miercuri, 11 aprilie 2012

Cetatea Câlnic- Alba. Monument UNESCO.

Accesibilă dar necunoscută, în sudul județului Alba, în acel ghimpe administrativ care se înfiripă între Hunedoara la vest  și Sibiu la est, se află singura dintre cetățile transilvane din patrimoniul mondial( în 1999 este inclusă pe lista UNESCO), care aparține acestui judet. Celelalte cetăți și biserici fortificate săsești se află pe teritoriul județelor Sibiu ( ex. Valea Viilor), Brașov( ex. Prejmer și Viscri) și Mureș( ex. Dârjiu și Biertan).




Pe drumul național 67 C, care în zona montană poartă numele de Transalpina, și care se termin

luni, 9 aprilie 2012

Unde să mergi de Paște în România Rurală

Dincolo de regiunile turistice consacrate, se află o Românie rurală cu tradiții destul de bine păstrate și cu obiective  naturale sau antropice de vizitat în perioada sărbătorilor. Am identificat cinci astfel de comune din diferite județe ale țării, despre care nu știați mare lucru. 

1. ROMÂNAȘI- ȚARA CERGILOR ȘI A LALELELOR PESTRIȚE

Plusuri
- pozitie pitorească la poalele micilor dar împăduriților munți ai Meseșului( capătul nordic al Apusenilor), situată la maxim 15 kilometri de Zalău, pe E 81;
- obiective turistice religioase: biserici de lemn pictate în satele Chichișa, Ciumârna, Păușa, Poarta Sălajului și Romita( secolele XVII-XIX);
-surs- vinsieu.ro
- sărbătorile tradiționale Maialișul( 20 mai) și Fântăna lui Simion Bărnuțiu( ultima duminica din mai) și confecționare de cergi tipice meleagurilor sălăjene;
- poiana cu lalele pestrițe din satul Poarta Sălajului, plus ruinele daco-romane de la Porolisum( Moigrad) și stâncile din Grădina Zmeilor de la Gâlgăul Almașului;
- la câtiva kilometri, comuna Hida cu două conace din secolele XIX-XX și câteva biserici de lemn cu picturi interioare.
- locatia comunei pe google maps-aici.

Minusuri

- lipsa pensiunilor( cele mai apropiate sunt la Cuzăplac, Zalău sau Șimleul Silvaniei)
- drumurile comunale și judetene nemodernizate.

miercuri, 4 aprilie 2012

Supa crema de ardei copti

Invitația -Aici.
Motto-ul acestui miniproiect l-am găsit într-o carte de bucate, vinuri și obiceiuri românești( Ed. Paideia, 2008) scrisă de regretatul Radu Anton Roman:

,,...în spectacolul care tocmai începe, scenografia și costumația corecte sunt: copil bine educat dar desculț, murdar și flămând, bunica gălăgioasă, dar pâinea lui Dumnezeu, curtea țărănească, cu iarbă moale, nuci și flori de regina nopții, și seara, ca o amețeală blândă și misterioasă de pe cea lume, lumini arămii ce se sting într-un început leneș, aproape adormit, de toamnă târzie, se aud harapnice depărtate, aici sunt un sunet ce confirmă pacea, ca și năvala bivolilor pe uliță, cu răget cald, domestic, o, Doamne, ce imagini interioare, ce cărți poștale imprimate pe sufletul meu, Ohabă, moșie nesmintită decât de amintiri prea duioase, ești mai mult decât hotarul viselor vechi și inocente, ești o închipuire".

Totul se învârtea, în acel articol, în jurul... unturii, aceea mâncată cu pâine prăjită și frecată cu usturoi ori ceapă. Ferice de cel ce se (RE)descoperă, în aceste descrieri absolut răscolitoare pentru orice suflet de copil închis în carapacea de adult (semi)corporatist.



