marți, 28 decembrie 2010

Borsecul şi pârtiile Doamnei Udrea




Borsecul îmi seamănă cu o femeie trecută bine de prima tinereţe, care încearcă din răsputeri să se-mai-păstreze proaspată, cu ajutorul unor mici operaţii estetice. Ridurile şi cutele pielii sunt vilele vechi cumpărate pe te miri ce şi lăsate în paragină, policlinica veche, hotelurile şi bazele de tratament, care reprezintă urme adânci în pielea bătătorită a Munţilor Giurgeu-Călimani. Există şi motive de bucurie, operaţiile estetice dau roade, veţi vedea.

BUCURIE

Staţiune de renume internaţional, la un moment dat, cu menţiuni despre aerul şi apele minerale încă din antichitate, iar în studii ştiintifice din secolul al XVI lea( italianul Burcella) şi al XVIII lea(medicul austriac Krantz).



Altitudinea de aproximativ 900 de metri, aerul ozonat şi curat, cu temperaturi medii de vară de 14 grade Celsius şi de iarna de -7 grade, dar şi peisajul care îţi taie respiraţia, pădurile de molizi şi de fagi de la poalele muntilor, relictele glaciare ca mesteacanul pitic, se întind cât vezi cu ochii în toate zările, spre Bilbor sau spre Tulgheş.



Ape minerale minunate regăsite şi captate în 11 izvoare (după alte surse sunt 23), între care:Izvorul Străvechi situat lângă peştera cu gheaţă, Izvorul Lazăr sau Izvorul Petofi, cu proprietati terapeuticeşi cu rezultate impresionante în bolile cardiovasculare, anemii, afecţiuni ale tubului digestiv, ale glandelor endocrine, si ale celor ginecologice.
Obiectivele naturale, ca Grota/Peştera de Gheaţă, Peştera Ursilor-în fapt un minicanion săpat în travertin, sau Baia Zânelor sunt locuri demne de vizitat mai ales că sunt situate într-o zonă pitorească de la marginea de nord a staţiunii, dar despre ele voi scrie într-o altă postare.



Am lăsat la urmă ultima şi cea mai mare investiţie din ultimii ani, care se datorează minstrului turismului, şi anume o investiţie în trei pârtii de schi cu toate dotările moderne: tunuri de zăpadă, nocturnă pe pârtia principală, cabana schiorilor, teleschi, părtii de dificultate diferită. Acesta va fi viitorul statiunii, iar începutul este realizat cu banii guvernului. Viitoarea bază de tratament va întregi zestrea turistică a Borsecului şi, poate, îi va reda strălucirea de odinioară.
Important este că de AZI se schiază la Borsec!




TRISTEŢE



Problemele pe care le are staţiunea şi implicit şi orasul ţin de zecile de vile părăsite, de spaţiile comerciale prăbuşite, de aspectul centrului vechi care seamănă cu cel din filmele apocaliptice, unde fantomele trecutului bântuie printre ziduri, iar turiştii sunt bieţi rătăciţi în tranziţia spre economia turistică capitalistă. Am găsit şi lucruri bune, noi vile şi pensiuni, la una din ele ne-am cazat.



Mai e mult până departe, asta ştim, vilele trebuie luate de la proprietari dacă aceştia le lasa în paragina şi să se ocupe ministerul de ele. Parcurile din centru sunt părăsite, fără bănci, doar copacii tâmpi şi stingheri obtureaza lumina chioară a vreunui bec.
Deşi se vrea un semnal de alarmă, filmuletul de la Pro TV a gonit şi puţinii turişti care s-ar fi încumetat să vină până aici. Vezi filmuleţul aici.

joi, 23 decembrie 2010

Cele mai cunoscute 15 Hanuri din România

Unele dintre au fost renovate cu motive mai mult sau mai puţin tradiţionale sau relocate din diverse motive, altele au dispărut sau şi-au schimbat destinaţia, ori au fost sufocate de noi construcţii, ori au fost lăsate în paragină. Majoritatea au/aveau între 20 şi 60 de locuri de cazare, restaurante cu specific local, regional sau naţional şi foarte puţine îşi mai permit un stand sau două cu articole de artizanat.


