Cum te relaxezi și ce mănânci în Slovacia

Ultimul episod al incursiunii noastre în Slovacia, de Crăciun, se termină cu o vizită( de fapt două) la un Aqua City și cu un mic fotoreportaj...gustos, inspirat din gastronomia slovacă.

Primul episod- AICI.
Al doilea episod-  AICI.

Poprad este un oras de mărime medie, situat la sud de salba de stațiuni montane care jalonează Munții Tatra Înaltă, la doar 8 kilometri de Tatranska Lomnica.  Deși se apropie de populația Romanului, acesta are în ,,dotare" un parc de distracții acvatice cum nu găsești, încă, în România. Combinat cu un hotel de patru stele și cu un centru de frumusețe bazat pe criogenie, Aqua City Poprad oferă o varietate neașteptat de largă de distracții acvatice și nonacvatice. Voi enumera doar uriașa piscină de dimensiuni olimpice, cele trei băi termale acoperite, topoganul cu apă, bazine exterioare cu apă de la 30 la 40 de grade, saloanele de masaj, restaurantul propriu, spațiu de divertisment pentru copii și jacuzzi-urile sau saunele.

Prețurile sunt extrem de accesibile, eu recomand pachetul familial care costă 38 de euro, pentru trei persoane, o zi întreagă. Aqua City-ul este o alternativă excelentă pentru cei ce nu vin neapărat să practice sporturile de iarnă- așa cum am fost noi- și doresc relaxare și odihnă.


Partea a doua se referă la gastronomia slovacă- Slovenska Kuria- care abundă în bunătăți de orice fel, numai cu carne sa fie. Aerul oarecum exotic degajat de bucătăria central europeană, cu influența germană (catolică sau protestantă), este întregit peste tot de salate ca element compensatoriu și de nelipsita varză.
Știti deja că central europenii nu obișnuiesc să mănânce ciorbe, un ingredient ce aparține culturii ortodoxe, est europene( rusești mai exact). Puteți găsi în meniuri supe de diferite feluri, recomandarea mea expresă este aceea de a încerca supa cu varză și cârnați, un fel de mâncărică de la noi, cu un sos ceva mai subțire, sau supa de usturoi cu un fel de crutonașe. Excelente și disponibile și dimineața și la prânz și mai ales seara(?!). Ele trebuie însoțite- obligatoriu- de un păhărel de Borovicka Spisska, băutura sau tăria lor națională.

Felurile principale încercate de noi au avut în centru cărnurile. Un fel de celebrare a Crăciunului, pe care nu l-am petrecut în țară. Dincolo de cartofii de care sunteți plictisiți, am pus câteva fotografii sugestive cu tipuri de fripturi- mai ales cea de la Grill Pub-ul din imagine, situat în centrul stațiunii Tatranska Lomnica, și unde un ...rus era specialistul în fripturi- sau alcătuirile cu umpluturi de diferite tipuri de cârnați sau chiar  porțiile de cârnați și caltaboși în sos. Nu ratați cea mai bună bere, peste cea cehească sau nemțească, nu trebuie decât să cereți o ,,local beer, please".

Prețurile nu sunt mari,  ci aș putea spune că sunt decente, de vreme ce o friptură cu permanenta sălățică- inclusă în preț, și asta  oriunde- nu depășea 7-8 euro!

Încercați să vă aventurați în satele din jurul stațiunilor unde veți găsi micile afaceri de familie cu restaurant și minipensiune, așa cum am găsit noi în Velika Lomnica( vezi fotografia!). Proprietarii vor face mâncare ca la ei acasă, în bucătărioara lor, astfel sentimentul  acela unic și gustul mâncării gătite de o gospodină nu se va pierde. El va căpăta dimensiunea gastronomică și spirituală de care aveți nevoie atunci când vă aflați în altă țară.

Mocănițele și căile ferate înguste din România

Cred cu tărie că refacerea acestor minuni tehnice poate contribui la relansarea turismului în general, şi a celui de mocăniţă în mod special, mai ales că multe sunt în zona atât de atractivă a  Transilvaniei.
Asta ar scoate din anonimat  multe regiuni care altfel se sălbăticesc, se depopulează şi cad în uitare. Cel mai bun exemplu este Mocănița de pe Vaser, din Maramureş, o afacere a unui întreprinzător elveţian, care în timp, a devenit profitabilă.
Imginaţi-vă un traseu de mocăniţă care ar străbate una dintre cele mai frumoase regiuni din Transilvania, zona de nord a Târnavelor şi sudul Câmpiei Transilvaniei. Ei bine, mocănița aceasta există și circulă între Sovata si Câmpul Cetății.

