Piatra Şoimului şi Codrul Secular de la Slătioara

Piatra Şoimului nu este cea mai interesantă stâncă pe care am văzut-o dar pentru priveliştea pe care o oferă merita un loc de cinste între ,,Pietrele Rarăului".

Situată la vreo 10 minute de Hotel Alpin Rarău, pe o potecuţă strâmtă ce urcă şi coboară de două ori, această alcătuire din calcar triasic, îţi dă fiori încă din momentul în care trebuie să treci o punte micuţă peste o diaclază(crăpătură) din rocă, apoi odată aşezat pe băncuţă ai posibilitatea de a vedea şi admira Pietrele Doamnei, Vârful Rarău şi Popii Rarului, Giumalăul şi jos în vale Codrii Seculari ai Slătioarei.

Este declarată rezervaţie geologică şi geomorfologică(de relief) din 1971 cu suprafaţa de 1 hectar, ca şi suratele ei din zonă, Cheile Moara Dracului, Piatra Zimbrului sau Piatra Buhei si cel mai uşor ajungeţi prin localitatea Chiril.

Codrii Seculari ai Slătioarei se întind spre zarea Moldovei cât vezi cu ochii, între trecătorile ştiute doar de oamenii muntelui, Şaua Ciobanilor la nord şi Curmătura Prislop la sud, peste vârful Arşiţa Rea şi Bâtca cu Pini, de lângă comuna Slătioara.

Ocupă o suprafaţă de 854 de hectare împreună cu rezervaţia Todirescu, şi piaptănă versantul estic al Rarăului între altitudinile de 800 şi 1320 metri.

Declarată rezervaţie din 1941 protejează, se spune, cele mai vechi şi falnice exemplare de molid, tisă(Taxus Bacata, căruia i se mai spune arbustul de fier), brad, pin, fag şi paltin din ţară, cu vârste de peste 350-400 de ani, cu diametre ale trunchiurilor de peste 1 metru.

La concurenţă cu vestita Pădure Mociar de la poalele Gurghiului, cu care îşi dispută întâietatea în ceea ce priveşte vechimea arborilor, codrii aceştia sunt supravegheaţi, cel puţin teoretic, de silvicultori, la fel ca şi Codrul Secular Giumalău-Valea Putnei, unde este ocrotit în mod special şi cocoşul de munte.

Giumalăul şi codrii săi întinşi

Mânăstirea Bistriţa şi primul letopiseţ al Moldovei

Mânăstirea Bistriţa poate fi considerată cea mai veche construcţie religioasă de pe aceste meleaguri nemţene, actele de danie menţionând-o ca ctitorie a lui Alexandru cel Bun, încă de pe la 1407. Se află la doar 6 kilometri de municipiul Piatra Neamţ, în drumul către Bicaz unde se face dreapta pe o şosea, cale de 3 kilometri, spre satul cu acelaşi nume, care aparţine comunei Viişoara.

În secolul al XVI lea, mai precis în 1554, domnitorul Alexandru Lăpuşneanu, reface radical această mânăstire şi cere istoricilor din acea vreme să alcătuiască un letopiseţ numit,,Pomelnicul de la Bistriţa", primul din Moldova, cu toate faptele, evenimentele şi domnitorii dintre anii 1359-1506, şi care se păstrează până astăzi.

Mânăstirea trebuie vizitată pe îndelete pentru că are ce oferi vizitatorului curios sau pelerinului. Din păcate, timpul petrecut de mine acolo a fost foarte scurt, însă voi enumera câteva dintre frumuseţile sau vestigiile care se află în muzeul de artă bisericească, găzduit de clopotniţa de la intrare, zidită de Ştefan cel Mare în 1498.

Aici se găsesc două icoane oferite lui Alexandru cel Bun de către Împăratul Bizanţului, Ioan al VIII lea Paleologu, poate cele mai vechi din Moldova, câteva fragmente din mantia domnitorului dar şi clopotul dăruit mânăstirii de Ştefan cel Mare.

Zidirea bisericii s-a făcut cu un scop precis, acela de a deveni necropolă domnească, astfel că aici sunt înmormântaţi:Domnitorul Alexandru cel Bun şi prima sa soţie Doamna Ana, fiul lui Ştefan cel Mare, Alexandru, soţia Domnitorului Ştefan Lăcustă şi vornicul muntean Ivaşcu Golescu.

Un furt revoltător de fotografii

Cristina şi Cristin Dumitru sunt doi oameni deosebiţi, care administreaza un blog de călătorii pe care îl urmăresc cu plăcere. Au descoperit că un site ciudat de ,,turism", skytrip.ro, publică fotografii de-ale lor fără să le ceară acordul şi de aici a început o întreagă aventură, transformată într-o mascaradă de diletanţii de la acest site.
Mă alătur Ameliei şi lui Mihai Chirca şi semnalez şi eu acest furt.
Intreaga poveste pe blogul Cristinei şi a lui Cristin-aici.