  1. Hanul lui Manuc- adevarată emblemă a Bucureştiului, disputat mulţi ani de diverşi moştenitori. A necesitat renovări care au depăşit valoarea terenului și a constructiei în sine, dar este bine pentru ce mai rămas din arhitectura urban-medievală a Bucureștiului.
  2. Hanul Ancuţei- lângă comuna Tupilaţi, pe drumul dintre Roman și Fălticeni, situat azi lângă un alt han, numit Hanul Răzeşilor, cu un restaurant celebru în vremurile comuniste. Hanul vechi situat alături, care a păstrat denumireaîncearcă prin noi investiții, să se ridice la nivelul așteptărilor clienților și a turiştilor.
  3. Hanul Ana Lugojana- între Făget și Lugoj, judeţul Timiș, vestit altădată pentru clătitele delicioase, situat pe E 70.
  4. Hanul-Motel Caşa Arcaşului- Târgu Neamţ, situat la poalele dealului pe care se află vestita Cetate a Neamţului (renovată și extrem de atrăgătoare prin fortificațiile sale). Un local drăguţ de trei stele și un motel cu cazare de două stele.
  5. Hanul Drăguşeni- situat în localitatea cu acelaşi nume de lângă Fălticeni, judeţul Suceava ce continua tradiţia Hanului Calimahi. Închis sau în conservare, nu știu sigur, de ani buni.
  6. Hanul Fântâniţa Haiducului- era situat lângă pădurea ce domină oraşul Avrig din inima Podişului Târnavelor, azi numele este luat de un hotel din Sibiu.
  7. Hanul cu Noroc- situat lângă oraşul Alexandria, judeţul Teleorman, într-o frumoasă pădure de stejar.
  8. Hanul Morilor- situat lângă oraşul Hârşova, în zona de trecere peste Dunăre de la Giurgeni-Vadu Oii.
  9. Hanul La Două Veveriţe- lângă oraşul Baia Mare, judeţul Maramureş.
  10. Hanul Moara Grecilor- situat lângă oraşul Vaslui, în drumul spre Iaşi.
  11. Hanul Popasul Romanilor- situat în zona oraşului Zalău, judeţul Sălaj.
  12. Hanul Sâmbra Oilor- situat în nord-vestul ţării pe dealul ce domină oraşul Negreşti-Oaş, judeţul Satu Mare.
  13. Hanul Tibiscum-situat în oraşul Caransebeş.
  14. Hanul Pintea Vitezul- lângă oraşul minier Baia Sprie, la poalele Munţilor Gutîi, judeţul Maramureș.
  15. Hanul Bachus- situat în localitatea Popeşti din judeţul Vrancea.

miercuri, 22 decembrie 2010

Cheile Întregalde din Munţii Trascăului



Pe drumul desfundat şi uitat de lume, ce leagă Ţara Moţilor, mai precis zona Bucium cu celebrele Detunate, de zona Galdelor din Muntii Trascăului dinspre Alba Iulia, se află aceste interesante si înguste chei.



Nu mi-am propus să ajung la ele, dar drumurile şi scurtăturile gândite de mine m-au adus întâmplător şi aici, însă mi-au stricat câteva bucşe si vreo două cauciucuri. Dar nu-mi pare rău, pentru că sunt 1500 de metri de stânci calcaroase albe-gri, de ziduri de fortăreţe naturale modelate de Sfarmă-Piatră, de îngustări de traseu şi de bolovani uriaşi tăvăliţi în apa pârâului Galda.



Este o zonă magică puţin exploatată şi puţin cunoscută, situată la ieşirea din localitatea cu acelaşi nume. Vreo doi, trei orăşeni mai deştepţi vin aici şi îşi petrec week-end-urile cu cortul, într-o linişte desăvârşită, iîntr-un aer uşor ozonat, la o altitudine incredibil de mică, de doar câteva sute de metri si răcorindu-se vara în apa Gălzii si Găldiţei.