Turismul de mocăniţă are viitor.

Am în gând modul excepțional în care satul Viscri, cu biserica monument UNESCO, sărac și uitat în străfundurile județului Brașov, a fost scos din anonimat de Prințul Charles.
Câteva trasee reconstruite pe valea Hârtibaciului, în zona Pâncota, sau în Munții Apuseni, ar pune în valoare extraordinarul potențial pe care îl are Transilvania, mai ales cu imaginea  pozitivă de acum.

1.  Traseul Transilvan.
Unul dintre cele mai lungi trasee de cale ferată cu ecartament îngust pornea de la Sovata- Ungheni( la vest de Tg. Mures)- Band( cu ramificație spre Miheșu de Câmpie)- Lechința( în nordul Câmpiei Transilvaniei, zona cunoscuta pentru viile de aici). Se poate admira zona dealurilor Sovatei, pădurile seculare din nordul extrem al Podișului Târnavelor, iazurile dintre dealuri, bisericile fortificate din satele mureșene, și podgoriile de la Lechința. Din FERICIRE, în 6 august 2011  au fost redeschiși 14 kilometri între Sovata și Câmpul Cetății, urmărindu-se, pentru la anul, prelungirea traseului până la Tg. Mureș. Au fost reabilitati și 2 kilometri din mocanița care pleca din nodul feroviar Band spre Miheșul de Câmpie, începând însă dinspre Miheș spre Band. Detalii pe site-ul lor mocanitamures.webgarten.ro. Acolo, Domnul George Alistar vă ține la curent cu ultimele noutăți. Se pare că și 10 kilometri din zona Lechința vor intra sau au intrat în reabilitare. Asta chiar este o veste bună!

2. Traseul Săsesc.
Tot în Transilvania, de sud, de aceasta dată, exista o cale ferata îngustă care pornea de la Agnita, și urmărea valea Hârtibaciului, trecând prin Roșia/Cornățel, cu ramificație către Vurpar, și se oprea la Mohu, la sud de Sibiu. Zona este extraordinară prin zecile de biserici fortificate săsești( Daia, Hosman) pierdute pe dealurile pline de păduri de fag ale Podișului Hârtibaciului. O porțiune de doi kilometri a fost refăcută, în urma cu câțiva ani, o locomotivă reconditionată și două vagoane, dar proiectul stagnează din lipsă de bani. Mai nou, se pare că au rămas și fără locomotivă și vagoane, ele fiind luate de un alt întreprinzător, pe baza unui protocol ciudat. Promotorul acestei schimbări a fost o asociație  cu oameni inimoși din zonă, numită Prietenii Mocanitei-sibiuagnitarailway.com.

3. Traseul Țării Moților.
Al treilea traseu este fascinant prin bogăția uriasă de obiective turistice pe care le traversează, cum ar fi vechea vatră ortodoxă a Cnejilor Cânde, cu mânăstirea de la Lupșa. Este vorba de spre vechea linie de cale ferată îngustă care pornea de la Abrud- Câmpeni ( în inima Țării Moților) și continua pe valea Arieșului până la ieșirea din munți, la Câmpia Turzii.

4. Traseul  Zarandului.
Un traseu mai scurt dar, de data aceasta, electrificat!, mărginea versantul de vest al Munților Zarandului( către întinsa și neteda Câmpie a Aradului), zonă recunoscută pentru podgoriile sale cu vinuri seci. Traseul lega orașul Pâncota de Păuliș( unde se termina în calea ferată normală Deva - Arad), trecând prin Șiria- Covăsinț- Ghioroc- Miniș. Exista și o varianta spre Arad care urmărea paralel linia ferată normală, de asemenea electrificată.

5.Traseul Țării Oașului.

Pornea de la Bixad- vechi centru minier, trecea prin Negrești Oaș- Vama - Orașu Nou- Livada- Botiz și se oprea la Satu Mare. O zonă folclorică, cu tradiții deosebite ar încânta orice turist, cu atât mai mult cu cât traseul s-ar putea face și iarna, iar peisajele ar fi nemaipomenite, combinate cu urmărirea sărbătorilor de iarnă și de primăvară, cum ar fi Sâmbra oilor. În anii '70 mai functiona o cale ferată și prin Țara Lăpușului, de la Somcuta Mare spre Ardud și de acolo spre Satu Mare. Nu am absolut nicio informatie despre starea acelor căi ferate, doar niște hărți vechi.

