Lacul Vidra şi Hidrocentrala Ciunget-cea mai mare din ţară

Dacă aveţi ocazia să priviţi harta Munţilor Parângului sau cea a întregii grupe, din care mai fac parte Munţii Lotrului, Căpăţânii, Şureanu şi Cândrel, veţi observa cu uşurinţă un număr mare de lacuri de acumulare.

Inima acestor lacuri, cel care ,,sare în ochi" este Lacul Vidra. Mai puţin cunoscut decât lacul Vidraru, însoţit de vestita şosea transfăgăraşană, acest lac este infinit mai sălbatic şi mai misterios.

Acum, că Transalpina este deja asfaltată, multi vor ajunge probabil şi la acest lac, descoperindu-i frumuseţea pe jos sau din maşină, mergând de la Obârşia Lotrului spre Voineasa, pe un drum, e drept, plin de hârtoape.

Barajul lacului nu este spectaculos, nu te ameţeşte prin dimensiuni şi prin milioanele de tone de beton, acesta fiind alcătuit dintr-un miez de argilă şi arocamente.

Ce este însă interesant este volumul său apropiat de cel al Lacului Bicaz-Izvorul Muntelui de pe Bistriţa şi de cel al Vidrarului, pozitia într-o depresiune tectonică ce separă Munţii Parâng la sud de Munţii Lotrului la nord şi faptul că este alimentat de nu mai puţin de 76 de captări de pâraie din bazinele hidrografice ale Olteţului, Lotrioarei, Jieţului şi Gilortului.

Situat la altitudinea de 1289 de metri, lacul acesta uriaş trebuie să alimenteze cu un debit constant cea mai mare hidrocentrala din România, fără cea de la Porţile de Fier( pe care o împărţim cu Serbia şi care are o putere de peste 1000 de MW pe partea noastră).

Hidrocentrala Ciunget, situată mult în aval, la ieşirea Latoriţei din defileu, este construită sub pământ şi are o putere instalată de 550 MW, depăşind cu peste 300 de MW hidrocentrale ca Stejaru, Vidraru sau Mărişel de pe Someş.

Celelalte lacuri care alimentează şi ele cu apă hidrocentrala trimit şuvoaiele printr-o reţea de canale de aducţiune care însumează 180 de kilometri de galerii subpământene. Întreaga reţea de lacuri cuprinde 7 acumulări: Vidra, Balindrul, Galbenul şi Petrimanul de pe valea Latoriţei, Jidoaia, Mălaia şi Brădişor, iar împreună adună un volum de apă de peste 380 milioane mc.

Alte informaţii

Lacul sau mai bine zis barajul, este păzit de doi gardieni, care nu prea vă dau voie să fotografiaţi, dar cu ceva îndemânare se poate face şi acest lucru. În spatele barajului veţi vedea un drum forestier mai scurt care vă duce la Voineasa, dar nu-l încercati decât dacă aveţi maşină 4x4.

Staţiunea Vidra, construită in anii comunismului în zona coloniei muncitoreşti, practic nu mai există, fiind abandonată, deşi pozitia sa în apropierea lacului îi oferea un potenţial uriaş. Domeniul schiabil care se construiește în zonă, se speră că va revitaliza turistic regiunea.

La Ciunget am evitat să fotografiez pentru că acolo gardienii erau ceva mai vigilenţi.

Despre acumulările Balindru, Galbenul, Petrimanul, Defileul Latoriţei şi Cataractele Lotrului în postările din acesta toamnă.

-lacul are 9 kilometri lungime;

-suprafaţă luciu de apă de 1000 hectare;

-altitudinea la care a fost creat, de 1250 metri;

-barajul are 122 metri înălţime;

-dat în folosinţă la 1 martie 1972.

Schiţă traseu: Băile Herculane- Vârful Domogled

Aştept poze de la voi!

Cheile şi cascada Lotrişorului

Multe sunt frumuseţile ascunse de către munţii noştri şi situate la o aruncătură de băţ de marile drumuri naţionale. Aşa este şi cu această zonă interesantă aflată la doar saşe kilometri de Căciulata, şi care oferă turistului privelişti şi experienţe nebănuite.

Cei care vin dinspre Sibiu, pe defileul Oltului ratează în 99% din situaţii cascada, pentru simplul motiv că nu există niciun indicator;doar în staţiune un panou albastru îi anunţă că pot vizita căderea de apă. Doar dacă ai auzit de cascada Lotrişor din povestirile altora, îţi va atrage atenţia, prezenţa la vreo două sute de metri de intersecţia cu drumul forestier, a motelului Lotrişor.

