Sâmbăta de Sus- mânăstirea cu trei ctitori

În anii tulburi de la sfârşitul secolului al XVII lea, mai precis în 1696, Constantin Basarab Brâncoveanu, Voievodul Ţării Româneşti, pune piatra de temelie a acestei frumoase mânăstiri, consacrând şi în Ţara Făgăraşului(Terra Blachorum sau Ţara Românilor) stilul unic şi autentic al Brâncovenilor.



Biserica se află pe locul unui vechi schit atestat pe la jumatatea anilor 1600 pe moşia Sâmbăta de Sus a bunicului domnitorului, şi a suferit numeroase transformări, primele având loc după ce în 1785, prin ordin împărătesc, habsburgii distrug aşezământul religios din cauza refuzului călugarilor de a trece la ,,uniaţie", adica la unirea cu Roma.



Abia în secolul al XX lea, Mitropolitul Nicolae Bălan scoate biserica şi chiliile din ruine, şi o reconstruieşte aproape de din temelii, devenind al doilea ctitor al mânăstirii, odată cu sfinţirea acesteia în 1928. După acest moment, viaţa monahala şi centrul de spiritualitate îşi continuă misiunea până în 1985, când începe o amplă reconstucţie şi reconfigurare arhitecturală care durează până în 1993, sub îndrumarea Mitropolitului Ardealului Antonie Plămădeală, care devine astfel cel de-al treilea ctitor.



Biserica de azi are un plan triconc, cu o turlă pe naos şi cu elemente arhitecturale specifice stilului brâncovenesc de la sud de Carpaţi, stil pe care l-au adoptat numeroase biserici din Transilvania, de pe valea Târnavei sau din Ţara Bârsei ori din Mărginimea Sibiului. Hramul bisericii este consacrat ,,Adormirii Maicii Domnului" iar în zona chiliilor se poate vizita o interesantă colecţie de arta religioasă, etnografică şi de icoane pe sticlă.

Sfaturi pentru excursionişti, de la Moş Butmăloi

Pe la începutul anilor 1900, prin Munţii Bucegi îşi făcea veacul un om al muntelui cum rar a fost, printre membri Touring Clubului Român. Acesta este Niculae Butmăloi, care în dragostea sa neţărmurită pentru munte a fost meteorolog, cabanier, vânător şi călăuză neîntrecută, un adevarat deschizator de drumuri pentru tot ceea ce înseamnă azi poteci, marcaje şi alpinism.

Prin 1927 el scoate un ghid cu sfaturi pentru excursionişti, care reprezintă şi astăzi un ghid de bun simţ al relaţiei pe care fiecare trebuie să o avem cu muntele şi cu oameni lui.
Iată câteva sfaturi:

1. Nu merge singur pe munte, pentru că: ,, ... nu-i a bună, omul ori capătă vreo ameţeală, ori rătăceşte drumul şi nenorocirea-i gata";
2. Plecaţi întotdeauna în grup şi nu uitaţi bastonul, pentru că: ,, ...nu-i numai o glumă, pentru că el îţi este de ajutor şi la coborâş şi la urcuş, plus că la tot pasul întâlneşti câini ciobaneşti care îţi sar furioşi înainte";
3. Respectă-i pe oamenii muntelui, ciobani sau călăuze, pentru că: ,, ...mai poţi avea nevoie de o îndrumare, ori să afli vre-un drum mai scurt, lasă atunci pe < TU> şi mai ales pe MA, care strică pe dat voia bună a oricui";
4. Nu distruge indicatoarele şi marcajele, pentru că: ,, ...aceia care trecând pe drumuri însemnate cu culori , le murdăresc cu pământ sau balegă ori distrug scândura cu marcaj < Spre Sinaia> si îl scot din locaşul lui, după care fac haz de un aşa lucru zăpăcit şi prostesc";
5. Mergeţi în grup, liniştiţi şi grupaţi, pentru că: ,, ... să nu gonească unii prea repede, pentru că la urcuş cel dinainte poate dărâma vreo piatră, la fel si la coborâş";
6. Nu faceti focul în locuri cu iarba uscată, pentru ca:,, ... nu cumva la plecare să se aprindă pădurea";
7. Nu porniţi la drum pe vreme urâtă, pentru că:,,... dacă pe neaşteptate se întâmplă să se schimbe vremea, mai bine faceţi cale întoarsă, chiar de nu ploua şi -i numai negură, opriţi mai bine grupul şi vă sfătuţti, apoi mergeti strânşi şi laolaltă";
8. Luaţi-vă un ghid pentru traseele dificile, pentru că:,, ...altfel nu va puteţi bucura în tihnă de excursie, apoi de la călăuză ai multe de învăţat, altfel zău, nu esti departe de caii şi boii care pasc...";

