În 1840 apare primul ghid turistic românesc, scris în limbile franceză şi română(cu litere chirilice), despre traseele din Muntii Ceahlău. Apărut la Iaşi cu titlul românesc "Dokia şi Traian după zicerile populare a românilor, cu itinerarul muntelui<
Dacă mă gândesc bine, nici nu putea fi alt munte, decât Ceahlăul, mai ales că el este cunoscut în literatura de specialitate internaţională încă de pe timpul lui Dimitrie Cantemir, cu numele său vechi Pionul sau Koghaion, şi reprezintă muntele sfânt al românilor, după unele ziceri religioase.
Ghidul începe cu legenda arhicunoscută a Dochiei, fiica Regelui Decebal de care s-ar fi îndrăgostit însuşi Împăratul Traian, după luptele din anul 101 î.Ch., fiind redată şi o baladă populară foarte veche ce vorbeşte despre sfârşitul acestei poveşti, care se termină tragic cu prefacerea fetei într-o stâncă.
Sunt propuse două itinerare, unul care urmăreşte valea Bistriţei pe la Mânăstirea Bistriţa şi apoi pe la Mânăstirea Pângăraţi, până spre Buhalniţa, drum care este accesibil doar pe jos sau cu calul, pentru că poteca este strâmtă, iar al doilea traseu este mai lung pe la Crăcăoani şi prin poienile ce aparţineau mânăstirii ,,Varatico,, spre Hangu,de unde se urmau potecile grele din munte, trecând pe la Mânăstirea Durău-descrisă pe larg-, exact ca cele de zi, doar că pe asfalt.
aceasta este o gravură din carte numită ,,Vederea muntelui Pionul sau Ceahlău, luată dinspre Gura Largului,,
Pe platou, se spune în ghid, îi întâmpină pe drumeţi o stancă înaltă şi frumoasă ce pare a fi trup de femeie, situată între Piatra Detunată şi Piatra Sihastrului, dar care pe la 1704 suferă o dezagregare puternică, astfel că un secol şi ceva mai târziu bustul şi capul Stâncii Dochiei, încă se mai văd iar partea rămasă prezinta trunchiul şi picioarele.
Eroziunea a lucrat puternic din 1840 până azi, astfel ca pietrele din jurul stâncii nu mai arată ca bustul, faţa sau părul unei fete, asta deşi Dimitrie Cantemir a descris-o frumos în a sa Descriptio Moldaviae.