Schiţă traseu: Cabana Voina- Refugiul Iezer, Munţii Iezer

Un loc pe care aş vrea să-l vizitez, aflat în unii dintre cei mai sălbatici munţi din România.

Aştept fotografii!!!

NOTĂ: cursul de apă din imagine este Râul Târgului şi coboară către Câmpulung după care se varsă în Argeş. Obârşia sa este într-un lac glaciar.

Bod, polul frigului din România, -38,5 grade

Aici la Bod, în mijlocul Depresiunii Braşovului, nu departe de oraş, s-a înregistrat la 25 ianuarie 1942 temperatura minimă absolută din ţara noastră.

Un aşa numit ,,lac de frig s-a lăsat peste cea mai mare depresiune intramontană din Carpaţii Româneşti, ceea ce a făcut posibilă realizarea unei inversiuni de temperatură.

Am mai scris despre inversiuni în postarea cu Joseni, judeţul Harghita, acolo aflaţi mai multe despre fenomen-AICI.

Ce puteţi citi şi vedea în recomandările săptămânii

Am pus de ceva timp în dreapta paginii principale o secţiune cu recomandările săptămânii. Hai să vă spun două cuvinte despre fiecare:

Balta Dracului- din centrul oraşului-staţiune Covasna, este un fel de vulcan noroios, în care domină emanaţiile postvulcanice de gaze.

Tinovul Mohoş- este o mlaştină situată lângă Lacul Sf. Ana, unde se întâlneşte o specie de plantă carnivoră, numită DREŢE.

Vulcanii Noroioşi- cunoscuţi şi arhivizitaţi vara, eu i-am ,,surprins,, în mijlocul iernii, într-un peisaj în alb şi negru.

Muscel, un sat uitat din Ţinutul Troiţelor

Lângă Moroieni, în capătul nordic al judeţului Dâmboviţa, pe cumpăna de ape ce desparte apele Ialomiţei de cele ale afluentului său Prahova, se află un sat desprins parcă din peisajele şviţeriene, vorba preferată a marelui geograf Ion Simionescu. Dealurile sau muscelele subcarpatice ce colorează cu păduri de fag zona de mijloc a judeţului, cuprind între ele un sătuc unde timpul a rămas parcă în loc.

În încremenirea aceasta de la marginea istoriei, s-au încăpățânat să şălăşluiască vreo cincisprezece familii, care n-au roit-o spre comuna cea mare, cu sanatoriu şi asfalt la poartă.

Cum să siliştească oamenii locul acesta binecuvântat de natură cu păduri crude de foioase, cu fâneţe grase şi cu pini portocalii peste care atârnă sufocant lianele curpănului de pădure?

Cum să părăsească zona, când de o parte a dealului, spre dreapta, curge pădurea, de cealaltă zburdă păşuni şi fâneţe, sus este ciripit de lăstuni şi rândunele, iar jos pluteşti în liniştea matriarhală a Mamei Natură.

Un tablou unicat, cu case vechi, lângă care tronează impunătoare vreo două trei tecitoare, câteva putinele şi zeci de butoaie cu borhot de prune, din care se spune că se obţine cea mai bună ţuică din Dâmboviţa.

Locul are un farmec aparte, începând cu drumul ascuns şi bolovănos care urcă brusc şi care nu seamănă nici pe departe cu cea ce noi numim uliţă şi terminând cu oalele acelea incredibil de curate, ce stau cuminţi pe gardul de lângă bucătaria de vară.

          Şcoala s-a închis acum doi ani, cei patru copii din cătunul ăsta minunat fac cei cinci kilometri, zi de zi, iarnă de vară dar şi în vacanţe, pentru că aici nu există magazine. Clădirea veche a şcolii este căţărată undeva pe o coastă de deal şi se ascunde privirii de după câteva ramuri groase de mesteacăn.

Drumul, bunişor o parte, se strică foarte mult în apropiere de sat, este rupt de pârâul ce curge pe la poala dealului. Vreo doi capi de familie şi-au luat ATV-uri şi cu ele înfruntă şi hârtoapele şi nămeţii. Cică vreo doi olandezi au cumpărat pământ şi case vechi în sat.

