Moscheea Esmahan Sultan din Mangalia

Cunoscutul călător turc Evlia Celebi scria despre Mangalia, în 1452: ,, ... du-te la Mangalia, Kaaba -Mecca pribegilor şi sărmanilor", cu referire la conglomeratul etnico-religios care se găsea- şi se găseşte şi astăzi!- în, pe atunci, noua provincie a Imperiului Otoman.

Printre turci, tătari, evrei, bulgari, găgăuzi, greci şi români, pripăşiţi prin stepele şi nisipurile dobrogene, existau şi câţiva refugiaţi de spiţă nobilă, veniţi de la Istanbul. Este vorba despre hatun (prinţesa) Esma, fiica iubită a sultanului Selim al II lea şi suita acesteia. Aceasta era soţia marelui vizir Sokollu Paşa, mâna dreaptă a sultanului si, de fapt, conducătorul imperiului.



Calendarul musulman Hadjira situează începerea construcţiei în 931, adică în 1573, cu un an înainte ca marele sultan să moară, astfel că fiica sa închină această construcţie tatălui său. Construită din blocuri de piatră prinse cu bare de fier turnate(scoabe), zidurile moscheii au 85 de centimetri grosime, lipsind aşadar liantul din construcţie. Şi minaretul, nu foarte înalt, este construit la fel, iar în curtea geamiei se găsesc morminte pe care se află turbane sculptate, ale mai marilor vremii.



Păcat că nu există indicatoare către singurul monument medieval ce a rămas în picioare în Mangalia, un monument stingher înconjurat de blocuri şi lipit de uşa sanatoriului balnear-mult mai cunoscut. Această micuţă şi modestă minune maură suferă de uitarea turiştilor, asta deşi a fost reamenajată şi reconsolidată începând chiar de după revoluţie.

Ar merita mai mult!

Pensiunea Corina &Cristi- ,,La Tanti Silvia"

Situată în comuna Albac, de pe valea Arieşului la mai puţin de 20 de kilometri de Câmpeni, această pensiune ascunde un secret. În spatele acestor două nume, se află o forţă uriaşă, un om cum rar mi-a fost dat să întâlnesc.

Este Tanti Silvia!



Această femeie ţine o pensiune de 30 de locuri, cu 11 camere, dar nici un moment nu te simţi ignorat. Ospitalitatea cu care te primeşte şi te serveşte nu este întrecută decât de aerul rustic, ce-mi aduce aminte de grădina bunicilor şi de livada de meri. Pensiunea are două foişoare în curtea largă, la doi paşi curge Arieşul iar în fundal nelipsitele căpiţe de fân şi târle înveselesc peisajul.



Bucuria simplă a acestei doamne, mâncarea excelentă, cu supe dulci ca în Apuseni, cu sărmăluţe şi şniţele şi cu nelipsita slănină cu brânză burduf şi cu ceapă, îţi dau sentimentul copleşitor al unui răsfăţ la ţară. Nu ştiu cum, dar îşi face timp să vorbească cu tine, îţi dă sfaturi şi te îndrumă către minunile Apusenilor, şi îmi amintesc despre Dâmbul lui Gâf din comuna Horia, despre care am aflat târziu, la plecare.



Una din cele mai primitoare gazde şi pensiuni la care am stat şi la un preţ mai mult decât rezonabil, o saptămână întreagă.

Mulţumim, Tanti Silvia!

Blestemul uraniului şi al exploatărilor miniere de la Crucea (Judeţul Suceava)-fotoreportaj

La vreo doi kilometri de intrarea în comuna Crucea din judeţul Suceava, pe valea Bistriţei, se află două măgăoaie comuniste ce îţi atrag atenţia. Un bloc locuit pe jumătate şi o altă construcţie, probabil o fostă cantină.
Situate în buza unei păduri veşnic umede, cele două construcţii par două cutii betonate paraşutate din alt timp.
Blocul aparţine exploatării de uraniu si minereuri complexe din zonă, cel de uraniu fiind singurul zăcământ de acest fel din ţară. Depopulat, mizer şi stingher, blocul este parţial părăsit de minerii pensionari, unii dintre ei afectaţi de iradiere, silicoză sau alte forme de pneumoconioză şi ieşiţi la pensie după doar 15 ani de muncă în subteran.

