Ce poţi face iarna la Harghita Băi

O veritabilă mini ,,Poiană" se află la câţiva kilometri de Miecurea Ciuc, într-un decor dominat de măguri vulcanice şi de păduri dese de molid. Este staţiunea Harghita Băi( mai multe poze aici), parte componentă a municipiului mai sus menţionat, apărută iniţial datorită apelor minerale descoperite aici, mofetelor şi exploatării de caolin(o varietate de argilă).



După 1990, mai ales, începe să se dezvolte puternic pentru că iubitorii de schi, din Harghita, Covasna, Bacău, Braşov, Neamţ şi chiar Galaţi, aleg să vină să petreacă un week-end la zăpadă, la peste 1300 de metri altitudine, mult mai ieftin şi mai rustic şi mai puţin aglomerat decât pe Valea Prahovei.


Pârtia de schi Csipike, care nu este foarte lungă şi nici foarte abruptă, este atracţia principală, vreo patru pensiuni sunt situate chiar în buza pârtiei, unele apărute în ultimii doi-trei ani.
Lângă ele sunt trasee de snowmobil, dar şi un parc aventura pentru amatorii de căţărat prin copaci. O urcare este 2 lei, un set pentru schi de închiriat costă 10 lei pe ora, iar o oră cu monitorul costă 40 lei.



La două sute de metri de mers prin pădure ajungeţi la o pârtie de snowboard, destul de periculoasă si de sălbatică, cu instalaţie de cablu, pentru iubitorii de adrenalină, mai pustie decât cealaltă, dar cu o privelişte deosebită asupra Depresiunii Ciuc.



Una dintre pensiunile unde se poate mănâncă bine este Csiki, pensiune cu restaurant, prima din staţiune, cu un iz cam de bodegă, care se vrea rustică, dar cu mâncare foarte bună şi multă, aşa cum se mănâncă în zona secuiască. Există restaurante şi la pensiunile de lângă pârtie, dar sunt ceva mai scumpe, de... proximitatea induce şi un preţ pe măsură.



În centrul statiunii a apărut un mic patinoar, pentru antrenamentul hocheiştilor şi al patinatorilor de la cluburile din Miercurea Ciuc sau din Gheorgheni, iar ceva mai încolo a fost amenajată o pârtie de tubbing pentru distracţia familiilor cu copii sau a amatorilor de dat pe gheaţă cu o chestie care seamănă cu camera umflată a unei roţi de tractor.O chestie nemaipomenită care costă 2,5 lei pentru fiecare tură.

14 situri foste sau actuale din patrimoniul UNESCO, mai puțin vizibile, din România

România are minunății UNESCO cunoscute în țară și în lume, cum ar fi cele din Munţii Orăştiei( Şureanu) care cuprind cetăţi de pământ și piatră, în frunte cu Sarmisegetuza Regia (Blidaru, Costeşti, Băniţa, etc.), apoi zona bisericilor fortificate şi a cetăţilor ţărăneşti din sudul Transilvaniei (Prejmer, Câlnic, Biertan, etc.) la care adăugăm Cetatea Sighişoarei. plus zona bisericilor pictate din Bucovina, bisericile de lemn din Maramureş şi nu în ultimul rând Mânăstirea Horezu din sudul țării .

Cele 14 situri de mai jos, care se află sau au fost incluse pentru scurt timp pe lista extinsă UNESCO ori au primit diverse avize de includere la un moment dat, sunt mai puţin cunoscute. De unele dintre ele nu a auzit nimeni, aşa că le-am pus oarecum în ordinea, subiectivă bineînţeles, a indicelui de popularitate. Încă un motiv în plus să investigăm țara aceasta plină de surprize turistice deosebite.