Cele 25 de peşteri mici săpate de apele de şiroire sau de micile pâraie transformate uneori in sohodoale, sunt scobite în pereţii calcaroşi, unde poţi avea surpriza sa întâlneşti cea mai frumoasă floare din ţara noastră, cea numită Floarea Reginei, sau Floarea de Colţ sau pe latineşte Leontopodium alpinum, aici la cea mai joasă altitudine din ţară de 580-600 de metri.
În mod normal, se întâlneşte la peste 1800, însă iată că altitudinea nu este totul, conteaza şi roca şi microclimatul. Rezervaţia ce ocroteşte formele de relief ciudate si Floarea de Colţ are o supraţă de 130 de hectare.

miercuri, 15 decembrie 2010

Top zece lacuri din România, după suprafaţă

Principalele zece lacuri din ţara noastră sunt situate în  trepte și forme de relief diferite şi sunt dintr-o varietate de tipuri genetice. Unele sunt mai cunoscute, precum Mamaia sau Izvorul Muntelui-Bicaz, iar altele sunt practic necunoscute, cum sunt Taşaul şi Babadag.
Iată-le: o variantă de pe youtube- Top 10 lacuri România
Complexul lagunar Razim-Sinoe

 
1.RAZIM( RAZELM)- o veritabilă mare interioară, un lac de 415 kmp de tip lagună(fost golf al Mării Negre, blocat/barat de un cordon de nisip sau plajă, cu o singură ministrâmtoare prin care comunică cu marea, numita Gura Portiţei.

2.SINO(I)E- o lagună ,,lipită" de fratele mai mare, Razim, cu o suprafaţă de 171 kmp.

3.GOLOVIȚA- o altă lagună componentă a celui mai mare complex lacustru din ţară, numit Complexul lagunar Razim -Sinoe, lac ce are o suprafaţă de 119 kmp.

4.ZMEICA- ultima mare lagună, situată mai spre spre sud, din complexul mai sus amintit, de 54 kmp.


5.Izvorul Muntelui-Bicaz- cea mai mare acumulare de pe râurile interioare. Lac de acumulare sau de baraj artificial, ce s-a format în spatele acestuia pe râul Bistriţa, la poalele Munţilor Ceahlău, cu o suprafață de 33 kmp.


6.Babadag- un lac situat la marginea estică a podişului cu acelaşi nume, din zona central-nordică a Dobrogei, în fapt un liman maritim (lac format prin bararea gurii de vărsare a unui râu cu un ,,baraj" de aluviuni, depus în acest caz de către curenţii marini), alimentat de râul Slava, cu o suprafață de 25 kmp.


7.Tașaul- un liman maritim uriaş, situat la nord de  orașul stațiune Năvodari, cu o suprafaţă de 23 kmp.


8.Oltina- cel mai mare liman fluviatil (lac format prin bararea cu aluviuni aduse de Dunăre a gurii de vărsare a unui râu mic) din ţară, situat tot în Dobrogea, dar pe latura dunăreană a  Județului Constanța, în apropiere de  localitatea Ostrov și de punctul de trecere cu bacul, spre Călăraşi, cu o suprafaţă de 22 kmp.


9. Brateş- un lac de luncă uriaș, situat lângă Dunăre, în nordul oraşului Galați, amenajat pentru piscicultură, cu o suprafata de 22 kmp.


10.Mostiştea- un liman fluviatil ,,construit,, tot de Dunăre, ceva asemănător cu Snagov-ul doar că acela a fost creat de Ialomiţa, situat în sudul judetului Călăraşi, cu o suprafaţă de 20 kmp.


10.Siutghiol/Mamaia- o lagună frumoasă, ca şi cele din nordul litoralului, aflate pe primele locuri. De fapt pe ,,limba" de nisip ce blocheaza intrarea în golf, s-a construit staţiunea Mamaia, aşa se explică de ce este alungită pe direcţia N-S. Este tot pe locul zece, pentru că are aceeaşi suprafaţă ca și Mostiştea, de 20 kmp.

marți, 14 decembrie 2010

Staţiunile balneoclimaterice din România şi apele lor miraculoase

O scurtă trecere în revistă a celor mai cunoscute stațiuni balneoclimaterice din România, cu precizarea județului, a tipului de ape și a afecțiunilor tratate de acestea. Aici aveți o postare despre stațiunile balneare de altădată.