În spatele blocului, rufele atârnă deasupra unor haite de câini veşnic flămânzi.

Simbolul comunist al alimentarelor goale, face parte din peisajul dezolant.



Cealaltă construcţie, probabil fosta cantină, cu orbitele geamurilor privind trist spre apa Bistriţei.



Intrarea în bloc ,,păzită,, de o ghirlandă de beculeţe de Crăciun pe care scrie 200...



Paragină si multe nostalgii după Ceauşescu.



Doar molizii sunt vii, restul este tăcere.



Podul peste Bistriţa, ce duce la halda de steril şi la minele abandonate de pe stânga râului, din Muntii Stânişoarei, este de nefolosit după ce apele şi-au luat tributul.



O staţie de sortare invadată de vegetaţie.



Gunoaiele din curţile oamenilor ajung invariabil în râu şi de acolo la coada lacului de acumulare Izvorul Muntelui -Bicaz.



O haldă de steril de la galeria 18 cu mineruri complexe, străjuieşte malul Bistriţei, iar din aceasta se scurg în apă materiale chimice, de aici beau apă animalele, iarba este parţial contaminată şi-poate nu ştiaţi- aici este zona cu lapte cică ecologic din Ţara Dornelor.



Altă halda de steril, probabil ecologizată, pentru că au început să crească copacii pe ea si care, mi se spune, este de la IPEG adică de la prospecţiuni, prin comentariul unui anonim.



Singurul element de decor rustic, este această punte peste râu.
M-a ajutat cu informaţii şi blogul www.Crucea-Suceava.blogspot.com!

Later edit:

Un deştept din zonă îmi urlă, plin de patriotism local deşănţat, că dezinformez!
Îl anunţ că nu am această intenţie, iar imaginile sunt de la 2 kilometri de CRUCEA, iar din ce știu eu Leşu Ursului, este o mină situată peste munte în comuna Ostra, acolo unde se mai află o mină la Tarniţa, lângă pasul cu acelaşi nume, ce face legătura între Broşteni si Gura Humorului-Frasin(un alt comentariu îmi spune că blocurile aparţin localităţii Leşu Ursului, cine știe care este împărţirea administrativă acolo, îmi fac datoria şi menţionez acest lucru).
Aşa că ,,dezinformarea" mea se poate lega doar de faptul că nu am menţionat şi dezastrul ecologic, social  și chiar medical de la Ostra.

Mănăstirea Voievodală Măxineni-Brăila

Prin secolul al XVII lea când zona portului Brăila și regiunea înconjurătoare se numea RAIA, şi era sub stăpânire turcească, ca şi Giurgiu, domnitorul Matei Basarab decide ca pe vechiul amplasament al unui schit de lemn să construiască o biserică fortificată.



Obisnuiţi să vedem cetăţi sau biserici fortificate pe înălţimile transilvane, rămânem surprinşi să vedem o bisericuţă şi vreo două ziduri de piatră undeva în mijlocul unei câmpii joase cu altitudini de până la 10 metri.



Domnitorul a dorit însă să observe mişcarile turcilor din raia, construind o mânăstire de călugări, pe la 1640, la câţiva kilometri de lunca joasă a Siretului. Aşadar, această mânăstire avea un rol militaro-strategic, fiind un avanpost al valahilor lângă zona ocupată de turci.



Rămasă din 1917 în ruine, mânăstirea ce se iţeşte timid dintre canalele şi zăvoaiele mlăştinoase ale Câmpiei Brăilei, este readusă la viaţă în 1991, când este sfinţită cu harmul ,,Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul".