Cum lansezi un SOS pe munte

În era comunicaţiilor şi a telefonului mobil aşa ceva pare ireal, pare desprins dintr-un Ev Mediu al drumeţiilor montane. Sunt convins că mulţi tinerei care ,,iubesc" muntele, nu îl respectă îndeajuns de mult, urmărind doar să mai adauge un nume pe lista lor de cuceriri... geologice, şi care fără telefon mobil sau GPS, ar rămâne prizonierii muntelui şi ai orientării pe hartă sau în teren. Cabanierii, alpiniştii, montaniarzii cu experienţă şi ghizii sau salvamontiştii cunosc codul de semnalizare montană a pericolului, deşi el este folosit din ce în ce mai rar. Dar cine ştie, poate că asta va salva vieţi.

Cum lansezi un SOS?



Nu este nicio filozofie, iar codul poate fi însuşit extrem de repede.

1. Se lansează în spaţiu SAŞE SEMNALE PE MINUT, adică un semnal la zece secunde!

2. Semnalele pot fi luminoase(cu lanterna, felinar, rachete de mână, foc, butelie cu gaz, noaptea şi cu o oglindă pe timpul zilei);

3. Semnale vizuale altele decât cele luminoase, se pot face cu mâinile, cu crengi de brad sau eşarfe;

4. Semnale acustice se pot face prin fluierături, obiecte metalice lovite, etc.

5. După fiecare şarjă de semnale se face pauză, acestea(n.r. semnalele) se fac în direcţia potecilor, cabanelor sau localităţilor apropiate;

6. În apropierea unui refugiu alpin, dacă există, se poate semnaliza cu fanionul roşu ridicat pe catargul din apropiere.Teoretic aceste două elemente ar trebui să se afle la fiecare refugiu sau cabană de altitudine.

Cum se răspunde la semnalele SOS?



1. Cel care observă semnalele este obligat să răspundă celui care le-a lansat în cel mai scurt timp posibil;

2. Confirmarea se face prin emiterea a TREI SEMNALE PE MINUT fiecare la 20 de secunde unul de celălalt, acustice, vizuale sau luminoase;

3. Cel care lansează semnalele trebuie să continue lansarea lor chiar şi după ce acestea au fost recepţionate, pentru a putea fi identificat de echipele de salvare;

3. Cel care a recepţionat semnalul, după ce a răspuns, este obligat să transmită mai departe semnalele, altor grupuri de turişti, cabanelor sau Salvamontului;

Rezervaţii naturale interesante din România

Există în România, câteva rezervaţii naturale floristice şi faunistice care reţin atenţia, prin ineditul localizării sau al speciilor ocrotite. Dincolo de frumuseţea şi multitudinea speciilor de păsări, peşti sau mamifere din Delta Dunării-Rezervaţie a Biosferei din Patrimoniul UNESCO-, despre care s-au scris atâtea, vreau sa trec în revistă alte 6 areale protejate din ţara noastră.

(taj-kert.blog.hu)

1. Rezervaţia Dosul Laurului, de lângă localitatea Zimbru, com. Gurahonţ, judeţul Arad. Ocroteşte singura specie de arbust din familia dafinului, şi anume laurul ghimpos(Ilex aquifolium) care a rezistat pe teritoriul României, desi este o plantă mediteraneeană. Folosirea ramurilor de laur la aranjamentele florale a dus la rărirea lui în poiana înconjurată de fag, unde vegetează. Din acest motiv zona a fost pusă sub protecţia legii. Locatia AICI.

(halesia.nl)

2. Castanii comestibili (Castanea sativa) din pădurea Tismana şi din jurul oraşelor Baia Mare şi Baia Sprie. Tot de origine mediteraneeană, aceştia au găsit locuri cu microclimat specific, adăpostit de vânturile reci ale iernii. Pe platoul Gornoviţa din apropierea Mânăstirii Tismana, se află un castan vechi ce produce DOUĂ tone de castane pe an, în timp ce la Baia Mare are loc Festivalul Castanelor, dar fără ...castane.

(foaienationala.ro)

3. Rezervaţia de dropii (Otis tarda) din comuna Nicolae Titulescu, judeţul Olt. Am aflat târziu că există sau a existat, pentru că nu am date concrete, dar ar fi o mare realizare pentru protecția faunei de la noi. Aceste păsări mai mari decât curcanii, sunt păsări de stepă, întâlnite în Câmpia Română, înainte de luarea în cultura a terenurilor. Ea a disparut prin reducerea habitatului sau prin vânat excesiv. Autorităţile ungare, au mai mute asemenea rezervaţii în pusta sau stepa lor. Ar fi o premieră pentru România să păstreze o asemenea rezervaţie de păsări înrudite cu struţul.


(gradinamea.ro)

4. Garofiţa Pietrei Craiului (Dianthus calizonus), o plantă unicat-endemică- care a cucerit botaniştii de pretutindeni veniţi să o studieze pe versanţii prăpăstioşi ai Pietrei Craiului. Ion Simionescu, marele geograf, spunea despre ea: ,, Micuţa Dianthus calizonus, poate fi luată ca tipul artei întrebuinţată de natură pentru pictarea unei flori". Ea mai are o soră la fel de graţioasă, dar totuşi diferită, tocmai în Munţii Himalaya. Locatia AICI.