1. Biserica Sf. Ioan Botezătorul din satul Teţcoiu, comuna Mătăsaru, județul Dâmboviţa, construită în 1809 cu picturi deosebite;

2. Biserica de lemn Sf. Arh. Mihail şi Gavril din satul Rogoz, oraş Târgu Lăpuş, județul Maramureş, construită în 1663 cu decoraţiuni şi picturi din 1785;

3. Biserica romano- catolică din Ghelinţa, județul Covasna, construită înainte de 1241, biserică fortificată, pictată cu fresce de la 1330 şi cu tavan casetat;

4. Schitul Lespezi din satul Posada, oraş Comarnic, județul Prahova, cu biserica Sf. Treime din 1661 pictată de renumitul Pârvu Mutu;

5. Biserica evanghelică din comuna Dârjiu, jud. Harghita, construită în secolele XIV-XV, în stil romanic şi cu obiceiul unic de păstrare a cărnii de porc şi slăninei în turnul de nord, numită și ,,Biserica Şuncă şi Slănină”;

6. Biserica Înălţarea Sf. Cruci din comuna Pătrăuţi, jud. Suceava, ctitorită la 1487 de Ştefan cel Mare, cu valoroase picturi interioare şi exterioare;

7. Biserica evanghelică fortificată din Saschiz, judeúl Mureş, ridicată la 1493 cu un turn gotic ce domina ansamblul ridicat în 1832 inspirat de celebrul Turn cu ceas din Sighișoara;

8. Biserica Sf. Gheorghe din cadrul mănăstirii Sf. Ioan cel Nou, din oraşul Suceava, ridicată la 1514, cu picturi murale, catapeteasmă de la 1796, turn clopotniţă şi acoperiş din țigle smălţuite, unde se află şi moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava;

9. Biserica de lemn Sf. Arh. Mihail şi Gavril, din satul Plopiş, comuna Şiseşti, județul Maramureş, ridicată în 1796;

10. Biserica Sf. Arh. Mihail şi Gavril din satul Surdeşti, comuna Şiseşti, județul Maramureş, ridicată la 172, cu picturi interioare tempera pe pânză, cu al doilea turn din ţară de 54 metri, după cel al mânăstirii Bârsana de 62 de metri!

11. Biserica Sf. Petru din comuna Valea Viilor, jud. Sibiu, ridicată în secolul al XIII lea, şi fortificată în secolele următoare, cu ziduri groase şi înalte de până la 8 metri;

12. Ruinele cetăţii feudale ţărăneşti din com. Câlnic, județul Alba, construită înainte de 1267 cu biserică şi ziduri de apărare şi cu un turn numit Donjonul Siegfried;

13. Cetatea ţărănească cu biserica evanghelică din satul Viscri, jud. Braşov, construită între secolele XIII-XVI în stil gotic şi adusă în actualitate de vizitele Prinţului Charles în Transilvania;

14. Biserica de lemn Naşterea Maicii Domnului-din Vale, din comuna Ieud, județul Maramureş, ridicată începând cu 1699, supranumită Catedrala de lemn, cu o colecţie de icoane pe sticlă;

171 de ani de la primul ghid turistic românesc

În 1840 apare primul ghid turistic românesc, scris în limbile franceză şi română(cu litere chirilice), despre traseele din Muntii Ceahlău. Apărut la Iaşi cu titlul românesc "Dokia şi Traian după zicerile populare a românilor, cu itinerarul muntelui<Pionul>", acest minighid este scris de Aga G. Asaki, adică de Gheorghe Asachi.

Dacă mă gândesc bine, nici nu putea fi alt munte, decât Ceahlăul, mai ales că el este cunoscut în literatura de specialitate internaţională încă de pe timpul lui Dimitrie Cantemir, cu numele său vechi Pionul sau Koghaion, şi reprezintă muntele sfânt al românilor, după unele ziceri religioase.

Ghidul începe cu legenda arhicunoscută a Dochiei, fiica Regelui Decebal de care s-ar fi îndrăgostit însuşi Împăratul Traian, după luptele din anul 101 î.Ch., fiind redată şi o baladă populară foarte veche ce vorbeşte despre sfârşitul acestei poveşti, care se termină tragic cu prefacerea fetei într-o stâncă.