1. Amara (jud.IL)-  Ape: Sulfuroase, bicarbonatate, sodice, magneziene+ nămol sapropelic; Afecțiuni tratate: ginecologice,dermato, endocrine;
2. Balta Albă(jud.BZ)- Ape : Clorurate, sulfurate, sodice, magneziene+ nămol sapropelic; Afecțiuni tratate: reumatismale, neurologice, dermatologice;
3. Băile Govora( jud.VL)- Ape: Clorurosodice, iodurate, bromurate+nămol mineral sărat de la Ocnele Mari; Afecțiuni tratate: aparatului locomotor, respiratorii, ORL;
4. Băile Herculane(jud.CS) Ape:Termale,clorurosodice,bicarbonatate,calcice,bromiodate,sulfuroase, radioactive; Afectiuni tratate:reumatismale, neurologice, metabolice, ginecologice, respiratorii, dermato, cardiovasculare;
5. Băile Tuşnad (jud.HR)Ape: Bicarbonatate,clorurate sodice,calcice, magneziene, carbogazoase, mezotermale, mofete; Afectiuni tratate: nevroze astenice, cardiovasculare, digestive, endocrine, renale, ginecologice;
6. Malnaş Băi (jud.HR)- Ape: Carbogazoase, feruginoase, bicarbonatate, sodice, calcice, mofete; Afecțiuni tratate: tubului digestiv, hepatobiliare, cardiovasculare, respiratorii;
7. Ozunca Băi (jud.HR)- Ape: Carbogazoase, feruginoase, magneziene, bicarbonatate-calcice; Afecțiuni tratate:cardiovasculare, ginecologice, anemii, afectiuni gastrice;
8. Borsec ( jud.HR)- Ape: Carbogazoase, bicarbonatate, calcice, sodice, magneziene, +nămol de turbă; Afecțiuni tratate: tubului digestiv, endocrine, cardiovasculare, ginecologice, aparatului locomotor, astenii, debilitate, insomnii;
9. Bilbor (jud.HR)- Ape: Carbogazoase, feruginoase, calcice; Afecțiuni tratate: tubului digestiv, renale, căilor urinare, astenii, insomnii;
10. Vaţa de Jos (jud.HD)- Ape: Sulfuroase, clorurate, sodice, calcice, mezotermale; Afecțiuni tratate: reumatismale, ginecologice, hepato-biliare, cardiovasculare, metabolice și boli de nutriție;
11. Zizin (jud.BV)- Ape: Carbogazoase, bicarbonatate, clorurosodice, calcice; Afecțiuni tratate: tubului digestiv, constipații, cardiovasculare, ginecologice;
12. Lacu Sărat (jud.BR)- Ape: Apa lacului- clorurosodică, magneziană,+nămol sapropelic; Afecțiuni tratate: reumatismale, posttraumatice, neurologice, ginecologice, dermato, endocrine;
13. Sărata Monteoru(jud.BZ)- Ape: sarate, iodurate, bromurate, calcice, magneziene+ nămol mineral; Afecțiuni tratate: reumatismale, neurologice, ginecologice;
14. Buziaş(jud.TM)- Ape: Bicarbonatate, clorurate, sodice, calcice, magneziene, hipotone +mofete; Afectiuni tratate: cardiovasculare, sistemul nervos central, hepatobiliare, metabolice, nevroze astenice;
15. Călimăneşti(jud.VL)- Ape: clorurosodice, bicarbonatate, alcaline, calcice, sulfuroase; Afecțiuni tratate: tubului digestiv, hepatobiliare, renale, urinare, metabolice, reumatismale, respiratorii, boli de nutriție;
16. Telega (jud.PH)- Ape: lacuri cu apă sărată-clorurosodică; Afecțiuni tratate: sistemul nervos periferic, locomotor, ginecologice, anemii, debilitate;
17. Poiana Câmpina (jud.PH)- Ape: clorurosodice, bicarbonatate, sulfatate; Afectiuni tratate: Ginecologice, aparatului locomotor, sistemul nervos periferic;
18. Covasna (jud.CV)- Ape:carbogazoase, bicarbonatate, clorurate + nămol mineral și mofete; Afecțiuni tratate: cardiovasculare, tubului digestiv, hepatobiliare, nevroze
19. Bizuşa Băi (jud.CJ)- Ape: sulfatată, bicarbonatate, cloromagneziene; Afectiuni tarate: aparatului locomotor,sistemul nervos periferic, ginecologice;
20. Techirghiol (jud.CT),- Ape: apa sarată a lacului şi nămolul sapropelic; Afecțiuni tratate: reumatismale, gineco, dermato, respiratorii, sistem nervos, ateroscleroză, astenii, geriatrice;
21. Geoagiu Băi (jud.HD)- Ape: bicarbonatate,calcice, magneziene, mezotermale- nămol de turbă; Afectiuni tratate: reumatismale, ginecologice, endocrine, dermato, cardiovasculare;
22. Băiţa-Gherla (jud.CJ)- Ape: bicarbonatate, slab sulfuroase, clorurosodice; Afecțiuni tratate: reumatismale, ginecologice, dermatologice;
23. Băile Călan (jud.HD), Ape: termale, bicarbonatate, sodice, calcice, magneziene; Afectiuni tratate: Aparatului locomotor, sistemul nervos;
24. Bazna (jud.SB), Ape: clorurosodice, iodurate,bromurate+nămol mineral cu gaz metan si sarea de Bazna; Afectiuni tratate: Aparatului locomotor, sistemul nervos periferic,ginecologice;
25. Hargita Băi şi Jigodin Băi( jud.HR),- Ape: carbogazoase, bicarbonatate, sodice, feruginoase +mofete; Afecțiuni tratate : cardiovasculare, endocrine, aparatului locomotor, digestive, endocrine, SNP;
26.  Moneasa (jud.AR)- Ape: bicarbonatate,calcice, magneziene, sodice; Afectiuni tratate: aparatului locomotor, sistem nervos periferic, tub digestiv, surmenaj, astenii;
