cu regiunea omonimă din ţara vecină.
Obiective turistice:
bisericile din lemn intrate în patrimoniul mondial UNESCO:
Bârsana(biserica din sat şi nu mânăstirea!!!), Poienile Izei, Surdeşti
etc. apoi tradiţiile şi obiceiurile păstrate de sute de ani; Cimitirul
vesel de la Săpânţa dar şi cergile realizate aici; Memorialul victimelor
Comunismului de la Sighet; mocăniţa de pe Valea Vaserului; staţiunile
balneoclimaterice de la Ocna Şugatag şi Coştiui sau Complexul turistic
Borşa.
89. Ţara Loviştei- (statiunea Voineasa de la
turism-blog)
este situată între grupele montane ale Carpaţilor Meridionali, între
Făgăraş la est şi Parâng la vest. Depresiunea Loviştei cuprinde spatiul
mai larg creat de râul Olt, la confluenţa cu Lotrul.
Obiective turistice:
Mânăstirea Cornetu, singura pe sub care trece calea ferată!; Turnul lui
Doancă, din epoca romană; Defileul Latoriţei şi valea Lotrului cu
staţiunea Voineasa.
90. Ţara Bârsei-
(de la promoturism.ro) suprapusă peste partea de central-sudică a
Depresiunii Braşovului, cu nume luat de la râul şi munţii din apropierea
oraşului cunoscuţi sub numele de Postăvaru si Piatra Mare. Mărginită de
munţii cu acelaşi nume la sud, de Munţii Perşani la vest, Întorsurii la
sud-est şi porţiunile nordice ale Depresiunii Braşovului adică
Depresiunea Baraolt şi Depresiunea Târgu Secuiesc.
Obiective turistice:
oraşul medieval Braşov cu toate construcţiile şi bisericile vechi;
staţiunea de sporturi de iarnă Poaiana Braşov; cetăţile ţărăneşti de la
Feldioara, Hărman, Rotbav, Râşnov şi Prejmer, ultimele în patrimoniul
UNESCO; sărbătorile tradiţionale cu influente săseşti;
Cetatea Codlei.
91. Ţara Moţilor- (de
la mine!) este una dintre puţinele ,,ţări" care nu se suprapune în
întregime peste o depresiune tectonică. În acest caz valea Arieşului
reprezintă inima acestei ,,ţări". Este mărginită de două
,,ţări,, la vest şi anume cea a Beiuşului şi cea a Zarandului , iar spre
est de Munţii Trascăului, spre sud de Munţii Metaliferi , iar spre nord
de Munţii Vlădeasa. Veche vatră de trăire şi cultură românească, supusă
la numeroase oprelişti, a generat cunoscutele răscoale conduse de Horea
sau de Avram Iancu. Zona aceasta mai poartă numele şi de ,,Ţara
Ţopilor,, adică a lemnarilor, undeva între Vidra si Albac, şi a
,,Băeşilor,, adică a minerilor, undeva între Câmpeni şi Brad.
Obiective turistice:
Panteonul moţilor de la Ţebea, lângă Brad, cu gorunul lui Horea; Muzeul
aurului din Brad; obiectivele carstice cu peşteri, izbucuri, avenuri şi
chei din platourile carstice
Scărişoara, Padeş, Rădeasa, etc. sau
Detunatele; Muzeul memorial Avram Iancu şi Târgul de pe Muntele Găina, ambele în comuna Vidra;
Mănăstirea Lupşa; localităţile turistice Gârda de Sus, Arieşeni( cu pârtii de schi), Albac, Horea, Poiana Vadului.
92. Ţara Dornelor-
(tot de la mine!) zonă recunoscută cu ,,inima" în centru Depresiunii
Dornelor, zonă înconjurată de Munţii Suhard la vest, Călimani şi
Giumalău la sud, Obcina Feredeu la nord şi Obcina Mestecăniş la est.
Obiective turistice: staţiunea balneoclimaterică
Vatra Dornei,
cu posibilităţi de drumeţie pe Ouşoru, pe Suhard, pe Giumalău sau în
Călimani; turbăriile-mlaştini oligotrofe- Poiana Stampei şi
Şaru Dornei; tradiţiile şi obiceiurile de iarnă de la Dorna Candrenilor, Carlibaba şi Şaru Dornei; satul
Gura Haitii cu acces în Parcul Naţional Călimani şi la exploatarea de sulf;
Cheile Bistriţei sau ale Zugrenilor;
93. Ţara Vrancei- ( mascati din Nereju, de
aici)
o regiune de poveste care se întinde peste Depresiunea subcarpatică a
Vrancei, extinzându-se şi peste dealuri, către Odobeşti şi Vidra şi
către Munţii Vrancei, legată de legendele Vrâncioaiei şi de Ştefan cel
Mare.