Sunt propuse două itinerare, unul care urmăreşte valea Bistriţei pe la Mânăstirea Bistriţa şi apoi pe la Mânăstirea Pângăraţi, până spre Buhalniţa, drum care este accesibil doar pe jos sau cu calul, pentru că poteca este strâmtă, iar al doilea traseu este mai lung pe la Crăcăoani şi prin poienile ce aparţineau mânăstirii ,,Varatico,, spre Hangu,de unde se urmau potecile grele din munte, trecând pe la Mânăstirea Durău-descrisă pe larg-, exact ca cele de zi, doar că pe asfalt.


aceasta este o gravură din carte numită ,,Vederea muntelui Pionul sau Ceahlău, luată dinspre Gura Largului,,

Pe platou, se spune în ghid, îi întâmpină pe drumeţi o stancă înaltă şi frumoasă ce pare a fi trup de femeie, situată între Piatra Detunată şi Piatra Sihastrului, dar care pe la 1704 suferă o dezagregare puternică, astfel că un secol şi ceva mai târziu bustul şi capul Stâncii Dochiei, încă se mai văd iar partea rămasă prezinta trunchiul şi picioarele.
Eroziunea a lucrat puternic din 1840 până azi, astfel ca pietrele din jurul stâncii nu mai arată ca bustul, faţa sau părul unei fete, asta deşi Dimitrie Cantemir a descris-o frumos în a sa Descriptio Moldaviae.

Biserica luterană fortificată din Daia (Sibiu)

O construcţie religioasă relativ mică se iţeşte pe stânga drumului, care coboara de la Agnita spre Sibiu, situată pe coama unui deal. Un indicator ruginit te îndrumă către satul Daia, localitate componentă a comunei Roşia. Ajungem lângă biserica de pe deal trecând pe lângă o serie de case cu arhitectură săsească, şi ne oprim în poarta unui cămin pentru copii defavorizaţi.



Doamna care are în grijă cei 25 de copii cu vârste de la 3 la 17 ani, se ocupă şi de biserica luterană, conducând puţinii turişti prin incinta fortificată a acestei bisericuţe. Pe scările ce urcă spre turnul clopotniţă ce stă cu faţa către SV, doamna sprintenă pentru vârsta ei, ne spune despre aşezământul de copii, finanţat de o fundaţie elveţiană, şi despre cât de greu se descurcă cu banii, solicitându-ne ajutor pentru a obţine fonduri în urma mediatizării problemelor cu care se confruntă- ceea ce şi facem!



Impresionaţi de povestea şi hotărârea acesteia, intrăm pe portiţa mică de sub turnul de cărămidă, în curtea străjuită de ziduri groase, unde se află şi cimitirul credincioşilor luterani din sat.
Originile bisericii se întind, după unele însemnări dincolo de invazia tătară-cea care a distrus si abaţia cisterciană de la Cârţa-(1241), dar cel mai sigur în 1270 când sunt puse bazele acestei construcţii de către coloniştii saşi aduşi în sudul Transilvaniei.



După ce trece prin numeroase reconstrucţii şi adăugiri, marea ciumă din 1348 şi numeroase războaie, biserica dobândeşte un stil romanic cu trei nave, fără clopotniţă, asemănătoare cu biserica din Cisnădioara.
Anul marcat pe zidul interior al bisericii indică cea mai amplă reconstrucţie, atunci când nu numai zidurile bisericii cu contraforţi suferă modificări sau consolidări dar şi zidurile exterioare, de apărare.



Tristeţea îşi face loc iar, atunci când vedem că orga este parţial distrusă, de un hoţ care a furat tuburile pentru a le vinde la centrele de colectare, un hoţ retardat care îşi marca intrarea şi fapta făcându-şi nevoile în biserică!?
Aşa a şi fost prins, în urma unui alt furt terminat în acelaşi mod.
Azi, deşi nu mai sunt slujbe decât cu anumite ocazii, orga din secolul al XVIII lea nu mai funcţionează, iar ca lucrurile să fie şi mai tragice, în 1998 candelabrele vechi au fost şi ele furate.
S-ar putea ca în următorii ani să nu vizităm decât nişte ziduri şi câteva pietre de mormânt de care nu are nevoie nimeni.

Muzeul civilizaţiei populare din Dumbrava Sibiului

Muzeul din Dumbrava Sibiului concurează cu Muzeul Satului din Bucureşti, prezentând într-un spaţiu grandios de peste 42 de hectare, sute de construcţii şi monumente din toate zonele etnografice ale României, cu accent pe regiunile carpatice şi de podiş.
Deschis în 1905 ca primul muzeu istorico-etnografic al românilor din Transilvania, de unde şi numele de ASTRA de la cunoscuta societate transilvană, a fost închis în 1950 din motive ideologice, reaşezându-se în matca sa tradiţională în 1990, printr-un ordin de ministru ce poartă semnătura lui Andrei Pleşu, pe atunci ministru al culturii.