27. Bixad/Negreşti Oaş (jud.SM)- Ape: clorurosodice, carbogazoase, slab radioactive; Afecțiuni tratate: tub digestiv, cardiovasculare, aparatului locomotor;
28. Siriu (jud.BZ)- Ape: sulfuroase, uşor bicarbonatate, clorurosodice, termale; Afecțiuni tratate: aparatului locomotor, sistemul nervos periferic, tub digestiv;
29. Băile Seiche şi Băile Sărata/Odorhei( jud.HR)-  Ape: clorurosodice concentrate, bicarbonatate, calcice, magneziene; Afectiuni tratate: aparatului locomotor, ginecologice, anemii, stări de debilitate;
30. Băile Felix (jud.BH)- Ape: termale, bicarbonatate, sulfatate, calcice, sodice, silicioase+ nămol terapeutic; Afecțiuni tratate: reumatismale, neurologice, ginecologice;
31. Băile Episcopiei (jud.BH)- Ape: Termale, usor radioactive, sulfatate,calcice, silicioase+nămol sapropelic fosil; Afectiuni tratate: reumatisme, neurologice, ginecologice;
32. Tinca (jud.BH)- Ape: bicarbonatate, calcice, magneziene, sodice, clorurate; Afectiuni tratate: aparatului locomotor, sistem nervos periferic, ginecologice, tub digestiv;
33. Strunga (jud.IS)- Ape: sulfuroase, bicarbonatate, magneziene, calcice, sodice; Afectiuni tratate: Aparatului locomotor, gineco, sistemul nervos periferic, tub digestiv;
35. Ţintea (jud.PH)- Ape: termale, clorurosodice, sulfatate, iodurate, bromurate,+nămol sapropelic; Afectiuni tratate: aparatului locomotor, sistemului nervos periferic, ginecologice cronice;
36. Ocnele Mari/Ocniţa (jud.VL)-  Ape: apa sărată a lacului+ape clorurosodice+nămol sapropelic; Afectiuni tratate: reumatismale, sistemului nervos, ginecologice;
37. Băile Olăneşti ( jud.VL)- Ape: clorurosodice,calcice, magneziene, sulfuroase, iodurate, bromurate; Afectiuni tratate: aparatului locomotor, tub digestiv, căilor urinare, boli de piele;
38. Sângeorz Băi (jud.BN)- Ape: carbogazoase, bicarbonatate, clorurosodice, calcice, magneziene; Afecțiuni tratate: tub digestiv, glandele anexe, boli de nutriţie;
39. Valea Vinului (jud.BN)- Ape: carbogazoase, bicarbonatate, calcice, sodice, slab feruginoase, usor radioactive; Afectiuni tratate: cardiovasculare, astenii, anemii;
40. Băile Şugaș (jud.CV)-  Ape: carbogazoase,bicarbonatate, sodice, magneziene+mofete; Afecțiuni tratate: Aparatului locomotor, cardiovasculare,digestive;
41. Bodoc( jud.CV)- Ape: carbogazoase, bicarbonatate , sodice, calcice; Afectiuni tratate: tub digestiv, hepato-biliare, boli de nutriţie;
42. Vâlcele ( jud.CV)- Ape: carbogazoase, bicarbonatate, magneziene, calcice, sodice, feruginoase; Afectiuni tratate: cardiovasculare, sistem nervos periferic, tub digestiv, căilor urinare;
43. Ocna Sibiului ( jud.SB) - Ape: apa sărată a lacurilor+ ape clorurosodice, bicarbonatate+nămol sapropelic cu sulfură de fier; Afectiuni tratate: aparatului locomotor, sistemul nervos periferic, ginecologice, digestive;
44. Ocna Şugatag/Coştiui ( jud.MM)- Ape: clorurosodice concentrate; Afecțiuni tratate: aparatului locomotor, SNP, ginecologice;
45. Breb /Crăciuneşti ( jud.MM)- Ape: sulfuroase, carbogazoase, bicarbonatate; Afecțiuni tratate: tub digestiv, locomotor, sistem nervos, ginecologice;
46. Sinaia( jud.PH)- Ape: sulfuroase oligominerale; Afectiuni tratate: nevroze astenice,endocrine, digestive, glande anexe;
47. Slănic (jud.PH)- Ape: apa sărată a lacurilor+clorurosodice, sulfatice, calcice+nămol sapropelic+aerosoli săraţi; Afectiuni tratate: aparatului locomotor, sistemului nervos periferic, ginecologice, reumatismale;
48. Sovata (jud.MS)- Ape: apa sărată a lacurilor +heliotermia; Afecțiuni tratate: reumatismale, ginecologice, aparatului locomotor, sistemului nervos;
49. Praid (jud.MS)- Ape: apa sărată a lacului + izvor termal cu apă sărată concentrată+ aerosoli sărați în salină; Afecțiuni tratate: ginecologice, locomotor, sistem nervos, respiratorii;
50. Corund (jud MS)- Ape: carbogazoase, bicarbonatate, clorurosodice cu acid carbonic liber și bicarbonat de fier; Afectiuni tratate: aparatului locomotor, ginecologice, tubului digestiv;
51. Soveja /Vizantea (jud.VN)- Ape: sulfuroase, bicarbonatate, calcice, magneziene; Afecțiuni tratate: aparatului locomotor, ginecologice, tubului digestiv, sistemului nervos;
52. Vulcana Băi (jud DB)- Ape: iodurate  (cele mai iodurate din Europa!), clorurosodice, calcice, magneziene, bromurate; Afectiuni tratate: aparatului locomotor, ginecologice, tubului digestiv;
53. Pucioasa (jud.DB)- Ape:
sulfuroase, sulfatate,clorurate, bicarbonatate, calcice+nămol sapropelic; Afecțiuni tratate: reumatismale, aparatului locomotor, ginecologice, dermatologice, cardiovasculare, boli profesionale;
54. Sângeorgiu de Mureş (jud.MS)- Ape: termale, clorurosodice, iodurate, calcice, magneziene; Afecțiuni tratate: ginecologice, aparatului locomotor;