Astfel că te deştepţi, faci cale întoarsă şi intri pe drumeagul cu barieră. Direcţia Silvică Vâlcea ia 10 lei pentru fiecare maşină, şi nu stiu ce face cu banii aceia, pentru că niciun indicator mai acătării nu există în zonă, nici să te îndrume şi nici să te informeze despre caracteristicile geologice, geomorfologice şi/sau floristice ale regiunii. Asta deşi zona este inclusă în Parcul Naţional Cozia, administrat tot de ei. Ar trebui sa ia lecţii serioase de la Alba, unde niciun obiectiv turistic nu a rămas fără panou cu indicaţii suficiente în română, engleză şi franceză!

Drumul este accesibil cu maşina pe o lungime de doi kilometri şi jumătate, atâta cât durează şi cheile spectaculoase ferăstruite de Lotrişor în strate geologice dure, din şisturi cristaline. Tocmai asta îi dă un farmec anume deoarece majoritatea cheilor pe care le vedeţi prin ţară sunt ,,săpate” în calcare, roci care se dizolvă relativ uşor.

Te afli în extremitatea nord-estică a Munţilor Căpăţânii, în zona Munţilor Năruţu, care nu depăsesc 1500 de metri altitudine, foarte aproape de zona ,,Cârligului Mare”, cotul acela uriaş pe care îl face Oltul în defileu.

După ce drumul forestier coteşte de câteva ori brusc, de ai impresia că după colţ este cascada, deşi zgomotul nu o anunţă, şi după ce admiri vârfurile stâncoase care se iţesc din pădurea de fag, ajungi lângă cascada mult asteptată.

Nu îţi taie răsuflarea, deşi are o cădere de aproximativ 30 de metri, dar spectacolul naturii rămâne impresionant. Contează câte praguri ,,sare” , cât a plouat în ultimele zile şi câţi ,,turişti” care nu pot admira peisajul în linişte, ai pe lângă tine.

Ce este curios şi interesant de ştiut despre această cascadă, este că ea a fost… CREATĂ DE OM!?

Da. Ea este creaţia muncitorilor care au lucrat la acest drum, care nu putea fi construit decât dacă cursul râului era deviat prin munte. Astfel că printr-un fel de canal de aducţiune de vreo 300 de metri, apa este colectată şi apoi adusă sus, iar de acolo gravitaţia îşi face treaba.

Nu o rataţi.Pentru cât de aproape de omenire este, chiar e păcat.

P.S. Filmuleţul este zgomotos şi datorită cascadei, ceea ce nu mă deranjează deloc, dar şi din cauza turiştilor care se bălăceau la bustul gol şi stuchind seminţe, la baza cascadei. Asta e!

Fenomen misterios pe lacul Oaşa

Un cerc uriaş de apă care părea că fierbe, mi-a atras atenţia când coboram de pe Transalpina, spre Sebeş. Fotografiile sunt făcute la coada lacului de acumulare Oaşa de pe valea Sebeşului, şi despre care voi scrie într-o altă postare.

Dacă aş spune că este un monstru, multi m-ar crede şi ar contruibui şi poza aceasta la creionarea unei certitudini în ceea ce priveşte prezenţa unor monstrii în lacurile de acumulare de la noi din ţară sau de aiurea şi despre care am auzit atâtea.

Oricum chestia aceea a dispărut după căteva minute, si este posibil să fi fost o emanaţie de gaz de pe fundul lacului. Cea dea doua poză nu arată decât un ciot de copac, care poate fi foarte bine luat drept capul unui şarpe uriaş.



Basme! Totul trebuie sa aibă o explicatie!
Sau, mă rog, aproape totul.

Schită traseu:Cabana Durău-Duruitoarea

Am găsit într-un almanah turistic de acum mai bine de 30 ani, o serie de 12 schiţe de trasee prin câteva zone montane.

Îmi propun ca timp de 12 săptămâni să public câte o asemenea schiţă.

La patru dintre ele am ajuns şi eu-acestea vor fi publicate primele- dar la celelalte, v-aş ruga să-mi trimte-ţi o fotografie chiar în ziua sau în săptămâna postării.

Postarea despre cascada- AICI

Tabăra de la Poiana Pinului-Buzău

Fotografiile sunt realizate de Daniel(blogul lui-aici)

Tabăra Poiana Pinului este situată în judeţul Buzău, într-un decor sălbatic la poalele Subcarpaţilor de Curbură, mai precis lângă Dealul Ciolanu. Aici este o tabăra de elevi dar unde au loc şi întâlniri ale sculptorilor în lemn, în interior fiind o sumedenie de creaţii ale acestora, expuse în aer liber.

În apropiere se află şi Mânăstirea Ciolanu şi tabara de sculptură în piatră de la Măgura, despre care am scris şi eu.

Multumesc Daniel!

Canaraua Fetii- minicanionul misterios din sudul Dobrogei

Canaraua defineşte în termeni simpli o vale adâncă şi îngustă cu pereţi abrupţi creată în calcare sau loess de râuri care azi nu mai există. Specifice pentru sudul Dobrogei ,,canaralele” seamănă cu nişte canioane mici, adâncite de nivelul de bază scăzut al locului de vărsare, de obicei într-o zonă cu scurgere interioară(endoreică).

