Cetatea ţărănescă Rupea

Vladimir este un coleg geograf inimos, din comuna Ungra, judeţul Braşov, care a fost de acord să ne scrie câteva date despre Cetatea ţărănească Rupea. Îi mulţumesc public şi redau mai jos articolul lui şi cele câteva poze trimise de el.

Asezata pe o stanca masiva de bazalt a dealului Cohalm, in partea de vest a orasului, stravechea Cetate Rupea dateaza de mai bine de 2000 de ani, fiind modificata si imbunatatita de-a lungul timpurilor. Pe timpul dacilor, Rupea, care are în prezent 5.760 de locuitori se numea Ramidava, iar mai tarziu, în timpul ocupatiei romane, denumirea i-a fost schimbata în Rupes (stanca sau piatra – în limba latina).

Cetate dacica la origini, ce purta numele de "Ramidava", cetatea Rupea a fost ridicata in apropierea drumului ce lega Transilvania de Moldova si Tara Romaneasca, prin pasurile sud-estice. Cand romanii au cucerit Dacia, au asezat aici un castru roman, cu denumirea de "Rupes" (stanca de piatra - in limba latina). Acesta avea legatura cu celelalte castre romane din imprejurimi si anume cu cele de la Hoghiz, de pe Valea Tarnavelor, Valea Oltului si Cetatea Rasnovului si avea scopul de a controla si apara comertul ce se desfasura in zona.

Conform tradiţiei locale pe terenul cetatii ar fi ingropati regi şi conducători daci, şefi de triburi.Mai târziu, de la începutul evului mediu cetatea devine loc de refugiu şi apărare pentru comunitatea săsească.

Situata in calea popoarelor migratoare, cetatea a fost sistematic asediata de catre acestia si a functionat ca loc de refugiu pentru populatia din imprejurimi din calea migratorilor, a turcilor si a tatarilor. In veacul al XIV-lea, sasii au gasit castrul in parasire si au construit pe ruinele acestuia, in mai multe etape, o cetate taraneasca dandu-i aceeasi denumire pe care o foloseau localnicii: "Reps" (mult mai tarziu ungurii au numit-o "Koholom", adica "gramada de piatra").

Locuirea saseasca este atestata de prezenta in cetate a celebrului "Turn al Slaninii", situat in dreapta portii de intrare, vis-a-vis de locuinta paznicului, turn existent in toate cetatile sasesti si care aminteste de un obicei al acestei etnii de a pastra slanina si carnatii comunitatii intr-un turn, atat pentru a se usca, cat si pentru a putea fi folositi ca provizii de hrana in cazul unui asalt asupra asezarii.

De forma actuala a cetatii sunt responsabili tot sasii, care au reconstruit-o incepand cu anul 1324, adaugand incintei initiale de pe varful stancii de bazalt alte doua incinte, cetatea capatand astfel o forma aparte, asemanatoare unei cochilii de melc. Materialele folosite au fost piatra de bazalt (extrasa din Munti Persani), piatra de parau, piatra calcaroasa (adusa de pe hotarul invecinat Cata), caramida arsa. Tigla a fost folosita incepand cu secolul al XVIII-lea.

Rupea nu este însa doar o gramada de piatra, ci un leagan al istoriei si legendei, un bastion de aparare al dacilor care se mai poate vedea si astazi.

Cetatea sau incinta de jos datează din secolul al XVII-lea şi este apărată de ziduri înalte de 4-5 m, prevăzute cu bastioane şi terminate cu creneluri. Aici a fost săpată în 1623 o fântână adâncă de 59 m. După 1324, reprezentanţii regelui Carol I Robert de Anjou ocupă cetatea, pe care o stăpânesc timp de aproape un secol (până în 1420, când a fost redată locuitorilor din Rupea).

In 1688, cetatea a fost ocupată şi refăcută de austrieci, care şi-au instalat aici o garnizoană. In timpul epidemiei de ciumă din 1716, cetatea a fost folosită ca refugiu pentru cei ce nu erau afectaţi de boală, iar în 1788 ca adăpost împotriva năvălirii turcilor. Intre timp cetatea foloseste si ca refugiu sasilor in timpul rascoalei acestora impotriva regelui Ungariei Carol Robert de Anjou. Ramasa in picioare dupa atatea secole, in ciuda trecerii timpului si a nepasarii omenesti, cetatea era gata sa "capituleze" in fata comunistilor, cand, in urma unui proiect de sistematizare a orasului, s-a propus daramarea cetatii si folosirea bazaltului din soclu la pavatul strazilor orasului.