55. Oglinzi (jud.NT)- Ape:clorurosodice concentrate, sulfatate si nămol sapropelic mineral; Afectiuni tratate: ginecologice, aparatului locomotor;
56. Bălţăteşti (jud. NT)- Ape: clorurate, sulfurate, sodice; Afectiuni tratate: aparatului locomotor, digestive;
57. Târgu Ocna( jud. BC)- Ape: sulfuroase, clorurosodice,bicarbonatate; Afectiuni tratate: aparatului locomotor, ginecologice, reumatismale+ aerosoli sărați în salină, pentru afectiunile respiratorii;
58. Slănic Moldova ( jud,BC)- Ape: bicarbonatate, sodice, carbogazoase, feruginoase, calcice, magneziene, aluminoferoase; Afectiuni tratate: digestive, căilor respiratorii, ORL, boli de nutriție;
59. Balvanyos ( jud.CV)- Ape: carbogazoase, feruginoase, calcice+ mofete; Afecțiuni tratate: cardiovasculare, nevroze, reumatisme;
60. Călacea( jud. TM)- Ape: termale, clorurosodice, bicarbonatate; Afecțiuni tratate: aparatului locomotor, sistemului nervos periferic, ginecologice;
61. Topliţa ( jud.HR)- Ape: mezotermale, bicarbonatate, calcice, magneziene; Afecțiuni tratate: aparatului locomotor, sistemului nervos periferic, digestive, renale;
62. Băile Turda( jud.CJ)- Ape: clorurosodice concentrate, bicarbonatate, magneziene+ nămol sapropelic; Afectiuni tratate: aparatului locomotor, sistemului nervos, ginecologice, reumatismale;
63. Vatra Dornei ( jud.SV)- Ape:carbogazoase, bicarbonatate,sodice, feruginoase, magneziene+ nămol de turbă; Afectiuni tratate: cardiovasculare, aparatului locomotor, anemii, reumatisme, hipertiroidie, sistem nervos periferic;
64. Borșa/ Băile Borşa ( jud.MM)- Ape: carbogazoase, feruginoase, bicarbonatate; Afectiuni tratate: aparatului locomotor, ginecologice, glandelor anexe, digestive;