Se poate vizita oricând, fiind amplasată la şase kilometri depărtare de drumul ce leagă Brăila de Focşani, mai ales că de curând ruinele bisericii vechi au început să fie reclădite, prin grija Bisericii Ortodoxe Române.

Let's do it copii! Să curăţăm sau să facem loc pentru alte gunoaie

Ziua începe devreme cu un răsărit superb, semn că ziua va fi frumoasă şi... fructuoasă. Cei 13 copii se adună în parcarea de la stadion şi sunt nerăbdători să devină pentru o zi...gunoieri. Aşteptăm microbuzul(prin amabiliatea bunicului Antohi) care ne va duce la Prăjeşti, acolo unde am alocat trei mormane echipei noastre. Multi foşti elevi mă salută, mă întâmpină cu zămbete iar asta îmi aminteşte că profesia mea este cea mai frumoasă din lume.



Acolo mă întâlnesc şi cu Marian-un foarte bun si serios fost elev- şi cu prietena lui, absolvenţi de ştiinţe politice şi cu Marius şi prietena lui de la JCI Bacău pe care îi luăm cu noi.
Trebuie să mărturisesc că fără ei nu reuşeam să curăţ mormanele alocate, pentru ca implicarea lor a fost totală si simţul de răspundere aşijderea. Pentru asta le multumesc.



La capătul satului Prăjeşti ne aşteaptă un uriaş morman de gunoi, în fapt o minigroapă de peturi, sticle, saci, haine si gunoi de grajd. Deşi evaluarea iniţială vorbea de 7 saci, am strâns de acolo 30!!! de saci de gunoi de 120/50.



Un câine latră furios la intruşii de pe mormanul lui de gunoi, localnicii trec şi ne privesc curioşi, ca pe niste extra...săteni ciudaţi care le curaţă satul sau poate fac loc pentru următoarea tură de gunoaie. Copii mei strâng sac după sac si la un moment dat încep să se împraştie care încotro, fac niste poze pentru bloguri si facebook, dar au sentimentul ca au participat la o actiune unică, iar asta le face o foame de lup.



Sub podul din centrul comunei, câţiva puradei şi vreo trei localnici chibiţează pe marginea ulitei despre tipul ăla negricios care împarte sarcini copiilor şi apoi îi coboară în şanţul plin de cizme de cauciuc, adidaşi de copii, linoleumuri, camere de bicicletă si nelipsitele peturi. Nămolul are vreo 50 de centimetri grosime, iar tufele de ,,margineea drumensis,, pline de praf invadează ceea ce ar trebui sa fie un canal de evacuare a apelor în caz de inundaţii, bine că le-a făcut Benea pod.
Asta este important, nu spiritul comunitar sau comportamentul ecologic.




Oricum la final, în curtea barului din localitate depozităm 41 de saci de gunoi, pe care viceprimarul se angajează sa îi ducă la salubrizare. Suntem serviţi cu un suc iar ca bonus ni se oferă o vizitare gratuită a Gradinii Botanice Paul Ţarălungă.

Turism ecologic cu microbuze ELECTRICE în Apuseni- deci se poate!

Cum vara aceasta ne-am propus să ajungem în inima Apusenilor, pe valea Arieşului, am prins obligatoriu şi Peştera-Gheţar Scărişoara în traseu. Doar pe asta nu o poate rata nimeni!

După ce ne cazăm în Albac, la pensiunea doamnei Silvia-voi scrie un post si despre asta-, ne propunem să mergem cu maşina noastră la Gheţar. Deşi are garda joasă la sol, am decis să urcăm cu ea cât ne permite drumul, după care, cu cel mic după noi, o vom lua perpedes.



Ajunsi la intersecţia din comuna emblemă a Apusenilor, Gârda de Sus, vedem nişte ciudăţenii pe patru roţi, semidescoperite, pline de turişti care opriseră să mai ia călători ce-şi făcuseră rezervare. Ne interesăm şi aflăm că aparţin pensiunii Mama Uţa, situată la câţiva kilometri mai sus, spre Arieşeni.