Cetatea detine doua caracteristici arhitectonice distincte: forma de melc a zidurilor fortificate si existenta unui turn de forma pentagonala, unic in Europa. In 1790, o furtuna puternica a distrus acoperisul cetatii, iar de atunci cetatea a fost lasata in parasire.

Ruinele din zilele noastre sunt organizate pe 3 sectiuni:

- cetatea de sus este cea mai veche constructie, fiind ridicata probabil pe ruinele vechii cetati dacice, Ramidava. Intrarea in cetatea de sus se facea numai printr-un culoar foarte ingust, cat un lat de om.

- cetatea de mijloc ridicata in sec. XV si largita la inceputul sec. XVII. Aici erau construite Capela si Turnul Cercetasilor

- cetatea de jos (sec. XVIII) cuprinde cele mai recente extinderi, printre care si Turnul Slaninii, specific comunitatilor sasesti. Tot aici se gaseste si fantana adanca de 59 de metri, inca plina de apa.

Zidurile celor 3 incinte, ridicate direct din stanca, au aspectul unei spirale care porneste dinincinta de jos, trece prin incinta de mijloc si se termina cu incinta superioara. Incinta de sus are o suprafata de peste 1500 mp. Intrarea se face prin poarta de sub “Turnul pulberariei”, situate pe latura de nord. In interior se mai pastreaza urmele unor incaperi ce erau folosite ca locuinte in timpul asediilor, dintre care sunt cunoscute camera judelui si cea a preotului. In incinta de mijloc,ce o inconjoara pe cea de sus, se afla urmele capelei, precum si doua turnuri de aparare “Turnul cu gratii” si un alt turn pentagonal.

Zidurile se îmbină cu rocile naturale formând împreună sistemul defensiv. Citadela este anterioară colonizării germane, incinta de mijloc este din secolul XV cu lărgire in secolul al XVII, iar curtea inferioară a fost terminată in secolul XVII cu un pod mobil de intrare in cetate (1663).

Curtea este întarita din loc în loc cu turnuri poligonale, circulatia fiind controlata de mai multe porti interioare, care compartimenteaza ansamblul fortificat. Incinta centrala este prevazuta cu o capela. Alt element original, unic in Europa, este turnul masiv in formă pentagonală (1643).

Alte date exacte despre construcţiile existente: Turnul Scribilor (1634), Turnul Servitorilor (1644), fântână in incinta inferioară (1623), adâncă de 59 de metri. Au existat 49 de clădiri particulare, marea majoritate astăzi fiind ruine. Trebuie să ni le imaginăm ca nişte spaţii restrânse unde viata continua in timp de război. Căsuţele din partea de sus a cetăţii sunt construite in secolul al XVII -lea, unele refăcute ulterior.

Articol scris de Vladimir Jalba în 2.05 2011 . Facebook.

Peştera Poarta lui Ionele şi Cheile Ordâncuşei

Aduc din nou vorba despre Gârda de Sus şi despre minunile Bihorului Sudic, de data aceasta am în vedere nişte chei frumoase şi o peşteră relativ accesibilă.

La cel mult un kilometru de centrul comunei mai sus amintite, ajung la o intersecţie unde un politist local îmi face semn că nu pot merge mai departe pe asfalt, ciment sau ce o fi, pentru că pe valea Ordâncuşei, cel mai lung traseu spre Scărişoara, se lucrează.

Şi chiar se lucrează( este vorba de august 2010), pe cei 15 kilometri, pentru ca turistul grăbit, bătrân, tânăr sau străin să ajungă nehurducat şi odihnit la minunea cu gheţar de pe platou, anul acesta sigur se va putea ajunge sus cu maşina în condiţii civilizate sau cu microbuzele electrice de la Mama Uta.

Urmez grăbit, ca în urmă cu 10 ani prin hârtoapele aceluiaşi drum, panglica de asfalt ce mă duce prin cheile Ordâncuşei la Poarta lui Ionele întrebând pe cineva dacă peştera se poate vizita. Răspunsul: Nu, este inundată!

Aici, surpriză sau nu, debitul mare al apei generat de ploile ce avuseseră loc cu câteva zile înainte, nu mai permitea, cel puţin la prima vedere, intrarea în peşteră.

La stradă, podeţul de 50 de centimetri lăţime este transformat în făgaş sau în ogaş de către apă iar după el, vijelia lichidă are tot o jumătate de metru.

Cu copil, cu purcel, urc în viteză pe podeţ, sub privirile admirative ale unor turişti ce nu îndrăzniseră sa urce la pestera. Cu soţia în urma mea, traversez pârâul vijelios şi urc scările, câte mai sunt nerupte de apă, şi mă îndrept spre peşteră.