,, Dacă vreţi să simţiţi vieaţa din plin, luaţi drumul munţilor! Pe-aici toate tot mai frumoase-ţi par şi dragostea-i mai dulce"

STIRI EXTERNE.COM, un site dinamic şi util

Stiriexterne.com este un site nou, dar care este extrem de dinamic, din cel puţin două motive, primul ar fi că lumea şi evenimentele imprimă o dinamică ce schimbă harta percepţiei globale imediat ce aceasta s-a format în mintea noastra, iar al doilea motiv este faptul că în spatele lui se află o echipă de tineri entuziaşti, muncitori, inteligenţi şi conectaţi la tot ce înseamnă eveniment politic, social, economic cu impact regional sau global.

Este un site de nişă cum se spune, în fapt un făgaş pe care tinerii aceştia s-au înscris cu curaj, pentru că nu este uşor sa începi un drum, să realizezi un site de o asemenea anvergură despre ştirile externe, şi nu aiurea despre orice, numai să faci trafic. Un site de nişă se construieşte cu răbdare, publicul te găseşte mai greu, poate, dar cu siguranţă rămâne statornic, pentru că îi place ceea ce citeşte, vede sau aude. Spun asta din proprie exprienţă, pentru că bloggeri care să scrie DOAR despre România sunt extrem de puţini, nu mai mult de cinci, iar asta paradoxal, nu face lucrurile mai simple ci le complică pentru că şi responsabilitatea creşte.

Le urez succes lui Marian şi echipei lui, şi sunt sigur că acesta va veni, mai ales ca respect din partea cititorilor, cel putin deocamdată...

Ce poţi face iarna la Harghita Băi

O veritabilă mini ,,Poiană" se află la câţiva kilometri de Miecurea Ciuc, într-un decor dominat de măguri vulcanice şi de păduri dese de molid. Este staţiunea Harghita Băi( mai multe poze aici), parte componentă a municipiului mai sus menţionat, apărută iniţial datorită apelor minerale descoperite aici, mofetelor şi exploatării de caolin(o varietate de argilă).



După 1990, mai ales, începe să se dezvolte puternic pentru că iubitorii de schi, din Harghita, Covasna, Bacău, Braşov, Neamţ şi chiar Galaţi, aleg să vină să petreacă un week-end la zăpadă, la peste 1300 de metri altitudine, mult mai ieftin şi mai rustic şi mai puţin aglomerat decât pe Valea Prahovei.


Pârtia de schi Csipike, care nu este foarte lungă şi nici foarte abruptă, este atracţia principală, vreo patru pensiuni sunt situate chiar în buza pârtiei, unele apărute în ultimii doi-trei ani.
Lângă ele sunt trasee de snowmobil, dar şi un parc aventura pentru amatorii de căţărat prin copaci. O urcare este 2 lei, un set pentru schi de închiriat costă 10 lei pe ora, iar o oră cu monitorul costă 40 lei.



La două sute de metri de mers prin pădure ajungeţi la o pârtie de snowboard, destul de periculoasă si de sălbatică, cu instalaţie de cablu, pentru iubitorii de adrenalină, mai pustie decât cealaltă, dar cu o privelişte deosebită asupra Depresiunii Ciuc.



Una dintre pensiunile unde se poate mănâncă bine este Csiki, pensiune cu restaurant, prima din staţiune, cu un iz cam de bodegă, care se vrea rustică, dar cu mâncare foarte bună şi multă, aşa cum se mănâncă în zona secuiască. Există restaurante şi la pensiunile de lângă pârtie, dar sunt ceva mai scumpe, de... proximitatea induce şi un preţ pe măsură.



În centrul statiunii a apărut un mic patinoar, pentru antrenamentul hocheiştilor şi al patinatorilor de la cluburile din Miercurea Ciuc sau din Gheorgheni, iar ceva mai încolo a fost amenajată o pârtie de tubbing pentru distracţia familiilor cu copii sau a amatorilor de dat pe gheaţă cu o chestie care seamănă cu camera umflată a unei roţi de tractor.O chestie nemaipomenită care costă 2,5 lei pentru fiecare tură.

14 situri foste sau actuale din patrimoniul UNESCO, mai puțin vizibile, din România

România are minunății UNESCO cunoscute în țară și în lume, cum ar fi cele din Munţii Orăştiei( Şureanu) care cuprind cetăţi de pământ și piatră, în frunte cu Sarmisegetuza Regia (Blidaru, Costeşti, Băniţa, etc.), apoi zona bisericilor fortificate şi a cetăţilor ţărăneşti din sudul Transilvaniei (Prejmer, Câlnic, Biertan, etc.) la care adăugăm Cetatea Sighişoarei. plus zona bisericilor pictate din Bucovina, bisericile de lemn din Maramureş şi nu în ultimul rând Mânăstirea Horezu din sudul țării .