joi, 9 decembrie 2010

Salina Turda- o minune tehnică ROMÂNEASCĂ

mina Terezia şi lacul în sare



intrarea de la Durgău, din ,,spatele,,orasului

Periplul apusean l-am început cu salina Turda, cea despre care auzisem si văzusem, în ultimul timp atâtea. Stiam că este modernizată dar nu mi-am imaginat aşa ceva. In primul rând parcarea, plină de masini din UE, intrarea făcută cu cartela, organizarea şi toaletele!!! -impecabile. Mai greu cu orientarea şi indicatoarele în Turda. Dar ce să-i faci, nimic nu este perfect. Mai ales în România.

galeria Franz Iosif

Pe scurt, mina are o veche istorie, care începe odată cu stăpânirea romana a oraşului Potaissa( vechea denumire a Turzii), trece prin perioada stăpânirii habsburgice si este închisă în 1932, datorita instalatiilor vechi dar si din cauza deschiderii unor noi mine la Ocna Dej şi la Ocna Mureş, dotate cu instalatii moderne de exploatare.



Acesta închidere marchează ,de fapt, începând cu anul 1950 trecerea minei în exploatare turistică si de cură de aerosoli.
Mina amenajata pe care o vedeţi se numeste Rudolf sau Sfântul Nicolae, şi are 40 metri si 13 etaje, un lift modern cu pereţi de sticlă ce îţi oferă o panoramă deosebită, o roată uriaşă în mijloc, o mică scenă de spectacole şi alte distracţii. Iar bărcuţele se află în galeria Terezia, unde se găseşte un lăcuşor suprasaturat de sare, dar si o mică insuliţă de 5 metri înălţime.