Aceasta se află într-un perete înalt şi abrupt, cu o intrare frumoasă, monumentală, însă atunci zgomotul făcut de apa ce izbucnea practic din peşteră îţi creştea nivelul de adrenalină iar fiorii inundau ceafa, deja zbârlită de aerul rece al peşterii.

Nu se poate înainta mai mult de 60 de metri în general, şi cu atât mai puţin acum când tăpşanul calcaros care altădată putea fi traversat cu o săritură sprintenă, se transformase într-o cascadă în toată regula, pe care doar o bănuim pentru că întunericul era aici la el acasă.

Ieşim şi coborâm, îmi iau iar copilul în braţe şi traversez ca la circ podeţul inundat, după care la vreo 20 de metri distanţă de peşteră cineva mă întreabă dacă se poate vizita: Bineînţeles, numai să vă descălţaţi la intrare!

steagul l-aţi văzut?

Ce trebuie să ştiţi despre vreme. Barometrele naturii

Din punct de vedere meteorologic, adică ştiinţific, semnele de vreme instabilă sau de vreme bună sunt următoarele.

Vremea devine instabilă dacă:
(sursa-http://clipadiagnosticata.blogspot.com)
1. Apare o coroana sau un HALLO(U) în jurul Soarelui sau a Lunii anunţând înrăutăţirea vremii în 48-72 de ore;
2. Dimineaţa apar nori albicioşi şi dezlânaţi, fără margini precise, acoperind treptat cerul;
3. Soarele răsare într-o vâlvătaie arămie cu dungi roşii şi vişinii, iar ceaţa cuprinde crestele munţilor;
4. Ploaia a încetat dar norii se menţin, iar sub ei apar alţi nori care se deplasează în sens contrar, în acest caz ploaia va reîncepe în 1-2 ore;
5. Bancuri de ceaţă stau agăţate de crestele munţilor;
6. Soarele apune într- o vâlvătaie de culori, vremea se strică începând cu dimineaţa următoare;
7. Apare roua după o perioadă îndelungată de secetă, urmează să plouă;
8. Luna răsare palidă dupa o serie de nori lenticulari, anunţă ploaie a doua zi;

Vremea este bună sau se ameliorează dacă:

1. Noaptea vântul este slab iar nebulozitatea(gradul de acoperire cu nori) mică;
2. Apare roua, cu excepţia cazurilor prezentate mai sus;
3. Răsăritul este portocaliu, vântul este slab şi adie spre coama munţilor;
4. Dimineţile sunt răcoroase cu vânt slab, fără direcţie precisă iar cerul este senin;
5. Vântul bate puternic dinspre sud, va fi vreme bună două trei zile;
6. Soarele este galben-portocaliu la apus;

Din punctul de vedere al ţăranilor, într-un sens tradiţional, semnele de ploaie pot fi anunţate de:

1. Sfârâie luleaua sau broaştele orăcăie;

2. Lăptuca, buruiana porcească sau susaiul pădureţ îşi deschid frunzele;

3. Cocoşii cântă ziua iar vrăbiile se scaldă în colb;

4. Albinele joacă în aer şi vin grăbite la stup;

5. Rândunelele şi (foto-clopotel.ro) lăstunii zboară la 20 de centimetri de pământ mereu în apropierea casei;

6. Cântă huhurezii iar hulubii( porumbeii) cântă mai mult decât de obicei;

7. Găinile se suie în pătul sau în coteţ şi se ciugulesc iar râmele ies şi se târăsc pe pământ;

8. Sarea se umezeşte iar fumul din hogeag se împrăştie pe pământ;

9. Porcul zvârle cu râtul ţărâna pe spate iar dacă acesta are şi un pai sau un cocean în gură stricarea vremii este iminentă;

10. Când plouă şi găinile nu se feresc de ploaie aceasta va fi de lungă durată;

11. Răni vechi, bătături şi măsele sensibile sunt dureroase când se apropie ploaia;

12. Câinii părăsesc turma îndreptându-se spre colibele de la stână;

13. Şerpii şi şopârlele se ascund în crăpături de stânci;

14. Măcrisul iepurelui, din apropierea stânelor, îşi închide corola şi frunzele;

Şi în aceeaşi măsură, vremea se ameliorează sau se menţine bună dacă:

1. Liliecii zboară până târziu în noapte;

2. Vulturul zboară planat iar insectele zboară vioi;

3. Greierii ţârâie îndelung, mult după miezul nopţii;

4. Paianjenii ţes pânza mare şi deasă;

5. Peştii şi broaştele rămân mai mult pe fundul apei;

6.Cocoşul cântă în noptile geroase mai devreme, este semn că vremea se încălzeşte;

Articol scris având ca suport şi cărticica de ,,Meteorologie aplicată" a prietenului şi colegului Mitruţ.