Cele 14 situri de mai jos, care se află sau au fost incluse pentru scurt timp pe lista extinsă UNESCO ori au primit diverse avize de includere la un moment dat, sunt mai puţin cunoscute. De unele dintre ele nu a auzit nimeni, aşa că le-am pus oarecum în ordinea, subiectivă bineînţeles, a indicelui de popularitate. Încă un motiv în plus să investigăm țara aceasta plină de surprize turistice deosebite.

1. Biserica Sf. Ioan Botezătorul din satul Teţcoiu, comuna Mătăsaru, județul Dâmboviţa, construită în 1809 cu picturi deosebite;

2. Biserica de lemn Sf. Arh. Mihail şi Gavril din satul Rogoz, oraş Târgu Lăpuş, județul Maramureş, construită în 1663 cu decoraţiuni şi picturi din 1785;

3. Biserica romano- catolică din Ghelinţa, județul Covasna, construită înainte de 1241, biserică fortificată, pictată cu fresce de la 1330 şi cu tavan casetat;

4. Schitul Lespezi din satul Posada, oraş Comarnic, județul Prahova, cu biserica Sf. Treime din 1661 pictată de renumitul Pârvu Mutu;

5. Biserica evanghelică din comuna Dârjiu, jud. Harghita, construită în secolele XIV-XV, în stil romanic şi cu obiceiul unic de păstrare a cărnii de porc şi slăninei în turnul de nord, numită și ,,Biserica Şuncă şi Slănină”;

6. Biserica Înălţarea Sf. Cruci din comuna Pătrăuţi, jud. Suceava, ctitorită la 1487 de Ştefan cel Mare, cu valoroase picturi interioare şi exterioare;

7. Biserica evanghelică fortificată din Saschiz, judeúl Mureş, ridicată la 1493 cu un turn gotic ce domina ansamblul ridicat în 1832 inspirat de celebrul Turn cu ceas din Sighișoara;

8. Biserica Sf. Gheorghe din cadrul mănăstirii Sf. Ioan cel Nou, din oraşul Suceava, ridicată la 1514, cu picturi murale, catapeteasmă de la 1796, turn clopotniţă şi acoperiş din țigle smălţuite, unde se află şi moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava;

9. Biserica de lemn Sf. Arh. Mihail şi Gavril, din satul Plopiş, comuna Şiseşti, județul Maramureş, ridicată în 1796;

10. Biserica Sf. Arh. Mihail şi Gavril din satul Surdeşti, comuna Şiseşti, județul Maramureş, ridicată la 172, cu picturi interioare tempera pe pânză, cu al doilea turn din ţară de 54 metri, după cel al mânăstirii Bârsana de 62 de metri!

11. Biserica Sf. Petru din comuna Valea Viilor, jud. Sibiu, ridicată în secolul al XIII lea, şi fortificată în secolele următoare, cu ziduri groase şi înalte de până la 8 metri;

12. Ruinele cetăţii feudale ţărăneşti din com. Câlnic, județul Alba, construită înainte de 1267 cu biserică şi ziduri de apărare şi cu un turn numit Donjonul Siegfried;

13. Cetatea ţărănească cu biserica evanghelică din satul Viscri, jud. Braşov, construită între secolele XIII-XVI în stil gotic şi adusă în actualitate de vizitele Prinţului Charles în Transilvania;

14. Biserica de lemn Naşterea Maicii Domnului-din Vale, din comuna Ieud, județul Maramureş, ridicată începând cu 1699, supranumită Catedrala de lemn, cu o colecţie de icoane pe sticlă;

171 de ani de la primul ghid turistic românesc

În 1840 apare primul ghid turistic românesc, scris în limbile franceză şi română(cu litere chirilice), despre traseele din Muntii Ceahlău. Apărut la Iaşi cu titlul românesc "Dokia şi Traian după zicerile populare a românilor, cu itinerarul muntelui<Pionul>", acest minighid este scris de Aga G. Asaki, adică de Gheorghe Asachi.

Dacă mă gândesc bine, nici nu putea fi alt munte, decât Ceahlăul, mai ales că el este cunoscut în literatura de specialitate internaţională încă de pe timpul lui Dimitrie Cantemir, cu numele său vechi Pionul sau Koghaion, şi reprezintă muntele sfânt al românilor, după unele ziceri religioase.