6.Traseul Maramureșului.
Mocănița de pe Vaser. Cea mai cunoscută, vestita în toată lumea și probabil profitabilă. Despre acest traseu s-a scris foarte mult, așa că vă las să le consultați pagina virtulă, până la călătoria reală. Detalii pe siteu-ul lor mocanita.ro.

7. Traseul Bucovinei.
Mocănița de pe valea Moldoviței. Huțulca. Am scris despre această mocăniță în urmă cu câteva zile. Detalii AICI.


8. Traseul Medieval.
Mocănița de la Hunedoara. Pe traseul dintre gara mică din Hunedoara și Govăjdia, cu trecere pe lângă Castelul Corvineștilor. Mai multe pe site-ul inimoșilor de la Hunedoara- mocanitahunedoara.wordpress.com.

9. Traseul Secuiesc.
Mocănița de la Covasna legata de vestitul Plan Înclinat, despre care am scris AICI. Calea ferată îngustă a funcționat până spre 1999, și lega Covasna de Comandău. Interesant este că peste munte se afla continuarea acesteia, tot cu un plan înclinat, spre Nehoiu, pe valea celor două Bâsce. Reluarea în proprietate apădurilor și închiderea exploatărilor a dus la trecerea în conservare a linilor sau mai bine zis în părăsire. Un program al Consiliului Județean Covasna, care privea refacerea terasamentului până la Comandău, măcar, a rămas ca multe altele în stadiu de proiect.

10. Traseul Banatului.
Mocănița bănățeană de la  Berzasca. Un proiect pentru o cale ferată îngustă care deriva din si mai cunoscuta cale ferată Oravița -Anina, cunoscută ca Semeringul Bănățean. Această cale ferată a obtinut o finantare de 8 milioane de euro, prin efortul primăriei din Berzasca. Traseul va avea 32 de kilometri și este menit să relanseze zona Berzasca-Stănic,  localități situate în cadrul deosebit al Munților Aninei.




SI NU UITA SA DAI LIKE!

Peștera Polovragi și Cheile Oltețului

Nu este una dintre peșterile super spectaculoase de la noi, dar este foarte accesibilă. Până la mânăstirea Polovragi și până în Cheile Oltețului aveți de mers câțiva kilometri din drumul de coastă al Olteniei de Nord, Râmnicu Vâlcea- Târgu Jiu.

Cu un nume ciudat, cu rezonanață dacică, care se pare are legătură cu ,,vrac(g)ii" care trăiau în apropierea lui Zamolxe, stăpânul peșterii, această zonă este de o frumusețe aparte.

Situată la întâlnirea a doi titani muntoși, unul cristalin- Parângul  și celălalt mai mult calcaros - Căpățânii, zona ,,beneficiază" de prezența celui mai îngust sector de chei pe care l-am văzut.

Practic sunt zone unde lățimea  maxima a văii nu depășește 30 de metri între un perete și altul. De la drumul forestier care urcă spre Curmătura Oltețului( ca să ,,cadă,, în Defileul Latoriței) și până în albia firavă a râului, sunt prăpăstii adânci și văiege abrupte. Nu ai cum să ajungi fără coardă, dar cred că de acolo fâșia de cer ți se va părea mai frumoasă.





Dupa cum spuneam, peștera nu excelează în concrețiuni stalactitice sau stalagmitice, însă are câteva particularități speologice, multe legende și un ghid vorbăreț,. Da..., tare guraliv. Cel mai vorbăreț pe care l-am întâlnit până acum. Este o doamnă iute la vorbă și la pas, extrem de simpatică, insistând destul de mult, pe aspectele istorice.

Peștera are galeriile înalte și largi, pe jos este un strat fin de argilă rămas din perioada deluviilor cuaternare, astfel că nu există riscul alunecării, este bine luminată, astfel că cei cu temeri claustrofobice n-au de ce să-și facă griji.
Este de asemenea  o peșteră ,,caldă" unde temperatura este situată între 8-10 grade Celsius, cu o lungime foarte mare, din care se vizitează maxim 800 de metri.
Chiar și așa se vizitează în mai bine de jumătate de oră, după care întoarcerea se face pe același traseu.