Baia Zânelor

Mi-ar fi plăcut să fotografiez această ,,baie" din staţiunea Borsec vara, pentru că atunci este utilizată şi cred că atunci zânele sau ielele se îmbăiază şi se refac la soare, de aici şi denumirea foarte frumoasă a acestui loc. Baia Zânelor este de fapt un mic bazin circular cu apa minerală, cu ce altfel ar fi doar suntem la Borsec, lângă care se află câteva băncuţe şi câteva şezlonguri alcătuite din lemn.

Interesant este că aici se fac două ,,băi", una de apa minerală pentru răcorire şi a doua de soare, de altfel la Borsec, multa lume ştie locul ca Sun Bath. Există o serie de sfaturi sau restricţii pentru cei ce doresc să o folosească. Se spune că Soarele ajută la irigarea optimă cu sânge şi că regenerează organele genitale, dacă baia de soare se face până la ora 10 sau după ora 5.

De asemenea este recomandat a se face baia de soare cu o cămaşă albă pe corp, deschisă sau descoperită în zona inimii, iar baia de apă minerală să se faca în limita a 5 minute, nu trebuie să mâncaţi cu o oră înainte de expunere.

Acestea fiind spuse, aveţi încă un motiv să vizitaţi staţiunea aceasta care începe să renască.

Complexul romano-catolic de la Şumuleu-Ciuc

Fragment din Ghidul mănăstirilor catolice din România: 

Cartea poate fi cumparată în format ebook de pe google play:

https://play.google.com/store/books/details?id=2kC8DwAAQBAJ

Pentru catolicii din România, dar în mod particular şi special pentru catolicii maghiari-secui, această biserică reprezintă centrul religios de pelerinaj cel mai cunoscut din lumea catolică central şi est europeană. Aici, la marginea oraşului Miercurea Ciuc, în fiecare an de hramul bisericii ,, Adormirea Maicii Domnului" pe 15 august se adună zeci de mii de credincioşi iar un numar dublu vin la marea sărbătoare de Rusalii, pentru a celebra victoria secuilor din 1567 împotriva celor ce doreau sa impună religia unitariană, conduşi pe atunci de Principele Ioan Sigismund.

Multi români nu privesc cu ochi buni această zona din Ţinutul Secuiesc, pentru că la adunările, chiar si religioase, se afişează ostentativ steagul secuilor-mândri de originea lor şi de victoria lor- şi al Ungariei şi se cântă imnul secuilor şi al ţării vecine. Încă un prilej de ascuţit săbiile naţionalismului şi ale şovinismului.

Construcţia se leagă de ordinul catolic al franciscanilor care încep să clădească pe aceste locuri o biserică în stil gotic începând cu anii 1440, ajutaţi şi de Principele Iancu de Hunedoara, care doreşte astfel să celebreze victoria de la Sântimbru de Mureş împotriva turcilor, prin ctitorirea unei biserici. Trecută secole la rând prin numeroase distrugeri, datorate inclusiv marii invazii turco tătare de la 1661, biserica este dărâmată şi reconstruită apoi în stil baroc cu elemente gotice între 1804-1838. Ea este administrată şi azi de călugării franciscani, care au mai construit aici şi o capelă închinată Sfântului Anton.

Urmează apoi ,,dotarea,, ei cu o impresionantă orgă cu 2600 de tuburi, una dintre primele şase din Europa în anii 1930-1931, iar vitraliile care împodobesc lateralele au fost comandate în Cehia.

Am lăsat la urmă cel mai important element si anume statuia miraculoasă a Maicii Domnului, cea mai mare statuie a Fecioarei sculptată dintr-o singură bucată de lemn(tei în acest caz), cu o înălţime de aproximativ 2, 3 metri, mărginită de o parte şi de alta de statuile Sf. Ladislau şi ale Sf. Ştefan.

Este considerată miraculoasă pentru că în timpul luptei din 1567 a săvârşit minunea acelei victorii, iar secuii s-au întors şi i-au multumit, lucru coroborat şi cu alte minuni făcute de-a lungul timpului de Fecioara Maria întruchipată de această statuie, creată de un sculptor necunoscut.

Astfel Şumuleu-Ciuc devine, probabil cel mai mare loc de pelerinaj catolic din această parte a Europei, dincolo de Carpaţi existând Basilica minor de la Cacica, cu o icoană făcătoare de minuni, numita Madona Neagră.