Parte a Muzeului Burkenthal din 1963, aceasta secţiune debutează ca un muzeu al tehnicii populare ce cuprinde cinci sectoare tematice, acumulând până azi una dintre cele mai complexe colecţii şi arhive documentar-ştiinţifice despre universul creaţiei tehnice ţărăneşti din ţara noastră.



Muzeul acoperă pe o suprafaţă uriaşă toate ocupaţiile tradiţionale româneşti: vânătoare şi pescuit în Delta Dunării, agricultură pe toate treptele de relief, păstoritul de la satele de câmpie până la aşezările risipite de pe platourile munţilor, pomicultura cu meşteşugul oţetitului şi al ţuicăritului, viticultura cu industria vinăritului, uleitul, ţesutul cu ocupaţiile de lânari, mătăsari, cânepari, trăistari din păr de capra, împletitul de către frânghieri, cojocăritul, pielăritul, olăritul, pietrăritul, mineritul aurifer, fierăritul, clopotăritul, meşteşugul lemnului cu dulgheritul, rotăritul, dogăritul şi spătăritul, sau meşteşugul cerii cu boştinăritul şi lumânăritul, sau rogojinăritul stufului şi în cele din urma confecţionarea instrumentelor muzicale.



Una dintre cele mai spectaculoase expoziţii este cea a morilor de vânt sau de apă, situate lângă lacul de 6 hectare din zona centrală a parcului, şi de unde nu lipsesc decât morile de maree(pentru că la Marea Neagră acestea sunt foarte mici de max.15 cm.) în rest sunt toate tipurile imaginate de mori de măcinat cereale, de la cele cu panze până la cele plutitoare.



O emblemă a celui de-al cincilea sector tematic, al monumentelor de utilitate publică, îl reprezintă biserica maramureşeană adusă din satul Bezded, şi care este funcţională, aici ţinându-se slujbe, duminica sau cu alte ocazii speciale. Este situată aproape de intrarea în parc, pe una dintre aleile muzeului, alei ce însumează 10 kilometri şi pentru care îţi trebuie condiţie fizică, nu glumă, asta dacă ţi-ai propus să vezi totul într-o singură zi.



Muzeul este deschis între 1 mai şi 15 octombrie, intrarea costă 15 lei pentru adulţi cu reducere evident pentru grupuri de adulţi sau copii, elevi şi studenti, iar taxa de fotografiere este de 5 lei.
O serie de manifestari culturale populare se desfasoară pe întreg parcursul perioadei de vizitare.Pentru mai multe informatii- muzeulastra.ro

Pietrele, Sfincşii şi Stâncile Carpaţilor Româneşti

Nu am pretenţia de a scrie sau inventaria toate stâncile, pietrele, sfincşii şi babele din Carpaţi, sunt sigur că mai există cel puţin încă pe atâtea. Dar această investigaţie de mici obiective naturale, din care o mică parte văzute şi cele mai multe citite, reprezintă, cred eu, un reper de la care să plece listarea tuturor acestor forme ciudate de relief care populează munţii noştrii.

Munţii Oaş-masiv vulcanic din nord-vestul ţării, distrus de eroziune;

1. Sfinxul Oaşului;

Muntii Gutâi

1. Creasta Cocoşului-rest de crater vulcanic, numit şi Turnul Gutâiului sau Creasta Gutâiului;

Obcina Mare- munti situaţi în Bucovina;

1. Pietrele Muierilor(lângă oraşul Solca)

Munţii Bistriţei

1. Piatra Râpa Scară, de pe valea Bistriţei;

Muntii Rarău-masiv alcatuit din calcare, într-o KLIPPĂ triasică, în inima şisturilor cristaline;

1. Pietrele Doamnei
2. Adam şi Eva(lângă Giumalău unde se mai afla Colţii Acrii, pe valea Bistriţei)
3. Piatra Şoimului;Piatra Zimbrului;Piatra lui Osman-pe valea Bistriţei.
4. Pop(ch)ii Rarăului; Stânca Coifului;