Obiective turistice:
defuncta staţiune Soveja, cu mausoleul eroilor căzuti în Primul Război
Mondial şi cu casa memorială a geografului Simion Mehedinţi; costumele
şi măştile populare tradiţionale; Cascada sau Săritoarea Putnei, lângă
localitatea turistică Lepşa; târgurile şi nedeile tradiţionale de la
Vidra şi Nereju.
94. Ţara Făgăraşului-Oltului
numită în documente Terra Blachorum- situată la poalele Munţilor
Făgăraş, între abrupturile podişului Hârtibaciului sau Târnavelor şi
abruptul şi mai impresionant al Munţilor Făgăraş, mărginită la est de
Munţii Perşani şi Ţara Bârsei şi la vest de Mărginimea Sibiului.
Obiective turistice: Cetatea Făgăraşului cu bustul Doamnei Stanca; Complexul turistic Sâmbata de Sus,
Herghelia de la Sâmbăta, Mânăstirea Brâncoveanu; Muzeul memorial al lui
Badea Cârţan de la Cârţişoara; traseele turistice spre munţii Făgăraş; nordul şoselei
Transfăgărăşene; casele săseşti şi tradiţiile populare.

95. Ţara Zarandului-( sursa
aici)
este situată în ulucul depresionar dintre Munţii Codru-Moma la nord şi
Muntii Zarandului la sud, având o deschidere largă spre Câmpia de Vest
şi legături pe valea Crişului Alb cu Ţara Moţilor, iar peste culme la
nord cu Ţara Beiuşului.
Obiective turistice:
orasul Sebiş cu un monument de arhitectură ,,Clădirea Morii" cu 365 de
ferestre; muzeul memorial al scriitorului Ioan Slavici în castelul
Bohus; cetatea Ineului cu monumetul închinat lui Gheorghe Doja;
staţiunea Moneasa cu ape termale şi cu exploatarea de marmură;
rezervaţia ,,Dosul Laurului,, cu o poiană de laur, unică în ţară;
96. Ţara Chioarului- ( sursa
aici)zona
situata la sud de depresiunea Baia Mare şi la vest de Ţara Lăpuşului,
încadrată ce Podişul Someşan şi Culmea Preluca la sud şi est şi de
Dealurile de Vest la vest;
Obiective turistice: zonă folclorică cu coruri bărbăteşti şi de fluieraşi şi etnografică cu case tradiţionale;Cheile Chioarului;
97. Ţara Codrului- mai puţin
cunoscută şi mai izolată, este situată în nordul Dealurilor Silvaniei,
de o parte şi de alta a Culmii Codrului, în fapt un mic munte cristalin
cu o lungime de 28 de kilometri, este marginită la sud de zona Cehului
Silvaniei, la vest de treptele mai joase ale dealurilor ce coboară spre
Câmpia Someşului, iar la est de Depresiunea Baia Mare şi de Ţara
Chioarului.
Obiective turistice
deosebite nu are, doar că păstreaza bine tradiţiile şi obiceiurile unei
populaţii româneşti statornice şi mândre, într-o zonă apărată natural,
cu păduri întinse de fag şi stejar;
98. Ţara Năsăudului- ( sursa
aici)regiunea
suprapusă peste dealurile cu acelaşi nume din nordul Transilvaniei,
situată la poalele Munţilor Rodnei şi Ţibleşului;
Obiective turistice:
portul popular deosebit al bărbaţilor cu pălării cu pene de păun;
casele memoriale ale scriitorului Liviu Rebreanu şi ale poetului George
Coşbuc în localităţile cu acelaşi nume; staţiunea balneoclimaterică
Sângeorz Băi;

99. Ţara Beiuşului- ( biserica de lemn din Rieni, sursa
aici)suprapusă
peste depresiunea-golf cu acelaşi nume, traversată de Crişul Negru,
mărginită la nord de Munţii Pădurea Craiului, la sud de Munţii
Codru-Moma, cu legături intense cu Ţara Moţilor, peste pasul Vârfurile
şi cu Ţara Zarandului, cu deschidere mare către Câmpia şi Dealurile
Crişene;
Obiective turistice:
puncte de plecare din oraş, către Peştera Meziad, către comuna Pietroasa
unde se află Peştera Urşilor( sat Chişcău); bisericile din lemn din
Petreasa, Rieni,Tutoreni,Tărcăiţa, Brădet; centre de artă populară cu
costume populare, ţesături, mobilier, porţi sculptate, ceramică,
cojocărit, dansuri populare; punct de plecare către staţiunea Stâna de
Vale din masivul Vlădeasa şi către platoul carstic Padiş-Cetăţile
Ponorului;Valea Sighiştelului.
100. Cheile Întregalde, situate la doar câțiva zeci de kilometri de Alba Iulia, un mic paradis unde vegetează la cea mai joasă altitudine FLOAREA DE COLȚ.
101. Schitul Daniil Sihastru, aflat în inima codrilor Putnei, departe de civilizatie. Un schit cu un trecut dureros, care se află la kilometri de mers prin pădure de
Sihastria Putnei, un alt loc binecuvântat. Postarea-
AICI.