Sigur, ei… au văzut  ce era de văzut sau poate, cine știe, au simţit.

Pentru ei tabloul este suprarealist, iar ideea de a locui în el este ameţitoare.

Noi, ne mulţumim să ştim că există plaiuri de aşa frumuseţe şi linişte în România.

Ţinutul Muscelului dâmboviţean este de fapt un ţinut al apropierii de Dumnezeu, eu i-aş spune chiar Ţinutul Troiţelor.

Le vezi peste tot, la intersecţii cu cărări de munte, în lungul drumurilor, în faţa caselor, lângă pădure, astfel că, oriunde răsuflă grija de Dumnezeu şi toţi sfinţii cărora li s-au închinat troiţele.

O călătorie în timp, o regăsire, o redescoperire a ceva ce este cu adevărat autentic în legătura asta dintre Om, Dumnezeu şi Natură.

Asta am găsit eu la Muscel.

Schiţă traseu: Lacul Văliug- Staţiunea Semenic

Un traseu pe care doar îl bănuiesc a fi pitoresc. Este pe lista mea pentru la anul.

Aştept fotografii de la voi!

PATRU ANI, PATRU SUTE DE POSTĂRI ŞI APROAPE 100 000 DE VIZITATORI

Am ajuns şi la grupa mijlocie a bloggeritului, adică la patru ani, mai e mult până la majorat dar sunt consecvent şi perseverent cu proiectul meu de a arăta românilor că ţara asta merită mai mult.

Patru sute de postări despre ROMÂNIA, doar despre ea, despre ţărişoara asta cu locuri şi oameni fantastici.

Am rememorat cu nostalgie momentul în care, în faţa unui foc pe care fierbea o tocăniţă delicioasă şi lângă un cort aşezat la baza barajului de la Poiana Uzului, am luat decizia să mă joc pe internet de-a bloggerul şi să-mi spun ,,plecatdeacasă".

De asemenea, am recitit cu dulci aduceri aminte primele postări, am râs de stângăciile gramaticale şi tehnice întâmpinate şi am realizat că nu este o joacă, atunci când te citesc alţii, atunci când scrii pentru iubitorii de drumeţii.

Este până la urmă o responsabilitate mare, iar dacă nu eşti serios în viaţa de zi cu zi nu poţi să fi nici în spaţiul virtual, un spaţiu mai dur unde concurenţa este acerbă.

Am luat lecţii de despre cum să scriu, am citit la alţii şi am învăţat, am furat meserie cum se spune, unii chiar m-au ajutat arătându-mi unde am greşit şi ce trebuie să corectez.

Comentariile îţi oferă feed back-ul de care ai nevoie, cele mai multe dintre ele au fost pline de învăţăminte, altele putine, răutăcioase, dar şi acestea au rolul lor, acela de a te împinge înainte să devii şi mai bun.

Pentru asta multumesc celor care au postat comentarii şi celor  100 000 de vizitatori.

Pentru al patrulea an nu-mi propun mare lucru, postările vor veni cu aceeaşi cadenţă de 2-3 pe săptămâna, voi şi Google veţi decide dacă merită să mai vizitaţi site-ul acesta.

Închei cu o frază care mi-a mers la suflet când am citit-o. Ea a fost scrisă în anii '30 de marele geograf Ion Simionescu.

Un veritabil motto al călătorilor şi nu numai: ,, Suişul unui munte e oglinda vieţii. Nu te poţi opri în loc. Te cheamă vârful cel mai înalt, ce-l ai în faţă, năluca veşnicei speranţe de mai bine, mai frumos... Te aşteaptă dezamăgirea sau răsplata, alte piscuri răsar de după cel urcat!"

Cu respect.

Schiţă traseu: Barajul Vidraru- Lacul Vidraru

Un traseu frumos și spectaculos în jurul lacului Vidraru, în cadrul geografic oferit de cununa Munților Ghițu și Frunți, cu un fundal impresionant- Munții Făgăraș.
Și câteva link-uri: Cel mai înalt baraj de beton din țară
                           Grupa Făgăraș
                           Transfăgărășanuil