Iată povestea uneia dintre canaralele dobrogene, numită ,, a Fetii”, o frumuseţe carstică necunoscută şi ascunsă din România:

-Unde-i Canaraua?

-Asta căutaţi? Păi trebuie să ajungeţi la carieră, iar de acolo cam la vreun kilometru prin pădure.

-Indicatoare sunt?

-Nimic. Da, o găsiţi ieşind din drumul naţional. E frumos acolo…, mergeam la ghiocei când eram mic.

Cariera

Găsesc cu greu drumul desfundat care face undeva stânga între Băneasa şi Lipniţa. Intru cumva cu inima în gât de emoţie şi, încet, încet apar construcţiile dezafectate ale fostei cariere de calcar care creează peisajul atât de cunoscut de eră postindustrială. Lunca secată a pârâului rămâne martorul tăcut al pereţilor de beton şi al zidurilor albe de calcar din cariera părăsită. Acestea se cască alb-roşiatice, într-un décor bolovănos, sterp şi arid pe unde mişună şerpii şi guşterii.

Cariera alimenta cu calcar dolomitic combinatul de ciment de la Medgidia, rocă din care se făcea var, ciment şi nu numai.

Întâlnirea

Las maşina undeva la umbră şi pornesc iute, pe o caniculă care începea să-şi facă loc peste platoul uşor ondulat care se zărea peste carieră. Păduceii şi carpenii ce invadaseră marginile golaşe aveau déjà frunzele răsucite din cauza căldurii.

Un tip transpirat şi cu îmbrăcăminte de miner, îmi răspunde în doi peri cu oboseala chipului pierdută printre broboane de sudoare, despre locul unde se află canaraua. Se pare că este la fel de surprins ca şi mine să găsească pe cineva pe coclaurii aceştia care separă România de Bulgaria.

După cinci minute de foială încolo şi încoace, găsesc poteca. Mă întâlnesc cu un… preot, care apare de nicăieri însoţit de doi localnici. Zic bună ziua şi Doamne Ajută şi întreb cât mai este până la canara.

Răspunsul vine prompt: 1500 de metri pe aici şi 1700 pe partea cealaltă, adică de o parte şi de alta a albiei năpădite de pădure şi de buruieni. Răspunsul este urmat de un potop de întrebări din partea preotului, care nu-şi închipuia cum de ştie cineva din Bacău despre zona asta mirifică, unde el vrea să construiască o mânăstire micuţă. Se pare că răspunsurile mele îl mulţumesc, aşa că mă invită la anul în mica lui mânăstire, pe care o va înălţa sub stâncile cele roşiatice ale minicanionului săpat de râul fără nume.

Canaraua(kanapa, bg.= stâncă)

Drumul pe poteca, când mai largă, când mai îngustă şi parazitată de urzici şi de curpănul liană, l-am făcut în 20 de minute. Zgomotele pădurii cu aspect subtropical veneau peste simţurile mele ascuţite la maxim, auzul înregistra fiecare bătaie de aripi a vreunei arătări iar urzicarea de pe mâini şi picioare aproape durea.

În cele din urmă, întrezăresc la capătul cupolei de copaci termofili un luminiş. La ieşirea din pădure mă întâmpină o poiană largă mărginită în stânga faţă de o serie de coloane, brâne şi ziduri ruginite de eroziune şi de descompunerea oxizilor de fier.

Le-am găsit! În sfârşit!

Rămân uimit şi mut în faţa peretului cu straturi de calcar şi dolomite acoperite de o pălărie de loess din care răsar coloane tipice ca nişte clăi de fân geologice.

Ştiam însă că trebuie să ajung şi să văd şi pe dreapta un alt perete, cel opus, al minicanionului şi pentru asta aveam ca punct de reper un lan de floarea soarelui. Într-un final, dau de lan şi în spatele lui, de peretele estic al canaralei, unde se cască niste găuri uriaşe. Seamănă cu peşterile de sihaştri, în fapt nu sunt decât orbitele goale ale unui craniu geologic.

Ei, iată o zonă care trebuie explorată cu pioletul în mână. Altă dată şi cu ceva mai mult timp la dispoziţie, pot străbate la pas şi descoperii celelalte minicanioane ascunse din sudul Dobrogei aşa cum este ,,Canaraua lui Olteanu”  sau mai la nord, Canaralele Hârșovei.

Canaralele îţi dezvăluie ce creaţii fantastice pot face râurile din perioada Diluviului. Asta chiar dacă azi găseşti doar lunci uscate şi pereţi găuriti pe unde mişună viperele şi  unde puştii tuciurii ai localnicilor merg primăvara la …ghiocei.

Locatia pe hartă- AICI.