DrumulCrucii, desenat pe dealul din apropiere unde se adună pelerinii de Rusalii

Piatra Şoimului şi Codrul Secular de la Slătioara

Piatra Şoimului nu este cea mai interesantă stâncă pe care am văzut-o dar pentru priveliştea pe care o oferă merita un loc de cinste între ,,Pietrele Rarăului".

Situată la vreo 10 minute de Hotel Alpin Rarău, pe o potecuţă strâmtă ce urcă şi coboară de două ori, această alcătuire din calcar triasic, îţi dă fiori încă din momentul în care trebuie să treci o punte micuţă peste o diaclază(crăpătură) din rocă, apoi odată aşezat pe băncuţă ai posibilitatea de a vedea şi admira Pietrele Doamnei, Vârful Rarău şi Popii Rarului, Giumalăul şi jos în vale Codrii Seculari ai Slătioarei.

Este declarată rezervaţie geologică şi geomorfologică(de relief) din 1971 cu suprafaţa de 1 hectar, ca şi suratele ei din zonă, Cheile Moara Dracului, Piatra Zimbrului sau Piatra Buhei si cel mai uşor ajungeţi prin localitatea Chiril.

Codrii Seculari ai Slătioarei se întind spre zarea Moldovei cât vezi cu ochii, între trecătorile ştiute doar de oamenii muntelui, Şaua Ciobanilor la nord şi Curmătura Prislop la sud, peste vârful Arşiţa Rea şi Bâtca cu Pini, de lângă comuna Slătioara.

Ocupă o suprafaţă de 854 de hectare împreună cu rezervaţia Todirescu, şi piaptănă versantul estic al Rarăului între altitudinile de 800 şi 1320 metri.

Declarată rezervaţie din 1941 protejează, se spune, cele mai vechi şi falnice exemplare de molid, tisă(Taxus Bacata, căruia i se mai spune arbustul de fier), brad, pin, fag şi paltin din ţară, cu vârste de peste 350-400 de ani, cu diametre ale trunchiurilor de peste 1 metru.

La concurenţă cu vestita Pădure Mociar de la poalele Gurghiului, cu care îşi dispută întâietatea în ceea ce priveşte vechimea arborilor, codrii aceştia sunt supravegheaţi, cel puţin teoretic, de silvicultori, la fel ca şi Codrul Secular Giumalău-Valea Putnei, unde este ocrotit în mod special şi cocoşul de munte.

Giumalăul şi codrii săi întinşi

Mânăstirea Bistriţa şi primul letopiseţ al Moldovei

Mânăstirea Bistriţa poate fi considerată cea mai veche construcţie religioasă de pe aceste meleaguri nemţene, actele de danie menţionând-o ca ctitorie a lui Alexandru cel Bun, încă de pe la 1407. Se află la doar 6 kilometri de municipiul Piatra Neamţ, în drumul către Bicaz unde se face dreapta pe o şosea, cale de 3 kilometri, spre satul cu acelaşi nume, care aparţine comunei Viişoara.

În secolul al XVI lea, mai precis în 1554, domnitorul Alexandru Lăpuşneanu, reface radical această mânăstire şi cere istoricilor din acea vreme să alcătuiască un letopiseţ numit,,Pomelnicul de la Bistriţa", primul din Moldova, cu toate faptele, evenimentele şi domnitorii dintre anii 1359-1506, şi care se păstrează până astăzi.

Mânăstirea trebuie vizitată pe îndelete pentru că are ce oferi vizitatorului curios sau pelerinului. Din păcate, timpul petrecut de mine acolo a fost foarte scurt, însă voi enumera câteva dintre frumuseţile sau vestigiile care se află în muzeul de artă bisericească, găzduit de clopotniţa de la intrare, zidită de Ştefan cel Mare în 1498.

Aici se găsesc două icoane oferite lui Alexandru cel Bun de către Împăratul Bizanţului, Ioan al VIII lea Paleologu, poate cele mai vechi din Moldova, câteva fragmente din mantia domnitorului dar şi clopotul dăruit mânăstirii de Ştefan cel Mare.

Zidirea bisericii s-a făcut cu un scop precis, acela de a deveni necropolă domnească, astfel că aici sunt înmormântaţi:Domnitorul Alexandru cel Bun şi prima sa soţie Doamna Ana, fiul lui Ştefan cel Mare, Alexandru, soţia Domnitorului Ştefan Lăcustă şi vornicul muntean Ivaşcu Golescu.