Legendele care abundă în legătură cu peștera Polovragi sunt legate de zeul dacilor Zamolxe sau Zamolxis. Se spune ca aici s-ar fi retras după cucerirea Daciei de către romani, în zorii tumultuoși ai  mileniului I.

Lungimea totală a galeriilor care ajunge la peste 10 kilometri, a permis unora să speculeze că pe aici ar fi un drum secret care iese în zona cetăților dacice din munții Oraștiei/Șureanu( spre Costești- Blidaru și Sarmisegetusa Regia), sau către peșterile Ohaba - Ponor și Cioclovina, situate la est de Țara Hațegului.






Imaginația spelogilor și a ghizilor de la asociația ce are în custodie peștera, a facut ca peste tot să întâlnești cartonașe cu diverse denumiri, inclusiv acest scaun a  lui Zamolxe din poză.
Mai poți vedea: Călugărul, Moartea- mai jos în poză, Vrăjitoarea, Regina etc.
Peștera este plină de lilieci, dar nu vă temeți, nu intră în păr!!!
Pentru că această colonie este ocrotită, în perioada de  hibernare accesul în peșteră este interzis- asta în sezonul rece.

Moartea din pestera. O imagine pe care am publicat-o mai devreme.

Asociația care se ocupă de peșteră  se numește
Focul Viu și are sediul în București,  fiind plasată sub atenta ( prea atenta) supraveghere a Muzeului Judetean Gorj ,, Alexandru Stefulescu".

Rezervația ,,Peștera Polovragi" are o lungime de 10,3 kilometri, cu o denivelare de 87 de metri, opera  Oltețului în calcarele  jurasice ale Munților Căpățânii.
Prețul unui bilet nu trece de zece le,i iar copii beneficiază de reducere.
Foarte aproape se află și Peștera Muierii și Cheile Galbenului, în localitatea Baia de Fier.

Pensiunea Alex- Horezu

Deși seamănă cu un camin de familiști  proaspăt renovat, pensiunea Alex, oferă mult mai mult decât se vede la primul ochi. Așa că nu vă lăsați păcaliți.
Este o pensiune mare cu  36 de locuri, care sunt repartizate în 11 apartamente, unul la parter- unde se află și sala de conferințe- și celelalte la etajele superioare.
Am găsit-o la marginea orasului Horezu, la ieșirea spre Novaci- Tg. Jiu, într-o zi toridă de august când stațiunea era plină.


Surpiza plăcută este dată de poziția deosebită și de priveliștile de la balcon, asupra Munților Căpățânii și Parâng.
Dispune de un spațiu de joacă exterior pentru copii, de o terasă elegantă cu restaurant foarte mare( 100 de locuri), saună și sală de fitness. Restaurantul este cu adevărat select, mâncarea - inclusiv tradițională- este gustoasă și în cantități rezonabile iar chelnerii sunt destul de amabili.

La capătul acesteia, se află un foișor, unde vă puteți retrage dacă  doriți o oarecare intimitate. Am înțeles că se pot organiza aici tabere școlare-și nu vreau să vorbesc despre  numeroasele obiective turistice naturale sau antropice- dar și cantonamente sportive.

Apartamentele sunt cu două!? și patru paturi/locuri, la prețuri situate între 100 și 150 de lei. Interesant este că pe siteul lor la secțiunea tarife  scrie: ,, Vă rugăm a ne contacta"( !!!).


N-am mai văzut asemenea politică de prețuri sau mă rog, de marketing.

Primele funiculare pe șine înguste. Posibile atracții turistice

În 1891 a fost pus în funcțiune primul tren funicular din țara noastră, la exploatarea forestieră de la Mălini ( jud. Suceava). Calea ferata respectivă avea o lungime de 1500 de metri și era legată de o altă cale pentru trenuri forestiere cu ecartament îngust, în lungime de 20 de kilometri. O viitoare vizită la muzeul memorial al lui Nicolae Labiș, va avea și rolul de a identifica rămășițele sau ruinele acestei intreprinderi de la începutul revoluției industriale din România. Imaginea veche găsită, îmi seamănă foarte mult cu Planul Înclinat de la Covasna, despre care am scris în 2009. Primul funicular aerian a fost construit la Schitu-Golești-Poienari, în județul Argeș de azi ( fost Muscel), unde se exploata și se exploatează și azi lignit. În perioada comunistă au fost construite și alte funiculare pentru minereu de fier la Ghelari-Teliuc sau pentru calcar în Dobrogea, pe aceleași principii tehnice. Primele rămân, însă, în istorie pentru construirea lor într-o perioada în care tehnica nu era așa de avansată.