Ţara Maramureşului ( iubită și descrisă de prietenii de la jurnal de călătorii) este asociată marii depresiuni intramontane a Maramureşului, dar şi zonelor aferente din județul cu același nume.
Este mărginită la est de Munţii Maramureşului, la sud şi vest de Munţii Rodnei, Ţibleş şi Gutâi, iar la nord de râul Tisa, unde se află graniţa cu Ucraina, continuându-se şi dincolo, cu regiunea omonimă din ţara vecină.

marți, 3 aprilie 2012

Mausoleul Eroilor de la Mateiaș


Articol scris  de Ramona Strinu. Fotografii Ramona Strinu, Sibiu.  Cont Facebook.
Un bun și frumos început pentru cea mai nouă colaboratoare a noastră. O îndrăgostită de călătorii și de ...România. Multumim Ramona!

Acum aproximativ o luna am mers dinspre Dragasani (judetul Valcea) spre Busteni. Am pornit spre Ramnicu - Valcea si am continuat pe Curtea de Arges catre Campulung Muscel.
Si cu toate ca dintotdeauna am fost pasionata de geografie, dupa ce am trecut de Campulung ne-am oprit la Mausoleul de la Mateias.
De data asta pentru lectia de istorie!

Mausoleul de la Mateias denumit si Mausoleul Eroilor se afla situat pe dealul cu aceeasi denumire Dealul Mateias din comuna argeseana Valea Mare - Pravat, la aproximativ 11 kilometri pe drumul ce leaga Campulungul de Brasov. Mausoleul a fost ridicat in cinstea eroilor romani cazuti in primul razboi mondial, insa de la doamna de la intrare am aflat ca doar pe weekend mausoleul se bucura de vizitatori.
In partea de jos se afla un muzeu de istorie cu scene de pe front si o simulare a unor scene de lupta din Primul Razboi Mondial.

Mausoleul aflat in partea superioara adaposteste in 31 de cripte, osemintele a peste 2000 de soldati romani.
Recomandare: daca va indreptati spre Brasov pe Culoarul Rucar - Bran opriti-va jumatate de ora si aici. Merita!


 

luni, 2 aprilie 2012

Un articol de Viorel Irașcu în Evenimentul Zilei

Evenimentul Zilei are o campanie numită ,,Colorăm România", în care îşi propune să prezinte o altfel de Românie. Nu cenusie, nici coruptă sau fără personalitate ci o Românie colorată frumos de poveştile locuitorilor ei. Ai acelor locuitori pentru care ţara asta mai înseamnă ceva, şi sub aspect natural, al frumuseţilor ne(re)descoperite dar  şi sub cel social, al comunităţilor şi în particular al oamenilor de excepţie.

Două poveşti am trimis, una despre Peştera Coiba Mare din Apuseni şi cealaltă despre un obicei unic de la o biserică monument UNESCO  din Harghita,  numită Dârjiu. Cea de a doua a castigat un mic premiu şi dreptul de a fi publicată în ziar. În ziarul de azi 2.04.2012.
Vă invit să citiţi articolul.
Link aici - 
http://coloramromania.evz.ro/biserica-depozit-pentru-sunca-si-slanina-monument-unesco-din-darjiu-harghita.html

Căbănuțele de la Căpâlna, pe Valea Sebeșului

Când am scris de Transalpina, multi mă întrebau unde găsesc cazare, așa că le dau un pont, și sunt sigur că nu vor regreta.
La capătul dinspre Sebeș al Transalpinei, se află comuna Săsciori, iar parte componentă a  acesteia este satul Căpâlna. Am explicat în postarea despre cetatea dacică din patrimoniul mondial UNESCO,  de ce nu trebuie făcută confuzia cu vestitele ,,Fete de la Căpâlna", din zona Jidveiului.


La intrarea în sat treceți peste un pod ce se face peste apa Sebeșului. Pierdute printre arinii, plopii și răchitele de malul râului, zăriți câteva căbănuțe, iar pe stânga drumului un mic indicator către Complexul turistic ,,Vraja vacanței". Chiar dacă sună a complex comunist de pe malul mării, vă asigur că nu veți dori să mai plecați.