Ghidul începe cu legenda arhicunoscută a Dochiei, fiica Regelui Decebal de care s-ar fi îndrăgostit însuşi Împăratul Traian, după luptele din anul 101 î.Ch., fiind redată şi o baladă populară foarte veche ce vorbeşte despre sfârşitul acestei poveşti, care se termină tragic cu prefacerea fetei într-o stâncă.

Sunt propuse două itinerare, unul care urmăreşte valea Bistriţei pe la Mânăstirea Bistriţa şi apoi pe la Mânăstirea Pângăraţi, până spre Buhalniţa, drum care este accesibil doar pe jos sau cu calul, pentru că poteca este strâmtă, iar al doilea traseu este mai lung pe la Crăcăoani şi prin poienile ce aparţineau mânăstirii ,,Varatico,, spre Hangu,de unde se urmau potecile grele din munte, trecând pe la Mânăstirea Durău-descrisă pe larg-, exact ca cele de zi, doar că pe asfalt.


aceasta este o gravură din carte numită ,,Vederea muntelui Pionul sau Ceahlău, luată dinspre Gura Largului,,

Pe platou, se spune în ghid, îi întâmpină pe drumeţi o stancă înaltă şi frumoasă ce pare a fi trup de femeie, situată între Piatra Detunată şi Piatra Sihastrului, dar care pe la 1704 suferă o dezagregare puternică, astfel că un secol şi ceva mai târziu bustul şi capul Stâncii Dochiei, încă se mai văd iar partea rămasă prezinta trunchiul şi picioarele.
Eroziunea a lucrat puternic din 1840 până azi, astfel ca pietrele din jurul stâncii nu mai arată ca bustul, faţa sau părul unei fete, asta deşi Dimitrie Cantemir a descris-o frumos în a sa Descriptio Moldaviae.

Biserica luterană fortificată din Daia (Sibiu)

O construcţie religioasă relativ mică se iţeşte pe stânga drumului, care coboara de la Agnita spre Sibiu, situată pe coama unui deal. Un indicator ruginit te îndrumă către satul Daia, localitate componentă a comunei Roşia. Ajungem lângă biserica de pe deal trecând pe lângă o serie de case cu arhitectură săsească, şi ne oprim în poarta unui cămin pentru copii defavorizaţi.



Doamna care are în grijă cei 25 de copii cu vârste de la 3 la 17 ani, se ocupă şi de biserica luterană, conducând puţinii turişti prin incinta fortificată a acestei bisericuţe. Pe scările ce urcă spre turnul clopotniţă ce stă cu faţa către SV, doamna sprintenă pentru vârsta ei, ne spune despre aşezământul de copii, finanţat de o fundaţie elveţiană, şi despre cât de greu se descurcă cu banii, solicitându-ne ajutor pentru a obţine fonduri în urma mediatizării problemelor cu care se confruntă- ceea ce şi facem!



Impresionaţi de povestea şi hotărârea acesteia, intrăm pe portiţa mică de sub turnul de cărămidă, în curtea străjuită de ziduri groase, unde se află şi cimitirul credincioşilor luterani din sat.
Originile bisericii se întind, după unele însemnări dincolo de invazia tătară-cea care a distrus si abaţia cisterciană de la Cârţa-(1241), dar cel mai sigur în 1270 când sunt puse bazele acestei construcţii de către coloniştii saşi aduşi în sudul Transilvaniei.



După ce trece prin numeroase reconstrucţii şi adăugiri, marea ciumă din 1348 şi numeroase războaie, biserica dobândeşte un stil romanic cu trei nave, fără clopotniţă, asemănătoare cu biserica din Cisnădioara.
Anul marcat pe zidul interior al bisericii indică cea mai amplă reconstrucţie, atunci când nu numai zidurile bisericii cu contraforţi suferă modificări sau consolidări dar şi zidurile exterioare, de apărare.



Tristeţea îşi face loc iar, atunci când vedem că orga este parţial distrusă, de un hoţ care a furat tuburile pentru a le vinde la centrele de colectare, un hoţ retardat care îşi marca intrarea şi fapta făcându-şi nevoile în biserică!?
Aşa a şi fost prins, în urma unui alt furt terminat în acelaşi mod.
Azi, deşi nu mai sunt slujbe decât cu anumite ocazii, orga din secolul al XVIII lea nu mai funcţionează, iar ca lucrurile să fie şi mai tragice, în 1998 candelabrele vechi au fost şi ele furate.
S-ar putea ca în următorii ani să nu vizităm decât nişte ziduri şi câteva pietre de mormânt de care nu are nevoie nimeni.