Cea mai reușită lucrare tehnică de acest gen, este  se pare, cea de la Bușteni, construită în 1908. Era un funicular aerian pentru bușteni - lângă traseul actualei telecabine- care urca pe Jepi, traversa Platoul Bucegilor și ajungea până la vârfurile Blana și Nucetu, coborând apoi pe valea Ialomiței, în total 15 kilometri și 207 stalpi metalici. Cea mai mare deschidere era de 660 de metri, în zona văii Dorului. Aceste realizări tehnice excepționale la timpul lor, n-au fost nici măcar inventariate, cu atât mai puțin conservate. Ele ar putea reprezenta, în cazul șinelor de cale ferată de la Mălini, posibile atracții turistice, dar cu investiții majore, așa cum s-a făcut la Moldovița cu Huțulca sau pe valea Vaserului.

Meteorologie aplicată pe... fotografie

Eforie 2008- nori de furtună pe Marea Neagră

Cota 2000 Sinaia- martie 2009

Galați, iunie 2009- inundație pe faleză

Harghita Băi- vedere către Depresiunea Cicului

Cota 2000 Sinaia- giruetă inghețată

Cota 2000 Sinaia- un WC în vârf de munte

Rarăul acoperit de un mic nor

Exploatarea de sulf din Călimani, în ceată iunie 2010

DN 2, lângă Buzău în 2009!

Sovata 2010- natura rece se trezește la viață

Călătorii. Manifest

În perioada vacanței e plină lumea de persoane care aleargă de colo colo, cu dorința evidentă de a vedea multe lucruri într-o perioadă scurtă. Dacă o fac doar ca să aibă despre ce vorbi sau cu ce se lauda la multinațională, nimic mai firesc, căci e mai bine să poți cita mai multe nume de locuri; mai trece timpul și mai bifăm vreo stațiune sau hotel de fițe sau de nefițe.

DAR dacă o fac pentru ei, pentru a vedea cu adevărat, îi înteleg. Când vezi lucrurile în fugă, ele ajung să semene unul cu altul.
Un torent pietros de munte este, peste tot, un torent. Astfel cei care cutreieră o lume cu viteză maximă nu vor fi niciodată mai bogați în amintiri la sfârșit față de început.

Adevărata bogăție a spectacolelor constă în detalii. A vedea înseamnă a parcurge detaliile, a te opri puțin asupra fiecăruia și, din nou, a cuprinde ansamblul dintr-o privire. Nu știu dacă unii pot face toate astea rapid, pentru ca apoi să alerge la altceva și să reînceapă. Eu n-aș putea. Fericiți cei din Sighișoara care, în fiecare zi, pot arunca o privire la lucruri de valoare și profită de Turnul cu Ceas, de exemplu, ca de un tablou pe care-l ai în casă.

În timp ce, dacă treci printr-un muzeu o singură dată, sau printr-o țară, ca turist, este aproape inevitabil ca imaginile, amintirile să se amestece și să formeze un soi de imagine cenușie, cu liniile neclare.
După gustul meu, a călători înseamnă să parcurgi un metru sau doi o dată, să te oprești și să privești din nou un aspect abia descoperit al aceluiași lucru. Adesea, dacă te așezi puțin mai la dreapta sau mai la stânga, totul se poate schimba mai mult decât dacă faci o sută de kilometri.

Dacă merg din torent în torent, voi găsi mereu același torent. Dar dacă voi merge din piatră în piatră, același torent va deveni altul la fiecare pas. Și dacă revin la un lucru deja văzut, acesta mă emoționează într-adevar mai mult decât dacă ar fi nou, și chiar este nou.

Trebuie numai să alegi un spectacol bogat și variat, astfel încât să nu te moleșească obișnuința. Mai trebuie menționat că pe măsură CE ȘTII să vezi mai bine, un spectacol oarecare ascunde bucurii inepuizabile. Și, la urma urmei, de peste tot se poate vedea cerul înstelat, depinde din ce unghi privești sau cum îl privești.

Asta facem noi, bloggerii din turism, scriitorii de călătorii, cei care drumuiesc peste munți și prin țări străine. Alegem unghiul, ne așezăm și privim, și vă oferim vouă o sută de perspective ale aceluiași loc.


Nota: Adaptare dupa un articol vechi, dintr-un almanah turistic