Muntii Ceahlău

1. Dochia;Panaghia;Toaca;
2. Gardul(Colţii) Stânilelor;Piatra Ciobanului;Piatra Lată;Masca.
3. Tabara Vulturilor;Turnul Sihastrului;Turnul lui Budu.
4. Căciula Dorobantului; Detunata;
5. Piatra Teiului-la coada lacului de acumulare Izvorul Muntelui, lângă viaduct;

Munţii Ciucaş- munţi alcătuiţi din conglomerate, unde eroziunea diferenţială a creat un mare numar de forme ciudate de relief;

1. Tigăile
2. Sfinxul Bratocei; Babele la Sfat;
3. Pietrele Roşii; Piatra Mitocului;
4. Colţul Uriaşului(Dintele); Colţul Vânătorului;
5. Colţii Boncuţei; Colţii Bratocei;
6. Piatra Vulturilor; Gemenii Ciucaşului;
7. Turnul Goliat; Turnul Căprioarei;
8. Mâna Dracului; Mâna cu Cinci Degete;
9. Porumbelul; Vrăjitoarea;
10. Acul Diavolului; Marele Păianjen;

Muntii Hăşmaş- masiv calcaros din centrul Carpaţilor Orientali, cu vestitele Chei ale Bicazului;

1. Turnul Bardosului sau Piatra Altarului;
2. Piatra Ascuţita;Piatra Singuratică;Piatra Arşiţei;

Muntii Harghitei

1. Piatra Şoimului, din zona Defileului Oltului de la Tuşnad;

Munţii Vrancei

1. Piatra Berzei; Piatra Geamană; Piatra Ciută;
2. Piatra Tâlharului; Pietrele Striului;

Munţii Buzăului

1. Piatra Tehărăului; Piatra Zăganului; Piatra Găurită;

Munţii Călimani-munte vulcanic(cel mai înalt vulcan din ţară), cu forme ciudate săpate de vânt şi ploi în andezite;

1. Sfinxul Călimaniului;
2. Cei 12 Apostoli;

Muntii Stânişoarei

1. Sfinx;

Muntii Perşani

1. Coloanele de bazalt de la Racoş, din Defileul Oltului;
2. Coloanele de bazalt de la Piatra Cioplită, pe valea Comanei;
3. Sfinxul din Perşani; Stânca Minunilor;

Muntele Postăvaru(Munţii Bârsei)

1. Sfinxul de la Pietrele lui Solomon, lângă Braşov;

Muntii Bucegi- masiv alcatuit din calcare şi conglomerate unde eroziunea diferenţială, a creat o multitudine de forme, din cauza acţiunii vântului, din acest motiv formele se şi numesc eologliptoliţi;

1. Sfinxul Bucegilor;
2. Babele-în fap,t două stânci în formă de ciupercă;
3. Pintenul Pietrei Arse;
4. Vârful Omu;
5. Faţa şi Colţii Morarului;
6. Mesele de la Vârful cu Dor;

Culoarul Rucăr

1. Babele de la Podul Dâmboviţei;

Muntii Făgăraş- deşi în şisturi cristaline, gheaţa cuaternară a creat şi aici forme deosebite;

1. Acele Cleopatrei; Colţul Elefanţilor; Foarfeca;
2. Piatra Dracului; Piatra Caprei; Piatra Galbenă; Piatra Verde;
3. Colţii Brezei; Chica Vulturilor; Claia Bulzului;
4. Turnurile Podragului; Fereastra Zmeilor;

Muntele Cozia- situat la ieşirea Oltului din defileul săpat în Carpaţii Meridionali;

1. Sfinxul de la Stănuleţi;
2. Bufniţa cu Pui; Masa lui Traian;
3. Ursul; Dochia; Moşul; Uriaşul;

Muntii Cândrel

1. Masa Jidovului;

Muntii Parâng

1. Şezătoarea Urşilor; Piatra Tăiată;

Muntii Căpăţânii-sub vârful Năruţu

1. Cele Trei Degete; Cucuiul Târsei; Claia cu Brazi;

Muntii Retezat

1. Sfinxul Pietrele;
2. Piatra Iorgovanului; Colţii Pelegii;
3. Turnul Porţii; Piatra Trăsnită;

Muntii Vâlcan

1. Cuiul Popii; La Parul de Fier; Albele;
2. Piatra lui Iorgovan; Pietrele Înşirate; Apostolii;
3. Piatra Corbului; Piatra Ruptă; Piatra Trăsnită;