5. Poliţa cu Crini, din Masivul Ceahlău, reprezintă una din mândriile Pionului Moldovei, pentru că nu este vorba de frumoşii crini ci de ...zadă!
Un conifer superb, cu conuri mici şi care alege să îşi lepede iarna frunzuliţele în formă de ace micuţe, pentru că să ,,înflorească" la loc primăvara, întregind spectacolul naturii, cu verdele său crud. Poliţa este în fapt o brână, sau un brâu de piatră ce apare la 1000 de metri pe versantul abrupt al muntelui şi unde laricele sau zada(Larix decidua), a ocupat fiecare colţ sau crăpătură de stâncă. Cel mai frumos loc este în zona numită Crinimiş, unde zadele spintecă cerul cu coroanele lor despeltite.

(photo.net)

6. Rezervaţia de nuferi de la 1 Mai, judeţul Bihor. O floare de lotus care reprezintă un unicat pe continetul european, şi care rezistă în apele calde ale lacului termal din staţiune, de peste 400 000 de ani, de când Europa era străbătută de tropic. Minunea aceasta care este înrudită cu lotusul de Nil, cel atât de iubit de faraoni, se numeşte Nymphaea lotus var. thermalis sau pe româneşte DREŢE, şi vegeteză tot timpul anului în apa termală adusă de pârâul Peţea, la 42 de grade, astfel că apa nu îngheaţă niciodată. Aceasta este explicaţia prezenţei acestei flori, la mii de kilometri de locul de origine, o plantă care poate acoperi cu frunzele sale 10 mp, cu flori de un alb galbui ce au diametru de 20 de centimetri. În apele lacului mai trăieşte un relict terţiar, un melc trecut în categoria fosilelor vii. Locația AICI.

Peştera Urşilor -Chişcău, fotografii şi date generale

S-au scris atâtea despre această peşteră, încât sunt convins că nu aduc nicio informaţie deosebită sau fotografii spectaculoase despre ea. Dar voi face o scurtă trecere în revistă a câtorva date despre peştera şi voi adăuga câteva imagini cu comentarii.

Date generale:
-distanţă faţă de Oradea, 86 kilometri;
-prima explorare completă, în septembrie 1975, anul descoperiri, de către speologii din Ştei;
-iulie 1980, peştera intră în circuitul turistic naţional şi internaţional ca cea mai bine amenajată cavitate carstică din România;
-acces în peşteră, 482 metri altitudine;
- situare în comuna Pietroasa, sat Chişcău, judeţul Bihor;
-galeriile peşterii 1500 de metri, din care amenajaţi pentru turişti 488;
-galerii: Urşilor, Oaselor, Emil Racoviţă, Lumânărilor;
-parcurgerea traseului 45 minute;
-Ursus Spaelaeus, a trăit în această peşteră în urmă cu 10000-15000 de ani şi a dispărut odată cu încalzirea climatică din Holocen(Cuaternar);
-preţ intrare 15 lei, taxa foto 15 lei;





,,Fecioara Maria cu Pruncul"




o stalactită care seamănă cu un trup de urs ce vrea parcă să iasă din peşteră



,, Moş Crăciun,,


o mică coloană creată prin unirea unei stalactite cu o stalagmită

o navetă spaţială

Sâmbăta de Sus- mânăstirea cu trei ctitori

În anii tulburi de la sfârşitul secolului al XVII lea, mai precis în 1696, Constantin Basarab Brâncoveanu, Voievodul Ţării Româneşti, pune piatra de temelie a acestei frumoase mânăstiri, consacrând şi în Ţara Făgăraşului(Terra Blachorum sau Ţara Românilor) stilul unic şi autentic al Brâncovenilor.



Biserica se află pe locul unui vechi schit atestat pe la jumatatea anilor 1600 pe moşia Sâmbăta de Sus a bunicului domnitorului, şi a suferit numeroase transformări, primele având loc după ce în 1785, prin ordin împărătesc, habsburgii distrug aşezământul religios din cauza refuzului călugarilor de a trece la ,,uniaţie", adica la unirea cu Roma.



Abia în secolul al XX lea, Mitropolitul Nicolae Bălan scoate biserica şi chiliile din ruine, şi o reconstruieşte aproape de din temelii, devenind al doilea ctitor al mânăstirii, odată cu sfinţirea acesteia în 1928. După acest moment, viaţa monahala şi centrul de spiritualitate îşi continuă misiunea până în 1985, când începe o amplă reconstucţie şi reconfigurare arhitecturală care durează până în 1993, sub îndrumarea Mitropolitului Ardealului Antonie Plămădeală, care devine astfel cel de-al treilea ctitor.



Biserica de azi are un plan triconc, cu o turlă pe naos şi cu elemente arhitecturale specifice stilului brâncovenesc de la sud de Carpaţi, stil pe care l-au adoptat numeroase biserici din Transilvania, de pe valea Târnavei sau din Ţara Bârsei ori din Mărginimea Sibiului. Hramul bisericii este consacrat ,,Adormirii Maicii Domnului" iar în zona chiliilor se poate vizita o interesantă colecţie de arta religioasă, etnografică şi de icoane pe sticlă.