Destul de scumpă este intrarea(15 lei) dar merită, la fel ca si distracţiile din interior care costă la rândul lor.
La primul nivel se află un tunel/galerie numit Franz Iosif cu o lungime de 917 metri şi care a fost realizat între 1853 -1870, pentru a facilita transportul sării de la zona de exploatare, direct în oras. Lucru care până atunci se făcea prin ocolirea dealului cu sare( a cutei diapire) pe un drum abrupt. A fost folosit mult timp ca depozit de brânzeturi.

stalagtitele de sare care pot ajunge la 2 metri lungime!
alveolele în sare generate de condens si de apa infiltrată în sare

marți, 7 decembrie 2010

Grupa Bucegi -Leaota- caracterizare fizico geografică și obiectivele turistice


POZIŢIE: În E Carpaţilor Meridionali;
LIMITE:N-Depresiunea Brașov;S -Subcarpații Curburii;E-Valea Prahovei;V-Valea Dâmboviței;
CARACTERE GENERALE:
- Altitudinea maximă 2505 m – M-tii Bucegi (Vf. Omu)
- Alcătuirea geologică cuprinde: şisturi cristaline(M-tii Leaota), calcare(M-tii Piatra Craiului), conglomerate (M-tii Bucegi)
- Se delimitează prin abrupturi față de zonele înconjurătoare;
- Relief glaciar (Vf. Omu), circuri şi văi glaciare puţin dezvoltate;
- Relif carstic (pesteri și chei) – Peștera Ialomiței, Peștera Dâmbovicioarei;
- Relief pe conglomerate (Sfinxul, Babele, platourile din Bucegi);
- Masivitate datorată altitudinilor mari şi lipsei depresiunilor şi văilor.
SUBDIVIZIUNI:M-tii Bucegi, M-tii Leaota,M-tii Piatra Craiului,Culoarul Rucăr- Bran
CLIMA:factorii ce influenţează clima în această zonă sunt: circulaţia generală a maselor de aer dinspre vest,relieful prin altitudine si orientare; t.m.a. 0° - 6° C; şi chiar sub 0°C,media anuala pe Vf.Omu= -2,6 grade ,precipitatii medii anuale – 1000 – 1200 mm/an şi peste 1200 mm/an în unele masive muntoase; vânturile: Vânturile de Vest, brizele montane, Etaje de climă: - climat montan şi climat alpin în M. Bucegi şi în M. Piatra Craiului
HIDROGRAFIA: Dâmboviţa (limită vestică a acestei grupe), Prahova (limită estică a acestei grupe), Ialomiţa izvorăşte din Bucegi într-o zonă situată sub Vf. Omu
LACURILE: lacuri de acumulare pe Ialomiţa( Scropoasa și Bolboci)
VEGETATIA:zone de vegetatie : zona pădurilor și zona alpină
Zona pădurilor : et. fagului 600-1200m, et. coniferelor 1200-1800m ( molid, brad, pin, zadă)
Zona alpină: etaj subalpin 1800-2000m (jneapăn si ienupăr), etaj alpin( pajisti și pășuni alpine);
FAUNA: mistret, cerb, urs, capra neagră;
SOLURI: Cambisoluri (brune acide), Spodosoluri (podzoluri si alpine brune acide)

Obiective turistice:staţiunile de pe Valea Prahovei: Buşteni, Sinaia și Predeal( Azuga este în Muntii Baiu), Castelul Peleş din Sinaia, Platoul Bucegilor cu Babele si Sfinxul,Vârful Omu, Vârful Caraiman și Crucea reginei Maria, Peştera Ialomitei, Lacurile de acumulare Bolboci și Scropoasa, Cheile Orzei, Zanoagei și Tătarului de pe Ialomița, Releul de televiziune de pe Coştila, Vârful Bucşoiu cu fenomene paranormale, Casa memoriala George Enescu din Sinaia, Cascada Urlătoarea din Buşteni, traseele turistice din Piatra Craiului.

Re-Descoperă România Episodul 11. Cheile Nerei și Lacul Dracului

  Comuna Șopotu Nou, Județul Caraș -Severin, Depresiunea Almăjului/ Bozovici, Munții Almăjului, Grupa Banatului   Septembrie 2008 surs...