Muntii Cernei

1. Sfinxul de la Topleţ- aproape de vărsarea Cernei în Dunăre;
2. Piatra Puşcată; Piatra Uscată;

Muntii Aninei

1. Sfinxul din Cheile Nerei;

Munţii Metaliferi

1. Detunatele( Goală şi Flocoasă);
2. Muntele Vulcan;

Munţii Bihor

1. Piatra Grăitoare; Piatra Galbenă;
2. Piatra Boghii; Piatra Câinilor;

Munţii Vlădeasa

1. Piatra Tâlharului; Piatra Încălecată;
2. Pietrele Mărunte; Pietrele Albe;

Muntii Trascău- în special în Cheile Turzii

1. Turnul Galben; Turnul Ascuţit; Peretele Uriaş; Baia Zânelor;

Munţii Pădurea Craiului

1. Piatra Lată din Defileul Crişului Repede;
2. Creasta Abruptă; Stanul Stupului;

Cascada Vârciorog- săritoarea de sub Piatra Grăitoare

Pe drumul ce leagă Gârda de Sus şi Arieşeniul de Nucet, peste pasul Vârtop unde se află Groapa Ruginoasă, undeva pe stânga, un indicator peste care poţi trece uşor cu vederea în goana maşinii, te îmbie să drumeţeşti până la Cascada Vârciorog, cale de vreo trei kilometri şi jumătate. Pentru cei ce nu doresc doar un week-end la vreo pensiune cu jacuzzi, această călătorie de maxim două ore nu poate fi decât o bună ocazie de a-şi fortifica şi spiritul şi trupul în afară, bineînţeles, de o mică febră musculară.



Lăsaţi maşina după ultimele case, şi înaintea podeţului de lemn, undeva mai ferit, pentru că TAF-urile ce cară lemne, o pot avaria şi porniţi pe jos, înarmaţi cu răbdare şi cu bocanci impermeabili, pentru că micile pâraie şi noroiul frământat de tractoare şi de copitele cailor, pot pune probleme. Drumul nu este de speriat, se aşterne frumos ba în stânga ba în dreapta râului ce formeaza mai departe la ieşirea din strâmtura pragurilor, Cascada Vârciorogului.



Un popas cu buşteni butnăriţi lângă băncuţe de lemn şi o rulotă cu de-ale gurii şi cu ceva suc, vă aşteaptă la vreo oră de mers şi undeva la câteva zeci de minute până la cascadă. Dintr-o dată, peisajul începe să se sălbăticească, râul curge cu zgomot, marmitele de eroziune din albia îngustă se înmulţesc, ca şi stâncile căzute de pe versanţi ce par opera lui Sfarmă Piatră.



Pădurea se aruncă de pe pantele muntelui, lăsând gândul să urce către vârful Curcubăta Mare, cel mai înalt din Apuseni de 1849 de metri. O cupolă cristalină de piatră dură îl secondează mai la nord şi se numeşte Piatra Grăitoare, iar de la înălţimea sa de 1657 de metri, pune stavilă afluenţilor Arieşului, desenând cumpăna de ape dintre bazinul Arieşului Mare şi cel al Crişului Negru ce udă Ţara Beiuşului.
Sub acest vârf, în zona numită de moţi Tarniţa Bihorului, îşi începe călătoria scurtă şi vijelioasă pârâul care cade aici într-o singură scobitură, de la 15 metri înălţime, şi care formează această splendidă cascadă.



Apa curge cu putere şi te anunţă de la câteva sute de metri distanţă, cu acel zgomot inconfundabil. Ocoleşti o zonă de grohotişuri mărunte şi de pietre mari, ce par prăbusite dintr-un drum de carieră, te strecori între malul acesta uriaş de 30 de metri înălţime, care după părerea mea, va bloca cursul acestui râu. În scurt timp intri într-un luminiş în care pădurea s-a dat la o parte pentru a lăsa pânza de apă să te îmbrăţişeze ca un voal creat de miliardele de vapori de cristal.
Enjoy!