Vârful Bihor-Curcubăta de 1849 de metri, maximul din Apuseni, văzut din microbuz

Pentru 20 de lei de persoană puteam urca până la Gheţar şi aveam şi posibilitatea de a ne delecta cu un peisaj montan unic, dominat de păduri de molid, păşuni şi fâneţe, clăi de fân si târle uitate de timp pe coclauri.

Micile sate, numite cătune sau crânguri, înveselesc versanţii şi platourile Apusenilor

Asta am si făcut, am lăsat masina în parcare la intersectie şi duşi am fost. Drumul este destul de desfundat, dar aceste maşinuţe microbuz alimentate cu baterii electrice, reuşesc fără probleme să urce panta, destul de înclinată pe alocuri. Contează si în care microbuz nimereşti pentru că băieţii care le conduc nu sunt prea vorbăreţi la microfon, aşa că în multe cazuri nu poţi decât să-ţi dai cu persupusul vis-a-vis de nume, vârfuri sau curiozităţi montane.

Pentru detalii despre această iniţiativă ecologica lăudabilă, mamauta.ro.

Poze şi impresii din Craterul Călimanilor

Scriam în urmă cu un an despre dezastrul ecologic din Călimani, însoţind postarea cu poze trimise de un amic din Olanda, cu care m-am întâlnit la Gura Haitii, la pensiunea lui Nea Traian. El ajunsese pe Pietrosu si fotografiase de acolo zona impresionantă a craterului.

Anul acesta n-am reuşit să ajung pe Pietrosu din cauza ceţii, dar am ajuns în crater, în zona fostei exploatări de sulf, cu multe interventii pe lângă paznicii firmei germane Wittfeld, care se ocupă de ecologizarea regiunii, probabil cel mai mare proiect de acest fel din Europa.


Halda uriasă de steril situată chiar lângă fostul iaz de decantare Dumitrelu, la intrarea în zona de exploatare.O halda de steril reprezintă materialul fără valoare economică rezultat în urma prelucrării minereurilor. Din păcate, sterilul este o rocă contaminată, uneori, pe care nu mai poate creşte absolut nimic.



Aici se vede foarte clar cavitatea excavată zeci de ani, situată chiar în inima craterului-lângă Negoiul Românesc de 1800 de metri-, care are un diametru de 10 kilometri. Este pe cale de a fi astupată de firma mai sus mentionată, asta dupa ce tunelurile de evacuare a apei situate la cea mai mare adâncime au fost ermetizate. Proiectul de ecologizare urmează să acopere 105 hectare cu o finanţare de 60 milioane lei.





Vila de protocol-despre care se spune că era a lui Ceauşescu- este singura clădire ce a rămas integral în picioare, şi asta pentru că a fost cumparată de un personaj din zona, ce nu este de acord cu demolarea.


Ultimele simboluri ale coloniei muncitoreşti şi ale comunismului vor fi îndepărtate în curând.


Asta este ce a mai rămas din uzine si ateliere, câteva grămezi de fier vechi. În urma cu doi trei ani acestea erau încă în picioare!


Ceaţa se lasă uşor peste pădurea ce îmbracă marginile craterului.


Reţeaua de drumuri este încă activă pentru camioanele firmei, şi ar fi bine să fie păstrate pentru că asigura legătura între Depresiunea Dornelor-Gura Haitii si Topliţa din Valea Mureşului, prin Şaua Feţii, situată între Vârful Pietrosu(2100 m) şi Negoiul Unguresc (2081 m) de o parte şi Retitişul ( 2021 m) de cealaltă parte.


Un element unic în ţară şi rar în Europa îl prezintă această combinaţie interesantă între molid(Picea Abies), jnepeni( Junniperus Comunis) şi zâmbru(Pinus Cembra).



Un montaniard în devenire, foarte hotărât tipul!