Opriți-vă, pentru că nu o să regretați.
Parcați mașina în fața unei cabanuțe și trageți tare aer în piept. Strada, deși aproape, pare foarte departe; curgerea apei, strecoară în fiecare fiorul liniștilor ancestrale. Cel puțin așa am simțit eu.

Ne-am întâlnit cu domnul Ing. Bodea Vasile, proprietarul minicampingului. Un tip cald, liniștit și foarte binevoitor. Are patru cabane, în lunca râului, cu un mic loc pentru cei ce doresc să stea la cort, cu grătare pe malul apei, cu foișor pentru grupurile mai mari ce doresc sa servească masa, și cu un singur... televizor( în cabane nu este televizor, iar chestia asta este nemaipomenită- pur și simplu nu-ți trebuie!).
În căbănuțe, tot confortul. Două camere, baie, bucătărie, o mică terasă, sezlonguri, etc. Cineva s-a gândit la toate. Orice detaliu imaginat de vreun cârcotaș, nu i-a scăpat proprietarului.
În sat găsiți și magazine pentru aprovizionare și chiar o tărie la localnici, contra cost evident, sau o păstrăvărie situată la 50 de metri de complex..

Sus la baza dealului pe care se află una dintre cele șase cetăți dacice incluse în patrimoniul mondial, este construită o vilă impunătoare cu piscină și cu terasă, pentru cei ce nu preferă apropierea apei sau doresc confort sporit.
De lângă vilă pornește un drumeag-potecuță prin pădure care vă duce la cetate.
 El a fost amenajat și marcat de proprietar, iar  sus vă așteaptă o priveliște deosebită asupra întregii văi inferioare a Sebeșului. Există un drum amenajat, ceva mai lat care plecă de la indicatorul de la pod, ar fi bine să urcați pe potecă și să coborâți pe  drumeagul acela. Tot traseul nu durează mai mult de două ore.

Conatct- dl. Ing. Bodea Vasile-Viorel 0765 061 410 sau 0788 596 234 sau 0258 760 500
info@vrajavacantei.ro sau site vrajavacantei.ro.







vineri, 30 martie 2012

Invitaţie la proiectul plecatdeacasă- culinar

După un schimb de mesaje cu Andreea, proprietara blogului culinar( delicios) ,,Toată ziua în bucătărie", am decis să lansez o invitație către proprietarii de bloguri culinare în special, şi nu numai.
Pe scurt, este vorba despre ideea de a lega o zonă turistică/locație turistică sau regiune istorică din România, viztiată cândva, de o impresie culinară.

O rețetă pe care ați încercat-o acasă, o mâncare favorită de la țară sau un desert asociat cu o sărbătoare tradițională, pot fi surse pentru articol. Știu că cerința cu rețetele românești, este restrictivă dintr-un anumit punct de vedere, dar tocmai asta este provocarea.

Invitatul va scrie o postare, o va însoți de câteva fotografii cu rețeta și/sau zona vizitată. Eu voi publica în cel mai scurt timp articolul, care va include link-uri active către blogul partener sau  către rețete conexe, publicate deja de acesta. Rețelele de socializare tangente blogului plecatdeacasa vor prelua postarea și o vor distribui mai departe.

Scopul este acela de a realiza o cunoastere mai profundă a regiunilor turistice tradiționale sau  a celor nonconformiste, atât sub aspect turistic cultural/religios/balnear/etc. cât și sub aspect culinar/gastronomic.

Vă aștept cu propuneri la viocalatorul@gmail.com

Re-Descoperă România Episodul 10. Despre o călătorie în Defileul Dunării- minuni naturale și antice

Clisura/ Defileul Dunării, 140 kilometri, Lacul Porțile de Fier, Munții Banatului, Granița România /Serbia   Septembrie 2008   Două ...